15.2.2011   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 48/150

1.1

Comitetul și-ar fi dorit ca responsabilii politici să fi transpus în practică promisiunea făcută în 2001 privind stoparea pierderii biodiversității până în 2010 și asigurarea refacerii habitatelor pierdute, făcând astfel inutilă redactarea unei comunicări pe această temă. Însă atingerea acestui obiectiv a eșuat.

1.2

CESE observă două mari deficiențe. Pe de o parte, conservarea biodiversității nu s-a situat până în prezent în prim-planul acțiunilor politice. Pe de altă parte, se poate constata că, deși societatea manifestă o atitudine în general pozitivă față de conservarea naturii, există în același timp lacune majore în înțelegerea interdependențelor ecologice. Cele două deficiențe sunt corelate și trebuie remediate prin intermediul noii perspective în materie de biodiversitate.

1.3

Trebuie pusă întrebarea dacă terminologia de care fac uz atât specialiștii în această politică, cât și organizațiile se situează la nivelul de înțelegere al oamenilor. „Biodiversitate”, „specie” sau „servicii ecosistemice” reprezintă doar pentru un număr redus de persoane termeni ușor de înțeles și interesanți.

1.4

CESE sprijină obiectivele ambițioase formulate în opțiunea 4 din comunicarea Comisiei, care a fost adoptată și de Consiliul de miniștri ai mediului și de Consiliul European. Pentru a îndeplini aceste obiective, este nevoie să se facă eforturi sporite și să se stabilească în prealabil ce resurse financiare și ce schimbări politice vor fi necesare (1).

1.5

În consecință, Comitetul solicită Comisiei și Consiliului European să nu se limiteze doar la adăugarea unor noi date la vechile obiective, ci să elaboreze în sfârșit pentru toate serviciile Comisiei un plan de acțiune cu caracter obligatoriu, bazat pe un calendar clar, prevăzut cu obiective intermediare și susținut prin suficiente mijloace financiare, precum și să ofere orientări privind modificările care se consideră a fi necesare la nivelul statelor membre.

1.6

Conservarea biodiversității nu este o sarcină ce ține strict de domeniul politicii de mediu. Ea reprezintă și o chestiune economică pe termen lung, motiv pentru care și miniștrii economiei și finanțelor ar trebui, în cele din urmă, să se ocupe de această temă.

1.7

Având în vedere lacunele îngrijorătoare pe care le prezintă societatea noastră în ceea ce privește înțelegerea interdependențelor ecologice, sunt necesare măsuri pentru dezvoltarea politicii de educație în ceea ce privește mediul natural.

1.8

Reforma bugetară, precum și reorientarea politicii agricole comune și a politicii comune în domeniul pescuitului, a fondurilor structurale, precum și a altor domenii politice relevante vor pune la încercare în mod corespunzător seriozitatea politicii UE privind protecția biodiversității.

1.9

Conținutul actual al noii Strategii Europa 2020 nu se ridică la nivelul provocărilor implicate de conservarea biodiversității. Noua perspectivă în materie de biodiversitate trebuie să completeze aceste carențe, pentru a deveni ulterior parte integrantă a acestei strategii.

1.10

CESE consideră că, la nivelul UE, următoarele domenii de acțiune sunt deosebit de importante:

1.11

Este important să se găsească modalități de a corela mai bine agricultura cu conservarea speciilor; în anumite state membre există abordări pozitive care trebuie valorificate și extinse la scară largă. Agricultorii trebuie să primească stimulente pentru a presta serviciile relevante.

1.12

CESE se așteaptă ca UE să se pregătească temeinic pentru cea de-a zecea conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică și să-și aducă o contribuție semnificativă la noul plan strategic pentru Convenția privind diversitatea biologică post-2010.

2.1

Comunicarea Comisiei a trebuit redactată sub această formă, deoarece Uniunea Europeană nu a reușit să atingă unul dintre obiectivele sale centrale în materie de mediu din ultimul deceniu: în anul 2001, Consiliul European a formulat la Göteborg - în cadrul strategiei de dezvoltare durabilă - obiectivul de a stopa, până în 2010, pierderea biodiversității în UE și de a asigura refacerea habitatelor pierdute. Însă, în pofida Planului de acțiune al UE pentru biodiversitate adoptat în 2006 și în pofida progreselor incontestabile înregistrate prin instituirea rețelei Natura 2000, realizarea acestui obiectiv a eșuat.

2.2

Comunicarea Comisiei care face obiectul prezentului aviz trebuie privită ca fiind un prim pas în direcția îndeplinirii acestui obiectiv. În comunicare sunt prezentate opțiunile pentru elaborarea perspectivei și a obiectivelor perioadei post-2010.

2.3

Argumentele pentru protejarea biodiversității sunt descrise, evidențiate și evaluate în detaliu. Un deosebit accent se pune pe costurile/pierderile economice care vor rezulta la nivel global odată cu pierderea biodiversității și implicit a serviciilor ecosistemice: în Raportul TEEB (The Economics of Ecosystems and Biodiversity - Economia ecosistemelor și a biodiversității), se estimează că acestea se vor ridica la circa 50 de miliarde EUR (!) anual, în timp ce pierderile cumulate în materie de bunăstare ar putea atinge 7 % din PIB (!) în 2050.

2.4

Comisia arată că atât protejarea biodiversității, cât și atenuarea schimbărilor climatice reprezintă o sarcină pe termen lung. Prin urmare, perspectiva în materie de biodiversitate ce urmează a fi elaborată trebuie concepută pe termen lung (până în 2050), iar UE ar trebui să-și impună – ca și nivelul internațional – pentru anul 2020 un obiectiv propriu (intermediar).

2.5

În ceea ce privește „obiectivul principal pentru 2020”, sunt aduse în atenția responsabililor politici 4 opțiuni cu niveluri de ambiție diferite, după cum urmează:

—   opțiunea 1: reducerea semnificativă a ratei de pierdere a biodiversității și de deteriorare a serviciilor ecosistemice în UE până în 2020;

—   opțiunea 2: stoparea pierderii biodiversității și a deteriorării serviciilor ecosistemice în UE până în 2020;

—   opțiunea 3: stoparea pierderii biodiversității și a deteriorării serviciilor ecosistemice în UE până în 2020 și refacerea acestora pe cât posibil;

—   opțiunea 4: stoparea pierderii biodiversității și a deteriorării serviciilor ecosistemice în UE până în 2020 și refacerea acestora pe cât posibil, precum și creșterea contribuției UE la combaterea pierderii biodiversității la nivel mondial.

3.1

Evaluarea politicii în domeniul biodiversității practicate până în prezent de UE are rezultate descurajante.

3.2

În urmă cu circa 10 ani, s-a formulat promisiunea de a stopa pierderea biodiversității în decursul unui deceniu și de a asigura refacerea habitatelor și a sistemelor naturale.

3.3

Cu toate că serviciile Comisiei, comisarii sau Agenția Europeană de Mediu au atras aproape în fiecare an atenția asupra faptului că, dincolo de măsurile adoptate până în prezent, sunt necesare eforturi suplimentare pentru a atinge obiectivul stabilit, aceste eforturi nu au fost întreprinse.

3.4

Anul trecut am fost informați că obiectivul propus nu va fi atins – o veste care nu a fost surprinzătoare pentru CESE. Comitetul atrăsese deja atenția în diferite avize asupra faptului că, în opinia sa, măsurile politice inițiate sunt absolut insuficiente (2).

3.5

Neîndeplinirea de către UE a obiectivelor în materie de biodiversitate nu își are cauza în faptul că nu se știe ce măsuri trebuie luate, respectiv că societatea civilă nu este dispusă să participe la parcurgerea etapelor necesare. În esență, această situație se explică prin faptul că politica acordă intereselor economice pe termen scurt o mai mare prioritate decât efectelor pe termen lung generate de serviciile ecosistemice. Faptul că sistemul nostru economic nu este durabil, ci se bazează pe utilizarea excesivă a resurselor naturale este reflectat și de biodiversitate.

3.6

Prin urmare, CESE salută faptul că Comisia a analizat în detaliu Raportul TEEB și că aduce astfel argumente solide în favoarea importanței economice a biodiversității. Cu toate acestea, Comitetul dorește să avertizeze cu privire la pericolul de a pune accentul în principal pe tratarea biodiversității în termeni financiari, deoarece:

3.7

În plus, CESE își exprimă temerea că Raportul TEEB ar putea împărtăși soarta Raportului Stern privind schimbările climatice, ale cărui avertizări privind efectele economice pe termen lung generate de schimbările climatice au fost, de asemenea, în mare parte ignorate în cercurile politice. Este simptomatic faptul că, până în prezent, miniștrii economiei și finanțelor nici măcar nu au început să se ocupe de Raportul TEEB.

3.8

CESE este de părere că, în această situație, nu trebuie să se recurgă la o reciclare a vechilor obiective din 2001, deci la transferarea obiectivului vizat de fapt pentru 2010 asupra anului 2020 și la descrierea unor noi viziuni pentru 2050, oricât de importante ar fi aceste viziuni pe termen lung. Este mai degrabă indicată o evaluare a politicilor și instrumentelor aplicate până în prezent, precum și elaborarea și punerea în practică, în sfârșit, a unor măsuri cu eficiență sporită în teritoriu. Prin urmare, noua strategie UE privind biodiversitatea pentru 2020 trebuie să conțină nu numai obiective finale și obiective intermediare concrete, cuantificate, ci trebuie, în special, să prezinte și un plan de punere în aplicare concret, cu caracter obligatoriu, precum și să atribuie responsabilități clare. Trebuie să se asigure o finanțare corespunzătoare.

4.1

CESE apreciază că prezenta comunicare a Comisiei urmărește lansarea unei noi dezbateri între responsabilii politici ai UE, care trebuie să se finalizeze cu lansarea unui semnal explicit adresat societății și cu trasarea unor sarcini clare pentru serviciile responsabile. Comitetul este de acord cu această abordare.

4.2

Comitetul salută rezoluția din 15 martie 2010 a Consiliului de miniștri ai mediului, care sprijină în esență opțiunea 4. Cu toate acestea, avertizează să nu se treacă la ordinea de zi fără să se fi tras cu adevărat concluziile – așa cum s-a întâmplat în 2001 – deoarece, în acest caz, și acest nou obiectiv riscă să împărtășească soarta celui din 2001.

4.3

Comitetul consideră că nu este suficient ca această temă să fie tratată „doar” de Consiliul Mediu și solicită ca de aceasta să se ocupe și celelalte formațiuni relevante ale Consiliului. În comunicarea Comisiei, este prezentat în mod foarte clar faptul că, pe lângă dimensiunea ecologică și etică a pierderii biodiversității, există și implicații economice. În consecință, CESE așteaptă, în primul rând, ca și miniștrii economiei și finanțelor să se aplece asupra acestei problematici, să se stabilească ce tipuri de resurse financiare trebuie alocate în planurile de buget pentru următorii ani și care sunt reformele necesare de ordin economic și politic, legate de acestea.

4.4

Comitetul este dezamăgit mai ales de lipsa unor semnale reale din partea Consiliului European, o situație care se prezenta altfel în anul 2001. În noua Strategie Europa 2020, care are ca obiectiv promovarea unei Europe „verzi”, termenii „biodiversitate”, „habitate”, „protejarea naturii” sau „protejarea speciilor”, precum și „protejarea diversității resurselor genetice” nu sunt menționați nici măcar o singură dată. „Diversitatea speciilor” (3) este menționată numai de două ori, în treacăt, în cadrul temei „eficiența utilizării resurselor”. Nici în concluziile Consiliului European din martie 2010, acestei teme centrale nu i se dedică un capitol propriu. Abordarea temei se rezumă la confirmarea rezoluției Consiliului Mediu din 15 martie în contextul unor chestiuni de politică de mediu.

4.5

Devine evident faptul că importanța conservării biodiversității nu a ajuns în prim-planul dezbaterii și acțiunii politice. Acesta este un semnal periculos și inacceptabil transmis opiniei publice europene, care manifestă la rândul ei carențe semnificative în ceea ce privește cunoștințele și disponibilitatea de a acționa.

4.6

Noua perspectivă în materie de biodiversitate trebuie să traseze mai clar responsabilitățile, de exemplu raporturile dintre UE, statele membre, regiuni și localități, între economie, organizații și societate, dar chiar și din cadrul serviciilor Comisiei.

4.7

CESE împărtășește aprecierea Comisiei Europene, conform căreia biodiversitatea reprezintă o sarcină transversală interdisciplinară. Tocmai de aceea, este necesar ca noua strategie privind biodiversitatea 1) să fie obligatoriu integrată în Strategia Europa 2020 și 2) să fie discutată, tratată cu seriozitate și urmată cu hotărâre de către toate serviciile Comisiei, de exemplu, și de sectorul agricol, energetic, al transporturilor etc. Odată cu adoptarea Strategiei Europa 2020, inclusiv a perspectivei integrate în materie de biodiversitate, toate serviciile Comisiei trebuie să se angajeze să colaboreze la punerea în aplicare a acesteia. Aceasta presupune, de asemenea, ca serviciile să participe la analizarea programelor de finanțare și a regulamentelor în privința conformității cu normele de protejare a naturii, precum și adaptarea acestora în mod corespunzător.

4.8

Prin urmare, CESE se așteaptă ca, în toamna anului 2010, Comisia să publice o listă detaliată care să evidențieze în ce domenii politice sunt prezente concret deficiențele de integrare a obiectivelor în materie de biodiversitate, abordate doar foarte vag în cadrul comunicării. În același timp, ar trebui cercetat și motivul pentru care strategia privind biodiversitatea din 2006, care cuprindea totuși aproximativ 160 de măsuri diferite, nu a fost suficientă pentru obținerea de rezultate.

4.9

Noua perspectivă în materie de biodiversitate elaborată pe baza acestei analize trebuie să precizeze instrumentele și schimbările politice prin care se intenționează remedierea deficiențelor analizate.

4.10

Reforma bugetară iminentă și reorientarea politicii agricole și în domeniul pescuitului și a fondurilor structurale, ca domenii politice centrale ale UE, vor reprezenta astfel, într-o anumită măsură, și un test pentru politica în materie de biodiversitate a UE, atât în ceea ce privește integrarea acesteia și în alte domenii politice, solicitată de ani de zile, cât și în ceea ce privește resursele financiare necesare (cheltuielile UE pentru menținerea biodiversității reprezintă 0,1 % din bugetul acesteia; pe de altă parte, există o multitudine de cheltuieli care au consecințe negative asupra biodiversității).

4.11

În acest context, CESE atrage atenția asupra rolului decisiv pe care îl joacă agricultura în conservarea biodiversității. O mare parte a biodiversității a luat naștere în contextul unor forme tradiționale de exploatare agricolă, care însă, în prezent, din cauza unor considerente preponderent economice, sunt în totalitate depășite.

4.12

Din acest motiv este important să se găsească modalități de a corela mai bine agricultura cu conservarea speciilor; în anumite state membre există abordări pozitive care trebuie valorificate și extinse la scară largă. Agricultorii trebuie să primească stimulente pentru a presta serviciile relevante (4).

4.13

O importanță deosebită revine protecției diversității speciilor marine. În cele mai multe state membre, cunoștințele de ecologie marină nu sunt foarte dezvoltate, iar presiunea asupra guvernelor și asupra instituțiilor răspunzătoare de protecția mediului marin este relativ slabă. Ar trebui evaluată eficiența măsurilor actuale privind protecția mediului marin și ar trebui depuse eforturi pentru a se acorda o mai mare importanță acestor măsuri de protecție în programele educaționale și în domeniul economic.

4.14

CESE se așteaptă ca UE să se pregătească temeinic pentru cea de-a zecea conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică și să-și aducă o contribuție semnificativă la noul plan strategic pentru Convenția privind diversitatea biologică post-2010.

5.1

Legile, reglementările și măsurile existente nu sunt, în mod evident, suficiente pentru asigurarea biodiversității sau, altfel spus, pierderea biodiversității nu se produce prin încălcarea permanentă a legislației actuale, ci, în mare măsură, în cadrul acesteia. Astfel, acțiunile care respectă mediul se dovedesc a fi, în multe cazuri, dezavantajoase sub aspect concurențial. Pe de altă parte, relevanța economică a biodiversității este discutată tot mai mult în cercurile de specialitate, deși importanța ei nu este încă acceptată sau recunoscută cu adevărat. CESE se așteaptă ca atât Comisia, cât și Consiliul să se ocupe în mod deosebit de analizarea acestei situații și să elaboreze o modalitate de abordare a acesteia. Internalizarea costurilor externe, adesea solicitată, însă aflată doar într-o formă incipientă, ar putea fi de ajutor în acest context.

5.2

În special în cadrul politicii agricole comune (PAC), conservarea biodiversității trebuie să joace un rol mai important. Odată cu reforma politicii agricole comune după 2013, criteriile pentru conservarea biodiversității trebuie să devină un element important al PAC, pentru a putea rezolva actualul conflict dintre modalitățile rentabile de producție și conservarea naturii.

5.3

Conceptul de „infrastructură verde”, prezentat în comunicarea Comisiei, ar trebui dezvoltat în continuare, în mod hotărât. În vederea atingerii obiectivelor privind biodiversitatea, este necesar nu numai un sistem de zone protejate individuale, așa cum este cel aflat momentan în curs de realizare prin intermediul rețelei Natura 2000, ci și un sistem european liniar de biotopuri conectate sau, pentru a rămâne în registrul lingvistic european, o rețea transeuropeană pentru natură. Aceasta ar putea include:

5.4

O astfel de rețea transeuropeană „Natura” ar servi la interconectarea zonelor Natura 2000 și la aplicarea Directivei-cadru privind apa, reprezentând parțial și o reacție la efectele schimbărilor climatice. Aceasta ar oferi speciilor de animale terestre posibilitatea de a reacționa la efectele schimbărilor climatice prin mișcări migratoare. Însă cel puțin la fel de important este faptul că o astfel de rețea ar permite interacțiuni între populații care au fost până în prezent izolate, ceea ce reprezintă o condiție fundamentală pentru asigurarea supraviețuirii acestora.

5.5

În vederea menținerii și dezvoltării în continuare a zonelor Natura 2000, care reprezintă până la momentul actual componenta centrală a politicii UE în materie de biodiversitate, UE trebuie să creeze în sfârșit o sursă suficientă de finanțare pentru dezvoltarea și protejarea acestor zone.

5.6

Observația Comisiei privind distribuția inegală a „biodiversității” este corectă. Există regiuni care prezintă încă o mare biodiversitate, dar și altele în care diversitatea a fost redusă în mare măsură, mai ales prin intervenții umane. Însă această observație nu trebuie să ducă la o concluzie greșită: măsurile politice, inclusiv infuziile de capital, nu trebuie să se concentreze numai asupra zonelor celor mai problematice din punctul de vedere al biodiversității. Aplicarea unor instrumente politice cu un spectru larg este necesară mai ales în regiunile cu o biodiversitate redusă, în vederea conservării, respectiv refacerii serviciilor ecosistemice. Pe de altă parte, statele membre care dispun încă de un nivel sau de un potențial ridicat de protejare nu trebuie „pedepsite”, ci trebuie răsplătite.

5.7

Conservarea biodiversității nu trebuie să urmărească doar o abordare cu rază mare de acțiune. Noua perspectivă a UE în materie de biodiversitate ar trebui să evidențieze și corelarea pozitivă dintre atenuarea schimbărilor climatice și protejarea speciilor și să îmbunătățească, prin urmare, în special conservarea și dezvoltarea zonelor mlăștinoase, a zonelor umede și a zonelor de pajiști, precum și a ecosistemelor forestiere durabile. Politica de utilizare a biomasei în scopul generării de energie nu trebuie să contravină acestei abordări. Pentru a preveni acest lucru, trebuie introduse criterii de durabilitate care să fie utilizate și în alte domenii (ca de exemplu în cel al hranei animalelor).

5.8

CESE subliniază încă o dată cât de important va fi să se producă o reală conștientizare a problematicii conservării biodiversității în cadrul societății și al sectorului economic. Suntem încă foarte departe de atingerea acestui obiectiv, în ciuda tuturor programelor existente și în ciuda muncii depuse de organizațiile de protecție a mediului.

5.9

Ar trebui să se înceapă cu o analiză a terminologiei de care face uz politica în acest domeniu: ce asociază cetățeanul de rând cu termenul „biodiversitate”, îi spun ceva termenii „specie” sau „servicii ecosistemice”? Multe sondaje arată că există carențe majore în cunoștințele privind interdependențele ecologice. Încă o dată devine evident faptul că conservarea naturii nu este o sarcină care intră exclusiv în competența miniștrilor mediului, ci reprezintă o sarcină și pentru politica educațională, care trebuie să asigure transmiterea cunoștințelor fundamentale necesare.