15.2.2011

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 48/57

---

Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Redresarea economică: situația actuală și inițiative practice” (aviz din proprie inițiativă)

2011/C 48/11

Raportor: dl Lars NYBERG

La 18 martie, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă pe tema

„Redresarea economică: situația actuală și inițiative practice” (aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru uniunea economică și monetară și coeziune economică și socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 20 iulie 2010.

În cea de-a 465-a sesiune plenară, care a avut loc la 15 și 16 septembrie (ședința din 16 septembrie 2010), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 146 de voturi pentru, 45 de voturi împotrivă și 16 abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   Criza financiară din 2008 și criza economică pe care a atras-o după sine s-au ridicat la un nivel fără precedent de la cel de-al II-lea Război Mondial încoace. Atunci când, la începutul anului 2010, au apărut semne de redresare după această recesiune, a izbucnit criza obligațiunilor de stat, de data aceasta o criză europeană, nu globală. Necesitatea de a degreva bugetele publice de cheltuielile efectuate pentru sprijinirea băncilor și alte măsuri discreționare, creșterea șomajului și măsurile de austeritate adiționale aplicate în multe țări reprezintă, cumulate, o amenințare pentru creșterea economică. În acest context, CESE consideră că este necesară identificarea unor măsuri politice nu doar în vederea obținerii unei redresări economice, ci și pentru a preîntâmpina căderea Europei într-o altă recesiune.

1.2   În 2009, UE a înregistrat o creștere negativă de -4,1 %. Înaintea crizei obligațiunilor de stat din primăvară, se estima o creștere de 0,7 % pe 2010. Pentru 2010, se preconizează o cotă a șomajului de aproximativ 10 %, combinată cu o reducere de 2 % a gradului de ocupare a forței de muncă. Deficitul bugetar mediu a fost de 2,3 % în 2008, a crescut la 6,8 % în 2009 și se preconizează că va crește la 7,5 % în 2010. În timpul crizei financiare, lichiditatea pieței financiare a fost menținută prin plăți publice substanțiale. Înaintea crizei, se înregistrase o explozie a creditelor private, care a fost între timp înlocuită de o nevoie acută de împrumuturi publice. În același timp, pentru a crește cererea, sectorul privat are încă nevoie de creditare. Situația economică diferă semnificativ de la un stat membru la altul. Cele mai mari deficite bugetare publice se înregistrează în Grecia, precum și în alte țări mediteraneene, în Marea Britanie și în Irlanda. Cel mai ridicat nivel de șomaj se înregistrează în țările baltice și în Spania. În același timp, țările baltice au reușit să reducă într-un timp foarte scurt deficitele publice ridicate, precum și creșterea negativă, prin măsuri economice draconice.

1.3   O strategie de intrare

Transformările economice masive din ultimele decenii fac inutile discuțiile despre o strategie de ieșire. Trebuie găsite noi inițiative economice și politice în vederea elaborării unei foi de parcurs pentru societatea emergentă – adică o strategie de intrare.

1.4   Consumul privat – esențial pentru cererea globală

Impactul restrictiv pe care îl au propunerile de reducere a celor mai mari deficite bugetare asupra întregii economii europene a amânat creșterea economică autosusținută. Pentru punerea în mișcare a procesului de creștere, CESE subliniază importanța cererii globale și în special a consumului privat. Pentru ca sprijinul economic să influențeze în mod semnificativ creșterea, acesta trebuie să fie orientat spre categoriile cu venituri mai mici. Deoarece acestea își consumă o parte mai mare din venituri, un procentaj mai mic va fi blocat prin economii sporite. Dacă tranziția dinspre muncă spre capital, care durează de mai multe decenii, poate fi inversată, avem la dispoziție o sursă pentru creșterea viitoare. Desigur, investițiile și exporturile sunt importante, însă din moment ce consumul privat constituie aproximativ 60 % din PIB, dezvoltarea acestuia este de o importanță crucială pentru creștere, mai ales în situația actuală.

1.4.1   Estimarea efectelor programelor de austeritate

Șomajul ridicat, forța de muncă redusă, creșterile salariale moderate, reducerile cheltuielilor publice, creșterea impozitelor și noile programe de austeritate vor reduce posibilitățile de creștere economică. În aceste condiții, Comisia ar trebui să evalueze urgent efectele de contracție produse de toți acești factori și să propună măsuri de contracarare, în vederea menținerii creșterii. Creșterea economică este importantă pentru atingerea tuturor celorlalte obiective. Nici nu intră în discuție să așteptăm în mod pasiv materializarea efectelor restrictive ale programelor de austeritate.

1.5   Măsurarea evoluției competitivității

În cadrul obiectivelor politicii economice, nu s-a acordat suficientă importanță balanței de cont curent. Deficitele pe termen lung și surplusurile din unele țări sugerau clar faptul că problemele crizei economice izbucnite în primăvara lui 2010 la nivelul UE urmau să apară mai devreme sau mai târziu. CESE dorește să sublinieze necesitatea de a reduce marile diferențe dintre balanțele de cont curent. În aceste condiții, competitivitatea, măsurată pe baza costului unitar real al muncii, care acoperă evoluțiile salariilor și ale productivității, devine obiectivul central. În decursul ultimului deceniu, competitivitatea Irlandei, Greciei, Italiei, Spaniei și Portugaliei a scăzut, în medie, cu 10 %. Apariția unor probleme bugetare era inevitabilă.

1.5.1   Balanța contului curent în Pactul de stabilitate și creștere

În condițiile unor evoluții diferite ale salariilor și ale productivității în cadrul unei zone monetare, singura soluție este fie o modificare a salariilor relative, fie o creștere a productivității în țările rămase în urmă. În consecință, CESE propune efectuarea de către Comisie a unei verificări privind balanțele de cont curent, similară celei efectuate în privința deficitelor și datoriilor publice. Din punct de vedere formal, aceasta se poate realiza prin modificarea regulamentelor privind Pactul de stabilitate și creștere. Balanțele de cont curent și factorii care stau la baza acestora, precum evoluțiile salariilor și ale productivității, trebuie analizate în toate cele 27 de state membre, însă cu prerogative de acțiune sporite în zona euro. Astfel, economia reală este introdusă în Pactul de stabilitate și creștere.

1.5.2   Statisticile cu privire la creditele private și la procentul din datoria publică pe care îl reprezintă datoria externă

Ar trebui ca discuțiile din cadrul Pactului de stabilitate și creștere să cuprindă noi statistici cu privire la creditele private și la procentul din datoria publică pe care-l reprezintă datoria externă.

1.6   Reglementări și practici de supraveghere mai eficiente pentru sectorul financiar

În ceea ce privește sectorul financiar, ar putea fi eficient să menținem o parte din capitalul bancar în domeniul public, pentru a observa din interior sectorul bancar. Experiențele financiare din anul 2010 demonstrează faptul că supravegherea și reglementările financiare propuse nu sunt suficiente. Pentru a schimba comportamentul sectorului financiar, mai ales după comportamentul acestuia în timpul crizei din Grecia și pentru a găsi noi căi de a finanța datoria publică, sunt necesare reglementări și practici de supraveghere mai eficiente.

1.7   Investițiile publice în infrastructură și energie

Investițiile trebuie să se concentreze asupra protecției mediului și asupra măsurilor de combatere a schimbărilor climatice. CESE se exprimă în favoarea utilizării taxelor ca instrument de influențare a pieței în direcția reducerii emisiilor periculoase. Într-o perioadă în care investițiile întreprinderilor lipsesc, sectorul public trebuie să intervină investind în infrastructură și în domeniul energetic. Conform versiunii revizuite a Pactului de stabilitate și creștere, investițiile nu trebuie incluse în calcularea deficitului excesiv.

1.8   Politici active privind piața de muncă

Politicile care vizează piața forței de muncă trebuie să se concentreze pe identificarea de noi competențe pentru noi locuri de muncă. Este, de asemenea, necesară o creștere a nivelului general de educație. Strategia UE 2020 este importantă pentru atingerea acestui deziderat. O politică evidentă ce poate fi aplicată în scopul creșterii ratei de ocupare a forței de muncă presupune asigurarea unor servicii de bună calitate de îngrijire a copiilor și un concediu de creștere a copilului suficient de îndelungat și de bine plătit.

1.9   O strategie de intrare pentru politicile privind familia și pentru dezvoltarea competențelor

Atunci când nevoia de ajutoare sociale pentru șomeri este redusă, respectivele resurse publice trebuie să se regăsească în politicile familiale și în cele de dezvoltare a competențelor. O politică de ieșire este transformată într-o politică de intrare. Structura sistemelor sociale trebuie să asigure atât asistența socială, cât și ocuparea forței de muncă, bineînțeles, în limita posibilităților financiare.

1.10   Noi surse de venituri – taxele pe tranzacțiile financiare și emisiile de CO2

Taxele pe tranzacții financiare și pe emisiile de dioxid de carbon reprezintă posibile noi surse de venituri publice. Pe lângă contribuția la creșterea veniturilor, acestea reduc tentația abordărilor pe termen scurt practicate pe piețele financiare și contribuie la îmbunătățirea stării mediului.

1.11   Emiterea de euroobligațiuni de către BEI

Permițând BEI să emită euroobligațiuni sau, mai degrabă, obligațiuni UE care acoperă toate cele 27 de state membre, se poate atrage capital suplimentar pentru sectorul public, fără o dependență totală de sectorul financiar privat. Resursele financiare ar trebui găsite în amonte, de exemplu la instituțiile pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IFPO), astfel încât BEI să devină o interfață între aceste resurse de capital și investițiile sale. Euroobligațiunile reprezintă, de asemenea, posibile instrumente pentru economiile private pe termen lung.

2.   Situația actuală  (1)

2.1   Criza financiară din 2008 și criza economică pe care a atras-o după sine s-au ridicat la un nivel fără precedent de la cel de-al II-lea Război Mondial încoace. Atunci când, la începutul anului 2010, au apărut semne de redresare după această recesiune, a izbucnit criza datoriilor publice, de data aceasta o criză europeană, nu globală. Necesitatea de a degreva bugetele publice de sprijinul acordat băncilor și altor sectoare și de costurile altor măsuri discreționare, creșterea șomajului și măsurile de austeritate adiționale aplicate în multe țări reprezintă, cumulate, o amenințare pentru creșterea economică. În acest context, CESE consideră că este necesară identificarea unor măsuri politice nu doar în vederea obținerii unei redresări economice, ci și pentru a preîntâmpina căderea Europei într-o altă recesiune.

2.2   O creștere negativă

2.2.1   În decembrie 2008, când s-a adoptat Planul european de redresare economică, prognozele prevedeau o creștere economică de aproximativ 0 % pentru anul 2009. În realitate, aceasta a fost de -4,1 %. Planul fusese bazat pe o prognoză prea optimistă, însă în absența stimulilor fiscali, rezultatul ar fi fost și mai slab.

2.2.2   Nivelul sprijinului economic acordat de statele membre s-a ridicat peste valoarea estimată inițial de 1,2 % din PIB. Pentru 2009 și 2010, acesta ar putea atinge 2,7 % din PIB. Nevoile percepute în statele membre au fost mai mari decât sprijinul planificat, dar măsurile - prea modeste, dacă avem în vedere modul în care a evoluat creșterea.

2.2.3   Stimulii economici nu au provenit exclusiv din bugetele publice. BCE și alte bănci centrale au redus aproape la zero ratele dobânzilor și au crescut lichiditățile din sistemul economic la un nivel fără precedent. Unele state membre au utilizat și ele sume uriașe de bani publici pentru a salva câteva bănci. Aceste măsuri nu au putut totuși preîntâmpina creșterea economică negativă din 2009, un aspect care indică gravitatea crizei financiare și economice.

2.2.4   Înaintea crizei din primăvara anului 2010, prognoza de creștere pentru 2010 era de 0,7 %. Această prognoză nu se ridică la nivelul celei a principalilor noștri competitori la nivel global. Ca aspect pozitiv, se înregistrează o creștere a indicatorilor de încredere, o creștere economică sporită în alte părți ale lumii și revenirea comerțului mondial la un nivel aproape similar celui anterior. Ca aspect negativ, investițiile în afaceri înregistrau în continuare o scădere și în cel de-al patrulea trimestru al anului 2009, producția industrială nu prezintă nicio ameliorare semnificativă, cea mai recentă creștere a cererii s-a produs doar în vederea acumulării de stocuri, gradul extrem de scăzut al utilizării capacităților nu încurajează investițiile, starea sectorului bancar nu facilitează libertatea de acțiune în vederea creșterii investițiilor, iar la toate acestea se adaugă turbulența de pe piața obligațiunilor de stat.

2.3   Comerțul

Comerțul global s-a prăbușit în cel de-al patrulea trimestru al anului 2008. Cu un an înainte crescuse cu aproximativ 20 %, însă în 2008 a scăzut cu 12 %. Căderea a continuat în trimestrele următoare. Cea mai semnificativă cădere înregistrată într-un trimestru anume, comparativ cu același trimestru din anul precedent, a fost de aproximativ 30 %. În cel de-al patrulea trimestru al anului 2009, tendința s-a inversat, cu o creștere de 4 %. Cifrele înregistrate pentru UE au fost aproape identice. Căderea a fost întrucâtva mai mare la nivelul comerțului interior decât la nivelul comerțului exterior al Uniunii.

2.4   Piața forței de muncă

2.4.1   Este de așteptat ca efectele asupra șomajului să crească în continuare, deoarece efectele de această natură se manifestă de regulă cu întârziere în raport cu evoluția economiei reale. În decursul anului 2010, cota șomajului se va ridica la aproximativ 10 % în UE, înregistrând o creștere de 3 % într-un an, cu mari diferențe între statele membre.

2.4.2   Șomajul este doar unul dintre efecte, celălalt fiind reducerea gradului de ocupare a forței de muncă. Reducerea a fost de aproximativ 2 % din forța de muncă. Pe lângă aceasta, multe persoane și-au redus programul de lucru pentru a-și salva locurile de muncă, ceea ce corespunde unei reduceri suplimentare a forței de muncă cu 1 %. În cazul unei redresări, acest ultim efect va fi probabil primul care va reveni la normal. Creșterea va trebui să fie suficient de amplă. În caz contrar, ea va reprezenta o „creștere fără locuri de muncă”.

2.5   Deficitele publice

Deficitul bugetar mediu de 2,3 % din PIB înregistrat în anul 2008 a crescut la 6,8 % în anul 2009 și se estimează că va crește la 7,5 % în 2010. Această înrăutățire nu depinde numai de măsurile active de sprijin, ci și de cheltuielile crescute și de reducerea veniturilor fiscale obținute prin intermediul stabilizatorilor automați. Conform OCDE, aceste măsuri de protecție socială au salvat mai multe locuri de muncă în Europa decât în alte economii.

2.6   Piața financiară

2.6.1   Situația pe piața financiară nu este clară nici acum, în 2010. Nu se poate stabili cu certitudine dacă nivelul în continuare scăzut al investițiilor este o consecință a perpetuării lipsei de lichidități, a politicilor de evitare a riscurilor aplicate de instituțiile de creditare sau a absenței cererii din partea sectorului industrial.

2.6.2   Revenirea pieței de credite la tranzacțiile pe termen mai lung în locul celor pe termen extrem de scurt reprezintă un aspect necesar pentru o redresare economică durabilă. Acest aspect este dezvoltat mai pe larg într-un aviz CESE privind taxa pe tranzacțiile financiare (2).

2.6.3   Începând din 2006 și până la izbucnirea crizei financiare, a existat o creștere acută a creditelor private. (3) Nivelul datoriilor private s-a dublat în zona euro, la fel ca în SUA. Cheltuielile private au fost mari și au creat mari deficite de cont curent în unele țări. În 2009, această explozie a creditelor a dispărut și a fost parțial înlocuită de datoriile publice. Marile deficite publice vor persista și în anii următori. În același timp, este necesară inducerea unei creșteri a cererii sectorului privat pentru a demara redresarea. Ambele necesită creditare.

2.6.4   Scăderea serioasă a valorii acțiunilor – estimată la 24 % în termeni reali pentru anul 2009 (4) – a afectat grav fondurile de pensii. Veniturile pensionarilor sunt periclitate, ceea ce va afecta posibilitatea de creștere a cererii private. Drepturile din fondurile de pensii curg pe un termen foarte lung, în timp ce plasarea capitalurilor din fondurile de pensii se face pe termen mult mai scurt. În consecință, este necesară o creștere a numărului de instrumente financiare pe termen lung pe piața financiară, în beneficiul atât al fondurilor de pensii, cât și al altor instituții de pensii, precum societățile de asigurare.

2.7   Caracteristici naționale specifice

2.7.1   Printre statele membre mari, cele mai drastice căderi ale PIB-ului s-au înregistrat în Germania și în Marea Britanie. Printre cele mai mici state membre, cele trei țări baltice au înregistrat cele mai mari căderi în 2009. Acest lucru a survenit după mai mulți ani în care PIB-ul înregistrase o creștere foarte mare. În acești ani și creșterile salariale fuseseră foarte ridicate, depășind creșterea productivității, însă statele baltice, în mod special Lituania, au reacționat foarte repede la criză prin reduceri salariale. Cele mai mari creșteri salariale în decursul anului 2009 au fost înregistrate în Grecia, fără o creștere corespunzătoare a productivității. Excepția între toate statele a fost, în 2009, Polonia, care a avut o rată pozitivă de creștere de 1,7 %. Unele dintre motivele care au stat la baza acesteia sunt creșterile în domeniul investițiilor publice și al consumului privat, precum și performanțe notabile în ocuparea forței de muncă.

2.7.2   Cele mai mari scăderi ale ratei ocupării forței de muncă în cursul anului 2009 au survenit tot în țările baltice, urmate de Bulgaria și Spania. Niciunul dintre statele membre nu și-a menținut rata ocupării forței de muncă, dar în Germania aceasta a scăzut cu doar 0,4 %. În anul 2009, cea mai mare rată a șomajului s-a înregistrat în Letonia (21,7 %), urmată de Lituania, Estonia, Spania, Slovacia și Irlanda.

2.7.3   În timpul crizei obligațiunilor de stat din anul 2010, deficitul public al Greciei s-a dovedit a fi de aproximativ 13 % din PIB, ceea ce a generat atacuri speculative asupra monedei euro. Un deficit similar a apărut și în Marea Britanie. În Spania, deficitul a crescut practic „peste noapte” până la un nivel care nu a mai putut fi susținut. Deficitele mari și nivelul crescut al datoriilor publice sunt întâmpinate cu măsuri de austeritate atât în aceste țări, cât și în Portugalia, Italia și Irlanda, printre altele.

3.   Inițiative practice în scopul redresării economice

3.1   O strategie de intrare – nu o strategie de ieșire

3.1.1   Au existat multe discuții cu privire la o strategie de ieșire, cu alte cuvinte la retragerea întregului sprijin public suplimentar acordat economiei. Motivele juridice le reprezintă regula aplicabilă în cazul deficitelor bugetare mai mici de -3 și limita de 60 % din PIB pentru datoria publică. Așa cum a observat, pe bună dreptate, Comisia „măsurile de sprijin ar trebui retrase numai atunci când se va putea considera că redresarea economică nu mai depinde de sprijin extern.”  (5) Având în vedere toate incertitudinile privind economiile noastre, va fi foarte dificilă stabilirea momentului când aceasta devine „autosusținută”. Impactul restrictiv pe care îl au propunerile de reducere a celor mai mari deficite bugetare asupra întregii economii europene a îndepărtat și mai mult perspectiva creșterii economice autosusținute. În plus, o strategie de ieșire în acest sens înseamnă că, după stoparea acestor măsuri de sprijin, s-ar putea reveni la situația de dinaintea crizei. Această posibilitate nu intră în discuție.

3.1.2   În primul rând, se implementează deja sau sunt pe cale de a fi implementate multe modificări în cadrul sectorului financiar. Este de sperat că sectorul financiar va deveni mai transparent și mai rezistent la crize. În al doilea rând, trebuie, de asemenea, să aibă loc schimbări ale situației actuale în alte sectoare ale economiei. Altfel, există cu certitudine riscul ca problemele cu care ne-am confruntat în ultimii ani să reapară.

3.1.3   Luând în considerare schimbările economice din ultimele decenii, trebuie să căutăm noi inițiative economice și politice, care ar putea face economia mai puțin riscantă. Nu poate fi vorba de propunerea unei strategii de ieșire, deoarece atunci când se elaborează o foaie de parcurs pentru o strategie de ieșire, se ia o decizie și în privința societății emergente, adică se decide o strategie de intrare.

3.2   Cererea globală

3.2.1   Teoretic, există două metode de a obține o creștere economică: se produce mai mult folosind aceeași tehnologie sau se îmbunătățește tehnologia pentru a obține mai mult din resursele de producție existente. Situația economică decide pe care dintre cele două metode se pune accentul. Într-o perioadă de vârf, toate resursele sunt folosite și singura cale de a obține o creștere mai mare este investiția în metode de producție inovatoare. Într-o perioadă de recesiune, precum cea care a început în 2008, există multe resurse nefolosite care trebuie exploatate, politicile trebuind, astfel, să urmărească o creștere a cererii. Însă, din păcate, cererea globală nu mai este recunoscută ca fiind motorul real al creșterii economice.

3.2.2   În ceea ce privește măsurile de stimulare a cererii, acestea trebuie nu numai să aibă un efect direct asupra consumului și investițiilor, ci trebuie, de asemenea, să sporească încrederea consumatorilor și a investitorilor. Așa cum stabilizatorii automați acționează în perioadele de recesiune economică, o încredere sporită poate acționa în perioadele de redresare economică. Încrederea poate accentua efectul măsurilor publice care au scopul de a aduce redresarea la un nivel la care să se poată autosusține. În vederea obținerii acestui rezultat, nu este importantă doar amploarea sprijinului, ci și grupurile către care este orientat acest sprijin. Grupurile cu venituri mai mici transferă în consum o mai mare parte din venit decât grupurile cu venituri mai mari. Prin urmare, cu cât sprijinul este direcționat mai mult spre prima categorie, cu atât acesta va fi orientat spre economisire într-o măsură mai mică.

3.2.3   În ceea ce privește planul inițial de redresare economică, efectul acestuia ar putea fi mai redus decât se aștepta, deoarece multe dintre măsurile adoptate de către statele membre fuseseră deja planificate și nu au dat un imbold suplimentar creșterii economice. În primăvara anului 2010, Comisia a accentuat pe bună dreptate faptul că măsurile de creștere economică trebuie să fie eficiente din punct de vedere social. Creșterea preconizată pentru anul 2010 se situează sub 1,5 %, valoare pe care mulți economiști o consideră a fi potențialul de creștere a UE. Însă chiar și la nivelul de 1,5 %, șomajul și deficitele bugetare nu vor fi reduse suficient de rapid.

3.2.4   CESE dorește să sublinieze importanța cererii globale pentru punerea în mișcare a procesului de creștere și atrage în mod deosebit atenția asupra importanței consumului privat.

3.2.5   Creșterea investițiilor este importantă. În conformitate cu Pactul de stabilitate și creștere revizuit, ajustarea deficitului bugetar excesiv se poate amâna în cazul în care cheltuielile suplimentare sunt destinate investițiilor. Însă investițiile nu reprezintă întotdeauna singurul instrument pentru stimularea creșterii economice.

3.2.6   Nici sporirea exporturilor nu este suficientă. Comerțul UE se derulează în principal între statele membre. Comerțul exterior – exporturile către alte părți ale economiei globale – se situează deja de mult timp în jurului valorii de 10 % din PIB-ul UE. Comerțul UE constituie o treime din comerțul mondial. Însă dacă se exclude comerțul interior, aportul UE se reduce la 16 %. Comerțul este important și constituie, de asemenea, un indicator al competitivității globale. Există semne de creștere a exporturilor către restul lumii. Acesta este, desigur, un aspect pozitiv, însă nu reprezintă o consolare în condițiile unor investiții insuficiente și a unei piețe a forței de muncă în curs de deteriorare.

3.2.7   Conform OIM (6), de peste un deceniu este în curs de derulare la nivel mondial o tranziție de la muncă la capital. Din 1999 până în 2007, cota profitului în UE 27 a crescut de la 37 la 39 % din PIB. În timpul celei de-a doua jumătăți a anului 2008, a scăzut drastic la 36 %, însă a crescut la 37 % în decursul anului 2009 (7). Acestea sunt semnele unor inegalități crescute în distribuirea veniturilor.

3.2.8   Cea mai mare parte din PIB este reprezentată de consumul privat. Proporția acestuia diferă în mare măsură în funcție de ceea ce întreprind entitățile publice și private conform sistemului politic din fiecare țară. Cu toate acestea, o schimbare a procentului reprezentat de consumul privat poate fi, de asemenea, indicatorul unei schimbări în distribuția veniturilor. În 2008, consumul a scăzut la 58 % din PIB-ul UE, de la 60 % în 2005 și 61 % în 2000. Deși aceasta este numai o mică schimbare în decursul unei lungi perioade de timp, ea indică faptul că este loc pentru o creștere a consumului privat ca mijloc pentru stimularea cererii globale (8), deosebit de importantă în situația economică actuală.

3.2.9   Însă în anul 2010, șomajul crescut și rata redusă de ocupare a forței de muncă, combinate cu creșteri salariale foarte modeste, nu indică nicio creștere a consumului, ci mai degrabă contrariul. De aceea, o reducere a măsurilor publice de sprijin nu este o politică adecvată la momentul actual. Având în vedere această concluzie, situația actuală (în 2010), caracterizată prin reducerea masivă a cheltuielilor publice și creșterea veniturilor provenite din impozitare, este extrem de problematică din punctul de vedere al politicii economice. Aceste reduceri inevitabile ale cererii globale de la bugetele publice sunt în mod cert prociclice, în sensul că vor reduce posibilitățile de creștere. Impactul lor, care vizează în special reducerea veniturilor angajaților din sectorul public, se va propaga la nivelul întregii economii sub forma scăderii cererii. Creșterii economice nu i se va permite astfel să-și atingă rata potențială.

3.2.9.1   Este în cel mai înalt grad în interesul UE să se realizeze estimări privind potențialele efecte restrictive ale acestor noi reduceri ale bugetului public. Aceste măsuri au fost luate într-un mod drastic. Ar trebui să fie de asemenea în interesul UE ca țările care nu sunt puse în această situație extrem de dificilă să ia măsuri de contracarare, adică să se inducă o creștere a nivelului cererii globale. Comisia trebuie să estimeze urgent amploarea acestui fenomen și să vină apoi cu propuneri adecvate. Comisia intenționează să facă acest lucru în cadrul prognozei economice din noiembrie 2010, dar este prea târziu. Creșterea în primul trimestru al 2010 s-a apropiat de valoarea prognozată de 0,7 %, dar aceasta se întâmpla înainte de adoptarea programelor de austeritate. Nu intră în discuție să așteptăm în mod pasiv materializarea efectelor restrictive ale programelor de austeritate.

3.2.9.2   CESE consideră că situația economică actuală impune noi discuții. Limita de 3 % pentru deficitul bugetar ar trebui păstrată, însă ar trebui combinată cu o discuție cu privire la marile diferențe între deficite, dat fiind că statele cu deficite foarte mari trebuie să-și consolideze definitiv bugetele publice. Cerințele în privința celorlalte țări, care se află la limita de 3 % sau o depășesc cu puțin, ar trebui să fie mai puțin stricte. Acolo unde este încă posibilă finanțarea deficitelor cu o rată scăzută a dobânzii, este în interesul tuturor să nu se ia, temporar, măsuri bugetare prea restrictive. O recitire a Pactului de stabilitate și creștere revizuit din 2005 arată că această opțiune merge în aceeași direcție cu modificările operate la acel moment, mai ales în ceea ce privește investițiile publice și perioadele de presiune cauzate de recesiune.

3.3   Balanța contului curent reintrodusă pe agenda politică

3.3.1   Stabilitatea prețurilor, creșterea economică și ocuparea integrală a forței de muncă au reprezentat mult timp obiectivele predominante ale politicilor economice, în căutarea prosperității și a bunăstării. Soldul bugetar și datoria publică reprezintă obiective intermediare, care au rolul de a asigura atingerea obiectivelor reale. Două obiective nu au fost luate în considerare o lungă perioadă de timp. Unul este distribuția echitabilă a veniturilor. Celălalt obiectiv este balanța de cont curent. Importanța acestui obiectiv a scăzut în timp, ceea ce s-a dovedit a fi o greșeală. Într-o piață unică cu o monedă unică, acest obiectiv este fundamental.

3.3.2   Dacă ne uităm la balanța de cont curent, adică balanța comerțului cu alte țări, ceea s-a întâmplat în zona euro era de așteptat. Un mare deficit de cont curent s-a dezvoltat în Grecia atât în prezent, cât și de-a lungul timpului. Germania, Olanda și Suedia au avut surplusuri pentru un timp îndelungat. Pe de altă parte, cele mai multe țări mediteraneene au deficite, deși deficitele cele mai mari apar în Bulgaria.

3.3.3   Deficitele sau surplusurile de cont curent pe termen scurt nu reprezintă o problemă, chiar dacă ating un nivel ridicat. Problemele apar atunci când acestea persistă de-a lungul mai multor ani sau când capitalul importat nu este investit în mod corespunzător, astfel încât creșterea productivității nu-și atinge potențialul. În cadrul zonei euro, Grecia, Portugalia, Spania, Italia și Irlanda au avut deficite destul de mari, practic chiar din momentul când s-a introdus moneda euro. În afara zonei euro, țările baltice și Bulgaria au avut deficite extrem de mari. Deficitele masive pot fi corectate numai cu ajutorul unei politici economice extrem de dure, așa cum s-a întâmplat în 2009 în Estonia, Letonia și Lituania.

3.3.4   Observând amploarea diferențelor dintre statele membre, CESE dorește să sublinieze necesitatea de a reduce cele mai multe dintre aceste diferențe. În concluzie, indicăm competitivitatea ca fiind obiectivul central. Competitivitatea se măsoară prin costul unitar real al muncii, care reprezintă efectul combinat al evoluției salariilor și productivității. În cadrul zonei euro, în special Germania și Austria și-au sporit competitivitatea, cu un cost unitar real al muncii mai redus. Pe de altă parte, începând din 2008, salariile au crescut în Germania mai repede decât productivitatea, având ca rezultat o situație mai puțin competitivă. În timpul ultimului deceniu, Irlanda, Grecia, Italia, Spania și Portugalia și-au redus competitivitatea în medie cu 10 % (9). Când deteriorarea competitivității continuă pe o durată mai lungă de timp, ea poate duce la probleme bugetare. Acest efect a fost evident în anul 2010. Motivul principal, care se regăsește în fluctuațiile competitivității, nu a fost tratat cu atenția cuvenită.

3.3.5   Din moment ce modificările ratelor de schimb nu mai fac parte din instrumentarul zonei euro, schimbările în competitivitatea relativă, care implică niveluri mai ridicate ale prețurilor în comparație cu alte țări, trebuie să fie urmărite prin intermediul „ratelor de schimb reale”. Având de-a face cu evoluții diferite ale salariilor și ale productivității în cadrul unei zone monetare, nu există altă soluție de rezolvare a problemelor decât modificarea salariilor relative între țări sau creșterea productivității prin investiții în țările rămase în urmă. Ar fi absurd să le solicităm statelor cu o bună evoluție a productivității să stopeze această evoluție.

3.3.6   Experiența crizei din primăvara anului 2010 indică faptul că Eurostat ar trebui să primească responsabilități de audit în raport cu birourile naționale de statistică. Acuratețea statisticilor va fi și mai importantă dacă statisticile privind balanțele de cont curent și evoluția salariilor și a productivității vor reprezenta baza unei noi discuții politice la nivel european.

3.3.7   CESE propune ca obiectivele privind soldul bugetar și datoriile publice să fie suplimentate cu balanța de cont curent. Utilizarea unei singure cifre este imposibilă în acest caz. Conturilor curente pozitive ale unor țări le corespund inevitabil conturile negative din alte țări. Problema apare atunci când această diferență este prea mare sau se ivește prea brusc, sau atunci când capitalul importat nu este utilizat pentru investiții productive.

3.3.8   În consecință, CESE propune efectuarea de către Comisie a unei verificări privind balanțele de cont curent, similară celei efectuate în privința deficitelor și datoriilor publice. Această idee a fost recent înaintată și de către Comisie, în cadrul Orientărilor economice și într-un document privind consolidarea redresării economice. Aceste aspecte sunt discutate acum de către Grupul operativ privind guvernanța economică condus de către dl Van Rompuy, președintele Consiliului European.

3.3.9   CESE dorește ca aceste propuneri să capete un caracter mai ferm. Noul obiectiv privind balanța de cont curent trebuie tratat în același fel ca cele două obiective din Pactul de stabilitate și creștere. Balanța de cont curent și factorii care stau la baza ei, evoluțiile salariilor și ale productivității, trebuie analizate de către Comisie în toate cele 27 de state membre. Prerogativele de a acționa împotriva celor cu evoluții negative ar trebui să fie mai mari în ceea ce privește țările din zona euro, la fel ca în cazul deficitelor și datoriilor publice. Măsurile europene ar trebui să se preocupe de direcția schimbărilor politicilor și nu de punerea lor în practică. Aceasta va rămâne o competență națională conform principiului subsidiarității. Prin modificarea regulamentelor care stau la baza Pactului de stabilitate și creștere, economia reală sau, cu alte cuvinte, aspectele macroeconomice ar fi astfel introduse în cadrul Pactului de stabilitate și creștere.

3.3.10   Criza a arătat că și alte aspecte ale Pactului de stabilitate și creștere trebuie dezvoltate în continuare. Simultan cu statisticile obișnuite instituite prin Pactul de stabilitate și creștere, ar trebui publicate statistici cu privire la creditele private și la procentul din datoria publică reprezentat de datoria externă. Aceste noi cifre ar putea folosi ca sisteme de avertizare timpurie și ca mijloc de presiune pentru țările cu situații economice problematice.

3.4   Alte domenii cheie pentru o nouă economie europeană

3.4.1   Sprijinul financiar public, reglementările financiare

3.4.1.1   Pentru a preveni o evoluție dezastruoasă a unor întregi sectoare ale economiei, în special cea a industriilor constructoare de automobile, s-a acordat un sprijin public masiv. Dată fiind situația actuală, nu s-a recurs la politicile „obișnuite” privind ajutoarele de stat pentru a stopa un astfel de sprijin.

3.4.1.2   Cel mai spectaculos sprijin a fost acordat sectorului financiar. În unele țări europene, precum și în SUA, unele bănci au fost parțial naționalizate. În mod cert această politică va fi schimbată, însă ar putea dura câțiva ani până atunci. Chiar și pe termen lung, menținerea unei părți din capitalul bancar în domeniul public pentru a putea observa din interior sectorul bancar, ar putea constitui un element eficient în cadrul unei politici financiare naționale.

3.4.1.3   Unele părți ale sectorului financiar, care au beneficiat de un sprijin fără precedent din partea guvernelor, au participat ulterior la atacuri speculative pe piața obligațiunilor de stat din zona euro în timpul crizei din Grecia. Piața financiară a încercat să își însușească puterea de decizie a politicienilor. În urma apariției unei crize extrem de grave, politicienii și-au recâștigat puterea. Politicienii pot fi criticați pentru faptul că nu au reușit să acționeze înainte de instaurarea unei crize grave, nici în cazul crizei financiare, nici în cazul crizei obligațiunilor de stat. Acest lucru demonstrează că reglementările și supravegherea financiară propuse nu sunt suficiente. Sunt necesare reglementări și practici de supraveghere mai eficiente pentru a schimba comportamentul instituțiilor financiare și pentru a găsi noi căi de a finanța datoria publică.

3.4.2   Ecologizarea economiei

Pe termen lung, investițiile trebuie să se concentreze asupra protecției mediului și asupra măsurilor de combatere a schimbărilor climatice. Schimbarea structurii investițiilor trebuie să înceapă acum. Comisia este de părere că în rândul concurenților noștri internaționali există o tendință mai puternică în acest sens. Schimbarea este de o importanță crucială, nu doar în ceea ce privește protecția mediului, ci și sub aspectul competitivității europene la nivel global. Noi locuri de muncă pot fi create pentru a le înlocui pe cele care dispar. În acest fel, durabilitatea economică poate fi combinată cu o durabilitate ecologică și socială. Asemeni Comisiei în propunerea privind orientările generale ale politicii economice, CESE se exprimă în favoarea utilizării taxelor ca instrument de influențare a pieței în vederea reducerii emisiilor periculoase.

3.4.3   Infrastructura și energia

Într-o perioadă în care investițiile întreprinderilor lipsesc, sectorul public trebuie să intervină cu investiții publice. Acest lucru este necesar atât ca stimulent al creșterii, cât și din cauza marii nevoi de investiții în infrastructură și energie. Noua reticență a sectorului bancar cu privire la asumarea de riscuri în acordarea de credite întreprinderilor pune probleme mai ales IMM-urilor. În ciuda problemelor actuale cu obligațiunile de stat, în majoritatea țărilor obligațiunile de stat prezintă încă o rată avantajoasă a dobânzii, ceea ce favorizează investițiile publice. Conform versiunii revizuite a Pactului de stabilitate și creștere, investițiile nu trebuie incluse în calcularea deficitului excesiv.

3.4.4   Politici active pentru piața forței de muncă

Politicile pentru piața forței de muncă trebuie să fie active și să nu se limiteze doar la sprijinul economic acordat șomerilor. Au fost aplicate numeroase și diverse programe de recalificare, atât pentru persoanele care sunt încă active în câmpul muncii, cât și pentru șomeri. Obiectivul „educație pentru toți” cuprins în programul trioului de președinții Spania-Belgia-Ungaria este promițător. O politică ce favorizează incluziunea nu presupune numai că oamenii pot obține un loc de muncă, ci trebuie să faciliteze și asumarea unui rol mai activ în societate.

3.4.4.1   Stabilirea unui obiectiv de creștere a ratei de ocupare a forței de muncă, ca în cazul Strategiei UE 2020, nu este niciodată suficientă. Pentru a îmbunătăți rata ocupării forței de muncă, trebuie aplicate o serie de politici fundamentale.

—

Printre acestea se numără politicile privind competențele. Învățarea de-a lungul vieții este obligatorie. O mare problemă este găsirea unui răspuns la întrebarea cine ar trebui să o finanțeze. Societatea, angajatorii sau angajații? Într-un fel sau altul, toate cele trei categorii trebuie implicate în finanțare.

—	Baza pentru aceasta o constituie nivelul general de educație. Europa trebuie să ridice nivelul general de cunoștințe.

—

O politică evidentă în scopul creșterii ratei ocupării forței de muncă este înființarea unui sistem de îngrijire a copilului care să fie ieftin și de înaltă calitate, combinat cu un concediu de creștere a copilului suficient de lung și de bine plătit încât să constituie un stimulent pentru a avea copii.

—	Există multe obstacole care îi împiedică pe oameni să candideze pentru ocuparea unui loc de muncă. Este posibil ca fiecare dezavantaj să necesite o politică proprie când vine vorba despre ocuparea forței de muncă.

3.4.5   Politicile sociale

3.4.5.1   Într-un raport (10) privind protecția socială și incluziunea socială, Comisia recunoaște faptul că sistemele naționale de asistență socială au jucat un rol vital în atenuarea impactului social și economic al crizei. Se estimează că cheltuielile cu serviciile sociale au crescut în medie pe perioada crizei de la 28 la 31 % din PIB-ul statelor membre. Atunci când nevoia de ajutoare sociale pentru șomeri este redusă, respectivele resurse publice trebuie să se regăsească în politicile familiale și în cele de dezvoltare a competențelor. Acesta este un exemplu pentru cum o politică de ieșire va fi transformată într-o politică de intrare.

3.4.5.2   Potrivit Comisiei, sunt importante susținerea adecvată a veniturilor și accesul la piața forței de muncă și la servicii sociale de calitate. În privința problematicii sociale, UE nu poate interveni decât prin mici completări aduse la politicile sociale naționale. Au apărut de-a lungul timpului multe instrumente UE menite să încurajeze statele membre să învețe unele de la altele – analiza comparativă, evaluarea inter pares, metoda deschisă de coordonare. Acestea nu au avut rezultatele scontate. UE nu poate obliga statele membre să urmeze exemplele de bună practică. Nominalizarea de tip „Gazeta de perete” ar putea fi o cale de a atrage atenția publică asupra acestor diferențe.

3.4.5.3   Măsurile de austeritate trebuie să fie echilibrate. Nu putem să permitem ca sistemele de asistență socială să fie sacrificate pe altarul soldului bugetar. Criza a scos la iveală carențele încă existente în sistemele sociale. Arhitectura sistemelor sociale trebuie să asigure atât asistență socială, cât și ocuparea forței de muncă. Însă sistemele sociale se confruntă și ele cu anumite limite și trebuie menținute în cadrul posibilităților financiare.

3.4.6   Noi surse de venituri  (11)

3.4.6.1   Într-un aviz privind strategia post-Lisabona, CESE menționează atât o taxă pe tranzacțiile financiare, cât și o taxă pe emisiile de dioxid de carbon ca noi surse de venit public. Acestea produc un dublu profit, adică în afară de faptul că cresc venitul, ele pot, de asemenea, să reducă tentația abordărilor pe termen scurt practicate pe piețele financiare și să îmbunătățească starea mediului. Motivul actual pentru căutarea unor noi surse de finanțare este reducerea marilor deficite bugetare. Taxele pe tranzacțiile financiare și pe emisiile de dioxid de carbon trebuie să fie preferate creșterii altor taxe, cum ar fi impozitarea muncii sau creșterea TVA-ului. Acestea din urmă ar reduce cererea generală, o consecință nerecomandabilă în situația actuală.

3.4.6.2   O altă metodă de finanțare publică sunt euroobligațiunile. Aceasta ar putea furniza capital sectorului public fără a genera o dependență totală de sectorul financiar privat. Euroobligațiunile ar atrage resurse financiare direct de la sursă, ca de exemplu de la fondurile de pensii care caută plasamente pe termen lung pentru banii lor. Există, de asemenea, posibilitatea de a deschide la BEI plasamente private pe termen lung pentru economii, în vederea atragerii unor noi surse pentru aceasta. Prin urmare, BEI devine o interfață între aceste noi resurse de capital și investițiile sale. Economiile pe termen lung ar fi astfel disponibile pentru investiții publice pe termen lung, de exemplu în infrastructură. Euroobligațiunile reprezintă un „concept”, însă ar trebui să includă toate statele membre ale UE. Și în acest caz putem vorbi despre dublu profit, fiindcă s-ar reduce și spațiul de manevră pentru speculațiile pe baza datoriilor publice pe piața financiară.

---

(1)  Conform documentelor Comisiei „Raportul de activitate privind implementarea Planului european de redresare economică” și „Previziuni intermediare februarie 2010”.

(2)  A se vedea „Taxa pe tranzacțiile financiare”.

(3)  Centrul pentru Studii privind Politicile Europene, nr. 202, februarie 2010.

(4)  OCDE: „Pensiile: privire de ansamblu”, 2009.

(5)  COM(2010) 2020, pct. 4.1.

(6)  OIM: „Raportul global asupra veniturilor 2009”, versiune adusă la zi, noiembrie 2009.

(7)  Eurostat, euroindicatori 61/2010, 30 aprilie 2010.

(8)  Cifrele sunt calculate pe baza datelor Eurostat. Diferențele dintre statele membre sunt surprinzător de mari, de exemplu de la 46% în Suedia, până la 75% în Grecia. Multe țări au înregistrat reduceri mici ale consumului, însă pentru unele dintre ele schimbările au fost dramatice. În Marea Britanie, scăderea consumului de la 72% la 60% în decursul a 8 ani este greu de explicat.

(9)  „Criza din zona euro și cum să îi facem față”, Centrul pentru Studii privind Politicile Europene, februarie 2010.

(10)  Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Propunere de Raport comun privind protecția socială și incluziunea socială 2010 - COM(2010) 25 final.

(11)  A se vedea avizele CESE privind taxa pe tranzacțiile financiare și privind consecințele crizei datoriei publice asupra guvernanței UE.

---