EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2008/117/13

Cerere de propuneri — EACEA/15/08 — Acțiunea 4.5.b — Cerere de propuneri de proiecte destinate sprijinirii acțiunilor de informare cu privire la alegerile europene din 2009, vizând tinerii și formatorii de tineret — Programul Tineretul în acțiune

JO C 117, 14.5.2008, p. 30–31 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

14.5.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 117/30


CERERE DE PROPUNERI — EACEA/15/08

Acțiunea 4.5.b — Cerere de propuneri de proiecte destinate sprijinirii acțiunilor de informare cu privire la alegerile europene din 2009, vizând tinerii și formatorii de tineret

Programul „Tineretul în acțiune”

(2008/C 117/13)

1.   Obiective și descriere

Prezenta cerere de propuneri are drept scop promovarea acțiunilor de informare și de sensibilizare destinate tinerilor, formatorilor de tineret și celor care lucrează în cadrul organizațiilor de tineret, pentru a încuraja participarea activă a tinerilor la alegerile pentru Parlamentul European din 2009 și pentru a-i informa cu privire la miza acestui scrutin.

Ținând seama de caracteristicile naționale specifice ale scrutinului și de identitatea culturală a fiecărei țări din Uniunea Europeană, fiecare proiect prezentat se va limita la o țară din Uniunea Europeană. În cadrul prezentei cereri de propuneri, dimensiunea europeană a proiectelor este susținută de tema prioritară și activitățile care urmează a fi efectuate, precum și de posibilitatea de duce la bun sfârșit activitățile propuse, cu parteneri europeni.

Beneficiarii finali ai acestor proiecte sunt tinerii cetățeni europeni sub 30 de ani cu drept de vot și persoanele care lucrează în sectorul de tineret din cadrul organizațiilor și structurilor de tineret.

Prezenta cerere se referă la acțiunea 4.5 (partea a doua) din cadrul programului „Tineretul în acțiune”. Cererea este publicată în conformitate cu normele prevăzute în programul de lucru anual privind subvențiile și achizițiile în domeniul educației și culturii pentru 2008, adoptat de Comisie la 11 martie 2008, în conformitate cu procedura prevăzută la articolele 4 și 7 din Decizia 1999/468/CE (1).

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură răspunde de punerea în aplicare a acestei cereri de propuneri.

2.   Candidații eligibili

Sunt eligibile doar candidaturile depuse de:

o organizație neguvernamentală cu scop nelucrativ,

un Consiliu Național al Tineretului,

cu personalitate juridică și înființate legal cu un an înainte de data depunerii candidaturii în țara Uniunii Europene în care se desfășoară proiectul;

sau

de un organism care activează în sectorul tineretului la nivel european (ENGO) și care are organizații membre în cel puțin 8 „țări ale programului” din cadrul programului „Tineretul în acțiune” (2), cu personalitate juridică și înființat legal cu un an înainte de data depunerii candidaturii într-o țară a Uniunii Europene.

Cu toate acestea, organizațiile de tineret afiliate la mișcări politice nu sunt eligibile pentru această cerere de propuneri.

Fiecare ofertant nu va putea depune decât un singur proiect.

Proiectele pot implica organizații partenere în măsura în care aceste organizații au sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene.

3.   Bugetul și durata proiectelor

Bugetul total alocat pentru cofinanțarea proiectelor în cadrul prezentei cereri de propuneri este estimat la aproximativ 1 500 000 EUR.

Sprijinul financiar al agenției nu poate depăși 80 % din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.

Agenția își propune să finanțeze maximum 27 de proiecte, adică un proiect pentru fiecare stat membru, pentru a acoperi în totalitate Uniunea Europeană. Cu toate acestea, în funcție de numărul și de calitatea proiectelor prezentate, agenția își rezervă dreptul de a nu garanta că va acoperi toate statele membre ale Uniunii Europene. De asemenea, agenția își rezervă dreptul de a nu atribui toate fondurile disponibile.

La stabilirea valorii maxime a subvenției alocate unui proiect dat se va ține seama de populația țării în cauză. Pentru fiecare țară a Uniunii Europene s-a stabilit un plafon, după cum urmează:

pentru proiecte de sensibilizare și de informare cu privire la alegerile europene în Germania, Spania, Franța, Italia, Polonia, România și Regatul Unit, subvenția acordată nu va depăși: 90 000 EUR,

pentru proiecte de sensibilizare și de informare cu privire la alegerile europene în Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, Portugalia, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia și Suedia, subvenția nu va depăși: 45 000 EUR,

pentru proiecte de sensibilizare și de informare cu privire la alegerile europene în Luxemburg și în Malta, subvenția nu va depăși: 22 500 EUR.

Activitățile trebuie să înceapă între 1 ianuarie 2009 și 28 februarie 2009.

Proiectele trebuie să aibă o durată minimă de 5 luni și o durată maximă de 7 luni.

4.   Termenul de depunere a candidaturilor

Termenul de depunere a candidaturilor la Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură este 15 iulie 2008, data poștei.

5.   Informații suplimentare

Textul integral al prezentei cereri de propuneri, precum și formularele de candidatură sunt disponibile la următoarea adresă de internet:

http://eacea.ec.europa.eu/youth/calls2008/index_en.htm

Candidaturile trebuie să îndeplinească cerințele formulate în textul complet al prezentei cereri de propuneri și să fie depuse prin intermediul formularului prevăzut în acest scop.


(1)  Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei (JO L 184, 17.7.1999, p. 23).

(2)  Țările programului sunt: cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, Turcia, Islanda, Liechtenstein și Norvegia.


Top