This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32017D0341
Decision (EU) 2017/341 of the European Parliament and of the Council of 14 December 2016 on the mobilisation of the European Globalisation Adjustment Fund following an application from Spain — EGF/2016/004 ES/Comunidad Valenciana automotive
Decizia (UE) 2017/341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2016/004 ES/Comunidad Valenciana automotive
Decizia (UE) 2017/341 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2016 privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2016/004 ES/Comunidad Valenciana automotive
JO L 50, 28.2.2017, p. 51–52
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
In force
28.2.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 50/51 |
DECIZIA (UE) 2017/341 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI
din 14 decembrie 2016
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei cereri din partea Spaniei – EGF/2016/004 ES/Comunidad Valenciana automotive
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (1), în special articolul 15 alineatul (4),
având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară (2), în special punctul 13,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1) |
Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror activitate a încetat ca urmare a schimbărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale internaționale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, și să le acorde asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii. |
(2) |
FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului (3). |
(3) |
La 21 iunie 2016, Spania a depus o cerere de mobilizare a FEG pentru disponibilizările care au avut loc în 29 de întreprinderi din sectorul autovehiculelor din Spania. Cererea a fost completată cu informații suplimentare care au fost transmise în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește condițiile pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. |
(4) |
În conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013, cererea Spaniei se consideră admisibilă, deoarece disponibilizările au repercusiuni grave asupra ocupării forței de muncă și asupra economiei locale, regionale sau naționale. |
(5) |
Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 856 800 EUR ca răspuns la cererea depusă de Spania. |
(6) |
Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2016, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 856 800 EUR în credite de angajament și credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în ziua publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Decizia se aplică de la 14 decembrie 2016.
Adoptată la Strasbourg, 14 decembrie 2016.
Pentru Parlamentul European
Președintele
M. SCHULZ
Pentru Consiliu
Președintele
I. KORČOK
(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 855.
(2) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(3) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).