Actul unic european

ASPECTE-CHEIE

Obiective

• Negocierile interguvernamentale care au culminat cu AUE au avut de realizat un dublu mandat:
  • un tratat în domeniul politicii externe și de securitate comune; și
  • un act de modificare a Tratatului CEE, mai ales în ceea ce privește:
    • procedura de adoptare a deciziilor în cadrul Consiliului;
    • competențele Comisiei Europene;
    • competențele Parlamentului European;
    • extinderea responsabilităților Comunității Economice Europene și ale Comunității Europene a Energiei Atomice.

Structura

• AUE este alcătuit dintr-un preambul și 4 titluri și include o serie de declarații adoptate cu ocazia conferinței.
• Preambulul prezintă scopurile fundamentale ale tratatului şi exprimă hotărârea semnatarilor de a transforma ansamblul relaţiilor lor în vederea creării unei Uniuni Europene. Acesta precizează, de asemenea, caracterul unic al AUE, care reuneşte dispoziţiile comune privind cooperarea în domeniul politicii externe şi Comunităţile Europene. În sfârșit, preambulul evidențiază cele două obiective ale revizuirii tratatelor, și anume „să îmbunătăţească situaţia economică şi socială prin aprofundarea politicilor comune şi prin urmărirea de noi obiective” și „să asigure o funcţionare mai bună a Comunităţilor”.
  • Titlul I cuprinde dispoziţiile comune privind cooperarea politică şi Comunităţile Europene.
  • Titlul II este consacrat modificărilor aduse tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene.
  • Titlul III se referă la cooperarea europeană în domeniul politicii externe.
  • Titlul IV cuprinde dispoziţiile generale şi finale.

Modificări instituționale

• Pentru a înlesni realizarea pieţei unice până în 1993, AUE a prevăzut creșterea numărului de situații în care Consiliul poate adopta decizii cu majoritate calificată în locul unanimității. Acest lucru ușura procesul de adoptare a deciziilor și se puteau evita astfel blocajele frecvente inerente căutării unui acord unanim între cele 12 state membre de la acel moment. Unanimitatea urma să nu mai fie necesară pentru actele legislative privind realizarea pieţei interne, cu excepţia măsurilor privind fiscalitatea, libera circulaţie a persoanelor şi drepturile şi interesele lucrătorilor salariați.
• AUE a instituit Consiliul European, oficializând astfel conferinţele ori reuniunile la nivel înalt dintre şefii de stat sau de guvern, deși competențele acestui organ aveau să fie precizate abia mai târziu, la articolul 15 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
• Competențele Parlamentului au fost sporite prin includerea cerinței avizului conform din partea acestuia în cazul încheierii acordurilor de extindere și de asociere. AUE a introdus procedura de cooperare, care a consolidat poziţia Parlamentului în cadrul dialogului interinstituţional, dându-i posibilitatea unei duble lecturi a legislaţiei propuse în baza unui număr limitat de temeiuri juridice, netezind astfel calea către viitorul rol de colegiuitor al Parlamentului, alături de Consiliu.
• AUE a clarificat și unele dispoziții privind competențele de executare. Articolul 10 i-a permis Consiliului, ca regulă generală, să confere Comisiei competențele de executare a normelor adoptate de Consiliu. Consiliul își putea rezerva dreptul de a exercita în mod direct competențele de executare numai în anumite cazuri specifice. De asemenea, AUE a pus bazele instituirii Tribunalului de Primă Instanță (TPI) – în prezent, Tribunalul.

Domenii de politici

• În temeiul AUE, votul cu majoritate calificată a devenit noua normă în patru dintre domeniile existente acoperite de tratate:
  • Tariful vamal comun;
  • libera circulație a capitalurilor;
  • libera circulație a serviciilor; și
  • transportul maritim și aerian.
• AUE a introdus o serie de noi domenii de politici în care deciziile urmau să fie luate cu majoritate calificată. Printre acestea, se numărau:
  • piața internă;
  • coeziunea economică și socială – pentru a contrabalansa efectele realizării pieţei interne asupra regiunilor mai puțin dezvoltate;
  • politica socială – două noi aspecte ale acestei politici: sănătatea și securitatea la locul de muncă și dialogul social între sindicate și patronate;
  • cercetarea și dezvoltarea;
  • mediul – introducerea principiului subsidiarității (adică luarea de măsuri la nivel european numai atunci când acestea ar fi mai eficiente decât la nivelul țărilor luate individual); și
  • politica externă comună – Preşedinţia Consiliului este responsabilă cu iniţierea de acțiuni și coordonarea pozițiilor statelor membre.