Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document C2011/216/13

    Notificare prealabilă a unei concentrări (Cazul COMP/M.6276 – AIF VII Euro Holdings/Ascometal) – Caz care poate face obiectul procedurii simplificate Text cu relevanță pentru SEE

    JO C 216, 22.7.2011, p. 33–33 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    22.7.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 216/33


    Notificare prealabilă a unei concentrări

    (Cazul COMP/M.6276 – AIF VII Euro Holdings/Ascometal)

    Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    2011/C 216/13

    1.

    La data de 15 iulie 2011, Comisia a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile AIF VII Euro Holdings, L.P („AIF VII”) – un fond de investiții gestionat de Apollo Management VII L.P., care este o entitate afiliată a Apollo Management L.P. (denumite împreună „Apollo”, SUA) – dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul asupra întregii întreprinderi Ascometal SA (Franța), de la Sideris Steel S.A.S., o filială indirectă a Lucchini SpA, care face parte din OAO Severstal, prin achiziționare de acțiuni.

    2.

    Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

    în cazul întreprinderii Apollo: investiții în companii implicate în diverse sectoare economice în întreaga lume, precum industria chimică, servicii de croazieră de linie, logistică, producția de hârtie, ambalaje, precum și intermedierea de tranzacții imobiliare;

    în cazul întreprinderii Ascometal: fabricarea de produse lungi din oțel (produse semifabricate, produse laminate la cald, produse finite la rece) din aluminiu sau aluminiu nealiniat.

    3.

    În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului (CE) privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de tratare a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) privind concentrările economice (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în Comunicare.

    4.

    Comisia invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

    Observațiile trebuie primite de către Comisie în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei prin fax (+32 22964301), prin e-mail la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu sau prin poștă, cu numărul de referință COMP/M.6276 – AIF VII Euro Holdings/Ascometal, la următoarea adresă:

    European Commission

    Directorate-General for Competition

    Merger Registry

    J-70

    1049 Bruxelles/Brussel

    BELGIQUE/BELGIË


    (1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 [„Regulamentul (CE) privind concentrările economice”].

    (2)  JO C 56, 5.3.2005, p. 32 („Comunicarea privind o procedură simplificată”).


    Top