1)

În cazul în care se pretinde că părinții și/sau alți membri de familie ai unor copii i-au deplasat pe aceștia în mod abuziv din țara în care își au reședința obișnuită, cu încălcarea unei hotărâri judecătorești obținute de o autoritate publică din statul respectiv, poate această autoritate să solicite – în fața instanțelor de judecată din alt stat membru, în temeiul dispozițiilor capitolului III din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului ( 1 ) – executarea unei hotărâri judecătorești prin care se dispune înapoierea copiilor în statul menționat sau acest lucru constituie o eludare a articolului 11 din respectivul regulament și a Convenției de la Haga din 1980 sau constituie un abuz de drept din partea autorității în cauză?

2)

Într-o cauză privind dispozițiile în materie de executare din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, instanța sesizată are competența de a prelungi termenul prevăzut la articolul 33 alineatul (5) în condițiile în care depășirea acestuia este în esență minimă, iar o prelungire a termenului ar fi putut de altfel să fie acordată în temeiul dreptului procesual național?

3)

Fără a aduce atingere celei de a doua întrebări, în cazul în care o autoritate publică străină deplasează copiii care fac obiectul litigiului de pe teritoriul unui stat membru, în temeiul unei hotărâri executorii pronunțate în cadrul unei proceduri necontradictorii în conformitate cu articolul 31 din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului, dar înainte de comunicarea respectivei hotărâri părinților, privându-i astfel pe aceștia de dreptul lor de a solicita suspendarea executării acestei hotărâri până la soluționarea unei căi de atac, un asemenea comportament aduce atingere conținutului esențial al drepturilor „părinților” prevăzute la articolul 6 din Convenția europeană a drepturilor omului sau la articolul 47 din cartă, în așa fel încât ar trebui să fie acordată o prelungire a termenului de introducere a căii de atac [prevăzut la articolul 33 alineatul (5) din respectivul regulament]?