EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014TA0681

Cauza T-681/14: Hotărârea Tribunalului din 28 martie 2017 – El-Qaddafi/Consiliul („Politica externă și de securitate comună — Măsuri restrictive adoptate împotriva Libiei — Înghețarea fondurilor — Restricții privind intrarea sau trecerea în tranzit pe teritoriul Uniunii — Menținerea numelui reclamantei — Drept la apărare — Obligația de motivare”)

JO C 151, 15.5.2017, p. 28–28 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

15.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 151/28


Hotărârea Tribunalului din 28 martie 2017 – El-Qaddafi/Consiliul

(Cauza T-681/14) (1)

((„Politica externă și de securitate comună - Măsuri restrictive adoptate împotriva Libiei - Înghețarea fondurilor - Restricții privind intrarea sau trecerea în tranzit pe teritoriul Uniunii - Menținerea numelui reclamantei - Drept la apărare - Obligația de motivare”))

(2017/C 151/34)

Limba de procedură: engleza

Părțile

Reclamantă: Aisha Muammer Mohamed El-Qaddafi (Mascat, Oman) (reprezentanți: inițial J. Jones, QC, ulterior S. Bafadhel, barrister)

Pârât: Consiliul Uniunii Europene (reprezentanți: S. Kyriakopoulou și A. de Elera-San Miguel Hurtado, agenți)

Obiectul

Cerere formulată în temeiul articolului 263 TFUE, prin care se solicită anularea, pe de o parte, a Deciziei 2014/380/PESC a Consiliului din 23 iunie 2014 de modificare a Deciziei 2011/137/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO 2014, L 183, p. 52), în măsura în care menține numele reclamantei pe lista care figurează în anexele I și III la Decizia 2011/137/PESC a Consiliului din 28 februarie 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO 2011, L 58, p. 53), și pe de altă parte, a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 689/2014 al Consiliului din 23 iunie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 204/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO 2014, L 183, p. 1), în măsura în care menține numele reclamantei pe lista care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 204/2011 al Consiliului din 2 martie 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia (JO 2011, L 58, p. 1).

Dispozitivul

1)

Anulează Decizia 2014/380/PESC a Consiliului din 23 iunie 2014 de modificare a Deciziei 2011/137/PESC privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia, în măsura în care menține numele doamnei Aisha Muammer Mohamed El-Qaddafi pe lista care figurează în anexele I și III la Decizia 2011/137/PESC a Consiliului din 28 februarie 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia.

2)

Anulează Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 689/2014 al Consiliului din 23 iunie 2014 privind punerea în aplicare a articolului 16 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 204/2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia, în măsura în care menține numele doamnei El-Qaddafi pe lista care figurează în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 204/2011 a Consiliului din 2 martie 2011 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Libia.

3)

Obligă Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată.


(1)  JO C 431, 1.12.2014.


Top