24.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 71/11

Raportor:

domnul Joost VAN IERSEL

1.1.

Viitorul Europei depinde în mare măsură de disponibilitatea unor cunoștințe de actualitate și a unor persoane talentate, care să își desfășoare activitatea într-o societate deschisă, bazată pe cunoaștere. Universităților le revine un rol esențial în acest proces. Dacă statele membre acționează fiecare în mod individual, rezultatele vor rămâne întotdeauna sub așteptări.

1.2.

CESE subliniază că competențele naționale și cele ale UE ar trebui să fie împărtășite și ajustate în vederea creării unui Spațiu european al învățământului superior. Conceptul de universitate civică și antreprenorială poate fi, de asemenea, foarte util pentru îmbunătățirea calității învățământului superior în Europa.

1.3.

Situația actuală arată că, deși s-au înregistrat progrese, există încă multe obstacole și restricții care împiedică la rândul lor implicarea eficace a UE. Diferențele culturale și interesele personale divergente, lipsa resurselor financiare și evoluțiile demografice împiedică deseori găsirea unor răspunsuri la anumite provocări cu dinamică proprie, cum ar fi globalizarea, noile tehnologii și mobilitatea.

1.4.

CESE consideră că instituțiile europene trebuie să acționeze ca un stimulent și să accelereze procesul de modernizare a învățământului universitar în Europa, atât în ceea ce privește educația, cât și cercetarea și inovarea. Universitățile au o misiune autonomă care servește interesului public. Subsidiaritatea și peisajul variat oferit de universități nu permit o abordare unică. Orientările strategice și sprijinul de la nivelul UE pot contribui în mod decisiv la îmbunătățirea condițiilor.

1.5.

De maximă importanță este preluarea, de către Comisia Europeană, a unui rol de stimulator și catalizator al procesului de transformare a universităților europene în vectori de creștere economică, competitivitate și coeziune socială, pentru bunăstarea societății.

1.6.

Ar trebui făcută o trimitere explicită la modernizarea învățământului superior în cadrul programelor naționale de reformă (PNR) și al recomandărilor specifice fiecărei țări (CSR).

1.7.

UE ar trebui să aducă dovada angajamentului său pentru învățământul superior prin intermediul Strategiei Europa 2020 (inclusiv prin semestrul european), prin Erasmus+, Orizont 2020, fondurile regionale și de coeziune, precum și prin înlesnirea mobilității transfrontaliere pentru studenți și cadre universitare.

1.8.

Consultările strategice la nivelul UE ar trebui să contribuie la discuții și proiecte în și între țări și universități, pentru a da un impuls calității instituțiilor de învățământ superior din Europa. Cele mai bune practici ar trebui difuzate în mod sistematic.

1.9.

CESE subliniază încă odată necesitatea unei autonomii veritabile, a responsabilizării și transparenței instituțiilor de învățământ superior ca premise fundamentale pentru modernizare (1). Aceste condiții prealabile nu pot fi îndeplinite fără o finanțare adecvată și corespunzătoare.

1.10.

Într-o perioadă marcată de schimbări economice și sociale profunde, transformarea universităților este un proces pe termen lung și laborios. Universitățile trebuie să dezvolte o atitudine deschisă către nevoile societății, care să includă și acțiuni de sensibilizare a altor părți interesate.

1.11.

CESE salută conceptul de universitate civică și conceptul modelului tripartit și cvadripartit (2). Acesta se axează pe deschiderea universităților, lărgirea accesului la acestea, pe contextul regional, pe integrarea în programele actuale a ideilor provenind de la toate părțile interesate (potențiale) și pe o relație inteligentă și actualizată între cercetare și educație.

1.12.

Universitatea civică are o serie de elemente în comun cu universitatea antreprenorială. Ea acordă o mare importanță misiunii sale autonome, fiind în același timp deschisă către piața forței de muncă, recunoscând relevanța pentru societate a programelor de învățământ și de cercetare și inovare. Platformele părților interesate (3) pot fi foarte utile pentru definirea în comun a cerințelor. Structurile de tip PPP între universități și grupuri sociale de orice natură pot fi, de asemenea, utile.

1.13.

Nivelul de educație și de pregătire corespunzător viitorului loc de muncă ar trebui să rămână o prioritate pentru orice specializare universitară (de vârf). De asemenea, excelența în predare trebuie recompensată.

1.14.

Comisia ar trebui să joace un rol de stimulator al proiectelor transfrontaliere de influențare pozitivă reciprocă între universități, profesori și studenți, promovând deschiderea către lume și oferind, după caz, instrumente adecvate, precum U-Multirank, spre beneficiul studenților și altor părți interesate.

2.1.

Diferențele considerabile dintre universitățile din Europa se explică prin diversitatea deosebit de mare a tradițiilor și culturilor (4). Procesul de la Bologna a inițiat cu succes, începând din 1999, un amplu proces de modernizare a programelor de învățământ universitar.

2.2.

Începând cu 2008, criza financiară și economică a obligat universitățile să-și reevalueze cu și mai mare atenție activitățile și să caute noi surse de finanțare și noi posibilități de optimizare a rentabilității. În aceste condiții, resursele sunt limitate, însă concurența pentru ele a crescut. Lipsa unei finanțări suficiente reprezintă o adevărată problemă pentru multe universități, fiind totodată un obstacol în calea procesului de modernizare.

2.3.

Transformările profunde și dinamice pe care le suferă în prezent societatea ca urmare a globalizării și dezvoltării de noi tehnologii își pune amprenta și asupra universităților. Învățământul superior, cercetarea și inovarea se află în prim-planul redresării economice durabile, însă constrângerile financiare și procesul de transformare scot la iveală și alte neajunsuri, la fel de semnificative.

2.4.

Lipsa de autonomie, de responsabilitate și transparență reprezintă un aspect fundamental. Există discrepanțe considerabile între statele membre (5).

2.5.

Exemplele de bune practici demonstrează că o revizuire a structurilor și a programelor școlare, precum și o mai mare deschidere și cooperare îmbunătățesc calitatea și rezultatele.

2.6.

În ziua de astăzi, învățământul superior ar trebui să fie la îndemâna tuturor persoanelor talentate. Corelarea din ce în ce mai marcată a accesului cu profilul socioeconomic pune în pericol principiul echității. În plus, în unele țări, absolvirea unei instituții de învățământ superior nu garantează deloc găsirea unui loc de muncă sigur. În timpul crizei, tinerii cu studii superioare au fost la fel puternic afectați de șomaj.

2.7.

Tendințele demografice afectează mai ales regiunile (din ce în ce) mai puțin populate și zonele mai puțin competitive. Această evoluție are deseori consecințe grave pentru nivelul de atractivitate și pentru calitatea profesorilor și studenților atrași de o anumită universitate. Unele țări se confruntă cu un veritabil „exod al creierelor”. Noile universități private înființate în aceste țări și lipsa unui sistem adecvat de asigurare a calității generează rezultate nesatisfăcătoare. Această situație este agravată de lipsa de fonduri pentru instituțiile de învățământ superior cu tradiție.

2.8.

Dorința de a beneficia de relații mai strânse între universități și societate stârnește peste tot discuții despre rolul acestora în societate și despre alianțele cu alte părți interesate, cum ar fi întreprinderile, partenerii sociali și societatea civilă.

2.9.

Adesea poate fi constatată o neconcordanță dureroasă între competențele absolvenților și necesitățile pieței forței de muncă, între cerere și ofertă. Întreprinderile se plâng de o lipsă de personal calificat, în special în ceea ce privește profesiile tehnice și TIC. Schimbările rapide ale bazei de cunoștințe la nivel mondial presupun mai mult decât oricând existența unor competențe adecvate secolului 21, pentru a le permite absolvenților să își actualizeze în mod sistematic cunoștințele.

2.10.

În plus, noile tehnologii și digitalizarea obligă instituțiile de învățământ superior să-și adapteze și perfecționeze metodologiile existente. Sunt aplicate noi forme de predare și de învățare, inclusiv modele de învățare centrate pe student, precum și cursuri on-line. Cu toate acestea, campusurile universitare în forma lor tradițională vor continua să joace un rol-cheie pentru comunitățile locale și regionale, în calitate de loc de întâlnire în materie de educație, cercetare și crearea de rețele.

2.11.

Studenții și cercetătorii/cadrele didactice universitare devin din ce în ce mai mobili la nivel mondial. În segmentul superior se desfășoară o „luptă pentru talente”, însă tendința generală este una mai largă. Calitatea și atractivitatea universităților europene sunt factori esențiali în ceea ce privește atragerea studenților din străinătate, contribuind astfel la educație și cercetare și la generarea unor rețele durabile.

2.12.

În preocuparea lor pentru rezultate mai bune, universitățile (de vârf) scot adesea în evidență cercetarea ca fiind principala lor misiune, iar reglementările financiare vin în sprijinul acestei poziții. Un accent pus în principal pe cercetare poate însă periclita echilibrul și interacțiunea optimă dintre cercetare și predare.

3.1.

Dezvoltarea universităților în sensul transformării lor în centre de cunoaștere din cadrul societății, ca parte integrantă a ecosistemului UE, alimentează dezbaterile cu privire la caracteristicile esențiale ale învățământului superior pe care trebuie să se bazeze practicile de zi cu zi.

3.2.

În pofida diferențelor, o tendință comună pare a fi deschiderea instituțiilor de învățământ superior către opiniile și interesele părților interesate din sectorul public și privat și ale studenților, precum și către aspecte cum ar fi îmbogățirea reciprocă a interacțiunii dintre educație și cercetare sau consolidarea cooperării și internaționalizării.

3.3.

Pentru majoritatea universităților, acesta este un proces laborios și pe termen lung. Nu este ușor pentru instituțiile mari, cu tradiție, să își modifice comportamentul. Mai mult, în multe țări, procedurile (politice) existente de desemnare a conducerii și a cadrelor universitare și cercetătorilor sunt un obstacol în calea schimbării. În astfel de cazuri, abordările independente ale universităților sau în interiorul acestora sunt rare. În opinia CESE, deschiderea învățământului universitar și menținerea unui spirit de deschidere ar trebui să constituie o prioritate majoră pentru învățământul superior din toată Europa.

3.4.

Cercetarea de înaltă calitate, cu cercetători cu înaltă pregătire și calificare este indispensabilă pentru reziliența oricărei economii. Criza a afectat în mod negativ rezultatele obținute în centrele de cunoaștere, în timp ce diferite studii aduc dovada unei legături directe între nivelul de excelență al educației și cercetării și performanța economică.

3.5.

Universitățile nu mai vizează nivelurile ierarhice superioare ale societății. Numărul și mărimea lor au crescut în mod impresionant. Peisajul a devenit mai diversificat: au apărut mai multe categorii, cum ar fi universitățile de științe aplicate, universitățile cu profil de cercetare, instituții de învățământ superior regionale au apărut pe lângă cele naționale și internaționale, a crescut numărul de facultăți, în special în sectoarele economice și tehnice etc.

3.6.

Lărgirea accesului la universități reprezintă, pe bună dreptate, o prioritate politică pe întregul continent. În UE, 40 % din generația actuală ar trebui să fie în măsură să obțină o diplomă universitară. În plus, programele de învățământ, instrumentele de învățare (utilizarea mijloacelor moderne de comunicare în învățare mixtă etc.), relația dintre cercetare și educație, precum și alte aspecte, cum ar fi internaționalizarea și interesul public, nu mai seamănă deloc cu situația din trecut. Metodele de management trebuie adaptate în consecință.

3.7.

Universitățile ar trebui să fie autonome, responsabile și transparente și, totodată, să fie în măsură să acționeze în mod cât mai liber într-un cadru juridic care să încurajeze forțele ascendente și concurența, ca o contribuție majoră la o participare mai largă și o specializare inteligentă.

3.8.

O atitudine deschisă, inclusiv apropierea de alte părți interesate, ar trebui să vină în sprijinul universităților ca vectori de creștere economică, competitivitate și coeziune socială.

3.9.

Conceptele de universitate civică și universitate antreprenorială pot fi foarte utile pentru viabilitatea economică a comunităților locale și regionale respective. Aceste concepte presupun ambiție și o strânsă cooperare între universități, părțile interesate vizate și autoritățile publice.

4.1.

CESE salută introducerea conceptului de universitate civică (6). El include predarea, cercetarea universitară și cunoștințele academice, însă presupune mai mult decât atât. O universitate civică se implică activ în relațiile cu sectorul public și cu societatea – la toate nivelurile. Fiecare universitate poate adăuga performanțelor sale o dimensiune civică – prin asumarea rolului de focar intelectual pentru comunitate, dar și a celui de receptor, pentru a adapta idei excelente ce provin din alte surse la propriul său context specific.

4.2.

Astfel de procese se desfășoară în întreaga Europă – prin intermediul cercetării orientate spre cerere, al învățării bazate pe probleme reale, al cooperării între universități și comunitățile locale, școli, spitale, întreprinderi etc. Cu toate acestea, încă mai este nevoie de o consolidare substanțială a capacităților (7).

4.3.

La nivel regional, universitățile pot sprijini o abordare holistică și pot juca rolul de lideri, reunind părțile interesate relevante pentru a aborda provocările comune. O universitate civică bine concepută poate juca la rândul ei un rol important în promovarea rezultatelor obținute de regiunile aflate în dificultate.

4.4.

Forma pe care o va avea modelul va diferi de la o universitate la alta. Pe lângă aceste universități direct interesate de zonele mai puțin înstărite, cu performanțe economice slabe și/sau dificultăți demografice, criteriile care ar putea face ca o universitate să fie „civică” se pot aplica unui grup mult mai mare de universități. În prezent, universitățile europene de renume mondial și cele cu ambiții în acest sens se simt la rândul lor tot mai atrase, și pe bună dreptate, de ideea unui angajament civic.

4.5.

Universitatea civică reprezintă un model pentru universitățile care doresc să depășească metodele învechite de management sau abordarea tradițională. Acest lucru este deosebit de important în cazurile în care tinerele talente trebuie să fie motivate să-și aducă contribuția la economia națională sau regională. O mai strânsă cooperare cu părțile interesate relevante din toate regiunile poate fi o formulă de succes pentru deschidere și modernizare.

4.6.

Pe bună dreptate, președințiile Consiliului au adoptat o abordare similară în declarațiile de la Lund și, respectiv, de la Roma (8), subliniind necesitatea ca cercetarea să se concentreze pe marile provocări ale epocii noastre, dincolo de abordări tematice rigide, cu implicarea părților interesate din sectorul public și din cel privat. Atunci când este vorba de definirea spațiului european de cercetare și a Uniunii inovării, cercetarea și inovarea responsabilă constituie un obiectiv central în cadrul tuturor politicilor și activităților relevante. Aceste principii sunt, de asemenea, definite ca priorități în cadrul programului Orizont 2020.

4.7.

Pe lângă modelul tripartit – care implică cooperarea între universități, sectorul privat și guvern – există și modelul „cvadripartit”, care implică, de asemenea, comunitățile locale și societatea civilă. Un astfel de model generează un puternic sentiment de identitate și apartenență locală, fiind totodată transparent și responsabil față de părțile interesate și de publicul larg. El reprezintă o nouă oportunitate pentru implicarea societății civile.

4.8.

Un grup specific care necesită atenție este cel al foștilor studenți. În Europa trebuie depuse mai multe eforturi pentru a-i implica pe foștii studenți în procesul de îmbunătățire a rezultatelor și reputației universităților. Europa ar trebui să urmeze în acest sens exemplul practicilor uzuale din SUA.

4.9.

Absolvenții ar trebui văzuți ca o parte integrantă a comunității universitare. Ei pot fi ambasadori la nivel regional, național și internațional ai unei universități, pot servi drept forță motrice pentru dezbaterile privind programele de învățământ, ceea ce este extrem de util, în special în perioadele de schimbare dinamică. De asemenea, tot lor le revine un rol esențial în cadrul discuțiilor privind echilibrul dintre cercetare și educație, precum și dintre cercetare și piață. Un obiectiv specific ar putea fi utilizarea foștilor studenți ca tutori pentru studenți, în special pentru studenții de primă generație, inclusiv cei de origine străină.

4.10.

O mai mare mobilitate a absolvenților duce la crearea unor rețele internaționale de succes, care pot fi la rândul lor benefice pentru universitățile de la care provin și pentru industrie.

5.1.

Universitatea civică are o serie de elemente în comun cu universitatea antreprenorială. Universitățile nu sunt întreprinderi. Ele au o misiune autonomă de interes public, în special cea de a educa, de a cerceta (la nivel înalt) și de a contribui la utilizarea cunoștințelor de către societate în ansamblul ei. Universitatea antreprenorială urmărește un dublu obiectiv: de coordonare și gestionare a instituției și de încurajare a competențelor antreprenoriale și a spiritului de inițiativă ale studenților.

5.2.

Relevanța pentru piața forței de muncă a programelor de învățământ și relevanța societală a cercetării și inovării sunt extrem de importante. Comunicarea și interacțiunea cu sectorul privat la nivel național/regional sunt esențiale pentru a face față provocărilor cu care se confruntă societatea.

5.3.

Mentalitatea lucrului făcut „de unul singur” nu mai este utilă. Dinamica tehnologică și provocările societale presupun un proces de adaptare continuă. Latura cererii este din ce în ce mai complexă, presupunând competențe inter- și transdisciplinare și o deschidere spre noile evoluții. Pe lângă competențele profesionale, acest lucru implică și necesitatea de dezvoltare a competențelor. Platformele părților interesate, aflate în legătură cu universitățile, pot fi foarte utile pentru definirea în comun a cerințelor. Personalul didactic trebuie să fie pregătit în mod adecvat pentru acest context dinamic. Competențele antreprenoriale (9) ar trebui, de asemenea, să fie predate în toate tipurile de instituții de învățământ superior din Uniunea Europeană.

5.4.

În mod similar, structurile de PPP care reunesc universități și grupuri sociale, cum ar fi mediul de afaceri și sectorul sănătății, pot fi la rândul lor benefice.

5.5.

Un proiect valoros pentru universități ar fi crearea unor „lanțuri valorice de educație”, în cooperare cu diferite sectoare economice. Obiectivul este unul dublu:

5.6.

În mod similar, acordurile de performanță, așa cum se practică ele în unele state membre, pot da un impuls specializării, profilului și imaginii unei universități. Ele pot avea o orientare internațională largă sau, dimpotrivă, una locală, îmbunătățind nivelul de ambiție și calitatea programelor și a studenților. Acest lucru presupune un angajament constant al ambelor părți (guverne și universități).

5.7.

Inovarea ar trebui să aibă un efect asupra cercetării și educației, dar și asupra guvernanței. Un exemplu de succes de îmbunătățire în baza unei abordări ascendente este HEInnovate – un instrument independent de autoevaluare on-line, elaborat de Comisia Europeană (10). Utilizarea la scară mai largă a acestui instrument ar trebui să fie încurajată.

5.8.

Studenții care doresc să fie mai mobili pot beneficia de programe universitare prezentate la nivel internațional și de o gamă amplă de cursuri online. Comparabilitatea și transparența vor îmbunătăți concurența și convergența nivelurilor de performanță. Instrumentele de transparență, precum U-Multirank în UE, au un mare potențial, iar universitățile trebuie să ia în considerare modul în care acest tip de instrument poate fi utilizat mai eficient.

5.9.

Orice persoană cu talent ar trebui să aibă o șansă echitabilă de a se înscrie la o instituție de învățământ superior. Sistemele contra cost devin din ce în ce mai răspândite. Prin urmare, studenții au devenit mai critici cu privire la pregătirea pe care o primesc. Este însă esențial ca orice selecție socială ca urmare a introducerii unor taxe să fie exclusă. Sprijinul acordat studenților (în funcție de situația lor socioeconomică) trebuie să asigure accesul echitabil pentru toți la educație. În plus, sistemele bazate pe taxe nu trebuie utilizate în mod abuziv pentru a înlocui finanțarea publică existentă.

5.10.

Evoluțiile demografice impun la rândul lor eforturi suplimentare pentru a crește numărul de absolvenți în regiunile în cauză, în special pentru a promova reziliența și viabilitatea viitoare a acestor regiuni.

5.11.

În măsura în care acest lucru îi afectează atât pe studenți, cât și mediul de afaceri, învățământul superior și cercetarea trebuie să fie strâns interconectate. În schimb, modelele de finanțare tind să favorizeze rezultatele în materie de cercetare, ceea ce a dus la reducerea numărului de profesori universitari care se dedică activităților de predare.

5.12.

Universitățile trebuie să țină seama de faptul că marea majoritate a absolvenților cu diplome de licență și de masterat și chiar și a celor cu doctorat vor ocupa locuri de muncă în societate și în economie, părăsind sfera academică. Prin urmare, standardele de învățământ și pregătirea corespunzătoare pentru un loc de muncă ar trebui să rămână o prioritate, indiferent de specializarea universității (de vârf) urmate. În acest sens, SUA constituie un exemplu pe care Europa nu ar trebui să-l urmeze (11). Formula pentru Europa ar trebui să constea în aspirația către excelență și echitate.

5.13.

Digitalizarea reprezintă o schimbare de paradigmă, care afectează profund atât modul de predare și de învățare [mixtă (12)] și competențele cadrelor didactice universitare și ale studenților, cât și structurile de guvernanță. Va fi nevoie de mai mult dinamism și mai multă flexibilitate la toate nivelurile. În această privință, cooperarea mai strânsă între instituțiile de învățământ superior și sectorul privat ar fi nu numai benefică, ci de-a dreptul esențială.

6.1.

CESE salută faptul că toate chestiunile menționate mai sus și modernizarea universităților sunt subiecte din ce în ce mai prezente pe agenda UE. Ar fi de dorit să se găsească o abordare comună menită să garanteze finalizarea cu succes a Spațiului universitar european și a Spațiului european de cercetare.

6.2.

Existența unor universități deschise și transparente și a unei strategii europene de referință bine definite ar fi extrem de benefică pentru piața unică și modernizarea unei societăți europene reziliente în contextul global. Libera circulație a studenților, a cercetătorilor și a cunoștințelor este esențială în acest sens.

6.3.

Angajamentul UE spre beneficiul universităților a început cu promovarea cercetării științifice în programele-cadru consecutive. În același timp, angajamentul UE în domeniul educației este în creștere. Pactul de stabilitate și de creștere scoate în evidență necesitatea menținerii unui nivel de cheltuieli care să genereze creștere, menționând în mod explicit învățământul superior.

6.4.

Două din cele cinci obiective principale ale Strategiei Europa 2020 se referă în mod direct la universități: investițiile în cercetare-dezvoltare și inovare, precum și educația. În realizarea acestor obiective sunt implicați mai mulți comisari europeni. În 2014, recomandările specifice fiecărei țări au arătat că aproximativ jumătate din statele membre se confruntă cu probleme serioase în ceea ce privește necorelarea competențelor și relevanța pentru piața forței de muncă, precum și cu o lipsă persistentă de cooperare între universități și mediul de afaceri sau alte părți interesate.

6.5.

Recomandările specifice fiecărei țări indică necesitatea de a aborda capacitatea de inserție profesională și nevoile sectorului privat și ale studenților/absolvenților în calitate de viitori angajați sau angajatori, precum și chestiunea competitivității, printr-o mai bună cooperare între instituțiile de învățământ superior, instituțiile de cercetare și mediul de afaceri. CESE insistă asupra faptului că acțiunile întreprinse ca urmare a recomandărilor specifice fiecărei țări ar trebui să fie monitorizate mai eficient, iar rezultatele ar trebui dezbătute în mod deschis de către Comisie și Consiliu.

6.6.

Cu toate acestea, în pofida necesității ca universitățile să fie autonome și responsabile, există forțe politice în statele membre care solicită mai multă reglementare, ceea ce ar duce la o pierdere a autonomiei. În aceste cazuri, subsidiaritatea este invocată ca principiu, ceea ce împiedică armonizarea sistemelor de învățământ superior în Europa. Acest lucru ar dăuna intereselor studenților și a societății în ansamblu.

6.7.

Calificările mai înalte și mai largi ar trebui puse în valoare în cadrul UE și în afara acesteia. Acest lucru necesită interacțiuni transfrontaliere între universități, profesori și studenți și o deschidere către lume. Un angajament explicit din partea Consiliului, statelor membre și Comisiei ar trebui să ducă la performanțe mai bune ale instituțiilor de învățământ superior, printr-o mai bună ajustare și utilizare în comun a competențelor naționale și a competențelor UE.

6.8.

CESE subliniază în mod constant importanța crucială a programelor de cercetare și inovare ale UE. Sectorul cercetării transfrontaliere stimulează randamentul investițiilor, programele UE încurajează concentrarea asupra tehnologiilor esențiale și asupra subiectelor strategice, finanțarea transnațională duce la rezultate mai bune, iar alianțele științifice europene dau un impuls real competitivității europene. În acest scop, schimbul de noi cunoștințe trebuie, de asemenea, să fie intensificat, în special prin accesul liber la acestea.

6.9.

În cadrul celui de Al șaptelea program-cadru (PC 7) și, începând din 2014, în cadrul programului Orizont 2020, Consiliul European pentru Cercetare sprijină cercetarea de înaltă calitate printr-o finanțare competitivă. Cu toate acestea, mai există bariere structurale care împiedică mobilitatea transfrontalieră a cercetătorilor, a cadrelor didactice universitare și a studenților.

6.10.

Performanța învățământului superior și cea a cercetării sunt din ce în ce mai des evaluate și publicate în mod transparent și la nivel mondial. Universitățile concurează și colaborează la nivel mondial, elaborând proiecte de cercetare comune, în căutarea excelenței și apelând într-o măsură din ce în ce mai mare la recrutarea de studenți și cadre didactice din afara UE. Aceasta este o chestiune esențială, însă reglementările naționale și lipsa unor stimulente pot sufoca progresele în acest domeniu. Evaluările internaționale dovedesc că decalajul dintre universitățile cu cele mai bune rezultate din Europa și celelalte universități este în creștere.

6.11.

Sunt necesare eforturi mai mari pentru a implica cercetători excelenți din întreaga Europă în proiecte comune. Centrele de excelență de pe întreg continentul ar trebui interconectate pentru a le permite să participe la proiecte de cercetare de prim rang în Europa.

6.12.

Mobilitatea în rândul cadrelor universitare și studenților în Europa este limitată, dat fiind că mobilitatea transfrontalieră continuă să fie împiedicată în mod artificial. Garantarea unor condiții egale de muncă pentru cercetători și profesori universitari, îmbunătățirea convergenței programelor de studii și a diplomelor pentru studenți în Europa sunt chestiuni ce necesită o soluționare urgentă.

6.13.

Rezultatele statistice neadecvate ar trebui îmbunătățite și utilizate pentru a măsura și a sprijini extinderea mobilității.

6.14.

Deschiderea și modernizarea universităților, precum și diversitatea culturală obținută printr-o mai mare internaționalizare sunt fenomene sănătoase. În plus, studenții, prin intermediul unor platforme sociale cu informații actualizate, a unor instrumente de transparență precum U-Multirank și a specializărilor oferite de universități, sunt încurajați să facă alegeri adecvate. Identificarea unor soluții pragmatice la nivelul UE ar trebui să le vină în ajutor.

6.15.

O cooperare mai strânsă între cei care doresc acest lucru poate arăta care este calea de urmat. Un exemplu în acest sens îl constituie acordul încheiat recent între țările Benelux cu privire la recunoașterea reciprocă automată a diplomelor. Această măsură constituie un pas decisiv înainte (13). Apariția unei tendințe de recunoaștere reciprocă a diplomelor universitare și a diferitelor discipline științifice va contribui la reducerea barierelor dintre universități și la crearea unor schimburi interuniversitare deschise.

6.16.

Sistemele de asigurare a unei calități adecvate ar trebui internaționalizate și ar trebui să dispună de un cadru clar la nivel european. Aceasta include și necesitatea de a recunoaște deciziile de acreditare. Orice inițiativă în acest domeniu ar trebui salutată (14). Un proces de recunoaștere reciprocă ar trebui să ducă treptat la o acreditare la nivel european și, în special, la o îmbunătățire a calității procesului de predare în acele universități care prezintă deficiențe în acest sens.

6.17.

Astfel de practici ar fi benefice pentru întreaga Europă, atât pentru mobilitate, cât și pentru capacitatea de inserție profesională. Prin introducerea unei diplome unice pentru mai multe universități, programele comune între universități ar deveni mult mai atractive. Trebuie avută în vedere sprijinirea proiectelor de parteneriat. Schimburile de practici administrative și educative efectuate la nivel local pot îmbunătăți calitatea.

6.18.

O condiție de bază pentru internaționalizare este utilizarea unei limbi comune. Cunoașterea mai multor limbi oficiale ale UE este de dorit din motive economice și culturale. Engleza ar putea fi lingua franca contemporană. Progresul înregistrat în domeniul îmbunătățirii competențelor lingvistice este prea lent. Obligativitatea ca studenții să cunoască o limbă străină ar trebui luată în considerare.

6.19.

Programul Erasmus + a fost un mare succes și un uriaș pas înainte în ceea ce privește facilitarea mobilității. De asemenea, el a fost bine primit de mediul de afaceri. Programul corespunde principiului director al Comisiei referitor la creștere și la crearea de locuri de muncă. Finanțarea programului ar trebui să facă față cererii tot mai mari. Orice constrângeri juridice ce pot afecta schimburile de studenți ar trebui eliminate.

6.20.

Fondurile europene structurale și de investiții sunt, pe bună dreptate, orientate către factorii de inovare și de creștere, inclusiv către activitățile de cercetare. Comisia ar trebui să-și asume un rol de lider în îmbunătățirea participării universităților la proiectele regionale.

6.21.

Ca regulă generală, universitățile sunt independente față de autoritățile locale și regionale, deși există excepții notabile. Acestea ar trebui evidențiate. O contribuție extrem de pozitivă vine dinspre programul fondurilor ESI, care creează o legătură între cercetare și programele regionale ale UE prin intermediul RIS3 (15), promovând crearea unui mediu favorabil inovării.

6.22.

Universitățile ar trebui să se familiarizeze cu RIS3 și cu punerea sa în aplicare la diferite niveluri. Împreună cu autoritățile regionale pe deplin implicate, ele ar trebui să joace un rol activ în acest program.

6.23.

Din păcate, din motive de guvernanță, universitățile nu utilizează suficient programul fondurilor ESI. Ar trebui căutate sinergiile dintre programele UE (fondurile ESI, programul Orizont 2020 și Erasmus +), dar dispozițiile contradictorii existente tind să împiedice acest lucru.