23.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 318/57

1.3.1

Grupul de Larosière propune cerințe mai mari în ceea ce privește capitalul propriu al băncilor în vremuri bune și cerințe mai reduse în vremuri grele. Această propunere s-ar putea dovedi riscantă în măsura în care este dificil să se facă prognoze economice în perioadele de fluctuații economice. Totodată, exemplul Spaniei arată că un sistem cu cerințe variabile în ceea ce privește capitalul poate funcționa. Din punctul de vedere al CESE, o astfel de măsură trebuie analizată în ceea ce privește momentul aplicării, înainte de a se pune în aplicare.

1.3.2

CESE consideră că cerințele mai mari în ceea ce privește capitalul și transparența sporită în ceea ce privește operațiunile în afara bilanțului sunt absolut necesare. Spania a avut cele mai stricte dispoziții în ceea ce privește operațiunile în afara bilanțului și băncile spaniole au fost cel mai puțin afectate de criză.

1.3.3

„Operațiunile în afara bilanțului” și societățile cu scop special („special purpose vehicles”) au fost uneori utilizate abuziv. Activele riscante au fost menținute în afara propriului bilanț al băncilor, pentru a se evita cerințele privind capitalul și, uneori, chiar impozitarea. În acest context, CESE consideră că sunt necesare reguli mai stricte.

1.3.4

CESE consideră că necesitatea de a identifica mai clar riscurile prezentate de activele bancare ar trebui să fie o cerință principală în lucrările viitoare aferente raportului. CESE aprobă ideea exprimată în raport conform căreia băncile și instituțiile financiare trebuie să-și asume permanent o parte din riscuri, atunci când revând active riscante. Riscurile asociate produselor financiare trebuie să fie clar vizibile. Transparența produselor financiare este absolut necesară pentru a se reface încrederea în piața financiară. În această privință, CESE dorește să facă din nou trimitere la cazul Spaniei. Sectorul financiar nu trebuie să pună în circulație noi instrumente înainte ca acestea să fi fost examinate de o autoritate de control financiar. Introducerea unor astfel de controale trebuie dezbătută. În acest sens trebuie să se decidă dacă sunt suficiente controalele naționale sau dacă este necesar un sistem de control comun pentru întreaga UE. Având în vedere că activitățile financiare sunt transfrontaliere, există multe elemente care se pronunță pentru un sistem comun.

1.3.5

Există diferite forme de oferte de împrumut, descrise ca un sistem bancar paralel, care nu sunt reglementate. Aceste noi forme de finanțare s-au putut dezvolta întru totul nereglementat, neexistând nici măcar cerințe privind fondurile de rezerve. CESE este de acord că și în această privință este nevoie de reglementări. În raport se solicită și pentru fondurile de investiții reguli comune, o definiție a diferitelor produse și un control mai strict. Și cu acest lucru, CESE nu poate decât să fie de acord.

1.3.6

Sunt necesare cerințe mai mari privind controlul și gestiunea bancară. În opinia CESE, soluțiile propuse în raportul Grupului de Larosière nu evidențiază suficient rolul auditorilor. Printr-un control eficient s-ar fi putut cu siguranță reduce propagarea instrumentelor riscante. Direcțiile executive ale instituțiilor financiare trebuie să poată avea încredere în controlul financiar atunci când evaluează titlurile de valoare. Rolul auditorilor și al metodelor contabile trebuie avut în vedere în cazul revizuirii Acordului Basel II.

1.3.7

Raportul conține recomandări bune în ceea ce privește sistemele de prime. Acestea ar trebui să se întindă pe mai mulți ani, să corespundă realizărilor reale și să nu fie garantate de la început. În opinia CESE, gândirea pe termen lung, în care primele nu se calculează pe baza speculațiilor, trebuie să înlocuiască gândirea pe termen scurt. În acest sens, CESE sprijină ideea unei impozitări a tranzacțiilor financiare al cărei produs ar putea fi alocat asistenței pentru dezvoltare. La aceasta se adaugă cerința ca sistemele de prime să nu se bazeze pe evoluția generală, ci să fie în funcție de capacitatea băncii de a fi obținut rezultate mai bune față de tendința generală. În afară de aceasta, ar trebui luată în considerare plafonarea primelor pentru a se evita extravaganțele care duc la asumarea unor riscuri nechibzuite. În cadrul așa numitei strategii de ieșire din criza financiară, ar trebuie să se aibă în vedere rambursarea sumelor uriașe primite de institutele financiare de la bugetul public, în loc de direcționarea acestora către mărirea profiturilor și a primelor.

1.4.1

Grupul de Larosière consideră că este necesară crearea unei autorități europene pentru monitorizarea sistemului financiar la nivel global, care să poată atrage atenția față de riscurile financiare. Se propune ca această responsabilitate să fie încredințată BCE/SEBC. Această misiune ar trebui încredințată unui consiliu nou, care urmează a fi creat. În principiu, ar fi potrivit ca din punct de vedere administrativ, acest consiliu să fie asociat BCE, dar formal SEBC ar trebui să conducă monitorizarea. Monitorizarea trebuie să cuprindă sistemele financiare ale tuturor statelor membre. De asemenea, conducerea acestui nou consiliu/organism trebuie stabilită de SEBC.

1.4.2

În raport se propune crearea unui sistem de control la nivel micro în două etape, cu propriile organe de supraveghere a băncilor, a fondurilor de investiții sau a piețelor de valori mobiliare. În a doua etapă ar trebui elaborate regulile de bază comune privind monitorizarea și eliminate diferențele în punerea în aplicare la nivel național. În această fază ar trebui armonizate și posibilitățile de sancționare. CESE nu vede niciun motiv de întârziere în crearea acestui sistem și, de aceea, salută propunerea Comisiei, formulată acum în comunicare, de a se pregăti neîntârziat întregul sistem de monitorizare la nivel micro.

1.4.3

În opinia CESE, colegiile autorităților naționale de monitorizare a băncilor cu activitate transfrontalieră pot fi greu de coordonat dacă nu se realizează totodată și armonizarea necesară. Dispozițiile diferite ale autorităților naționale de monitorizare ar necesita practic ca cele trei autorități să preia o parte din monitorizare.

1.4.4

Din conducerile acestor noi organisme nu trebuie să facă parte doar persoane din domeniul bancar. Sindicatele, utilizatorii serviciilor bancare, dar și CESE în calitate de reprezentant al societății civile, ar trebui să aibă un loc în aceste organisme.

1.5.1

În dezbaterile privind piața financiară se utilizează în prezent termenul „test de rezistență”, făcându-se referire la o simulare a modului în care sistemul bancar al unei țări ar face față unei crize financiare. Având în vedere actuala criză financiară, este ușor de înțeles cât de importante pot fi astfel de teste. Decisivă este întrebarea privind măsura în care rezultatul trebuie publicat. Dacă FMI realizează un astfel de test și certifică o capacitate insuficientă a sistemului bancar al unei țări de a face față crizei, atunci tocmai acest lucru poate genera o criză.

2.1

Criza financiară și economică are o amploare fără precedent în perioadele de pace. În perioada crizei din anii 1930, economia mondială nu era atât de integrată ca astăzi. Atunci au fost afectate în primul rând SUA și Europa. Cu criza de astăzi se confruntă, dimpotrivă, întreaga lume.

2.2

Criza financiară inițială a devenit o criză economică cu recesiune în mari părți ale lumii. Urmarea probabilă este o criză socială cu șomaj ridicat. Amploarea finală a ei va depinde de măsurile politice adoptate pentru combaterea crizei. Totodată s-a ajuns și la o criză politică, unele guverne prăbușindu-se.

2.3

Subiectul prezentului aviz este totuși exclusiv criza financiară, precum și măsurile posibile prin care se poate evita o nouă criză în viitor. Referitor la criza generală, subiectul avizului este limitat. Aici nu se abordează criza economică. Nu este vorba nici de măsurile de combatere a crizei actuale, ca de exemplu disponibilizarea fondurilor publice pentru sectorul financiar. Este vorba exclusiv de viitor și, mai exact spus, de monitorizarea sectorului financiar.

2.4

Tocmai în aceasta constă misiunea Grupului de Larosière, al cărui raport îl dezbate CESE în prezentul aviz. Grupul de Larosière și-a extins misiunea. Acest lucru a fost necesar pentru a prezenta o imagine globală pentru efectuarea de propuneri concrete.

2.5

Criza actuală își are originea în sectorul financiar. Încă înainte de publicarea raportului Grupului de Larosière, criza a atins o amploare atât de serioasă, încât Comisia Europeană a prezentat mai multe propuneri de modificare a legislației. Cea mai importantă propunere este probabil cea referitoare la agențiile de rating. A fost prezentată o propunere de directivă privind diferitele forme de activitate financiară. Într-o comunicare din 27 mai se detaliază partea raportului Grupului de Larosière referitoare la monitorizarea sectorului financiar. Conform anexei 1 a unui document de lucru aferent comunicării, există doar cinci diferențe între comunicare și raportul Grupului de Larosière, pe care CESE le detaliază în punctele 6.2.4, 6.3.1 și 6.3.5. Referitor la viitoarele propuneri legislative concrete, CESE va prezenta un aviz special. Chiar dacă în comunicarea sa Comisia nu abordează celelalte părți ale raportului Grupului de Larosière, CESE consideră că acestea prezintă o mare importanță pentru viitorul sectorului financiar.

2.6

Raportul Grupului de Larosière a fost redactat de către profesioniști din domeniul bancar pentru profesioniști din domeniul bancar, iar cei cărora le sunt adresate propunerile sunt în principal specialiștii în domeniul bancar din cadrul Comisiei și miniștrii de finanțe din statele membre. CESE dorește să-și exprime sprijinul pentru cele 31 de recomandări din raport, însă este de părere că perspectiva trebuie lărgită. Cei care au cauzat de fapt criza financiară nu pot acum să-și asume singuri răspunderea pentru soluționarea problemelor actuale. Beneficiarii serviciilor financiare sunt persoanele private și întreprinderile care își depun economiile și obțin credite pentru investiții. Sarcina pieței financiare constă în a-i servi pe aceștia – adică societatea civilă – cât mai bine. De aceea, pe lângă recomandările generale din raport, Comitetul dorește să facă și unele observații și să propună o serie de completări.

3.1

Excesul de lichidități în sectorul financiar nu a determinat băncile centrale să intervină. Atenția s-a îndreptat asupra evoluției prețurilor, care nu a reprezentat totuși o ocazie de a mări dobânzile. Lichiditățile ieftine au dus la o mărire a prețurilor titlurilor de valori. Nu există nicio îndoială că la izbucnirea crizei au existat lichidități din abundență; necontestat este și faptul că acestea au scăzut la un nivel mult prea redus ca urmare a crizei. Pe de altă parte, este greu de determinat care este nivelul corect de lichidități și masă monetară în condiții normale. CESE se referă și la dilema reprezentată de utilizarea în același timp a inflației și a unei măsuri a masei monetare ca indicatori ai politicii monetare. În cazul unei mase monetare prea mari, Banca Centrală ar trebui să mărească dobânzile. Dacă totodată inflația este redusă, aceasta ar trebui să ducă, dimpotrivă, la reducerea dobânzilor. De aceea, în opinia CESE, dacă masa monetară este utilizată ca indicator, ar trebui ca și într-o astfel de situație complicată să se aibă în vedere eventualele efecte asupra economiei reale.

3.2

Decizia politică de a sprijini proprietatea asupra locuințelor indiferent de capacitatea cumpărătorului de a-și plăti creditul, costurile de creditare reduse și noile mixuri de produse oferite de instituțiile financiare au dus la credite ipotecare riscante ascunse (credite subprime). Aceste titluri de valori s-au răspândit pe piețele mondiale, întrucât nivelul economiilor private în SUA, în perioada 2005–2006, a fost negativ. CESE a făcut în iulie 2008 următoarele observații (1): „Criza recentă a creditelor subprime din Statele Unite ale Americii a pus în evidență faptul că volatilitatea prețurilor imobilelor, combinată cu practici superficiale de evaluare a riscului-client, în caz de neplată a ratelor supradimensionate în raport chiar cu valoarea imobilelor ce servesc drept garanție, poate genera crize financiare acute, riscând să destabilizeze întregul sistem. De aceea, este necesar ca orice inițiativă luată în cadru comunitar să țină seama de această experiență […].”

3.3

Totodată, datorită dezechilibrelor comerciale, unele țări (în special China) au putut acumula excedente comerciale enorme, care au fost investite în titluri de stat americane. Mixurile de valori imobiliare noi și complexe (inclusiv subprime) au adus câștiguri mari și întreaga piață financiară a urmărit câștiguri și mai mari. Numărul tot mai mare de titluri de valori a impulsionat acordarea în continuare de credite și a dus la mărirea volumului de tranzacții pe piața financiară, care s-a bazat de fapt pe titluri de valori „riscante”. S-a considerat că aceste titluri de valori noi, complexe au rolul de a repartiza mai bine riscul. Volumul tot mai mare de tranzacții pe piața financiară a adus aparent câștiguri tot mai mari.

3.4

Creditele ipotecare riscante, care cu greu puteau fi vândute în sistemul bancar, au fost integrate în noile titluri de valori mobiliare (securitizare) și au putut fi vândute în acest mod. Această practică a încetat și criza a izbucnit când SUA a intrat în recesiune în 2008 și șomajul a crescut. Mulți proprietari de locuințe nu și-au mai putut plăti dobânzile. Băncile au fost obligate să-și devalorizeze titlurile de valoare și să le vândă. Valoarea acestora a scăzut în continuare și căderea s-a accentuat. Încrederea s-a prăbușit.

3.5

În raportul Grupului de Larosière se menționează numeroase aspecte, care au înlesnit acest lucru:

3.6

În raportul Grupului de Larosière se critică voalat băncile centrale, care nu au întreprins nimic împotriva creșterii puternice a lichidităților.

3.7

În analiza sa, CESE dorește totuși să meargă un pas mai departe. Creșterea lichidităților a fost legată parțial de dezechilibrele din economia mondială. Acestea sunt clare în special în relația SUA-China: China are excedent comercial și o rată de economisire în valoare de 30-40 % din venituri ca rezervă pentru fondul de sănătate și de pensii, iar SUA, dimpotrivă, are deficit comercial și foarte puține economii. O altă explicație posibilă, care nu apare în raportul Grupului de Larosière, este tranziția veniturilor dinspre muncă spre capital. Distribuția veniturilor a devenit tot mai inegală. Nu numai OIM, ci și OECD a indicat că această evoluție trebuie oprită.

3.8

Cei mai înstăriți au căutat posibilități de investiții pentru averea lor sporită. Întrucât posibilitățile de investiții reale nu au evoluat în aceeași măsură, prețurile titlurilor de valoare au crescut. Aceste cauze ale problemei de azi nu se pot rezolva printr-o nouă reglementare a piețelor financiare, ci necesită mai degrabă decizii politice. Raportul Grupului de Larosière conține o explicație fundamentată a „bulei financiare”, totuși deciziile politice viitoare ar trebui să se bazeze pe o analiză mai profundă.

3.9

În definitiv, scenariul financiar descris a favorizat proliferarea operațiunilor speculative care cu greu se adaptau evoluției datelor economiei reale, fără a dispune pentru echilibrare de instrumente internaționale de politică fiscală și monetară, care să poată frâna extinderea acestora. În acest sens, entitățile financiare și organismele internaționale nu au luat în considerare revendicările numeroaselor mișcări sociale, prin care se solicita cu insistență adoptarea de măsuri de reglementare, printre care trebuie menționată taxa Tobin.

4.1

Conform raportului, criza este urmarea evoluțiilor greșite pe piață, a dezechilibrelor globale, a proastei reglementări și a insuficientei monitorizări. Nu toate aceste probleme se pot rezolva cu ajutorul reglementării, totuși o reglementare bună reprezintă o condiție prealabilă. În raport se afirmă că toate problemele trebuie abordate. Totuși, nu este clar în ce măsură reglementarea propusă este suficientă. De asemenea, se exprimă temeri că o suprareglementare ar putea frâna inovațiile financiare. CESE remarcă totuși că tocmai creditele „subprime” și așa numita securitizare sunt astfel de inovații financiare. Utilizarea în mod abuziv a anumitor tipuri de securitizare este cauza problemelor financiare actuale. Uneori, reglementarea poate contribui și la inovarea în sectorul financiar, cum ar fi cazul SEPA (Single European Payments Area - Spațiul unic european de plăți).

4.2

În raport se propune o mai bună coordonare între băncile centrale și organele politice responsabile de reglementarea piețelor financiare. Băncile centrale trebuie să se dedice mai mult considerațiilor macroeconomice în direcția unei monitorizări mai bune a pieței financiare. Din punctul de vedere al CESE, aceasta este o recomandare necesară, ca și propunerea ca și FMI să se dedice mai mult monitorizării.

4.3

În raport se spune mai departe că reglementarea prin politici și autoreglementarea sectorului financiar trebuie să se completeze reciproc. Întrucât controlul intern a eșuat, se solicită ca autoreglementarea să fie monitorizată. Astfel dispare granița dintre reglementarea politică și autoreglementare.

4.4

Nici în practică nu există granițe. Cu ajutorul Acordurilor Basel I și Basel II, băncile stabilesc în practică regulile pentru sectorul financiar. Respectarea acestor reguli de bănci și de celelalte instituții financiare depinde fie de ele însele, fie, dacă aceste reguli sunt stabilite sub formă de legislație, de stat. (Acordul Basel II a intrat în vigoare în UE la 1 ianuarie 2008, iar în SUA va intra în vigoare abia la 1 aprilie 2010.) În raport, aceste deficiențe organizatorice și democratice ale pieței financiare, care rezultă din autoreglementare, nu sunt abordate cu adevărat. Având în vedere piața globalizată, întrebarea dacă organele politice au suficientă influență ar trebui să reprezinte un subiect principal.

5.3.1

Orientarea băncilor către operațiunile în afara bilanțului este legată în multe cazuri de inovațiile pe piața financiară, în special de societățile cu scop special („special purpose vehicles”). Scopul acestora este transferarea activelor riscante în afara bilanțului băncii, pentru a nu expune banca acestui risc. Evitarea impozitării poate fi un alt motiv. Având în vedere abuzurile legate de aceasta, CESE consideră că sunt necesare reguli mai stricte, atât pentru un sistem al „operațiunilor în afara bilanțului”, cât și pentru societățile cu scop special („special purpose vehicles”). Este important ca reglementarea să împiedice ca prin astfel de metode să se poată ascunde unele activități.

5.4.1

Raportul analizează securitizarea, piețele derivate, fondurile de investiții și „sistemul bancar paralel”. CESE insistă asupra unei soluții globale, în care, printre diferitele propuneri, să nu rămână nerezolvată nicio problemă legată de titlurile de valori riscante. Printr-un sistem bancar paralel se înțeleg diferitele forme de împrumuturi care nu sunt reglementate. Raportul propune ca Acordul Basel II să fie extins la acestea, precum și la fondurile speculative, băncile de investiții și altele. Aceste noi forme de finanțare s-au putut dezvolta întru totul nereglementat, în multe cazuri în afara sistemului bancar propriu-zis, neexistând nici măcar cerințe privind fondurile de rezerve. Raportul propune și pentru fondurile de investiții reguli comune, definiții ale diferitelor produse și un control mai strict. Și cu acest lucru nu putem decât să fim de acord. Este de dorit ca băncile și instituțiile financiare să păstreze o parte din riscuri, atunci când vând active riscante.

5.7.1

În această privință, CESE dorește să facă din nou trimitere la cazul Spaniei. Sectorul financiar nu trebuie să pună în circulație noi instrumente înainte ca acestea să fi fost examinate de o autoritate de control financiar. În examinarea sa, Comisia trebuie să aibă în vedere care sunt diferențele dintre instrumentele utilizate în Spania și cele utilizate în alte țări ale UE. Totodată trebuie dezbătută introducerea generală a astfel de controale și trebuie să se decidă dacă sunt suficiente controalele naționale sau este necesar un sistem de control comun. Având în vedere că activitățile financiare sunt transfrontaliere, există multe elemente care se pronunță pentru un sistem comun.

5.10.1

Plățile bonusurilor ca prime pentru plasamentele de capital riscante, pe termen scurt reprezintă o cauză principală a comportamentului directorilor de bancă. Raportul conține recomandări bune privind plățile bonusurilor: acestea ar trebui să se întindă pe mai mulți ani, să corespundă realizărilor reale și să nu fie garantate de la început. În opinia CESE, gândirea pe termen lung, în care primele nu se calculează pe baza speculațiilor, trebuie să înlocuiască gândirea pe termen scurt. În acest sens, CESE sprijină ideea unei impozitări a tranzacțiilor financiare al cărei produs ar putea fi alocat asistenței pentru dezvoltare. La aceasta se adaugă cerința ca sistemele de prime să nu se bazeze pe evoluția generală, ci să fie în funcție de capacitatea băncii de a fi obținut rezultate mai bune față de tendința generală. În afară de aceasta, ar trebui luată în considerare plafonarea primelor pentru a se evita extravaganțele care duc la asumarea unor riscuri nechibzuite.

6.2.1

În raport se critică faptul că în prezent monitorizarea se concentrează pe instituțiile financiare în parte. Ar fi mai degrabă necesar ca monitorizarea să se extindă la întregul sistem financiar. Această sarcină ar trebui încredințată BCE/SEBC (Sistemul European de Bănci Centrale). Dacă monitorizarea este transfrontalieră (în cazul instituțiilor financiare cu filiale în alte țări), ar trebui prevăzută posibilitatea unui mecanism de arbitraj obligatoriu.

6.2.2

Grupul de Larosière constată că este necesar ca o autoritate europeană de monitorizare a sistemului financiar la nivel macro să aibă sarcina oficială de a avertiza atunci când există riscuri sistemice financiare. În cadrul BCE/SEBC, un consiliu/organism de control propriu, independent (Consiliul european pentru riscuri sistemice – CERS) ar trebui însărcinat cu această misiune. Pe lângă băncile centrale, în acest consiliu/organism ar trebui să fie reprezentate cele trei autorități propuse pentru monitorizarea la nivel micro. CESE constată că în prezent niciun organism nu posedă într-o formă compactă cunoștințele necesare pentru monitorizarea la nivel macro. O astfel de bază de cunoștințe trebuie creată pentru sprijinirea acestui consiliu. În raportul Grupului de Larosière se constată că este necesară intervenția Comisiei în cazul în care există riscuri globale pentru sistemul financiar.

6.2.3

CESE salută completările aduse de ECOFIN și de Consiliul European la propunerile din Comunicarea Comisiei din 27 mai, conform cărora Consiliul general al BCE ar trebui să fie reprezentat în CERS, iar autoritățile naționale de control ar trebui să aibă statut de observator, fiecare țară ar trebui să aibă un vot și eventualele recomandări ar trebui transmise prin ECOFIN. De asemenea, Consiliul European a propus ca președintele CERS să fie ales de Consiliul general al BCE. CESE consideră această propunere corectă întrucât toate cele 27 de state membre sunt reprezentate în acest organ. Consiliul European recomandă ca noile autorități europene de monitorizare să aibă și competențe de monitorizare în ceea ce privește agențiile de rating. CESE susține această propunere, care a rezultat din discuțiile avute în cadrul propunerii de directivă privind agențiile de rating, însă recomandă ca doar una dintre cele trei autorități să dispună de aceste competențe.

6.3.6.1

În opinia CESE, colegiile de monitorizare formate din autoritățile naționale de monitorizare relevante pot fi greu de administrat dacă nu se realizează în același timp armonizarea necesară. Din cauza diferențelor importante în ceea ce privește dispozițiile privind autoritățile naționale de monitorizare, monitorizarea instituțiilor transfrontaliere va trebui să fie în practică preluată parțial de cele trei autorități.

6.3.6.2

CESE susține fără rezerve invitația Consiliului European adresată Comisiei Europene de a specifica în ce mod sistemul european de monitorizare financiară ar putea juca un rol de coordonare semnificativ în rândul supraveghetorilor în situații de criză, respectând totodată responsabilitățile autorităților naționale în menținerea stabilității financiare și gestionarea crizelor în legătură cu potențialele consecințe fiscale și respectând pe deplin responsabilitățile băncilor centrale, în special cu privire la furnizarea de asistență de urgență în lichidități.

7.1

Grupul de Larosière menționează că reglementarea sectorului financiar, monitorizarea și combaterea crizei sunt importante și la nivel global și că pentru aceasta este necesar un cadru corespunzător. Grupul se pronunță pentru consolidarea Acordului Basel II și a standardelor contabile internaționale, pentru reglementara la nivel mondial a agențiilor de rating, pentru alte structuri de conducere în sectorul financiar și pentru intensificarea rolului FMI. Se dorește excluderea posibilității atragerii instituțiilor financiare printr-o slabă reglementare în sectorul financiar. Pentru băncile active la nivel mondial, colegiile autorităților de monitorizare ale băncilor sunt deosebit de importante.

7.2

Se pleacă de la premiza că va fi dificil să se facă schimbări la nivel mondial. Totuși, numeroase propuneri ale grupului au fost abordate la Summitul G20 de la Londra. Forumul pentru stabilitate financiară, înființat în 1999, s-a transformat în Consiliul pentru stabilitate financiară și s-a lărgit cuprinzând toate țările din grupul G20, precum și Spania și Comisia Europeană. Grupul are un domeniu de responsabilitate lărgit și legături mai strânse cu FMI. Aceste schimbări corespund întru totul recomandărilor Grupului de Larosière. Forumul care a existat până acum nu a putut să atragă atenția la timp asupra riscurilor sistemului financiar în cadrul actualei crize. CESE speră că, în urma schimbărilor, acest organ va fi mai transparent în ceea ce privește activitatea sa și va fi dotat cu resurse mai ample, expertiză și capacitate de acțiune. În plus trebuie evidențiat că o mare parte a deciziilor luate la Londra așteaptă încă să fie realizate.

7.3

În dezbaterile privind piața financiară se utilizează termenul „test de rezistență”, făcându-se referire la o simulare a modului în care sistemul bancar al unei țări ar face față unei crize financiare. Având în vedere actuala criză financiară, este ușor de înțeles cât de importante pot fi astfel de teste. Totodată se pune întrebarea în ce măsură rezultatul trebuie publicat. Dacă FMI realizează un astfel de test și anunță public că sistemul bancar al unei țări nu poate face față unei crize, atunci criza devine un fapt. Totuși, aceste teste ar trebui să fie cât se poate de transparente și ar putea deveni un ajutor important în monitorizarea sistemului financiar al fiecărui stat în parte.

7.4

La Londra a fost luată în considerare și propunerea de a aloca mai multe resurse FMI pentru a sprijini țările cu probleme acute. CESE salută acest lucru, însă critică cererile FMI, care pun sub semnul întrebării aspecte sociale importante și părți importante ale modelului social european. Nu în ultimul rând, din acest motiv, este de importanță fundamentală ca UE și FMI să vorbească cu o singură voce.