19.8.2008   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 211/61

1.1

Comisia a solicitat Comitetului să elaboreze un aviz privind prevenirea terorismului și, în special, privind politicile de prevenire a radicalizării violente, intenționând să adopte o comunicare pe această temă în iulie 2008. Principalul obiectiv al comunicării este să identifice politicile, acțiunile și inițiativele care pot fi considerate bune practici în combaterea radicalizării violente. În prezent, se prevede ca în cadrul comunicării să fie abordate teme precum radicalizarea violentă în închisori și în alte locuri vulnerabile sau de recrutare, scrutându-se discursul și ideologia promovate de extremiștii violenți, precum și angajarea și consolidarea societății civile.

1.2

Lumea din perioada de după războiul rece și a globalizării economice a cunoscut o profundă schimbare a raporturilor internaționale de forțe, schimbare care s-a răsfrânt asupra naturii instituțiilor universale, precum Organizația Națiunilor Unite, acestea cunoscând (și recunoscând) o adevărată proliferare de noi entități statale care-și arogă suveranitatea și-și declară adeziunea la dreptul internațional public.

1.3

Mai mult, în unele din aceste noi țări au izbucnit conflicte, regiuni din aceste teritorii sunt ocupate de mișcări armate, iar drepturile omului sunt deseori călcate în picioare.

1.4

Aceste teritorii sau părți din teritorii, slab sau deloc controlate, constituie adăposturi pentru căpeteniile principalelor grupări teroriste, care tind să-și instaleze bazele acolo unde statul de drept și libertățile cetățenești nu mai există.

1.5

Recurgerea la războiul clasic a lăsat să se vadă o anumită ineficiență a luptei împotriva unei amenințări difuze, multiforme, cu structuri dispersate, care manipulează organizații și grupări neoficiale care sunt gata să folosească violența politică și să adere la ideologii politice antidemocratice și integriste.

1.6

De asemenea, lipsa soluționării pașnice a conflictului palestinian și a altor situații de conflict armat pe plan mondial constituie un aspect politic favorabil ideilor extremiste și actelor teroriste la nivel internațional, dar trebuie remarcat că marea majoritate a acțiunilor teroriste sunt comise în contextul unor conflicte interne.

1.7

Fără îndoială, au fost insuficiente eforturile depuse în studierea motivelor și metodelor de recrutare care, după cum arată evenimentele de la 11 septembrie 2001, pot determina cadre de conducere, ingineri sau intelectuali să plănuiască și să execute atentate sinucigașe coordonate și de o amploare care demonstrează un înalt grad de hotărâre, inteligență și pricepere în infiltrarea societăților democratice. Înțelegerea cât mai profundă a resorturilor ideologice și psihologice respective este indispensabilă pentru elaborarea unei contra-strategii adecvate și de același nivel, în plus față de necesarele analize geopolitice și de utilizarea tuturor mijloacelor informative și a schimburilor de informații.

1.8

În contextul unor mijloace de comunicare performante și al mondializării, care au creat o lume globală, în care soluțiile la nivel național nu mai sunt opțiuni eficiente, criza statelor-națiune este însoțită de o criză a dreptului internațional, care nu mai dispune de mijloace disuasive de control și, cu atât mai puțin, de mijloace juridice de intervenție adecvate. Numai Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite dispune de competențe suficiente, dar acestea sunt reduse de utilizarea dreptului de veto de care dispun cinci state membre.

1.9

Cu toate acestea, un sistem multilateral consecvent și revizuit ar putea aborda cu mai multe șanse problemele globale, de natură climatică, economică și socială. Terorismul internațional ar putea fi combătut în mod mai eficient într-un cadru multilateral, care să asigure coordonarea și colaborarea dintre guverne, agenții internaționale (Interpol). Vigilența ONG-urilor în materie de democrație și apărarea drepturilor procedurale și a libertăților cetățenești ar putea contribui, de asemenea, în acest sens.

2.1

Pentru combaterea eficientă a terorismului la nivelul UE este necesar ca statele membre să adopte o definiție comună a infracțiunii de terorism și să-și armonizeze dreptul penal în materie de incriminare și sancțiuni. Acest proces a fost deja început și prin introducerea mandatului de arestare european, iar Consiliul a adoptat începând cu anii '90 unele decizii-cadru pe această temă.

2.2

După atentatele sângeroase de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii, s-a realizat, atât pe plan internațional, cât și european și comunitar, o coordonare indispensabilă: Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite colaborează cu Interpol, pentru operațiunile militare cu NATO, cu Consiliul Europei, în special Convenția Europeană contra terorismului, cu OSCE și, în sfârșit, cu Uniunea Europeană și Europol. Au fost dezvoltate forme de cooperare cu Statele Unite ale Americii, cu țările Maghrebului și cu Uniunea Africană, precum și operațiuni ad-hoc de asistență militară, polițienească, financiară, furnizată anumitor țări.

2.3

Atât în cadrul instituțiilor comunitare, cât și al statelor membre, s-a format, la nivelul liderilor politici și al marii majorități a cetățenilor, un consens asupra definiției terorismului și asupra tipurilor de acțiuni legale sau ilegale care nu cad sub incidența acestei definiții. Firește, amenințarea și prefacerile ei trebuie circumscrise foarte riguros, pentru a evita dispersia eforturilor și îngrădirea inutilă a drepturilor și libertăților individuale și colective.

2.4

Cu toate acestea, se poate constata că, mai ales unele țări africane și din Orientul Mijlociu, țări cu guverne autoritare, au tendința de a combate orice formă de opoziție politică, calificând-o drept luptă antiteroristă, fapt care trebuie să preocupe Uniunea și pe membrii săi, care, în unele cazuri, au cu conducătorii acestor țări relații economice, politice și colaborează cu aceștia în plan militar și ar trebui să-și folosească influența pentru a limita aceste abuzuri.

2.5

Cea mai mare provocare pe plan internațional pare să fie problema răspunsului potrivit la amenințările cu care lumea întreagă se confruntă din partea diferitelor mișcări teroriste, la adresa ambasadelor sau a altor „obiective” diverse, în special populația civilă. Din motive geografice, Europa rămâne teritoriul cel mai vulnerabil la amenințarea cu atentatele teroriste.

2.6

Acțiunile teroriste urmăresc să creeze un climat de teamă și de insecuritate și să zdruncine instituțiile democratice. Se cuvine deci ca, în numele securității, să nu se cadă în capcana îngrădirii nejustificate a drepturilor omului și a libertăților cetățenești. În țările cele mai amenințate există de câțiva ani situații excepționale de diferite grade de intensitate, iar anumite măsuri pot depăși nivelul indispensabil sau administrabil, de exemplu în domeniul datelor personale ale pasagerilor care traversează Atlanticul, date exagerat de detaliate și care sunt păstrate prea mult timp.

2.7

Monitorizarea rețelelor, supravegherea generală cu ajutorul camerelor video amplasate în locurile publice și în cele private, dar accesibile publicului, politica de control la frontiere, încadrarea demonstrațiilor, controalele corporale amănunțite din aeroporturi, dacă sunt exagerate, pot aduce atingere vieții private, liberei circulații și, în general, tuturor libertăților cetățenești. Acest lucru poate afecta sprijinul cetățenilor pentru politicile antiteroriste, pentru că aceste acțiuni pot apărea ca îndreptate împotriva lor.

2.8

Pătrunderea în viața privată a cetățenilor și înăsprirea controalelor prezintă, de asemenea, riscul (subliniat, deja, în repetate rânduri) de înmulțire a controalelor dirijate împotriva anumitor „minorități vizibile” bine determinate, care se vor simți și mai mult stigmatizate și victime ale discriminărilor de natură etnică sau rasială. Pragul de toleranță a fost deja depășit de mult, ceea ce contribuie la o anumită „radicalizare violentă” a situațiilor de conflict și de înfruntare dintre forțele de poliție sau militare și tinerii din anumite zone urbane ghetoizate, unde se înregistrează și distrugeri de clădiri și de bunuri publice și private.

2.9

Dar aceste violențe urbane, subsumate conceptului de „radicalizare violentă”, considerată ca stadiu premergător terorismului sau chiar ca o formă de terorism în sine, pot conduce la o definire prea largă a infracțiunii de acțiune teroristă sau a tentativei acesteia sau a complicității, incluzând diferite forme de violență care, în ciuda gravității lor, nu au de-a face în mod necesar cu intenția de a comite o infracțiune de natură teroristă, chiar dacă această violență poate provoca distrugeri materiale importante și răni uneori grave.

2.10

Mobilul actului sau al tentativei este esențial pentru a le putea califica drept de natură teroristă.

2.11

În trecutul apropiat și chiar și în prezent s-au manifestat pe teritoriul continentului nostru unele grupări teroriste; violența politică nu are nicio justificare în țările democratice, în care este posibilă înființarea partidelor politice și participarea la alegeri regulate și echitabile, la toate nivelurile de guvernare locală, națională și, în cazul nostru, europeană.

3.1

Chiar dacă există un consens asupra definiției terorismului, unele concepte noi pot pune probleme, precum cel al „radicalizării violente”, definit de către Comisie ca fiind „fenomenul prin care anumite persoane care aderă la anumite puncte de vedere, opinii și idei pot fi determinate să comită acte teroriste, așa cum sunt ele definite la articolul 1 din Decizia-cadru” din 2002.

3.2

Aceasta a rezultat și din raportul lui Peter Burgess prezentat PE, în care noul concept de „radicalizare violentă” este pus în legătură cu sprijinirea și recrutarea teroriștilor. Și în acest caz, „problema majoră a definirii radicalizării violente și a prevenirii sale o reprezintă intenția”. De asemenea, radicalizarea este adesea un proces care se poate întinde în timp, pe durata mai multor ani, fapt care lasă timp pentru dialog și procedee de educație, de informare și alte măsuri preventive.

3.3

Terorismul reprezintă deja un element vechi al vieții politice, care utilizează în prezent mijloace de comunicare globale, paradisuri fiscale, posibilitățile oferite de statele cu guvernări slabe sau cele al căror aparat statal s-a prăbușit, în locul acestuia apărând baze și tabere de antrenament. Cu toate acestea, este vorba mai degrabă de o nebuloasă decât de o rețea internațională unică și structurată.

3.4

Cea mai nouă caracteristică a impactului său este dată de acțiunea instantanee și globală a mass-mediei, care retransmite atentate în mod detaliat și vizibil, în imagini și uneori aproape în direct, cu un ecou fără precedent în istorie. Dar libertatea presei împiedică temperarea acestei goane după senzațional, care întărește, de facto, efectul de teamă și de insecuritate resimțit de către populațiile civile, asigurând totodată publicitatea pentru atacurile teroriste.

3.5

Internetul constituie un spațiu de comunicare folosit pentru a disemina ideologii care promovează violența și recrutează suporteri sau chiar candidați pentru atentatele sinucigașe, cu ajutorul căruia comunică autorii atentatelor și șefii lor, în vederea răspândirii unor tehnici precum confecționarea bombelor artizanale.

3.6

Cu toate acestea, cu excepția depistării site-urilor web care glorifică terorismul, va fi foarte dificilă monitorizarea comunicărilor dintre anumite grupări, ținând cont de tehnologia actuală de codare și de disimularea informațiilor codate, scrise sau orale.

3.7

Astfel, Comitetul își exprimă îndoiala cu privire la necesitatea înăspririi măsurilor în curs de a fi întreprinse pentru supravegherea internetului și a comunicării dintre particulari.

3.8

Trebuie să ne fie permis să ne îndoim de faptul că se poate cu adevărat împiedica circulația teroriștilor prin controale de identitate, controlul bagajelor sau a vehiculelor la frontierele rutiere, în aeroporturi, porturi și, mai rar, în autogări sau gări, chiar dacă securizarea documentelor de identitate constituie un bun mijloc de prevenire a falsificării acestora. Dacă este adevărat faptul că aceste măsuri pot îngreuna, în general, într-o anumită măsură mișcările infractorilor, ele complică viața tuturor cetățenilor și, treptat, pot da naștere unui sistem de control al circulației persoanelor, căruia nu-i poate scăpa nimeni: proliferarea sistemelor de supraveghere video, înmulțirea agenților privați de securitate, generalizarea legitimațiilor electronice în instituțiile publice și private, trasabilitatea telefoanelor mobile și alte mijloace de localizare în timp real a persoanelor. Aceste mijloace nu împiedică însă acțiunea comandourilor sinucigașe. Iar dacă nu se iau măsuri democratice pentru a se demonstra că utilizarea acestor tehnologii nu excede ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivelor, ele creează senzația de stat polițienesc. O soluție la această problemă ar putea fi instituirea unor organe naționale de „supraveghere a supraveghetorilor” și crearea unui grup european de reflecție în acest domeniu și în gestionarea fișierelor conținând date despre persoanele presupuse teroriste.

3.9

Monitorizarea fluxurilor financiare ilegale nu constituie, în principiu, o piedică veritabilă în viața de zi cu zi a cetățenilor și ea permite o supraveghere a practicilor ilegale (trafic de persoane, de arme, de droguri etc.) care generează capitaluri la rândul lor ilegale. Această supraveghere contribuie, pe de o parte, la încetinirea dobândirii mijloacelor legate de violența teroristă și, pe de altă parte, la cunoașterea terenului în care a prins rădăcini (1). Este foarte greu însă să se prevină transferurile în numerar sau prin sisteme de corespondenți care plătesc într-o țară sume unui intermediar din altă țară sau operațiuni conduse sau confirmate de către curieri sau prin mesaje codificate. Supravegherea și anchetele pot fi fructuoase mai ales în ce privește strângerea de fonduri pentru organizațiile de binefacere sau umanitare care au legături secrete cu grupări teroriste. Totuși, ar trebui evitată monitorizarea tuturor organizațiilor neguvernamentale sau grevarea acțiunilor umanitare sau de solidarizare și strângerea de subvenții cu bănuieli generalizate, care să-i stingherească pe cetățeni și să îngreuneze activitățile organizațiilor din care fac parte, ajungându-se uneori la împiedicarea funcționării programului acestora.

3.10

Schimburile de date între organele de poliție și serviciile de informații se referă la informații extrem de sensibile precum imagini, nume, adrese, amprente digitale și genetice, informații privind apartenența la anumite organizații. În aceste cazuri nu poate exista întotdeauna certitudinea unei garanții efective a protejării vieții private și împotriva erorilor de înregistrare sau de apreciere în/din fișierele VIS, SIS, înregistrările poliției și alte tipuri de fișiere, sau a posibilității persoanelor fișate de a determina corectarea datelor introduse.

3.11

La urma urmei, contribuția esențială a UE o reprezintă armonizarea, cooperarea, diseminarea experiențelor. Eforturile în acest sens trebuie continuate, evitându-se însă redundanța legislativă și a măsurilor speciale, din moment ce există deja legi și instituții create pentru a lupta împotriva crimei organizate sau a infracțiunilor financiare și care își pot extinde competențele la combaterea terorismului.

3.12

Literatura de specialitate confirmă faptul că stările excepționale, chiar de intensitate slabă sau mijlocie, favorizează de regulă o îngrădire a libertăților cetățenești, erodarea garanțiilor statului de drept și suspiciunile în ceea ce îi privește pe străini, pe migranții legali și ilegali și pe solicitanții de azil. Acest fenomen se întâlnește în majoritatea statelor membre. Atmosfera de rasism și xenofobie tinde să se extindă și ar trebui, prin cuvânt și exemplul propriu, ca fluxul acestei maree să fie îndiguit.

3.13

Rolul și funcțiile statelor membre, ale instituțiilor Uniunii, ale agențiilor Europol, Eurojust etc. sunt bine definite, dar înainte de toate trebuie îmbunătățit continuu caracterul operațional al cooperării dintre serviciile de informații și al investigațiilor.

3.14

Văzută astfel, prevenirea violenței radicale și a terorismului presupune cunoașterea mediilor și a ideologiilor care le favorizează, iar acest lucru poate duce la eliminarea ideilor preconcepute și neverificate.

3.15

Organizarea luptei împotriva terorismului nu se poate realiza decât pe termen lung, pentru că este necesar ca democrația și respectarea libertăților cetățenești să prindă rădăcini sau să poată fi reimplantate în statele slab guvernate sau care nu controlează totalitatea teritoriului și în regimurile autoritare sau dictatoriale.

3.16

Comitetul consideră că acțiunea serviciilor de informații și de investigație polițienească, de obicei discretă, nu trebuie însoțită în mod sistematic de un demers secretos în raport cu cetățenii și reprezentanții lor, atât pe plan național, cât și european. Ar trebui să fie posibilă informarea cetățenilor în același timp cu încurajarea lor de a participa la controlul democratic, independent de context și în forme adecvate, pentru a evita orice derivă a statului de drept.

4.1.1

Societatea civilă este principala victimă a terorismului internațional (fie că acesta provine din naționalismul iredentist, din instrumentalizarea fundamentalismului religios sau, pur și simplu, consideră violența un scop în sine). Ea este ținta terorismului care urmărește pedepsirea colectivă și fără discriminare, precum și instaurarea unui climat de teroare generalizată care să forțeze statul să cedeze solicitărilor sale. Însă, după cum semnala Avizul CESE privind participarea societății civile la lupta împotriva crimei organizate și a terorismului (2), aceasta este, de asemenea, unul dintre principalii protagoniști ai oricărei strategii de luptă împotriva acestei amenințări, atât în ceea ce privește mecanismele de contracarare a efectelor vizibile, cât și în ceea ce privește cauzele subiacente ale terorismului, fără a uita rolul său cheie în acordarea de asistență victimelor care au suferit consecințele terorismului.

4.1.2

Fără a pierde din vedere rolul primordial al statelor membre și al cadrului instituțional al Uniunii Europene — în special în materie de securitate, apărare, justiție și finanțe — în lupta împotriva simptomelor și efectelor celor mai vizibile ale acestei amenințări (prevenirea actelor teroriste, urmărirea și anihilarea grupărilor teroriste, arestarea, judecarea și condamnarea autorilor actelor de terorism, blocarea canalelor de finanțare etc.), societatea civilă are și ea o misiune fundamentală în acest domeniu, care poate fi rezumată prin următoarele aspecte:

4.1.2.1

Supravegherea activă a luptei împotriva terorismului, pentru ca aceasta să nu depășească niciodată limitele statului de drept și pentru a apăra drepturile omului, valorile, principiile și libertățile care definesc o societate deschisă și democratică.

4.1.2.2

Colaborarea cu autoritățile comunitare și naționale la toate nivelurile acestora în acțiunile de identificare a activităților și actorilor implicați în rețele teroriste (în acest domeniu este deosebit de important rolul entităților financiare și al celor care gestionează serviciile de telecomunicații). Această colaborare trebuie să se întemeieze pe angajamentul reciproc al tuturor părților implicate de a împărtăși informații, capacități și de a depune eforturi comune în vederea atingerii obiectivului comun de anihilare a terorismului.

4.1.2.3

Stabilirea de canale de comunicare cu liderii și actorii sociali ai comunităților de referință ale grupărilor teroriste, pentru promovarea eforturilor comune de a condamna și a lipsi de legitimitate discursurile și practicile violente.

4.1.2.4

Schimbul de experiențe și practici, atât între diferiții actori sociali, cât și cu autoritățile naționale și comunitare, pentru izolarea și supravegherea indivizilor și grupurilor susceptibile de a cădea pradă excluderii și radicalizării violente, acordând întotdeauna o deosebită atenție garantării drepturilor și libertăților fundamentale și respectând în mod strict normele statului de drept.

4.1.2.5

Punerea la dispoziție a diferitelor sale abordări (în ceea ce privește procesele de integrare și concepțiile, atitudinile și funcționarea grupurilor cu o importanță deosebită în acest domeniu) pentru programele de formare a personalului de poliție, de pază și al serviciilor de informații, care trebuie să-și asume sarcina principală în lupta împotriva acestei amenințări.

4.1.2.6

Inițierea de programe-pilot care să concentreze eforturile în locurile cele mai expuse alienării, radicalizării și recrutării (închisori, lăcașuri de cult, școli, suburbii, centre publice de apeluri internaționale, instituții de telecomunicații etc.) și care să vizeze evitarea excluderii, radicalizării și condamnării indivizilor sau grupurilor din motive de clasă socială, sex, etnie sau religie.

4.2.1

În orice caz, misiunea societății civile devine primordială atunci când se iau în considerare cauzele subiacente care alcătuiesc un mediu prielnic pentru violența teroristă. Chiar dacă niciuna dintre posibilele cauze identificate în acest context nu poate justifica vreun tip de violență, multe dintre deviațiile teroriste pot fi explicate ca puncte finale ale proceselor de alienare, radicalizare și recrutare alimentate de inegalitățile orizontale dintre grupuri în interiorul aceluiași teritoriu, de fenomenele de excludere și discriminare (socială, politică sau economică) și de standardele duble aplicate în judecarea acțiunilor diferiților actori. Prin urmare, integrarea reprezintă elementul central al oricărei strategii de mare amploare cu abordare preventivă, care trebuie să vizeze următoarele obiective:

4.2.2

Promovarea sistemelor de învățământ (formale sau informale) orientate către eliminarea stereotipurilor negative și către încurajarea toleranței și a conviețuirii pe baza unor valori comune, având ca punct principal de referință drepturile omului (ceea ce implică, printre altele, revizuirea textelor școlare actuale, cu scopul de a reformula stereotipurile conflictuale și de a promova toleranța și pedagogia multiculturală).

4.2.3

Ajungerea la un acord (inclusiv prin coduri de conduită) cu mass-media pentru a nu găzdui discursuri sau declarații care ar putea încuraja excluderea, rasismul sau xenofobia. Respectând în același timp pe deplin libertatea presei și libertatea de exprimare, trebuie încurajate produsele mediatice și abordările care diseminează valorile comune pe parcursul istoriei, precum și avantajele bogăției multiculturale într-o lume globalizată.

4.2.4

Difuzarea, prin intermediul campaniilor publice, a mesajelor și abordărilor incluzive care să ajute la clarificarea și înlocuirea unor concepte eronate (nu „terorism islamic”, ci „terorism internațional”; nu „asimilare”, ci „integrare”) sau a unor imagini inadecvate (nu „imigranți”, ci „cetățeni”) care accentuează divizarea și favorizează conflictele.

4.2.5

Contribuția la conștientizarea importanței considerării drepturilor omului ca fiind baza esențială a conviețuirii într-o societate multiculturală. În acest context, societatea civilă organizată trebuie să fie forța motrice în crearea unei societăți în care toți membrii să beneficieze de aceleași drepturi (sociale, politice și economice) și să își asume aceleași obligații.

4.2.6

Promovarea înființării de platforme sociale, în care să fie reprezentați actori din diverse comunități din fiecare țară și care să susțină crearea unor mecanisme de incluziune și de soluționare pașnică a diferendelor.

4.2.7

Identificarea și sprijinirea liderilor și organizațiilor civile care reprezintă alte comunități pe teritoriul UE, ca interlocutori privilegiați în apropierea de persoane provenind din alte culturi, cu obiectivul principal de a căuta dialogul și colaborarea cu aceștia pentru a elimina potențialele cauze ale alienării și radicalizării în rândurile anumitor membri ai acestor comunități.

4.2.8

Elaborarea de programe specifice menite să împiedice radicalizarea potențialilor simpatizanți ai ideilor și practicilor teroriste în locurile obișnuite de recrutare (închisori, lăcașuri de cult etc.), programe orientate către integrarea socială și crearea de locuri de muncă.

4.2.9

Abordarea cooperării descentralizate din această perspectivă, atât la nivel național, cât și la nivel comunitar (profitând de existența cadrelor deja stabilite, precum Parteneriatul euro-mediteranean, politica europeană de vecinătate sau cadrul care reunește țările ACP). Valorificând vastul potențial al politicilor de cooperare pentru dezvoltare, acest lucru implică elaborarea proiectelor de cooperare la fața locului cu actori care, chiar dacă se definesc după criterii religioase sau naționaliste, resping în mod categoric violența ca metodă de acțiune.

4.2.10

Sporirea semnificativă, în interiorul UE și în contextul relațiilor cu țări extracomunitare, a numărului și a bugetului programelor de schimb destinate formatorilor, elevilor, jurnaliștilor, organizațiilor de întreprinzători și celor sindicale, apărătorilor drepturilor omului, membrilor organizațiilor neguvernamentale, acordând o atenție deosebită necesității de a îmbunătăți egalitatea de gen. Cunoașterea personală și schimbul de experiențe și de puncte de vedere sunt metode prioritare pentru eliminarea stereotipurilor negative și pentru construirea unui viitor comun într-un secol destinat a fi multicultural (3). În acest context este deosebit de recomandabil să se valorifice și să se consolideze caracteristicile CESE pentru a explora, pe căile sale active de contact și colaborare cu organisme extracomunitare, noi forme de acțiune menite să evite radicalizarea anumitor grupuri sau indivizi.

4.2.11

Promovarea apariției și consolidării platformelor de participare incluzivă a populației (fie aceasta autohtonă sau străină), întemeiate pe bazele transversale ale reprezentării cetățenești, în locul celor cu profil naționalist sau religios.

4.2.12

Încurajarea activităților de cercetare, atât în centrele și institutele specializate de pe teritoriul UE, cât și în colaborare cu cele din țări care prezintă un interes special pentru această temă. Trebuie să se acorde o importanță specială susținerii acelor proiecte și studii care vizează o mai bună cunoaștere a proceselor care pot conduce la alienare, recrutare și radicalizare violentă, precum și a relațiilor dintre diferitele variabile aflate în joc.

4.3.1

În ultimul rând, dar nu mai puțin important, asistența acordată victimelor directe ale actelor teroriste trebuie să reprezinte o parte fundamentală într-o abordare globală în care societatea civilă însăși își asumă rolul în lupta împotriva amenințării teroriste. Pentru a evita uitarea și marginalizarea socială a victimelor, sunt prioritare următoarele acțiuni:

4.3.2

Militarea pentru recunoașterea deplină a tuturor drepturilor victimelor (inclusiv compensațiile financiare datorate) prejudiciate de orice tip de acțiune teroristă, atât pe teritoriul național, cât și în afara acestuia.

4.3.3

Crearea de mecanisme sociale de sprijin (fizic, psihologic sau economic) care să ajute la depășirea traumei și să evite apariția discursurilor acuzatoare sau vădit rasiste sau xenofobe.

4.3.4

Mobilizarea voinței politice a guvernelor naționale respective și a UE pentru a stabili baze consensuale pentru recunoașterea acestor persoane și pentru a le acorda asistență și protecție.

4.4.1

În esență, dacă se recunoaște că oamenii reprezintă principala valoare a oricărui stat și, prin extensie, a UE, principiile securității umane, consolidării păcii și prevenirii conflictelor violente conduc la necesitatea următoarelor acțiuni:

4.4.2

Elaborarea de strategii și depunerea de eforturi multilaterale pentru a asigura un nivel decent de bunăstare și de securitate persoanelor care împart același teritoriu și vecinilor acestora, înțelegând că prin promovarea dezvoltării și securității acestora se garantează dezvoltarea și securitatea proprie.

4.4.3

Reducerea până la eliminare a inegalităților dintre grupuri și țări, ca modalitate principală de promovare a securității tuturor. Baza comună a conviețuirii și a slăbirii amenințării teroriste o constituie, încă o dată, respectarea deplină a drepturilor omului și consolidarea unui mediu democratic, cu garanția libertății religioase, într-un cadru de separare a afacerilor publice. Acest lucru implică, de asemenea, respingerea spațiilor sociale care există în afara legii (spațiile izolate din punct de vedere juridic sau ghetourile întemeiate pe obiceiuri sunt inacceptabile din această perspectivă).

4.4.4

Conștientizarea faptului că securitatea nu poate fi atinsă cu prețul libertății, al reducerii cadrului de drepturi specific unei societăți deschise și democratice sau al aplicării unor măsuri antiteroriste similare celor ale părții adverse.

4.4.5

Recunoașterea faptului că o abordare de felul celei necesare în lupta împotriva terorismului — în mod obligatoriu multidisciplinară, multidimensională și pe termen lung — poate da rezultate numai dacă dispune de un buget specific și adecvat, care să reunească eforturile naționale și comunitare.

4.5.1

Amenințarea teroristă este difuză, permanentă și globală. Nimeni nu este ferit de consecințele acesteia, iar profilul și metodele sale sunt în continuă schimbare. Aceste lucruri, împreună cu ideea că nu s-a reușit încă elaborarea unei strategii adecvate de combatere a terorismului, determină necesitatea de a reexamina în mod constant analizele, evaluările și metodele utilizate pentru a-i face față. Este un efort care implică toate părțile, atât guvernele și organele comunitare, cât și societatea civilă în ansamblul său. În cadrul acestui exercițiu, prin definiție integrator, se impune, de asemenea, necesitatea explorării potențialului parteneriatelor public-privat (fără însă ca acest lucru să presupună privatizarea contraproductivă a securității și apărării), în serviciul unui obiectiv comun: bunăstarea și securitatea tuturor (4). Merită semnalate următoarele elemente fundamentale ale acestei abordări:

4.5.2

Necesitatea elaborării unui glosar de termeni care să permită, atât la nivelul discursului, cât și al acțiunii, atingerea unui consens cu privire la conceptele care vor orienta lucrările viitoare ale tuturor părților și actorilor implicați.

4.5.3

Controlul democratic asupra strategiei de combatere a terorismului la toate nivelurile și în toate formele acesteia.

4.5.4

Conștientizarea importanței pe care o au politicile externe ale statelor membre — și PESC/PESA la nivel comunitar — și politicile naționale și comunitare de cooperare pentru dezvoltare în prevenirea terorismului și împiedicarea radicalizării potențialilor teroriști.

4.5.5

Necesitatea imperioasă de a obține un buget adecvat și constant pentru toate programele și acțiunile menționate în prezentul aviz.

4.5.6

Necesitatea de a deschide (sau de a menține, după caz) canale de comunicare și colaborare cu actorii și organismele cu profil social, politic și economic, atât din interiorul Uniunii, cât și din afara acesteia, având în vedere imposibilitatea de a garanta în mod unilateral reușita în lupta împotriva acestei amenințări, precum și avantajele pe care le oferă coordonarea eforturilor în vederea elaborării de strategii de acțiune coerente și constante.