Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32011R0310

    Regulamentul (UE) nr. 310/2011 al Comisiei din 28 martie 2011 de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de aldicarb, bromopropilat, clorfenvinfos, endosulfan, EPTC, etion, fention, fomesafen, metabenztiazuron, metidation, simazin, tetradifon și triforin din sau de pe anumite produse Text cu relevanță pentru SEE

    JO L 86, 1.4.2011, p. 1–50 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2011/310/oj

    1.4.2011   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 86/1


    REGULAMENTUL (UE) NR. 310/2011 AL COMISIEI

    din 28 martie 2011

    de modificare a anexelor II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de aldicarb, bromopropilat, clorfenvinfos, endosulfan, EPTC, etion, fention, fomesafen, metabenztiazuron, metidation, simazin, tetradifon și triforin din sau de pe anumite produse

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    COMISIA EUROPEANĂ,

    având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 396/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 februarie 2005 privind conținuturile maxime aplicabile reziduurilor de pesticide din sau de pe produse alimentare și hrana de origine vegetală și animală pentru animale și de modificare a Directivei 91/414/CEE (1), în special articolul 14 alineatul (1) litera (a),

    întrucât:

    (1)

    Conținuturile maxime ale reziduurilor (CMR) de aldicarb, bromopropilat, clorfenvinfos, endosulfan, EPTC, etion, fention, metidation, simazin și triforin sunt stabilite în anexa II și în partea B din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005. CMR pentru fomesafen, metabenztiazuron și tetradifon au fost stabilite în partea A din anexa III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (2)

    Neincluderea aldicarbului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului (2) este prevăzută în Decizia 2003/199/CE a Consiliului (3), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007. Neincluderea bromopropilatului, clorfenvinfosului, EPTC-ului, etionului, fomesafenului, tetradifonului și triforinului este prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 2076/2002 al Comisiei (4), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007. Neincluderea endosulfanului în anexa I la Directiva 91/414/CEE este prevăzută în Decizia 2005/864/CE a Comisiei (5), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007. Neincluderea fentionului în anexa I la Directiva 91/414/CEE este prevăzută în Decizia 2004/140/CE a Comisiei (6), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007. Neincluderea metabenztiazuronului în anexa I la Directiva 91/414/CEE este prevăzută în Decizia 2006/302/CE a Comisiei (7), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2009. Neincluderea metidationului în anexa I la Directiva 91/414/CEE este prevăzută în Decizia 2004/129/CE a Comisiei (8), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007. Neincluderea simazinului în anexa I la Directiva 91/414/CEE este prevăzută în Decizia 2004/247/CE a Comisiei (9), iar anumite state membre au fost autorizate să acorde o perioadă de grație care expiră cel târziu la 31 decembrie 2007.

    (3)

    Deoarece aceste perioade de grație au expirat, se cuvine să se diminueze CMR pentru substanțele respective până când ajung la nivelul relevant al determinării analitice (LD). Aceasta nu ar trebui să se aplice CXL care se bazează pe utilizări în țări terțe, cu condiția ca aceste CXL să fie acceptabile din punctul de vedere al siguranței consumatorilor. Aceasta nu ar trebui să se aplice nici în cazurile în care CMR au fost stabilite în mod expres ca toleranță la importuri.

    (4)

    Comisia a solicitat Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară, denumită în continuare „autoritatea”, să emită un aviz privind CXL care se bazează pe utilizări în țări terțe ale bromopropilatului, metidationului și triforinului, examinând, în special, riscurile pentru consumatori și, acolo unde este relevant, pentru animale. Autoritatea a emis avize motivate privind substanțele respective, le-a înaintat Comisiei și statelor membre și le-a pus la dispoziția publicului.

    (5)

    În avizul său din 31 mai 2010 (10) privind bromopropilatul, autoritatea a concluzionat că CXL existente pentru citrice, fructe sămânțoase și struguri nu pot fi considerate acceptabile în ceea ce privește expunerea consumatorilor. Prin urmare, CMR actuale pentru aceste culturi ar trebui reduse astfel încât să ajungă la LD relevantă.

    (6)

    În avizul său din 31 mai 2010 (11) privind metidationul, autoritatea a concluzionat că datele disponibile nu sprijină CMR existente privind citricele, cireșele, piersicile, prunele, măslinele, ceapa, roșiile, castraveții, varza cu căpățână, mazărea uscată, semințele de rapiță, semințele de floarea-soarelui, porumbul, ceaiul, fructele sămânțoase și ananasul. Totuși, în ceea ce privește fructele sămânțoase și ananasul, autoritatea a propus CMR noi, care se bazează pe datele disponibile. În ceea ce privește mazărea cu păstăi și hameiul, autoritatea a concluzionat că CMR existente sunt caduce și nu mai sunt necesare pentru comerțul internațional. Prin urmare, CMR actuale pentru toate aceste culturi ar trebui modificate în consecință.

    (7)

    În avizul său din 31 mai 2010 (12) privind triforinul, autoritatea a concluzionat că datele disponibile nu sprijină CMR existente privind fructele sămânțoase, drupele, coacăzele, agrișele, cucurbitaceele (coajă comestibilă), orzul, ovăzul, secara, grâul și hameiul. Prin urmare, CMR actuale pentru aceste recolte ar trebui reduse astfel încât să ajungă la LD relevantă.

    (8)

    Comisia a consultat laboratoarele de referință ale Uniunii Europene pentru reziduurile de pesticide în ceea ce privește necesitatea de a adapta anumite LD. Referitor la bromopropilat, EPTC, fention, metabenztiazuron, simazin, tetradifon și triforin, laboratoarele respective au concluzionat că, pentru anumite produse, dezvoltarea tehnică permite stabilirea de LD mai scăzute. Mai mult, laboratoarele respective au recomandat creșterea LD pentru aldicarb în fructele nucifere și legumele bulboase, pentru clorfenvinfos în fructele nucifere, legumele bulboase, semințele oleaginoase și fructele oleaginoase, pentru endosulfan în legumele bulboase, pentru etion în fructele nucifere, legumele bulboase, ceai, cafea, infuzii și cacao, hamei și condimente, pentru fention în fructele nucifere și legumele bulboase, pentru fomesafen în fructele nucifere, legumele bulboase, semințele oleaginoase și fructele oleaginoase, ceai, cafea, infuzii și cacao, hamei și condimente și pentru metidation în legumele bulboase, semințele oleaginoase și fructele oleaginoase.

    (9)

    Pe baza avizelor motivate ale autorității și a avizului tehnic al laboratoarelor respective și ținând seama de factorii relevanți pentru contextul în cauză, modificările adecvate ale CMR îndeplinesc cerințele articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 396/2005.

    (10)

    Partenerii comerciali ai Uniunii au fost consultați cu privire la noile CMR prin intermediul Organizației Mondiale a Comerțului, iar observațiile lor au fost luate în considerare.

    (11)

    Înainte de aplicarea CMR modificate ar trebui acordat un termen rezonabil pentru a permite țărilor terțe și operatorilor din industria alimentară să se pregătească pentru îndeplinirea noilor cerințe care vor decurge din modificarea CMR.

    (12)

    Prin urmare, anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 ar trebui modificate în consecință.

    (13)

    Pentru a permite comercializarea, procesarea și consumul normal ale produselor, regulamentul prevede o dispoziție tranzitorie pentru produsele care au fost produse legal înainte de modificarea CMR și pentru care modelul autorității pentru evaluarea riscurilor acute și cronice arată că se menține un nivel ridicat al protecției consumatorilor.

    (14)

    Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală și nu au întâmpinat nicio opoziție din partea Parlamentului European sau a Consiliului,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

    Articolul 2

    În ceea ce privește substanțele active și produsele enumerate în lista de mai jos, Regulamentul (CE) nr. 396/2005, astfel cum era formulat înainte de modificarea adusă prin prezentul regulament, continuă să se aplice produselor care au fost produse legal anterior datei de 21 octombrie 2011:

    (a)   aldicarb: cereale;

    (b)   bromopropilat: jeleu de gutui, vin, struguri, suc de roșii, roșii conservate, fasole, infuzii (flori);

    (c)   clorfenvinfos: ciuperci de cultură;

    (d)   endosulfan: roșii conservate, vin, struguri, suc de pere, suc de roșii, suc de struguri, infuzii (flori, frunze, rădăcini);

    (e)   EPTC: fulgi de cartofi, cartofi prăjiți, porumb, semințe de floarea-soarelui, legume cu păstăi;

    (f)   etion: suc de păducel spaniol, suc de fructe de Annona cherimola, suc de guave, linte, lăstari de bambus, ierburi aromatice uscate (salvie, rozmarin, cimbru, busuioc, frunze de dafin și tarhon);

    (g)   fention: ulei de măsline;

    (h)   fomesafen: fasole și mazăre (cu și fără păstăi, boabe), boabe de soia;

    (i)   metabenztiazuron: toate legumele;

    (j)   metidation: toate fructele și legumele, cu excepția citricelor; mazărea uscată, porumbul, sorgul, semințele de floarea-soarelui și semințele de rapiță;

    (k)   simazin: toate fructele și legumele, boabele sau semințele de leguminoase, semințele oleaginoase și fructele oleaginoase, cerealele;

    (l)   tetradifon: vin, struguri, boabele sau semințele de leguminoase;

    (m)   triforin: toate fructele și legumele, cu excepția fructelor sămânțoase.

    Articolul 3

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

    Se aplică de la 21 octombrie 2011.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Bruxelles, 28 martie 2011.

    Pentru Comisie

    Președintele

    José Manuel BARROSO


    (1)  JO L 70, 16.3.2005, p. 1.

    (2)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

    (3)  JO L 76, 22.3.2003, p. 21.

    (4)  JO L 319, 23.11.2002, p. 3.

    (5)  JO L 317, 3.12.2005, p. 25.

    (6)  JO L 46, 17.2.2004, p. 32.

    (7)  JO L 112, 26.4.2006, p. 15.

    (8)  JO L 37, 10.2.2004, p. 27.

    (9)  JO L 78, 16.3.2004, p. 50.

    (10)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Consumer safety assessment of certain EU MRLs established for bromopropylate (Evaluarea anumitor CMR stabilite de UE pentru bromopropilat, din punctul de vedere al siguranței consumatorilor). EFSA Journal 2010; 8(6):1640. [26 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2010.1640.

    (11)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Consumer safety assessment of the EU MRLs established for methidathion (Evaluarea anumitor CMR stabilite de UE pentru metidation, din punctul de vedere al siguranței consumatorilor). EFSA Journal 2010; 8(6):1639. [49 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2010.1639.

    (12)  Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară; Assessment of maximum residue limits for triforine established by Codex Alimentarius Commission (Evaluarea conținuturilor maxime aplicabile reziduurilor de triforin stabilite de Comisia Codex Alimentarius). EFSA Journal 2010; 8(6):1638. [22 pp.]. doi:10.2903/j.efsa.2010.1638.


    ANEXĂ

    Anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 396/2005 se modifică după cum urmează:

    1.

    În anexa II, coloanele referitoare la aldicarb, bromopropilat, clorfenvinfos, endosulfan, EPTC, etion, fention, metidation, simazin și triforin se înlocuiesc cu următorul text:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (1)

    Aldicarb (sumă de aldicarb, sulfoxidul și sulfona acestuia, exprimată în aldicarb)

    Bromopropilat (L)

    Clorfenvinfos (L)

    Endosulfan (sumă de izomeri alfa și beta și endosulfan sulfat, exprimată în endosulfan) (L)

    Etion

    Fention (fention și analogul oxigenat al acestuia, sulfoxizii și sulfona acestora, exprimați în fention) (L)

    Metidation

    Triforin

    0100000

    1.

    FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110000

    (i)

    Fructe citrice

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0110010

    Grepfruturi (Pomelo (inclusiv „citricul gigant”), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110020

    Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110030

    Lămâi (Chitră, lămâie)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110040

    Lămâi verzi „lime”

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110050

    Mandarine (Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0110990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120000

    (ii)

    Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

    0,05  (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

    0,1 (2)

    0,02  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,02  (2)

    0120010

    Migdale

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120030

    Anacard

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120040

    Castane

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120060

    Alune (Alună turcească)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120070

    Nuci macadamia

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120090

    Semințe de pin

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120100

    Fistic

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120110

    Nuci comune

     

     

     

     

     

     

     

     

    0120990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0130000

    (iii)

    Fructe sămânțoase

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05  (2)

    0,01  (2)

    0,01  (2)

    0,03

    0,01  (2)

    0130010

    Mere (Merișor)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0130020

    Pere (Pară nashi)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

     

     

     

     

     

     

    0130040

    Moșmoni

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0130050

    Moșmoni japonezi

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0130990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0140000

    (iv)

    Fructe sâmburoase

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0140010

    Caise

     

     

     

     

     

     

     

     

    0140020

    Cireșe (cireșe dulci, vișine)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0140030

    Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0140040

    Prune (Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0140990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0150000

    (v)

    Bace și fructe mici

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05  (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0151000

    (a)

    Struguri de masă și de vin

     

     

     

     

     

     

     

     

    0151010

    Struguri de masă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0151020

    Struguri de vin

     

     

     

     

     

     

     

     

    0152000

    (b)

    Căpșuni

     

     

     

     

     

     

     

     

    0153000

    (c)

    Fructe de rug

     

     

     

     

     

     

     

     

    0153010

    Mure

     

     

     

     

     

     

     

     

    0153020

    Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, zmeură varietatea Boysen și mure galbene)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0153030

    Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură, (Rubus arcticus), zmeurăhibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus x idaeus))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0153990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154000

    (d)

    Alte bace și fructe mici

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154010

    Afine (Afine)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154020

    Merișoare (Afine roșii)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154030

    Coacăze (roșii, albe sau negre)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154040

    Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0154050

    Măceș

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0154060

    Dud (Arbatus)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0154070

    Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0154080

    Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0154990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0160000

    (vi)

    Fructe diverse

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01  (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0161000

    (a)

    Cu coajă comestibilă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0161010

    Curmale

     

     

     

     

     

     

     

     

    0161020

    Smochine

     

     

     

     

     

     

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0161040

    Kumquat (Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0161050

    Carambola (Bilimbi)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0161060

    Kaki

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0161070

    Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, Fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia (grumichama), fruct de Eugenia uniflora)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0161990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0162000

    (b)

    Cu coajă necomestibilă, mici

     

     

     

     

     

     

     

     

    0162010

    Kiwi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0162020

    Litchi (Pulasan, rambutan, mangustan)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0162030

    Fructele pasiunii

     

     

     

     

     

     

     

     

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0162990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163000

    (c)

    Cu coajă necomestibilă, mari

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163020

    Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163030

    Mango

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163040

    Papaia

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163050

    Rodii

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163060

    Fructe de Annona cherimola (Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte anonacee de talie medie)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0163070

    Guave (Pitaya roșie sau fructul dragonului (Hylocereus undatus))

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0163080

    Ananas

     

     

     

     

     

     

     

     

    0163090

    Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0163100

    Durian

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0163110

    Soursop

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0163990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0200000

    2.

    LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

     

     

     

     

     

     

     

     

    0210000

    (i)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0211000

    (a)

    Cartofi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0212000

    (b)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

     

     

     

     

     

     

     

    0212010

    Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0212020

    Batate

     

     

     

     

     

     

     

     

    0212030

    Igname (yam, jicama)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0212040

    Arorut

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0212990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213000

    (c)

    Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213010

    Sfecle

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213020

    Morcovi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213040

    Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213050

    Topinamburi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213060

    Păstârnaci

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213070

    Pătrunjel rădăcină

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213080

    Ridichi (Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213090

    Barba-caprei (Scorțoneră, salsifi)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213100

    Gulie furajeră

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213110

    Napi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0213990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0220000

    (ii)

    Legume bulboase

    0,05  (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

    0,1  (2)

    0,02  (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

    0,02  (2)

    0220010

    Usturoi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0220020

    Ceapă (Ceapă argintie)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0220040

    Ceapă verde (Ceapă de iarnă și varietăți similare)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0220990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0230000

    (iii)

    Legume fructoase

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0231000

    (a)

    Solanacee

     

     

     

     

     

     

     

     

    0231010

    Tomate (Roșii cireșe, tamarillo, păpălău (Physalis), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0231020

    Ardei (Ardei iuți)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0231030

    Vinete (Pepino)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0231040

    Bame

     

     

     

     

     

     

     

     

    0231990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0232000

    (b)

    Cucurbitacee cu coaja comestibilă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0232010

    Castraveți

     

     

     

     

     

     

     

     

    0232020

    Cornișoni

     

     

     

     

     

     

     

     

    0232030

    Dovleci (Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0232990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0233000

    (c)

    Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0233010

    Pepeni galbeni (Kiwano)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0233020

    Dovleci (Dovleac alb turcesc)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

     

     

     

     

     

     

    0233990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0234000

    (d)

    Porumb zaharat

     

     

     

     

     

     

     

     

    0239000

    (e)

    Alte legume fructoase

     

     

     

     

     

     

     

     

    0240000

    (iv)

    Brasicacee

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01 (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0241000

    (a)

    Varză cu inflorescență

     

     

     

     

     

     

     

     

    0241010

    Broccoli (Broccoli calabrese, broccoli chinezesc, frunze de nap)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0241990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0242000

    (b)

    Varză cu căpățână

     

     

     

     

     

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

     

     

     

     

     

     

    0242020

    Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0242990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0243000

    (c)

    Varză pentru frunze

     

     

     

     

     

     

     

     

    0243010

    Varză chinezească (Muștar indian (muștar chinezesc cu frunze de varză), pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă (tai goo choi), choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească (petsai))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0243020

    Varză fără căpățână (Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0243990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0244000

    (d)

    Gulii

     

     

     

     

     

     

     

     

    0250000

    (v)

    Legume cu frunze și plante aromatice

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0251000

    (a)

    Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251010

    Fetică (Fetică italiană)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251020

    Lăptucă (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251030

    Scarolă (cicoare cu frunze întregi) (Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251040

    Creson

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251050

    Barbarea verna

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0251060

    Rucolă (Rucolă sălbatică)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251070

    Muștar vânăt

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0251080

    Frunze și lăstari de Brassica, spp. (Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate))

     

     

     

     

     

     

     

     

    0251990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0252000

    (b)

    Spanac și similare (frunze)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0252010

    Spanac (Spanac din Noua Zeelandă, spanac amaranthus)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă (Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda))

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0252030

    Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0252990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0254000

    (d)

    Năsturel

     

     

     

     

     

     

     

     

    0255000

    (e)

    Cicoare witloof

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256000

    (f)

    Plante aromatice

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256010

    Asmățui

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină (Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

     

     

     

     

     

     

    0256050

    Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256060

    Rozmarin

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256070

    Cimbru (Măghiran, oregano)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256080

    Busuioc (Frunze de roiniță, izmă, izmă-bună)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256090

    Frunze de dafin

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256100

    Tarhon (Isop)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0256990

    Altele (Flori comestibile)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260000

    (vi)

    Leguminoase (proaspete)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0260010

    Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260020

    Fasole (boabe) (Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260030

    Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260040

    Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260050

    Linte

     

     

     

     

     

     

     

     

    0260990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270000

    vii)

    Legume cu tulpină (proaspete)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,01  (2)

    0,01 (2)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0270010

    Sparanghel

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270020

    Cardon

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270030

    Țelină

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270040

    Fenicul

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270050

    Anghinare

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270060

    Praz

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270070

    Rubarbă

     

     

     

     

     

     

     

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0270090

    Miez de palmier

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0270990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0280000

    (viii)

    Ciuperci

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01 (2)

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0280010

    Ciuperci de cultură (Ciupercă de gunoi/Șampinion, burete negru de fag, shi-take)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0280990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0290000

    (ix)

    Alge

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0300000

    3.

    LEGUME PĂSTĂI

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01 (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0300010

    Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0300020

    Linte

     

     

     

     

     

     

     

     

    0300030

    Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

     

     

     

     

     

     

     

     

    0300040

    Lupin

     

     

     

     

     

     

     

     

    0300990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    0400000

    4.

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

     

     

     

     

     

     

     

    0401000

    (i)

    Semințe oleaginoase

    0,05 (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

     

    0,02 (2)

    0,02 (2)

     

    0,02  (2)

    0401010

    Semințe de in

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401020

    Arahide

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401030

    Semințe de mac

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401040

    Semințe de susan

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401060

    Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401070

    Boabe de soia

     

     

     

    0,5

     

     

    0,05  (2)

     

    0401080

    Semințe de muștar

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401090

    Semințe de bumbac

     

     

     

    0,3

     

     

    1

     

    0401100

    Semințe de dovleac (Alte semințe de curcubitacee)

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,02 (2)

     

    0401110

    Șofrănel

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0401120

    Limba mielului

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0401130

    Camelină

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0401140

    Cânepă

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0401150

    Ricin

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0401990

    Altele

     

     

     

    0,1 (2)

     

     

    0,05  (2)

     

    0402000

    (ii)

    Fructe oleaginoase

     

     

     

     

     

     

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

    0,02 (2)

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01  (2)

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    0402020

    Nuci de palmier

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0402040

    Kapok

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0402990

    Altele

    0,05 (2)

    0,02  (2)

    0,05  (2)

    0,1 (2)

    0,02  (2)

    0,02 (2)

    0,05  (2)

    0,02  (2)

    0500000

    5.

    CEREALE

     

    0,01  (2)

    0,02 (2)

    0,05 (2)

    0,01 (2)

    0,01 (2)

     

    0,01  (2)

    0500010

    Orz

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500020

    Hrișcă (Amarant, quinoa)

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500030

    Porumb

    0,05

     

     

     

     

     

    0,02  (2)

     

    0500040

    Mei (Mei comun, teff)

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500050

    Ovăz

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500060

    Orez

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500070

    Secară

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500080

    Sorg

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,2

     

    0500090

    Grâu (Alac, triticale)

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0500990

    Altele

    0,02  (2)

     

     

     

     

     

    0,02 (2)

     

    0600000

    6.

    CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

     

    0,05  (2)

    0,05 (2)

     

     

    0,05  (2)

    0,1  (2)

    0,05  (2)

    0610000

    (i)

    Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

    0,05 (2)

     

     

    30

    3

     

     

     

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631000

    (a)

    Flori

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631010

    Flori de mușețel

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631020

    Flori de hibiscus

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631030

    Petale de trandafir

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631040

    Flori de iasomie (Flori de soc (Sambucus nigra))

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631050

    Tei pucios

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0631990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0632000

    (b)

    Frunze

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0632010

    Frunze de căpșun

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0632020

    Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0632030

    Maté

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0632990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0633000

    (c)

    Rădăcini

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0633010

    Rădăcină de valeriană

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0633020

    Rădăcină de ginseng

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0633990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0650000

    (v)

    Roșcove

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0700000

    7.

    HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

    0,05 (2)

    0,05  (2)

    0,05 (2)

    0,1 (2)

    0,05  (2)

    0,05  (2)

    0,1  (2)

    0,05  (2)

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810000

    (i)

    Semințe

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810010

    Anason

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810020

    Chimen negru

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810030

    Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810040

    Semințe de coriandru

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810050

    Semințe de chimen

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810060

    Semințe de mărar

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810070

    Semințe de fenicul

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810080

    Schinduf

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810090

    Nucșoară

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0810990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820010

    Piper de Jamaica

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820030

    Chimen

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820040

    Cardamom

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820050

    Fructe de ienupăr

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820060

    Piper, negru și alb (Piper lung, piper roz)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820070

    Păstăi de vanilie

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820080

    Tamarin

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0820990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0830000

    (iii)

    Scoarță

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0830010

    Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0830990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840010

    Lemn-dulce

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840020

    Ghimbir

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840040

    Hrean

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0840990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0850000

    (v)

    Muguri

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0850010

    Cuișoare

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0850020

    Capere

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0850990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0860010

    Șofran

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0860990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0870010

    Nucșoară

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0870990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0900020

    Trestie de zahăr

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    0900990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1000000

    10.

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

    0,01  (2)

    0,01  (2)

    0,01  (2)

     

    0,01  (2)

     

    0,02  (2)

    0,01  (2)

    1010000

    (i)

    Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

     

     

     

    0,05 (2)

     

    0,05 (2)

     

     

    1011000

    (a)

    Porcine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011010

    Carne

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011020

    Carne fără grăsime sau macră

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011030

    Ficat

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011040

    Rinichi

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

     

     

     

    1011990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012000

    (b)

    Bovine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012010

    Carne

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012020

    Grăsime

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012030

    Ficat

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012040

    Rinichi

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

     

     

     

    1012990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013000

    (c)

    Ovine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013010

    Carne

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013020

    Grăsime

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013030

    Ficat

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013040

    Rinichi

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

     

     

     

    1013990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014000

    (d)

    Caprine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014010

    Carne

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014020

    Grăsime

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014030

    Ficat

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014040

    Rinichi

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

     

     

     

    1014990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015010

    Carne

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015020

    Grăsime

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015030

    Ficat

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015040

    Rinichi

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015050

    Organe comestibile

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1015990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1016000

    (f)

    Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016010

    Carne

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016020

    Grăsime

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016030

    Ficat

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016040

    Rinichi

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

     

     

     

    1016990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie (Iepuri de casă, canguri)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017010

    Carne

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017020

    Grăsime

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017030

    Ficat

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017040

    Rinichi

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017050

    Organe comestibile

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1017990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1020000

    (ii)

    Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

     

     

     

    0,05 (2)

     

    0,01 (2)

     

     

    1020010

    Bovine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1020020

    Ovine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1020030

    Caprine

     

     

     

     

     

     

     

     

    1020040

    Cai

     

     

     

     

     

     

     

     

    1020990

    Altele

     

     

     

     

     

     

     

     

    1030000

    (iii)

    Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

     

     

     

    0,05 (2)

     

    0,01 (2)

     

     

    1030010

    Pui

     

     

     

     

     

     

     

     

    1030020

    Rață

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1030030

    Gâscă

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1030040

    Prepeliță

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1030990

    Altele

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1040000

    (iv)

    Miere (Lăptișor de matcă, polen)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1060000

    (vi)

    Melci

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

     (3)

    (L) = liposolubil”

    2.

    În partea A din anexa III, coloanele referitoare la fomesafen, metabenztiazuron și tetradifon se înlocuiesc cu următorul text:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (4)

    EPTC (dipropiltiocarbamat de etil)

    Fomesafen

    Metabenztiazuron

    Simazin

    Tetradifon

    0100000

    1.

    FRUCTE PROASPETE SAU CONGELATE; NUCI

     

     

     

     

     

    0110000

    (i)

    Fructe citrice

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0110010

    Grepfruturi (Pomelo (inclusiv „citricul gigant”), sweeties, tangelo (cu excepția mineolei), ugli și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

    0110020

    Portocale (Bergamotă, portocală amară, chinote și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

    0110030

    Lămâi (Chitră, lămâie)

     

     

     

     

     

    0110040

    Lămâi verzi „lime”

     

     

     

     

     

    0110050

    Mandarine (Clementină, tangerină, mineolă și alți hibrizi)

     

     

     

     

     

    0110990

    Altele

     

     

     

     

     

    0120000

    (ii)

    Fructe nucifere (cu sau fără coajă)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02 (5)

    0120010

    Migdale

     

     

     

     

     

    0120020

    Nuci de Brazilia

     

     

     

     

     

    0120030

    Anacard

     

     

     

     

     

    0120040

    Castane

     

     

     

     

     

    0120050

    Nuci de cocos

     

     

     

     

     

    0120060

    Alune (Alună turcească)

     

     

     

     

     

    0120070

    Nuci macadamia

     

     

     

     

     

    0120080

    Nuci de Pecan

     

     

     

     

     

    0120090

    Semințe de pin

     

     

     

     

     

    0120100

    Fistic

     

     

     

     

     

    0120110

    Nuci comune

     

     

     

     

     

    0120990

    Altele

     

     

     

     

     

    0130000

    (iii)

    Fructe sămânțoase

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0130010

    Mere (Merișor)

     

     

     

     

     

    0130020

    Pere (Pară nashi)

     

     

     

     

     

    0130030

    Gutui

     

     

     

     

     

    0130040

    Moșmoni

     

     

     

     

     

    0130050

    Moșmoni japonezi

     

     

     

     

     

    0130990

    Altele

     

     

     

     

     

    0140000

    (iv)

    Fructe sâmburoase

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

     

    0,01  (5)

    0140010

    Caise

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0140020

    Cireșe (cireșe dulci, vișine)

     

     

     

    0,25

     

    0140030

    Piersici (Nectarine și hibrizi similari)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0140040

    Prune (Goldan, renglotă, corcodușă, porumbar)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0140990

    Altele

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0150000

    (v)

    Bace și fructe mici

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

     

    0,01  (5)

    0151000

    (a)

    Struguri de masă și de vin

     

     

     

     

     

    0151010

    Struguri de masă

     

     

     

    0,2

     

    0151020

    Struguri de vin

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0152000

    (b)

    Căpșuni

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0153000

    (c)

    Fructe de rug

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0153010

    Mure

     

     

     

     

     

    0153020

    Mure de câmp (Zmeură varietatea Logan, zmeură varietatea Boysen și mure galbene)

     

     

     

     

     

    0153030

    Zmeură (Fructe de Rubus phoenicolasius, mure arctice/zmeură, (Rubus arcticus), zmeură hibridă (hibrid de zmeură și mure arctice) (Rubus arcticus x idaeus))

     

     

     

     

     

    0153990

    Altele

     

     

     

     

     

    0154000

    (d)

    Alte bace și fructe mici

     

     

     

     

     

    0154010

    Afine (Afine)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154020

    Merișoare (Afine roșii)

     

     

     

    0,25

     

    0154030

    Coacăze (roșii, albe sau negre)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154040

    Agrișe (Inclusiv hibrizii încrucișați cu alte specii de Ribes)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154050

    Măceș

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154060

    Dud (Arbatus)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154070

    Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154080

    Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0154990

    Altele

     

     

     

    0,01  (5)

     

    0160000

    (vi)

    Fructe diverse

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0161000

    (a)

    Cu coajă comestibilă

     

     

     

     

     

    0161010

    Curmale

     

     

     

     

     

    0161020

    Smochine

     

     

     

     

     

    0161030

    Măsline de masă

     

     

     

     

     

    0161040

    Kumquat (Kumquat marumi, kumquat nagami, limequat (Citrus aurantifolia x Fortunella spp.))

     

     

     

     

     

    0161050

    Carambola (Bilimbi)

     

     

     

     

     

    0161060

    Kaki

     

     

     

     

     

    0161070

    Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, Fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia (grumichama), fruct de Eugenia uniflora)

     

     

     

     

     

    0161990

    Altele

     

     

     

     

     

    0162000

    (b)

    Cu coajă necomestibilă, mici

     

     

     

     

     

    0162010

    Kiwi

     

     

     

     

     

    0162020

    Litchi (Pulasan, rambutan, mangustan)

     

     

     

     

     

    0162030

    Fructele pasiunii

     

     

     

     

     

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

     

     

     

     

     

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

     

     

     

     

     

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

     

     

     

     

     

    0162990

    Altele

     

     

     

     

     

    0163000

    (c)

    Cu coajă necomestibilă, mari

     

     

     

     

     

    0163010

    Avocado

     

     

     

     

     

    0163020

    Banane (Banană pitică, banană pentru gătit, banană măr)

     

     

     

     

     

    0163030

    Mango

     

     

     

     

     

    0163040

    Papaia

     

     

     

     

     

    0163050

    Rodii

     

     

     

     

     

    0163060

    Fructe de Annona cherimola (Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte anonacee de talie medie)

     

     

     

     

     

    0163070

    Guave (Pitaya roșie sau fructul dragonului (Hylocereus undatus))

     

     

     

     

     

    0163080

    Ananas

     

     

     

     

     

    0163090

    Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

     

     

     

     

     

    0163100

    Durian

     

     

     

     

     

    0163110

    Soursop

     

     

     

     

     

    0163990

    Altele

     

     

     

     

     

    0200000

    2.

    LEGUME PROASPETE SAU CONGELATE

     

     

     

     

     

    0210000

    (i)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0211000

    (a)

    Cartofi

     

     

     

     

     

    0212000

    (b)

    Legume rădăcinoase și cu tuberculi tropicale

     

     

     

     

     

    0212010

    Manioc (Tuberculi de Colocasia esculenta, taro, tannia)

     

     

     

     

     

    0212020

    Batate

     

     

     

     

     

    0212030

    Igname (yam, jicama)

     

     

     

     

     

    0212040

    Arorut

     

     

     

     

     

    0212990

    Altele

     

     

     

     

     

    0213000

    (c)

    Alte legume rădăcinoase și cu tuberculi cu excepția sfeclei de zahăr

     

     

     

     

     

    0213010

    Sfecle

     

     

     

     

     

    0213020

    Morcovi

     

     

     

     

     

    0213030

    Țeline de rădăcină

     

     

     

     

     

    0213040

    Hrean (Rădăcini de angelică, rădăcini de leuștean, rădăcini de gențiană)

     

     

     

     

     

    0213050

    Topinamburi

     

     

     

     

     

    0213060

    Păstârnaci

     

     

     

     

     

    0213070

    Pătrunjel rădăcină

     

     

     

     

     

    0213080

    Ridichi (Ridiche neagră, ridiche japoneză, ridiche și varietăți similare, ciufa (Cyperus esculentus))

     

     

     

     

     

    0213090

    Barba-caprei (Scorțoneră, salsifi)

     

     

     

     

     

    0213100

    Gulie furajeră

     

     

     

     

     

    0213110

    Napi

     

     

     

     

     

    0213990

    Altele

     

     

     

     

     

    0220000

    (ii)

    Legume bulboase

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02 (5)

    0220010

    Usturoi

     

     

     

     

     

    0220020

    Ceapă (Ceapă argintie)

     

     

     

     

     

    0220030

    Ceapă eșalotă

     

     

     

     

     

    0220040

    Ceapă verde (Ceapă de iarnă și varietăți similare)

     

     

     

     

     

    0220990

    Altele

     

     

     

     

     

    0230000

    (iii)

    Legume fructoase

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0231000

    (a)

    Solanacee

     

     

     

     

     

    0231010

    Tomate (Roșii cireșe, tamarillo, păpălău (Physalis), goji tibetan, goji chinezesc (Lycium barbarum și L. chinense))

     

     

     

     

     

    0231020

    Ardei (Ardei iuți)

     

     

     

     

     

    0231030

    Vinete (Pepino)

     

     

     

     

     

    0231040

    Bame

     

     

     

     

     

    0231990

    Altele

     

     

     

     

     

    0232000

    (b)

    Cucurbitacee cu coaja comestibilă

     

     

     

     

     

    0232010

    Castraveți

     

     

     

     

     

    0232020

    Cornișoni

     

     

     

     

     

    0232030

    Dovleci (Dovlecel (Cucurbita pepo var. melopepo f. clypeiformis))

     

     

     

     

     

    0232990

    Altele

     

     

     

     

     

    0233000

    (c)

    Cucurbitacee cu coaja necomestibilă

     

     

     

     

     

    0233010

    Pepeni galbeni (Kiwano)

     

     

     

     

     

    0233020

    Dovleci (Dovleac alb turcesc)

     

     

     

     

     

    0233030

    Pepeni verzi

     

     

     

     

     

    0233990

    Altele

     

     

     

     

     

    0234000

    (d)

    Porumb zaharat

     

     

     

     

     

    0239000

    (e)

    Alte legume fructoase

     

     

     

     

     

    0240000

    (iv)

    Brasicacee

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0241000

    (a)

    Varză cu inflorescență

     

     

     

     

     

    0241010

    Broccoli (Broccoli calabrese, broccoli chinezesc, frunze de nap)

     

     

     

     

     

    0241020

    Conopidă

     

     

     

     

     

    0241990

    Altele

     

     

     

     

     

    0242000

    (b)

    Varză cu căpățână

     

     

     

     

     

    0242010

    Varză de Bruxelles

     

     

     

     

     

    0242020

    Varză cu căpățână (Varză cu căpățână, varză roșie, varză creață de Milano, varză albă)

     

     

     

     

     

    0242990

    Altele

     

     

     

     

     

    0243000

    (c)

    Varză pentru frunze

     

     

     

     

     

    0243010

    Varză chinezească (Muștar indian (muștar chinezesc cu frunze de varză), pakchoï, pakchoï sub formă de rozetă (tai goo choi), choi sum (Brassica parachinensis), varză chinezească (petsai))

     

     

     

     

     

    0243020

    Varză fără căpățână (Varză creață fără căpățână, varză de iarnă, varză portugheză fără căpățână (Brassica olerácea var. acephala), varză portugheză (Brassica olerácea var. tronchuda), Brassica alba vulgaris)

     

     

     

     

     

    0243990

    Altele

     

     

     

     

     

    0244000

    (d)

    Gulii

     

     

     

     

     

    0250000

    (v)

    Legume cu frunze și plante aromatice

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0251000

    (a)

    Lăptuci și alte salate similare, inclusiv brasicacee

     

     

     

     

     

    0251010

    Fetică (Fetică italiană)

     

     

     

     

     

    0251020

    Lăptucă (Salată cu căpățână, salată de foi, salată iceberg, marulă)

     

     

     

     

     

    0251030

    Scarolă (cicoare cu frunze întregi) (Cicoare sălbatică, cicoare cu frunze roșii, radicchio, cicoare creață de grădină, cicoare pentru păpuși)

     

     

     

     

     

    0251040

    Creson

     

     

     

     

     

    0251050

    Barbarea verna

     

     

     

     

     

    0251060

    Rucolă (Rucolă sălbatică)

     

     

     

     

     

    0251070

    Muștar vânăt

     

     

     

     

     

    0251080

    Frunze și lăstari de Brassica, spp. (Mizuna, frunze de mazăre și ridiche și alți lăstari tineri de brasicacee (produse recoltate până în stadiul de 8 frunze adevărate))

     

     

     

     

     

    0251990

    Altele

     

     

     

     

     

    0252000

    (b)

    Spanac și similare (frunze)

     

     

     

     

     

    0252010

    Spanac (Spanac din Noua Zeelandă, spanac amaranthus)

     

     

     

     

     

    0252020

    Iarbă-grasă (Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda))

     

     

     

     

     

    0252030

    Sfeclă pentru pețiol și frunze (Frunze de sfeclă)

     

     

     

     

     

    0252990

    Altele

     

     

     

     

     

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

     

     

     

     

     

    0254000

    (d)

    Năsturel

     

     

     

     

     

    0255000

    (e)

    Cicoare witloof

     

     

     

     

     

    0256000

    (f)

    Plante aromatice

     

     

     

     

     

    0256010

    Asmățui

     

     

     

     

     

    0256020

    Arpagic

     

     

     

     

     

    0256030

    Frunze de țelină (Frunze de fenicul, frunze de coriandru, frunze de mărar, frunze de chimen, leuștean, angelică, asmățui și alte apiacee)

     

     

     

     

     

    0256040

    Pătrunjel

     

     

     

     

     

    0256050

    Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină)

     

     

     

     

     

    0256060

    Rozmarin

     

     

     

     

     

    0256070

    Cimbru (Măghiran, oregano)

     

     

     

     

     

    0256080

    Busuioc (Frunze de roiniță, izmă, izmă-bună)

     

     

     

     

     

    0256090

    Frunze de dafin

     

     

     

     

     

    0256100

    Tarhon (Isop)

     

     

     

     

     

    0256990

    Altele (Flori comestibile)

     

     

     

     

     

    0260000

    (vi)

    Leguminoase (proaspete)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0260010

    Fasole (păstăi) (Fasole verde, fasole spaniolă, fasole fideluță, fasoliță)

     

     

     

     

     

    0260020

    Fasole (boabe) (Bob mare, flageolet, mazăre-sabie (de Madagascar), fasole de Lima, fasoliță)

     

     

     

     

     

    0260030

    Mazăre (păstăi) (Mazăre dulce)

     

     

     

     

     

    0260040

    Mazăre (boabe) (Mazăre pentru consum, mazăre proaspătă, năut)

     

     

     

     

     

    0260050

    Linte

     

     

     

     

     

    0260990

    Altele

     

     

     

     

     

    0270000

    vii)

    Legume cu tulpină (proaspete)

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0270010

    Sparanghel

     

     

     

     

     

    0270020

    Cardon

     

     

     

     

     

    0270030

    Țelină

     

     

     

     

     

    0270040

    Fenicul

     

     

     

     

     

    0270050

    Anghinare

     

     

     

     

     

    0270060

    Praz

     

     

     

     

     

    0270070

    Rubarbă

     

     

     

     

     

    0270080

    Lăstari de bambus

     

     

     

     

     

    0270090

    Miez de palmier

     

     

     

     

     

    0270990

    Altele

     

     

     

     

     

    0280000

    (viii)

    Ciuperci

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0280010

    Ciuperci de cultură (Ciupercă de gunoi/Șampinion, burete negru de fag, shi-take)

     

     

     

     

     

    0280020

    Ciuperci sălbatice (Gălbiori, trufe, zbârciogi, mânătarcă)

     

     

     

     

     

    0280990

    Altele

     

     

     

     

     

    0290000

    (ix)

    Alge

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0300000

    3.

    LEGUME PĂSTĂI

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0300010

    Fasole (Bob mare, fasole comună, fasole oloagă, mazăre-sabie, fasole de Lima, boabe, fasoliță)

     

     

     

     

     

    0300020

    Linte

     

     

     

     

     

    0300030

    Mazăre (Năut, mazăre de câmp, latir)

     

     

     

     

     

    0300040

    Lupin

     

     

     

     

     

    0300990

    Altele

     

     

     

     

     

    0400000

    4.

    SEMINȚE ȘI FRUCTE OLEAGINOASE

     

     

     

     

     

    0401000

    (i)

    Semințe oleaginoase

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0401010

    Semințe de in

     

     

     

     

     

    0401020

    Arahide

     

     

     

     

     

    0401030

    Semințe de mac

     

     

     

     

     

    0401040

    Semințe de susan

     

     

     

     

     

    0401050

    Semințe de floarea-soarelui

     

     

     

     

     

    0401060

    Semințe de rapiță (Rapiță sălbatică, navetă)

     

     

     

     

     

    0401070

    Boabe de soia

     

     

     

     

     

    0401080

    Semințe de muștar

     

     

     

     

     

    0401090

    Semințe de bumbac

     

     

     

     

     

    0401100

    Semințe de dovleac (Alte semințe de curcubitacee)

     

     

     

     

     

    0401110

    Șofrănel

     

     

     

     

     

    0401120

    Limba mielului

     

     

     

     

     

    0401130

    Camelină

     

     

     

     

     

    0401140

    Cânepă

     

     

     

     

     

    0401150

    Ricin

     

     

     

     

     

    0401990

    Altele

     

     

     

     

     

    0402000

    (ii)

    Fructe oleaginoase

     

     

     

     

     

    0402010

    Măsline pentru ulei

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0402020

    Nuci de palmier

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0402040

    Kapok

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0402990

    Altele

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,02  (5)

    0,05 (5)

    0,02  (5)

    0500000

    5.

    CEREALE

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0500010

    Orz

     

     

     

     

     

    0500020

    Hrișcă (Amarant, quinoa)

     

     

     

     

     

    0500030

    Porumb

     

     

     

     

     

    0500040

    Mei (Mei comun, teff)

     

     

     

     

     

    0500050

    Ovăz

     

     

     

     

     

    0500060

    Orez

     

     

     

     

     

    0500070

    Secară

     

     

     

     

     

    0500080

    Sorg

     

     

     

     

     

    0500090

    Grâu (Alac, triticale)

     

     

     

     

     

    0500990

    Altele

     

     

     

     

     

    0600000

    6.

    CEAI, CAFEA, INFUZII ȘI CACAO

    0,05 (5)

    0,05  (5)

    0,05  (5)

    0,05 (5)

    0,05 (5)

    0610000

    (i)

    Ceai (Camellia sinensis frunze și codițe uscate, fermentat sau nu)

     

     

     

     

     

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

     

     

     

     

     

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

     

     

     

     

     

    0631000

    (a)

    Flori

     

     

     

     

     

    0631010

    Flori de mușețel

     

     

     

     

     

    0631020

    Flori de hibiscus

     

     

     

     

     

    0631030

    Petale de trandafir

     

     

     

     

     

    0631040

    Flori de iasomie (Flori de soc (Sambucus nigra))

     

     

     

     

     

    0631050

    Tei pucios

     

     

     

     

     

    0631990

    Altele

     

     

     

     

     

    0632000

    (b)

    Frunze

     

     

     

     

     

    0632010

    Frunze de căpșun

     

     

     

     

     

    0632020

    Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

     

     

     

     

     

    0632030

    Maté

     

     

     

     

     

    0632990

    Altele

     

     

     

     

     

    0633000

    (c)

    Rădăcini

     

     

     

     

     

    0633010

    Rădăcină de valeriană

     

     

     

     

     

    0633020

    Rădăcină de ginseng

     

     

     

     

     

    0633990

    Altele

     

     

     

     

     

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

     

     

     

     

     

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

     

     

     

     

     

    0650000

    (v)

    Roșcove

     

     

     

     

     

    0700000

    7.

    HAMEI (deshidratat), inclusiv granulele de hamei și pudra neconcentrată

    0,05 (5)

    0,05  (5)

    0,05  (5)

    0,05  (5)

    0,05  (5)

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

    0,05 (5)

    0,05  (5)

    0,05  (5)

    0,05 (5)

    0,05 (5)

    0810000

    (i)

    Semințe

     

     

     

     

     

    0810010

    Anason

     

     

     

     

     

    0810020

    Chimen negru

     

     

     

     

     

    0810030

    Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

     

     

     

     

     

    0810040

    Semințe de coriandru

     

     

     

     

     

    0810050

    Semințe de chimen

     

     

     

     

     

    0810060

    Semințe de mărar

     

     

     

     

     

    0810070

    Semințe de fenicul

     

     

     

     

     

    0810080

    Schinduf

     

     

     

     

     

    0810090

    Nucșoară

     

     

     

     

     

    0810990

    Altele

     

     

     

     

     

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

     

     

     

     

     

    0820010

    Piper de Jamaica

     

     

     

     

     

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

     

     

     

     

     

    0820030

    Chimen

     

     

     

     

     

    0820040

    Cardamom

     

     

     

     

     

    0820050

    Fructe de ienupăr

     

     

     

     

     

    0820060

    Piper, negru și alb (Piper lung, piper roz)

     

     

     

     

     

    0820070

    Păstăi de vanilie

     

     

     

     

     

    0820080

    Tamarin

     

     

     

     

     

    0820990

    Altele

     

     

     

     

     

    0830000

    (iii)

    Scoarță

     

     

     

     

     

    0830010

    Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

     

     

     

     

     

    0830990

    Altele

     

     

     

     

     

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

     

     

     

     

     

    0840010

    Lemn-dulce

     

     

     

     

     

    0840020

    Ghimbir

     

     

     

     

     

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

     

     

     

     

     

    0840040

    Hrean

     

     

     

     

     

    0840990

    Altele

     

     

     

     

     

    0850000

    (v)

    Muguri

     

     

     

     

     

    0850010

    Cuișoare

     

     

     

     

     

    0850020

    Capere

     

     

     

     

     

    0850990

    Altele

     

     

     

     

     

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

     

     

     

     

     

    0860010

    Șofran

     

     

     

     

     

    0860990

    Altele

     

     

     

     

     

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

     

     

     

     

     

    0870010

    Nucșoară

     

     

     

     

     

    0870990

    Altele

     

     

     

     

     

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

    0,01  (5)

    0,01 (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0,01  (5)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

     

     

     

     

     

    0900020

    Trestie de zahăr

     

     

     

     

     

    0900030

    Rădăcini de cicoare

     

     

     

     

     

    0900990

    Altele

     

     

     

     

     

    1000000

    10.

    PRODUSE DE ORIGINE ANIMALĂ – ANIMALE TERESTRE

    0,02 (5)

    0,01  (5)

    0,05 (5)

    0,01  (5)

    0,05 (5)

    1010000

    (i)

    Carne, preparate din carne, organe comestibile, sânge, grăsimi animale proaspete, refrigerate sau congelate, sărate, în saramură, uscate sau afumate sau transformate în făinuri alte produse transformate având pe bază de aceste produse, precum cârnații și preparatele alimentare

     

     

     

     

     

    1011000

    (a)

    Porcine

     

     

     

     

     

    1011010

    Carne

     

     

     

     

     

    1011020

    Carne fără grăsime sau macră

     

     

     

     

     

    1011030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1011040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1011050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1011990

    Altele

     

     

     

     

     

    1012000

    (b)

    Bovine

     

     

     

     

     

    1012010

    Carne

     

     

     

     

     

    1012020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1012030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1012040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1012050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1012990

    Altele

     

     

     

     

     

    1013000

    (c)

    Ovine

     

     

     

     

     

    1013010

    Carne

     

     

     

     

     

    1013020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1013030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1013040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1013050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1013990

    Altele

     

     

     

     

     

    1014000

    (d)

    Caprine

     

     

     

     

     

    1014010

    Carne

     

     

     

     

     

    1014020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1014030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1014040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1014050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1014990

    Altele

     

     

     

     

     

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

     

     

     

     

     

    1015010

    Carne

     

     

     

     

     

    1015020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1015030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1015040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1015050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1015990

    Altele

     

     

     

     

     

    1016000

    (f)

    Păsări de curte – pui, gâște, rațe, curci și bibilici –, struți, porumbei

     

     

     

     

     

    1016010

    Carne

     

     

     

     

     

    1016020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1016030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1016040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1016050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1016990

    Altele

     

     

     

     

     

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie (Iepuri de casă, canguri)

     

     

     

     

     

    1017010

    Carne

     

     

     

     

     

    1017020

    Grăsime

     

     

     

     

     

    1017030

    Ficat

     

     

     

     

     

    1017040

    Rinichi

     

     

     

     

     

    1017050

    Organe comestibile

     

     

     

     

     

    1017990

    Altele

     

     

     

     

     

    1020000

    (ii)

    Lapte și smântână, neconcentrate, fără adaos de zahăr sau îndulcitori, unt și alte grăsimi derivate din lapte, brânză și caș

     

     

     

     

     

    1020010

    Bovine

     

     

     

     

     

    1020020

    Ovine

     

     

     

     

     

    1020030

    Caprine

     

     

     

     

     

    1020040

    Cai

     

     

     

     

     

    1020990

    Altele

     

     

     

     

     

    1030000

    (iii)

    Ouă de pasăre, proaspete, conservate sau congelate ouă fără coajă și gălbenușuri de ouă, proaspete, deshidratate, preparate în apă sau la abur, puse în forme, congelate sau altfel conservate, cu sau fără adaos de zahăr sau alți îndulcitori

     

     

     

     

     

    1030010

    Pui

     

     

     

     

     

    1030020

    Rață

     

     

     

     

     

    1030030

    Gâscă

     

     

     

     

     

    1030040

    Prepeliță

     

     

     

     

     

    1030990

    Altele

     

     

     

     

     

    1040000

    (iv)

    Miere (Lăptișor de matcă, polen)

     

     

     

     

     

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

     

     

     

     

     

    1060000

    (vi)

    Melci

     

     

     

     

     

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

     

     

     

     

     

    3.

    În partea B din anexa III, coloanele referitoare la aldicarb, bromopropilat, clorfenvinfos, endosulfan, EPTC, etion, fention, metidation, simazin și triforin se înlocuiesc cu următorul text:

    Reziduuri de pesticide și conținuturi maxime de reziduuri (mg/kg)

    Număr de cod

    Grupe și exemple de produse individuale cărora li se aplică CMR (6)

    Aldicarb (sumă de aldicarb, sulfoxidul și sulfona acestuia, exprimată în aldicarb)

    Bromopropilat (L)

    Clorfenvinfos (L)

    Endosulfan (sumă de izomeri alfa și beta și endosulfan sulfat, exprimată în endosulfan) (L)

    Etion

    Fention (fention și analogul oxigenat al acestuia, sulfoxizii și sulfona acestora, exprimați în fention) (L)

    Metidation

    Triforin

    0130040

    Moșmoni

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,03

    0,01  (7)

    0130050

    Moșmoni japonezi

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,03

    0,01  (7)

    0154050

    Măceș

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0154060

    Dud (Arbatus)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0154070

    Păducel spaniol (fructe de Actinidia arguta)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0154080

    Boabe de soc (Scoruș negru, sorbus, crușin, păducel, scoruș de munte și alte bace ale arborilor)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0161050

    Carambola (Bilimbi)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0161060

    Kaki

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0161070

    Prună de Java (Fruct de Eugenia javanica, Fruct de Syzygium malaccensis, fruct de Syzygium jambos, cireașă de Brazilia (grumichama), fruct de Eugenia uniflora)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0162040

    Smochine indiene (limba soacrei)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0162050

    Fructul Chrysophyllum cainito

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0162060

    Plaqueminier (kaki de Virginia) (Sapote negre, sapote albe, sapote verzi, sapote galbene, sapote)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0163060

    Fructe de Annona cherimola (Custard apple, sugar apple, lama (Annona diversifolia) și alte anonacee de talie medie)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0163070

    Guave (Pitaya roșie sau fructul dragonului (Hylocereus undatus))

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0163090

    Fructul arborelui de pâine (Fructul arborelui Jack)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0163100

    Durian

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0163110

    Soursop

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0212040

    Arorut

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0251050

    Barbarea verna

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0251070

    Muștar vânăt

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0252020

    Iarbă-grasă (Montia perfoliata, iarbă-grasă de grădină, iarbă-grasă comună, măcriș, salicornie, săricica (Salsola soda))

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0253000

    (c)

    Frunze de viță-de-vie

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256050

    Salvie (Cimbru sălbatic, cimbru de grădină)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256060

    Rozmarin

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256070

    Cimbru (Măghiran, oregano)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256080

    Busuioc (Frunze de roiniță, izmă, izmă-bună)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256090

    Frunze de dafin

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0256100

    Tarhon (Isop)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0270080

    Lăstari de bambus

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0270090

    Miez de palmier

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0290000

    (ix)

    Alge

    0,02  (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02

    0,01  (7)

    0401110

    Șofrănel

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02 (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0401120

    Limba mielului

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02 (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0401130

    Camelină

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02 (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0401150

    Ricin

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02 (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0402020

    Nuci de palmier

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0402030

    Fructe de palmier pentru ulei

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0402040

    Kapok

    0,05 (7)

    0,02  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,02  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,02  (7)

    0620000

    (ii)

    Boabe de cafea

    0,1

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0630000

    (iii)

    Infuzii (uscate)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631000

    (a)

    Flori

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631010

    Flori de mușețel

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631020

    Flori de hibiscus

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631030

    Petale de trandafir

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631040

    Flori de iasomie (Flori de soc (Sambucus nigra))

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631050

    Tei pucios

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0631990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0632000

    (b)

    Frunze

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0632010

    Frunze de căpșun

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0632020

    Frunze de rooibos (Frunze de ginkgo)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0632030

    Maté

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0632990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0633000

    (c)

    Rădăcini

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0633010

    Rădăcină de valeriană

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0633020

    Rădăcină de ginseng

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0633990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1  (7)

    0,05  (7)

    0639000

    (d)

    Alte infuzii

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0640000

    (iv)

    Cacao (boabe fermentate)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0650000

    (v)

    Roșcove

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0800000

    8.

    CONDIMENTE

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

     

     

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810000

    (i)

    Semințe

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810010

    Anason

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810020

    Chimen negru

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810030

    Semințe de țelină (Semințe de leuștean)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810040

    Semințe de coriandru

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810050

    Semințe de chimen

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810060

    Semințe de mărar

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810070

    Semințe de fenicul

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810080

    Schinduf

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810090

    Nucșoară

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0810990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    1

    3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820000

    (ii)

    Fructe și bace

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820010

    Piper de Jamaica

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820020

    Piper de anason (piper de Sichuan)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820030

    Chimen

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820040

    Cardamom

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820050

    Fructe de ienupăr

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820060

    Piper, negru și alb (Piper lung, piper roz)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820070

    Păstăi de vanilie

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820080

    Tamarin

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0820990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    5

    5

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0830000

    (iii)

    Scoarță

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0830010

    Scorțișoară (Scorțișoară cassia)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0830990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840000

    (iv)

    Rădăcini sau rizomi

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840010

    Lemn-dulce

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840020

    Ghimbir

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840030

    Curcuma (șofran de India)

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840040

    Hrean

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0840990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,5

    0,3

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0850000

    (v)

    Muguri

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0850010

    Cuișoare

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0850020

    Capere

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0850990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0860000

    (vi)

    Stigmate de flori

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0860010

    Șofran

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0860990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0870000

    (vii)

    Tegumente accesorii

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0870010

    Nucșoară

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0870990

    Altele

    0,05 (7)

    0,05  (7)

    0,05 (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0,05  (7)

    0,1 (7)

    0,05  (7)

    0900000

    9.

    PLANTE UTILIZATE ÎN PRODUCȚIA ZAHĂRULUI

     

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0900010

    Sfeclă de zahăr

    0,05

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05  (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0900020

    Trestie de zahăr

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0900030

    Rădăcini de cicoare

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0900990

    Altele

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    0,02 (7)

    0,05 (7)

    0,01 (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015000

    (e)

    Animale din specia cabaline, asini sau catâri

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015010

    Carne

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015020

    Grăsime

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015030

    Ficat

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015040

    Rinichi

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015050

    Organe comestibile

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1015990

    Altele

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017000

    (g)

    Alte animale de crescătorie (Iepuri de casă, canguri)

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017010

    Carne

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017020

    Grăsime

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017030

    Ficat

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017040

    Rinichi

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017050

    Organe comestibile

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1017990

    Altele

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,05 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1030020

    Rață

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1030030

    Gâscă

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1030040

    Prepeliță

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1030990

    Altele

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,05 (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,02 (7)

    0,01  (7)

    1040000

    (iv)

    Miere (Lăptișor de matcă, polen)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,02  (7)

    0,01  (7)

    1050000

    (v)

    Amfibieni și reptile (Pulpe de broască, crocodili)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,02  (7)

    0,01  (7)

    1060000

    (vi)

    Melci

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,02  (7)

    0,01  (7)

    1070000

    (vii)

    Alte produse derivate din animale terestre

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,01 (7)

    0,01  (7)

    0,01  (7)

    0,02  (7)

    0,01  (7)

    (L) = liposolubil”


    (1)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (2)  Indică limita inferioară de detectare analitică

    (3)  Combinația pesticid-cod pentru care se aplică CMR stabilite în annexa III partea B.

    (L) = liposolubil”

    (4)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (5)  Indică limita inferioară de detectare analitică”

    (6)  Pentru lista completă cu produse de origine vegetală și animală cărora li se aplică CMR, vă rugăm să consultați anexa I.

    (7)  Indică limita inferioară de detectare analitică

    (L) = liposolubil”


    Top