This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32008D0173
2008/173/EC: Council Decision of 18 February 2008 on the tests of the second generation Schengen Information System (SIS II)
2008/173/CE: Decizia Consiliului din 18 februarie 2008 privind testele Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)
2008/173/CE: Decizia Consiliului din 18 februarie 2008 privind testele Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)
JO L 57, 1.3.2008, p. 14–17
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
No longer in force, Date of end of validity: 21/02/2016; abrogat prin 32016R0094
Relation | Act | Comment | Subdivision concerned | From | To |
---|---|---|---|---|---|
Corrected by | 32008D0173R(01) | (BG, CS, DA, DE, EL, EN, ES, ET, FI, FR, HU, IT, LT, LV, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, SV) | |||
Repealed by | 32016R0094 | 22/02/2016 |
1.3.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 57/14 |
DECIZIA CONSILIULUI
din 18 februarie 2008
privind testele Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II)
(2008/173/CE)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană,
având în vedere Decizia 2001/886/JAI a Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (1), în special articolul 4 litera (c) și articolul 6 alineatul (6),
având în vedere propunerea Comisiei,
întrucât:
(1) |
Dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) a fost încredințată Comisiei în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 2424/2001 al Consiliului din 6 decembrie 2001 privind dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) (2) și cu Decizia 2001/886/JAI. Cerințele rețelei pentru dezvoltarea SIS II sunt stabilite prin Decizia 2007/170/CE a Comisiei din 16 martie 2007 de stabilire a cerințelor rețelei Sistemului de Informații Schengen din a doua generație – (SIS II) (primul pilon) (3) și prin Decizia 2007/171/CE a Comisiei din 16 martie 2007 de stabilire a cerințelor rețelei Sistemului de Informații Schengen din a doua generație – SIS II (al treilea pilon) (4). |
(2) |
Sistemul de Informații Schengen din a doua generație (SIS II) a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și prin Decizia 2007/533/JAI a Consiliului (6) privind înființarea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen din a doua generație (SIS II). Prezenta decizie nu aduce atingere textelor respective și nici dispozițiilor finale ale acestora. |
(3) |
Respectivele dispoziții finale stabilesc condițiile care vor permite Consiliului, hotărând cu unanimitatea membrilor săi care reprezintă guvernele statelor membre participante la SIS 1+, să stabilească data aplicării acestor texte. Acestea prevăd, printre altele, declararea de către Comisie a încheierii cu succes a unui test complet al SIS II, astfel cum este menționat la articolul 55 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1987/2006 și la articolul 71 alineatul (3) litera (c) din Decizia 2007/533/JAI, efectuat de Comisie împreună cu statele membre, validarea de către grupurile pregătitoare ale Consiliului a rezultatelor propuse ale testului și confirmarea de către acestea a faptului că nivelul de performanță al SIS II este cel puțin echivalent cu cel îndeplinit de SIS 1+. |
(4) |
Este de la sine înțeles că prezenta decizie ar trebui să fie completată prin adoptarea în viitor a unei legislații adecvate în vederea reglementării amănunțite a organizării și a coordonării unui test complet al SIS II, care ar trebui să fie realizat printr-o colaborare strânsă între statele membre și Comisie. SC-SIS ar trebui să rămână responsabilitatea exclusivă a Comisiei. |
(5) |
Este necesară efectuarea unor teste pentru a evalua dacă SIS II poate funcționa în conformitate cu cerințele tehnice și funcționale definite în instrumentele juridice ale SIS II. |
(6) |
De asemenea, testele ar trebuie să evalueze cerințele nefuncționale precum robustețea, disponibilitatea și performanța. |
(7) |
Comisia trebuie să testeze dacă SIS II central poate fi conectat la sistemele naționale ale statelor membre, în timp ce statele membre participante la SIS 1+ ar trebui să adopte dispozițiile tehnice necesare pentru a prelucra datele în cadrul SIS II și pentru a face schimb de informații suplimentare. |
(8) |
Este necesar să fie precizate mai clar atribuțiile care revin Comisiei și statelor membre în ceea ce privește finalizarea anumitor teste SIS II. |
(9) |
Este necesar să se stabilească cerințele pentru definirea, dezvoltarea și aplicarea specificațiilor de testare, precum și a modului în care ar trebui să fie validate testele. |
(10) |
SIS II poate deveni operațional numai atunci când statele membre care participă pe deplin la SIS 1+ au luat măsurile necesare pentru a prelucra datele din cadrul SIS II. În consecință, cazurile în care un stat membru consideră că testele nu ar putea fi încheiate cu succes ar trebui susținute cu documente. |
(11) |
Comitetul, care asistă Comisia pe toată durata dezvoltării SIS II și care este menționat la articolul 6 din Decizia 2001/886/JAI, nu a emis un aviz favorabil cu privire la proiectele de măsuri ale Comisiei. În consecință, Comisia a prezentat Consiliului o propunere cu privire la măsurile care urmează să fie luate și a informat Parlamentul European, în conformitate cu articolul 6 alineatul (5) din Decizia 2001/886/JAI. |
(12) |
În conformitate cu articolul 5 din Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și cu articolul 8 alineatul (2) din Decizia 2000/365/CE a Consiliului din 29 mai 2000 privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (7), Regatul Unit participă la prezenta decizie. |
(13) |
În conformitate cu articolul 5 din Protocolul privind integrarea acquis-ului Schengen în cadrul Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul de instituire a Comunității Europene, precum și cu articolul 6 alineatul (2) din Decizia 2002/192/CE a Consiliului din 28 februarie 2002 privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis-ului Schengen (8), Irlanda participă la prezenta decizie. |
(14) |
În ceea ce privește Islanda și Norvegia, prezentul regulament reprezintă o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul acordului încheiat de Consiliul Uniunii Europene și Republica Islanda și Regatul Norvegiei privind asocierea acestor două state la instituirea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (9), care intră sub incidența domeniului prevăzut la articolul 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE a Consiliului (10) privind anumite norme de aplicare a respectivului acord. |
(15) |
În ceea ce privește Elveția, prezentul regulament constituie o dezvoltare a dispozițiilor acquis-ului Schengen în înțelesul acordului încheiat între Uniunea Europeană, Comunitatea Europeană și Confederația Elvețiană cu privire la asocierea Confederației Elvețiene la instituirea, punerea în aplicare și dezvoltarea acquis-ului Schengen (11), care intră sub incidența domeniului prevăzut la articolul 1 punctul G din Decizia 1999/437/CE, coroborat cu articolul 3 din Deciziile 2008/149/JAI (12) și 2008/146/CE (13) ale Consiliului privind semnarea, în numele Uniunii Europene și al Comunității Europene, a respectivului acord, |
DECIDE:
Articolul 1
Specificațiile aplicabile anumitor teste SIS II privind SIS II central, infrastructura de comunicații și interacțiunile dintre SIS II central și sistemele naționale (N.SIS II), în special domeniul de aplicare și obiectivele acestora, cerințele și modul de efectuare a acestora sunt cele stabilite în anexă.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 18 februarie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
D. RUPEL
(1) JO L 328, 13.12.2001, p. 1. Decizie modificată prin Decizia 2006/1007/JAI (JO L 411, 30.12.2006, p. 78).
(2) JO L 328, 13.12.2001, p. 4. Regulament modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1988/2006 (JO L 411, 30.12.2006, p. 1).
(3) JO L 79, 20.3.2007, p. 20.
(4) JO L 79, 20.3.2007, p. 29.
(5) JO L 381, 28.12.2006, p. 4.
(6) JO L 205, 7.8.2007, p. 63.
(7) JO L 131, 1.6.2000, p. 43.
(9) JO L 176, 10.7.1999, p. 36.
(10) JO L 176, 10.7.1999, p. 31.
(11) JO L 53, 27.2.2008, p. 52.
(12) JO L 53, 27.2.2008, p. 50.
(13) JO L 53, 27.2.2008, p. 1.
ANEXĂ
1. DOMENIUL DE APLICARE AL TESTELOR SIS II
Anumite teste SIS II menționate în prezenta decizie demonstrează că SIS II central, infrastructura de comunicații și interacțiunile dintre SIS II central și sistemele naționale (N.SIS II) (cu excepția celor din Bulgaria și România) (1) funcționează în conformitate cu cerințele tehnice și funcționale prevăzute de instrumentele juridice SIS II.
De asemenea, testele SIS II demonstrează faptul că SIS II central, infrastructura de comunicații și interacțiunile dintre SIS II central și sistemele naționale (N.SIS II) pot funcționa în conformitate cu cerințele nefuncționale, precum robustețea, disponibilitatea și performanța.
2. DOMENIUL DE APLICARE DETALIAT AL DERULĂRII ȘI ORGANIZAREA TESTELOR SIS II
Ordinea testelor, obiectivul, domeniul de aplicare și organizarea acestora sunt puse în aplicare după cum urmează:
|
Prima fază a testelor vizează testarea conectivității și a rezilienței infrastructurii de comunicare SIS II. |
|
Cea de-a doua etapă vizează testarea sistemului SIS II central fără N.SIS II. |
|
Cea de-a treia fază vizează testarea SIS II central cu o parte din N.SIS II și testarea conformității fiecărui sistem național cu specificațiile indicate în versiunea de referință a documentului de control al interfeței (DCI). |
Grupul consultativ privind testele (2) instituit de Comitetul SIS II este abilitat să-i comunice acestuia rezultatele testelor. Grupul consultativ privind testele identifică, clasifică și descrie orice problemă identificată și propune soluții posibile. Serviciile Comisiei și experții statelor membre pun la dispoziție toate informațiile necesare pentru ca Grupul consultativ privind testele să-și poată îndeplini sarcinile.
2.1. Documentația privind testele
Comisia definește specificațiile detaliate ale testelor. Comisia pune la dispoziția statelor membre implicate versiunea provizorie și cea finală a specificațiilor de testare și dispozițiile pentru gestionarea și coordonarea testelor conform unui calendar convenit împreună cu experții statelor membre
2.2. Coordonarea testelor
Toate testele prevăzute în documentație sunt coordonate de Comisie. În acest scop, Comisia acționează în strânsă cooperare cu Grupul consultativ privind testele.
2.3. Organizarea testelor
Comisia efectuează testele, împreună cu statele membre implicate, în baza specificațiilor de testare, respectând programul convenit de Comisie și de experții statelor membre, și demonstrează conformitatea rezultatelor testelor cu previziunile din specificațiile de testare.
În ceea ce privește testele de conformitate pentru N.SIS II, fiecare state membru, cu sprijinul Comisiei, este răspunzător de organizarea și efectuarea în bune condiții a testelor în cadrul calendarului convenit.
2.4. Acceptarea testelor
Grupul consultativ privind testele comunică Comitetului SIS II rezultatele anumitor teste SIS II. Grupul consultativ privind testele identifică, clasifică și descrie orice problemă identificată și propune soluții posibile. Serviciile Comisiei și experții statelor membre pun la dispoziție toate informațiile necesare pentru ca Grupul consultativ privind testele să-și poată îndeplini sarcinile.
Comisia va decide cu privire la efectuarea cu succes a anumitor teste SIS II, ținând seama de opiniile exprimate de către experții din statele membre în cadrul Comitetului SIS II.
În cazul în care documentația pentru teste repartizează testele în faze separate, Comisia informează statele membre în legătură cu rezultatele fiecărei faze înainte de începerea fazei următoare.
Acceptarea testelor de conformitate pentru N.SIS II se va baza pe un raport, elaborat de un expert desemnat de către statele membre, care conține o analiză detaliată a rezultatelor și a concluziilor testelor referitoare la validarea sistemelor naționale ale statelor membre.
În cazul în care un stat membru consideră că testele nu ar putea fi efectuate cu succes, acest lucru ar trebui menționat în raport.
2.5. Testarea infrastructurii de comunicare
Obiectivul acestei serii de teste este să demonstreze că infrastructura de comunicare a SIS II până la interfața națională uniformă (NI-SIS) poate funcționa în conformitate cu cerințele stabilite în Deciziile 2007/170/CE și 2007/171/CE. Acest test vizează testarea conectivității și a rezilienței infrastructurii de comunicare SIS II dintre SC-SIS și fiecare NI-SIS, dintre SC-SIS și SC-SIS de rezervă, precum și reziliența interfețelor naționale locale (INL) și, atunci când este cazul, a interfețelor naționale locale de rezervă (INLR).
2.6. Teste de conformitate a SIS II central și a sistemelor naționale
Seria de teste pentru SIS II central are ca obiectiv să verifice dacă SIS II central respectă specificațiile funcționale și nefuncționale definite în versiunea de referință a DCI (documentul de control al interfeței) și a STD (specificații tehnice detaliate).
Obiectivul testului de conformitate pentru N.SIS II va fi să asigure compatibilitatea fiecărui sistem N.SIS II cu SC-SIS și să verifice conformitatea sistemelor naționale cu versiunea de referință a documentului de control al interfeței. Testele de conformitate pentru N.SIS II pot fi efectuate în paralel cu testele privind SIS II central.
După efectuarea cu succes a anumitor teste SIS II, Comisia informează experții statelor membre, în cadrul Comitetului SIS II, în legătură cu faptul că rezultatele testelor privind infrastructura de comunicare și a celor privind SIS II central sunt conforme cu previziunile specificațiilor de testare.
După efectuarea cu succes a anumitor teste SIS II, Comisia constituie un mediu de migrare pentru SIS II central. Acest mediu este stabil și poate fi folosit pentru efectuarea migrării.
3. VERSIUNI DE REFERINȚĂ ALE DOCUMENTULUI DE CONTROL AL INTERFEȚEI (DCI) ȘI ALE SPECIFICAȚIILOR TEHNICE DETALIATE (STD) PENTRU TESTARE
SIS II central și sistemele naționale (N.SIS II) din fiecare stat membru sunt supuse testelor conform acelorași specificații.
Specificațiile tehnice detaliate elaborate de Comisie definesc specificațiile funcționale și nefuncționale ale SIS II central.
Documentul de control al interfeței elaborat de Comisie definește interfața dintre SIS II central și sistemele naționale Acesta include specificațiile tehnice ale interacțiunilor între sisteme în ceea ce privește elementele de date și mesajele transmise, protocoale folosite, precum și programarea și derularea evenimentelor.
Specificațiile, astfel cum sunt prevăzute în DCI și STD, sunt constante pentru o anumită perioadă de timp, iar calendarul de actualizare a ambelor sisteme este prevăzut într-un plan de gestionare a versiunilor care definește versiunea de referință pentru o anumită fază a testelor. Dificultățile identificate pe parcursul operațiunilor de testare sunt semnalate, analizate și rezolvate în conformitate cu un plan de gestionare a versiunilor și un plan de gestionare a modificărilor aferente. Planul de gestionare a versiunilor și planul de gestionare a modificărilor aferente sunt puse la dispoziție de Comisie, ținând seama de avizul experților statelor membre.
4. RAPORTUL INTERMEDIAR ȘI RAPORTUL FINAL PRIVIND REZULTATELE ETAPELOR DE TESTARE
Comisia întocmește periodic rapoarte cu privire la stadiul testelor. Raportul arată care etapă a testării este avută în vedere și ce state membre au finalizat, au început sau nu au început încă etapa respectivă. În cazul în care se constată că există repercusiuni importante pentru proiect, trebuie consemnate care sunt acestea și cauza care le-a determinat.
La finalizarea fiecărei etape de testare Comisia întocmește un raport cu privire la rezultate, orice problemă identificată și posibilitățile de soluționare a acestora. În cazurile în care un stat membru consideră că testele nu ar putea fi efectuate cu succes, acest lucru se consemnează într-o notă de proces-verbal, indicându-se motivele.
(1) În ceea ce privește celelalte state membre care nu participă la SIS 1+, cum este Cipru, participarea lor la testele SIS II menționate în prezentul regulament nu aduce atingere oricărei viitoare decizii a Consiliului cu privire la aplicarea deplină a SIS II.
(2) În conformitate cu articolul 7 din regulamentul de procedură al Comitetului SIS II, Grupul consultativ privind testele, instituit la 27 aprilie 2007, raportează Comitetului SIS II. Acesta raportează Comitetului SIS II după finalizarea fiecărei serii de teste pentru a contribui la procesul de aprobare a testelor SIS II.