Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32006R1555

Regulamentul (CE) nr. 1555/2006 al Comisiei din 18 octombrie 2006 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1039/2006 privind deschiderea unei licitații permanente pentru revânzarea pe piața comunitară a zahărului deținut de agențiile de intervenție belgiană, cehă, germană, spaniolă, irlandeză, italiană, ungară, poloneză, slovenă, slovacă și suedeză

JO L 288, 19.10.2006, p. 3–6 (ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, NL, PL, PT, SK, SL, FI, SV)
JO L 330M, 9.12.2008, p. 409–412 (MT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/2006/1555/oj

03/Volumul 76

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

83


32006R1555


L 288/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CE) NR. 1555/2006 AL COMISIEI

din 18 octombrie 2006

de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1039/2006 privind deschiderea unei licitații permanente pentru revânzarea pe piața comunitară a zahărului deținut de agențiile de intervenție belgiană, cehă, germană, spaniolă, irlandeză, italiană, ungară, poloneză, slovenă, slovacă și suedeză

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 318/2006 al Consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comună a piețelor în sectorul zahărului (1), în special articolul 40 alineatul (2) litera (d),

întrucât:

(1)

Cantitățile pentru revânzare prevăzute în prezent de Regulamentul (CE) nr. 1039/2006 al Comisiei (2) reflectă situația stocurilor de intervenție la data de 30 iunie 2006. De la această dată, cantitățile respective au fost vândute de către agențiile de intervenție și, în cazul Germaniei, nu mai există stocuri de intervenție.

(2)

Regulamentul (CE) nr. 1539/2006 al Comisiei din 13 octombrie 2006 de adoptare a unui plan privind atribuirea statelor membre de resurse imputabile exercițiului 2007 pentru furnizarea de produse alimentare provenind din stocurile de intervenție pentru persoanele cele mai defavorizate din Comunitate (3) prevede că este necesar ca, din stocurile de intervenție ale Comunității, să fie retrase 33 224 tone de zahăr în vederea distribuirii acestora în statele membre, în conformitate cu anexa I la regulamentul menționat.

(3)

Este necesar să se ia în considerare aceste cantități în cazul punerii în vânzare prin licitație permanentă pe piața internă a Comunității.

(4)

Pentru a asigura o bună gestionare a cantităților de zahăr din stocurile de intervenție, este necesar să se prevadă ca statele membre să comunice cantitatea reală vândută.

(5)

Regulamentul (CE) nr. 1039/2006 trebuie modificat în consecință.

(6)

Măsurile prevăzute de prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului de gestionare a zahărului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Regulamentul (CE) nr. 1039/2006 se modifică după cum urmează:

1.

Titlul se înlocuiește cu următorul text:

2.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Agențiile de intervenție din Belgia, Republica Cehă, Spania, Irlanda, Italia, Ungaria, Polonia, Slovenia, Slovacia și Suedia pun în vânzare pe piața internă comunitară, prin deschiderea unei licitații permanente, o cantitate totală de 899 896,41 tone de zahăr acceptate în vederea intervenției și disponibile pentru vânzarea pe piața internă. Cantitățile pentru fiecare dintre aceste state membre sunt menționate de anexa I.”

3.

La articolul 4 se adaugă următorul alineat:

„(3)   Comisiei îi este comunicată, de către agențiile de intervenție în cauză, în termen de cinci zile lucrătoare de la stabilirea de către Comisie a prețului minim de vânzare, cantitatea reală vândută prin licitație parțială, în conformitate cu modelul indicat de anexa III.”

4.

Anexa I se înlocuiește cu textul anexei I la prezentul regulament.

5.

Se adaugă anexa III al cărei text este menționat de anexa II la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 18 octombrie 2006.

Pentru Comisie

Mariann FISCHER BOEL

Membru al Comisiei


(1)  JO L 58, 28.2.2006, p. 1.

(2)  JO L 187, 8.7.2006, p. 3.

(3)  JO L 283, 14.10.2006, p. 14.


ANEXA I

„ANEXA I

State membre ale căror agenții de intervenție sunt deținătoare de zahăr

Stat membru

Agenție de intervenție

Cantități deținute de agenția de intervenție și disponibile pentru vânzarea pe piața internă

Belgia

Bureau d'intervention et de restitution belge

Rue de Trèves, 82

B-1040 Bruxelles

Tél. (32-2) 287 24 11

Fax (32-2) 287 25 24

28 648,00

Republica Cehă

Státní zemědělský intervenční fond, oddělení pro cukr a škrob

Ve Smečkách 33

CZ-11000 PRAHA 1

Tél. (420) 222 87 14 27

Fax (420) 222 87 18 75

34 156,72

Spania

Fondo Español de Garantía Agraria

Beneficencia, 8

E-28004 Madrid

Tel (34) 913 47 64 66

Fax (34) 913 47 63 97

77 334,00

Irlanda

Intervention Section

On Farm Investment

Subsidies and Storage Division

Department of Agriculture and Food

Johnstown Castle Estate

Wexford

Ireland

Tel. (353) 536 34 37

Fax (353) 914 28 43

12 000,00

Italia

AGEA — Agenzia per le erogazioni in agricoltura

Ufficio ammassi pubblici e privati e alcool

Via Torino, 45

I-00185 Roma

Tel.: (39) 06 49 499 558

Fax: (39) 06 49 499 761

494 011,70

Ungaria

Mezőgazdasági és Vidékfejlesztési Hivatal (MVH), Budapest

(Agricultural and Rural Development Agency)

Soroksári út 22–24

H-1095 Budapest

Tél. (36-1) 219 62 13

Fax (36-1) 219 89 05 or (36-1) 219 62 59

141 942,90

Polonia

Agencja Rynku Rolnego

Biuro Cukru

Dział Dopłat i Interwencji

Nowy Świat 6/12

00-400 Warszawa

Tel.: (48-22) 661 71 30

Faks: (48-22) 661 72 77

13 118,00

Slovenia

Agencija RS za kmetijske trge in razvoj podeželja

Dunajska 160

SI-1000 Ljubljana

Tel. (386-1) 580 77 92

Faks (386-1) 478 92 06

5 647,00

Slovacia

Podohospodarska platobna agentura

Oddelenie cukru a ostatných komodit

Dobrovičova, 12

SK–815 26 Bratislava

Tél (4214) 58 24 32 55

Fax (4212) 53 41 26 65

34 000,00

Suedia

Jordbruksverket

Vallgatan 8

S-55182 Jönköping

Tfn: (46-36) 15 50 00

Fax: (46-36) 19 05 46

59 038,00”


ANEXA II

„ANEXA III

Model de utilizat în scopul comunicării către Comisie, menționată la articolul 4 alineatul (3)

Formular (1)

Licitație parțială a.…pentru revânzarea zahărului deținut de agențiile de intervenție

[Regulamentul (CE) nr. 1039/2006]

1

2

Stat membru care vinde zahăr deținut de agenția de intervenție

Cantitatea reală vândută (în tone)


(1)  A se transmite prin fax la următorul număr: (32-2) 292 10 34.”


Top