18.5.2010

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 128/36

---

Avizul Comitetului Economic şi Social European privind energia şi schimbările climatice ca parte integrantă a Strategiei de la Lisabona reînnoite

(aviz din proprie iniţiativă)

(2010/C 128/07)

Raportor general: dna SIRKEINEN

La 17 iunie 2008, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Energia şi schimbările climatice ca parte integrantă a Strategiei de la Lisabona reînnoite.

Biroul Comitetului a solicitat Secţiunii pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială (Observatorul Strategiei de la Lisabona) să pregătească lucrările Comitetului pe această temă.

Având în vedere natura lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European a numit-o pe dna SIRKEINEN raportor general în cea de-a 457-a sesiune plenară, care a avut loc la 4 şi 5 noiembrie (şedinţa din 4 noiembrie). Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 164 voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 12 abţineri.

1.   Concluzii şi recomandări

1.1.   Schimbările climatice şi securitatea aprovizionării cu energie reprezintă două dintre cele mai mari provocări ale acestui secol. Structurile de consum şi de producţie trebuie să se schimbe în direcţia reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi a consumului de energie. Anumite tipuri de producţie vor fi abandonate, în timp ce altele vor apărea şi se vor dezvolta. Se vor pierde anumite locuri de muncă existente şi se vor crea altele noi; va fi nevoie de măsuri de sprijin. Necesităţile din domeniul competenţelor şi cunoştinţelor se vor schimba. Sunt necesare activităţi de cercetare şi investiţii masive.

1.2.   Trecerea aşteptată de la declaraţii politice la măsuri practice a devenit necesară şi urgentă, însă nu va fi uşor de realizat. Conducătorii noştri politici trebuie să prezinte cetăţenilor cu claritate aceste provocări şi consecinţele lor şi să planifice riguros măsurile necesare. Fără sprijinul cetăţenilor şi al societăţii civile, schimbarea nu va avea loc. Numeroase întrebări referitoare la consecinţele deciziilor politicii UE aşteaptă încă un răspuns şi necesită studii şi informaţii suplimentare din partea Comisiei.

1.3.   Evoluţiile concrete în direcţia unei societăţi cu emisii scăzute de CO2 nu trebuie amânate din cauza recesiunii economice actuale, oricât de serioasă ar fi aceasta. Criza poate şi trebuie, de asemenea, să fie văzută ca o oportunitate pentru un nou început, bazat pe o abordare diferită a obiectivului de creştere economică. CESE subliniază în special importanţa încheierii unui acord internaţional la Copenhaga.

1.4.   Strategia de la Lisabona reînnoită trebuie să cuprindă un plan de acţiune pentru o economie cu emisii scăzute de CO2. Această ecologizare trebuie realizată în paralel cu respectarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, ecologic şi social) şi nu trebuie să piardă din vedere obiectivul global de competitivitate, de creştere economică şi de creare de locuri de muncă. Existenţa unui cadru economic competitiv reprezintă o condiţie prealabilă pentru îndeplinirea obiectivelor privind schimbările climatice şi energia, iar atunci când sunt abordate în mod adecvat, politicile privind schimbările climatice şi energia pot sprijini creşterea economică şi crearea de locuri de muncă.

1.5.   Domeniile-cheie de acţiune sunt dezvoltarea tehnologică şi investiţiile, sensibilizarea şi comportamentul cetăţenilor, aspectele societale şi educaţionale şi dimensiunea internaţională. Obţinerea unor rezultate concrete, durabile va necesita atât timp, cât şi resurse.

1.6.   CESE recomandă următoarele:

—	Întrucât a instituit deja un cadru legislativ cuprinzător pentru energie şi schimbările climatice, UE ar trebui să se concentreze în prezent asupra punerii în practică.

—

Pentru a asigura aprovizionarea cu energie şi a susţine, în acelaşi timp, obiectivele privind schimbările climatice, este nevoie de politici care vizează mărirea eficienţei energetice şi economiile de energie, de investiţii în capacităţi suficiente de producţie şi de transport al energiei, inclusiv în reţele inteligente, de o piaţă internă deschisă a energiei, precum şi de o poziţionare solidă a UE pe scena internaţională.

—	Trebuie încorporate măsuri politice eficace în liniile directoare integrate, în recomandările specifice adresate fiecărui stat şi în programele naţionale de reformă din cadrul viitoarei Strategii de la Lisabona.

—

UE şi statele membre trebuie să se concentreze pe dezvoltarea tehnologică şi, având în vedere concurenţa internaţională puternică, să investească mai mult în cercetarea, dezvoltarea şi inovarea din domeniul tehnologiilor nepoluante, inclusiv prin eventuale redistribuiri de fonduri în cadrul bugetului comunitar.

—	Trebuie garantate condiţii-cadru favorabile aplicării noilor tehnologii şi investiţiilor din acest domeniu.

—	Trebuie ca atât Comisia, cât şi alţi actori din domeniu să pună la dispoziţie informaţii corecte, liste cu cele mai bune practici, sfaturi concrete şi măsuri de sprijin corespunzătoare, astfel încât consumatorii să-şi adapteze comportamentul.

—	Educaţia şi formarea profesională, în special învăţarea pe tot parcursul vieţii, trebuie să fie accesibile tuturor pentru a permite adaptarea la schimbările care afectează modelele de producţie şi de consum.

—	Trebuie să se acorde o deosebită atenţie modului în care politicile afectează preţurile la energie, astfel încât să se evite riscurile de penurie energetică şi scăderea competitivităţii, precum şi efectele nocive ale mecanismelor de sprijin consacrate energiilor regenerabile.

—

UE trebuie să depună toate eforturile posibile pentru a obţine încheierea unui acord internaţional privind schimbările climatice care să instituie condiţii de concurenţă egale la nivel global, inclusiv prin crearea unui sistem internaţional de comercializare sau a unor sisteme compatibile între ele.

—	Societatea civilă şi partenerii sociali trebuie să fie implicaţi în mod activ în uriaşul efort de restructurare a economiilor din UE. CESE este gata şi dornic să-şi asume rolul care îi revine.

Expunere de motive

2.   Introducere: stadiul actual de dezvoltare

Politica energetică

2.1.   Politica energetică a UE urmăreşte simultan trei obiective: securitatea aprovizionării, competitivitatea şi protecţia mediului, inclusiv atenuarea schimbărilor climatice. Dacă este necesar, prioritatea absolută trebuie acordată securităţii aprovizionării. Penuria de energie, inclusiv în domeniul producţiei de energie electrică, reprezintă un risc din ce în ce mai concret, în special atunci când economia va începe să se redreseze.

2.2.   Efectele producţiei şi ale consumului de energie pe scară largă asupra mediului şi asupra climei fac obiectul unor reglementări la nivelul UE. Uniunea Europeană a aprobat noile plafoane din sistemul de comercializare a emisiilor, referitoare la producţia de energie, la industriile mari consumatoare de energie şi la transportul aerian. Impactul practic al acestor propuneri este încă necunoscut, în ciuda existenţei unor analize de impact de ansamblu.

2.3.   Mărirea eficienţei energetice şi economiile de energie la nivelul tuturor sectoarelor consumatoare de energie, precum şi la cel al producţiei de energie reprezintă elementele cele mai importante şi mai promiţătoare în direcţia securităţii aprovizionării cu energie şi a scăderii emisiilor. Există numeroase politici UE în acest sens şi sunt în curs de elaborare şi alte măsuri politice. Cu toate acestea, măsurile concrete la nivelul statelor membre sunt încă puţine la număr.

2.4.   Sursele şi rutele de aprovizionare a Europei cu energie trebuie să fie diversificate, iar mixul energetic trebuie orientat către alternativele energetice asociate cu un nivel redus de emisii şi de CO2, cum ar fi energiile regenerabile şi energia nucleară. Optimizarea şi deciziile privind mixul energetic sunt de competenţa statelor membre, însă politicile UE privind energiile regenerabile, precum şi legislaţia referitoare la protecţia mediului şi la schimbările climatice influenţează alegerile acestora.

2.5.   Europa trebuie să joace un rol mai important în cadrul relaţiilor şi pieţelor energetice internaţionale. Problemele de aprovizionare cu gaze naturale apărute din nou în anul 2009 par să determine, în sfârşit, o mobilizare mult aşteptată.

Politicile privind schimbările climatice

2.6.   Pachetul de măsuri privind energia şi schimbările climatice, din 2008, conţine măsurile de adoptat în toate sectoarele în vederea atingerii binecunoscutelor obiective 20-20-20 până în 2020. Principalul obiectiv privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră urmează să crească până la 30 %, în contextul încheierii unui acord internaţional suficient de ambiţios şi de cuprinzător.

2.7.   O mare parte din măsurile de reducere a emisiilor urmează să fie puse în aplicare de către statele membre. Multe aspecte legislative de detaliu, în special în ceea ce priveşte sistemul de comercializare a emisiilor şi problema relocării emisiilor de dioxid de carbon, trebuie încă să fie stabilite la nivel comunitar.

2.8.   Nu se ştie deocamdată cum va funcţiona întregul sistem în practică. Există încă incertitudini referitoare la chestiuni importante, cum ar fi preţul dioxidului de carbon, creşterea preţului la energie ca urmare a politicilor privind sursele de energie regenerabilă şi costul pe care-l vor avea, pentru cetăţeni, măsurile din sectoarele care nu fac parte din sistemul de comercializare a emisiilor. Este necesară realizarea de studii şi culegerea unor informaţii suplimentare de către Comisie.

2.9.   Negocierile referitoare la încheierea unui acord internaţional privind schimbările climatice vor atinge momentul de maximă intensitate în decembrie 2009, la Copenhaga. CESE şi-a prezentat poziţia în legătură cu acest subiect într-un aviz separat. Consiliul European a căzut de acord asupra principalelor orientări în vederea pregătirii pentru conferinţa de la Copenhaga, inclusiv pregătirea repartizării eforturilor statelor membre de sprijinire a ţărilor celor mai sărace.

3.   Elementele referitoare la politicile privind energia şi schimbările climatice, care trebuie abordate de Strategia de la Lisabona reînnoită

3.1.   O economie cu emisii scăzute de CO2 presupune mutaţii industriale majore. Volumul emisiilor trebuie să scadă, iar utilizarea energiei şi a resurselor naturale trebuie să fie deconectată de creşterea economică. Structurile de producţie şi consum trebuie să se schimbe. Anumite tipuri de producţie vor fi abandonate, iar altele vor apărea şi se vor dezvolta; se vor pierde locuri de muncă şi se vor crea altele noi. Necesităţile din domeniul competenţelor şi cunoştinţelor se vor schimba. Este nevoie de investiţii masive, precum şi de măsurile necesare de asistenţă socială.

3.2.   Conducătorii noştri politici trebuie să prezinte cu claritate această realitate şi consecinţele ei asupra vieţii noastre de zi cu zi. Guvernele trebuie să clarifice ce trebuie făcut - de exemplu, câtă energie fosilă trebuie înlocuită şi cu ce anume sau câtă energie trebuie să economisim fiecare dintre noi. Fără sprijinul şi implicarea cetăţenilor, schimbarea nu va avea loc. Rolul societăţii civile este esenţial în acest sens.

3.3.   Măsurile de combatere a schimbărilor climatice şi de garantare a aprovizionării Europei cu energie nu trebuie amânate din cauza recesiunii economice actuale. Politicile de atenuare a efectelor crizelor economice ar trebui să se pună în slujba obiectivului unei economii cu emisii scăzute de carbon, şi viceversa. Criza poate şi trebuie să fie văzută ca o oportunitate pentru un nou început, bazat pe o abordare diferită a obiectivului de creştere economică.

3.4.   Majoritatea politicilor şi a măsurilor legislative privind energia şi schimbările climatice în următoarea perioadă au fost deja adoptate - cu o singură excepţie, extrem de importantă, aceea a acordului internaţional. Este momentul să se ia măsuri substanţiale la nivel naţional, însă încă nu se ştie cum va funcţiona întregul sistem. În acest moment trebuie evitată modificarea obiectivelor sau a legislaţiei, astfel încât toţi actorii să aibă posibilitatea de a-şi pregăti şi de a-şi pune în aplicare măsurile cu un grad cât mai mare de anticipare şi de certitudine. Toate eforturile trebuie să se concentreze acum pe punerea în practică.

3.5.   În Strategia de la Lisabona reînnoită trebuie să se introducă un plan de acţiune pentru o economie cu emisii scăzute de CO2. Această ecologizare trebuie realizată în paralel cu respectarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile (economic, ecologic şi social) şi nu trebuie să piardă din vedere obiectivul global de competitivitate, de creştere economică şi de creare de locuri de muncă.

3.6.   Este necesar ca în politicile structurale care fac obiectul liniilor directoare integrate, al recomandărilor specifice pentru fiecare ţară şi al planurilor naţionale de reformă să fie incluse măsuri corespunzătoare, planificate şi evaluate în mod riguros pentru a putea produce rezultatele cele mai eficiente şi mai concrete. Comisia trebuie să monitorizeze cu mai multă stricteţe punerea în aplicare. Pe lângă PIB, trebuie să fie utilizaţi şi alţi indicatori pentru a monitoriza evoluţia către durabilitate.

3.7.   Schimbarea este guvernată de dezvoltarea tehnologiei, pe de o parte, iar pe de altă parte de schimbările de atitudine şi de comportament. Ambele necesită timp pentru a produce rezultate concrete şi durabile. Alte elemente importante cuprind investiţiile, aspectele sociale şi educaţionale, precum şi dimensiunea internaţională.

Tehnologia

3.8.   Există o puternică concurenţă tehnologică la nivel global. SUA a alocat resurse semnificative cercetării şi dezvoltării în domeniul tehnologic în scopul atenuării schimbărilor climatice. Aceeaşi tendinţă poate fi observată şi în alte ţări dezvoltate, precum şi, din ce în ce mai des, în marile economii în curs de dezvoltare.

3.9.   Europa trebuie să dispună de capacitatea de a-şi maximiza potenţialul de pionier al trecerii la tehnologiile nepoluante din domeniul energiilor regenerabile şi al schimbărilor climatice. Este o sarcină foarte urgentă şi dificilă, având în vedere că, de exemplu, o ţară ca Japonia devansează Europa în materie de autovehicule electrice şi hibride şi că, în scurtă vreme, China ar putea depăşi Europa în domeniul tehnologiilor eoliene şi SUA în domeniul energiei fotovoltaice. Nu ne putem aştepta ca fixarea unui preţ pentru CO2 să poată stimula prin ea însăşi procesul de modificare a tehnologiilor.

3.10.   Comisia a prezentat diverse iniţiative de îmbunătăţire a tehnologiilor nepoluante/regenerabile şi a celor privind schimbările climatice. Ar trebui ca bugetul UE să aloce mai multe resurse în acest scop.

3.11.   Tehnologiile cele mai eficiente nu pot lua naştere decât în condiţii de diversitate şi de concurenţă echitabilă între diferite abordări, inovaţii şi metode. Aceasta înseamnă că nu trebuie să se abandoneze prematur niciuna dintre tehnologiile utile, cum ar fi tehnologiile de obţinere de energie prin fisiune de a 4-a generaţie şi cele de fuziune nucleară, ci dimpotrivă, să se continue cu perseverenţă dezvoltarea acestora.

3.12.   Ar trebui să se exploateze uriaşul potenţial de dezvoltare şi de diseminare al tehnologiilor TIC.

3.13.   Tehnologiile din domeniul energiilor regenerabile, care sunt încă departe de a fi viabile din punct de vedere economic, nu trebuie impuse prematur pe piaţă prin intermediul unor subvenţii costisitoare (sau al unor preţuri stabilite în mod artificial). Ar trebui ca aceşti bani să fie utilizaţi mai degrabă pentru cercetarea şi dezvoltarea în domeniul tehnologiilor durabile şi care evită producerea de CO2, până când acestea ating nivelul de viabilitate economică.

3.14.   Procentul pe care UE îl alocă finanţării cercetării, dezvoltării şi inovării este relativ redus în comparaţie cu resursele statelor membre. La ora actuală, amploarea eforturilor statelor membre în acest sens diferă considerabil. Este esenţial ca statele membre să mărească plafonul resurselor consacrate, în special, cercetării şi dezvoltării din domeniul tehnologiilor nepoluante – inclusiv pe baza veniturilor obţinute prin licitaţiile din cadrul sistemului de comercializare a emisiilor - astfel încât să se urmărească atingerea unei mase critice şi a excelenţei la nivel mondial, printr-o cooperare eficientă. Aceste măsuri trebuie încorporate în mod explicit în liniile directoare şi în planurile naţionale de acţiune ale Strategiei de la Lisabona revizuite.

Investiţiile

3.15.   Noile tehnologii şi inovaţiile ajung să fie utilizate numai datorită investiţiilor, care pot avea loc la nivel de gospodării, de întreprinderi şi în sectorul public. Investiţiile sunt un factor necesar al dezvoltării economice şi al creării de locuri de muncă, precum şi al îndeplinirii obiectivelor privind schimbările climatice şi energia.

3.16.   Necesitatea realizării unor investiţii în producţia de energie şi în infrastructura de transport este enormă şi are un caracter urgent. De exemplu, chiar şi în eventualitatea în care cererea nu va creşte, în următorii 10 ani vor fi necesare investiţii de aproximativ 1 000 de miliarde de euro pentru a înlocui vechile instalaţii. Reţelele de transporturi, în special cele transfrontaliere şi cele care conectează sursele de energie regenerabilă la reţea, trebuie să fie modernizate considerabil. Îngheţarea investiţiilor pe perioada crizei economice şi efectele ei potenţiale pe termen lung constituie un motiv serios de îngrijorare.

3.17.   Investiţiile necesită anumite condiţii de bază. Acestea includ existenţa unui cadru economic competitiv, a unei cereri suficiente pe piaţă şi a unui acces la pieţe. Cadrul de reglementare trebuie să fie stabil, previzibil şi să evite impunerea unor sarcini administrative şi financiare excesive asupra întreprinderilor. Numai întreprinderile profitabile pot investi în dezvoltare tehnologică şi adoptarea de noi tehnologii.

3.18.   În consecinţă, existenţa unui cadru economic competitiv reprezintă o condiţie prealabilă pentru îndeplinirea obiectivelor privind schimbările climatice şi energia, iar atunci când există o abordare politică adecvată, politicile privind schimbările climatice şi energia pot genera creştere economică şi locuri de muncă.

3.19.   Resursele financiare vor fi supuse unei presiuni atunci când necesităţile de cercetare şi dezvoltare, precum şi cele de realizare de investiţii în cadrul UE vor intra în concurenţă cu necesitatea de a finanţa atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea în ţările în curs de dezvoltare. Statele membre vor avea la dispoziţie veniturile obţinute prin scoaterea la licitaţie a cotelor de emisie, însă aceste sume nu pot acoperi toate cheltuielile necesare din domeniu. Factorii de decizie politică trebuie să dea dovadă de prudenţă în ceea ce priveşte creşterea sarcinilor asupra întreprinderilor, care ar pune în pericol investiţiile acestora în noi tehnologii.

Sensibilizarea şi comportamentul cetăţenilor

3.20.   Pentru a putea acţiona şi a-şi schimba comportamentul, cetăţenii trebuie să ştie ce anume este în joc şi ce anume trebuie schimbat. Trebuie întărită conştientizarea acţiunilor ce pot fi întreprinse de către cetăţenii înşişi şi trebuie oferită educaţia corespunzătoare. Această sarcină revine atât guvernelor, cât şi organizaţiilor societăţii civile. Un instrument util ar putea fi o listă a bunelor practici, întocmită de către Comisie.

3.21.   Deşi este extrem de îmbucurător faptul că marketingul şi consilierea consumatorilor acordă o atenţie deosebită consumului de energie şi emisiilor de gaze cu efect de seră, se constată, din păcate, şi furnizarea unor informaţii înşelătoare. Această situaţie trebuie combătută de către factorii competenţi.

3.22.   În ceea ce priveşte politicile sale privind schimbările climatice, UE se bazează, în bună măsură şi pe bună dreptate, pe instrumentele pieţei. Semnalele emise prin preţuri ar trebui să schimbe atât comportamentul cetăţenilor, cât şi pe cel al întreprinderilor. Cu toate acestea, preţurile nu pot produce toate rezultatele aşteptate în ceea ce priveşte schimbările. În anumite cazuri, cum ar fi sectorul construcţiilor, este nevoie de reglementare, în vreme ce pentru îndeplinirea altor scopuri este nevoie de un sprijin concret.

3.23.   Creşterea eficienţei energetice duce, de obicei, la economii. Stimulentele sunt necesare îndeosebi în cazurile în care duratele de amortizare sunt relativ lungi sau atunci când persoana care suportă costurile nu beneficiază de profitul rezultat. Comitetul a propus deja Comisiei să analizeze fezabilitatea unor obiective de eficienţă energetică la nivel de sector, în special în sectoarele care au impact asupra pieţei interne.

3.24.   Pentru a evita denaturarea concurenţei pe piaţa internă, UE aplică norme comune obligatorii în ceea ce priveşte ajutoarele de stat.

Aspectele sociale şi educaţionale

3.25.   Cu timpul, modelele de consum se vor schimba, ceea ce va antrena schimbări la nivelul producţiei. Potrivit unui studiu realizat de ETUC şi SDA (1), efectul net al măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40 % până în 2030 asupra ocupării forţei de muncă este uşor pozitiv; cu toate acestea, alţi comentatori consideră rezultatul şi abordarea acestui studiu ca fiind prea optimiste (2). Studiul concluzionează că vor avea loc schimbări considerabile la nivelul structurilor ocupaţionale şi al competenţelor cerute. Schimbările din interiorul sectoarelor vor fi mai mari decât cele intersectoriale. De exemplu, se anticipează realizarea unui transfer de locuri de muncă dinspre producţia de energie electrică către activităţile legate de eficienţa energetică sau dinspre ocupaţiile legate de transportul rutier către sectorul transportului feroviar şi fluvial.

3.26.   Există mari aşteptări la adresa învăţământului şi formării profesionale pentru ca acestea să confere întreprinderilor, serviciilor din sectorul public şi forţei de muncă capacitatea de a face faţă schimbărilor. Educaţia şi formarea profesională, inclusiv învăţarea pe tot parcursul vieţii, au constituit principala temă a unui aviz anterior al CESE privind schimbările climatice şi Strategia de la Lisabona.

3.27.   Comisia a înaintat recent propuneri în vederea unei mai bune anticipări a competenţelor cerute pe piaţă, factor esenţial al capacităţii de a reacţiona la momentul oportun, prin acţiuni de educaţie şi de formare. O mai bună anticipare, o mai bună adaptare a ofertei de competenţe la cererea de competenţe şi măsuri mai bune în domeniul învăţării pe tot parcursul vieţii constituie componente fireşti ale Strategiei de la Lisabona reînnoite.

3.28.   Dat fiind că aproape toţi cei prezenţi pe piaţa forţei de muncă vor fi afectaţi de aceste schimbări, accesul la educaţie trebuie să fie garantat tuturor, pentru se putea adapta noilor cerinţe. Pentru cei care se vor confrunta cu probleme chiar şi în aceste condiţii, se impune menţinerea în statele membre a unor reţele cuprinzătoare de securitate socială.

3.29.   Cetăţenii sunt afectaţi, de asemenea, de schimbările de la nivelul structurilor de preţuri, aflate sub influenţa politicilor privind energia şi schimbările climatice. Este necesară o monitorizare deosebit de precisă a consecinţelor variaţiilor de preţuri la energie. Acestea fluctuează considerabil din diferite motive, unul dintre obiectivele politicilor energetice ale UE fiind de a reduce aceste fluctuaţii cât mai mult posibil.

3.30.   Politicile de mediu - şi în special politicile privind schimbările climatice – antrenează o creştere a preţurilor la energie, cu scopul de a reduce consumul de energie. Dezavantajul acestei abordări politice este acela că afectează competitivitatea industriei europene şi creează în rândul cetăţenilor un risc de penurie energetică. Reducerea consumului de energie ca răspuns la creşterea preţurilor necesită de obicei realizarea de investiţii în noi echipamente - ceea ce poate fi un proces de durată. Este necesară o abordare foarte echilibrată a preţurilor la energie, care să ţină cont de aceste perioade de timp, astfel încât să se poată obţine rezultate bune şi durabile, şi nu să se dea naştere unor probleme economice şi sociale.

Dimensiunea internaţională

3.31.   Măsurile europene destinate atenuării schimbărilor climatice nu pot avea decât un impact limitat, având în vedere că emisiile europene de gaze cu efect de seră reprezintă 14 % din total, acest procent fiind în scădere. În absenţa unor acţiuni concrete din partea tuturor economiilor mari, emisiile nu vor putea fi reduse suficient de mult pentru ca încălzirea să nu depăşească limita de 2 °C, iar Europa va pierde din competitivitate, punând prin urmare în pericol bunăstarea propriilor cetăţeni. Din aceste motive, încheierea unui acord la Copenhaga prezintă o importanţă fundamentală, iar UE trebuie să-şi păstreze rolul de lider în acest context.

3.32.   Obiectivul final la Copenhaga ar trebui să fie, conform formulării Comisiei, „un acord internaţional suficient de ambiţios şi de cuprinzător, care să prevadă realizarea de reduceri comparabile de către alte ţări dezvoltate şi luarea de măsuri corespunzătoare de către ţările în curs de dezvoltare”. Un element important este crearea unui sistem internaţional de comercializare sau cel puţin a unor sisteme compatibile, pentru a se putea garanta atât reducerea efectivă a emisiilor, cât şi condiţii de concurenţă egale.

3.33.   Este evident că ţările sărace aflate în curs de dezvoltare vor avea nevoie de asistenţă economică pentru a aborda atât atenuarea, cât şi adaptarea la schimbările climatice. Dezvoltarea unor transferuri de tehnologie, însoţite de reguli clare – inclusiv protejarea drepturilor de proprietate intelectuală - şi mecanismul de dezvoltare nepoluantă (Clean Development Mechanism) constituie elemente importante în acest sens.

3.34.   Încheierea unui acord internaţional este, de asemenea, necesară pentru ca Europa să poată cu adevărat juca un rol de frunte în crearea de tehnologii mai bune în domeniul schimbărilor climatice şi al energiei. În caz contrar, cererea de astfel de tehnologii ar fi mult mai redusă.

3.35.   UE trebuie să-şi consolideze poziţia şi activitatea la nivel internaţional, pentru a garanta aprovizionarea Europei cu energie. Un context de politică externă mai cuprinzător, cum este cel avut în vedere de Uniunea Europeană, ar putea reprezenta un sprijin extrem de important. Aşa cum CESE a afirmat deja în unele avize anterioare, UE trebuie să preia iniţiativa unei abordări responsabile şi durabile a problemei energiei la nivel global.

---

(1)  Studiul privind schimbările climatice şi ocuparea forţei de muncă, solicitat de Comisia Europeană, DG Mediu, a fost realizat de un consorţiu condus de Confederaţia europeană a sindicatelor (ETUC) şi de Agenţia pentru Dezvoltare Socială (SDA), din care fac parte Syndex, Institutul Wuppertal şi ISTAS. Studiul este disponibil la adresa http://www.etuc.org/a/3676.

(2)  Hans Werner Sinn, Das Grüne Paradoxon („Paradoxul verde”), Econ-Verlag, ISBN 978-3-430-20062-2.

---