Cadrul juridic

Regulamentul (CE) nr. 139/2004

Regulamentul (CE) nr. 802/2004

Orientările privind concentrările orizontale

Istoricul litigiului și decizia în litigiu

Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

Concluziile părților

Cu privire la recurs

Cu privire la primul motiv

Cu privire la primul aspect al primului motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea aspect al primului motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea motiv

Cu privire la primul aspect al celui de al doilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea aspect al celui de al doilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea aspect al celui de al doilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea aspect al celui de al doilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea motiv

Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al treilea aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al cincilea aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al șaselea aspect al celui de al treilea motiv

– Argumentația părților

– Aprecierea Curții

Cu privire la al patrulea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la al cincilea motiv

Argumentația părților

Aprecierea Curții

Cu privire la cheltuielile de judecată

1

Prin recursul formulat, thyssenkrupp AG solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 22 iunie 2022, thyssenkrupp/Comisia (T‑584/19, denumită în continuare hotărârea atacată, EU:T:2022:386), prin care acesta a respins acțiunea sa având ca obiect anularea Deciziei C(2019) 4228 final a Comisiei din 11 iunie 2019 privind declararea unei concentrări economice ca fiind incompatibilă cu piața internă și cu funcționarea Acordului privind SEE (cazul M.8713 – Tata Steel/thyssenkrupp/JV) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Considerentul (25) al Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi [Regulamentul (CE) privind concentrările economice] (JO 2004, L 24, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 201) are următorul cuprins:

3

Articolul 2 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Evaluarea concentrărilor”, prevede:

„(1)   Concentrările care intră în sfera de aplicare a prezentului regulament sunt evaluate în conformitate cu obiectivele acestui regulament și cu următoarele dispoziții, pentru a se stabili dacă sunt sau nu compatibile cu piața comună.

La efectuarea acestei evaluări, Comisia [Europeană] ia în considerare:

(2)   O concentrare care nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, este declarată compatibilă cu piața comună.

(3)   O concentrare care ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective de pe piața internă sau de pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, este declarată incompatibilă cu piața comună.

(4)   În măsura în care crearea unei societăți în comun, reprezentând o concentrare în conformitate cu articolul 3, are ca obiect sau efect coordonarea comportamentului concurențial al întreprinderilor rămase independente, o astfel de coordonare este evaluată în conformitate cu criteriile din articolul [101] alineatele (1) și (3) [TFUE], pentru a se stabili dacă operațiunea este sau nu compatibilă cu piața comună.

(5)   La realizarea acestei evaluări, Comisia ia în considerare în special:

4

Articolul 3 din acest regulament, intitulat „Definiția concentrării”, prevede la alineatul (1) litera (b) și la alineatul (4):

„(1)   Se consideră că se realizează o concentrare în cazul în care modificarea de durată a controlului rezultă în urma:

[…]

[…]

(4)   Crearea unei societăți în comun care îndeplinește în mod durabil toate funcțiile unei entități economice autonome constituie o concentrare în sensul alineatului (1) litera (b).”

5

Articolul 4 din același regulament, intitulat „Notificarea prealabilă a concentrărilor și trimiterea prealabilă notificării la cererea părților care fac notificarea”, prevede la alineatul (1):

„Concentrările care au dimensiune comunitară definite în prezentul regulament trebuie notificate Comisiei înainte de punerea în aplicare și după încheierea acordului, anunțarea ofertei publice sau după preluarea pachetului de control.

Notificarea poate fi efectuată și în cazurile în care întreprinderile implicate demonstrează Comisiei intenția de bună-credință de a încheia un acord sau, în cazul unei oferte publice, în cazul în care și‑au anunțat public intenția de a face o astfel de ofertă, cu condiția ca acordul sau oferta planificată să aibă ca rezultat o concentrare cu dimensiune comunitară.

În sensul prezentului regulament, termenul «concentrare notificată» include, de asemenea, concentrările planificate, notificate în conformitate cu al doilea paragraf. În sensul alineatelor (4) și (5) din prezentul articol, termenul «concentrare» include concentrările planificate în sensul celui de‑al doilea paragraf.”

6

Articolul 6 din același regulament, intitulat „Examinarea notificării și inițierea procedurii”, prevede la alineatul (1) litera (c):

„Comisia examinează notificarea imediat după primirea acesteia.

[…]

7

Articolul 8 din Regulamentul nr. 139/2004, intitulat „Competențele de decizie ale Comisiei”, prevede la alineatele (2) și (3):

„(2)   În cazul în care Comisia constată că, în urma modificărilor efectuate de întreprinderile implicate, o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (2) și, în cazurile menționate la articolul 2 alineatul (4), criteriile prevăzute la articolul [101] alineatul (3) [TFUE], aceasta emite o decizie prin care declară concentrarea ca fiind compatibilă cu piața comună.

Comisia poate include în decizia sa condiții și obligații destinate să asigure respectarea de către întreprinderile implicate a angajamentelor pe care și le‑au asumat față de Comisie în vederea realizării compatibilității concentrării cu piața comună.

Se consideră că o decizie care declară o concentrare ca fiind compatibilă include restricțiile direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării.

(3)   În cazul în care Comisia constată că o concentrare notificată îndeplinește criteriul prevăzut la articolul 2 alineatul (3) sau, în cazurile menționate la articolul 2 alineatul (4), nu îndeplinește criteriile prevăzute la articolul [101] alineatul (3) [TFUE], aceasta emite o decizie prin care se declară că acea concentrare este incompatibilă cu piața comună.”

8

Articolul 11 din acest regulament, intitulat „Cererile de informații”, prevede la alineatul (1):

„Pentru îndeplinirea sarcinilor care i‑au fost atribuite prin prezentul regulament, Comisia poate, printr‑o simplă cerere sau printr‑o decizie, să solicite persoanelor menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), precum și întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi, să îi furnizeze toate informațiile necesare.”

9

Articolul 14 din regulamentul menționat, intitulat „Amenzi”, prevede la alineatul (1) litera (c):

„Comisia poate impune persoanelor menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi, prin decizie, amenzi care nu depășesc 1 % din cifra totală de afaceri a întreprinderii sau a asociației de întreprinderi în cauză în sensul articolului 5 în cazul în care, în mod intenționat sau din neglijență:

[…]

10

Articolul 15 din regulamentul menționat, intitulat „Penalități cu titlu cominatoriu”, prevede la alineatul (1) litera (a):

„Comisia poate aplica persoanelor menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b), întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi, printr‑o decizie, penalități cu titlu cominatoriu care nu depășesc 5 % din media zilnică a cifrei totale de afaceri a întreprinderii sau a asociației de întreprinderi în cauză în sensul articolului 5 pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, calculate de la data prevăzută în decizie, pentru a le obliga:

[…]”

11

Regulamentul (CE) nr. 802/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 139/2004 (JO 2004, L 133, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 3), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1269/2013 al Comisiei din 5 decembrie 2013 (JO 2013, L 336, p. 1), prevedea la articolul 13 alineatul (2):

„Comisia comunică în scris obiecțiile sale părților care fac notificarea.

Atunci când își face cunoscute obiecțiile, Comisia stabilește un termen în care părțile care fac notificarea pot informa în scris Comisia cu privire la comentariile lor.

Comisia informează în scris celelalte părți implicate cu privire la aceste obiecții.

De asemenea, Comisia stabilește un termen în care aceste părți implicate pot informa în scris Comisia cu privire la comentariile lor.

Comisia nu are obligația de a lua în considerare comentariile primite după expirarea unui termen pe care l‑a stabilit.”

12

Punctele 14, 16, 19-21, 28, 32-35, 37 și 38 din Comunicarea Comisiei intitulată „Orientări privind evaluarea concentrărilor orizontale în temeiul Regulamentului Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi” (JO 2004, C 31, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 56, denumită în continuare „Orientările privind concentrările orizontale”) prevăd:

„III. COTELE DE PIAȚĂ ȘI NIVELURILE DE CONCENTRARE

[…]

[…]

Nivelurile IHH

[…]

IV. POSIBILELE EFECTE ANTICONCURENȚIALE ALE CONCENTRĂRILOR ORIZONTALE

[…]

Părțile la operațiune sunt concurenți apropiați

[…]

Concurenții sunt puțin susceptibili să mărească producția lor în cazul creșterii prețurilor

[…]

Concentrarea înlătură o importantă forță concurențială

13

Istoricul litigiului este prezentat la punctele 1-23 din hotărârea atacată și poate fi rezumat după cum urmează.

14

thyssenkrupp este o societate germană care își exercită activitatea în producția de produse plate din oțel carbon, servicii de materiale, tehnologia ascensoarelor, soluții industriale și tehnologia componentelor. Această societate este unul dintre principalii producători europeni de produse plate din oțel carbon și activitatea sa se exercită de‑a lungul întregului lanț valoric al produselor plate din oțel carbon, de la producția de oțel primar până la produse finite acoperite. Ea produce și furnizează astfel o gamă de produse plate din oțel carbon, inclusiv oțel laminat la cald, oțel laminat la rece, oțel cu înveliș metalic și oțel laminat pentru ambalaje, oțel galvanizat, oțel cu acoperire organică, oțel magnetic cu grăunți orientați (denumit în continuare „GOES”) și oțel magnetic cu grăunți neorientați. Activitățile thyssenkrupp sunt centrate în Germania, iar toate fabricile sale integrate sunt situate la Duisburg (Germania), dar deține și fabrici de finisare în Spațiul Economic European (SEE), printre altele în Franța, Germania și Spania.

15

Tata Steel Ltd (denumită în continuare „TSE”) este o societate indiană care își exercită activitatea în extragerea cărbunelui și a minereului de fier, fabricarea produselor siderurgice și vânzarea acestor produse în întreaga lume. TSE produce printre altele feroaliaje, precum și minereuri conexe și fabrică anumite alte produse precum mașini agricole și rulmenți. În special, TSE produce și vinde o gamă de produse din oțel carbon, inclusiv oțel laminat la cald, oțel laminat la rece, oțel cu înveliș metalic și oțel laminat pentru ambalaje, oțel galvanizat și oțel cu acoperire organică, precum și GOES și oțel magnetic cu grăunți neorientați. TSE fabrică de asemenea alte produse în aval, precum tuburi din oțel carbon și elemente din oțel pentru construcții. Fabricile TSE sunt situate în principal în Regatul Unit și în Țările de Jos, dar ea deține și o serie de fabrici de finisare în alte țări din Europa, printre altele în Belgia, în Franța, în Germania și în Suedia.

16

La 25 septembrie 2018, thyssenkrupp și TSE (denumite în continuare împreună „părțile la concentrarea preconizată”) au notificat Comisiei, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004, un proiect de concentrare (denumită în continuare „concentrarea preconizată”) prin care ele ar dobândi controlul comun al unei întreprinderi comune nou create (denumită în continuare „JV”), în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și alineatul (4) din acest regulament.

17

Potrivit concentrării preconizate, JV și‑ar exercita activitatea în producția de produse plate din oțel carbon și de produse din oțel magnetic. Fiecare dintre părțile la concentrarea preconizată ar ceda JV activitățile sale și activele de fabricare de produse plate din oțel carbon și de oțel magnetic în Europa. Serviciile de siderurgie ale thyssenkrupp ar fi de asemenea transferate către JV. În plus, părțile la concentrarea preconizată ar deține fiecare 50 % dintre acțiunile JV. Niciuna dintre aceste părți nu ar dispune de drepturi de veto relevante de care cealaltă nu ar dispune, iar ele ar controla, așadar, împreună întreprinderea comună. JV ar îndeplini în mod durabil toate funcțiile unei entități economice autonome care are propria sa prezență pe piață, atât în amonte, cât și în aval. Așadar, JV ar fi o întreprindere comună cu funcționalitate deplină.

18

Prin decizia din 20 octombrie 2018, Comisia a apreciat că concentrarea preconizată suscita îndoieli grave în ceea ce privește compatibilitatea sa cu piața internă și a decis să deschidă o procedură de investigare aprofundată, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 139/2004.

19

La 13 februarie 2019, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile prin care a concluzionat că concentrarea preconizată ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective pe o parte semnificativă a pieței interne, în sensul articolului 2 din Regulamentul nr. 139/2004.

20

La 27 februarie 2019, părțile la concentrarea preconizată au prezentat Comisiei răspunsul la comunicarea privind obiecțiunile. Ele au confirmat că nu solicitau să fie audiate.

21

La 20 martie 2019, Comisia le‑a transmis o scrisoare prin care prezenta faptele și elementele de probă care confirmau obiecțiile formulate în comunicarea privind obiecțiunile. Părțile la concentrarea preconizată și‑au prezentat observațiile cu privire la această scrisoare la 25 martie 2019.

22

La 1 aprilie 2019, părțile la concentrarea preconizată au prezentat angajamente pentru a remedia problemele de concurență identificate în comunicarea privind obiecțiunile.

23

La 23 aprilie 2019, aceste părți au prezentat angajamente revizuite.

24

În cursul procedurii administrative, în afara cererilor de informații adresate părților la concentrarea preconizată, Comisia a luat legătura cu o serie de participanți la piață, printre altele clienții și concurenții părților la concentrarea preconizată, și le‑a solicitat să îi furnizeze informații în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 139/2004. De asemenea, au avut loc o serie de schimburi de informații și reuniuni între părțile la concentrarea preconizată și Comisie. Pe de altă parte, Comisia a furnizat o serie de documente acestor părți și le‑a fost acordat de mai multe ori acces la dosar.

25

La 11 iunie 2019, Comisia, în temeiul articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, a adoptat decizia în litigiu, prin care a declarat că concentrarea preconizată era incompatibilă cu piața internă și cu SEE.

26

În această decizie, Comisia a menționat considerații referitoare printre altele la piețele relevante, la efectele concentrării preconizate în materie de concurență și la angajamentele părților la concentrarea preconizată.

27

În ceea ce privește piețele relevante de produse, Comisia a ajuns la concluzia, în considerentul (256) al deciziei în litigiu, că oțelul galvanizat la cald (denumit în continuare „HDG”) și oțelul electrogalvanizat (denumit în continuare „EG”) constituiau probabil piețe de produse distincte, dar că nu era necesar să se formuleze o concluzie cu privire la această problemă specifică.

28

În considerentul (257) al acestei decizii, Comisia a concluzionat în esență că producția și furnizarea de HDG către industria autovehiculelor (denumită în continuare „HDG auto”) constituiau o piață de produse distinctă de cea a producției și furnizării de HDG pentru alte aplicații.

29

În considerentul (301) al deciziei menționate, Comisia a ajuns la concluzia că producția și furnizarea de tablă cositorită (denumită în continuare „TP”) și de oțel acoperit electrolitic cu crom (denumit în continuare „ECCS”) pentru ambalaje constituiau piețe de produse distincte.

30

În considerentul (302) al aceleiași decizii, Comisia a concluzionat în plus că producția și furnizarea de oțel laminat pentru ambalaje constituiau de asemenea o piață de produse distinctă.

31

În ceea ce privește piețele geografice relevante, în considerentul (456) al deciziei în litigiu, Comisia a apreciat în esență că piața geografică relevantă pentru producția și furnizarea de HDG auto se întindea cel mult la SEE și că, în plus, existau elemente de probă referitoare la o diferențiere geografică în cadrul SEE.

32

În considerentul (457) al deciziei în litigiu, Comisia a constatat că piețele geografice relevante pentru producția și furnizarea de TP, de ECCS și de oțel laminat pentru ambalaje se întindeau cel mult la SEE.

33

În ceea ce privește efectele concentrării preconizate asupra concurenței, Comisia a apreciat, în considerentele (1250) și (1669) ale deciziei în litigiu, că operațiunea ar ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective în ceea ce privește producția și furnizarea de HDG auto în SEE, din cauza efectelor orizontale necoordonate care rezultă din eliminarea unei constrângeri concurențiale importante.

34

În considerentele (1416), (1417), (1419) și (1670) ale deciziei în litigiu, Comisia a considerat de asemenea că concentrarea preconizată ar conduce la un obstacol semnificativ în calea concurenței efective în ceea ce privește producția și furnizarea de TP și de oțel laminat pentru ambalaje în SEE, deoarece ar crea o poziție dominantă pe piețele relevante. În această privință, Comisia a precizat că, în orice caz, concentrarea preconizată ar produce și efecte orizontale necoordonate în ceea ce privește producția și furnizarea de TP și de oțel laminat pentru ambalaje în SEE care rezultă din eliminarea unei constrângeri concurențiale importante.

35

În considerentele (1418), (1419) și (1671) ale deciziei în litigiu, Comisia a constatat că concentrarea preconizată ar ridica obstacole semnificativ în calea concurenței efective în ceea ce privește producția și furnizarea de ECCS pentru ambalaje în SEE din cauza unor efecte orizontale necoordonate care ar rezulta din eliminarea unei constrângeri concurențiale puternice.

36

În ceea ce privește angajamentele propuse de părțile la concentrarea preconizată, Comisia a concluzionat în considerentele (1668) și (1672) ale deciziei în litigiu că aceste angajamente nu eliminau în întregime obstacolele semnificative în calea concurenței efective care rezultă din concentrarea preconizată în ceea ce privește, pe de o parte, oțelurile cu înveliș metalic (TP și ECCS), precum și oțelurile laminate pentru ambalaje în SEE și, pe de altă parte, HDG auto în SEE și că nu erau nici complete, nici eficace din toate punctele de vedere. În plus, Comisia a considerat că nu era posibil să se concluzioneze cu gradul de certitudine necesar că activitatea JV era viabilă în cadrul structurii corective preconizate.

37

În consecință, Comisia a declarat concentrarea preconizată ca fiind incompatibilă cu piața internă.

38

Printr‑o cerere introductivă depusă la grefa Tribunalului la 22 august 2019, thyssenkrupp a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

39

În susținerea acestei acțiuni, thyssenkrupp a invocat opt motive.

40

Primul motiv era întemeiat pe erori procedurale, erori de drept și erori vădite de apreciere referitoare la definiția pieței HDG auto, precum și a celei de oțel pentru ambalaje. Al doilea motiv era întemeiat pe erori procedurale, erori de drept și erori vădite de apreciere referitoare la definiția pieței geografice a HDG auto, precum și a celei a oțelului pentru ambalaje. Al treilea motiv era întemeiat pe erori procedurale, erori de drept și erori vădite de apreciere privind concluzia referitoare la existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective pe pretinsa piață HDG auto. Al patrulea motiv era întemeiat pe erori procedurale, erori de drept și erori vădite de apreciere privind concluzia referitoare la existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective pe pretinsele piețe ale TP, ECCS și oțelului laminat pentru ambalaje. Al cincilea motiv era întemeiat pe erori procedurale și erori vădite de apreciere a măsurilor corective propuse de părțile la concentrarea preconizată. Al șaselea motiv era întemeiat pe lipsa motivării deciziei în litigiu în ceea ce privește GOES. Al șaptelea motiv era întemeiat pe o eroare de procedură care consta în a nu impune participanților la piață să răspundă la cererile de informații. Al optulea motiv era întemeiat pe erori de apreciere referitoare la analiza concentrării care a stat la baza adoptării deciziei din 7 mai 2018, cazul COMP/M.8.444 ArcelorMittal/Ilva (denumit în continuare „cazul AM/Ilva”), în urma pretinsului eșec al acestei concentrări.

41

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins aceste motive și, prin urmare, a respins acțiunea thyssenkrupp în totalitate.

42

thyssenkrupp solicită Curții:

43

Comisia solicită Curții:

44

În susținerea recursului formulat, thyssenkrupp invocă cinci motive.

45

Primul motiv este întemeiat pe mai multe erori de drept referitoare printre altele la definirea unei piețe de produse distincte pentru HDG auto, definiția pieței geografice relevante, evaluarea motivațiilor ArcelorMittal (denumită în continuare „AM”) de a exercita o constrângere concurențială asupra unei majorări a prețurilor după concentrare, eventuala existență a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, precum și nivelul probatoriu aplicabil Comisiei. Al doilea motiv este întemeiat în esență pe faptul că Tribunalul, mai întâi, ar fi săvârșit mai multe erori de drept referitoare la determinarea piețelor HDG auto și a oțelului laminat. În continuare, ar fi respins în mod eronat anumite argumentele ale thyssenkrupp ca fiind inoperante. În sfârșit, nu ar fi statuat asupra anumitor critici ale cererii introductive în primă instanță deoarece nu ar fi înțeles în mod corect criticile formulate de thyssenkrupp. Al treilea motiv este întemeiat, în primul rând, pe o interpretare eronată a articolului 2 din Regulamentul nr. 139/2004, precum și a considerentului (25) al acestuia, precum și pe faptul că Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că Comisia se putea baza pe aceiași factori pentru a‑și susține cele două teorii de atingere adusă concurenței. În al doilea rând, Tribunalul ar fi interpretat în esență eronat noțiunea de „importantă forță concurențială”. În al treilea rând, ar fi interpretat în mod eronat noțiunea de „concurenți apropiați”. În al patrulea rând, Tribunalul ar fi săvârșit mai multe erori privind eventualul comportament al AM după realizarea concentrării preconizate și aspectul dacă această întreprindere putea fi considerată drept constituind o alternativă viabilă pentru cumpărătorii de TP sau de ECCS. În al cincilea rând, Tribunalul ar fi săvârșit mai multe erori referitoare la incidența asupra concurenței a importurilor de produse HDG auto și de oțel pentru ambalaje. În al șaselea rând, Tribunalul ar fi denaturat anumite elemente de probă și ar fi săvârșit o eroare de drept prin exercitarea controlului său jurisdicțional asupra calculării IHH, în ceea ce privește piețele HDG, TP și ECCS. Al patrulea motiv este întemeiat, pe de o parte, pe faptul că Tribunalul, denaturând anumite elemente de probă, nu ar fi statuat asupra unei argumentații a thyssenkrupp și, pe de altă parte, pe faptul că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept atunci când a constatat că Comisia nu a încălcat dreptul la apărare al thyssenkrupp. Al cincilea motiv este întemeiat în esență pe faptul că Tribunalul nu ar fi statuat cu privire la al șaptelea motiv al cererii introductive în primă instanță deoarece nu ar fi înțeles în mod corect acest motiv.

46

thyssenkrupp susține că Tribunalul a săvârșit mai multe erori de drept în hotărârea atacată, care ar intra în cinci categorii juridice diferite. În primul rând, Tribunalul nu ar fi efectuat un control jurisdicțional corect și complet al deciziei în litigiu. În al doilea rând, această instanță s‑ar fi limitat să repete și să descrie aprecierea Comisiei care figurează în această decizie. În al treilea rând, Tribunalul și‑ar fi însușit aprecierea Comisiei și nu ar fi procedat la propria sa apreciere. În al patrulea rând, Tribunalul ar fi citat elemente de probă fără să le examineze. În al cincilea rând, Tribunalul ar fi omis să se pronunțe asupra punctelor sau motivelor relevante.

47

Astfel, thyssenkrupp prezintă un tabel care indică în mod schematic peste 70 de puncte din hotărârea atacată, categoriile de erori respective, precum și subiectul vizat de fiecare eroare invocată.

48

În acest context, dând în esență cinci exemple concrete de erori de drept pe care le‑a fi săvârșit Tribunalul, thyssenkrupp invocă cinci critici specifice.

49

În primul rând, thyssenkrupp susține că, la punctele 58-63 din hotărârea atacată, care privesc definiția anumitor piețe relevante, Tribunalul nu a efectuat o apreciere a anumitor considerente ale deciziei în litigiu, ci s‑a limitat să le reproducă de mai multe ori pe acestea din urmă. Astfel, Tribunalul nu ar fi putut examina dacă raționamentul Comisiei era corect și nici nu ar fi motivat această lipsă de apreciere.

50

În al doilea rând, respingând la punctele 80-85 din hotărârea atacată argumentația thyssenkrupp prin care aceasta urmărea să demonstreze că Comisia ar fi putut aplica testul „Small but Significant and Non‑transitory Increase in Price (SSNIP)”, un test bazat pe o creștere ușoară, dar semnificativă și netranzitorie a prețurilor (denumit în continuare „testul SSNIP”), pentru a evalua substituibilitatea la nivelul ofertei pe piețele HDG, Tribunalul nu a examinat aprecierea Comisiei în această privință, ci doar a reiterat‑o.

51

În al treilea rând, la punctele 186-189 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi limitat să rezume motivele Comisiei care figurează în decizia în litigiu, fără a proceda la propria sa apreciere, ceea ce l‑ar fi condus să considere în mod eronat că existau o serie de elemente de probă care demonstrează că constatările făcute de Comisie erau valabile și că această instituție a luat în mod implicit în considerare obiecțiile thyssenkrupp.

52

În al patrulea rând, thyssenkrupp apreciază că, la punctele 279 și 283 din această hotărâre, Tribunalul a considerat în mod eronat că Comisia nu era obligată nici să evalueze probele economice care îi fuseseră prezentate, nici să demonstreze teoria sa de atingere adusă concurenței. thyssenkrupp susține că, în orice caz, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat la punctul 279 din hotărârea atacată că puteau fi ignorate elementele de probă economice specifice și disponibile ale efectelor potențiale ale concentrării preconizate. Tribunalul nu poate considera că, având în vedere principiul libertății de probațiune în dreptul Uniunii, lipsa unor studii economice care să stabilească evoluția probabilă a situației pe piața relevantă și care să indice o motivație a participanților la piață, precum și pentru entitatea rezultată în urma concentrării de a se comporta într‑un anumit mod nu este în sine decisivă.

53

Acest lucru ar fi de asemenea adevărat și într‑o situație în care interesul comercial al unei întreprinderi trebuie luat în considerare pentru a verifica dacă acest interes pledează cu precădere în favoarea unui anumit comportament. Astfel, „interesul comercial al unei întreprinderi” ar constitui el însuși o chestiune în mod fundamental economică, care necesita analiza unor probe economice, iar Tribunalul nu poate disocia această chestiune pur economică de examinarea probelor economice disponibile. În plus, insuficiența probelor economice în aprecierile Comisiei și ale Tribunalului ar constitui o denaturare a probelor săvârșită de Comisie și, respectiv, de Tribunal.

54

În al cincilea rând, potrivit recurentei, Tribunalul nu a efectuat un control integral al deciziei în litigiu, întrucât, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 279-290 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi limitat să examineze chestiuni precise.

55

Cu titlu subsidiar, thyssenkrupp susține că, la toate punctele din hotărârea atacată citate în tabelul pe care l‑a prezentat, Tribunalul și‑a încălcat obligația de motivare.

56

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia argumentației thyssenkrupp.

57

În ceea ce privește admisibilitatea argumentației thyssenkrupp prezentate în mod schematic într‑un tabel care indică punctele din hotărârea atacată, categoriile de erori respective, precum și subiectul vizat de fiecare eroare invocată, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) din Regulamentul de procedură al Curții rezultă că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză (Hotărârea din 28 septembrie 2023, QI și alții/Comisia și BCE, C‑262/22 P, EU:C:2023:714, punctul 71).

58

Nu respectă în special aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul de legalitate, în special întrucât elementele esențiale pe care se sprijină motivul nu rezultă în mod suficient de coerent și de comprehensibil din textul acestui recurs, care este formulat într‑un mod obscur și ambiguu în această privință. Curtea a statuat de asemenea că trebuia respins ca vădit inadmisibil un recurs care nu are o structură coerentă, care se limitează la afirmații generale și care nu cuprinde indicații precise privind punctele din hotărârea atacată care ar fi afectate eventual de o eroare de drept (Hotărârea din 28 septembrie 2023, QI și alții/Comisia și BCE, C‑262/22 P, EU:C:2023:714, punctul 72).

59

Or, trebuie să se constate că în speță, deși, în tabel, thyssenkrupp identifică cu precizie punctele din hotărârea atacată pe care intenționează să le critice prin intermediul primului motiv, ea nu prezintă în mod precis și specific erorile de drept pe care Tribunalul le‑ar fi săvârșit în aceste puncte.

60

Simpla enunțare abstractă și schematică a peste 70 de puncte din hotărârea atacată, a categoriilor de erori respective, precum și a subiectului vizat de fiecare eroare invocată nu îndeplinește cerințele enunțate la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre. În consecință, toate criticile care nu sunt susținute în mod specifice de argumente juridice trebuie respinse ca fiind inadmisibile.

61

Numai cele cinci critici pentru care thyssenkrupp a indicat în mod precis elementele criticate ale hotărârii atacate și pentru care a prezentat argumente juridice care susțin în mod specific afirmațiile sale pot fi, așadar, considerate ca fiind admisibile.

62

În ceea ce privește temeinicia primei critici invocate de thyssenkrupp, prin care aceasta susține că, la punctele 58-63 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a efectuat propria apreciere a argumentelor thyssenkrupp, ci s‑a limitat să reproducă de mai multe ori anumite considerente ale deciziei în litigiu fără a motiva această lipsă de apreciere, este necesar să se constate că această critică se bazează pe o lectură eronată a hotărârii atacate.

63

La punctele 58-70 din această hotărâre, Tribunalul a examinat argumentația thyssenkrupp prin care această societate a repus în discuție constatările Comisiei potrivit cărora, pe de o parte, „EG și HDG constituie probabil piețe distincte” și, pe de altă parte, „rezultatul aprecierii din perspectiva concurenței ar fi același, indiferent dacă se consideră că există o piață distinctă pentru HDG sau o piață globală a oțelului galvanizat (HDG + EG)”. După cum reiese de la punctul 52 din hotărârea menționată, care nu este contestat de thyssenkrupp, această societate a susținut în fața Tribunalului că aceste constatări ar fi eronate din trei motive. În primul rând, concurenții ar avea importante capacități de rezervă pentru EF, a căror includere ar reduce cotele de capacitate ale părților la concentrare. În al doilea rând, o astfel de includere ar fi arătat că capacitățile de rezervă nu sunt reduse și nu s‑ar găsi, după concentrare, în mare parte sub controlul AM și al părților la concentrarea propusă. În al treilea rând, nimic nu ar justifica să nu se includă EG în piața relevantă a HDG auto.

64

Deși, în aprecierea acestor argumente, Tribunalul s‑a referit la anumite considerente ale deciziei în litigiu, nu este mai puțin adevărat că a făcut acest lucru în cadrul propriei sale examinări a acestei decizii și a considerațiilor Comisiei care figurează în aceasta.

65

În primul rând, la punctele 58 și 59 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat că concluzia Comisiei, care figurează în considerentul (132) al deciziei în litigiu, potrivit căreia nu era necesar să se determine dacă HDG și EG constituiau piețe de produse distincte una în raport cu cealaltă sau dacă exista o piață globală a oțelului galvanizat se baza pe două împrejurări, prezentate în considerentele (133)-(136) din această decizie. Pe de o parte, Comisia a arătat că TSE nu era prezentă pe piața EG. Pe de altă parte, această instituție ar fi considerat că includerea EG pe aceeași piață ca HDG ar fi mărit cota combinată din această piață deținută de părțile la concentrarea preconizată. Cu toate acestea, dat fiind volumul redus de EG în raport cu HDG și cota redusă a oțelului galvanizat pe care o reprezenta, rezultatul evaluării concurențiale ar fi fost probabil același, potrivit Comisiei. Tribunalul a constatat că aceste motive nu au fost contestate de thyssenkrupp. În aceste împrejurări, Tribunalul a statuat la punctul 59 din hotărârea atacată că, prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că nu și‑a justificat concluzia enunțată în considerentul (132) al deciziei în litigiu.

66

În al doilea rând, reiese din cuprinsul punctelor 60-62 din hotărârea atacată că Tribunalul a examinat aprecierea Comisiei privind substituibilitatea între HDG și EG. Astfel, la punctul 60 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că „o substituibilitate între HDG și EG, la nivelul ofertei, nu se poate produce, deoarece, după cum reiese din considerentul (138) al deciziei [în litigiu], care menționează un document intern al TSE, care nu a fost contestat de [thyssenkrupp], procesele de producție ale HDG și EG sunt diferite, și că nu se poate nega că echipamentele utilizate pentru a‑l produce pe unul nu pot fi utilizate pentru a‑l produce pe celălalt. Prin urmare, după cum arată considerentul (144) al acestei decizii, la nivelul ofertei trecerea de la HDG la EG nu este suficient de rapidă și economică”.

67

În ceea ce privește substituibilitatea la nivelul ofertei între HDG și EG, Tribunalul s‑a întemeiat pe considerentele (137) și (144) din decizia în litigiu pentru a deduce la punctul 61 din hotărârea atacată că, presupunând chiar că substituibilitatea între HDG și EG, care nu ar fi posibilă decât într‑un singur sens, și anume dinspre EG către HDG, ar fi putut justifica extinderea definiției pieței relevante, nu era mai puțin adevărat că nu toată capacitatea de rezervă disponibilă pentru EG ar fi putut fi utilizată pentru a satisface cererea clienților HDG.

68

Pe baza acestor motive, care nu au fost contestate în mod specific de thyssenkrupp, Tribunalul a apreciat, la punctul 62 din hotărârea atacată, că luarea eventuală în considerare a capacităților de rezervă pentru EG nu ar fi avut nicio incidență asupra constatării Comisiei din considerentul (132) al deciziei atacate.

69

În al treilea rând, Tribunalul a considerat, la punctul 63 al hotărârii atacate, că thyssenkrupp nu își justificase afirmația potrivit căreia concurenții părților la concentrarea preconizată, alții decât AM, dispuneau de importante capacități de rezervă pentru EG.

70

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat propria apreciere a raționamentului Comisiei și că s‑a limitat să citeze anumite considerente ale deciziei în litigiu.

71

Prima dintre cele cinci critici specifice invocate în cadrul primului aspect al primului motiv de recurs trebuie, așadar, respinsă ca nefondată.

72

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp susține în esență că, prin respingerea la punctele 80-85 din hotărârea atacată a argumentației sale care urmărește să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aplice testul SSNIP pentru a evalua substituibilitatea la nivelul ofertei pe piețele HDG, Tribunalul nu a efectuat propria sa apreciere a argumentelor thyssenkrupp, ci pur și simplu a reiterat aprecierea Comisiei.

73

Or, trebuie să se constate că această critică se bazează de asemenea pe o lectură eronată a hotărârii atacate, printre altele a punctelor 74-85 din această hotărâre.

74

Din cuprinsul punctelor 74-76 din hotărârea menționată reiese că, după o prezentare a conținutului punctului 15 din Comunicarea Comisiei privind definirea pieței relevante în sensul dreptului comunitar al concurenței (JO 1997, C 372, p. 5, Ediție specială, 08/vol. 3, p. 60, denumită în continuare „Comunicarea privind definirea pieței”), Tribunalul a considerat că Comisia nu este legată de niciun test pentru a determina o eventuală substituibilitate a produselor în cauză și că își păstrează dreptul de a alege, printre elementele de probă care permit să se aprecieze măsura în care poate avea loc substituția, pe cele pe care le consideră cele mai adecvate în fiecare caz. Tribunalul a considerat, așadar, că această instituție nu este obligată să aplice testul SSNIP.

75

La punctul 78 din aceeași hotărâre, Tribunalul a arătat că definiția „pieței relevante” nu impunea Comisiei să urmeze o ordine ierarhică rigidă a diferitelor surse de informații sau a diferitelor tipuri de elemente de probă, ci că, în schimb, ea era obligată să efectueze o apreciere globală și putea ține seama de diverse elemente de probă.

76

În acest context, este necesar să se constate că, contrar celor susținute de thyssenkrupp la punctele 79-84 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat propria sa examinare a argumentelor acestei societăți pentru a verifica dacă și cum a examinat Comisia gradul de substituibilitate la nivelul ofertei în ceea ce privea HDG auto, inclusiv în ceea ce privea capacitatea de producție a HDG utilizată la momentul respectiv pentru clienții din afara industriei autovehiculelor.

77

În urma acestei examinări, Tribunalul a constatat la punctul 85 din această hotărâre că Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când și‑a întemeiat concluziile referitoare la definiția unei piețe distincte a HDG auto pe aprecierea sa asupra elementelor de probă colectate, fără a recurge la testul SSNIP, astfel încât a doua critică invocată de thyssenkrupp în cadrul primului aspect al primului motiv în fața Tribunalului trebuia înlăturată.

78

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat propria sa apreciere a argumentelor thyssenkrupp și că doar a reiterat aprecierea Comisiei. A doua dintre cele cinci critici specifice invocate în cadrul primului aspect al primului motiv trebuie, așadar, respinsă ca nefondată.

79

Prin intermediul celei de a treia critici, thyssenkrupp susține că, la punctele 186-189 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi limitat să reproducă motivele Comisiei care figurează în decizia în litigiu, fără a proceda la propria sa apreciere a argumentelor invocate în fața sa, ceea ce l‑ar fi condus să considere în mod eronat că exista o serie de elemente de probă menționate în această decizie care demonstrează că constatările Comisiei erau valabile și că aceasta luase în mod implicit în considerare obiecțiile formulate de thyssenkrupp.

80

În această privință, trebuie amintit că, la aceste puncte 186-189, Tribunalul a examinat argumentația thyssenkrupp potrivit căreia, în cadrul interpretării sale a anumitor documente interne ale thyssenkrupp și ale TSE, Comisia nu a ținut seama de explicațiile furnizate de aceste societăți în cursul procedurii administrative care ar fi demonstrat că aceste documente nu puteau dovedi o limitare la SEE a întinderii geografice a piețelor HDG auto și oțelului pentru ambalaje.

81

Or, contrar celor susținute de thyssenkrupp, Tribunalul a prezentat motivele pentru care a apreciat că argumentația acestei societăți, vizată la punctul precedent din prezenta hotărâre, nu poate fi admisă.

82

Astfel, efectuând o examinare detaliată a acestei decizii, Tribunalul a considerat mai întâi, la punctul 186 din hotărârea atacată, că elementele luate în considerare de Comisie constau nu numai în documente interne ale părților la concentrarea preconizată, ci și în declarații ale concurenților obținute în cursul anchetei desfășurate de această instituție.

83

În continuare, Tribunalul a statuat la punctul 187 din hotărârea atacată că thyssenkrupp nu a demonstrat că Comisia a făcut o interpretare vădit contrară textului documentelor interne ale părților la concentrarea preconizată.

84

În plus, la punctul 188 din această hotărâre, Tribunalul a efectuat propria sa examinare a argumentației thyssenkrupp referitoare la aprecierea Comisiei asupra documentelor menționate și a constatat că explicațiile acestei societăți nu erau suficient de convingătoare pentru a priva de plauzibilitate aprecierile Comisiei care figurează în considerentele (351)-(361) din decizia în litigiu.

85

În sfârșit, Tribunalul a apreciat la punctul 189 din hotărârea atacată că nu se putea reproșa Comisiei că a ignorat argumentația părților la concentrarea preconizată, dat fiind că această instituție a răspuns în mod implicit, dar necesar la această argumentație, considerând că explicațiile furnizate de thyssenkrupp și TSE nu erau de natură să modifice aprecierea pe care o adoptase în comunicarea privind obiecțiunile.

86

Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat propria sa apreciere a argumentelor thyssenkrupp și că doar a reiterat considerațiile Comisiei.

87

A treia dintre cele cinci critici specifice invocate în cadrul primului aspect al primului motiv trebuie, așadar, respinsă ca nefondată.

88

Prin intermediul celei de a patra critici, thyssenkrupp susține că, la punctele 279 și 283 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că Comisia nu era obligată nici să evalueze elementele de probă economice care îi fuseseră prezentate, nici să demonstreze teoria atingerii aduse concurenței pe care această instituție s‑ar fi bazat pentru a interzice concentrarea preconizată. În orice caz, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat la punctul 279 din hotărârea atacată că puteau fi ignorate elementele de probă economice specifice și disponibile referitoare la efectele potențiale ale concentrării preconizate. Pe de altă parte, thyssenkrupp apreciază că insuficiențele probelor economice în aprecierile Comisiei și ale Tribunalului constituie o denaturare a elementelor de probă săvârșită de Comisie și de Tribunal.

89

În această privință, trebuie să se constate că această critică se bazează pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și, în orice caz, nu este fondată.

90

Astfel, după cum reiese din cuprinsul punctului 277 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că Comisia trebuia să se bazeze pe elemente de probă fiabile și coerente și că toate aceste elemente trebuiau să constituie ansamblul datelor relevante care trebuie luate în considerare pentru a aprecia o situație complexă.

91

La punctul 278 din hotărârea menționată, Tribunalul a arătat de asemenea că controlul operațiunilor de concentrare de către Comisie necesita o analiză prospectivă care constă în a examina cum ar fi putut o astfel de operațiune să modifice factorii care determină situația concurenței pe o anumită piață și, prin urmare, să constituie un obstacol semnificativ în calea concurenței efective. El a precizat că această analiză prospectivă necesita imaginarea diverselor legături de la cauză la efect, pentru a fi reținută legătura cu cea mai mare probabilitate.

92

În plus, la punctul 279 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că „[revenea] Comisiei sarcina de a aduce probe solide în ceea ce privește aceste legături. În anumite cazuri, aceste probe [ar putea] consta în studii economice care să stabilească evoluția probabilă a situației pe piața relevantă și care să indice o motivație a participanților la piață, precum și a entității rezultate în urma concentrării, de a se comporta într‑un anumit mod. Totuși, având în vedere principiul libertății de probațiune în dreptul Uniunii, lipsa acestui tip de probă nu [era] în sine decisivă. În special, într‑o situație în care [era] evident că interesul comercial al unei întreprinderi [pleda] cu precădere în favoarea unui anumit comportament, Comisia nu [săvârșea] o eroare vădită de apreciere atunci când consideră că adoptarea reală a comportamentului prevăzut de participanții la piață sau entitatea rezultată în urma concentrării [era] o probabilitate. Într‑un astfel de caz, simplele realități economice și comerciale din speță [puteau] constitui astfel de probe solide”.

93

În lumina acestor motive, Tribunalul a examinat critica invocată de thyssenkrupp, întemeiată pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește motivația AM de a exercita o constrângere asupra majorării prețurilor după operațiunea de concentrare preconizată.

94

Astfel, la punctul 283 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, „pentru a determina evoluția probabilă a situației pe piața relevantă și pentru a aprecia existența unei motivații a participanților la piață sau a entității rezultate în urma concentrării de a se comporta într‑un anumit mod, Comisia nu [era] obligată să se bazeze pe studii economice detaliate”. El a apreciat că aceasta „se [putea] baza pe considerații legate de adoptarea reală a comportamentului prevăzut de acești participanți sau de această entitate, atunci când [era] evident că interesul comercial al unei întreprinderi [pleda] cu precădere în favoarea unui anumit comportament, ceea ce ea a demonstrat că este situația în speță”. El a considerat că rezulta că „Comisia a putut printre altele să se bazeze în această privință pe simple realități economice și comerciale din speță”.

95

Or, trebuie să se constate că nu reiese nicidecum de la punctele hotărârii atacate menționate mai sus că Tribunalul a considerat că Comisia nu era obligată nici să evalueze elementele de probă economice care îi fuseseră prezentate de părțile interesate, nici să își demonstreze teoria atingerii aduse concurenței.

96

Astfel, Tribunalul a subliniat, la punctele 279 și 280 din această hotărâre, că revenea Comisiei sarcina de a aduce dovezi solide pentru a demonstra că o operațiune de concentrare era de natură să ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

97

Desigur, Tribunalul a considerat în esență că, pentru a determina evoluția probabilă a situației pe piața relevantă și pentru a aprecia existența unei motivații a participanților la piață sau a entității rezultate în urma concentrării de a se comporta într‑un anumit mod, Comisia nu era obligată să se bazeze în mod necesar pe studii economice detaliate printre altele într‑o situație în care reieșea în mod evident din alte elemente de probă că interesul comercial al unei întreprinderi pleda cu precădere în favoarea unui anumit comportament.

98

Totuși, este necesar să se arate, în această privință, că nu reiese nici din Regulamentul nr. 139/2004, nici din jurisprudență că singurele mijloace de probă admise pentru a determina evoluția probabilă a situației pe piața relevantă și pentru a aprecia existența unei motivații a participanților la piață sau a entității rezultate în urma concentrării de a se comporta într‑un anumit mod sunt studiile economice.

99

Astfel, trebuie amintit că principiul care prevalează în dreptul Uniunii este cel al liberei aprecieri a probelor (Hotărârea din 10 septembrie 2020, Hamas/Consiliul,C‑386/19 P, EU:C:2020:691, punctul 73 și jurisprudența citată), astfel încât Comisia are în principiu posibilitatea de a invoca mijloace de probă de orice natură, ceea ce nu elimină cerința care rezultă din jurisprudență potrivit căreia elementele de probă trebuie să fie suficient de semnificative, concordante, fiabile, coerente și exacte din punct de vedere material (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctele 75 și 125).

100

În speță, Tribunalul a făcut trimitere, la punctul 277 din hotărârea atacată, la motivele care figurează la punctul 35 din această hotărâre, prin care a amintit că instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența acestora, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie toate datele relevante care trebuie luate în considerare pentru a aprecia o situație complexă și dacă sunt de natură să susțină concluziile care sunt desprinse din acestea. În special în lumina acestui punct 35 a făcut acesta aprecierile care figurează la punctele 282 și 283 din hotărârea atacată, examinând elementele de probă luate în considerare de Comisie în decizia în litigiu, pe lângă datele economice furnizate de thyssenkrupp și TSE pentru a combate analiza economică prezentată de acestea din urmă în procedura administrativă.

101

În aceste condiții, nu se poate considera că Tribunalul a săvârșit eroarea de drept care îi este reproșată în ceea ce privește punctele 279 și 283 din hotărârea atacată.

102

În sfârșit, în ceea ce privește argumentația întemeiată pe o pretinsă denaturare în aprecierea Tribunalului, trebuie amintit că rezultă din articolul 256 alineatul (1) al doilea paragraf TFUE, din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 168 alineatul (1) litera (d) și articolul 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Astfel, atunci când un reclamant invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare (Hotărârea din 26 iulie 2017, Staatliche Porzellan‑Manufaktur Meissen/EUIPO, C‑471/16 P, EU:C:2017:602, punctul 34).

103

Or, prin argumentația sa, thyssenkrupp nu a identificat cu precizie elementele de probă care au fost denaturate de Tribunal.

104

Prin urmare, această argumentație trebuie respinsă ca inadmisibilă.

105

În aceste condiții, a patra dintre cele cinci critici specifice invocate în cadrul primului aspect al primului motiv trebuie respinsă ca fiind în parte nefondată și în parte inadmisibilă.

106

În ceea ce privește, în sfârșit, a cincea și ultima critică a thyssenkrupp, prin care această societate susține că Tribunalul nu a efectuat un control integral al deciziei în litigiu, întrucât la punctele 279-290 din hotărârea atacată s‑ar fi limitat să examineze chestiuni precise, trebuie amintit că din normele care reglementează procedura în fața instanțelor Uniunii, în special din articolul 21 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și din articolul 76 și din articolul 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, reiese că litigiul este în principiu determinat și delimitat de părți și că instanța Uniunii nu se poate pronunța ultra petita (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 324).

107

Deși anumite motive pot sau chiar trebuie să fie invocate din oficiu, precum lipsa sau insuficiența motivării deciziei în cauză, care ține de normele fundamentale de procedură, un motiv referitor la legalitatea pe fond a deciziei menționate, care ține de încălcarea tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestora, în sensul articolului 263 TFUE, nu poate, în schimb, să fie examinat de instanța Uniunii decât dacă este invocat de reclamant (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 325).

108

Astfel, controlul jurisdicțional pe care Tribunalul îl poate exercita este în principiu strict legat de motivele specifice invocate în cererea introductivă în primă instanță.

109

A cincea dintre cele cinci critici specifice invocate în cadrul primului aspect al primului motiv trebuie, așadar, respinsă ca nefondată.

110

În plus, având în vedere ceea ce precedă, afirmația thyssenkrupp, invocată cu titlu subsidiar, potrivit căreia Tribunalul, în ceea ce privește cele cinci critici specifice, și‑ar fi încălcat obligația de motivare trebuie de asemenea respinsă.

111

Prin urmare, primul aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

112

Prin intermediul primei critici, thyssenkrupp susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept deoarece nu a constatat că, pentru a demonstra un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, Comisia ar fi trebuit să realizeze o examinare în două etape, în sensul punctului 51 din Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392), precum și al punctului 113 și următoarele din Hotărârea Tribunalului din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217).

113

Această examinare ar implica în primul rând efectuarea unei evaluări a comportamentului viitor care va fi adoptat de entitatea rezultată din operațiunea de concentrare și ceilalți operatori în urma acestei operațiuni, prin intermediul aprecierii evoluției economice celei mai probabile care poate fi atribuită operațiunii menționate.

114

În al doilea rând, examinarea menționată în două etape ar presupune să se efectueze, prin intermediul unei analize prospective a pieței de referință, o apreciere a aspectului dacă acest comportament viitor va conduce într‑adevăr la o situație în care se vor ridica obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața relevantă.

115

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp susține că, printre altele la punctele 270-290, 304, 432 și 433, 448-453, 540-544, 551, 570, 613, 633, 737 și 754 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat că Comisia nu era obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” existența eventuală în speță a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

116

Or, ar reieși din cuprinsul punctului 118 din Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), că Comisia este obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” existența unor obstacole semnificative în calea concurenței efective în urma unei concentrări și că cerințele în materie de probă aplicabile acestei instituții sunt, în consecință, mai stricte decât cele în temeiul cărora un obstacol semnificativ în calea concurenței efective ar fi „mai mult probabil decât improbabil”.

117

Potrivit thyssenkrupp, aplicarea unui nivel probatoriu mai puțin exigent, precum cel aplicat de Tribunal în prezenta cauză, determină în mod eronat o răsturnare a sarcinii probei, deoarece partea care face notificarea ar fi obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” lipsa unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

118

Pe de altă parte, thyssenkrupp apreciază că, întrucât nu a cerut Comisiei să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” că concentrarea preconizată va determina un obstacol semnificativ în calea concurenței efective pe piața internă, Tribunalul a acceptat că Comisia se putea baza pe o prezumție generală a existenței unui astfel de obstacol.

119

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia argumentației thyssenkrupp.

120

În memoriul său în replică, thyssenkrupp precizează că, contrar celor susținute de Comisie, al doilea aspect al primului motiv este admisibil întrucât lacunele analizei concentrării efectuate de Comisie în raport cu necesitatea efectuării unei examinări în două etape ar fi fost deja invocate în primă instanță, astfel cum ar reieși de la punctele 14 și următoarele, 26 și următoarele, 58 și următoarele, 63, 69, 72 și următoarele, 128, 135, 139 și 153 din cererea introductivă în primă instanță.

121

În ceea ce privește, în primul rând, admisibilitatea primei critici din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv al thyssenkrupp, deși această societate susține că a subliniat de mai multe ori în fața Tribunalului că constatările Comisiei referitoare la HDG auto și oțelul pentru ambalare erau afectate de erori vădite de apreciere și de drept, societatea menționată nu a demonstrat că a invocat în primă instanță motive specifice referitoare, pe de o parte, la pretinsa obligație a Comisiei și a Tribunalului de a efectua o examinare în două etape, în sensul punctului 51 din Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, EU:C:2008:392), precum și al punctului 113 și următoarele din Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217).

122

Niciunul dintre punctele cererii introductive în primă instanță la care face trimitere thyssenkrupp pentru a demonstra că a invocat criticile enunțate la punctul precedent în fața Tribunalului nu cuprind astfel de motive sau astfel de argumente specifice.

123

Or, trebuie amintit în această privință că, potrivit articolului 170 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Competența Curții în cadrul recursului este, astfel, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost sesizat Tribunalul (Hotărârea din 25 martie 2021, Slovak Telekom/Comisia,C‑165/19 P, EU:C:2021:239, punctele 98 și 99, precum și jurisprudența citată).

124

Întrucât prima critică din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv nu a fost formulată de recurentă în fața Tribunalului, trebuie respinsă ca fiind vădit inadmisibilă.

125

În ceea ce privește admisibilitatea celei de a doua critici din cadrul celui de al doilea aspect al acestui motiv, întemeiată pe cerințe de probă care revin Comisiei atunci când trebuie să dovedească existența unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective, în conformitate cu articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, pretinsa nerespectare a normelor aplicabile în materie de probă constituie o chestiune de drept care este admisibilă în stadiul recursului (a se vedea printre altele Hotărârea din 28 noiembrie 2019, ABB/Comisia,C‑593/18 P, EU:C:2019:1027, punctul 28 și jurisprudența citată). Or, astfel cum s‑a amintit la punctul 115 din prezenta hotărâre, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a considerat că Comisia nu era obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” existența eventuală a unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective. În aceste condiții, este necesar să se considere că a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv este admisibilă.

126

În ceea ce privește temeinicia acesteia, este suficient să se constate că argumentul thyssenkrupp se bazează pe premisa potrivit căreia ar reieși din cuprinsul punctului 118 din Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), că Comisia este obligată să demonstreze cu o „probabilitate serioasă” existența unor obstacole semnificative în calea concurenței efective în urma unei concentrări și că cerințele în materie de probă aplicabile acestei instituții sunt, în consecință, mai stricte decât cele în temeiul cărora un obstacol semnificativ în calea concurenței efective ar fi „mai mult probabil decât improbabil”.

127

Or, astfel cum a statuat Curtea la punctele 87 și 88 din Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments (C‑376/20 P, EU:C:2023:561), această premisă este eronată. Astfel, ținând seama în special de structura simetrică a articolului 2 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și de caracterul prospectiv al analizelor economice ale Comisiei în materie de control al concentrărilor, trebuie să se considere că, pentru a declara că o concentrare este incompatibilă sau compatibilă cu piața internă, este suficient ca Comisia să demonstreze, prin intermediul unor elemente suficient de semnificative și de concordante, că este mai mult probabil decât improbabil ca respectiva concentrare să ridice sau să nu ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia.

128

În aceste condiții, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv este nefondată.

129

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins ca fiind în parte vădit inadmisibil și în parte nefondat.

130

thyssenkrupp susține că, la punctele 55-71, 74-85, 88-93, 98-107 și 112-114 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit mai multe erori referitoare la determinarea pieței relevante în speță. Tribunalul ar fi denaturat și elementele de probă și/sau și‑ar fi încălcat obligația de motivare.

131

În primul rând, la punctele 55-57 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că Comisia nu și‑a întemeiat decizia în litigiu pe existența unei piețe distincte pentru HDG auto.

132

În al doilea rând, thyssenkrupp susține în esență că Comisia a săvârșit o eroare vădită atunci când s‑a limitat, la punctele 9.1-9.4 din decizia în litigiu, să efectueze o analiză concurențială a concentrării preconizate bazându‑se numai pe piața HDG auto, iar nu și pe o piață mai largă care să acopere EG și HDG. Potrivit acestei societăți, această eroare vădită a Comisiei ar fi trebuit identificată și constatată de Tribunal.

133

În al treilea și ultimul rând, thyssenkrupp susține că, în scopul determinării pieței relevante, Tribunalul a impus în mod eronat, printre altele la punctul 103 din hotărârea atacată, o „cerință de substituibilitate perfectă” între HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele. Tribunalul ar fi săvârșit de asemenea o eroare de drept prin faptul că nu a solicitat Comisiei ca aceasta să definească criterii tehnice pe baza cărora anumite lanțuri de producție din piața relevantă de produse ar fi putut fi incluse în scopul determinării substituibilității la nivelul ofertei. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi răsturnat sarcina probei atunci când a cerut părților care fac notificarea să demonstreze că nu exista niciun factor susceptibil să limiteze posibilitățile de substituție între producția de HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele.

134

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia argumentației thyssenkrupp.

135

În ceea ce privește, în primul rând, admisibilitatea primului aspect al celui de al doilea motiv, prin care reclamanta susține că Tribunalul a săvârșit mai multe erori referitoare la determinarea pieței relevante în speță, trebuie amintit că, după cum reiese din jurisprudența citată la punctele 57 și 58 din prezenta hotărâre, un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere, sub sancțiunea inadmisibilității recursului sau a motivului în cauză. Nu respectă aceste cerințe și trebuie declarat inadmisibil un motiv a cărui argumentație nu este suficient de clară și de precisă pentru a permite Curții să își exercite controlul, în special întrucât elementele esențiale pe care se sprijină motivul nu rezultă în mod coerent și comprehensibil din recurs. Curtea a statuat de asemenea că trebuia respins ca vădit inadmisibil un recurs care nu are o structură coerentă, care se limitează la afirmații generale și care nu cuprinde indicații precise privind punctele din hotărârea atacată care ar fi afectate eventual de o eroare de drept.

136

Or, în speță, întrucât criticile formulate de thyssenkrupp în ceea ce privește alte puncte din hotărârea atacată decât punctele 55-57 și 103 nu erau susținute cu argumente juridice specifice, acestea trebuie respinse ca fiind inadmisibile. Același lucru este valabil în ceea ce privește argumentul potrivit căruia Tribunalul și‑ar fi încălcat obligația de motivare.

137

În măsura în care thyssenkrupp contestă punctele 55-57 din hotărârea atacată și pentru motivul că, contrar constatării care figurează în considerentul (132) al deciziei în litigiu, Comisia s‑ar fi întemeiat în esență pe existența unei piețe distincte pentru HDG auto în alte secțiuni ale acestei decizii, este necesar să se considere că thyssenkrupp contestă temeinicia acestei constatări și solicită, prin urmare, Curții să efectueze o nouă apreciere a faptelor, ceea ce este inadmisibil în stadiul recursului.

138

În al doilea rând, în ceea ce privește admisibilitatea argumentației potrivit căreia Tribunalul a denaturat anumite elemente de probă, trebuie amintit, după cum reiese din cuprinsul punctului 102 din prezenta hotărâre, că, atunci când un reclamant invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, el trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare.

139

Or, prin argumentația sa, thyssenkrupp nu a identificat cu precizie elementele de probă care au fost denaturate de Tribunal.

140

Prin urmare, această argumentație trebuie de asemenea respinsă ca inadmisibilă.

141

În al treilea rând, în ceea ce privește admisibilitatea argumentației thyssenkrupp potrivit căreia în esență Tribunalul ar fi trebuit să identifice și să constate că Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când s‑a limitat, la punctele 9.1-9.4 din decizia în litigiu, să efectueze o analiză concurențială a concentrării preconizate, bazându‑se numai pe piața HDG auto, iar nu și pe o piață mai largă care să acopere EG și HDG, este necesar să se arate că, în fața Tribunalului, această societate s‑a limitat să susțină că concluzia Comisiei potrivit căreia rezultatul aprecierii din perspectiva concurenței ar fi fost același pe oricare piață era eronată. Contrar celor susținute de societatea menționată în memoriul său în replică, această constatare este confirmată de punctul 14 și următoarele din cererea introductivă în primă instanță, la care ea făcuse trimitere în această privință.

142

Or, astfel cum s‑a arătat la punctul 123 din prezenta hotărâre, potrivit articolului 170 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Competența Curții în cadrul recursului este, astfel, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost sesizat Tribunalul.

143

Prin urmare, trebuie înlăturată această argumentație a thyssenkrupp ca fiind inadmisibilă.

144

În al patrulea și ultimul rând, în ceea ce privește admisibilitatea argumentului thyssenkrupp potrivit căruia Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a cerut Comisiei să definească criterii tehnice pe baza cărora anumite lanțuri de producție din piața relevantă de produse ar fi putut fi incluse în scopul determinării substituibilității la nivelul ofertei, este suficient să se arate că, deoarece thyssenkrupp nu a invocat un astfel de argument în primă instanță, această argumentație trebuie de asemenea calificată drept „motiv nou” și, prin urmare, respinsă ca fiind inadmisibilă.

145

În ceea ce privește temeinicia, primo, a argumentației thyssenkrupp prin intermediul căreia această societate reproșează Tribunalului că a constatat în mod eronat că Comisia nu a întemeiat decizia în litigiu pe existența unei piețe distincte pentru HDG auto, trebuie să se considere că, în orice caz, această argumentație se bazează pe o interpretare eronată a hotărârii atacate. La punctele 55-57 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a efectuat o asemenea constatare. Astfel, el a constatat, la punctele 55-57 menționate, că, potrivit Comisiei, nu era necesar să se determine în speță dacă HDG și EG constituiau sau nu piețe de produse distincte, dat fiind că rezultatul aprecierii concurențiale ar fi același indiferent dacă este vorba de o piață distinctă a HDG sau de o piață globală a oțelului galvanizat (HDG + EG).

146

Prin urmare, această critică a thyssenkrupp trebuie de asemenea respinsă ca fiind nefondată.

147

Secundo, în ceea ce privește critica invocată de thyssenkrupp potrivit căreia, în scopul determinării pieței relevante, Tribunalul a impus în mod eronat, printre altele la punctul 103 din hotărârea atacată, o „cerință de substituibilitate perfectă” între HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele, este necesar să se considere că această critică se bazează de asemenea pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

148

Astfel, la punctele 101-103 din hotărârea atacată, Tribunalul doar a răspuns la unul din argumentele thyssenkrupp. Reiese din cuprinsul punctului 95 din hotărârea atacată, care conține un rezumat fidel al acestui argument, că thyssenkrupp a susținut în fața Tribunalului că aceste tipuri de oțel erau perfect substituibile la nivelul ofertei și că, cu excepția cazului oțelului avansat de înaltă rezistență, care necesită un utilaj specific, marea majoritate a lanțurilor de producție de HDG situate în SEE erau capabile să producă alte produse HDG pentru clienții din sectorul autovehiculelor sau puteau fi adaptate în acest scop cu investiții minore.

149

În plus, reiese printre altele din cuprinsul punctelor 101 și 102 din hotărârea atacată că Tribunalul a examinat aspectul dacă, în ceea ce privește punctul 20 din Comunicarea privind definirea pieței, furnizorii puteau să își reorienteze cu ușurință gama de produse, astfel încât să se justifice o extindere a pieței la ansamblul HDG. Or, de la acest punct nu reiese nicio cerință de substituibilitate perfectă.

150

La punctul 103 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că investițiile necesare modernizării lanțurilor de producție pentru a le adapta la producția de HDG auto erau departe de a fi minore. Astfel, Tribunalul a considerat că nu se putea reproșa Comisiei că a considerat că HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele nu erau perfect substituibile la nivelul ofertei.

151

În aceste condiții, critica întemeiată pe faptul că Tribunalul ar fi impus o „cerință de substituibilitate perfectă” între HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele trebuie înlăturată ca fiind nefondată.

152

Tertio, în ceea ce privește argumentația thyssenkrupp întemeiată pe faptul că Tribunalul a răsturnat sarcina probei prin faptul că a solicitat părților care fac notificarea să demonstreze că nu exista niciun factor susceptibil să limiteze posibilitățile de substituire între producția de HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele, este necesar să se constate că această argumentație se bazează pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

153

Astfel, la punctele 79-83 din această hotărâre, Tribunalul a constatat că Comisia a efectuat efectiv o apreciere a gradului de substituibilitate la nivelul ofertei și că a demonstrat că această substituibilitate era insuficientă pentru a justifica includerea HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele în piața de produse în cauză. Astfel, nu se poate reproșa Tribunalului că a răsturnat sarcina probei prin faptul că a cerut nu Comisiei, ci părților care fac notificarea să demonstreze o inexistență a factorilor susceptibili să limiteze posibilitățile de substituire între producția de HDG auto și HDG pentru alte aplicații decât autovehiculele.

154

Așadar, primul aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie să fie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

155

thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 atunci când a statuat la punctele 118-122 și 127-136 din hotărârea atacată că oțelul laminat pentru ambalaje constituia o piață de produse distinctă.

156

În special, thyssenkrupp consideră, în primul rând, că aprecierea Tribunalului referitoare la substituibilitatea la nivelul ofertei este afectată de erori de drept, de o insuficiență a motivării, precum și de denaturări ale elementelor de probă. Această societate susține că Tribunalul a declarat în mod eronat, la punctul 118 din hotărârea atacată, că Comisia a constatat, în considerentul (293) al deciziei în litigiu, că participanții din sectorul oțelului pentru ambalaje nu produceau oțel laminat cu echipamentele existente utilizate pentru producția de oțel cu acoperire organică.

157

Astfel, în acest considerent (293), Comisia doar ar fi declarat că producția de oțel laminat necesita un echipament de producție specific, ceea ce o distingea de producția de TP și de ECCS. Or, potrivit thyssenkrupp, Tribunalul ar fi trebuit să examineze dacă echipamentele existente utilizate pentru producția de oțel cu acoperire organică puteau fi utilizate pentru a produce oțel laminat, permițând astfel o substituibilitate la nivelul ofertei.

158

În al doilea rând, thyssenkrupp susține că, la punctul 119 din hotărârea atacată, Tribunalul, considerând că revenea acestei societăți sarcina de a demonstra o substituibilitate mai mare la nivelul ofertei, a răsturnat sarcina probei.

159

În al treilea și ultimul rând, thyssenkrupp susține, pe de o parte, că, printre altele la punctele 132-134 din hotărârea atacată, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept pentru motivul că nu a constatat că Comisia, potrivit cerințelor care rezultă din Comunicarea privind definirea pieței, ar fi trebuit să utilizeze testul SSNIP pentru a determina gama de produse substituibile.

160

Pe de altă parte, potrivit thyssenkrupp, la punctul 132 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat elementele de probă atunci când a considerat că reieșea cu claritate din răspunsurile date de clienți la întrebările referitoare la substituibilitatea dintre oțelul laminat și oțelul lăcuit în cadrul anchetei de piață lansate de Comisie că cei mai mulți clienți care își exprimaseră o poziție menționaseră în mod convingător existența unor limite ale substituibilității.

161

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

162

În ceea ce privește, în primul rând, argumentația thyssenkrupp întemeiată în esență, pe de o parte, pe faptul că, la punctul 118 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a reprodus în mod fidel considerentul (293) al deciziei în litigiu și, pe de altă parte, pe faptul că, în scopul determinării substituibilității la nivelul ofertei, Tribunalul nu a examinat dacă echipamentele existente utilizate pentru producția de oțel cu acoperire organică puteau fi utilizate pentru producția de oțel laminat, trebuie să se constate că această argumentație se bazează pe o interpretare eronată atât a hotărârii atacate, cât și a deciziei în litigiu.

163

Pe de o parte, este necesar să se considere că Tribunalul a reprodus în mod fidel considerentul (293) al deciziei în litigiu, întrucât reiese din acest considerent că Comisia a considerat că faptul că părțile la concentrarea preconizată dispuneau de lanțuri de producție specifice pentru oțelul laminat și că lanțurile de producție de oțel cu acoperire organică ale concurenților părților la concentrare nu ar fi active în producția și furnizarea de oțel laminat ar repune în discuție argumentul acestora din urmă potrivit căruia existența lanțurilor de producție de oțel cu acoperire organică ar permite o substituibilitate la nivelul ofertei.

164

Pe de altă parte, reiese din cuprinsul punctelor 118-121 din hotărârea atacată că, în scopul determinării substituibilității la nivelul ofertei, Tribunalul a ținut seama de echipamentele existente utilizate pentru producția de oțel cu acoperire organică în raport cu posibilitatea de a produce oțel laminat.

165

Astfel, mai întâi, la punctul 119 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că fezabilitatea tehnică este o condiție necesară, dar nu suficientă, a substituibilității la nivelul ofertei. În continuare, la punctul 120 din hotărârea menționată, Tribunalul a arătat că, după cum reiese din cuprinsul punctului 23 din Comunicarea privind definirea pieței, pentru ca substituibilitatea la nivelul ofertei să fie relevantă în scopul definirii pieței de produse, furnizorii trebuie să își poată reorienta producția printre altele fără întârzieri importante și fără să suporte investiții suplimentare substanțiale, ceea ce este incompatibil cu necesitatea unei etape de producție suplimentare pentru a transforma TP sau ECCS în oțel laminat, care impune aplicarea unei acoperiri suplimentare pe acestea, și anume un film plastic cu substrat metalic. În sfârșit, la punctul 121 din aceeași hotărâre, Tribunalul a considerat că constatarea făcută de Comisie, în considerentul (293) al deciziei în litigiu, potrivit căreia thyssenkrupp și TSE dispun de lanțuri de laminare specifice pentru a proceda la această etapă suplimentară a producției de oțel laminat arată că ele au trebuit să suporte costuri suplimentare importante, ceea ce contravine unei eventuale substituibilități la nivelul ofertei, în sensul punctului 23 din Comunicarea privind definirea pieței.

166

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a examinat dacă echipamentele existente utilizate pentru producția de oțel cu acoperire organică puteau fi utilizate pentru a produce oțel laminat, permițând astfel o substituibilitate la nivelul ofertei.

167

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația thyssenkrupp potrivit căreia, la punctul 119 din hotărârea atacată, Tribunalul a răsturnat sarcina probei întrucât a considerat că revenea acestei societăți sarcina de a demonstra o substituibilitate mai mare la nivelul ofertei, trebuie constatat că această argumentație se bazează de asemenea pe o interpretare eronată a acestei hotărâri.

168

Astfel, nu reiese nicidecum din punctul 119 menționat că Tribunalul a impus thyssenkrupp să demonstreze o substituibilitate mai mare la nivelul ofertei, eliberând Comisia de sarcina probei care îi revine în materie de concentrări.

169

În schimb, reiese din cuprinsul punctelor 118-121 din hotărârea atacată că Tribunalul a considerat că Comisia și‑a justificat aprecierea substituibilității la nivelul ofertei în speță și că thyssenkrupp nu reușise să demonstreze că această apreciere a Comisiei era afectată de erori procedurale, erori de drept sau erori vădite de apreciere.

170

Așadar, nu se poate considera că Tribunalul a exonerat Comisia de obligația de a dovedi că punerea în aplicare a concentrării ar ridica sau nu obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau o pe o parte semnificativă a acesteia. Această instanță nici nu a cerut thyssenkrupp să demonstreze o substituibilitate mai mare la nivelul ofertei.

171

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește, pe de o parte, critica thyssenkrupp potrivit căreia Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că nu a constatat neutilizarea de către Comisie a testului SSNIP pentru a determina gama de produse substituibile, trebuie arătat că, după cum confirmă punctul 15 din Comunicarea privind definirea pieței, testul SSNIP nu constituie decât un „mod” de a aprecia substituibilitatea între produsele în cauză. Reiese de asemenea din cuprinsul punctului 25 din comunicarea menționată că „[e]xistă o serie de elemente care permit aprecierea măsurii în care substituția ar putea avea loc” și că „Comisia adoptă un mod de abordare deschis, bazat pe elemente empirice, care are scopul de a exploata toate informațiile disponibile care ar putea fi utile în evaluarea cazurilor individuale [și] nu utilizează o ierarhie rigidă a diferitelor surse de informații sau a diferitelor tipuri de elemente de probă”.

172

Rezultă că Comisia nu s‑a autolimitat în sensul că ar aplica mereu testul SSNIP pentru a determina o eventuală substituibilitate a produselor în cauză. Ea dispune, prin urmare, de o marjă de apreciere și poate alege, din seria de elemente de probă menționate la punctul 25 din Comunicarea privind definirea pieței, pe cele pe care le consideră cele mai adecvate în fiecare caz în parte.

173

În ceea ce privește, pe de altă parte, reproșul thyssenkrupp întemeiat pe o denaturare a elementelor de probă privind substituibilitatea între oțelul laminat și oțelul cu acoperire, trebuie arătat că această societate se limitează în esență să susțină că, la punctul 132 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat elementele de probă considerând că reieșea cu claritate din răspunsurile date de clienți la întrebări referitoare la substituibilitatea între oțelul laminat și oțelul cu acoperire că cea mai mare parte a clienților care au exprimat o poziție menționaseră în mod convingător limite ale acestei substituibilități. thyssenkrupp adaugă faptul că a considera că această poziție este cea a „majorității” clienților constituie o denaturare a elementelor de probă. Potrivit acestei societăți, pentru a ajunge la o asemenea constatare, este necesar să se efectueze nu o reexaminare pe fond, ci numai o numărare a răspunsurilor.

174

Or, în loc să se identifice cu precizie elementele de probă care ar fi fost denaturate de Tribunal, thyssenkrupp se limitează să facă trimitere la prima sa cerere introductivă în primă instanță și la anexa A.4d menționată la punctul 132 din hotărârea atacată, care are 592 de pagini și cuprinde toate răspunsurile date de clienți la întrebările puse de Comisie în cadrul anchetei sale de piață.

175

Astfel, întrucât thyssenkrupp nu identifică cu precizie elementele de probă pretins denaturate în speță, argumentația acestei societăți trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă.

176

Așadar, al doilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie să fie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

177

thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a considerat în mod eronat la punctul 56 din hotărârea atacată că argumentele sale care urmăreau să demonstreze că HDG și EG aparțin aceleiași piețe trebuie înlăturate ca fiind inoperante în ansamblu.

178

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

179

În această privință, trebuie arătat că, la punctul 56 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că, întrucât Comisia nu a concluzionat în mod definitiv că HDG și EG făceau parte din două piețe distincte, argumentele thyssenkrupp care urmăreau să demonstreze că HDG și EG aparțin aceleiași piețe trebuiau înlăturate ca fiind inoperante în ansamblu.

180

La punctul 57 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că aceste argumente trebuiau în orice caz să fie respinse de asemenea ca fiind nefondate, din motivele prezentate la punctele 58-70 din această hotărâre.

181

Or, întrucât, astfel cum reiese în esență din cuprinsul punctelor 62-70 din prezenta hotărâre, thyssenkrupp nu a demonstrat că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 58-70 din hotărârea atacată, al treilea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind inoperant.

182

thyssenkrupp susține că Tribunalul nu a statuat cu privire la prima critică a primului motiv din cererea introductivă în primă instanță și că și‑a încălcat obligația de motivare prin faptul că s‑a înșelat asupra reproșului formulat de această societate cu privire la necesitatea de a lua în considerare practica decizională anterioară a Comisiei, în special decizia adoptată în cazul AM/Ilva.

183

Astfel, thyssenkrupp ar fi susținut în primă instanță că nu exista niciun temei factual care să permită să se presupună existența unei piețe distincte pentru HDG auto, bazându‑se pe anumite elemente ale cazului AM/Ilva care ar fi trebuit luate în considerare și în prezenta cauză, dat fiind că priveau aceleași produse și aceleași piețe relevante. În special, elementele menționate ar fi inclus constatări privind substituibilitatea la nivelul ofertei între produsele de calitate ridicată și produsele de bază și constrângerea de preț exercitată de produsele de bază, precum și împrejurarea că AM ar fi fost pe punctul de a achiziționa două fabrici mari de HDG ale Ilva, capabile să producă volume importante de HDG și de HDG auto de înaltă calitate.

184

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

185

În această privință, reiese cu claritate din cererea introductivă în primă instanță că thyssenkrupp a susținut că, în cazul AM/Ilva, HDG auto nu a fost considerată o piață distinctă și că nu era necesar să se considere că, în prezentul caz, exista o astfel de piață. Potrivit acestei societăți, inexistența unei astfel de piețe distincte era justificată de două motive generale ale Comisiei care figurau în considerentele (295), (602) și următoarele ale deciziei adoptate în cazul AM/Ilva.

186

Or, la punctele 65-69 din hotărârea atacată, Tribunalul a înțeles în mod corect critica thyssenkrupp, respingându‑i totodată argumentele.

187

În special, la punctul 65 din această hotărâre, Tribunalul a apreciat că trimiterea la deciziile anterioare ale Comisiei referitoare la produsele plate din oțel carbon și în special la decizia adoptată în cazul AM/Ilva era lipsită de relevanță.

188

La punctul 66 din hotărârea menționată, această instanță a considerat că, potrivit unei jurisprudențe constante a Tribunalului, atunci când Comisia decide asupra compatibilității unei operațiuni de concentrare cu piața internă pe baza unei notificări și a unui dosar referitoare la această operațiune, un reclamant nu este îndreptățit să repună în discuție aceste constatări pentru motivul că acestea sunt diferite de cele făcute anterior în altă cauză, pe baza unei notificări și a unui dosar diferite, chiar dacă piețele în discuție în cele două cauze sunt similare, chiar identice. Astfel, potrivit Tribunalului, în măsura în care thyssenkrupp invocă în speță analize făcute de Comisie într‑o decizie anterioară, această parte a argumentației sale este lipsită de relevanță.

189

În plus, Tribunalul a apreciat la punctul 68 din hotărârea atacată că, în orice caz, nici Comisia, nici, a fortiori, Tribunalul nu sunt legate în speță de constatările de fapt și aprecierile economice efectuate în deciziile anterioare ale Comisiei referitoare la produsele plate din oțel carbon, în special decizia adoptată în cazul AM/Ilva, la care se referă thyssenkrupp. Presupunând că analiza efectuată în această din urmă decizie este diferită de cea efectuată în speță în decizia în litigiu, fără ca această diferență să fie justificată în mod obiectiv, Tribunalul nu ar trebui să anuleze decizia în litigiu în prezenta procedură decât dacă aceasta, iar nu decizia adoptată în cazul AM/Ilva era afectată de erori.

190

Astfel, la punctul 69 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că thyssenkrupp nu poate reproșa Comisiei că nu a urmat, în decizia în litigiu, practica sa decizională anterioară, susținând că această instituție nu ar fi făcut aceleași aprecieri asupra faptelor din speță și asupra celor din cazurile anterioare, în special ale cazului AM/Ilva, la care ea face trimitere.

191

Al patrulea aspect al celui de al doilea motiv de recurs trebuie, așadar, să fie respins ca nefondat.

192

Rezultă că al doilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

193

Prin intermediul primei critici, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a efectuat, printre altele la punctele 561 și 562 din hotărârea atacată, o interpretare și o aplicare eronată a articolului 2 din Regulamentul nr. 139/2004, precum și a considerentului (25) al acestui regulament atunci când a considerat că Comisia putea concluziona, în considerentul (1419) al deciziei în litigiu, că ar putea exista un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, rezultând din crearea unei poziții dominante în ceea ce privește TP și oțelul laminat pentru ambalaje, precum și un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, rezultând din efecte orizontale necoordonate pe piețele TP, ECCS și oțelului laminat pentru ambalaje. Potrivit thyssenkrupp, considerentul (25) al Regulamentului nr. 139/2004 nu permite o aplicare în paralel a acestor două concepte diferite. Nu ar reieși nicidecum din acest considerent că modificarea legislativă rezultată din acest regulament urmărea să faciliteze o interpretare nerestrictivă a criteriului obstacolului semnificativ în calea concurenței efective. Astfel, potrivit thyssenkrupp, noțiunea de efecte necoordonate pe piețele de oligopol nu se poate aplica decât dacă nu a fost constatată nicio poziție dominantă.

194

În speță, Comisia și Tribunalul au lăsat deschisă problema dacă entitatea rezultată în urma concentrării preconizate urma să devină dominantă sau nu și, în consecință, ar fi redus în mod eronat pragul de intervenție. Or, astfel cum ar fi statuat Tribunalul în Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), nimic nu sugerează că articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 urmărea să introducă un prag de intervenție mai scăzut.

195

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp susține în esență că, la punctele 564 și 565 din hotărârea atacată, fără a efectua propria sa analiză, Tribunalul s‑a limitat să se refere la considerentele (1413)-(1419) ale deciziei în litigiu pentru a considera că Comisia „a făcut o distincție clară între elementele pe care se bazează constatarea creării unei poziții dominante [și] cele care [au condus‑o] să concluzioneze în sensul existenței unor efecte orizontale necoordonate”. Or, potrivit thyssenkrupp, evaluarea efectelor economice trebuie să fie diferită după cum concentrarea implică o poziție dominantă sau efecte necoordonate pe o piață de oligopol. thyssenkrupp apreciază că, presupunând chiar că, la punctul 565 din hotărârea atacată, Tribunalul a putut considera că aceiași factori puteau fi luați în considerare pentru a justifica două teorii de atingere adusă concurenței susținute de Comisie, nu era mai puțin adevărat că acesta nu putea aprecia că Comisia a făcut suficientă distincție între cele două teorii, precum și între piețele relevante.

196

În plus, la punctul 563 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că thyssenkrupp nu s‑a referit la niciun element specific din analiza Comisiei pentru a‑i reproșa acesteia că nu a făcut distincție între cele două teorii de atingere adusă concurenței. Astfel, potrivit acestei societăți, însăși esența criticii pe care o invocă, potrivit căreia Comisia nu a făcut o astfel de distincție, nu permite să se descrie unde anume în analiza efectuată de Comisie s‑a produs omisiunea reproșată.

197

Prin intermediul celei de a treia și ultime critici, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că s‑a limitat, la punctele 567 și 568 din hotărârea atacată, să rezume decizia în litigiu fără a‑i aprecia conținutul.

198

Comisia contestă temeinicia argumentației thyssenkrupp, precum și admisibilitatea celei de a doua critici.

199

În ceea ce privește prima critică a thyssenkrupp, trebuie amintit că, în temeiul articolului 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004, o concentrare care ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării sau consolidării unei poziții dominante, trebuie declarată incompatibilă cu piața internă.

200

Astfel cum reiese în esență din considerentul (25) al acestui regulament, articolul 2 alineatul (3) din regulamentul menționat vizează incompatibilitatea cu piața internă a unei concentrări între întreprinderi care își desfășoară activitatea pe o piață de oligopol atunci când această concentrare constituie un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, chiar dacă entitatea rezultată din această concentrare nu ar deține o poziție dominantă pe piața în cauză.

201

În special, reiese din ultima teză a considerentului (25) al Regulamentului nr. 139/2004 că noțiunea de „obstacol semnificativ în calea concurenței efective” în sensul articolului 2 alineatele (2) și (3) din acest regulament trebuie interpretată ca depășind conceptul de poziție dominantă numai în ceea ce privește efectele anticoncurențiale ale unei concentrări generate de comportamentul necoordonat al întreprinderilor care nu ar avea o poziție dominantă pe piața în cauză. Astfel, după cum s‑a arătat în a treia frază a acestui considerent, în anumite situații, concentrările care implică eliminarea unor constrângeri concurențiale importante pe care părțile implicate în concentrare le‑au exercitat una asupra celeilalte, precum și o reducere a presiunii concurențiale asupra celorlalți concurenți pot împiedica grav concurența, chiar și în absența unei posibile coordonări între membrii oligopolului.

202

În acest context, este necesar să se arate că efectele orizontale necoordonate cele mai clare se produc atunci când entitatea rezultată dintr‑o operațiune de concentrare obține sau își consolidează o poziție dominantă individuală.

203

Astfel cum Tribunalul a afirmat la punctul 562 din hotărârea atacată, întemeindu‑se pe punctul 51 din Hotărârea din 13 februarie 1979, Hoffmann‑La Roche/Comisia (85/76, EU:C:1979:36), o piață poate fi dominată de o întreprindere individuală și să fie în același timp o piață de oligopol. Or, și pe o astfel de piață de oligopol, poziția dominantă individuală a unei astfel de întreprinderi poate fi întărită prin efectele orizontale necoordonate ale unei concentrări, precum cele vizate la punctul 201 din prezenta hotărâre.

204

În aceste condiții, Tribunalul nu a săvârșit o eroare de drept atunci când, la punctele 561 și 562 din hotărârea atacată, a interpretat articolul 2 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și considerentul (25) al acestuia în sensul că noțiunile, pe de o parte, de creare sau consolidare a unei poziții dominante și, pe de altă parte, de existență a unor efecte orizontale necoordonate care rezultă din eliminarea unei importante constrângeri concurențiale pe o piață de oligopol sunt compatibile și nu se exclud reciproc.

205

Prima critică trebuie, așadar, să fie respinsă ca fiind nefondată.

206

În ceea ce privește inadmisibilitatea invocată de Comisie cu privire la a doua critică, întemeiată pe faptul că thyssenkrupp nu ar fi susținut această critică prin argumente juridice specifice, este suficient să se arate că, în recursul formulat, această societate a prezentat argumente juridice suficient de specifice. Prin intermediul acestor argumente, thyssenkrupp nici nu solicită Curții, contrar celor susținute de Comisie, să efectueze o nouă apreciere a faptelor în speță. Prin urmare, această excepție de inadmisibilitate trebuie să fie respinsă.

207

În ceea ce privește temeinicia celei de a doua critici, trebuie să se constate, în primul rând, că, contrar celor susținute de thyssenkrupp, Tribunalul a efectuat propria sa analiză a argumentației acestei societăți cu privire la aspectul dacă, în speță, Comisia se baza pe aceiași factori pentru a ajunge la două concluzii diferite.

208

Astfel, reiese din cuprinsul punctelor 564 și 565 din hotărârea atacată că Tribunalul a apreciat că, în considerentele (1413)-(1419) ale deciziei în litigiu, Comisia a analizat în mod distinct, pe de o parte, crearea unei poziții dominante și, pe de altă parte, existența unor efecte orizontale necoordonate, chiar dacă aceste două analize se bazau în parte pe aceleași elemente de fapt. În special, Tribunalul a precizat, la punctul 564 din această hotărâre, că „Comisia a concluzionat, cu titlu principal, în sensul creării unei poziții dominante pe baza cotelor de piață și a mai multor alte elemente menționate la punctele 9.5.3-9.5.9 din această decizie și, cu titlu subsidiar, și în sensul existenței de efecte orizontale necoordonate rezultate din eliminarea unei importante constrângeri concurențiale, întemeindu‑se pe considerațiile de la punctele 9.5.3-9.5.12 din decizia menționată”.

209

În ceea ce privește împrejurarea că aceste analize se bazau în parte pe aceleași elemente de fapt, la punctul 565 din hotărârea menționată, Tribunalul a apreciat că „analiza Comisiei referitoare la poziția dominantă și cea referitoare la efectele orizontale necoordonate nu pot fi efectuate altfel decât axându‑se în mod necesar pe aceleași elemente de fapt, precum cotele de piață și de capacitate, importurile, reacția concurenților și puterea de cumpărare, precum și faptul că au fost examinate în subdiviziunile punctului 9.5 din decizia [în litigiu], deoarece [erau] aceleași elemente care [trebuiau] luate în considerare pentru aceste două analize”.

210

Reiese, așadar, din aceste motive ale Tribunalului că acesta a efectuat el însuși o examinare a analizei Comisiei referitoare la efectele concentrării în cauză.

211

În al doilea rând, întrucât, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 202-204 din prezenta hotărâre, noțiunile, pe de o parte, de creare sau consolidare a unei poziții dominante și, pe de altă parte, de existență a unor efecte orizontale necoordonate care rezultă din eliminarea unei importante constrângeri concurențiale pe o piață de oligopol nu se exclud reciproc și efectele orizontale necoordonate cele mai clare se produc atunci când entitatea rezultată dintr‑o operațiune de concentrare obține sau își consolidează o poziție dominantă individuală, nu se poate reproșa Tribunalului că a săvârșit o eroare de drept atunci când a considerat la punctul 565 din hotărârea atacată că Comisia putea într‑o anumită măsură să se bazeze pe aceiași factori și indicii pentru a demonstra că concentrarea preconizată ar fi putut da naștere unei poziții dominante sau să antreneze efecte orizontale necoordonate.

212

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește argumentul thyssenkrupp întemeiat pe faptul că, la punctul 563 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că thyssenkrupp nu se referea la niciun element specific al analizei Comisiei pentru a‑și justifica reproșul potrivit căruia această instituție nu a făcut distincție între cele două teorii de atingere adusă concurenței pe care le susținea, este suficient să se arate că, întrucât thyssenkrupp nu a stabilit că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctele 564 și 565 din hotărârea atacată, că Comisia a făcut distincție între elementele pe care se bazează aceste două teorii, acest argument trebuie respins ca inoperant.

213

În aceste condiții, a doua critică a thyssenkrupp trebuie respinsă ca fiind nefondată.

214

În ceea ce privește a treia și ultima critică, este necesar să se constate că, întrucât argumentul thyssenkrupp reprodus la punctul 567 din această hotărâre și examinat la punctele 567 și 568 din aceasta nu privea decât aspectul dacă aprecierea de către Comisie a elementelor de natură să demonstreze crearea sau consolidarea unei poziții dominante trebuia efectuată într‑un mod diferit de evaluarea celorlalte efecte necoordonate, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat propria sa analiză a aprecierii economice de către Comisie atunci când urmărea să răspundă tocmai la acest argument.

215

Astfel, la punctul 568 din hotărârea menționată, Tribunalul a subliniat, pe de o parte, că, „în ceea ce privește piața TP, Comisia a apreciat motivațiile AM de a contracara o creștere a prețurilor entității rezultate în urma concentrării preconizate, luând în considerare printre altele elemente economice, precum structura de oligopol a pieței, dorința redusă a clienților de a‑și spori dependența de AM, faptul că a contracara o creștere a prețurilor ar antrena o scădere a prețurilor pentru toate volumele și lipsa unor capacități de rezervă ale AM [considerentele (1288) și (1289)]”. Pe de altă parte, „în ceea ce privește piața ECCS, Comisia a evaluat motivațiile AM de a compensa o astfel de creștere, bazându‑se printre altele pe structura de oligopol a pieței și pe o analiză a documentelor interne ale reclamantei, care arată, potrivit acesteia din urmă, comportamentul probabil al AM pe această piață [considerentele (1294)-(1297)]”. În plus, întrucât thyssenkrupp nu a stabilit că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 567 și 568 din hotărârea atacată, reproșurile sale privind punctul 566 din această hotărâre sunt inoperante.

216

În aceste condiții, a treia și ultima critică a thyssenkrupp trebuie înlăturată ca fiind nefondată. În consecință, primul aspect al celui de al treilea motiv este respins.

217

Prin intermediul primei critici, thyssenkrupp susține că Tribunalul a înțeles în mod eronat conținutul primei critici din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță și nu a definit în mod corect criteriile pertinente pentru a evalua dacă TSE putea fi calificat drept „importantă forță concurențială”.

218

Astfel, prin intermediul acestei critici, thyssenkrupp afirmă că a susținut în fața Tribunalului că, în decizia în litigiu, Comisia nici nu indicase criteriul juridic aplicabil în vederea calificării TSE drept „importantă forță concurențială”, nici nu a analizat dacă situația în cauză intra sub incidența unuia dintre cele două cazuri descrise la punctele 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale. Potrivit thyssenkrupp, Comisia a afirmat pur și simplu, în considerentul (965) al acestei decizii, că, înainte de concentrarea preconizată, TSE era o importantă forță concurențială, dincolo chiar de ceea ce ar putea sugera cota sa de piață actuală, în special pentru că intenționa să își extindă în mod activ prezența pe piața relevantă.

219

În acest context, la punctul 463 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi interpretat în mod eronat în mod foarte larg noțiunea de „importantă forță concurențială” și ar fi săvârșit, așadar, o eroare de drept atunci când a considerat, în consecință, că această noțiune permitea să se țină seama de situațiile în care cotele de piață ale unei întreprinderi oferă doar un prim indiciu util cu privire la importanța concurențială a participanților la piață.

220

În plus, Tribunalul ar fi trebuit să țină seama de concluziile care decurg din cuprinsul punctului 174 din Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), potrivit cărora o „importantă forță concurențială” trebuie să se distingă de concurenții săi în ceea ce privește consecințele asupra concurenței, altfel orice întreprindere de pe o piață de oligopol care exercită o presiune concurențială ar putea fi calificată drept „importantă forță concurențială”.

221

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp invocă șase argumente principale.

222

În primul rând, aprecierea efectuată de Tribunal în cadrul examinării celei de a doua critici din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță ar fi afectată de o eroare de drept, întrucât Tribunalul nu a efectuat un control jurisdicțional efectiv. În special, thyssenkrupp apreciază că, printre altele la punctele 476, 478, 484 și 486 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat să repete și să descrie aprecierea Comisiei care figurează în decizia în litigiu și nu a furnizat motive care să permită să se înțeleagă dacă a apreciat că argumentele și elementele de probă prezentate de Comisie erau suficiente pentru a susține constatările efectuate de aceasta potrivit cărora, în esență, TSE realizează investiții superioare mediei și se concentrează pe creșterea cotei sale de piață în sectorul HDG auto.

223

În al doilea rând, thyssenkrupp apreciază că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 477 din hotărârea atacată, că, în ceea ce privește elementele de probă prezentate pentru a demonstra că alți furnizori de HDG auto realizau de asemenea, în același moment, investiții analoge celor realizate de TSE în acest sector, trebuiau favorizate declarațiile acestor furnizori făcute în cadrul investigației de piață a Comisiei în raport cu probele prezentate de thyssenkrupp și de TSE.

224

În al treilea rând, la punctele 478 și 485 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi referit în mod eronat la considerentul (1079) al deciziei în litigiu în vederea examinării aprecierii Comisiei privind aspectul dacă TSE putea fi calificată drept „importantă forță concurențială”. Or, acest considerent nu ar avea nicio legătură cu această apreciere.

225

În al patrulea rând, thyssenkrupp apreciază că punctul 482 din hotărârea atacată este afectat de o motivare contradictorie. Pe de o parte, la acest punct 482 Tribunalul ar fi constatat că Comisia nu a săvârșit o eroare de apreciere atunci când a considerat că datele economice furnizate de thyssenkrupp și de TSE, care priveau evoluția cotei de piață a TSE în cursul anilor 2012-2017, nu erau determinante pentru calificarea acestei societăți drept „importantă forță concurențială”, în special pentru că, astfel cum reieșea din considerentul (901) al deciziei în litigiu, după investițiile realizate, anumite active ale TSE nu ar fi început probabil producția modernizată decât cel mai devreme în cursul anilor 2019-2021.

226

Pe de altă parte, la punctul 482 menționat, Tribunalul ar fi considerat că, astfel cum reieșea din considerentul (901) al deciziei în litigiu, Comisia nu a presupus că, în cursul anilor 2019-2021, cota de piață a TSE ar crește.

227

În acest context, thyssenkrupp precizează că, în cazul în care Comisia a considerat că cota de piață a TSE nu crescuse în mod semnificativ în trecut, deoarece unele dintre activele sale nu începuseră încă producția modernizată, aceasta ar fi trebuit să presupună că cota de piață a TSE va crește de îndată ce va începe producția modernizată. În caz contrar, nu ar exista niciun argument care să permită Comisiei să califice TSE drept „importantă forță concurențială”.

228

În plus, potrivit thyssenkrupp, Tribunalul nu ar fi ținut seama de argumentația acestei societăți potrivit căreia o creștere a competitivității TSE după demararea producției modernizate nu putea fi prezumată fără a ține seama de efectele investițiilor contemporane și paralele, echivalente și cunoscute, realizate de concurenții TSE.

229

În al cincilea rând, thyssenkrupp arată că, la punctul 487 din hotărârea atacată, Tribunalul a omis să examineze în mod independent argumentația sa potrivit căreia, în esență, investițiile TSE ar fi fost destinate doar să recupereze decalajul față de cele ale concurenților săi. În acest context, Tribunalul ar fi denaturat în plus considerentul (897) al deciziei în litigiu atunci când a constatat că thyssenkrupp și TSE ar fi admis că nu dispuneau de elemente de probă în susținerea afirmației lor. Astfel, thyssenkrupp și TSE ar fi recunoscut doar că faptul pe care se întemeiau în această privință nu fusese indicat în mod expres în elementele de probă furnizate de aceste două întreprinderi. În plus, Tribunalul nu ar fi efectuat o examinare a elementelor de probă de care dispunea.

230

În al șaselea rând, thyssenkrupp arată că, la punctul 490 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentația sa potrivit căreia Comisia a ignorat elemente de probă furnizate de thyssenkrupp și de TSE care urmăreau să se demonstreze că un anumit număr de clienți și de concurenți nu împărtășeau calificarea TSE drept „importantă forță concurențială”, fără a efectua propria analiză și fără a preciza considerentele deciziei în litigiu referitoare la examinarea de către Comisie a acestor elemente de probă.

231

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

232

În ceea ce privește prima critică a thyssenkrupp, întemeiată în esență pe faptul că Tribunalul s‑a înșelat cu privire la conținutul primei critici din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță și nu a definit în mod corect criteriile relevante pentru a evalua dacă TSE putea fi calificată drept „importantă forță concurențială”, trebuie, în primul rând, să se arate că, la punctele 454-464 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat prima critică din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță.

233

La punctele 454-458 din această hotărâre, Tribunalul a prezentat argumentația thyssenkrupp. Reiese în esență din cuprinsul acestor puncte că, prin intermediul primei critici din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță, această societate susținea că, în considerentul (883) și următoarele ale deciziei în litigiu, Comisia nu aplicase în mod corect criteriile de definire a ceea ce constituie o „importantă forță concurențială”, enunțate la punctele 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale.

234

Or, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 100-102 din cererea introductivă în primă instanță, thyssenkrupp făcea efectiv referire la cele două situații descrise la punctele 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale drept criterii relevante și aprecia că, în decizia în litigiu, Comisia nu examinase aplicabilitatea criteriilor noțiunii de „importantă forță concurențială”.

235

Rezultă, așadar, că Tribunalul nu s‑a înșelat cu privire la conținutul primei critici din cadrul celui de al cincilea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță.

236

În al doilea rând, în ceea ce privește critica formulată de thyssenkrupp potrivit căreia, în esență, Tribunalul, pe de o parte, nu a definit în mod corect criteriile relevante pentru a stabili dacă TSE putea fi calificată drept „importantă forță concurențială” și, pe de altă parte, a interpretat în mod eronat în sens foarte larg, la punctul 463 din hotărârea atacată, noțiunea de „importantă forță concurențială”, trebuie arătat că, la punctele 460 și 461 din această hotărâre, Tribunalul a amintit conținutul punctelor 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale care introduc această noțiune.

237

La punctul 462 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat că cele două situații prezentate la punctele 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale, potrivit cărora, pe de o parte, este posibil ca o întreprindere care a intrat recent pe piața în cauză să exercite în viitor o puternică presiune concurențială asupra celorlalte întreprinderi prezente pe această piață și, pe de altă parte, o întreprindere a cărei cotă de piață este relativ scăzută poate constitui totuși o importantă forță concurențială în cazul în care produsele sale în curs de dezvoltare sunt promițătoare, nu sunt decât exemple de situații în care poate apărea o importantă forță concurențială.

238

În plus, la punctul 463 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 37 din Orientările privind concentrările orizontale, noțiunea de „importantă forță concurențială” permite să se țină seama de situațiile în care cotele de piață ale unei întreprinderi ar putea conduce la subestimarea importanței sale din perspectiva concurenței. Potrivit Tribunalului, această noțiune este compatibilă cu punctul 14 din aceste orientări, potrivit căruia cotele de piață, deși relevante, oferă doar un prim indiciu util cu privire la importanța concurențială a participanților la piață. Astfel, Tribunalul a considerat că revine Comisiei sarcina de a efectua o analiză aprofundată a condițiilor de concurență, ținând seama și de alți factori decât cotele de piață, precum efectele concentrării asupra concurenței dintre părți și posibilele reacții ale clienților și concurenților.

239

În acest context, la punctele 464-466 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat în esență că Comisia a efectuat o asemenea analiză detaliată a concurenței dintre părțile la concentrarea preconizată și a constrângerii concurențiale exercitate de TSE pe piața HDG auto. Prin urmare, Tribunalul a apreciat că această instituție a analizat rolul și capacitățile specifice ale TSE, poziția sa în raport cu alți participanți și a constatat că TSE se îndepărta de majoritatea acestor alți participanți.

240

În această privință, trebuie amintit că, potrivit interpretării coroborate a punctelor 26, 37 și 38 din Orientările privind concentrările orizontale, înlăturarea unei „importante forțe concurențiale” este, în principiu, unul dintre factorii care pot influența probabilitatea ca o concentrare să genereze efecte necoordonate semnificative și care permit astfel să se aprecieze printre altele dacă această concentrare ar conduce la eliminarea constrângerilor concurențiale importante pe care părțile la concentrare le exercitau una asupra celeilalte (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 160).

241

În plus, reiese din jurisprudență că noțiunea de „importantă forță concurențială” nu poate fi aplicată exclusiv unor întreprinderi care exercită o concurență deosebit de agresivă în materie de prețuri și care și‑ar forța concurenții de pe piață să se alinieze la prețurile lor sau unor întreprinderi a căror politică de prețuri ar fi susceptibilă să modifice în mod semnificativ dinamicile concurențiale pe piața în cauză (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 166).

242

Astfel, Curtea a considerat deja că, pentru a califica o întreprindere drept „importantă forță concurențială”, este suficient, după cum se arată la punctul 37 din Orientările privind concentrările orizontale, ca aceasta să aibă asupra procesului concurențial o influență mai mare decât ar sugera cotele sale de piață sau orice indicator similar (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 167).

243

În aceste condiții, Tribunalul nu a săvârșit o eroare atunci când a definit criteriile relevante pentru a stabili dacă TSE putea fi calificată drept „importantă forță concurențială”, a interpretat noțiunea de „importantă forță concurențială” considerând că această noțiune cuprindea și situații în care cotele de piață puteau conduce la subestimarea importanței unei întreprinderi și a considerat că revenea Comisiei sarcina de a efectua o analiză aprofundată a condițiilor de concurență, ținând seama și de alți factori, precum efectele concentrării asupra concurenței dintre părțile în cauză și posibilele reacții ale clienților și concurenților.

244

Prima critică trebuie, așadar, să fie respinsă ca fiind nefondată.

245

A doua critică cuprinde șase argumente principale.

246

În ceea ce privește primul argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 222 din prezenta hotărâre, trebuie amintit că întinderea controlului de legalitate prevăzut la articolul 263 TFUE se extinde la toate elementele deciziilor Comisiei care fac obiectul unui control aprofundat asigurat de Tribunal, în drept și în fapt, în lumina motivelor invocate de recurentă și ținând seama de toate elementele relevante prezentate de aceasta (a se vedea în acest sens Hotărârea din 26 septembrie 2018, Infineon Technologies/Comisia,C‑99/17 P, EU:C:2018:773, punctul 48).

247

Întinderea controlului exercitat de Tribunal este, așadar, limitată de motivele invocate de recurentă, cu excepția motivelor de ordine publică.

248

Or, pe de o parte, reiese din cuprinsul punctului 468 din hotărârea atacată, care nu este contestat de thyssenkrupp, că această societate s‑a limitat, în primă instanță, să afirme că nu a perceput în mod clar pe ce elemente de probă s‑a întemeiat Comisia pentru a considera că TSE a realizat investiții superioare mediei și s‑a concentrat pe creșterea cotei sale de piață în sectorul HDG auto. În plus, thyssenkrupp a reproșat Comisiei că a respins, în considerentul (896) al deciziei în litigiu, elementele de probă prezentate de thyssenkrupp și de TSE pentru a demonstra că alți furnizori de HDG auto realizau investiții similare celor ale TSE în acest sector, pentru motivul că aceste elemente de probă contraziceau răspunsurile furnizorilor înșiși și ale clienților din sectorul menționat.

249

Examinând aceste critici la punctele 475-479 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în esență că, contrar celor susținute de thyssenkrupp, decizia în litigiu conținea o serie de indicii care demonstrau că TSE a realizat investiții superioare mediei în HDG auto și s‑a concentrat pe creșterea cotei sale de piață în sectorul HDG auto. În special, la punctul 476 din această hotărâre, Tribunalul a considerat că nu se poate reproșa Comisiei că nu a citat elementele de probă pe care s‑a bazat, din moment ce, astfel cum reiese în special din considerentele (884)-(892), (948) și (954) ale deciziei în litigiu, ea s‑a întemeiat pe documentele interne ale thyssenkrupp și ale TSE, precum și pe răspunsurile concurenților și ale clienților în cadrul anchetei de piață pe care a efectuat‑o.

250

În plus, la punctele 477 și 478 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește critica formulată de thyssenkrupp potrivit căreia Comisia nu ar fi putut respinge, în considerentul (896) al deciziei în litigiu, elementele de probă ale thyssenkrupp și TSE care urmăreau să demonstreze că alți furnizori de HDG auto realizau de asemenea investiții similare celor ale TSE, Comisia a arătat, în acest considerent (896), că se întemeiase pe ancheta sa de piață pentru a le respinge.

251

Pe de altă parte, la punctele 484-486 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat criticile formulate de thyssenkrupp potrivit cărora Comisia nu ar fi comparat investițiile TSE cu cele ale concurenților săi și nici nu ar fi luat în considerare cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare sau planurile de strategie internă ale acestor concurenți.

252

Cu toate acestea, reiese cu claritate din cuprinsul punctelor 484-486 din hotărârea atacată că Tribunalul a examinat în mod precis aceste critici și a arătat că, în speță, Comisia a efectuat, în considerentele (883)-(966) ale deciziei în litigiu, o analiză detaliată a rolului, a poziției și a capacităților specifice ale TSE în raport cu alți participanți la piața relevantă și a constatat că TSE se îndepărta de majoritatea acestor alți participanți. La punctele 485 și 486 din hotărârea atacată, Tribunalul a precizat că, în vederea analizei sale, Comisia a luat în considerare printre altele investițiile și planurile de extindere a patru concurenți ai TSE.

253

În aceste condiții, critica formulată de thyssenkrupp cu privire la punctele 476, 478, 484 și 486 din hotărârea atacată nu este întemeiată.

254

În ceea ce privește al doilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 223 din prezenta hotărâre, este suficient să se arate că thyssenkrupp nu a demonstrat motivul pentru care Tribunalul nu ar fi trebuit să acorde prioritate declarațiile altor furnizori decât TSE, deși, astfel cum a arătat Comisia, aceștia erau mai bine plasați decât thyssenkrupp pentru a‑și comenta propriile planuri de investiții.

255

Astfel, această argumentație a thyssenkrupp trebuie respinsă ca nefondată.

256

În ceea ce privește al treilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 224 din prezenta hotărâre, trebuie arătat, pe de o parte, că, la punctul 478 din hotărârea atacată, Tribunalul urmărește să răspundă la argumentația prin care thyssenkrupp reproșează Comisiei că nu a citat probele pe care s‑a întemeiat pentru a califica TSE drept „importantă forță concurențială”.

257

Or, thyssenkrupp nu contestă aprecierea Tribunalului de la punctul 479 din hotărârea atacată, potrivit căreia recurenta nu a demonstrat că Comisia nu a fost în măsură să se bazeze pe o serie de indicii exacte din punct de vedere material, fiabile și concordante, de natură să susțină concluziile care au fost trase în această privință în considerentele (883)-(966) ale deciziei în litigiu.

258

Pe de altă parte, la punctul 485 din hotărârea atacată, Tribunalul urmărește să răspundă la argumentul thyssenkrupp potrivit căruia Comisia nu a efectuat o comparație a investițiilor TSE cu cele ale concurenților acesteia în vederea calificării TSE drept „importantă forță concurențială”.

259

Or, chiar presupunând că nu era necesar ca Tribunalul să se refere la considerentul (1079) al deciziei în litigiu, din moment ce acesta nu face parte din secțiunea acestei decizii consacrată în mod specific aspectului dacă TSE constituie o importantă forță concurențială, trebuie arătat că, în orice caz, Tribunalul s‑a întemeiat pe alte considerente ale deciziei menționate care demonstrează că Comisia a efectuat efectiv o astfel de comparație.

260

Astfel, reiese din cuprinsul punctului 484 din hotărârea atacată că, în considerentele (883)-(966) ale deciziei în litigiu, Comisia a analizat rolul și capacitățile specifice ale TSE, precum și poziția TSE în raport cu alți participanți la piață și a constatat că TSE se îndepărta de majoritatea acestor alți participanți.

261

Or, rezultă din considerentul (896) al acestei decizii, care a fost examinat de Tribunal la punctul 477 din această hotărâre, că Comisia a analizat afirmația părților la concentrarea preconizată potrivit căreia concurenții TSE făceau ei înșiși investiții comparabile cu cele ale TSE și că ea a constatat că această afirmație era contrazisă de informațiile pe care le primise de la acești concurenți și de la consumatori ai produselor relevante.

262

În aceste condiții, argumentația thyssenkrupp trebuie respinsă ca inoperantă.

263

În ceea ce privește al patrulea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctele 225-228 din prezenta hotărâre, este suficient să se arate că acest argument privește un motiv neesențial al hotărârii atacate. Or, din moment ce obiecțiunile îndreptate împotriva unor motive neesențiale ale unei decizii a Tribunalului nu pot determina anularea acestei decizii și sunt, așadar, inoperante (Hotărârea din 13 iulie 2023, Comisia/CK Telecoms UK Investments,C‑376/20 P, EU:C:2023:561, punctul 96 și jurisprudența citată), argumentul menționat trebuie respins ca inoperant.

264

În ceea ce privește al cincilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 229 din prezenta hotărâre, trebuie să se considere că, presupunând chiar că Tribunalul nu a rezumat în mod corect, la punctul 487 din hotărârea atacată, considerentul (897) al deciziei în litigiu, o astfel de eroare ar fi lipsită de relevanță pentru afirmația thyssenkrupp potrivit căreia Tribunalul a omis să examineze în mod independent afirmația sa potrivit căreia investițiile TSE erau destinate doar să recupereze decalajul față de cele ale concurenților săi. Astfel, la punctul 488 din această hotărâre, care nu este contestat de thyssenkrupp, Tribunalul a arătat că, în orice caz, Comisia a respins această afirmație în considerentele (920)-(932) ale deciziei în litigiu și că niciun element de probă contrar suficient de convingător nu a fost prezentat de thyssenkrupp pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile reținute de Comisie în considerentele menționate.

265

În aceste împrejurări, al cincilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 229 din prezenta hotărâre, trebuie respins.

266

În ceea ce privește al șaselea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 230 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că această argumentație a thyssenkrupp se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

267

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 473 și 490 din hotărârea atacată, care conțin un rezumat al criticilor formulate de thyssenkrupp, această societate s‑a limitat să susțină în fața Tribunalului că Comisia a ignorat elementele de probă menționate. Această împrejurare este confirmată la lectura punctului 107 din cererea introductivă în primă instanță.

268

În acest context, la punctul 490 din hotărârea atacată, Tribunalul a abordat tocmai această critică și, făcând trimitere la considerentele (883)-(966) ale deciziei în litigiu, a constatat că, contrar celor susținute de thyssenkrupp, în cadrul examinării ansamblului elementelor de probă puse la dispoziția sa, Comisia a luat în considerare aceste elemente de probă, dar a apreciat că ele nu erau suficient de convingătoare pentru a‑și modifica aprecierea în această privință.

269

Astfel, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a apreciat el însuși elementele de probă furnizate de părțile la concentrarea preconizată sau că nu a precizat în ce considerente ale deciziei în litigiu Comisia a examinat aceste elemente de probă.

270

În aceste condiții, a doua critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respinsă ca nefondată.

271

În consecință, al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

272

thyssenkrupp arată că, spre deosebire de concluziile care decurg din cuprinsul punctului 227 și următoarelor din Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), Tribunalul nu a solicitat Comisiei să demonstreze un grad special de proximitate între thyssenkrupp și TSE, nici în ceea ce privește piața HDG auto, nici piața oțelului pentru ambalaje. Potrivit thyssenkrupp, această instanță a efectuat astfel o interpretare și o aplicare eronate ale noțiunii de „concurenți apropiați” care figurează la punctul 28 din Orientările privind concentrările orizontale.

273

În primul rând, la punctul 532 din hotărârea atacată, care încheie secțiunea referitoare la HDG auto, Tribunalul ar fi făcut referire la constatarea Comisiei potrivit căreia thyssenkrupp și TSE sunt concurenți „apropiați”, iar nu concurenți „deosebit de” apropiați. Or, abordarea urmată de Tribunal la punctele 513, 520 și 521 din hotărârea atacată ar demonstra că Tribunalul nu a solicitat Comisiei să demonstreze că aceste două societăți sunt concurenți deosebit de apropiați.

274

În al doilea rând, în ansamblul secțiunii din hotărârea atacată dedicate oțelului pentru ambalaje, în special la punctele 740-745 și 750-752 din această hotărâre, Tribunalul ar fi calificat părțile la concentrarea preconizată drept concurenți „apropiați”. În special, din aprecierile Tribunalului care figurează la punctele 735, 739, 747 și 751 din hotărârea menționată ar reieși în mod clar că Tribunalul nu recunoaște că proximitatea concurenței, în sensul punctului 28 și următoarele din Orientările privind concentrările orizontale, impune un grad special de proximitate. Din cuprinsul acestor puncte din hotărârea atacată ar rezulta, așadar, că Tribunalul nu a aplicat criteriul adecvat al unui grad special de proximitate a concurenței.

275

Comisia contestă atât admisibilitatea, cât și temeinicia argumentației thyssenkrupp.

276

În memoriul său în replică, thyssenkrupp obiectează că acest aspect este admisibil, pe de o parte, pentru motivul că, deși nu a utilizat termenul „concurenți deosebit de apropiați” în cererea sa introductivă în primă instanță, ar reieși în special din cuprinsul punctului 161 din aceasta că a făcut trimitere la punctul 28 din Orientările privind concentrările orizontale, precum și la faptul că Comisia nu a aplicat criteriul corect, care constă în a stabili dacă părțile la concentrarea preconizată ofereau produse pe care un număr foarte mare de clienți le considerau ca reprezentând prima sau a doua opțiune a acestora, ceea ce ar evidenția un grad special de proximitate a concurenței. Pe de altă parte, această problematică ar fi fost ridicată de thyssenkrupp în ședință în fața Tribunalului.

277

În această privință, trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat la punctul 123 din prezenta hotărâre, că, potrivit articolului 170 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, recursul nu poate modifica obiectul litigiului dedus judecății Tribunalului. Competența Curții în cadrul recursului este, astfel, limitată la aprecierea soluției legale date cu privire la motivele dezbătute în fața primei instanțe. O parte nu poate, așadar, să invoce pentru prima dată în fața Curții un motiv pe care nu l‑a invocat în fața Tribunalului, întrucât aceasta ar echivala cu a‑i permite să sesizeze Curtea, a cărei competență în materie de recurs este limitată, cu un litigiu mai extins decât cel cu care a fost sesizat Tribunalul.

278

Or, în speță, reiese din cererea introductivă în primă instanță, în special din cuprinsul punctului 161 din aceasta, că, deși thyssenkrupp s‑a referit la punctul 28 din Orientările privind concentrările orizontale, nu este mai puțin adevărat că această societate nu a reproșat Comisiei că a săvârșit o eroare în măsura în care, în vederea stabilirii proximității thyssenkrupp și TSE, această instituție ar fi aplicat un criteriu mai puțin exigent decât cel potrivit căruia aceste două întreprinderi trebuiau calificate drept „concurenți deosebit de apropiați”. thyssenkrupp s‑a limitat, în realitate, să afirme că aprecierea referitoare la existența unei proximități a concurenței consta în esență într‑o apreciere economică a gradului de substituibilitate a produselor părților la concentrarea preconizată și că întrebările adresate de Comisie clienților pentru a determina proximitatea concurenței dintre părțile la concentrarea preconizată erau eronate.

279

În ceea ce privește argumentația thyssenkrupp potrivit căreia, în ședința în fața Tribunalului, această societate a afirmat în mod expres, făcând trimitere la Hotărârea din 28 mai 2020, CK Telecoms UK Investments/Comisia (T‑399/16, EU:T:2020:217), că Comisia ar fi trebuit să demonstreze că thyssenkrupp și TSE sunt „concurenți deosebit de apropiați”, în ceea ce privește atât piața HDG auto, cât și piața oțelului pentru ambalaje, este suficient să se constate că thyssenkrupp nu a furnizat nicio probă care să poată susține această argumentație.

280

Rezultă că al treilea aspect al celui de al treilea motiv de recurs trebuie să fie înlăturat ca nefondat.

281

În consecință, al treilea aspect al celui de al treilea motiv este respins.

282

În primul rând, thyssenkrupp reproșează în esență Tribunalului că nu a examinat, la punctele 279-287 din hotărârea atacată, argumentația acestei societăți prezentată la punctele 63-68 din cererea introductivă în primă instanță. Potrivit societății menționate, Tribunalul s‑a limitat să reia elementele de probă pe care s‑a întemeiat Comisia în decizia în litigiu.

283

În al doilea rând, thyssenkrupp reproșează Tribunalului în esență, în special la punctul 285 din hotărârea atacată, că a confirmat aprecierile Comisiei potrivit cărora majorările de prețuri după concentrarea preconizată nu ar fi susținute decât de amenințarea represaliilor din partea entității rezultate din această concentrare dacă AM nu s‑ar adapta la majorările de prețuri. Potrivit thyssenkrupp, fără constatarea unor efecte coordonate, această abordare ar permite Comisiei să constate existența unor obstacole semnificative în calea concurenței efective în toate operațiunile de concentrare. thyssenkrupp precizează că toate entitățile rezultate în urma concentrării ar fi astfel motivate să majoreze prețurile dacă ar putea amenința în mod credibil cu represalii rivalele care nu s‑ar adapta.

284

În al treilea rând, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că s‑a limitat, la punctele 611, 612, 615, 617 și 619 din hotărârea atacată, fără a efectua propria analiză a aspectului dacă AM era o alternativă viabilă pentru cumpărătorii TP sau ai ECCS, să rezume decizia în litigiu, constatând că analiza economică a Comisiei era „coerentă”, „foarte plauzibilă” și „solidă”.

285

În plus, potrivit thyssenkrupp, aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 615 din hotărârea atacată și care privește eventualul comportament al AM după o creștere a prețurilor din partea entității rezultate în urma concentrării este eronată în măsura în care Tribunalul a neglijat faptul că unui concurent nu i‑ar crește cererea decât dacă nu ar urma majorarea (ipotetică) a prețurilor entității rezultate în urma concentrării.

286

Pe de altă parte, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a omis să evalueze, la punctul 613 și următoarele din hotărârea atacată, ce capacități de rezervă puteau fi considerate „suficiente”.

287

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

288

În ceea ce privește, în primul rând, critica formulată de thyssenkrupp potrivit căreia Tribunalul nu a examinat, la punctele 279-287 din hotărârea atacată, argumentația acestei societăți prezentată la punctele 63-68 din cererea introductivă în primă instanță, este necesar să se constate că această critică rezultă dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate.

289

Argumentația thyssenkrupp care figurează la punctele 63-68 din cererea introductivă în primă instanță și rezumată la punctele 270 și 271 din hotărârea atacată este respinsă la punctele 282-290 din această hotărâre. În special, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 282, 283, 285 și 287-289 din hotărârea menționată, Tribunalul a constatat că Comisia s‑a întemeiat pe mai multe elemente de probă, pe comportamentul real și efectiv al AM pe piața HDG auto, precum și pe datele economice furnizate de thyssenkrupp și de TSE, pentru a stabili că AM nu ar fi fost motivată să reacționeze printr‑o extindere a producției la majorările de prețuri ale entității rezultate în urma concentrării preconizate. În plus, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 288 din hotărârea atacată, Tribunalul a aprobat concluziile Comisiei întemeindu‑se pe propria examinare a elementelor de probă menționate.

290

În al doilea rând, în ceea ce privește argumentația thyssenkrupp, întemeiată în esență pe faptul că, în special la punctul 285 din hotărârea atacată, Tribunalul a confirmat în mod eronat concluziile Comisiei potrivit cărora majorările de prețuri după concentrarea preconizată nu ar fi susținute decât de amenințarea represaliilor din partea entității rezultate din această concentrare dacă AM nu s‑ar adapta la majorările de prețuri, trebuie să se constate că această argumentație se întemeiază de asemenea pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

291

Pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 266 din această hotărâre, Tribunalul a examinat argumentația thyssenkrupp potrivit căreia Comisia a concluzionat, în mod implicit, în sensul existenței unor efecte orizontale coordonate, întrucât, potrivit acestei instituții, AM își coordona prețurile cu entitatea rezultată în urma concentrării preconizate, iar această entitate ținea seama de această coordonare pentru a‑și lua deciziile tarifare după concentrarea preconizată. La punctele 268 și 269 din hotărârea menționată, Tribunalul a respins această argumentație a thyssenkrupp și a constatat în esență că Comisia nu menționase, nici măcar implicit, vreo existență a unor efecte orizontale coordonate între AM și entitatea rezultată din această concentrare.

292

Pe de altă parte, la punctele 282-290 din aceeași hotărâre, Tribunalul a respins argumentația thyssenkrupp potrivit căreia în esență decizia în litigiu este afectată de o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește elementele de probă reținute pentru a stabili lipsa motivației AM de a exercita o constrângere asupra unei majorări a prețurilor după operațiunea de concentrare preconizată, în pofida unor capacități enorme aflate la dispoziția sa.

293

În cadrul aprecierii sale, Tribunalul nu a constatat nicidecum că majorările de prețuri după concentrarea preconizată nu ar fi susținute decât de amenințarea represaliilor din partea entității rezultate din această concentrare în cazul în care AM nu s‑ar adapta majorărilor de prețuri.

294

În al treilea și ultimul rând, în ceea ce privește argumentația thyssenkrupp menționată la punctele 284-286 din prezenta hotărâre, este necesar să se arate că, în ceea ce privește punctele 611, 612, 615, 617 și 619 din hotărârea atacată, acestea privesc examinarea de către Tribunal a celui de al treilea aspect al celui de al patrulea motiv al cererii introductive în primă instanță, referitor la o eroare de drept și la erori vădite de apreciere privind posibilitățile clienților de a schimba furnizorul în SEE.

295

Reiese suficient de clar din cuprinsul punctelor 611-620 din hotărârea atacată că, în mod contrar celor susținute de thyssenkrupp, Tribunalul nu numai că a înlăturat critica acestei societăți potrivit căreia Comisia nu dovedise corespunzător cerințelor legale că, după concentrarea preconizată, AM nu ar fi o alternativă viabilă pentru cumpărătorii de TP sau ECCS, ci a efectuat și propria sa apreciere a concluziilor Comisiei.

296

Astfel, după ce a constatat, în special la punctele 612 și 616 din hotărârea atacată, că, în ceea ce privește atât piața TP, cât și piața ECCS, Comisia și‑a confirmat analiza prospectivă a motivațiilor AM de a contracara o eventuală majorare a prețurilor entității rezultate în urma concentrării preconizate, Tribunalul a procedat mai întâi, la punctul 614 din această hotărâre, la o verificare a aspectului dacă această analiză era conformă cu punctele 32-35 din Orientările privind concentrările orizontale, care figurează sub titlul „Concurenții sunt puțin susceptibili să mărească producția lor în cazul creșterii prețurilor”. În urma examinării, Tribunalul a constatat că majorarea producției era improbabilă, în special atunci când concurenții aveau constrângeri legate de capacitate, cum este cazul AM în speță în cazul TP.

297

În continuare, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 615 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat analiza prospectivă a Comisiei și a constatat că era foarte probabil ca, în fața unei eventuale majorări a prețurilor din partea entității rezultate în urma concentrării preconizate, clienții care ar fi încercat să se orienteze către un concurent, precum AM, care este singurul alt participant important la piața în cauză, s‑ar fi confruntat de asemenea cu creșteri de prețuri.

298

Astfel, potrivit Tribunalului, atunci când un asemenea concurent vede că cererea pentru produsele sale crește, el însuși este motivat în mod unilateral să majoreze prețurile, iar nu să le mențină constante sau să le reducă pentru a câștiga noi clienți, întrucât acest lucru ar contraveni optimizării beneficiilor sale. Prin urmare, Tribunalul a aprobat analiza prospectivă a Comisiei ca fiind coerentă și foarte plauzibilă și, contrar celor susținute de thyssenkrupp, nu se poate reproșa Tribunalului că a stabilit în mod eronat, la punctul 615 din hotărârea atacată, eventualul comportament al AM în cazul majorării prețului din partea entității rezultate în urma concentrării preconizate, ținând seama în special de constrângerile de capacitate ale acestei societăți, invocate la punctul 613 din această hotărâre.

299

În plus, la punctul 617 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că raționamentul prezentat la punctul 612 și următoarele din această hotărâre, referitor la piața TP, se aplica în esență și pieței ECCS. Astfel, acesta a confirmat că analiza prospectivă a Comisiei, potrivit căreia AM nu ar fi fost motivată să contracareze o eventuală creștere a prețurilor ECCS după operațiunea de concentrare preconizată, ci mai degrabă să o urmeze și să beneficieze de aceasta, era astfel la fel de coerentă și foarte plauzibilă, ținând seama și de faptul că structura de oligopol a pieței ECCS ar fi probabil consolidată și mai mult în urma acestei concentrări.

300

În sfârșit, Tribunalul a considerat, la punctul 619 din hotărârea atacată, că analiza prospectivă a Comisiei, efectuată în considerentele (1288) și (1289), precum și în considerentul (1294) și următoarele ale deciziei în litigiu, era întemeiată efectiv pe o analiză economică solidă a reacției AM în privința unei eventuale majorări a prețurilor entității rezultate în urma concentrării pe piețele TP și ECCS.

301

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat propria analiză a aprecierii Comisiei cu privire la aspectul dacă AM ar fi o alternativă viabilă pentru cumpărătorii de TP sau ECCS. Această critică formulată de thyssenkrupp rezultă, așadar, dintr‑o interpretare eronată a hotărârii atacate.

302

Nu se poate reproșa Tribunalului nici că a omis să evalueze, la punctul 613 și următoarele din hotărârea atacată, capacitățile de rezervă care puteau fi considerate „suficiente”. În această privință, este suficient să se arate, pe de o parte, că nu reiese nici din cuprinsul punctului 136 din cererea introductivă în primă instanță, nici din cuprinsul punctului 601 din hotărârea atacată, care reproduce argumentația thyssenkrupp în primă instanță, că această societate a invocat un astfel de argument în fața Tribunalului, ceea ce face ca această critică să fie vădit inadmisibilă. Pe de altă parte, Tribunalul a ținut seama de capacitățile de rezervă ale AM, întrucât, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 612, 613, 618 și 619 din această hotărâre, Tribunalul s‑a referit la considerentul (1289) al deciziei în litigiu, care conține o estimare a capacităților de rezervă ale concurenților entității rezultate în urma concentrării preconizate și în special a celor ale AM.

303

Prin urmare, al patrulea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

304

Prin intermediul primei critici, thyssenkrupp reproșează Tribunalului, în primul rând, că a omis să arate că nu era posibil să se considere, pe baza strategiei actuale a TSE, că clienții stabiliți în SEE nu constituiau o țintă strategică pentru furnizorii asiatici Posco, Hyundai Steel și Baosteel, fără a întreba în mod direct aceste întreprinderi care era ținta lor strategică. În al doilea rând, thyssenkrupp consideră că există o contradicție la punctul 545 din hotărârea atacată, întrucât, la acest punct, Tribunalul a considerat, pe de o parte, că Posco, Hyundai Steel și Baosteel reușeau să furnizeze o proporție semnificativă din nevoile anumitor clienți și, pe de altă parte, că „clienții exprimau ei înșiși o preferință clară pentru aprovizionarea în cadrul SEE”. În al treilea rând, thyssenkrupp consideră că, la punctul 545 din hotărârea atacată, Tribunalul a solicitat în mod eronat acestei societăți să demonstreze că toți clienții puteau fi aprovizionați într‑o mare măsură de importatori. În al patrulea rând, thyssenkrupp arată că Tribunalul a ignorat elementele de probă relevante atunci când, la punctul 545 din hotărârea atacată, a considerat că motivele care urmăreau să justifice faptul că Fiat Chrysler Automobiles NV (denumită în continuare „FCA”) se aproviziona prin recurgerea la importuri nu puteau fi transpuse în privința celorlalți clienți.

305

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp susține, în primul rând, că la punctul 645 din hotărârea atacată Tribunalul nu a efectuat propria analiză a argumentelor thyssenkrupp întemeiate pe faptul că Comisia a acordat o pondere disproporționată anumitor declarații ale clienților privind restricții pretins imputabile volatilității cererii, ci s‑a limitat să descrie abordarea Comisiei și să facă trimitere la răspunsurile date la chestionarul 13, fără a furniza alte explicații.

306

În al doilea rând, potrivit thyssenkrupp, la punctul 646 din hotărârea atacată, Tribunalul a răsturnat sarcina probei considerând că critica invocată de thyssenkrupp potrivit căreia Comisia ar fi ignorat faptul că părțile însele vindeau volume semnificative unor clienți stabiliți în afara SEE nu poate avea decât o relevanță foarte limitată pentru analiza piețelor relevante și a reacției clienților stabiliți în cadrul SEE, întrucât thyssenkrupp nu a demonstrat contrariul.

307

În al treilea rând, thyssenkrupp susține, pe de o parte, că, la punctul 647 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat elementele de probă de care dispunea și că motivarea sa este contradictorie. Astfel, ea apreciază că, deși Tribunalul a constatat că documentele interne ale thyssenkrupp, reproduse în imaginile 200 și 201 din decizia în litigiu, „confirm[au]” constatările Comisiei referitoare la importanța termenelor de executare, interpretarea eronată a acestor documente interne de către Comisie are în mod necesar un impact asupra aprecierii acestei instituții.

308

Pe de altă parte, în ceea ce privește calitatea importurilor, thyssenkrupp a reproșat în esență Comisiei că, în considerentele (1312)-(1316) ale deciziei în litigiu, a selectat citate extrase din ancheta sa de piață și a ignorat informațiile provenite de la părți sau din această anchetă care le contraziceau. În această privință, thyssenkrupp apreciază că din cuprinsul punctului 649 din hotărârea atacată reiese că Tribunalul s‑a limitat să facă trimitere la răspunsurile date la întrebarea 63 din chestionarul 4 fără a efectua propria analiză.

309

Comisia contestă atât temeinicia argumentației thyssenkrupp, cât și admisibilitatea unora dintre argumentele sale.

310

În ceea ce privește prima critică a thyssenkrupp privind incidența importurilor de produse de HDG auto asupra concurenței, trebuie arătat că Tribunalul a examinat al șaptelea aspect al celui de al treilea motiv al cererii introductive în primă instanță la punctele 534-551 din hotărârea atacată.

311

Mai întâi, la punctele 541-544 din această hotărâre, Tribunalul a examinat critica adusă Comisiei de thyssenkrupp potrivit căreia această instituție nu a examinat în mod suficient problema măsurii în care importurile ar constitui o constrângere asupra părților după punerea în aplicare a concentrării preconizate.

312

În această privință, Tribunalul a considerat în esență că, astfel cum reiese din considerentul (974) al deciziei în litigiu, ancheta de piață efectuată de Comisie a arătat că fluxurile viitoare de importuri posibile de HDG auto în SEE erau minime și că importurile constituiau o constrângere limitată ca urmare a factorilor de natură structurală și de reglementare, precum termenele de executare mai lungi, lipsa de reacție a importatorilor, riscul deteriorării în timpul transportului, lipsa capacităților tehnice ale furnizorilor stabiliți în afara SEE, lipsa prezenței comerciale în SEE, precum și măsurile de protecție comercială recent impuse asupra importurilor de produse HDG auto.

313

În continuare, la punctele 545 și 546 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat în esență că rarul exemplu al FCA, în calitate de client care se aprovizionează prin recurgerea la importuri, invocat de thyssenkrupp, nu poate infirma în sine faptul că marea majoritate a clienților din sectorul automobilelor nu se aprovizionează sau se aprovizionează în mod neglijabil de la furnizori stabiliți în afara SEE, ceea ce nu este susceptibil să se schimbe în viitor, astfel cum reiese din considerentele (974) și (981) ale deciziei în litigiu, care nu au fost contestate de thyssenkrupp. În special, Tribunalul a considerat că faptul că un anumit client din sectorul automobilelor este aprovizionat de importuri nu însemna că acest lucru era valabil pentru toți clienții.

314

În plus, la punctele 547-549 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat critica adresată Comisiei de thyssenkrupp potrivit căreia această instituție, fără a întreba societățile Posco, Hyundai Steel și Baosteel dacă clienții stabiliți în SEE erau ținta lor strategică, ar fi dedus, în considerentul (1001) al deciziei în litigiu, din strategia actuală a TSE constatarea că acești clienți stabiliți în SEE nu constituiau o astfel de țintă pentru aceste societăți.

315

În această privință, în primul rând, Tribunalul a considerat că societățile menționate nu își concentrau strategiile asupra clienților din SEE, întrucât transportul produselor la scară mondială era dificil și oneros. În al doilea rând, Tribunalul a constatat că Comisia s‑a întemeiat pe tabelul nr. 8 din decizia în litigiu, elaborat pe baza datelor furnizate de părțile la concentrarea propusă, pentru a afirma că volumele limitate ale importurilor în SEE indicau că aceste importuri constituiau o constrângere limitată asupra furnizorilor stabiliți în SEE. În al treilea rând, Tribunalul a considerat că ancheta de piață a Comisiei a arătat că clienții exprimau ei înșiși o preferință clară pentru aprovizionarea în cadrul SEE. Astfel, Tribunalul a considerat că, presupunând chiar că Comisia nu ar fi dedus din strategia actuală a TSE că clienții acestei societăți nu constituiau o țintă strategică pentru Posco, Hyundai Steel și Baosteel, această instituție ar fi ajuns în mod necesar la aceeași constatare, și anume că respectivii clienți nu constituiau o țintă strategică pentru aceste societăți.

316

În sfârșit, la punctul 550 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că Posco are o importanță minimă în calitate de concurent al thyssenkrupp și al TSE pe piața HDG auto din SEE. Această constatare nu este atacată de thyssenkrupp în fața Curții.

317

Astfel, Tribunalul a constatat la punctul 551 din hotărârea atacată că, având în vedere ansamblul motivelor care figurează la punctele 540-550 din această hotărâre, thyssenkrupp nu poate reproșa în mod valabil Comisiei că a săvârșit, în considerentele (967)-(1033) ale deciziei în litigiu, erori vădite de apreciere care afectează concluzia potrivit căreia importurile constituiau o constrângere concurențială limitată asupra furnizorilor din SEE în sectorul HDG auto în interiorul SEE.

318

În acest context, trebuie, în primul rând, să se examineze al treilea argument formulat în cadrul primei critici formulate de thyssenkrupp, potrivit căruia, la punctul 545 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi solicitat în mod eronat acestei societăți să demonstreze că toți clienții puteau fi aprovizionați într‑o mare măsură de importatori.

319

Este necesar să se constate, în această privință, că această afirmație rezultă dintr‑o interpretare eronată a punctului 545 menționat.

320

Desigur, la punctul 545 menționat, Tribunalul a considerat că „faptul că un anumit client din sectorul automobilelor este aprovizionat prin importuri nu înseamnă că acest lucru este valabil pentru toți clienții”. Cu toate acestea, o asemenea considerație nu implică faptul că Tribunalul a impus thyssenkrupp să demonstreze că toți clienții puteau fi aprovizionați într‑o mare măsură de importatori. Astfel, Tribunalul a precizat că, „[î] n orice caz, un singur exemplu, chiar câteva exemple rare nu pot infirma în sine faptul că marea majoritate a clienților din sectorul automobilelor nu se aprovizionează sau se aprovizionează în mod neglijabil de la furnizori stabiliți în afara SEE”. Prin urmare, trebuie să se considere că Tribunalul a precizat pur și simplu că o concluzie generală nu putea fi dedusă din exemple izolate.

321

În al doilea rând, trebuie analizat al patrulea argument formulat în cadrul primei critici invocate de thyssenkrupp, potrivit căruia, la punctul 545 din hotărârea atacată, Tribunalul ar fi ignorat elementele de probă pertinente atunci când a considerat că motivele care urmăreau să justifice faptul că FCA se aproviziona prin recurgerea la importuri nu puteau fi transpuse celorlalți clienți.

322

În această privință, din moment ce thyssenkrupp nu contestă, pe fond, aprecierea Tribunalului care figurează la punctul 545 din hotărârea atacată, potrivit căreia „un singur exemplu, chiar câteva exemple rare nu pot infirma în sine faptul că marea majoritate a clienților din sectorul automobilelor nu se aprovizionează sau se aprovizionează în mod neglijabil de la furnizori stabiliți în afara SEE”, trebuie respinsă ca inoperantă toată argumentația thyssenkrupp privind societatea FCA.

323

În al treilea rând, trebuie analizat al doilea argument formulat în cadrul primei critici a thyssenkrupp, potrivit căruia ar exista o contradicție la punctul 545 din hotărârea atacată, întrucât Tribunalul ar fi considerat, pe de o parte, că Posco, Hyundai Steel și Baosteel reușeau să furnizeze o proporție semnificativă din nevoile anumitor clienți și, pe de altă parte, că „clienții exprimau ei înșiși o preferință clară pentru aprovizionarea în cadrul SEE”.

324

Or, acest argument se întemeiază de asemenea pe o interpretare eronată a punctului 545 din hotărârea atacată. Astfel, la acest punct 545, Tribunalul nu a considerat nicidecum că Posco, Hyundai Steel și Baosteel reușeau să acopere o proporție semnificativă din nevoile unora sau ale tuturor clienților stabiliți în SEE. Dimpotrivă, astfel cum s‑a amintit la punctul 313 din prezenta hotărâre, Tribunalul a constatat în esență că rarul exemplu al FCA evocat de thyssenkrupp nu poate infirma în sine faptul că marea majoritate a clienților din sectorul automobilelor stabiliți în SEE nu se aprovizionau sau se aprovizionau în mod neglijabil de la furnizori stabiliți în afara SEE. În special, Tribunalul a considerat că faptul că un anumit client din sectorul automobilelor este aprovizionat prin importuri nu însemna că acest lucru este valabil pentru toți clienții. Această considerație este în concordanță cu constatarea potrivit căreia acești clienți nu constituiau o țintă strategică pentru furnizorii stabiliți în afara SEE.

325

În al patrulea și ultimul rând, trebuie abordat primul argument formulat în cadrul primei critici a thyssenkrupp, prin care această societate consideră că, fără a întreba în mod direct Posco, Hyundai Steel și Baosteel care era ținta lor strategică, Tribunalul nu a putut considera, pe baza informațiilor de care dispunea, că clienții SEE nu constituiau o țintă strategică pentru acești furnizori asiatici.

326

Acest argument trebuie respins ca inoperant. Astfel, aspectul dacă clienții stabiliți în SEE constituiau o țintă strategică pentru Posco, Hyundai Steel și Baosteel este lipsit de relevanță întrucât, pe de o parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 541-544 din hotărârea atacată, ancheta de piață efectuată de Comisie a arătat că fluxurile viitoare de importuri posibile de HDG auto în SEE erau minime și că importurile constituiau o constrângere limitată ca urmare a factorilor de natură structurală și de reglementare, precum termenele de executare mai lungi, lipsa de reacție a importatorilor, riscul deteriorării în timpul transportului, lipsa capacităților tehnice ale furnizorilor stabiliți în afara SEE, lipsa prezenței comerciale în SEE, precum și măsurile de protecție comercială recent impuse asupra importurilor de produse HDG auto.

327

Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 545 și 546 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că marea majoritate a clienților din sectorul automobilelor nu se aprovizionau sau se aprovizionau în mod neglijabil de la furnizori stabiliți în afara SEE, ceea ce nu era susceptibil să se schimbe în viitor, astfel cum reiese din considerentele (974) și (981) ale deciziei în litigiu, care nu au fost contestate de thyssenkrupp.

328

Astfel, chiar presupunând că Comisia a dedus în mod eronat din strategia actuală a TSE constatarea că acești clienți nu constituiau o asemenea țintă pentru acești furnizori, o asemenea eroare eventuală nu poate afecta aprecierea Tribunalului, care figurează la punctul 551 din hotărârea atacată, potrivit căreia, având în vedere ansamblul considerațiilor care figurează la punctele 540-550 din această hotărâre, thyssenkrupp nu poate reproșa în mod valabil Comisiei că a săvârșit, în considerentele (967)-(1033) ale deciziei în litigiu, erori vădite de apreciere care afectează concluzia potrivit căreia importurile constituiau o constrângere concurențială limitată asupra furnizorilor stabiliți în SEE în sectorul HDG auto în interiorul SEE.

329

Prin urmare, prima critică trebuie respinsă ca nefondată.

330

În ceea ce privește primul dintre cele trei argumente, invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 305 din prezenta hotărâre, este necesar să se considere că acest argument se întemeiază pe o interpretare eronată a punctului 645 din hotărârea atacată. La acest punct 645, Tribunalul a precizat că „reiese din ancheta de piață efectuată de Comisie, în special din răspunsurile la chestionarul 13 (anexa A.4h), că Comisia nu a acordat, astfel cum pretinde [thyssenkrupp], o pondere disproporționată anumitor declarații ale clienților. Astfel, concluziile Comisiei, în considerentele (1307)-(1309) ale deciziei [în litigiu], reflect[au] în mod rezonabil aceste răspunsuri”. El a adăugat „că, deși Comisia nu a menționat, în decizia [în litigiu], declarațiile clienților care au confirmat utilizarea stocurilor în regim de consignație în SEE sau faptul că acestea tolerau termene de executare lungi, aceasta nu [însemna] în mod necesar că Comisia le‑a ignorat. În speță, Comisia a apreciat pur și simplu, astfel cum rezultă în special din considerentul (1311) al deciziei menționate, că aceste declarații nu erau suficient de reprezentative sau de pertinente printre toate răspunsurile clienților obținute în cadrul anchetei sale de piață”. În sfârșit, acesta a subliniat „că, în urma lecturii răspunsurilor la chestionarul 13 menționat, aceasta era într‑adevăr situația”.

331

Reiese suficient de clar din cuprinsul acestui punct că, atunci când Tribunalul s‑a referit la ancheta de piață efectuată de Comisie, în special la răspunsurile la chestionarul 13, și a considerat că din aceasta reiese că Comisia nu a acordat o pondere disproporționată declarațiilor clienților, această instanță a efectuat propria examinare a elementelor de probă. Realitatea acestei examinări este, în plus, susținută, pe de o parte, de a doua teză a punctului 645 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a apreciat că constatările Comisiei „reflect[au] în mod rezonabil aceste răspunsuri”, și, pe de altă parte, de ultima teză a acestui punct, din care reiese, fără nicio ambiguitate că Tribunalul a efectuat propria lectură a acestor răspunsuri.

332

În aceste condiții, primul argument al thyssenkrupp în cadrul celei de a doua critici trebuie respins ca nefondat.

333

În ceea ce privește al doilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 306 din prezenta hotărâre, este suficient să se arate că acest argument rezultă dintr‑o interpretare eronată a punctului 646 din hotărârea atacată, întrucât, astfel cum reiese din cuprinsul acestui punct, Tribunalul a considerat, în realitate, că această critică este practic lipsită de relevanță pentru analiza Comisiei privind constrângerea concurențială asupra entității rezultate în urma concentrării exercitată de importuri. Argumentul menționat trebuie, așadar, respins ca nefondat.

334

În ceea ce privește al treilea argument invocat în cadrul celei de a doua critici, menționat la punctul 307 din prezenta hotărâre, este suficient să se constate, în ceea ce privește pretinsa denaturare a elementelor de probă, că, în speță, thyssenkrupp se limitează să critice în mod general aprecierile Tribunalului, fără a stabili însă că raționamentul acestuia din urmă se întemeiază pe o denaturare a elementelor de probă concrete din care ar reieși în mod vădit că această instanță ar fi depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile. Prin urmare și în această măsură, argumentația thyssenkrupp trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu este conformă cu cerințele amintite la punctul 102 din prezenta hotărâre.

335

În măsura în care thyssenkrupp susține, în plus, că raționamentul care figurează la punctul 647 din hotărârea atacată este contradictoriu, este necesar să se arate că argumentația sa rezultă dintr‑o interpretare eronată a acestui punct. Astfel, la punctul 647 menționat, Tribunalul a apreciat că constatările Comisiei referitoare la importanța termenelor de executare ca factor relevant pentru a aprecia dacă importurile exercitau o presiune concurențială asupra entității rezultate în urma concentrării preconizate în sectorul oțelului cu înveliș metalic pentru ambalaje în SEE erau justificate în mod corespunzător și suficient în considerentele (1307)-(1309) și (1311) ale deciziei în litigiu.

336

Astfel, această instanță a considerat că aspectul dacă Comisia a săvârșit o eroare de interpretare a documentelor interne reproduse în imaginile 200 și 201 din decizia în litigiu, care nu fac decât să „coroboreze” constatările Comisiei, nu poate avea nicio incidență decisivă asupra analizei Comisiei, care este suficient susținută de alte elemente de probă.

337

În aceste condiții, argumentația thyssenkrupp întemeiată pe o motivare contradictorie la punctul 647 din hotărârea atacată trebuie respinsă ca nefondată.

338

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia, la punctul 649 din hotărârea atacată, Tribunalul s‑ar fi limitat să se refere la răspunsurile la o întrebare dintr‑un chestionar utilizat de Comisie, fără a efectua propria analiză, trebuie să se considere că acest argument rezultă de asemenea dintr‑o interpretare eronată a acestui punct 649.

339

Astfel, din cuprinsul punctului 649 menționat reiese că Tribunalul a statuat că argumentația thyssenkrupp potrivit căreia mai puțin de jumătate dintre clienții consultați au declarat că existau diferențe între furnizorii stabiliți în SEE și importatorii situați în afara SEE în ceea ce privește capacitatea lor de a răspunde la cererea clienților trebuia respinsă. Pentru a justifica această apreciere, Tribunalul a considerat că thyssenkrupp a făcut o lectură parțială și părtinitoare a răspunsurilor furnizate de clienți la întrebarea în cauză. Astfel cum rezultă din a treia teză a punctului 649 din hotărârea atacată, Tribunalul a efectuat în mod necesar propria examinare a răspunsurilor la această întrebare din chestionarul respectiv atunci când a constatat că, contrar celor afirmate de thyssenkrupp, din aceste răspunsuri reiese că majoritatea clienților care au răspuns la această întrebare au menționat existența unor asemenea diferențe.

340

Prin urmare, a doua critică din cadrul celui de al cincilea aspect trebuie respinsă ca fiind în parte inadmisibilă și în parte nefondată.

341

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al cincilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

342

thyssenkrupp susține că, la punctele 377-384 și 594-597 din hotărârea atacată, Tribunalul a denaturat elementele de probă de care dispunea și a săvârșit o eroare de drept cu ocazia controlului jurisdicțional al calculului IHH efectuat de Comisie în ceea ce privește piețele HDG, TP și ECCS.

343

În speță, potrivit thyssenkrupp, IHH calculați de Comisie pentru piețele relevante respective erau majorați în mod artificial, iar Tribunalul ar fi trebuit să aprecieze că aceste cifre vădit eronate nu puteau fi utilizate pentru a demonstra existența unui eventual obstacol semnificativ în calea concurenței efective pe aceste piețe. Astfel, Tribunalul ar fi considerat în mod eronat că acești IHH nu ar fi avut nicio incidență asupra aprecierii Comisiei și că aplicarea IHH corecți ar fi condus această instituție la același rezultat, și anume la constatarea unui obstacol semnificativ în calea concurenței efective.

344

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

345

În ceea ce privește, în primul rând, piața HDG, trebuie arătat că, la punctele 370-384 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat criticile formulate de thyssenkrupp cu privire la calculul IHH înainte și după punerea în aplicare a concentrării preconizate.

346

În cadrul examinării sale, Tribunalul a considerat în esență, la punctele 379 și 381 din această hotărâre, că, chiar dacă se admitea calculul propus de thyssenkrupp, care sugera că IHH de pe piața HDG ar fi fost de 1821 înainte de concentrarea preconizată și de 2013 ulterior acesteia, cu o valoare delta de 192, nivelurile și creșterea IHH pentru piața HDG depășeau pragurile stabilite la punctele 19-21 din Orientările privind concentrările orizontale, dincolo de care s‑ar putea ridica probleme orizontale de concurență pe piața relevantă, astfel cum este cazul și în calculul Comisiei.

347

În plus, din cuprinsul punctului 381 din hotărârea menționată reiese că Tribunalul a subliniat că valoarea delta era identică, atât în calculul Comisiei, cât și în cel al thyssenkrupp, ceea ce însemna că nu exista nicio diferență în această privință între cele două calcule ale IHH.

348

În ceea ce privește, în al doilea rând, piețele TP și ECCS, din cuprinsul punctelor 594-596 din hotărârea atacată reiese că, deși thyssenkrupp a reproșat în esență Comisiei că a săvârșit aceeași eroare de calcul precum cea săvârșită în privința pieței HDG auto, Tribunalul a respins această critică ca fiind inoperantă pentru aceleași motive.

349

În aceste condiții, Tribunalul a putut să aprecieze, fără a săvârși o eroare de drept, că era necesar să respingă argumentația thyssenkrupp întemeiată pe erori în calculul IHH ca fiind inoperantă.

350

Astfel, din cuprinsul punctelor 16 și 21 din Orientările privind concentrările orizontale reiese că nivelul absolut al IHH poate oferi o primă indicație a presiunilor concurențiale care se vor exercita pe piață în urma operațiunii de concentrare preconizate. În plus, valoarea delta este utilizată de Comisie ca un indicator util privind modificarea nivelului de concentrare care va rezulta direct din această tranzacție. În orice caz, aceste valori nu dau naștere nici ipotezei existenței, nici a absenței unor astfel de probleme.

351

Or, în măsura în care valorile IHH și delta depășesc pragurile prevăzute la punctul 20 din Orientările privind concentrările orizontale, această împrejurare ar putea fi utilizată ca indicator al efectelor anticoncurențiale potențiale ale concentrării în cauză.

352

Astfel, din moment ce thyssenkrupp nu contestă faptul că, indiferent de metoda de calcul aplicată (inclusiv metoda de calcul propusă de thyssenkrupp), valorile IHH și delta depășesc pragurile prevăzute la punctul 20 din Orientările privind concentrările orizontale, al șaselea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca inoperant.

353

În ceea ce privește argumentul thyssenkrupp întemeiat pe o denaturare a anumitor elemente de probă care figurează în dosarul de care dispunea Tribunalul, acesta trebuie respins ca inadmisibil, întrucât societatea menționată nu identifică în mod precis aceste elemente de probă.

354

Prin urmare, al șaselea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

355

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, al treilea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

356

Prin intermediul primei critici, thyssenkrupp reproșează Tribunalului că a denaturat, la punctele 300-303 din hotărârea atacată, anumite elemente de probă și, în consecință, că nu s‑a pronunțat cu privire la argumentația sa care face parte din a treia critică din cadrul celui de al doilea aspect al celui de al treilea motiv în primă instanță, întemeiată pe faptul că Comisia nu a comunicat părților la concentrarea preconizată noua sa analiză economică, astfel cum a fost dezvoltată în considerentul (1095) al deciziei în litigiu, decât în stadiul deciziei finale.

357

thyssenkrupp susține în esență că Tribunalul a denaturat elementele de probă care figurează în dosarul său într‑un mod care este, în mod evident, în contradicție cu interpretarea corectă a considerentului menționat. Această societate arată că, la punctele 301 și 302 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a făcut referire decât la scrisoarea privind situația de fapt și a afirmat în mod eronat că Comisia nu a modificat cu nimic analiza economică pe care a prezentat‑o în considerentul menționat.

358

Prin intermediul celei de a doua critici, thyssenkrupp arată că, întrucât considerentul (1095) al deciziei în litigiu conține o nouă analiză economică a Comisiei care i‑a fost comunicată pentru prima dată odată cu decizia în litigiu, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctele 300-303 din hotărârea atacată atunci când a constatat că Comisia nu a încălcat dreptul la apărare al thyssenkrupp. În special, această societate nu ar fi avut ocazia, în cursul procedurii administrative, să își prezinte obiecțiile cu privire la această analiză, ceea ce constituie, potrivit thyssenkrupp, o încălcare a dreptului său la apărare care decurge din articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și din articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 802/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul de punere în aplicare nr. 1269/2013.

359

Comisia contestă argumentația thyssenkrupp.

360

În ceea ce privește prima critică a thyssenkrupp, întemeiată pe o denaturare a anumitor elemente de probă care figurează în dosarul de care dispunea Tribunalul, trebuie amintit, astfel cum s‑a arătat la punctul 102 din prezenta hotărâre, că un recurs trebuie să indice cu precizie elementele criticate din hotărârea a cărei anulare se solicită, precum și argumentele juridice care susțin în mod concret această cerere. Astfel, atunci când un reclamant invocă o denaturare a elementelor de probă de către Tribunal, trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de acesta și să demonstreze erorile de analiză care, în aprecierea sa, ar fi condus Tribunalul la această denaturare.

361

Or, în speță, thyssenkrupp se limitează în esență să reproșeze Tribunalului că a denaturat elementele de probă care figurează în dosarul său și, în consecință, că a considerat în mod eronat, la punctele 300-302 din hotărârea atacată, că considerentul (1095) al deciziei în litigiu nu conținea nicio nouă analiză economică a Comisiei.

362

Această societate nu identifică totuși erorile de analiză care, în aprecierea sa asupra documentului vizat în recurs, ar fi condus Tribunalul la denaturarea invocată. Ea se limitează să critice în mod general constatările efectuate de această instanță, fără a stabili însă că raționamentul acesteia se întemeiază pe o denaturare concretă a elementelor de probă și nici că este evident că această instanță a depășit în mod vădit limitele unei aprecieri rezonabile.

363

În consecință, prima critică din cadrul celui de al patrulea motiv trebuie respinsă ca inadmisibilă.

364

În ceea ce privește a doua critică formulată de thyssenkrupp, întemeiată pe faptul că dreptul la apărare al acestei societăți a fost încălcat din moment ce aceasta nu a avut ocazia, în cursul procedurii administrative, să își prezinte obiecțiile cu privire la o pretinsă nouă analiză economică care figurează în considerentul (1095) al deciziei în litigiu, reiese din cuprinsul punctului 302 din hotărârea atacată că Tribunalul a apreciat că acest considerent nu conținea nicio nouă analiză economică a Comisiei.

365

În consecință, din moment ce, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 361 și 362 din prezenta hotărâre, thyssenkrupp nu a reușit să demonstreze că Tribunalul a denaturat elementele de probă ajungând la o astfel de constatare, a doua critică din cadrul celui de al patrulea motiv trebuie respinsă ca nefondată.

366

Prin urmare, al patrulea motiv trebuie respins ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

367

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, thyssenkrupp susține, în primul rând, că Tribunalul nu a statuat cu privire la al șaptelea motiv invocat în cererea introductivă în primă instanță, întrucât nu l‑a înțeles corect.

368

Prin intermediul acestui al șaptelea motiv, thyssenkrupp nu ar fi susținut numai că Comisia a săvârșit o eroare de procedură prin faptul că nu a făcut uz de competențele sale de executare pentru a primi un număr mai mare de răspunsuri la cererile simple de informații transmise în conformitate cu articolul 11 din Regulamentul nr. 139/2004. Astfel, prin intermediul acestui motiv, thyssenkrupp ar fi susținut de asemenea în esență că Comisia nu trebuia să acorde valoare probantă răspunsurilor aleatorii și incomplete pe care le‑a primit în cursul procedurii administrative printre altele pentru că mai puțin de jumătate dintre destinatarii la care Comisia a considerat necesar să trimită simple cereri de informații au răspuns efectiv.

369

În măsura în care Comisia ar fi considerat că trebuia să obțină informații necesare, în sensul articolului 11 din Regulamentul nr. 139/2004, aceasta nu poate trimite simple cereri de informații, sub sancțiunea nelegalității unei astfel de abordări procedurale. Astfel, din cauza numărului foarte scăzut de răspunsuri primite, acestea din urmă nu ar fi putut fi considerate ca fiind de natură să reprezinte opinia tuturor participanților la piață sau, cel puțin, a tuturor participanților la piață care au primit o cerere de informații. Prin urmare, răspunsurile primite de Comisie în speță nu puteau justifica decizia de interzicere a concentrării preconizate.

370

În al doilea rând, thyssenkrupp arată că, la punctul 956 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat în mod eronat că exista o rată de răspuns la cererile precise de informații care să permită măsurarea fiabilă a reprezentativității pieței relevante. În special, thyssenkrupp consideră că este irelevant dacă procentul răspunsurilor primite de la concurenți este mai mare sau mai mic decât un „prag de 50 %” din numărul total de cereri de informații transmise de Comisie, deoarece un astfel de prag nu există, iar numărul de răspunsuri primite în cazul de față era în mod evident prea scăzut.

371

În plus, thyssenkrupp apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare atunci când a constatat, la punctul 956 din hotărârea atacată, că nu putea fi contestată fiabilitatea afirmației Comisiei potrivit căreia pragul de 50 % din răspunsuri a fost depășit.

372

Comisia consideră că argumentația thyssenkrupp este inadmisibilă și, în orice caz, nefondată.

373

În ceea ce privește admisibilitatea celui de al cincilea motiv invocat de thyssenkrupp, este necesar să se constate că, contrar celor susținute de Comisie, acest motiv prin care se urmărește să se reproșeze Tribunalului, pe de o parte, lipsa examinării celui de al șaptelea motiv al cererii introductive în primă instanță și, pe de altă parte, impunerea unui prag care să permită măsurarea fiabilă a reprezentativității pieței relevante ridică probleme de drept și nu poate fi respins ca inadmisibil.

374

În ceea ce privește temeinicia, în primul rând, a argumentației thyssenkrupp întemeiate pe faptul că Tribunalul nu s‑a pronunțat asupra celui de al șaptelea motiv al cererii introductive în primă instanță întrucât nu l‑ar fi înțeles corect, este necesar să se considere că această argumentație se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

375

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că din cererea introductivă în primă instanță reiese că al șaptelea motiv invocat în primă instanță era intitulat „Eroare de procedură constând în a nu solicita răspunsuri la cererile de informații”. Aceasta viza, prin urmare, o eventuală eroare de procedură a Comisiei.

376

Rezultă de asemenea din conținutul motivului menționat, în special din cuprinsul punctelor 197-199 din cererea introductivă în primă instanță, că thyssenkrupp s‑a limitat să critice faptul că, în speță, Comisia a adresat participanților la piața relevantă simple cereri de informații și, prin urmare, nu a solicitat destinatarilor acestor cereri să răspundă la acestea, deși dispunea de competența de a solicita răspunsuri la cererile sale de informații în temeiul articolelor 11, 14 și 15 din Regulamentul nr. 139/2004. În consecință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 198 din această cerere introductivă, thyssenkrupp considera că testul de piață efectuat de Comisie prin intermediul răspunsurilor primite la cererile menționate era nul din cauza unei erori procedurale, în special pentru că era vorba despre o situație în care „[…] jumătate sau mai mult dintre persoanele întrebate nu răspund[eau] [la cererile de informații ale Comisiei] și eludau orice măsură coercitivă”.

377

În acest context, trebuie să se constate că punctul 947 din hotărârea atacată reflectă în mod fidel argumentația thyssenkrupp care figurează la punctele 197-199 din cererea introductivă în primă instanță.

378

La punctele 950-955 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins argumentația thyssenkrupp potrivit căreia Comisia nu a efectuat testele de piață în mod adecvat pe plan procedural.

379

Mai întâi, după amintirea, la punctul 950 din hotărârea atacată, a articolului 11 alineatul (1) din Regulamentul nr. 139/2004, Tribunalul a efectuat în mod întemeiat o distincție între cererile de informații ale Comisiei, în funcție de aspectul dacă sunt formulate prin simple cereri sau prin intermediul unei decizii. În acest context, la punctele 951 și 952 din hotărârea menționată, Tribunalul a precizat că, dacă destinatarii nu furnizează informațiile solicitate în termenul stabilit, Comisia poate, numai atunci când cererile de informații au fost formulate prin decizie, să aplice o amendă în temeiul articolului 14 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 139/2004 sau penalități cu titlu cominatoriu în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (a) din acesta din urmă.

380

În continuare, la punctele 953-955 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că, în speță, Comisia a arătat că a trimis simple cereri de informații și că a trimis în mod sistematic atenționări destinatarilor care nu au răspuns în termenul stabilit, ceea ce thyssenkrupp nu ar fi contestat. În ceea ce privește reproșul acestei societăți, potrivit căruia Comisia ar fi trebuit să adopte decizii în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 139/2004 și apoi eventual să inițieze procedurile de impunere a unor amenzi sau a unor penalități cu titlu cominatoriu pentru fiecare caz de lipsă a răspunsului unui participant la piață, Tribunalul a considerat că astfel de cereri de informații erau incompatibile cu imperativul celerității care caracterizează economia generală a Regulamentului nr. 139/2004 și care impune Comisiei să respecte termene stricte pentru adoptarea deciziei finale. Prin urmare, ținând seama de larga putere de apreciere care revine Comisiei în cadrul aplicării articolelor 11, 14 și 15 din Regulamentul nr. 139/2004, nu i se poate reproșa că, pe lângă atenționările transmise destinatarilor care nu au răspuns în termenul stabilit, nu a solicitat tuturor sau cel puțin unui număr suficient de persoane să obțină un răspuns la cererile sale de informații în temeiul articolelor menționate.

381

În sfârșit, în ceea ce privește argumentația thyssenkrupp care figurează la punctul 198 din cererea introductivă în primă instanță, potrivit căreia, „[d]acă până la jumătate sau mai mult dintre persoanele întrebate nu răspund și eludează orice măsură coercitivă, rezultatul consultării participanților la piață este deja afectat de nulitate din punctul de vedere al procesului”, Tribunalul a considerat, la punctul 956 din hotărârea atacată, că, în speță, Comisia a afirmat că rata medie de răspuns la chestionarele relevante transmise participanților la piețele relevante era mai mare de 50 % și că această rată nu putea fi considerată insuficient de reprezentativă. Pe de altă parte, Tribunalul a constatat că thyssenkrupp nu a reușit să demonstreze contrariul.

382

În aceste condiții, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a înțeles corect al șaptelea motiv al cererii introductive în primă instanță și nici că nu a statuat cu privire la acesta din urmă.

383

În ceea ce privește, în al doilea rând, argumentația thyssenkrupp întemeiată pe faptul că Tribunalul a considerat în mod eronat, la punctul 956 din hotărârea atacată, că exista o rată de răspuns la cererile precise de informații care permite să se măsoare în mod fiabil reprezentativitatea pieței relevante, trebuie arătat că acest argument se întemeiază de asemenea pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

384

Desigur, Tribunalul a făcut referire la un „prag de 50 %” atunci când a constatat că, în speță, rata medie de răspuns la chestionare depășea acest procent.

385

Totuși, Tribunalul s‑a referit la pragul menționat pentru a răspunde la argumentul precis al thyssenkrupp potrivit căruia Comisia nu ar fi trebuit să ia în considerare răspunsurile la cererile de informații pe care le‑a primit în cursul procedurii administrative, din moment ce 50 % sau chiar mai mult din întreprinderile consultate nu au răspuns la aceste cereri.

386

Astfel, reiese printre altele din cuprinsul punctului 197 din cererea introductivă în primă instanță și al punctului 65 din memoriul în apărare al thyssenkrupp în primă instanță că recurenta, și anume această societate, era cea care a invocat acest procentaj în fața Tribunalului.

387

Această împrejurare este confirmată la punctul 947 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a rezumat argumentele principale ale thyssenkrupp. Din cuprinsul acestui punct reiese că această societate a considerat că, „în lipsa unei constrângeri exercitate de Comisie […] pentru a obține răspunsurile lipsă ale participanților consultați și ținând seama de rata medie de răspuns mai mică de 50 %, astfel cum ar reieși din dosar, nu se [putea] trage nicio concluzie, în decizia în litigiu, din răspunsurile primite cu privire la aspectul dacă majoritatea clienților sau a concurenților împărtăș[eau] sau nu un anumit punct de vedere”.

388

În acest context, este necesar să se considere că, la punctul 956 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a făcut referire la acest procentaj decât pentru a răspunde argumentației thyssenkrupp.

389

Prin urmare, nu se poate reproșa Tribunalului că a dedus o regulă potrivit căreia, pentru ca răspunsurile la simplele cereri de informații adresate participanților la piața relevantă să poată fi luate în considerare de Comisie în cadrul analizei de către această instituție a unei operațiuni de concentrare, este necesar ca cel puțin 50 % dintre destinatarii acestor cereri să fi răspuns.

390

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul thyssenkrupp potrivit căruia Tribunalul a constatat în mod eronat, la punctul 956 din hotărârea atacată, că nu putea fi contestată fiabilitatea afirmației Comisiei potrivit căreia pragul de 50 % de răspunsuri a fost depășit în speță, este suficient să se arate că, deși thyssenkrupp contestă această pretinsă constatare, această societate nu contestă totuși că rata medie de răspuns la chestionarele relevante transmise participanților la piețele pentru care Comisia a constatat un obstacol semnificativ în calea concurenței efective, și anume piețele HDG auto și a oțelului pentru ambalaje (TP, ECCS și oțel laminat), era efectiv mai mare decât pragul de 50 %, după cum a arătat Tribunalul la punctul 956 din hotărârea atacată. În aceste împrejurări, argumentația thyssenkrupp care vizează această pretinsă constatare este inoperantă.

391

În aceste condiții, al cincilea motiv trebuie respins ca nefondat.

392

Întrucât niciunul dintre motivele invocate de thyssenkrupp în susținerea recursului formulat nu a fost admis, se impune respingerea acestuia în totalitate.

393

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Conform articolului 138 alineatul (1) din acest regulament de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din regulamentul de procedură menționat, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

394

În speță, întrucât Comisia a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată aferente prezentului recurs.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște: