Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31999R2166

    Regulamentul (CE) nr. 2166/1999 al Consiliului din 8 octombrie 1999 de stabilire a unor norme detaliate pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2494/95 în ce privește standardele minime pentru tratarea în Indicele armonizat al prețurilor de consum a produselor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială

    JO L 266, 14.10.1999, p. 1–3 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 23/08/2020; abrogat prin 32020R1148

    ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1999/2166/oj

    10/Volumul 01

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    197


    31999R2166


    L 266/1

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    REGULAMENTUL (CE) NR. 2166/1999 AL CONSILIULUI

    din 8 octombrie 1999

    de stabilire a unor norme detaliate pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 2494/95 în ce privește standardele minime pentru tratarea în Indicele armonizat al prețurilor de consum a produselor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2494/95 al Consiliului din 23 octombrie 1995 privind indicii armonizați ai prețurilor de consum (1), în special articolul 4 și articolul 5 alineatul (3),

    având în vedere propunerea Comisiei,

    după consultarea Băncii Centrale Europene (2),

    întrucât:

    (1)

    în temeiul articolului 5 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95, fiecărui stat membru i se solicită să elaboreze un Indice armonizat al prețurilor de consum (IAPC), începând cu indicele pentru luna ianuarie 1997;

    (2)

    Regulamentul (CE) nr. 1749/96 al Comisiei (3) definește aria de cuprindere a Indicelui armonizat al prețurilor de consum ca fiind acele bunuri și servicii incluse în cheltuielile bănești de consum final ale populației; bunurile și serviciile din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială fac parte din domeniul de aplicare a Indicelui armonizat al prețurilor de consum; consumul bănesc final al gospodăriilor cuprinde cheltuielile persoanelor fizice care trăiesc în gospodării instituționalizate și trebuie grupate în conformitate cu categoriile COICOP ale indicelui armonizat al prețurilor de consum definite prin Regulamentul (CE) nr. 2214/96 al Comisiei (4);

    (3)

    în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1749/96 al Comisiei, în special articolul 3 și anexa Ia la aceasta, extinderea ariei de cuprindere la sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială ar trebui pusă în aplicare din luna decembrie 1999 și să intre în vigoare cu indicele pentru luna ianuarie 2000, dată de la care detaliile metodologice ale includerii ar trebui precizate în conformitate cu procedura stabilită la articolul 14 din Regulamentul-cadru (CE) nr. 2494/95, iar calendarul de includere pentru serviciile medicale spitalicești și serviciile de protecție socială la domiciliu, în aziluri de bătrâni și cămine pentru handicapați ar trebui precizat în conformitate cu aceeași procedură;

    (4)

    există un domeniu larg de aplicare pentru diferențele procedurale în modul de tratare a bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială în Indicele armonizat al prețurilor de consum; întrucât o metodologie armonizată pentru astfel de bunuri și servicii este necesară astfel încât indicii armonizați ai prețurilor de consum rezultați să satisfacă cerințele de comparabilitate ale articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 2494/95;

    (5)

    modul de tratare a bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială este conform cu definițiile stabilite de Sistemul European de Conturi (SEC) 1995 prevăzut de Regulamentul (CE) nr. 2223/96 al Consiliului (5);

    (6)

    Comitetul pentru programul statistic (CPS) nu a emis un aviz în limita de timp stabilită de președintele său; în acest caz, în conformitate cu procedura stabilită la articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 2494/95, Comisia trebuie, fără întârziere, să înainteze Consiliului o propunere referitoare la măsurile care trebuie luate,

    ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

    Articolul 1

    Obiectivul

    Obiectivul prezentului regulament este acela de a stabili standarde minime pentru modul de tratare a bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială în Indicele armonizat al prețurilor de consum, astfel încât acestea să fie relevante și fiabile și să satisfacă cerințele de comparabilitate definite prin articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 2494/95.

    Articolul 2

    Definiții

    (1)   „Rambursări” înseamnă plățile făcute gospodăriilor de către unitățile administrației publice, administrațiile de protecție socială sau de instituțiile non-profit care deservesc gospodăriile (INPSG) ca o consecință directă a achizițiilor de bunuri și servicii specifice, inițial plătite de către gospodării.

    (2)   Indemnizațiile plătite de societățile de asigurări către gospodării nu constituie rambursări.

    (3)   Alte plăți sau reduceri făcute gospodăriilor de către unitățile guvernamentale, administrația de protecție socială sau de către INPSG destinate reducerii cheltuielilor gospodăriilor, sub formă de alocații acordate chiriașilor sau plăți în caz de îmbolnăvire, invaliditate, îngrijirea membrilor în vârstă ai familiei sau burse acordate studenților sunt considerate beneficii sociale în numerar. Acestea sunt tratate ca transferuri de venit acordate gospodăriilor și nu reprezintă rambursări.

    Articolul 3

    Domeniul de aplicare

    (1)   Bunurile și serviciile din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială care fac obiectul cheltuielilor bănești cu consumul final al gospodăriilor sunt acoperite de indicele armonizat al prețurilor de consum și grupate în conformitate cu categoriile COICOP/IAPC pentru Indicele armonizat al prețurilor de consum, prevăzute în Regulamentul Comisiei (CE) nr. 2214/96.

    (2)   Toți furnizorii de bunuri și servicii din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială, cum sunt instituțiile guvernamentale și private, INPSG sau lucrători pe cont propriu privați vor fi cuprinși în indicele armonizat al prețurilor de consum, indiferent de statutul acestora. Acesta va exclude persoanele fizice sau grupe de persoane fizice ca producători de bunuri și servicii ne-financiare exclusiv pentru consum final propriu.

    (3)   În conformitate cu COICOP pentru indicele armonizat al prețurilor de consum, învățământul (diviziunea 10) include doar serviciile educative. În cazul facturării unui preț global pentru serviciile de învățământ în combinație cu materialele educative sau cu serviciile auxiliare de învățământ, componentele sale vor fi separate și alocate claselor COICOP corespunzătoare. Dacă un asemenea preț global nu poate fi repartizat pe componente, atunci acesta poate fi alocat Diviziunii 10 din COICOP/IAPC.

    (4)   Cazurile limită între serviciile de învățământ de la nivelul preșcolar și structurile de primire a copiilor în cadrul protecției sociale, precum servicii de cămin, creșă și grădinițe sunt alocate Diviziunii 10 a COICOP dacă vârsta de admitere a copilului nu este mai mică de trei ani și dacă activitățile constau într-o instruire într-un mediu de tip școală destinat trecerii de la atmosfera de acasă la cea de școală. Dacă, pe de altă parte, principalul scop nu este pedagogic, ci doar furnizare de asistență copiilor, serviciul corespunzător va fi alocat clasei 12.4.0 a COICOP.

    (5)   Dacă spitalele, suplimentar față de serviciile de bază definite în COICOP/IAPC 06.3, furnizează alte bunuri și servicii disponibile pacienților din spitale care sunt facturate separat, acestea din urmă nu vor fi alocate clasei 06.3.0, ci claselor COICOP corespondente.

    Articolul 4

    Prețuri

    (1)   Sub-indicii corespunzători Indicelui armonizat al prețurilor de consum sunt calculați după o formulă de tip Laspeyres utilizată pentru alți sub-indici. Aceștia reflectă modificarea prețului pe baza cheltuielilor modificate în vederea menținerii modelului de consum al gospodăriilor și compoziția consumatorilor în perioada de bază sau de referință.

    (2)

    (a)

    Prețurile de achiziție ale bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială de folosit în calculul Indicelui armonizat al prețurilor de consum sunt sumele de plătit de consumatori mai puțin rambursările.

    (b)

    Modificările prețurilor de achiziție, care reflectă modificările regulilor care le determină, sunt indicate ca variații de preț în Indicele armonizat al prețurilor de consum.

    (c)

    Dacă prețurile de achiziție sunt indexate, modificările care rezultă din variațiile indicelui sunt tratate ca modificări de preț în Indicele armonizat al prețurilor de consum.

    (d)

    Variațiile prețului de achiziție, care rezultă din modificările în veniturile cumpărătorilor, sunt tratate ca modificări de preț în Indicele armonizat al prețurilor de consum.

    (3)   În caz de schimbări ale calității, prețurile trebuie tratate în conformitate cu normele aplicate în contextul modificărilor de specificație, în special cu cele care se referă la ajustările de calitate potrivit articolului 5 din Regulamentul (CE) nr. 1749/96.

    (4)   Dacă consumatorii au primit gratuit bunuri și servicii din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială pentru care apoi li se facturează prețul efectiv, diferența de la zero la un preț efectiv și viceversa este reflectată în Indicele armonizat al prețurilor de consum.

    (5)   Dacă bunurile și serviciile din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială obținute gratuit împreună cu alte bunuri și servicii sunt ulterior facturate separat, diferența este reflectată în Indicele armonizat al prețurilor de consum.

    (6)   Acolo unde este cazul, se aplică mutatis mutandis procedura prevăzută la articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 2646/98 al Comisiei (6) privind tarifele.

    Articolul 5

    Informații de bază

    Prin informații de bază se înțeleg toate prețurile de achiziție ale bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială și componentele acestora împreună cu ponderile care reflectă nivelul, calendarul și structura consumului de asemenea bunuri și servicii, în conformitate cu caracteristicile socio-economice care determină prețurile.

    Articolul 6

    Surse de date

    (1)   Sub-indicii corespunzători ai Indicelui armonizat al prețurilor de consum sunt calculați de statele membre din informațiile de bază definite la articolul 5.

    (2)   Unitățile statistice, precum agențiile guvernamentale, administrația de protecție socială sau INPSG, solicitate de către statele membre să coopereze în culegerea sau furnizarea de informații de bază sunt obligate să ofere informații complete și sincere în momentul în care sunt solicitate să o facă și să autorizeze organizațiile și instituțiile responsabile pentru compilarea statisticilor oficiale, la cerere, să obțină informații la nivelul de detaliere necesar pentru a evalua respectarea conformității cu cerințele de comparabilitate și calitatea sub-indicilor Indicelui armonizat al prețurilor de consum.

    Articolul 7

    Comparabilitatea

    Se consideră comparabili Indicii armonizați ai prețurilor de consum construiți conform procedurilor descrise în articolele 4 și 5 din prezentul regulament sau urmând alte proceduri care nu duc la un indice care diferă sistematic cu mai mult de o zecime dintr-un punct procentual în medie într-o perioadă de mai mult de un an în comparație anul anterior față de un indice stabilit pe baza acestor proceduri.

    Articolul 8

    Controlul de calitate

    (1)   Statele membre trebuie să furnizeze Comisiei (Eurostat) informații cu privire la procedurile definite pentru stabilirea modului de tratare a bunurilor și serviciilor din sectoarele de sănătate, învățământ și protecție socială, în cazul în care aceste proceduri diferă de cele specificate în articolele 4 și 5 ale prezentului regulament, înaintea utilizării acestor proceduri.

    (2)   Statele membre trebuie să comunice Comisiei (Eurostat), la cerere, informații referitoare la procedurile folosite pentru satisfacerea standardelor minime stabilite în prezentul regulament. Rezultatul acestei evaluări va fi inclus în rapoartele ce vor fi înaintate de către Comisie Consiliului în conformitate cu articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1687/98 al Consiliului și articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 1688/98 al Consiliului.

    Articolul 9

    Aplicarea

    Dispozițiile prezentului regulament sunt aplicate de statele membre în luna decembrie 1999 și vor intra în vigoare odată cu indicele calculat pentru luna ianuarie 2000, cu excepția următoarelor, care vor fi aplicate în luna decembrie 2000 și vor intra în vigoare odată cu indicele pentru luna ianuarie 2001:

    (a)

    serviciile spitalicești (COICOP 06.3);

    (b)

    serviciile de protecție socială la domiciliu, precum curățătorie, hrană, transport pentru persoanele handicapate (parte a COICOP 12.4.0);

    (c)

    aziluri de bătrâni, cămine pentru persoane handicapate (parte a COICOP 12.4.0).

    Articolul 10

    Intrarea în vigoare

    Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

    Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

    Adoptat la Luxemburg, 8 octombrie 1999.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    S. NIINISTÖ


    (1)  JO L 257, 27.10.1995, p. 1.

    (2)  Aviz emis la 24 august 1999.

    (3)  JO L 229, 10.9.1996, p. 3, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1687/98 al Consiliului (JO L 214, 31.7.1998, p. 12) și Regulamentul (CE) nr. 1688/98 al Consiliului (JO L 214, 31.7.1998, p. 23).

    (4)  JO L 296, 21.11.1996, p. 8, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 1749/1999 (JO L 214, 13.8.1999, p. 1).

    (5)  JO L 310, 13.10.1996, p. 1, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 448/98 (JO L 58, 27.2.1998, p. 1).

    (6)  JO L 335, 10.12.1998, p. 30.


    Top