Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document JOL_2007_202_R_0025_01

    2007/547/CE: Decizia Consiliului din 5 iunie 2007 privind semnarea și punerea în aplicare cu titlu provizoriu a Protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, încheiat pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană
    Protocol la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, încheiat pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

    JO L 202, 3.8.2007, p. 25–29 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    3.8.2007   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    L 202/25


    DECIZIA CONSILIULUI

    din 5 iunie 2007

    privind semnarea și punerea în aplicare cu titlu provizoriu a Protocolului la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, încheiat pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

    (2007/547/CE)

    CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 44 alineatul (2), articolul 47 alineatul (2) teza a treia, articolul 55, articolul 57 alineatul (2), articolul 71, articolul 80 alineatul (2), articolul 93, articolul 94, articolul 133 și articolul 181A, coroborate cu articolul 300 alineatul (2) primul paragraf a doua teză,

    având în vedere Tratatul de aderare a Republicii Bulgaria și a României, în special articolul 4 alineatul (3),

    având în vedere Actul de aderare a Republicii Bulgaria și a României, în special articolul 6 alineatul (2),

    având în vedere propunerea Comisiei,

    întrucât:

    (1)

    La 23 octombrie 2006, Consiliul a autorizat Comisia, în numele Comunităților și al statelor membre ale acestora, să negocieze cu Republica Armenia un protocol la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

    (2)

    Sub rezerva unei eventuale încheieri a acestuia la o dată ulterioară, protocolul ar trebui semnat în numele Comunităților Europene și al statelor membre ale acestora.

    (3)

    Protocolul ar trebui pus în aplicare cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie 2007, până la finalizarea procedurilor relevante pentru încheierea formală a acestuia,

    DECIDE:

    Articolul 1

    Președintele Consiliului este autorizat prin prezenta decizie să desemneze persoana sau persoanele împuternicite să semneze, în numele Comunităților Europene și al statelor membre ale acestora, Protocolul la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, încheiat pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, sub rezerva unei eventuale încheieri a acestuia la o dată ulterioară.

    Textul protocolului se anexează prezentei decizii (1).

    Articolul 2

    Până la intrarea sa în vigoare, protocolul se aplică, cu titlu provizoriu, de la 1 ianuarie 2007.

    Adoptată la Luxemburg, 5 iunie 2007.

    Pentru Consiliu

    Președintele

    P. STEINBRÜCK


    (1)  A se vedea pagina 26 din prezentul Jurnal Oficial.


    PROTOCOL

    la Acordul de parteneriat și cooperare dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, încheiat pentru a ține seama de aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană

    REGATUL BELGIEI,

    REPUBLICA BULGARIA,

    REPUBLICA CEHĂ,

    REGATUL DANEMARCEI,

    REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

    REPUBLICA ESTONIA,

    REPUBLICA ELENĂ,

    REGATUL SPANIEI,

    REPUBLICA FRANCEZĂ,

    IRLANDA,

    REPUBLICA ITALIANĂ,

    REPUBLICA CIPRU,

    REPUBLICA LETONIA,

    REPUBLICA LITUANIA,

    MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

    REPUBLICA UNGARĂ,

    REPUBLICA MALTA,

    REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

    REPUBLICA AUSTRIA,

    REPUBLICA POLONĂ,

    REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

    ROMÂNIA,

    REPUBLICA SLOVENIA,

    REPUBLICA SLOVACĂ,

    REPUBLICA FINLANDA,

    REGATUL SUEDIEI,

    REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD,

    denumite în continuare „statele membre”, reprezentate de Consiliul Uniunii Europene, și

    COMUNITATEA EUROPEANĂ ȘI COMUNITATEA EUROPEANĂ A ENERGIEI ATOMICE,

    denumite în continuare „Comunitățile”, reprezentate de Consiliul Uniunii Europene și de Comisia Europeană,

    pe de o parte, și

    REPUBLICA ARMENIA,

    pe de altă parte,

    denumite în continuare „părțile” în sensul prezentului protocol,

    AVÂND ÎN VEDERE dispozițiile Tratatului între Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, Marele Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005 și care se aplică de la 1 ianuarie 2007,

    AVÂND ÎN VEDERE noua situație apărută în cadrul relațiilor dintre Republica Armenia și Uniunea Europeană ca urmare a aderării la UE a două noi state membre, care generează oportunități și provocări pentru cooperarea dintre Republica Armenia și Uniunea Europeană,

    ȚINÂND SEAMA DE dorința părților de a asigura atingerea și punerea în aplicare a obiectivelor și principiilor APC,

    CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

    Articolul 1

    Republica Bulgaria și România devin părți la Acordul de parteneriat și cooperare de instituire a unui parteneriat între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Armenia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 22 aprilie 1996 și intrat în vigoare la 1 iulie 1999 (denumit în continuare „acordul”), și adoptă și iau notă, în același mod ca și celelalte state membre ale Comunității, de textele acordului, ale declarațiilor comune, ale schimburilor de scrisori și ale declarației Republicii Armenia anexate la actul final semnat la aceeași dată, precum și de protocolul la acord din 19 mai 2004, care a intrat în vigoare la 1 martie 2005.

    Articolul 2

    Prezentul protocol constituie parte integrantă a acordului.

    Articolul 3

    (1)   Prezentul protocol se aprobă de Comunități, de Consiliul Uniunii Europene în numele statelor membre și de Republica Armenia în conformitate cu procedurile proprii respective.

    (2)   Părțile își notifică reciproc îndeplinirea procedurilor corespunzătoare menționate la alineatul anterior. Instrumentele de aprobare se depun la Secretariatul General al Consiliului Uniunii Europene.

    Articolul 4

    (1)   Protocolul intră în vigoare în prima zi a primei luni după data depunerii ultimului instrument de aprobare.

    (2)   Până la intrarea sa în vigoare, prezentul protocol se aplică, cu titlu provizoriu, de la 1 ianuarie 2007.

    Articolul 5

    (1)   Textele acordului, actului final și ale tuturor documentelor anexate acestuia, precum și protocolul la acord din 19 mai 2004 sunt redactate în limbile bulgară și română.

    (2)   Acestea sunt anexate la prezentul protocol și sunt egal autentice cu textele în celelalte limbi în care au fost redactate acordul, actul final și toate documentele anexate la acesta, precum și protocolul la acord din 19 mai 2004.

    Articolul 6

    Prezentul protocol este redactat în două exemplare în limbile bulgară, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovenă, slovacă, spaniolă, suedeză și armeană, fiecare text fiind în mod egal autentic cu celelalte.

    Съставено в Брюксел на двадесет и седми юни две хиляди и седма година.

    Hecho en Bruselas, el veintisiete de junio de dos mil siete.

    V Bruselu dne dvacátého sedmého června dva tisíce sedm.

    Udfærdiget i Bruxelles, den syvogtyvende juni to tusind og syv.

    Geschehen zu Brüssel am siebenundzwanzigsten Juni zweitausendsieben.

    Kahe tuhande seitsmenda aasta juunikuu kahekümne seitsmendal päeval Brüsselis

    Έγινε στις Βρυξέλλες, στις είκοσι επτά Iουνίου δύο χιλιάδες επτά.

    Done at Brussels on the twenty-seventh day of June in the year two thousand and seven.

    Fait à Bruxelles, le vingt-sept juin deux mille sept.

    Fatto a Bruxelles, addì ventisette giugno duemilasette.

    Briselē, divi tūkstoši septītā gada divdesmit septītajā jūnijā

    Priimta du tūkstančiai septintųjų metų birželio dvidešimt septintą dieną Briuselyje.

    Kelt Brüsszelben, a kettőezer-hetedik év június havának huszonhetedik napján.

    Magħmul fi Brussell, is-sebgħa u għoxrin ta' Lulju, elfejn u sebgħa

    Gedaan te Brussel, de zevenentwintigste juni tweeduizend zeven.

    Sporządzono w Brukseli dnia dwudziestego siódmego czerwca roku dwa tysiące siódmego.

    Feito em Bruxelas, em vinte e sete de Junho de dois mil e sete.

    Încheiat la Bruxelles la douăzeci și șapte iunie, anul două mii șapte.

    V Bruseli dvadsiateho siedmeho júna dvetisícsedem

    V Bruslju, sedemindvajsetega junija leta dva tisoč sedem.

    Tehty Brysselissä kahdentenakymmenentenäseitsemäntenä päivänä kesäkuuta vuonna kaksituhattaseitsemän.

    Som skedde i Bryssel den tjugosjunde juni tjugohundrasju.

    Image

    За Държавите-членки

    Por los Estados miembros

    Za členské státy

    For medlemsstaterne

    Für die Mitgliedstaaten

    Liikmesriikide nimel

    Για τα κράτη μέλη

    For the Member States

    Pour les États membres

    Per gli Stati membri

    Dalībvalstu vārdā

    Valstybių narių vardu

    A tagállamok rėszéről

    Għall-Istati Membri

    Voor de lidstaten

    W imieniu państw członkowskich

    Pelos Estados-Membros

    Pentru statele membre

    Za členské štáty

    Za države članice

    Jäsenvaltioiden puolesta

    På medlemsstaternas vägnar

    Image

    Image

    За Европейските общности

    Por las Comunidades Europeas

    Za Evropská společenství

    For De Europæiske Fællesskaber

    Für die Europäischen Gemeinschaften

    Euroopa Ühenduste nimel

    Για τις Ευρωπαϊκές Κοινότητες

    For the European Communities

    Pour les Communautés européennes

    Per le Comunità europee

    Eiropas Kopienu vārdā

    Europos Bendrijų vardu

    Az Európai Közösségek részéről

    Għall-Komunitajiet Ewropej

    Voor de Europese Gemeenschappen

    W imieniu Wspólnot Europejskich

    Pelas Comunidades Europeias

    Pentru Comunitatea Europeană

    Za Európske spoločenstvá

    Za Evropski skupnosti

    Euroopan yhteisöjen puolesta

    På Europeiska gemenskapernas vägnar

    Image

    Image

    Image

    За Република Армения

    Por la República de Armenia

    Za Arménskou republiku

    For Republikken Armenien

    Für die Republik Armenien

    Armeenia Vabariigi nimel

    Για τη Δημοκρατία της Αρμενίας

    For the Republic of Armenia

    Pour la République d'Arménie

    Per la Repubblica d'Armenia

    Armēnijas Republikas vārdā

    Armenijos Respublikos vardu

    Az Örmény Köztársaság részéről

    Għar-Repubblika ta' l-Armenja

    Voor de Republiek Armenië

    W imieniu Republiki Armenii

    Pela República da Arménia

    Pentru Republica Armenia

    Za Arménsku republiku

    Za Republiko Armenijo

    Armenian tasavallan puolesta

    På Republiken Armeniens vägnar

    Image

    Image


    Top