1)

Articolul 3 alineatul 1a al patrulea paragraf punctul (iii) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2013/50/UE a Parlamentului European și a Consiliului trebuie să fie interpretat în sensul că, pentru a „supune un deținător de acțiuni sau o persoană fizică sau entitate juridică […] la cerințe mai stricte”, o condiție preliminară este ca „actele cu putere de lege sau actele administrative” în care sunt prevăzute cerințe mai stricte privind publicitatea în legătură cu participațiile să fie „supravegheate” de o autoritate desemnată de statul membru în conformitate cu articolul 4 din Directiva 2004/25/CE (2) […] pentru a controla oferta de preluare, iar acest control cuprinde respectarea cerințelor mai stricte privind publicitatea în legătură cu participațiile prevăzută de Directiva 2004/109/CE?

2)

Articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene se opune unei practici naționale conform căreia o decizie definitivă a autorității de control adoptate în temeiul articolului 4 din Directiva 2004/25/CE, prin care s-a constatat încălcarea de către o persoană a dispozițiilor legislative naționale adoptate în cadrul transpunerii Directivei 2004/25/CE, are efect obligatoriu, de asemenea, în cadrul unei proceduri de sancționare derulate împotriva acestei persoane ca urmare a încălcării normelor naționale corespunzătoare adoptate în transpunerea Directivei 2004/109/CE (Directiva privind transparența), astfel încât acestei persoane îi este interzis să conteste, prin invocarea unor motive de drept și de fapt, încălcarea dreptului deja constatată în decizia definitivă?