25.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 145/32

—

anularea în întregime a Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a treia) din 15 decembrie 2015 în cauzele conexate F-101/14, F-102/14 și F-103/14;

—

admiterea concluziilor formulate de recurente în aceste proceduri;

—

obligarea EUIPO la plata cheltuielilor de judecată aferente întregii proceduri – și anume, procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene, precum și procedurii de recurs în fața Tribunalului Uniunii Europene.

1.

Primul motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a clauzei de reziliere cuprinse în contractele de agent temporar ale recurentelor, precum și a „protocoalelor de reintegrare” încheiate între EUIPO și recurentele menționate, în sensul că prezentele concursuri nu sunt „următoarele” concursuri în sensul clauzei de reziliere.

2.

Al doilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a clauzei de reziliere cuprinse în contractele de agent temporar ale recurentelor întrucât prezentele concursuri nu privesc domeniul de specializare al „proprietății industriale” prevăzut în această clauză de reziliere și, prin urmare, nu pot determina aplicarea în mod valabil a clauzei de reziliere în cauză

În cadrul primelor două motive, recurentele reproșează Tribunalului Funcției Publice (denumit în continuare „TFP”) că, în hotărârea atacată, nu a respectat textul, sensul și finalitatea clauzei de reziliere și nici orizontul temporal și aplicabilitatea sa în timp.

3.

Al treilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a articolului 8 primul paragraf din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Uniunii Europene (denumit în continuare „RAA”)

Recurentele invocă în acest context că, în hotărârea atacată, TFP nu a ținut seama de faptul că „protocoalele de reintegrare” pe care acestea le semnaseră cu EUIPO constituiau, în fiecare caz, în calitate de stipulație contractuală, cel puțin o a doua prelungire a contractelor lor de agent temporar, ceea ce, în temeiul dispozițiilor articolului 8 primul paragraf din RAA, avea drept consecință că acestea trebuiau să fie considerate contracte pe durată nedeterminată.

4.

Al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de diligență și a principiului încrederii legitime

Sub acest aspect, recurentele reproșează TFP că s-a referit în mod eronat la data de reintegrare, iar nu la data semnării clauzei de reziliere pentru aprecierea aspectului dacă EUIPO și-a îndeplinit obligația de diligență sau dacă a încălcat principiul încrederii legitime, întrucât a așteptat nouă ani de la semnarea clauzei de reziliere înainte de a organiza concursul care trebuia să decidă viitorul profesional al recurentelor.