7.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 294/40

1)

Directiva 2002/22/CE din 7 martie 2002 privind serviciul universal și drepturile utilizatorilor cu privire la rețelele și serviciile electronice de comunicații (denumită în continuare „Directiva privind serviciul universal”) (1), în special articolul 32 din aceasta, se opune adoptării de către un stat membru a unor norme care nu permit unei întreprinderi să formuleze o cerere împotriva unui stat membru în vederea recuperării separate a costurilor nete ale furnizării de servicii suplimentare obligatorii, care nu sunt incluse în capitolul II din directivă, în măsura în care profiturile întreprinderii rezultate din alte servicii, care sunt incluse în obligația de serviciu universal a întreprinderii potrivit capitolului II al directivei, depășesc pierderile legate de furnizarea unor servicii suplimentare obligatorii?

2)

Directiva privind serviciul universal se opune adoptării de către un stat membru a unor norme potrivit cărora întreprinderile au dreptul la acoperirea de către statul membru a costului net al furnizării unor servicii suplimentare obligatorii care nu sunt incluse în capitolul II din această directivă numai în cazul în care costul net constituie o îndatorire nejustificată pentru întreprinderile în discuție?

3)

Dacă răspunsul la a doua întrebare este negativ, poate statul membru să decidă că nu există nicio îndatorire nejustificată legată de furnizarea unui serviciu suplimentar obligatoriu care nu este inclus în capitolul II din Directiva privind serviciul universal dacă întreprinderea, în ansamblul său, a obținut un profit din furnizarea tuturor acelor servicii pentru care există obligația de serviciu universal, inclusiv din furnizarea de servicii pe care întreprinderea le-ar fi furnizat și în cazul în care nu ar fi fost operator de serviciu universal?

4)

Directiva privind serviciul universal se opune adoptării de către un stat membru a unor norme potrivit cărora costul net suportat de o întreprindere desemnată legat de furnizarea serviciului universal, în conformitate cu capitolul II din această directivă, trebuie calculat ca fiind diferența dintre toate veniturile și costurile legate de furnizarea serviciului în discuție, inclusiv a veniturilor și a costurilor pe care întreprinderea le-ar fi înregistrat și în cazul în care nu ar fi fost operator de serviciu universal?

5)

În cazul în care normele naționale în cauză (a se vedea prima – a patra întrebare) sunt aplicate unui serviciu suplimentar obligatoriu care trebuie furnizat nu numai în Danemarca, ci atât în Danemarca, cât și în Groenlanda, care, în conformitate cu anexa II la TFUE este o țară sau un teritoriu de peste mări, răspunsurile la prima – a patra întrebare se aplică de asemenea componentei cerinței referitoare la Groenlanda, în cazul în care serviciul este încredințat de autoritățile daneze unei întreprinderi cu sediul în Danemarca, iar întreprinderea respectivă nu are niciun fel de alte activități în Groenlanda?

6)

Care este relevanța articolului 107 alineatul (1) TFUE și a articolului 108 alineatul (3) TFUE, precum și a Deciziei Comisiei din 20 decembrie 2011 privind aplicarea articolului 106 alineatul (2) [TFUE] în cazul ajutoarelor de stat sub formă de compensații pentru obligația de serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredințată prestarea unui serviciu de interes economic general (2) pentru răspunsurile la prima – a cincea întrebare?

7)

Care este relevanța principiului denaturării minime a concurenței, conținut, printre altele, în articolul 1 alineatul (2), în articolul 3 alineatul (2) și în considerentele (4), (18), (23) și (26), precum și în anexa IV partea B la Directiva privind serviciul universal pentru răspunsurile la prima – a cincea întrebare?

8)

Dacă dispozițiile Directivei privind serviciul universal se opun unor regimuri naționale precum cele la care se referă prima, a doua și a patra întrebare, atunci aceste prevederi sau interdicții au efect direct?

9)

Ce alți factori specifici ar trebui luați în considerare atunci când se evaluează dacă un termen de depunere a cererilor, astfel cum este cel descris la punctul 3.17, precum și aplicarea sa, sunt în concordanță cu principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității din dreptul Uniunii?