This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62012CN0155
Case C-155/12: Reference for a preliminary ruling from the Naczelny Sąd Administracyjny (Poland), lodged on 30 March 2012 — Minister Finansów v RR Donnelley Global Turnkey Solutions Poland Sp. z o.o.
Cauza C-155/12: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 30 martie 2012 — Minister Finansów/RR Donnelley Global Turnkey Solutions Poland Sp. z o.o.
Cauza C-155/12: Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 30 martie 2012 — Minister Finansów/RR Donnelley Global Turnkey Solutions Poland Sp. z o.o.
JO C 184, 23.6.2012, p. 3–4
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
23.6.2012 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 184/3 |
Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare introdusă de Naczelny Sąd Administracyjny (Polonia) la 30 martie 2012 — Minister Finansów/RR Donnelley Global Turnkey Solutions Poland Sp. z o.o.
(Cauza C-155/12)
2012/C 184/05
Limba de procedură: polona
Instanța de trimitere
Naczelny Sąd Administracyjny
Părțile din acțiunea principală
Reclamant: Minister Finansów
Pârâtă: RR Donnelley Global Turnkey Solutions Poland Sp. z o.o.
Întrebările preliminare
1. |
Normele care rezultă din articolele 44 și 47 din Directiva 2006/112 a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (1) trebuie interpretate în sensul că prestările de servicii complexe din domeniul depozitării de mărfuri, care cuprind preluarea mărfurilor într-un antrepozit, amplasarea acestora pe rafturi adecvate, păstrarea acestor mărfuri pentru clienți, predarea, descărcarea și încărcarea mărfurilor, precum și, în legătură cu anumiți clienți, ambalarea în pachete individuale a materialelor livrate în pachete colective, reprezintă prestări de servicii legate de bunuri imobile care, în conformitate cu articolul 47 din Directiva 2006/112, sunt impozitate la locul unde este situat bunul imobil |
2. |
sau este vorba despre prestări de servicii care, în temeiul articolului 44 din Directiva 2006/112, sunt impozitate la locul în care beneficiarul căruia îi sunt prestate serviciile are sediul activității sale economice sau un sediu comercial fix, ori, în lipsa acestuia, la domiciliul său stabil sau la locul său de reședință obișnuit? |
(1) JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7.