Recurs introdus la 15 decembrie 2009 de Arkema France SA împotriva Hotărârii Tribunalului de Primă Instanță (Camera a șaptea) pronunțate la 30 septembrie 2009 în cauza T-168/05, Arkema/Comisia

(Cauza C-520/09 P)

2010/C 37/34

Limba de procedură: franceza

Părțile

Recurentă: Arkema France SA (reprezentant: M. Debroux, avocat)

Cealaltă parte în proces: Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Motivele și principalele argumente

Recurenta invocă patru motive în susținerea recursului său.

Prin intermediul primului motiv, recurenta susține încălcarea de către Tribunal a normelor privind posibilitatea de a imputa practicile concurențiale ale unei filiale societății sale mamă. În această privință, recurenta arată existența unei contradicții între termenii înșiși ai hotărârii atacate, întrucât Tribunalul evidențiază în această hotărâre că prezumția privind influența determinantă a unei societăți-mamă asupra filialei sale este o prezumție simplă, care poate fi răsturnată dacă societatea-mamă și/sau filiala aduc elemente de probă care să demonstreze autonomia de comportament al filialei, afirmând în același timp că funcția însăși a unei societăți-mamă este aceea de a asigura unitatea de direcție a filialelor în cadrul unui grup de societăți, în special prin intermediul unui control bugetar. Din aceasta ar rezulta de iure o prezumție absolută privind influența determinantă a societății-mamă asupra filialelor acesteia și, în lumina acestei afirmații a Tribunalului, ar fi imposibil ca filiala să dovedească autonomia sa de comportament pe piață.

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Arkema invocă încălcarea principiului nediscriminării ce rezultă din caracterul absolut al prezumției privind influența determinantă a societății-mamă asupra filialelor acesteia, întrucât, ca urmare a acestei prezumții, participanții la o înțelegere sunt tratați diferit în funcție dacă aparțin sau nu aparțin unui grup de societăți.

Prin intermediul celui de al treilea motiv, recurenta susține că hotărârea atacată încalcă principiul egalității de tratament și dreptul la un proces echitabil, întrucât, în răspunsul la motivul său întemeiat pe încălcarea unor norme fundamentale de procedură care rezultă din nemotivare, Tribunalul nu ar fi examinat decât argumentele prezentate de Elf Aquitaine, societatea-mamă a Arkema, iar nu pe cele pe care aceasta din urmă le invocase personal. Or, deși este cert că Tribunalul nu are obligația să prezinte în detaliu toate raționamentele expuse de părțile în litigiu, nu este mai puțin adevărat că motivarea hotărârii atacate trebuie, cel puțin, să permită reclamantei să cunoască în mod exact raționamentul adoptat de Tribunal în privința sa.

Prin intermediul celui de al patrulea și ultimul motiv, Arkema invocă în sfârșit încălcarea principiului proporționalității, întrucât cifra sa de afaceri ar fi fost luată în considerare de două ori de către Comisie în stabilirea bazei sancțiunii, și eroarea pe care ar fi săvârșit-o Tribunalul întrucât a afirmat că, în speță, Comisia nu avea altă alegere dacă nu dorea să se îndepărteze de la metoda de calcul prevăzută de liniile directoare. Procedând în acest mod, Tribunalul ar conferi astfel liniilor directoare ale Comisiei o forță obligatorie absolută pe care acestea nu o au. În opinia recurentei, astfel de linii directoare s-ar asemăna mai mult cu norme de conduită având caracter indicativ cu privire la practica ce trebuie urmată, mai degrabă decât cu norme de drept pe care administrația ar trebuie să le respecte în toate împrejurările.