21.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 66/2

—

având în vedere articolul 228 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 81 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special, articolul 24,

—

având în vedere articolele 8 și 20 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, care subliniază obligația guvernelor de a proteja identitatea copiilor, inclusiv relațiile lor familiale;

—

având în vedere Convenția de la Viena din 1963 privind relațiile consulare, în special, articolul 37 litera (b),

—

având în vedere Convenția de la Haga din 29 mai 1993 asupra protecției copilului și cooperării în materia adopției internaționale,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (1) (Bruxelles IIa),

—

având în vedere Agenda UE pentru drepturile copilului (COM(2011)0060),

—

având în vedere orientările din Documentul de reflecție pentru cel de-al 9-lea Forum european privind drepturile copilului;

—

având în vedere cartografierea sistemelor de protecție a copilului realizată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene;

—

având în vedere numeroasele petiții privind practicile autorităților responsabile cu protejarea interesului copiilor și privind protejarea drepturilor copiilor, încredințarea copiilor, răpirea copiilor și îngrijirea copiilor, primite de-a lungul anilor de Comisia pentru petiții din partea mai multor state membre ale UE; având în vedere recomandările din rapoartele privind vizitele de informare în Germania (23-24 noiembrie 2011) (Jugendamt), în Danemarca (20-21 iunie 2013) (serviciile sociale) și în Regatul Unit (5-6 noiembrie 2015) (adopții neconsensuale),

—

având în vedere rolul și activitățile mediatorului Parlamentului European pentru răpirile internaționale de copii de către unul dintre părinți,

—

având în vedere articolul 216 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât interesul superior al copilului trebuie să fie primordial în toate deciziile legate de copii de la toate nivelurile;

B.

întrucât UE poate adopta măsuri privind dreptul familiei care au implicații transfrontaliere [articolul 81 alineatul (3) din TFUE], inclusiv în domeniul adopțiilor;

C.

întrucât creșterea mobilității în UE a determinat tot mai multe probleme legate de protecția transfrontalieră a copiilor care implică retragerea custodiei;

D.

întrucât chestiunile legate de custodia copiilor au un mare impact asupra vieții tuturor persoanelor implicate și asupra societății în ansamblu și întrucât Regulamentul Bruxelles IIa nu este lipsit de lacune, iar viitoarea revizuire a acestuia este o bună oportunitate pentru consolidarea dispozițiilor sale;

E.

întrucât exercitarea unui drept fundamental precum libertatea de circulație și de ședere nu ar trebui să presupună o amenințare mai mare a dreptului copilului la viața de familie;

F.

întrucât copiii ai căror părinți își exercită dreptul la liberă circulație au dreptul de a menține cu regularitate relații personale și contacte directe cu părinții lor, cu excepția cazului în care acest lucru se dovedește contrar interesului superior al copilului, în conformitate cu articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a UE,

1.

reamintește că numărul mare de petiții primite cu privire la cazuri legate de copii indică o problemă majoră de aplicare a Regulamentului Bruxelles IIa;

2.

consideră că toate sistemele de protecție a copiilor ar trebui să aplice mecanisme transnaționale și transfrontaliere care să țină seama de caracteristicile specifice ale conflictelor transfrontaliere;

3.

invită statele membre să pună în aplicare sisteme de monitorizare și de evaluare (cu statistici socioeconomice și defalcate în funcție de naționalitate relevante) într-un cadru de coordonare națională privind cazurile transfrontaliere care implică copii; recomandă Comisiei să coordoneze transferul de informații între autoritățile competente ale statelor membre;

4.

invită Consiliul să prezinte un raport cu privire la acțiunile specifice puse în aplicare de statele membre pentru a crea sinergii între cele 28 de sisteme naționale de protecție a copiilor;

5.

solicită ca, în Regulamentul Bruxelles IIa revizuit, să se definească mai clar conceptul de „reședință obișnuită”;

6.

subliniază obligația autorităților naționale, prevăzută în Regulamentul Bruxelles IIa, de a recunoaște și aplica hotărârile pronunțate într-un alt stat membru în cazurile care implică copii; invită statele membre să îmbunătățească și să consolideze cooperarea dintre sistemele lor judiciare în cazurile care implică copii;

7.

invită Comisia și statele membre să cofinanțeze și să promoveze stabilirea unei platforme prin care cetățenilor UE care nu sunt resortisanți ai statului respectiv să li se asigure asistență în cauzele în materie de dreptul familiei, precum și înființarea unei linii europene unice de asistență telefonică pentru cazuri de răpire și maltratare a copiilor și pentru consiliere cu privire la procedurile de îngrijire și adopție;

8.

invită Comisia să furnizeze un ghid clar și accesibil cu informații practice pentru cetățenii UE cu privire la dispozițiile instituționale în domeniul protecției copilului, acordând o atenție deosebită adopției sau plasamentului fără consimțământul părinților și drepturilor părinților în diferite state membre;

9.

invită statele membre să adopte o abordare preventivă și să asigure politici adecvate care dispun de resurse suficiente pentru evitarea pe cât posibil a inițierii unor proceduri de plasament temporar, prin introducerea unor proceduri de alertă timpurie și a unor mecanisme de monitorizare și prin furnizarea unui sprijin adecvat familiilor, care reprezintă îngrijitorii primari, îndeosebi în comunitățile vulnerabile unde există riscul excluziunii sociale;

10.

subliniază că evaluarea adecvată a cazurilor individuale în materie de chestiuni legate de dreptul familiei nu ar trebui să fie periclitată de reducerile bugetare determinate de măsurile de austeritate, îndeosebi în cazul în care este afectată calitatea serviciilor sociale;

11.

invită Comisia și statele membre să prevadă programe de formare și educație specializate pentru asistenții sociali și toți ceilalți profesioniști care se ocupă de cazuri transfrontaliere care implică copii;

12.

invită autoritățile competente dintr-un stat membru care intenționează să trimită asistenți sociali să ancheteze un caz de adopție sau de plasament într-un alt stat membru să informeze autoritățile locale despre desfășurarea anchetei;

13.

invită statele membre ca, în cadrul instanțelor sau al organismelor transfrontaliere de mediere specializate în dreptul familiei, să desemneze camere specializate pentru cazurile transfrontaliere care implică copii; subliniază că este esențial să se monitorizeze în mod adecvat situația ulterioară hotărârii judecătorești, inclusiv atunci când aceasta presupune contactul cu părinții;

14.

invită statele membre să pună în aplicare în mod sistematic dispozițiile Convenției de la Viena din 1963 și să asigure că ambasadele sau reprezentanțele consulare sunt informate de la bun început de toate procedurile de îngrijire a copiilor în care sunt implicați resortisanți de-ai lor și că acestea au acces deplin la documentele relevante; sugerează că autorităților consulare ar trebui să li se permită să participe la toate etapele procedurilor;

15.

invită statele membre să garanteze drepturile de vizită în mod regulat ale părinților, cu excepția cazurilor în care acest lucru ar putea aduce atingere interesului superior al copilului, și să le permită părinților să folosească limba lor maternă în discuțiile cu copiii din timpul vizitelor;

16.

recomandă statelor membre să le ofere părinților, încă de la început și în fiecare etapă a procedurilor legate de copii, informații clare și complete cu privire la proceduri și la posibilele consecințe ale acestora; invită statele membre să informeze părinții cu privire la normele de asistență juridică, de exemplu, punându-le la dispoziție o listă de avocați specializați bilingvi și servicii de interpretare, astfel încât să se evite situațiile în care părinții își dau consimțământul fără înțelegerea pe deplin a implicațiilor angajamentelor lor; recomandă, de asemenea, să li se acorde sprijin adecvat părinților cu dificultăți în alfabetizare;

17.

recomandă stabilirea unor standarde minime pentru audierea unui copil în procedura civilă națională, în conformitate cu articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale;

18.

recomandă audieri separate ale părinților și copiilor în fața unui judecător, a unui expert sau a unui asistent social, pentru a evita influențarea copiilor și pentru ca aceștia să nu devină victime ale unor conflicte de loialitate;

19.

recomandă stabilirea unor praguri pentru durata fiecărei etape a procedurilor transfrontaliere de îngrijire a copiilor, astfel încât membrii familiei extinse a copilului să își manifeste interesul și să solicite adopția copilului sau ca părinții să își poată soluționa problemele și să propună alternative durabile înainte de adoptarea deciziei finale cu privire la adopție; consideră că, înaintea stabilirii unei soluții permanente, cum ar fi adopția, trebuie realizată o evaluare adecvată a situației familiei biologice;

20.

invită statele membre să le acorde părinților care se confruntă cu dependența de alcool sau de droguri o perioadă de timp rezonabilă pentru a avea o șansă reală de a-și reveni înainte de adoptarea de către instanță a deciziei finale privind adopția copilului lor;

21.

invită Comisia să acorde o atenție deosebită recomandărilor privind medierea transfrontalieră primite din partea tuturor părților interesate relevante de la nivel național și european;

22.

susține că, în cadrul UE, nu există niciun mecanism care prevede recunoașterea automată a deciziilor naționale de adopție adoptate în alte state membre; invită statele membre și Comisia să reglementeze recunoașterea adopțiilor interne, ținând seama de interesul superior al copilului și cu respectarea corespunzătoare a principiului nediscriminării;

23.

invită statele membre să încurajeze statele necontractante să adere al Convenția de la Haga din 1993, ceea ce ar garanta că toți copiii beneficiază de aceleași standarde și ar contribui la evitarea unui sistem paralel cu mai puține garanții; solicită statelor membre să evite complicațiile birocratice în procedurile de recunoaștere a adopțiilor internaționale care au fost deja recunoscute în alt stat membru;

24.

subliniază că, indiferent de tipul acordului de plasament sau de adopție, este important ca minorilor să li se asigure opțiunea care le oferă cele mai bune oportunități de a păstra legătura cu contextul lor cultural și de a învăța și folosi limba lor maternă; solicită autorităților statelor membre implicate în procedurile de îngrijire a copiilor să depună toate eforturile posibile pentru a evita separarea fraților;

25.

invită statele membre să le acorde o atenție deosebită și sprijin părinților, în special, femeilor, care au fost victime ale violenței domestice, fie ca minori, fie ca adulți, pentru a evita victimizarea din nou a acestora prin retragerea automată a custodiei copiilor lor;

26.

invită Comisia să publice rezultatele obținute în ceea ce privește promovarea cooperării transfrontaliere în cazurile de răpire a copiilor, care a fost declarată o prioritate în agenda UE pentru drepturile copilului;

27.

solicită Consiliului să prezinte rapoarte cu privire la rezultatele obținute în ceea ce privește instituirea sistemelor de alertă în cazul răpirii de copii cu implicații transfrontaliere și să încheie acordurile de cooperare relevante în domeniul cazurilor de răpire transfrontalieră pe baza orientărilor Comisiei;

28.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.