Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 52013XC1219(01)

    Comunicarea Comisiei de modificare a anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt

    JO C 372, 19.12.2013, p. 1–2 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    19.12.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 372/1


    Comunicarea Comisiei de modificare a anexei la Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt

    (2013/C 372/01)

    I.   INTRODUCERE

    (1)

    Comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt (1) (denumită în continuare „comunicarea”) prevede la punctul 13 că asigurătorii de stat (2) nu pot oferi servicii de asigurare a creditelor la export pe termen scurt pentru riscurile asigurabile pe piața privată. Riscurile asigurabile pe piața privată sunt definite la punctul 9 ca fiind riscuri comerciale și politice cu o perioadă maximă a riscului de mai puțin de doi ani, stabilite pentru cumpărători din sectorul public și din afara sectorului public din țările enumerate în anexa la respectiva comunicare.

    (2)

    Ca urmare a situației dificile din Grecia, în 2012 s-a observat o lipsă a capacității de asigurare sau reasigurare a exporturilor către Grecia. Având în vedere această situație, Comisia a modificat comunicarea Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt, excluzând temporar Grecia de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată (3). Această modificare ia sfârșit la 31 decembrie 2013. Prin urmare, de la 1 ianuarie 2014 Grecia ar fi considerată, în principiu, o țară cu riscuri asigurabile pe piața privată, dat fiind că toate statele membre ale UE sunt incluse pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată care figurează în anexa la comunicare.

    (3)

    Cu toate acestea, în conformitate cu punctul 36 din comunicare, cu trei luni înainte de încetarea excluderii temporare, Comisia a inițiat o reexaminare a situației în scopul de a stabili dacă situația actuală a pieței justifică încetarea în 2014 a perioadei de excludere a Greciei de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată sau dacă este necesară o prelungire, întrucât capacitatea pieței este încă insuficientă pentru a acoperi toate riscurile justificabile din punct de vedere economic.

    II.   EVALUARE

    (4)

    Pentru a stabili dacă lipsa unei capacități suficiente a sectorului privat de a acoperi toate riscurile care pot fi justificate din punct de vedere economic îndreptățește prelungirea perioadei de excludere temporară a Greciei de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată, Comisia s-a consultat cu statele membre, cu asigurătorii de credite din sectorul privat și cu alte părți interesate și le-a solicitat informații acestora. Comisia a publicat o cerere de informații privind disponibilitatea serviciilor de asigurare a creditelor la export pe termen scurt pentru exporturile către Grecia la 8 octombrie 2013 (4). Termenul-limită pentru transmiterea răspunsurilor a expirat la 6 noiembrie 2013. Au fost primite 24 de răspunsuri din partea statelor membre, a asigurătorilor privați și a exportatorilor.

    (5)

    Informațiile transmise Comisiei sau aflate la dispoziția acesteia indică în mod clar faptul că în continuare capacitatea de asigurare de către sectorul privat a creditelor la export pentru Grecia este insuficientă și nu se prevede disponibilitatea în viitorul apropiat a unor capacități semnificative. Cifra de afaceri totală asigurată pentru riscurile Greciei a rămas constant scăzută în 2012/2013. Asigurătorii care furnizează credite la export rămân prudenți în privința asigurării exporturilor către Grecia și nu oferă o capacitate de asigurare suficientă pentru noile limite de asigurare a creditelor și nici măcar pentru acoperirea cifrelor de afaceri actuale. Totodată, asigurătorii de stat au continuat să primească un număr în creștere de cereri de asigurare a creditelor la exporturile către Grecia ca urmare a indisponibilității serviciilor de asigurare din sectorul privat. Niciunul dintre răspunsurile primite nu a furnizat date care să indice că Grecia ar trebui reinclusă pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată.

    (6)

    De la data deciziei de a exclude temporar Grecia de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată, adoptate în decembrie 2012, capacitatea sectorului privat nu s-a restabilit în 2013. Respondenții au confirmat faptul că situația este deosebit de dificilă pentru exportatorii de dimensiuni mici și mijlocii și că în unele cazuri a existat o încetare totală a subscrierilor. Majoritatea respondenților consideră că sectorul privat continuă să aibă o capacitate insuficientă pentru asigurarea exporturilor către Grecia, iar pentru 2014 se estimează doar o creștere limitată a capacității. Analiza Comisiei privind lipsa unei capacități suficiente a sectorului privat de asigurare a creditelor la export pentru Grecia, astfel cum reiese din decizia menționată anterior, rămâne valabilă.

    (7)

    Din luna decembrie a anului trecut, perspectiva economică a Greciei a fost revizuită cu prudență în sens pozitiv (5). Cu toate acestea, potrivit Previziunilor economice europene – toamna 2013, economia Greciei rămâne în recesiune, PIB-ul real contractându-se în continuare în cursul anului 2013, deși într-un ritm mai lent. Se estimează că PIB-ul real va crește în 2014, în special datorită exporturilor și investițiilor. În schimb, se prevede o scădere suplimentară a consumului privat, concomitent cu venitul disponibil. În același timp, potrivit informațiilor transmise în cursul consultării publice, se prevede că numărul total al cazurilor de insolvență a întreprinderilor va continua să crească în 2014.

    (8)

    Din aceste motive, pe baza informațiilor obținute, Comisia a constatat că sectorul privat continuă să aibă o capacitate insuficientă pentru a acoperi toate riscurile care pot fi justificate din punct de vedere economic și a hotărât să prelungească perioada de excludere a Greciei de pe lista țărilor cu riscuri asigurabile pe piața privată.

    III.   MODIFICAREA COMUNICĂRII

    (9)

    De la 1 ianuarie 2014 până la 31 decembrie 2014 se aplică următoarea modificare a Comunicării Comisiei către statele membre privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene în cazul asigurării creditelor la export pe termen scurt:

    Anexa se înlocuiește cu următorul text:

    „LISTA ȚĂRILOR CU RISCURI ASIGURABILE PE PIAȚA PRIVATĂ

    Toate statele membre, cu excepția Greciei

    Australia

    Canada

    Islanda

    Japonia

    Noua Zeelandă

    Norvegia

    Elveția

    Statele Unite ale Americii”


    (1)  JO C 392, 19.12.2012, p. 1.

    (2)  Un asigurător de stat este definit ca o societate sau o altă organizație care oferă servicii de asigurare a creditelor la export cu sprijinul sau în numele unui stat membru ori un stat membru care oferă servicii de asigurare a creditelor la export; a se vedea punctul 9.

    (3)  JO C 398, 22.12.2012, p. 6.

    (4)  http://ec.europa.eu/competition/consultations/2013_export_greece/index_en.html

    (5)  De exemplu: S&P și Fitch: de la CCC la B- în iulie 2012; ratingul acordat de Moody’s a rămas stabil, și anume C.


    Top