15.4.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 114/37

1.

salută comunicarea Comisiei Europene „Orientări strategice pentru dezvoltarea sustenabilă a acvaculturii în UE”, subliniind că producția acvicolă trebuie considerată ca având caracter strategic (la fel ca alte producții din sectorul primar), astfel încât să se poată răspunde viitoarelor provocări legate de alimentație, resurse naturale și teritorii;

2.

reafirmă importanța creșterii albastre și necesitatea categorică a unei strategii la nivel european în favoarea dezvoltării sustenabile a acvaculturii, în vederea realizării obiectivelor de ocupare a forței de muncă și de sporire a productivității sectorului, în conformitate cu Strategia Europa 2020 de relansare a economiei UE;

3.

solicită ca reducerea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat să devină un obiectiv fundamental al orientărilor, prin intermediul unei abordări bazate pe guvernanța pe mai multe niveluri;

4.

reamintește că a sprijinit cauza acvaculturii într-o serie de avize adoptate în ultimul timp, solicitând ca această politică să fie recunoscută ca atare și să fie finanțată și promovată cum se cuvine, astfel încât să devină o alternativă viabilă la pescuitul tradițional. Din acest motiv, Comitetul trebuie recunoscut ca partener esențial pentru promovarea acestei politici;

5.

atrage atenția asupra estimărilor FAO, conform cărora, la ora actuală, 47% din peștele destinat consumului uman provine din acvacultură și deplânge ca atare faptul că producția acvicolă a UE reprezintă doar 2,3% ca volum și 4% ca valoare la nivel mondial (1);

6.

își exprimă adânca îngrijorare pentru faptul că Europa, care ocupa o poziție dominantă în producția de pește de crescătorie, trebuie să importe în prezent mai mult de 60% din produsele acvicole, deși este cu totul în măsură să producă acest tip de hrană pe teritoriul Uniunii, oferind locuri de muncă cetățenilor săi și respectând cele mai înalte standarde;

7.

recunoaște necesitatea dezvoltării potențialului acvicol și a transformării acestui sector aflat în stagnare într-un sector economic înfloritor;

8.

salută recunoașterea necesității de a reduce decalajul dintre cantitatea de pește consumată pe piața UE și cantitatea de capturi rezultate din activitatea de pescuit în UE, ca și rolul pe care trebuie să-l joace sectorul acvaculturii pentru a atinge acest obiectiv;

9.

subliniază că sustenabilitatea dezvoltării a devenit o condiție indispensabilă – la nivel european – a oricărui parcurs de creștere socio-economică, spre care trebuie să conveargă angajamentul politic și resursele necesare, în toate sectoarele;

10.

consideră că sustenabilitatea dezvoltării acvaculturii este un element strategic, date fiind interesul direct al tuturor regiunilor și comunităților locale (inclusiv al celor nemaritime) și interdependența dintre politica de mediu, calitatea apelor (maritime și interioare) și performanțele economice ale sectorului;

11.

reamintește că acvacultura europeană nu este un sector omogen, ci regrupează dimpotrivă o serie eterogenă de tehnici de cultură: sisteme cu circuit închis și cu circuit deschis, culturi extensive sau intensive, pe uscat, în lacuri, iazuri, văi sau bazine hidrografice, în proximitatea litoralului sau în largul mării, acoperind atât cultura piscicolă în apă dulce, cât și cea în apă de mare, precum și cea a crustaceelor, întinzându-se de la apele reci din Scandinavia la cele temperate din mările Europei de sud. Cu toate aceste diferențe, acvacultura trebuie să beneficieze de sprijin pentru a putea deveni un sector economic competitiv și valoros, precum și o sursă de locuri de muncă, de expertiză și de mândrie locală;

12.

recunoaște că este necesară o campanie de comunicare care să valorifice această bogăție și diversitate și propune o mai mare transparență, inclusiv în etichetarea produselor de acvacultură, pentru a putea distinge între produsele provenite din culturi intensive și cele provenite din crescătorii ce respectă mai mult condițiile naturale (precum bazinele maritime etc.);

13.

reiterează opinia că UE trebuie să joace un rol de primplan în dezvoltarea metodelor piscicole ecologice și durabile, deschizând calea pentru o revoluție albastră, grație utilizării tehnologiilor și sistemelor inovatoare de producție, alimentație, eclozare și recoltare a peștelui, dezvoltate în Uniune;

14.

împărtășește îngrijorarea privind caracterul sezonier al producției acvicole a UE, care nu exploatează îndeajuns avantajul competitiv oferit de înalta calitate și igienă alimentară oferită de produsele piscicole europene;

15.

recomandă ca UE să-și mențină la cel mai înalt nivel controalele de garanție, inclusiv în cazul produselor acvicole importate, care reprezintă adesea materia primă pentru procesările succesive de către întreprinderile europene, și să asigure un cadru standardizat de condiții igienico-sanitare, de lucru și de mediu, atât pentru produsele importate, cât și pentru cele provenite din UE;

16.

atrage atenția asupra posibilelor consecințe economico-sociale ce ar putea decurge dintr-o creștere susținută a sectorului acvicol (și a filierelor de producție conexe), ținând seama de posibilitățile de a satisface o cerere internă crescândă, acoperită în prezent de importuri, și de a favoriza procesele de creștere a ocupării forței de muncă în Uniunea Europeană;

17.

salută eforturile Comisiei de a încuraja un proces de cooperare voluntară care să asocieze statele membre la elaborarea unor planuri strategice naționale multianuale, însă recomandă ca stabilirea unor indicatori pentru măsurarea progreselor să nu atragă după sine sarcini birocratice suplimentare excesive pentru întreprinderi și administrațiile locale;

18.

deplânge absența referințelor la rolul pe care îl pot îndeplini autoritățile locale și regionale în dezvoltare sustenabilă a acvaculturii, de exemplu prin contribuția adusă de mai buna cunoaștere a produselor de acvacultură, prin intermediul programelor școlare de informare și prin promovarea consumului de produse locale și de sezon (filiera scurtă);

19.

recomandă ca aportul regiunilor care dețin, în unele state membre, competențe în dezvoltarea economică, să fie valorificat în cadrul Consiliului consultativ pentru acvacultură, a cărui înființare a fost propusă;

20.

împărtășește ideea că, în vederea dezvoltării sustenabile a acvaculturii, este importantă respectarea legislației UE în domeniile mediului, sănătății publice, protecției consumatorilor și dezvoltării durabile a mediului, aceasta fiind o premisă pe baza căreia trebuie concepute în mod coerent obiectivele comune ale planurilor strategice naționale multianuale;

21.

este de acord și cu ideea implementării pe scară cât mai largă a legislației europene de mediu, fără impunerea unor sarcini inutile operatorilor din domeniu. În acest sens, expertiza producătorilor și a autorităților locale și regionale se poate dovedi decisivă în cadrul Consiliului consultativ pentru acvacultură;

22.

subliniază importanța consultărilor desfășurate cu părțile interesate și sugerează posibilitatea de a organiza acest tip de evenimente până în 2017, cu ocazia evaluării intermediare a planurilor naționale;

23.

este de acord cu domeniile prioritare identificate de Comisie și cu orientările referitoare la acestea, care se concentrează asupra necesității de: a) a simplifica procedurile administrative; b) a facilita accesul la regiuni și la apă; c) a ameliora competitivitatea sectorului; și d) a contribui la asigurarea condițiilor echitabile de concurență, prin valorificarea avantajelor competitive oferite de acvacultura UE;

24.

reamintește că peste 90% din activitățile legate de acvacultură sunt desfășurate de IMM-uri, ale căror rentabilitate globală și dezvoltare durabilă depind de transparență, de eficiența procedurilor administrative și de predictibilitate. Fără un cadru clar, operatorii economici nu sunt în măsură să facă alegeri în cunoștință de cauză pentru a investi și a-și extinde activitățile, creând astfel locuri de muncă și sporind producția;

25.

deplânge faptul că obstacolele care împiedică crearea unor noi crescătorii acvicole, deja semnalate în comunicarea din 2002 și în avizul aferent al CoR, nu numai că subzistă, ci blochează și mai mult accesul la această activitate comercială. Durata descurajantă – în medie, de 2 până la 3 ani – necesară pentru înființarea unei noi întreprinderi acvicole (față de 6 luni necesare în Norvegia, țară care este primul producător european în acest domeniu) îi sperie pe numeroșii întreprinzători potențiali, plasând întreaga UE într-o situație dezavantajoasă în raport cu concurenții săi pe plan mondial. Pare din ce în ce mai necesară o legislație care să permită reducerea termenelor medii și a diferențelor dintre statele membre;

26.

cere Comisiei să țină seama în orientările sale strategice de producția maximă durabilă;

27.

se alătură ideii ca, pe baza datelor colectate de statele membre, Comisia să colaboreze cu autoritățile competente pentru identificarea bunelor practici și a posibilităților de îmbunătățire, în termeni de eficiență administrativă. De asemenea, această analiză trebuie aplicată și în cazul procedurilor privind vărsarea contribuțiilor europene în favoarea întreprinderilor acvicole;

28.

reamintește că, în Europa, acordarea licențelor pentru crescătoriile piscicole și sprijinirea IMM-urilor acvicole active în teritoriu ține de competența autorităților locale și regionale. În condițiile existenței unor legi aspre de protecție a mediului, la presiunea ONG-urilor de mediu și a sectorului turismului, pe de o parte, și date fiind declinul economic al pescuitului tradițional și creșterea șomajului, pe de altă parte, autoritățile locale și regionale ar putea să profite doar în cazul unor orientări clare de dezvoltare sustenabilă a acvaculturii europene;

29.

subliniază că autoritățile locale și regionale pot aduce o contribuție importantă la promovarea bunelor practici administrative, prin punerea în comun a informațiilor pe care statele membre trebuie să le colecteze până la sfârșitul anului 2013;

30.

subliniază că acvacultura pare în general mai vulnerabilă la poluare decât pescuitul și că este important ca statele membre să fie încurajate să elaboreze hărți de risc și hărți de impact, având ca obiect regiunile interioare, mările teritoriale și liniile de țărm. Aceste hărți ar putea fi transmise Agenției europene pentru siguranță maritimă și ar trebui să cuprindă informații cu privire la infrastructuri și la utilizările care ar putea avea impact asupra calității apelor, a măsurilor de atenuare, a operațiunilor de monitorizare, a noilor proiecte mari etc.;

31.

recunoaște că sectorul acvicol ar putea obține beneficii din amenajarea coordonată a teritoriului, care este indispensabilă și în domeniul maritim, în vederea reducerii conflictelor dintre utilizările care se suprapun, astfel încât să sporească durabilitatea din acest domeniu, să se reducă incertitudinea, să se înlesnească investițiile și să se accelereze dezvoltarea întreprinderilor acvicole;

32.

recomandă să se exploateze la maximum posibilitatea participării Grupurilor de acțiune costieră (GAC) în faza de planificare teritorială. Aceste grupuri permit participarea regiunilor la programarea și gestionarea resurselor și sunt portavoce a unui mare număr de parteneri teritoriali;

33.

subliniază importanța colaborării dintre acvacultură și pescuit, a căror dezvoltare sinergică se concretizează în efectele benefice asupra întreprinderilor și comunităților costiere și insulare, dat fiind că unitățile de lucru legate de pescuit ar putea fi absorbite de un sector acvicol în creștere. De asemenea, dacă se dezvoltă în mod sinergic, cooperarea dintre acvacultură și activitățile de procesare și comerciale poate genera valoare adăugată pentru produsele acvicole;

34.

invită Comisia ca, la elaborarea planurilor strategice naționale multianuale, să solicite statelor membre să cerceteze mai în amănunt efectele asupra întreprinderilor acvicole ce operează pe linia de țărm, criteriile de atenuare a impactului și măsurile de compensare de care pot beneficia aceste întreprinderi;

35.

împărtășește ideea importanței pe care o poate avea recenzarea zonelor care se pretează cel mai mult la acvacultura de apă dulce, sperând că unele dintre bunele practici ce vor trebui să fie identificate de statele membre vor avea ca obiect acvacultura în apă dulce;

36.

este de acord cu posibilitatea reducerii sarcinii administrative pentru întreprinzători, prin evaluarea temei impactului întreprinderilor acvicole asupra mediului, în cadrul procesului de amenajare a teritoriului;

37.

solicită ca, în cadrul orientărilor strategice, să se introducă o referință la importanța pe care o poate avea, în cadrul amenajării coordonate a liniei de țărm, valorificarea biotopurilor cu apă salmastră (văi și lagune), care pot contribui în mod semnificativ la capacitatea socio-economică în perioadă de criză și la sporirea producției acvicole a UE;

38.

este de acord cu analiza privind efectele pozitive asupra întreprinderilor acvicole ce pot decurge din organizarea mai eficientă a pieței și din îmbunătățirea structurării organizațiilor de producători acvicoli;

39.

invită Comisia să continue consultarea directă a organizațiilor de producători din sectorul acvicol, pentru a scoate în relief obstacolele majore din calea dezvoltării cu care se confruntă aceste organizații și mecanismele decisive care este posibil să fi intervenit;

40.

recunoaște că planurile de producție și comercializare implementate de organizațiile de producători reprezintă instrumente specifice ale acestora în vederea îmbunătățirii competitivității întreprinderilor acvicole (împreună cu acordurile sectoriale și cele interprofesionale și cu politicile privind mărcile) și pentru a răspunde eficient așteptărilor crescânde ale consumatorilor în ceea ce privește calitatea și diversitatea produselor alimentare;

41.

subliniază rolul pe care autoritățile locale și regionale și agențiile acestora (active în cercetare și experimentare) îl pot juca atât în promovarea cercetării orientate spre piață, inovare și transfer de cunoștințe, cât și în îndrumarea statelor membre în procesul de promovare și realizare a sinergiilor dintre diversele programe naționale de cercetare;

42.

încurajează Comisia să acorde în continuare o atenție sporită problemei foarte grave pentru acvacultura extensivă și pentru biodiversitate pe care o reprezintă impactul păsărilor și al altor specii piscivore (de exemplu, vidra) și să evalueze eficiența dispozițiilor derogatorii adoptate de statele membre ca urmare a aplicării Directivei privind conservarea păsărilor și a habitatelor. De asemenea, ar trebui examinat urgent dacă protecția strictă a speciilor animale piscivore și problematice din anumite regiuni mai este încă conformă cu legislația UE, astfel încât să se poată justifica ușor, pe baza clasificărilor modificate, excepțiile necesare la nivelul statelor membre;

43.

consideră foarte nimerit sprijinul acordat de statele membre și de autorităţile locale şi regionale dezvoltării programelor de educație și formare profesională adaptate nevoilor pieței acvicole, care ar trebui să aibă rolul de a furniza elementele cognitive cu privire la oferta actuală și la strategiile de dezvoltare urmărite;

44.

apreciază că, în ceea ce privește transferul de cunoștințe, de bune practici și de inovații, Comisia ar putea acționa atât prin înființarea preconizatului Observator european al piețelor, cât și prin încurajarea statelor membre de acționa astfel încât viitoarele programe operaționale să sprijine mai mult întreprinderile acvicole (mai ales pe cele colective) care pun în aplicare proiecte de transfer de cunoștințe și inovații;

45.

recunoaște că este necesar ca consumatorii să fie informați precis cu privire la calitatea tuturor produselor acvicole, europene sau nu. O informare corectă nu va face decât să sporească competitivitatea sectorului;

46.

consideră că, în ceea ce privește etichetarea și sistemele de certificare voluntară, planurile strategice naționale multianuale oferă un cadru actualizat și o evaluare globală a situației, pe lângă promovarea uniformității la nivelul UE;

47.

dorește ca, în cadrul orientărilor strategice de dezvoltare sustenabilă a acvaculturii în UE, să fie subliniat rolul organizațiilor de producători și al Grupurilor de acțiune costieră (GAC) în promovarea integrată a produselor acvicole și a regiunilor de unde provin aceste produse, obiective la a căror realizare regiunile pot contribui în mod concret;

48.

consideră că statele membre și regiunile ar trebui să fructifice experiențele pozitive din sectorul agricol în ceea ce privește trasabilitatea produselor și filierele alimentare scurte și să promoveze aplicarea acestor experiențe în cazul întreprinderilor acvicole, pentru a le spori competitivitatea;

49.

consideră că planurile locale de gestionare a pescuitului trebuie luate în considerare și din perspectiva sinergiilor cu sectorul acvicol, ținând seama de faptul că abordează teme precum zonele de reproducere, caracterul sezonier al producției, aprovizionarea piețelor, unitățile de lucru din afara sectorului pescuitului etc.;

50.

subliniază că este important să se acorde cea mai mare atenție contribuției pe care cererea de produse ecologice, în continuă creștere, o poate avea asupra dezvoltării sectorului;

51.

este de acord cu repartizarea obiectivelor propuse (state membre, Comisie și Consiliul consultativ pentru acvacultură), considerând că printre obiectivele stabilite pentru statele membre trebuie să se numere și valorificarea parteneriatelor public-privat locale, care însuflețesc Grupurile de acțiune costieră (GAC), organisme ce pot contribui la dezvoltarea sustenabilă a sectorului acvicol;

52.

își exprimă satisfacția în legătură cu faptul că a fost luată în seamă de către Comisie recomandarea CoR (formulată în avizul CdR 20/2003) de a înființa un Consiliu consultativ pentru acvacultură, care va avea rolul de a oferi recomandări factorilor politici de decizie. De asemenea, Comitetul reamintește că „se oferă ca for de difuzare și ca garant al participării și informării publicului în legătură cu aspectele referitoare la acvacultură, pentru a contribui [...] la îmbunătățirea guvernanței sectorului acvaculturii”  (2).