(1)

Regulamentul (UE) nr. 10/2011 al Comisiei (2) stabilește norme specifice privind materialele și obiectele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare. În special, capitolul II din respectivul regulament stabilește cerințe privind compoziția materialelor și obiectelor din plastic menite să se asigure că materialele finite din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare sunt suficient de sigure pentru a îndeplini cerințele de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004.

(2)

În acest capitol II, cerințele privind compoziția substanțelor care pot fi utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic se referă în mod specific la „straturile de plastic” din materialele și obiectele din plastic. Cu toate acestea, în numeroase cazuri, materialele și obiectele din plastic nu sunt constituite dintr-o structură stratificată, ci dintr-un singur material omogen cu o formă complexă, ceea ce duce la ambiguitate. Prin urmare, capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 ar trebui să se refere la materialele și obiectele din plastic, și nu la straturile de plastic. Întrucât noua formulare ar putea ridica îndoieli cu privire la aplicarea cerințelor privind compoziția prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 10/2011 în cazul straturilor care nu sunt din plastic ale materialelor și obiectelor din plastic, cum ar fi adezivii, cernelurile tipografice, lacurile și învelișurile, este necesar să se clarifice faptul că cerințele privind compoziția nu se aplică straturilor respective. Cu toate acestea, trimiterea la „straturile de plastic” din capitolul III din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 trebuie menținută, deoarece permite, în ceea ce privește materialele și obiectele multistratificate, ca unele dintre dispozițiile acestui capitol să se aplice anumitor straturi, și nu altora. În special, stratul de plastic care este separat de produsul alimentar printr-o barieră funcțională în materialele multistratificate poate fi fabricat cu substanțe care nu sunt incluse în lista Uniunii. De asemenea, trebuie menținută posibilitatea de a verifica respectarea limitelor de migrare în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 10/2011 pentru materialele și obiectele incluse în domeniul său de aplicare care sunt lipite cu adezivi sau care sunt imprimate și/sau acoperite cu un înveliș.

(3)

Conform definiției „plasticului” din Regulamentul (UE) nr. 10/2011, „plasticul” constă în polimeri la care se pot adăuga aditivi sau alte substanțe pentru a se obține un efect fizic sau chimic în plastic. Acest regulament autorizează aditivii și materiile prime ca două categorii diferite. Prin urmare, un aditiv nu poate fi utilizat ca materie primă dacă nu este autorizat ca atare și viceversa. De regulă, aditivii nu sunt legați chimic de polimeri. Cu toate acestea, anumite particule, fibre sau alte materiale solide utilizate în materialele plastice pentru a se obține un efect fizic sunt legate de polimer, cu sau fără ajutorul unui agent de lipire, pentru a se asigura integritatea globală a materialului. Având în vedere definițiile plasticului, aditivilor, polimerilor și materiilor prime din Regulamentul (UE) nr. 10/2011, atunci când această legătură este o legătură chimică, pot exista îndoieli în legătură cu oportunitatea de a considera un astfel de material solid drept aditiv sau materie primă. Prin urmare, apare o incertitudine în ceea ce privește necesitatea autorizării respectivului material solid ca aditiv sau ca materie primă. În consecință, este necesar să se clarifice definiția aditivilor. În special, întrucât natura materiilor prime le face adecvate pentru polimerizare, proces care implică o modificare chimică semnificativă, în timp ce materialele solide utilizate ca aditivi rămân substanțial în forma în care au fost adăugate, trebuie să se considere că un material solid legat chimic de polimerul la care este adăugat funcționează ca aditiv, și nu ca materie primă, chiar dacă suprafața sa poate reacționa în continuare cu polimerii din materialul plastic.

(4)

Anumite substanțe autorizate enumerate în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 sunt derivate din materiale de origine naturală, inclusiv minerale și organisme vii, care sunt utilizate, de asemenea, ca aditivi în materialele plastice, ca fibre sau ca particule mici. Aceste materiale au fost considerate în trecut drept substanțe utilizate la fabricarea materialelor plastice, ele intrând, prin urmare, în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv. Cu toate acestea, compoziția acestor substanțe este complexă, variabilă și poate să nu fie pe deplin cunoscută. Prin urmare, este dificil să se determine identitatea acestor substanțe, ceea ce creează dificultăți, întrucât este important să se definească în mod clar aceste substanțe pentru a le distinge unele de altele. Aceste substanțe sunt menționate în Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului (3) ca substanțe cu compoziție necunoscută sau variabilă, produse de reacție complexă sau materiale biologice („UVCB”). Prin urmare, pentru a asigura o mai bună aliniere a Regulamentului (UE) nr. 10/2011 la Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 și, în special, pentru a facilita viitoarea aliniere a evaluării riscurilor și a autorizării acestor substanțe, este oportun să se aplice acest concept de substanțe UVCB și în cadrul Regulamentului (UE) nr. 10/2011.

(5)

În temeiul articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 10/2011, lista de substanțe a Uniunii prevăzută în anexa I la regulamentul respectiv conține substanțele autorizate să fie utilizate „intenționat” la fabricarea materialelor și a obiectelor din plastic. În anumite cazuri, anexa I include, de asemenea, specificații privind impuritățile care pot fi prezente în substanță, cu condiția ca acestea să fie relevante pentru evaluarea riscurilor și să aibă potențialul de a afecta sănătatea umană. Același lucru este valabil și pentru orice produs de reacție și degradare legat de substanță care se poate forma în timpul fabricării materialului sau obiectului din plastic. Totuși, aceste impurități și produse de reacție și de degradare nu sunt prezente în mod intenționat în materialul sau obiectul din plastic. Prin urmare, este oportun să se elimine cuvântul „intenționat” de la articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 10/2011.

(6)

Substanțele enumerate în tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 sunt indicate prin numărul substanței MCA, numărul de referință și denumirea chimică și, dacă este disponibil, prin numărul de înregistrare Chemical Abstracts Service (CAS). Cu toate acestea, experiența arată că pot exista în continuare îndoieli cu privire la identitatea exactă a substanțelor autorizate. Întrucât cererea de autorizare a unei substanțe trebuie să conțină informații privind identitatea substanței, cum ar fi denumirea chimică, compoziția chimică, nivelul de puritate, greutatea moleculară și datele spectroscopice, iar aceste informații sunt verificate de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (denumită în continuare „autoritatea”), identitatea desemnată a substanțelor enumerate în tabelul 1 din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 trebuie luată în considerare în raport cu identitatea substanței specificată în avizul autorității. Prin urmare, în cazul în care persistă îndoieli cu privire la desemnarea unei substanțe, trebuie consultată autoritatea.

(7)

Produsele biocide care conțin substanțe active pot fi încorporate în diferite materiale, inclusiv materiale plastice, care pot intra în contact cu produsele alimentare. Regulamentul (UE) nr. 10/2011 prevede că, pentru a fi utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare, substanțele care sunt destinate să fie prezente în materialele sau obiectele finite din plastic și care au o funcție biocidă trebuie să fi fost autorizate de Comisie sau, în așteptarea unei astfel de autorizații, să fie una dintre substanțele incluse în lista provizorie menționată la articolul 7 din regulamentul respectiv. Cu toate acestea, Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (4) stabilește norme pentru autorizarea tipurilor de produse biocide enumerate în anexa V la acesta, inclusiv a celor destinate a fi încorporate în materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, precum și pentru introducerea pe piață a obiectelor tratate care conțin astfel de produse, cum ar fi materialele și obiectele destinate să vină în contact cu produsele alimentare. În conformitate cu regulamentul respectiv, un produs biocid care conține o substanță activă poate fi încorporat în materialele destinate să vină în contact cu produsele alimentare, cu condiția ca atât substanța, cât și produsul care conține substanța respectivă să fie aprobate și, respectiv, autorizate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 528/2012 pentru utilizarea respectivă. Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 10/2011 ar trebui să facă trimitere la Regulamentul (UE) nr. 528/2012 în ceea ce privește substanțele active biocide și produsele biocide care pot fi utilizate la fabricarea materialelor plastice destinate să vină în contact cu produsele alimentare și care sunt prezente în mod intenționat în acestea.

(8)

Regulamentul (UE) nr. 10/2011 stabilește în prezent că substanțele utilizate la fabricarea straturilor de plastic din materialele și obiectele din plastic trebuie să aibă o puritate convenabilă pentru utilizarea destinată și previzibilă a materialelor sau a obiectelor. Experiența arată că, pentru a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și pentru a se oferi ajutor operatorilor economici la evaluarea conformității materialelor și a obiectelor cu Regulamentul (UE) nr. 10/2011, trebuie definit conceptul de puritate a substanțelor utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare. Având în vedere informațiile științifice actuale și dispozițiile de reglementare pentru autorizarea substanțelor utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor destinate să vină în contact cu produsele alimentare, este oportun să se definească gradul ridicat de puritate al acestor substanțe în raport cu identitatea lor și, după caz, cu specificațiile sau restricțiile prevăzute în anexa I la Regulamentul (UE) nr. 10/2011, cu o evaluare a riscurilor în conformitate cu articolul 19 sau cu orientările relevante ale autorității. În acest sens, în nota sa de orientare pentru pregătirea unei cereri de evaluare a siguranței unei substanțe care urmează să fie utilizată în materialele din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare (5), autoritatea a stabilit principiul conform căruia, cu cât este mai mare expunerea consumatorilor prin migrarea în produsele alimentare a substanțelor din materialele sau obiectele destinate să vină în contact cu aceste produse, cu atât este mai mare cantitatea de date toxicologice necesare. În special, autoritatea consideră că, în cazul în care o substanță utilizată la fabricarea unui material sau obiect destinat să vină în contact cu produsele alimentare are un nivel de migrare în produsele alimentare mai mic de 0,00015 mg de substanță/kg de produs alimentar (0,15 μg/kg), riscul de genotoxicitate este improbabil și nu este necesar niciun test de toxicitate a substanței migratoare (6) și că, în cazul în care nivelul de migrare este mai mare de 0,15 μg/kg, dar mai mic de 0,05 mg/kg, sunt necesare numai date privind testele de genotoxicitate (7). Cu toate acestea, în etapele inițiale ale procesului de fabricație a materialelor și obiectelor din plastic, este posibil ca următoarele etape de fabricație și/sau utilizarea finală a materialelor și obiectelor să nu fie suficient de cunoscute pentru a calcula nivelurile de migrare a unei substanțe în produsele alimentare. Prin urmare, pentru a evalua dacă o substanță utilizată la fabricarea unui material sau obiect destinat să vină în contact cu produsele alimentare respectă aceste niveluri-prag, este oportun să se ia în considerare factorii care afectează concentrația acestei substanțe în produsele alimentare și migrarea sa din materialele și obiectele finite în produsele alimentare. În plus, în cazul în care este necesară evaluarea genotoxicității unei substanțe individuale, aceasta trebuie să poată fi înlocuită cu o evaluare a genotoxicității unui grup de substanțe, dar numai în temeiul unor cerințe specifice (8).

(9)

Regulamentul (UE) nr. 10/2011 nu impune restricții privind sursa substanțelor care pot fi utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic și, prin urmare, aceste substanțe pot fi fabricate din deșeuri. Cu toate acestea, substanțele fabricate din deșeuri pot conține o contaminare accidentală. Pentru a proteja sănătatea umană și având în vedere că anumite procese de fabricație ale substanțelor pot elimina prezența contaminanților accidentali sau o pot reduce în așa fel încât să se asigure că contaminarea din materialul finit din plastic nu generează un risc pentru sănătatea umană, trebuie să se impună ca substanțele produse din deșeuri să aibă, de asemenea, un nivel ridicat de puritate.

(10)

Trebuie stabilite norme specifice în ceea ce privește puritatea substanțelor de origine naturală, așa-numitele substanțe UVCB. În unele cazuri, o substanță provine dintr-o porție a unui organism din care nu a fost îndepărtat niciunul dintre componentele sale sau provine dintr-un material natural care a fost purificat doar parțial și, în consecință, compoziția sa completă poate fi necunoscută sau variabilă. Totuși, în alte cazuri, atunci când substanța naturală poate fi extrasă din materialul natural și purificată ulterior, se poate obține o substanță cu o compoziție chimică cunoscută. Prin urmare, în ceea ce privește substanțele de origine naturală, este oportun să se precizeze modul în care trebuie stabilită identitatea acestora în vederea aplicării cerinței privind un grad ridicat de puritate. Pe baza celor mai recente cunoștințe, autoritatea descrie identitatea unor astfel de substanțe cât mai detaliat posibil, incluzând compoziția, sursa și procesul utilizat pentru obținerea lor și specifică, în măsura posibilului, fracțiunea necaracterizată. Cu toate acestea, în cazul în care, din punct de vedere istoric, nu a fost furnizată o astfel de denumire detaliată, denumirea substanței trebuie să fie factorul determinant pentru identificarea sa.

(11)

În timpul fabricării materialelor și obiectelor din plastic, nu este posibil să se evite pe deplin producția de reziduuri rezultate din tăiere, resturi și alte subproduse. Permiterea reprelucrării acestor subproduse pentru fabricarea de materiale și obiecte din plastic poate contribui la reducerea prezenței materialelor de fabricație inutilizabile. În cazul în care subprodusele pot fi utilizate direct la fabricarea materialelor plastice fără alte operațiuni în afară de practicile industriale obișnuite, cum ar fi mărunțirea și regranularea, ele nu sunt considerate deșeuri. Întrucât Regulamentul (UE) 2022/1616 al Comisiei (9) nu se aplică acestor subproduse și este necesar să se clarifice care subproduse pot fi considerate sigure pentru reprelucrare, trebuie stabilite norme care să asigure siguranța utilizării lor. Prin urmare, este oportun să se includă o definiție a reprelucrării pentru a se distinge în mod clar între produsele cărora li se aplică Regulamentul (UE) nr. 10/2011 și cele cărora li se aplică Regulamentul (UE) 2022/1616 și pentru a se stabili norme pentru reprelucrarea în condiții de siguranță a acestor subproduse.

(12)

Întrucât Directiva (UE) 2019/904 a Parlamentului European și a Consiliului (10) descurajează utilizarea materialelor din plastic de unică folosință destinate să vină în contact cu produsele alimentare din cauza impactului lor asupra mediului, din ce în ce mai multe materiale și obiecte din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare sunt concepute pentru o utilizare repetată. Cu toate acestea, utilizarea repetată poate duce la deteriorarea materialului sau a obiectului din plastic, conducând astfel la creșterea migrării în produsele alimentare a unor constituenți care pot pune în pericol sănătatea umană. O astfel de deteriorare a materialelor și obiectelor din plastic este indicată prin diferite semne, de exemplu, prin fisuri și crăpături superficiale, umflături, exfoliere, contracție sau alte deformări, îngălbenire sau alte decolorări permanente sau prin pierderea luciului sau a transparenței. Cu toate acestea, modificările legate de utilizare, cum ar fi contaminarea cauzată de coloranții proveniți din produsele alimentare, inclusiv de licopen și curcumină, nu reprezintă, în principiu, o deteriorare a materialului sau a obiectului. Pentru a preveni utilizarea obiectelor din plastic deteriorate, fabricantul sau alt operator responsabil cu introducerea pe piață a obiectului finit din plastic destinat să vină în contact cu produsele alimentare trebuie să furnizeze utilizatorilor de obiecte din plastic destinate să vină în contact cu produsele alimentare informații cu privire la modul de prevenire sau de încetinire a deteriorării și la modificările care indică deteriorarea prin utilizare repetată.

(13)

Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004 prevede că materialele și obiectele care nu se află încă în contact cu produsele alimentare atunci când sunt introduse pe piață trebuie, dacă este necesar, să fie însoțite de instrucțiuni speciale care trebuie respectate pentru o utilizare sigură și adecvată. Este oportun să se considere că, în cazul în care Regulamentul (UE) nr. 10/2011 stabilește restricții privind utilizarea obiectelor din plastic, este întotdeauna necesar să se furnizeze astfel de instrucțiuni speciale consumatorilor.

(14)

Articolul 14 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 prevede că normele privind limitele de migrare prevăzute la articolele 11 și 12 nu se aplică straturilor de plastic din materialele și obiectele multistraturi multimateriale. Cu toate acestea, întrucât materialele sau obiectele multistraturi multimateriale finite în care stratul aflat în contact direct cu produsele alimentare este un strat de plastic pot prezenta aceleași riscuri potențiale pentru sănătate ca materialele sau obiectele din plastic, acest strat trebuie să respecte dispozițiile referitoare la migrare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 10/2011. Dimpotrivă, articolele 11 și 12 din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 trebuie să nu se aplice în continuare straturilor care nu sunt din plastic ale materialelor multistraturi multimateriale. Se pot aplica alte acte legislative ale Uniunii sau norme naționale. Cu toate acestea, limitele de migrare prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 10/2011 continuă să se aplice straturilor de plastic ale materialelor și obiectelor care sunt imprimate, acoperite sau lipite cu adezivi.

(15)

Pentru a preciza mai în detaliu obligațiile operatorilor economici în ceea ce privește informațiile pe care trebuie să le furnizeze autorităților competente, trebuie să li se solicite operatorilor economici să pună la dispoziția autorităților competente informații privind compoziția materiilor prime, precum și documente justificative în fiecare etapă a procesului de fabricație. Aceste documente trebuie, de asemenea, să demonstreze conformitatea cu normele referitoare la nivelul ridicat de puritate introduse prin prezentul regulament.

(16)

Pentru a asigura conformitatea cu Regulamentul (UE) nr. 10/2011, statele membre trebuie să instituie măsuri de control eficace, inclusiv eșantionarea materialelor și a obiectelor din plastic, precum și a produselor provenite din etape intermediare ale procesului de fabricație al materialelor și obiectelor din plastic. Cu toate acestea, experiența arată că inspectorii se pot confrunta cu provocări practice în ceea ce privește prelevarea de eșantioane în anumite etape ale procesului de fabricație la locurile de fabricație. Prin urmare, este oportun să se solicite fabricanților să faciliteze inspecțiile, asigurându-se că inspectorii pot preleva eșantioane în etapele relevante ale procesului de fabricație și pot preleva eșantioane de substanțe și materiale (intermediare) utilizate pentru fabricație care sunt prezente la locul de fabricație.

(17)

Raportul real suprafață/volum al obiectului finit din plastic destinat să vină în contact cu produsele alimentare servește drept bază pentru normele privind testarea migrării prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 10/2011. Cu toate acestea, acest regulament stabilește, de asemenea, că, în ceea ce privește anumite materiale și obiecte, trebuie să se aplice un raport suprafață/volum fix pentru a se facilita determinarea nivelului de migrare, în special atunci când se testează obiecte care nu se află încă în contact cu produsele alimentare, pentru care nu este posibil să se determine suprafața care intră în contact cu produsele alimentare sau să se compenseze nivelul preconizat de supraestimare sau de subestimare a expunerii consumatorilor la constituenții acestor materiale și obiecte. Cu toate acestea, în anumite cazuri, aplicarea unui raport suprafață/volum fix poate conduce la o subestimare a expunerii consumatorilor la constituenții acestor materiale și obiecte care pot pune în pericol sănătatea umană. Prin urmare, este oportun ca operatorii economici să aibă posibilitatea de a opta pentru raportul real suprafață/volum, în loc să fie obligați să utilizeze raportul suprafață/volum fix stabilit pentru aceste excepții.

(18)

Punctul 07.04 din tabelul 2 din anexa III la Regulamentul (UE) nr. 10/2011 atribuie simulanți alimentari unor categorii de brânză. Cu toate acestea, actualele atribuiri, în special categoriile 07.04.B și 07.04.C, nu corespund interpretării și utilizării comune ale expresiilor „brânză naturală” și „brânză prelucrată”. Mai precis, brânza topită este considerată de obicei brânză prelucrată, în timp ce brânzeturile similare brânzei cottage sunt considerate de obicei brânzeturi naturale neprelucrate. De asemenea, actualele atribuiri nu respectă terminologia utilizată în clasificarea „FoodEx2” stabilită de autoritate (11), în special în ceea ce privește brânza nematurată (proaspătă) și brânza maturată. Prin urmare, este oportun să se modifice categoriile respective pentru a clasifica mai bine brânzeturile naturale și prelucrate și brânzeturile maturate și nematurate, stabilind totodată atribuiri de simulanți adecvate pentru aceste noi categorii de brânzeturi pe baza atribuirilor existente.

(19)

Pentru a asigura siguranța, operatorii economici trebuie să primească toate informațiile relevante pentru siguranța materialelor și obiectelor din plastic pe care le produc sau le utilizează. Cu toate acestea, Regulamentul (UE) nr. 10/2011 prevede doar ca declarația scrisă de conformitate să conțină informații privind substanțele utilizate sau produsele de degradare ale acestora pentru care sunt prevăzute restricții și/sau specificații în anexele I și II la regulamentul respectiv. Pentru a spori și mai mult siguranța, este oportun să se solicite ca declarația de conformitate să conțină, de asemenea, informații privind substanțele adăugate neintenționat, cum ar fi impuritățile și intermediarii de reacție, produsele de descompunere sau de reacție formate în timpul procesului de fabricație a materialului sau a obiectului din plastic și care ar putea fi prezente în materialul sau obiectul finit destinat să vină în contact cu produsele alimentare.

(20)

Chiar dacă substanțele fabricate din deșeuri pot conține contaminanți derivați din aceste deșeuri care ar putea pune în pericol sănătatea umană, normele actuale în ceea ce privește declarația scrisă de conformitate nu impun specificarea faptului dacă materialul din plastic a fost fabricat cu substanțe fabricate din deșeuri. Prin urmare, este necesar să se modifice dispozițiile privind declarația de conformitate, astfel încât fabricantul obiectului finit din plastic să primească informații adecvate care să îi permită să asigure respectarea cerinței prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004, conform căreia materialele și obiectele din plastic nu trebuie să pericliteze sănătatea oamenilor.

(21)

Pentru a obține rezultate comparabile, laboratoarele trebuie să efectueze teste de conformitate în condiții de testare standardizate. În plus, analiza rezultatelor testelor trebuie efectuată în mod consecvent. Prin urmare, este oportun să se precizeze mai în detaliu normele privind verificarea testelor de conformitate din anexa V la Regulamentul (UE) nr. 10/2011.

(22)

Regulamentul (UE) 2022/1616 prevede că materialele și obiectele din plastic reciclat trebuie să fie conforme cu cerințele prevăzute în capitolele II, III și V din Regulamentul (UE) nr. 10/2011. Cerința privind puritatea ridicată prevăzută de prezentul regulament în capitolul II din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 se aplică substanțelor utilizate la fabricarea materialelor și obiectelor din plastic. Cu toate acestea, nu este necesar ca cerința privind puritatea ridicată să se aplice în cazul substanțelor conținute în materiile prime și materiile rezultate din procesul de decontaminare a deșeurilor de plastic, deoarece Regulamentul (UE) 2022/1616 asigură eliminarea contaminării accidentale din material în timpul fabricării materialelor din plastic reciclat destinate să vină în contact cu produsele alimentare, la un nivel care să permită respectarea cerințelor de la articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 1935/2004. Prin urmare, în ceea ce privește fabricarea materialelor și obiectelor din plastic reciclat, cerința privind puritatea ridicată trebuie să se aplice numai în cazul oricărei substanțe adăugate în timpul procesului de reciclare și al oricărui intermediar de reacție și produs de descompunere sau de reacție care rezultă din substanța respectivă. Prin urmare, este oportun să se precizeze mai în detaliu în prezentul regulament care dispoziții din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 se aplică materialelor și obiectelor din plastic reciclat.

(23)

Regulamentul (UE) 2022/1616 stabilește norme privind sistemele de asigurare a calității pentru colectarea, preprelucrarea, decontaminarea și reciclarea deșeurilor de plastic. Prezentul regulament introduce norme pentru reprelucrarea subproduselor din plastic rezultate din fabricarea plasticului. Pentru a spori și mai mult siguranța alimentară, este oportun să se stabilească în Regulamentul (CE) nr. 2023/2006 al Comisiei (12) norme detaliate privind bunele practici de fabricație în ceea ce privește reprelucrarea și reciclarea.

(24)

Subprodusele din plastic destinate reprelucrării ar putea fi reprelucrate într-un alt loc de fabricație decât cel din care provin inițial. Cu toate acestea, dacă nu este clar în ce scop ar fi adecvate aceste subproduse sau dacă sunt contaminate în timpul depozitării sau al transportului din instalația de producție din care provin, reprelucrarea lor ar putea prezenta riscuri. Prin urmare, pentru a se preveni orice utilizare a subproduselor din plastic în scopuri pentru care nu sunt adecvate și pentru a se evita contaminarea subproduselor din plastic între punctul în care sunt produse și punctul lor de reprelucrare, trebuie stabilite norme în Regulamentul (CE) nr. 2023/2006. În plus, în momentul introducerii pe piață a acestor subproduse, declarația de conformitate menționată la articolul 15 din Regulamentul (UE) nr. 10/2011 trebuie să furnizeze informațiile necesare pentru reprelucrarea lor, în special în ceea ce privește caracterul lor adecvat pentru anumite utilizări.

(25)

Pentru a permite operatorilor să se adapteze la modificările prevăzute în prezentul regulament, este oportun să se prevadă posibilitatea ca materialele și obiectele din plastic care sunt în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 10/2011, astfel cum se aplică înainte de data intrării în vigoare a prezentului regulament, și cu orice alt act legislativ relevant al Uniunii să fie introduse pe piață pentru prima dată pentru o perioadă de 18 luni de la intrarea în vigoare a prezentului regulament și să rămână pe piață până la epuizarea stocurilor. Cu toate acestea, producția materialelor și a obiectelor finite din plastic implică, de regulă, furnizarea mai multor produse și substanțe din etapele intermediare de producție de către alți operatori. Din motive legate de siguranța consumatorilor, tranziția către respectarea deplină a prezentului regulament trebuie realizată cât mai eficient posibil și într-un termen cât mai scurt. Prin urmare, operatorii care introduc pe piață, cu nouă luni înainte de expirarea perioadei de tranziție de 18 luni, produse intermediare și substanțe care nu sunt încă conforme cu prezentul regulament trebuie să aibă obligația de a informa utilizatorii acestor produse că ele nu pot fi utilizate pentru a fabrica materiale și obiecte din plastic destinate să fie introduse pe piață după expirarea perioadei de tranziție.

(26)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale,