ANEXA I

DISPOZIȚII ADMINISTRATIVE PENTRU OMOLOGAREA CE DE TIP A PNEURILOR

1.   CERERE DE OMOLOGARE CE A UNUI TIP DE PNEU

Cererea de omologare CE a unui tip de pneu în temeiul articolului 3 alineatul (4) din Directiva 70/156/CEE se înaintează de către producătorul pneului.

Cererea de omologare CE de tip în temeiul anexei II este însoțită, în triplu exemplar, de o descriere a tipului de pneu descris în fișa de informații din apendicele 1.

1.1.1.1.   Cererea trebuie însoțită (tot în triplu exemplar) de o schiță sau o fotografie reprezentativă care să identifice profilul benzii de rulare și de o schiță a anvelopei pneului umflat montat pe janta de măsurare care să indice dimensiunile relevante (a se vedea punctele 6.1.1 și 6.1.2 din anexa II) ale tipului prezentat pentru omologare.

1.1.1.2.   Cererea trebuie însoțită fie de un raport de încercare întocmit de serviciul tehnic desemnat sau de un număr de mostre care urmează să fie stabilit de autoritatea de omologare.

Cererea de omologare CE de tip în temeiul anexei V trebuie însoțită, în triplu exemplar, de o descriere a tipului de pneu descris în fișa de informații din apendicele 3.

1.1.2.1.   Cererea trebuie însoțită (tot în triplu exemplar) de schițe, desene sau fotografii care să identifice profilul (profilurile) benzii de rulare reprezentativ(e) pentru tipul de pneuri.

1.1.2.2.   Cererea trebuie însoțită, de asemenea, de un raport de încercare întocmit de serviciul tehnic desemnat sau de un număr de mostre care urmează să fie stabilit de autoritatea de omologare.

1.2.   Producătorul poate solicita extinderea omologării CE de tip

1.2.1.

pentru a include tipuri de pneuri modificate, în cazul omologărilor CE de tip în temeiul anexei II și/sau

1.2.2.

pentru a include dimensiuni suplimentare de pneuri și/sau nume de marcă sau descrieri comerciale ale producătorului modificate și/sau profiluri modificate ale benzii de rulare, în cazul omologărilor CE de tip în temeiul anexei V.

1.3.   Până la 31 decembrie 2005, autoritatea de omologare poate accepta laboratoarele producătorului de pneuri ca laboratoare de încercare acreditate în temeiul articolului 14 alineatul (1) din Directiva 70/156/CEE.

2.   INSCRIPȚII

2.1.

Mostrele pentru un tip de pneu prezentat pentru omologarea CE de tip trebuie să poarte marca comercială sau denumirea solicitantului astfel încât să fie vizibile și rezistente la ștergere și trebuie să prevadă un spațiu suficient pentru aplicarea mărcii de omologarea CE de tip în conformitate cu prevederile punctului 4 din prezenta anexă.

3.   OMOLOGAREA CE DE TIP

În cazul în care un tip de pneu, prezentat în conformitate cu punctul 1.1.1 anterior, îndeplinește cerințele anexei II, i se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 70/156/CEE și i se atribuie un număr de omologare CE de tip.

3.1.1.   Decizia de acordare, extindere, refuzare sau retragere a omologării sau de încetare definitivă a producției unui tip de pneu în temeiul anexei II trebuie comunicată statelor membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 70/156/CEE.

3.1.2.   În cazul în care un tip de pneu, prezentat în conformitate cu punctul 1.1.2 anterior, îndeplinește cerințele anexei V, i se acordă omologarea CE de tip în temeiul articolului 4 din Directiva 70/156/CEE și i se atribuie un număr de omologare CE de tip.

3.2.1.   Decizia de acordare, extindere, refuzare sau retragere a omologării sau de încetare definitivă a producției unui tip de pneu în temeiul anexei V trebuie comunicată statelor membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (6) din Directiva 70/156/CEE.

3.3.   Fiecărui tip de pneu omologat i se atribuie un număr de omologare CE de tip. Același stat membru nu poate să atribuie același număr unui alt tip de pneu. În special, numerele de omologare atribuite în temeiul anexei II trebuie să fie diferite de numerele de omologare CE de tip atribuite în temeiul anexei V.

4.   MARCAREA OMOLOGĂRII CE DE TIP

4.1.   Orice pneu care este conform cu tipul pentru care s-a acordat omologarea CE de tip în temeiul prezentei directive trebuie să poarte marca de omologare CE de tip corespunzătoare.

Marca de omologare CE de tip va fi constituită din litera minusculă «e» încadrată într-un dreptunghi, urmată de numărul distinctiv atribuit statului membru care a acordat omologarea de tip, prevăzut în anexa VII la Directiva 70/156/CEE. Numărul de omologare CE de tip va fi constituit din numărul de omologare CE de tip care figurează pe certificatul completat pentru tipul respectiv, precedat de două cifre:

«00» pentru pneurile pentru vehicule utilitare, «02» pentru pneurile pentru autoturisme.

4.2.1.   Dreptunghiul care formează marca de omologarea CE de tip trebuie să aibă lungimea minimă de 12 mm și înălțimea minimă de 8 mm. Litera (literele) și numărul (numerele) trebuie să aibă o înălțime de cel puțin 4 mm.

4.3.   Mărcile și numerele de omologare CE de tip și orice mărci suplimentare cerute în anexa II punctul 3, acestea din urmă pentru omologarea de tip în temeiul cerințelor din anexa II, trebuie să fie aplicate în conformitate cu prescripțiile de la punctul în cauză.

4.4.   Numerele de omologarea atribuite în temeiul anexei V trebuie să fie urmate de sufixul «s», unde «s» este prescurtarea pentru zgomot (sunet).

4.5.   Mai jos este prezentat un exemplu de marcă de omologare CE de tip:

Pneul care poartă marca de omologare CE de tip prezentată anterior este un pneu pentru vehicule utilitare (00) care îndeplinește cerințele CE (e) pentru care s-a acordat marca de omologare CE de tip în Irlanda (24) cu numărul 479 în temeiul anexei II și în Italia (3) cu numărul 687-s în temeiul anexei V.

Notă: Numerele «479» și «687» (numere de omologare ale mărcii CE) și numărul «24» și cifra «3» (grup de litere și numere ale statelor membre care au acordat omologarea CE) sunt numai cu titlu orientativ.

Numerele de omologare trebuie aplicate în apropiere de dreptunghi și pot fi amplasate deasupra, sub, la stânga sau la dreapta acestuia. Caracterele numărului de omologarea trebuie să fie amplasate de aceeași parte a literei «e» și orientate în același sens.

5.   MODIFICAREA UNUI TIP DE PNEU

5.1.	În cazul în care un tip de pneu omologat în temeiul anexei II sau în temeiul anexei V a suferit modificări, se aplică dispozițiile articolului 5 din Directiva 70/156/CEE.

5.2.	În cazul în care a fost modificat profilul benzii de rulare a unui pneu, în cazul omologărilor de tip în temeiul anexei II, nu se consideră necesară repetarea încercărilor prescrise în anexa II.

5.3.	În cazul în care unei game de pneuri omologate în temeiul anexei V i se adaugă alte dimensiuni de pneuri sau alte mărci comerciale, autoritatea de omologarea hotărăște dacă este necesară repetarea încercărilor.

5.4.	În cazul modificării profilului benzii de rulare a unei game de pneuri omologate în temeiul anexei V, se repetă încercările pentru o serie reprezentativă de mostre, cu excepția cazului în care autoritatea de omologare consideră că respectiva modificare nu afectează emisiile sonore pneu/drum.

6.   CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

6.1.	Regulile generale de asigurare a conformității producției se adoptă în conformitate cu dispozițiile stabilite în articolul 10 din Directiva 70/156/CEE.

6.2.

În special, atunci când se efectuează verificări în conformitate cu apendicele I la anexa V pentru a verifica conformitatea producției, dacă nivelul sonor al pneului încercat nu depășește valorile limită stabilite la punctul 4.2 din anexa V cu mai mult de 1 dB(A), se consideră că producția respectă cerințele prevăzute la punctul 4 din anexa V menționată anterior.

Apendicele 3

FIȘA DE INFORMAȚII NR. … PRIVIND OMOLOGAREA CE A UNUI TIP DE PNEU CU PRIVIRE LA EMISIILE SONORE PNEU/DRUM

(Anexa V la Directiva 92/23/CEE)

Informațiile următoare trebuie furnizate, după caz, în triplu exemplar și să includă o listă de cuprins. Desenele, în cazul în care există, trebuie furnizate la scară adecvată și suficient de detaliat, în format A4 sau sub formă de pliant cu acest format. În cazul funcțiilor comandate cu microprocesor trebuie furnizate informații relevante în legătură cu performanțele acestora.

1.   GENERALITĂȚI

1.1.	Denumirea producătorului:

1.2.	Numele și adresa solicitantului:

1.3.	Adresa sau adresele uzinelor producătoare:

1.4.	Numele comercial, descriere sau descrierile comerciale ori marca sau mărcile de comerț folosite pentru omologarea solicitată pentru un anume tip de pneu:

2.   PNEURI

2.1.	Clasificarea pneurilor: (clasa C1, clasa C2 sau clasa C3)

2.2.	Categoria de utilizare: (normale, de zăpadă sau speciale)

2.3.

Informații detaliate privind caracteristicile principale, din punctul de vedere al implicațiilor pentru emisiile sonore pneu/drum, și privind profilul (profilurile) benzii de rulare folosite pentru o gamă dată de pneuri de diferite dimensiuni. Acestea pot fi sub formă de desen, fotografie sau descriere, dar trebuie să fie suficiente pentru a permite autorității de omologare sau serviciului tehnic să determine dacă orice modificare ulterioară a caracteristicilor principale va afecta în mod negativ emisiile sonore pneu/drum. Notă: Efectele modificărilor aduse detaliilor secundare ale profilului benzii de rulare și ale celor de construcție asupra emisiilor sonore pneu/drum vor fi determinate în timpul verificărilor privind conformitatea producției.

2.4.	Structura pneului

2.5.

Lista denumirilor profilurilor benzii de rulare: (a se specifica, pentru fiecare marcă comercială sau denumire comercială, toate indicațiile care figurează în denumirea pneurilor în conformitate cu punctul 2.17. din anexa II la Directiva 92/23/CEE, adăugând, după caz, în cazul pneurilor de clasă C1, mențiunea «Reinforced» sau «Extra Load»).

Apendicele 4

ANEXA V

EMISII SONORE PNEU/DRUM

1.   DOMENIUL DE APLICARE

Această anexă se aplică omologării CE de tip a pneurilor, în calitate de componente, în ceea ce privește emisiile sonore pneu/drum.

2.   DEFINIȚII

În sensurile prezentei anexe, se aplică definițiile din anexa II, cu excepția definiției de la punctul 2.1, care se interpretează după cum urmează:

2.1.   Prin «tip de pneu» se înțelege, în legătură cu omologarea în temeiul prezentei anexe (emisii sonore pneu/drum), o gamă de pneuri care constă dintr-o listă de denumiri de dimensiuni de pneuri (a se vedea punctul 2.17 din anexa II), nume de marcă, mărci comerciale și descrieri comerciale, care nu diferă între ele din punctul de vedere al caracteristicilor esențiale de genul: — denumirea producătorului; — clasificarea pneurilor (a se vedea punctul 2.4 din prezenta anexă) — structura pneurilor (a se vedea punctul 2.1.4 din anexa II) — categoria de utilizare (a se vedea punctul 2.1.3 din anexa II) — pentru pneuri de clasă C1, «Reinforced» sau «Extra Load» — profilul benzii de rulare (a se vedea punctul 2.3 din fișa de informații din apendicele 3 din anexa I.) Notă: Efectele modificărilor aduse detaliilor secundare ale profilului benzii de rulare și ale celor de construcție asupra emisiilor sonore pneu/drum vor fi determinate în timpul verificărilor privind conformitatea producției.

De asemenea, se aplică următoarele definiții:

2.2.   «Nume de marcă și descrierea comercială»:   identificarea pneului așa cum este ea dată de producătorul pneului. Numele de marcă poate fi același cu denumirea producătorului și cu descrierea comercială și poate coincide cu marca comercială.

2.3.   «Emisii sonore pneu/drum»:   zgomotul produs de contactul dintre pneurile în mișcare și suprafața drumului.

2.4.   În sensul prezentei anexe, se aplică următoarea clasificare: pneuri de clasă C1 pneuri pentru autoturisme (a se vedea punctul 2.32 din anexa II); pneuri de clasă C2 pneuri pentru vehicule utilitare (a se vedea punctul 2.33 din anexa II) cu indicele capacității de încărcare pentru pneuri nejumelate ≤ 121 și simbolul categoriei de viteză ≥ «N» (a se vedea punctul 2.29.3 din anexa II); pneuri de clasă C3 pneuri pentru vehicule utilitare (a se vedea punctul 2.33 din anexa II) cu indicele capacității de încărcare pentru pneuri nejumelate ≤ 121 și simbolul categoriei de viteză ≤ «M» (a se vedea punctul 2.29.3. din anexa II) sau pneuri pentru vehicule utilitare (a se vedea punctul 2.33 din anexa II) cu indicele capacității de încărcare pentru pneuri nejumelate ≥ 122.

3.   CERINȚE DE MARCARE

3.1.   Pe lângă alte cerințe de marcare prevăzute la punctul 4 din anexa I și la punctul 3 din anexa II, pneurile trebuie să poarte următoarele marcaje:

3.1.1.

Denumirea producătorului sau marca comercială; numele de marcă, descrierea comercială sau marca comercială.

4.   CERINȚE PRIVIND EMISIILE SONORE PNEU/DRUM

4.1.   Cerințe generale

Un set de patru pneuri de aceeași dimensiune și cu același profil al benzii de rulare, care este reprezentativ pentru gama de pneuri în cauză, este supus unei încercări privind emisiile sonore pneu/drum care urmează să fie efectuată în conformitate cu apendicele 1.

Nivelurile sonore determinate în conformitate cu punctul 4.5 din apendicele 1 nu trebuie să depășească următoarele limite:

Pneuri de clasă C1, în funcție de grosimea nominală în secțiune (a se vedea anexa II punctul 2.17.1.1) a pneului încercat:

Clasa pneului	Grosimea nominală în secțiune (mm)	Valori limită în dB(A)
		A	B (5)	C (5)  (6)
C1a	≤ 145	72 (2)	71 (2)	70
C1b	> 145 ≤ 165	73 (2)	72 (2)	71
C1c	> 165 ≤ 185	74 (2)	73 (2)	72
C1d	> 185 ≤ 215	75 (3)	74 (3)	74
C1e	> 215	76 (4)	75 (4)	75

4.2.1.1.   Pentru pneurile ranforsate [sau de suprasarcină («Extra Load»)] (a se vedea anexa II punctul 3.1.8), valorile limită de la punctul 4.2.1 cresc cu 1 dB(A).

4.2.1.2.   Pentru pneurile clasificate în categoria de utilizare «Pneuri speciale» (a se vedea anexa II punctul 2.1.3), valorile limită de la punctul 4.2.1 cresc cu 2 dB(A).

4.2.2.   Pneurile de clasă C2, în funcție de categoria de utilizare (a se vedea anexa II punctul 2.1.3) a gamei de pneuri:

Categoria de utilizare	Valori limită exprimate în dB(A)
Pneuri normale	75
Pneuri de zăpadă	77
Pneuri speciale	78

4.2.3.   Pneurile de clasă C3, în funcție de categoria de utilizare (a se vedea anexa II punctul 2.1.3) a gamei de pneuri:

Categoria de utilizare	Valori limită exprimate în dB(A)
Pneuri normale	76
Pneuri de zăpadă	78
Pneuri speciale	79

Apendicele 1

METODĂ DE MĂSURARE A NIVELURILOR SONORE PNEU/DRUM, METODA DE «TRECERE ÎN ROATĂ LIBERĂ»

0.   Introducere

Metoda prezentată conține specificații privind instrumentele de măsurare, condițiile de măsurare și metoda de măsurare pentru obținerea nivelului sonor a unui set de pneuri montat la un vehicul de încercare care rulează cu viteză mare pe o îmbrăcăminte de drum specificată. Se înregistrează nivelul maxim de presiune acustică, atunci când vehiculul de încercare rulează în roată liberă, cu ajutorul unor microfoane amplasate la distanță; rezultatul final al unei viteze de referință se obține cu ajutorul analizei de regresie liniară. Rezultatele respective ale încercării nu pot fi raportate la zgomotul produs de pneuri măsurat în timpul accelerării cu motorul în funcțiune sau în timpul decelerării la frânare.

1.   Instrumente de măsură

1.1.   Măsurători acustice

Sonometrul sau alt sistem de măsurare echivalent, cu un ecran recomandat de producător, trebuie să îndeplinească cel puțin cerințele pentru instrumente de tipul 1 în conformitate cu IEC 60651 ediția a doua.

Măsurătorile trebuie să se efectueze cu o ponderare a frecvenței A și cu o ponderare de timp F.

În cazul în care se folosește un sistem care prevede o monitorizare periodică a nivelului sonor ponderat A, intervalul de timp dintre două măsurători nu ar trebui să depășească 30 ms.

1.1.1.   Etalonare

La începutul și la sfârșitul fiecărei sesiuni de măsurare, sistemul de măsurare trebuie să fie verificat în ansamblu cu ajutorul unui aparat de etalonare acustică care să îndeplinească cerințele pentru aparate de etalonare acustică din cel puțin clasa de precizie 1 în conformitate cu IEC 942:1988. Fără alte reglări, diferența dintre valorile obținute pentru două verificări consecutive trebuie să fie mai mică sau egală cu 0,5 dB. În cazul în care se depășește această valoare, rezultatele măsurătorilor obținute de la ultima verificare anterioară satisfăcătoare nu se consideră valide.

1.1.2.   Respectarea cerințelor

Respectarea de către dispozitivul de etalonare acustică a cerințelor din IEC 60942:1988 trebuie să se verifice o dată pe an, iar respectarea de către sistemul de instrumente a cerințelor din IEC 60651:1979/A1:1993 ediția a doua trebuie să se verifice cel puțin o dată la doi ani într-un laborator autorizat pentru efectuarea de etalonări în conformitate cu standarde corespunzătoare.

1.1.3.   Amplasarea microfonului

Microfonul (sau microfoanele) trebuie amplasate la o distanță de 7,5 m ± 0,05 m față de linia de referință a pistei CC1 (figura 1) și de 1,2 m ± 0,02 m față de sol. Axa sa de sensibilitate maximă trebuie să fie orizontală și perpendiculară pe traiectoria vehiculului (linia CC1).

1.2.   Măsurători de viteză

Viteza vehiculului trebuie măsurată atunci când capătul din față al vehiculului a atins linia PP′ (figura 1), cu ajutorul unor instrumente cu o precizie de ± 1 km/h sau mai mare.

1.3.   Măsurători de temperatură

Este obligatorie măsurarea temperaturii aerului și a suprafeței de încercare. Dispozitivele de măsurare a temperaturii trebuie să aibă o precizie de ± 1 °C.

1.3.1.   Temperatura aerului

Senzorul de temperatură trebuie amplasat într-un loc deschis în apropiere de microfon, astfel încât să fie expus la curentul de aer și protejat față de radiațiile solare directe. Această protecție se poate realiza cu ajutorul unui ecran protector sau a altui dispozitiv asemănător. Senzorul ar trebui amplasat la o înălțime de 1,2 m ± 0,1 m față de nivelul suprafeței de încercare pentru a reduce la minimum efectele radiației termică a suprafeței de încercare la curenți de aer slabi.

1.3.2.   Temperatura suprafeței de încercare

Senzorul de temperatură trebuie amplasat într-un punct în care temperatura măsurată să fie reprezentativă pentru temperatura din urmele roților, fără să interfereze cu măsurarea zgomotului.

În cazul în care instrumentul utilizat este prevăzut cu senzor de temperatură de contact, se aplică o pastă conducătoare termic între suprafață și senzor pentru a asigura un contact termic adecvat.

În cazul în care se folosește un termometru cu radiație (pirometru), acesta trebuie amplasat la o înălțime care să permită acoperirea unui câmp de măsurare cu diametrul ≥ 0,1 m.

1.4.   Măsurarea vântului

Dispozitivul trebuie să poată să măsoare viteza vântului cu o toleranță de ± 1 m/s. Vântul trebuie măsurat la înălțimea microfonului. Trebuie înregistrată direcția vântului în raport cu direcția de condus.

2.   Condiții de măsurare

2.1.   Poligonul de încercare

Poligonul de încercare trebuie să cuprindă o secțiune centrală înconjurată de o zonă perfect plană pentru încercare. Secțiunea destinată pentru măsurători trebuie să fie plană pe toată suprafața; suprafața de încercare trebuie să fie uscată și curată pentru toate măsurătorile. Suprafața de încercare nu trebuie să fie răcită artificial în timpul sau înaintea încercării.

Pista de încercare trebuie să fie astfel încât să se atingă condițiile de câmp sonor liber între sursa de zgomot și microfon în limitele a 1 dB(A). Aceste condiții se consideră îndeplinite atunci când nu există obiecte de mari dimensiuni care să reflecte sunetul, cum ar fi garduri, stânci, poduri sau clădiri pe o distanță de 50 m de centrul secțiunii de măsurare. Suprafața pistei de încercare și dimensiunile poligonului de încercare trebuie să fie conforme cu dispozițiile apendicelui 2 la prezenta anexă.

Trebuie să se prevadă o porțiune centrală cu o rază de cel puțin 10 m care să nu prezinte zăpadă afânată, iarbă înaltă, teren afânat, zgură etc. Nu trebuie să existe nici un obstacol în vecinătatea microfonului care să poată afecta câmpul sonor și nici o persoană nu trebuie să se afle între microfon și sursa de zgomot. Operatorul care efectuează măsurătorile și orice alți observatori care asistă la măsurători trebuie să se poziționeze astfel încât să nu influențeze indicațiile afișate de instrumentele de măsurare.

2.2.   Condiții meteorologice

Măsurătorile nu trebuie efectuate în condiții atmosferice proaste. Trebuie să ia măsuri pentru ca rezultatele să nu fie afectate de rafale de vânt. Nu trebuie să se efectueze încercări atunci când viteza vântului la înălțimea microfonului este mai mare de 5 m/s.

Nu trebuie să se efectueze măsurători în cazul în care temperatura aerului este sub 5 °C sau peste 40 °C sau în cazul în care temperatura suprafeței de încercare este sub 5 °C sau peste 50 °C.

2.3.   Zgomotul ambiant

Nivelul zgomotului de fond (inclusiv orice zgomot produs de vânt) trebuie să fie cu cel puțin 10 dB(A) mai mic decât emisiile sonore pneu/drum măsurate. Se poate monta un ecran paravânt la microfon cu condiția să se țină seama de efectul acestuia asupra sensibilității și caracteristicilor de direcție ale microfonului.

Orice măsurători afectate de un vârf sonor care nu pare a avea legătură cu caracteristicile nivelului sonor general al pneurilor nu se iau în considerare.

2.4.   Cerințe pentru vehiculul de încercare

2.4.1.   Generalități

Vehiculul de încercare trebuie să fie un autovehicul prevăzut cu patru pneuri nejumelate pe două axe.

2.4.2.   Încărcătura vehiculului

Vehiculul trebuie încărcat în conformitate cu dispozițiile referitoare la sarcina pe pneurile de încercare de la punctul 2.5.2 prezentat în continuare.

2.4.3.   Ampatament

Ampatamentul dintre două axe prevăzute cu pneuri de încercare pentru pneuri de clasă C1 trebuie să fie mai mic de 3,50 m, iar cel pentru pneuri de clasă C2 și clasă C3 trebuie să fie mai mic de 5 m.

2.4.4.   Măsuri pentru reducerea la minimum a influenței vehiculului asupra măsurătorilor nivelului sonor

Pentru a evita afectarea semnificativă a zgomotului produs de pneuri de construcția vehiculului de încercare, se precizează următoarele cerințe și recomandări.

Cerințe: (a) vehiculul nu trebuie echipat cu apărătoare de noroi sau cu alte dispozitive suplimentare de evitare a stropirii; (b) nu este permisă adăugarea sau păstrarea componentelor care pot ecrana zgomotul produs de pneuri în imediata vecinătate a jantei și a pneurilor; (c) alinierea roților (convergența, unghiul de cădere, unghiul de fugă) se face în conformitate cu recomandările constructorului vehiculului; (d) nu se poate monta nici un material suplimentar de absorbție acustică în nișa roții sau sub cadrul inferior; (e) suspensia trebuie să fie în stare bună și să nu antreneze o diminuare anormală a gărzii la sol atunci când vehiculul este încărcat în conformitate cu cerințele de încercare. În cazul în care este disponibil, se reglează sistemul de ajustare a nivelului caroseriei pentru a obține o gardă la sol normală pentru starea neîncărcată în timpul încercării.

Recomandări pentru evitarea zgomotului parazit: (a) se recomandă îndepărtarea sau modificarea componentelor de pe vehicul care ar putea contribui la zgomotul de fond produs de vehicul; (b) în timpul încercării ar trebui să se ia măsuri pentru ca o bună aplicare a frânelor, pentru a nu produce zgomot de frâne; (c) trebuie să se ia măsuri pentru ca ventilatoarele acționate electric să nu fie în funcțiune; (d) ferestrele și plafonul culisant ale vehiculului trebuie să fie închise în timpul încercării.

2.5.   Pneuri

2.5.1.   Generalități

Pe vehiculul de încercare trebuie montate patru pneuri identice din același tip și aceeași gamă. În cazul pneurilor cu un indice al capacității de încărcare mai mare de 121 și pentru care nu se prevăd indicații de montare jumelată, două dintre aceste pneuri din același tip și aceeași gamă trebuie montate pe axul din spate al vehiculului de încercare; axul din față se echipează cu pneuri de dimensiune adecvată pentru sarcina pe ax și se egalizează până la adâncimea minimă pentru a reduce la minimum influența zgomotului de contact pneu/drum menținând în același timp un nivel suficient de siguranță. Pneurile de iarnă care pot fi prevăzute, în anumite state membre, cu știfturi în vederea îmbunătățirii aderenței trebuie să fie supuse încercărilor fără aceste știfturi. Pneurile pentru care există cerințe speciale de montare trebuie să fie supuse încercărilor în conformitate cu cerințele respective (de exemplu, sensul de rotire). Adâncimea profilului benzii de rulare a pneurilor trebuie să fie maximă înainte de rodaj.

Pneurile trebuie încercate pe jante autorizate de producătorul pneurilor.

2.5.2.   Sarcina pe pneu

Pentru fiecare pneu al vehiculului, încărcarea de încercare Qt trebuie să fie cuprinsă între 50 % și 90 % din încărcarea de referință Qr, dar încărcarea medie de încercare Qt,avr a tuturor pneurilor trebuie să fie de 75 % ± 5 % din încărcarea de referință Qr.

Pentru toate pneurile încărcarea de referință Qr corespunde masei maxime aferente indicelui capacității de încărcare al pneului. În cazul în care indicele capacității de încărcare este compus din două numere separate de o bară oblică (/), se ia în considerare primul număr.

2.5.3.   Presiunea de umflare a pneului

Fiecare pneu montat la vehiculul de încercare trebuie să aibă o presiune de încercare Pt care să nu fie mai mare decât presiunea de referință Pr și care să se încadreze în intervalul următor:

unde Pr este presiunea care corespunde indicelui de presiune marcat pe peretele lateral al pneului.

Pentru clasa C1, presiunea de referință este Pr = 250 kPa pentru pneurile «standard» și 290 kPa pentru cele «ranforsate», presiunea minimă de încercare este Pt = 150 kPa.

2.5.4.   Pregătiri înainte de încercare

Pneurile trebuie să fie «rodate» înainte de încercare pentru a îndepărta nodulii din fabricație sau alte tipuri de caracteristici ale profilurilor care pot rezulta în urma procesului de turnare și modelare. Această operație necesită în mod normal echivalentul a 100 km de folosire normală pe drum.

Pneurile montate la un vehicul de încercare trebuie să se rotească în același sens ca și în timpul rodării.

Înainte de încercare pneurile se încălzesc prin rulare în condiții de încercare.

3.   Metoda de încercare

3.1.   Condiții generale

Pentru toate măsurătorile, vehiculul trebuie condus în linie dreaptă pe secțiunea de măsurare (AA′ până la BB′) astfel încât planul median longitudinal al vehiculului să fie cât mai aproape de linia CC′.

Atunci când capătul din față al vehiculului atinge linia AA′, conducătorul auto al vehiculului trebuie să pună selectorul de viteze în punctul mort și să oprească motorul. În cazul în care vehiculul de încercare produce un zgomot anormal (de exemplu, ventilator, autoaprindere) în timpul măsurătorii, încercarea trebuie repetată.

3.2.   Natura și numărul măsurătorilor

Nivelul sonor maxim exprimat în decibeli ponderați A [dB(A)] trebuie să se măsoare până la prima zecimală în timp ce vehiculul rulează în roată liberă între liniile AA′ și BB′ (figura 1 – capătul din față al vehiculului pe linia AA′, capătul din spate al vehiculului pe linia BB′). Această valoare va constitui rezultatul măsurătorii.

Trebuie să se efectueze cel puțin patru măsurători pe fiecare parte a vehiculului de încercare la viteze de încercare mai mici decât viteza de referință specificată la punctul 4.1 și cel puțin patru măsurători la viteze de încercare mai mari decât viteza de referință. Diferențele între viteze trebuie ă fie aproximativ egale pe intervalul de viteză specificat la punctul 3.3.

3.3.   Vitezele de încercare

Vitezele vehiculului de încercare trebuie să fie cuprinse în intervalul următor:

(i)	70 km/h-90 km/h pentru pneurile de clasă C1 și C2;

(ii)	60 km/h-80 km/h pentru pneurile de clasă C3.

4.   Interpretarea rezultatelor

Măsurătoarea nu este considerată valabilă în cazul în care se înregistrează o discrepanță anormală între valoarea maximă și alte valori.

4.1.   Determinarea rezultatelor încercării

Viteza de referință Vref folosită pentru a determina rezultatul final va fi:

(i)	de 80 km/h pentru pneurile de clasă C1 și C2;

(ii)	de 70 km/h pentru pneurile de clasă C3.

4.2.   Analiza de regresie a măsurătorilor de zgomot

Nivelul sonor pneu/drum LR (necorectat pentru temperatură) în dB(A) se determină printr-o analiză de regresie pe baza formulei:

unde   este valoarea medie a nivelurilor sonoreLi măsurate în dB(A):   n este numărul măsurătorii (n ≥ 16)   este valoarea medie a logaritmilor vitezelor vi: cu   a este panta liniei de regresie în dB(A)

4.3.   Corecția de temperatura

Pentru pneurile de clasă C2, rezultatul final trebuie normalizat la o temperatură de referință de suprafață de încercare href aplicând corecția de temperatura, în conformitate cu formula următoare:

unde θ este temperatura măsurată a suprafeței de încercare,

Pentru pneurile de clasă C1, coeficientul K este –0,03 dB(A)/°C când θ > θref și K este –0,06 dB(A)/°C când θ < θref.

Pentru pneurile de clasă C2, coeficientul K este –0,02 dB(A)/°C.

În cazul în care temperatura măsurată a suprafeței de încercare nu variază cu mai mult de 5 °C în timpul tuturor măsurătorilor necesare pentru a determina nivelului sonor al unui set de pneuri, corecția de temperatură se poate face numai la ultimul nivel sonor pneu/drum raportat, folosind valoarea mediei aritmetice a temperaturilor măsurate. În caz contrar, fiecare nivel sonor măsurat Li se corectează folosind temperatura din momentul înregistrării zgomotului.

Nu se va face nici o corecție de temperatură pentru pneurile de clasă C3.

4.4.   Pentru a lua în calcul orice imprecizii ale instrumentelor de măsurare, rezultatele obținute în conformitate cu punctul 4.3 se reduc cu 1 dB(A).

4.5.   Rezultatul final, nivelul sonor pneu/drum corectat în funcție de temperatură LR (θref), exprimat în dB(A), se rotunjește la cea mai apropiată valoare inferioară sub formă de număr întreg.

Figura 1:

Pozițiile microfonului pentru măsurare

Apendicele 2

RAPORT DE ÎNCERCARE

Raportul de încercare trebuie să cuprindă următoarele informații:

(a)	condițiile meteorologice, inclusiv temperatura aerului și a suprafeței de încercare pentru fiecare parcurs de încercare;

(b)	data și metoda de verificare a conformității suprafeței de încercare cu ISO 10844:1994;

(c)	lățimea jantelor de încercare;

(d)	date privind pneurile: producător, numele de marcă, denumirea comercială, dimensiune, indicele de încărcare, presiunea de referință;

(e)	descrierea vehiculului de încercare și ampatamentul;

(f)	încărcarea de încercare tip Qt în N și în procente din încărcarea de referință Qr pentru fiecare pneu de încercare, încărcarea medie de încercare Qt,avr în N și în procente din încărcarea de referință Qr;

(g)	presiunea de umflare la rece în kPa pentru fiecare pneu de încercare;

(h)	vitezele de încercare în momentul trecerii vehiculului peste linia PP;

(i)	nivelurile sonore maxime ponderate A pentru fiecare parcurs de încercare și pentru fiecare microfon;

(j)	rezultatul încercării LR: nivelul sonor ponderat A în decibeli la viteza de referință, corectat în funcție de temperatură (după caz), rotunjit la cea mai apropiată valoare inferioară sub formă de număr întreg;

(k)	panta liniei de regresie.

ANEXA VI

SPECIFICAȚII PRIVIND POLIGONUL DE ÎNCERCARE

1.   Introducere

Prezenta anexă descrie specificațiile privind caracteristicile fizice și configurația pistei de încercare. Aceste specificații bazate pe un standard special (7) descriu caracteristicile fizice cerute, precum și metodele de încercare pentru aceste caracteristici.

2.   Caracteristicile cerute ale suprafeței

O suprafață se consideră a fi conformă cu prezentul standard atunci când textura și coeficientul de porozitate sau coeficientul de absorbție acustică au fost măsurate și s-a constatat că îndeplinesc toate cerințele de la punctele 2.1-2.4 de mai jos și cu condiția să fie îndeplinite cerințele de proiectare (punctul 3.2).

2.1.   Coeficientul de porozitate reziduală

Coeficientul de porozitate reziduală (VC) al amestecului de asfalt care îmbracă pista de încercare nu trebuie să depășească 8 %. Pentru procedura de măsurare, a se vedea punctul 4.1.

2.2.   Coeficientul de absorbție acustică

În cazul în care suprafața nu îndeplinește cerința privind coeficientul de porozitate reziduală, suprafața este admisibilă numai în cazul în care coeficientul de absorbție acustică α ≤ 0,10. Pentru procedura de măsurare, a se vedea punctul 4.2. Cerința de la punctele 2.1 și 2.2. se consideră îndeplinită numai în cazul în care a fost măsurată absorbția acustică și s-a constatat că este α ≤ 0,10.

Notă: Caracteristica cea mai relevantă este absorbția acustică, deși coeficientul de porozitate reziduală este mai frecvent utilizat de către constructorii de drumuri. Cu toate acestea, absorbția acustică trebuie măsurată numai în cazul în care suprafața nu îndeplinește cerința privind porozitatea. Acest lucru se justifică deoarece coeficientul de porozitate reziduală prezintă incertitudini destul de mari cu privire atât la măsurare cât și la relevanță, iar unele suprafețe pot fi respinse în mod greșit dacă se pune accentul numai pe măsurarea porozității.

2.3.   Adâncimea texturii

Adâncimea texturii (TD) măsurate pe baza metodei volumetrice (a se vedea punctul 4.3 de mai jos) trebuie să fie:

2.4.   Omogenitatea suprafeței

Trebuie să se depună toate eforturile posibile pentru a asigura o cât mai mare omogeneitate a suprafeței în interiorul zonei de încercare. Aceasta include textura și coeficientul de porozitate, dar trebuie notat și faptul că, atunci când procesul de rulare este mai eficient în unele locuri, textura poate fi diferită și poate, de asemenea, să apară lipsa de planeitate care conduce la denivelări.

2.5.   Perioada de încercare

Pentru a verifica dacă suprafața este în continuare conformă cu cerințele privind textura și coeficientul de porozitate sau absorbția acustică prevăzute în prezenta anexă, se vor efectua încercări periodice ale suprafeței la următoarele intervale:

(a)

pentru coeficientul de porozitate reziduală (VC) sau absorbție acustică (α):   atunci când suprafața este nouă;   în cazul în care suprafața îndeplinește cerințele atunci când este nouă, nu mai este necesară nici o altă încercare periodică. În cazul în care nu îndeplinește cerințele atunci când este nouă, ar putea să le îndeplinească ulterior, deoarece suprafețele au tendința de a se colmata și compacta în timp;

(b)	pentru adâncimea texturii (TD):   atunci când suprafața este nouă;   atunci când începe încercarea de măsurare a zgomotului (NB: nu mai devreme de patru săptămâni de la construcție);   apoi o dată la douăsprezece luni.

3.   Construcția suprafeței de încercare

3.1.   Suprafața

La proiectarea configurației pistei de încercare, este important să se ia măsuri, ca cerință minimă, pentru ca suprafața traversată de vehiculele care se deplasează pe tronsonul de încercare să fie acoperită cu îmbrăcămintea specificată pentru încercare și prevăzută cu margini adecvate pentru o circulație practică și în siguranță. Aceasta presupune ca lățimea pistei să fie de cel puțin 3 m și lungimea pistei să depășească liniile AA și BB cu cel puțin 10 m la fiecare capăt. Figura 1 prezintă un plan al unui poligon adecvat pentru încercare și indică suprafața minimă care va fi acoperită cu mașina cu o îmbrăcăminte specifică pentru suprafața de încercare și compactată apoi cu mașina. În conformitate cu anexa 5 apendicele 1 punctul 3.2, măsurătorile trebuie efectuate pe fiecare parte a vehiculului. Aceasta se poate realiza fie prin măsurare cu microfoane amplasate în două puncte (câte unul pe fiecare parte a pistei) și conducând vehiculul într-un sens, fie prin măsurarea cu un singur microfon amplasat numai pe o parte a pistei, dar conducând vehiculul în ambele sensuri. În cazul în care se folosește ultima metodă, nu există cerințe privind suprafața pe partea de pistă unde nu se amplasează nici un microfon.

Figura 1

Cerințe minime pentru zona de încercare

Partea hașurată este denumită «zonă de încercare»

3.2.   Proiectarea și pregătirea suprafeței

3.2.1.   Cerințe de bază de proiectare

Suprafața de încercare trebuie să îndeplinească patru cerințe de proiectare:

3.2.1.1.

Să fie din beton pe bază de bitum (cu conținut dens).

3.2.1.2.

Să aibă o granulometrie maximă a criblurii de 8 mm (se permit toleranțe între 6,3 mm și 10 mm).

3.2.1.3.

Grosimea stratului de uzură să fie ≥ 30 mm.

3.2.1.4.

Liantul să fie un bitum nemodificat cu penetrare directă.

3.2.2.   Indicații privind proiectarea

Ca indicații pentru constructorul suprafeței, se prezintă în figura 2 o curbă granulometrică a agregatului care va conduce la caracteristicile dorite. De asemenea, tabelul 1 prezintă câteva indicații necesare pentru obținerea texturii și a durabilității dorite. Curba granulometrică se obține cu formula:

unde:

d= dimensiunea sitei cu ochiuri pătrate, în mm;

dmax= 8 mm pentru curba medie;

= 10 mm pentru curba cu toleranță inferioară;

= 6,3 mm pentru curba cu toleranță superioară.

Figura 2:

Curba granulometrică a agregatului din mixtura asfaltică și toleranțele

Pe lângă cele menționate anterior, se fac următoarele recomandări:

(a)	fracția de nisip (0,063 mm < dimensiunea ochiului pătrat al sitei < 2 mm) poate să cuprindă cel mult 55 % nisip natural și cel puțin 45 % nisip cu granulație fină;

(b)	baza și subbaza trebuie să asigure o bună stabilitate și planeitate, în conformitate cu cele mai bune practici de construcție a drumurilor;

(c)	criblura trebuie să fie spartă (100 % fețe sparte) și din material caracterizat printr-o rezistență sporită la spargere;

(d)	criblura utilizată în amestec trebuie să fie spălată;

(e)	nu trebuie să se mai adauge altă criblură pe suprafață;

(f)	duritatea liantului exprimată ca valoare PEN trebuie să fie de 40-60, 60-80 sau chiar 80-100, în funcție de condițiile climatice ale țării. Norma este de a se utiliza un liant cât mai dur posibil, cu condiția să fie în conformitate cu practica uzuală;

(g)

temperatura amestecului înainte de aplicare trebuie aleasă astfel încât să se poată obține, prin aplicări ulterioare, coeficientul de porozitate dorit. Pentru a crește probabilitatea de a îndeplini specificațiile de la punctele 2.1-2.4 anterioare, trebuie să se studieze compactitatea nu numai prin alegerea unei temperaturi adecvate a amestecului, ci și printr-un număr adecvat de treceri și prin selectarea vehiculului de compactare.

Tabelul 1

Indicații de proiectare

	Valori țintă		Pe masă totală de agregat
	Toleranțe	Pe masă totală de amestec
Masa pietrișului, sită cu ochiuri pătrate (SM) > 2 mm	47,6 %	50,5 %	± 5
Masa nisipului 0,063 < SM < 2 mm	38,0 %	40,2 %	± 5
Masa umpluturii SM < 0,063 mm	8,8 %	9,3 %	± 2
Masa liantului (bitum)	5,8 %	N. A.	± 0, 5
ranulometria maximă a criblurii	8 mm		6,3 — 10
Duritatea liantului	[a se vedea punctul 3.2.2 litera (f)]
Coeficientul de șlefuire accelerată (PSV)	> 50
Compactitate, în raport cu compactitatea Marshall	98 %

4.   Metoda de încercare

4.1.   Măsurarea coeficientului de porozitate reziduală

În scopul acestei măsurători, trebuie să se preleve probe din pistă din cel puțin patru puncte diferite, repartizate uniform pe zona de încercare dintre liniile AA și BB (a se vedea figura 1). Pentru a evita lipsa de omogeneitate și de netezime pe calea de rulare a roților, probele nu ar trebui să se preleve de pe calea de rulare propriu-zisă, ci din apropierea acesteia. Trebuie să se preleve (cel puțin) două probe din apropierea căii de rulare și (cel puțin) o probă aproximativ la jumătatea distanței dintre calea de rulare a roților și fiecare punct în care este amplasat un microfon.

În cazul în care se suspectează că nu se îndeplinește condiția de omogeneitate (punctul 2.4), se vor preleva probe din mai multe puncte din interiorul zonei de încercare.

Coeficientul de porozitate reziduală trebuie determinat pentru fiecare probă, apoi se va calcula valoarea medie pentru toate probele și se va compara cu cerința de la punctul 2.1. De asemenea, nici o probă nu trebuie să aibă o valoare a porozității mai mare de 10 %.

Constructorul suprafeței de încercare trebuie să aibă în vedere problema care poate apărea atunci când zona de încercare este încălzită de conducte sau de cabluri electrice și trebuie prelevate probe din zona respectivă. Astfel de instalații trebuie planificate cu atenție și să țină cont de locurile punctele din care se prelevă probe prin forare. Se recomandă să se prevadă câteva locuri cu dimensiunile aproximative de 200 mm × 300 mm care să nu aibă cabluri/conducte sau unde acestea sunt îngropate suficient de adânc pentru a nu fi deteriorate la prelevarea de probe din stratul de suprafață.

4.2.   Coeficientul de absorbție acustică

Coeficientul de absorbție acustică (incidență normală) trebuie măsurat prin metoda tubului interferometric utilizând procedura descrisă în ISO 10534-1:

«Acustica – Determinarea coeficientului de absorbție acustică și a impedanței cu interferometrul acustic» (8).

Cu privire la epruvetele de încercare, trebuie urmate aceleași cerințe ca și pentru determinarea coeficientului de porozitate reziduală (a se vedea punctul 4.1). Absorbția acustică trebuie măsurată în intervalul 400 Hz-800 Hz și în intervalul 800 Hz-1 600 Hz (cel puțin la frecvențele centrale ale benzilor de treime de octavă) și trebuie identificate valorile maxime pentru ambele intervale de frecvență. Apoi trebuie calculată media acestor valori, pentru toate probele, pentru a obține rezultatul final.

4.3.   Măsurarea macrotexturii volumetrice

În sensul acestui standard, măsurătorile pentru adâncimea texturii trebuie efectuate în cel puțin zece puncte repartizate uniform de-a lungul căii de rulare a benzii de încercare, iar valoarea medie trebuie comparată cu adâncimea minimă specificată a texturii. A se vedea standardul ISO 10844:1994 pentru descrierea procedurii.

5.   Stabilitatea în timp și întreținerea

5.1.   Influența vechimii

Ca și în cazul oricăror altor suprafețe, se preconizează că nivelul sonor pneu/drum măsurat pe suprafața de încercare este susceptibil să crească ușor în primele 6-12 luni după construcție.

Suprafața nu va atinge caracteristicile cerute mai devreme de patru săptămâni de la construcție. Influența vechimii asupra zgomotului produs de camioane este în general mai mică decât la automobile.

Stabilitatea în timp este dată în special de șlefuirea și compactarea exercitate de către vehiculele care circulă pe suprafața respectivă. Ea trebuie verificată periodic, în conformitate cu punctul 2.5.

5.2.   Întreținerea suprafeței

Resturile libere sau praful care ar putea reduce semnificativ adâncimea efectivă a texturii trebuie îndepărtate de pe suprafață. În țările cu climă de iarnă, se folosește uneori sare pentru dezghețare. Sarea poate altera suprafața temporar sau chiar permanent, crescând zgomotul și, în consecință, nu este recomandată.

5.3.   Reasfaltarea zonei de încercare

În cazul în care este necesară reasfaltarea pistei de încercare, nu este necesar, de obicei, să se asfalteze mai mult decât banda de încercare (cu lățimea de 3 m, din figura 1) pe care se deplasează vehiculele, cu condiția ca zona de încercare care depășește banda să îndeplinească cerințele privind coeficientul de porozitate reziduală sau absorbția acustică, la măsurarea acestora.

6.   Documentația pentru suprafața de încercare și încercările efectuate pe aceasta

6.1.   Documentația pentru suprafața de încercare

În documentul care descrie suprafața de încercare se consemnează următoarele date:

6.1.1.

Amplasarea pistei de încercare.

6.1.2.

Tipul de liant, duritatea liantului, tipul de agregat, densitatea teoretică maximă a betonului (DR), grosimea stratului de uzură și curba granulometrică determinată din probele prelevate de pe pista de încercare.

6.1.3.

Metoda de compactare (de exemplu tipul de cilindru compresor, greutatea acestuia, numărul de treceri).

6.1.4.

Temperatura amestecului, temperatura aerului ambiant și viteza vântului în timpul aplicării suprafeței.

6.1.5.

Data aplicării suprafeței și constructorul.

6.1.6.

Toate rezultatele încercărilor sau cel puțin cele mai recente, inclusiv: 6.1.6.1. coeficientul de porozitate reziduală al fiecărei probe; 6.1.6.2. locurile din zona de încercare de unde s-au prelevat probele pentru măsurarea porozității; 6.1.6.3. coeficientul de absorbție acustică al fiecărei probe (în cazul în care a fost măsurat). A se specifica rezultatele atât pentru fiecare probă, cât și pentru fiecare domeniu de frecvență, precum și media totală; 6.1.6.4. locurile din zona de încercare de unde s-au prelevat probele pentru măsurarea absorbției; 6.1.6.5. adâncimea texturii, inclusiv numărul de încercări și abaterea standard; 6.1.6.6. instituția responsabilă pentru încercări în conformitate cu punctele 6.1.6.1. și 6.1.6.2. și tipul de aparate folosite; 6.1.6.7. data încercării (încercărilor) și data prelevării probelor din pistă.

6.2.   Documentația pentru încercările de zgomot ale vehiculelor efectuate pe suprafață

În documentul care descrie încercarea (încercările) de zgomot a(le) vehiculelor, se precizează dacă au fost îndeplinite toate cerințele din acest standard sau nu. Se face trimitere la un document întocmit în conformitate cu punctul 6.1, care să descrie rezultatele care verifică acest lucru.