31992L0114

DIRECTIVA 92/114/CEE A CONSILIULUI

din 17 decembrie 1992

privind proeminențele exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinei de pe autovehiculele din categoria N

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 100a,

având în vedere propunerea Comisiei (1),

în cooperare cu Parlamentului European (2),

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social (3),

întrucât este necesar să fie adoptate măsurile de instituire progresivă a pieței interne pe o perioadă care se va încheia la 31 decembrie 1992; întrucât piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor;

întrucât cerințele tehnice pe care trebuie să le îndeplinească vehiculele în temeiul legislațiilor naționale se referă la proeminențele exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinei din vehiculele utilitare;

întrucât aceste cerințe diferă de la un stat la altul; întrucât este de aceea necesar să fie adoptate aceleași cerințe de către toate statele membre, fie în completarea, fie în locul normelor actuale ale acestora pentru a facilita aplicarea, în cazul fiecărui tip de vehicul, a procedurii de omologare CEE care face obiectul Directivei 70/156/CEE a Consiliului din 6 februarie 1970 de apropiere a legislațiilor statelor membre privind omologarea autovehiculelor și a remorcilor acestora (4);

întrucât este urgent și imperativ ca, în scopul îmbunătățirii siguranței circulației rutiere, cabinele autovehiculelor din categoria N să nu prezinte nici o proeminență exterioară neprotejată, pentru a se reduce riscul sau gravitatea rănilor pe care le-ar putea suporta o persoană care intră în contact cu suprafața exterioară a vehiculului în caz de accident;

întrucât este necesară conformitatea cu cerințele tehnice din Regulamentul CEE nr. 61 (Comisia Economică pentru Europa a Națiunilor Unite) privind cerințele unitare cu privire la proeminențele exterioare ale cabinelor de pe vehiculele utilitare; întrucât documentul menționat este anexat la Acordul din 20 martie 1958 privind adoptarea condițiilor unitare de omologare și recunoaștere reciprocă a omologării echipamentelor și pieselor de pe autovehicule,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

În înțelesul prezentei directive, „vehicul” înseamnă orice autovehicul din categoria N astfel cum este definit în anexa I la Directiva 70/156/CEE, proiectat și fabricat pentru circulația rutieră, cu sau fără caroserie, care are cel puțin patru roți și o viteză maximă din construcție mai mare de 25 kilometri pe oră.

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza omologarea CEE, sau omologarea la nivel național a unui tip de vehicul, sau interzice vânzarea, înmatricularea, punerea în circulație sau utilizarea unui vehicul din motive privind proeminențele exterioare în partea din față a peretelui posterior al cabinei vehiculelor utilitare, dacă acesta îndeplinește cerințele prevăzute în anexa I.

Articolul 3

Modificările necesare pentru adaptarea cerințelor din anexe la progresul tehnic sunt adoptate în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 13 din Directiva 70/156/CEE.

Articolul 4

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive, până cel târziu la 1 iunie 1993. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta.

Statele membre aplică aceste dispoziții începând cu 1 octombrie 1993.

Când statele membre adoptă aceste dispoziții, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 5

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

(1)  JO C 230, 4.9.1991, p. 46.

(2)  JO C 67, 16.3.1992, p. 77 și

JO C 305, 23.11.1992.

(3)  JO C 49, 24.2.1992, p. 3.

(4)  JO L 42, 23.2.1970, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 87/403/CEE (JO L 220, 8.8.1987, p. 44).

ANEXA I

1.   DOMENIU DE APLICARE

Prezenta directivă se aplică proeminențelor exterioare existente în partea din față a peretelui posterior al cabinelor de pe autovehiculele din categoria N; aceasta privește doar suprafețele exterioare care sunt definite aici și nu se aplică retrovizoarelor exterioare sau suportului acestora, accesoriilor, antenelor radio sau portbagajelor accesorii.

2.   DEFINIȚII

În înțelesul prezentei directive:

2.1.   „suprafață exterioară” înseamnă partea vehiculului situată în partea din față a peretelui posterior al cabinei, așa cum este definită la punctul 2.5, cu excepția peretelui posterior, și cuprinzând elemente cum sunt aripile sau barele parașoc față și roțile față;

2.2.   „omologarea vehiculului” înseamnă omologarea unui tip de vehicul privind proeminențele exterioare ale acestuia;

2.3.   „tip de vehicul” înseamnă autovehicule care nu prezintă diferențe esențiale privind „suprafața exterioară”;

2.4.   „cabină” înseamnă partea de caroserie care constituie compartimentul rezervat conducătorului auto și pasagerilor, inclusiv portierele;

2.5.   „perete posterior al cabinei” înseamnă partea situată cel mai în spate pe suprafața exterioară a compartimentului rezervat conducătorului auto și pasagerilor. Atunci când nu este posibil să i se definească poziția, acest perete este considerat ca fiind, în sensul acestei directive, planul vertical transversal situat la 50 de centimetri în spate față de punctul (R) al locului conducătorului auto, în condițiile în care scaunul, dacă este reglabil, a fost reglat în punctul cel mai în spate al poziției de condus (vezi anexa III la Directiva 77/649/CEE (1). În cazul în care cabina este echipată cu mai multe scaune, este necesar să se ia în considerare scaunul cel mai îndepărtat după ce a fost rabatat la maximum. Fabricantul poate cere o distanță diferită dacă se demonstrează că 50 de cm nu sunt suficienți pentru un vehicul dat;

2.6.   „plan de referință” înseamnă un plan orizontal trecând prin centrul roților față sau un plan orizontal situat la 50 cm deasupra solului, cel mai jos fiind luat în considerare; acest plan este definit pentru vehiculele încărcate;

2.7.   „linie de planșeu” înseamnă o linie determinată după cum urmează:

se deplasează în jurul structurii exterioare a vehiculului încărcat un con cu axa verticală de înălțime nedefinită având un semi-unghi de 15° în așa fel încât acesta să rămână tangent, cât mai jos posibil, la suprafața exterioară a caroseriei. Linia de planșeu este linia geometrică a punctelor de tangență. La determinarea liniei de planșeu nu trebuie să se țină seama de țevile de eșapament, nici de roți, nici de elemente mecanice funcționale legate de suportul orizontal, cum sunt: punctele de ridicare a cricului, punctele de fixare a suspensiilor, punctele de cuplare pentru depanare sau transport. În ceea ce privește golurile care există pentru trecerea roților, se consideră că acestea sunt umplute de o suprafață imaginară care prelungește fără discontinuități suprafața exterioară adiacentă. Se iau în considerare barele parașoc față pentru determinarea liniei de planșeu. În funcție de tipul de autovehicul luat în considerare, linia de planșeu poate fi situată fie la extremitatea profilului barei parașoc, fie în panoul caroseriei situat sub bara parașoc. Dacă există simultan două sau mai multe puncte de tangență, pentru determinarea liniei de planșeu se ia în considerare punctul de tangență cel mai jos;

2.8.   „rază de curbură” înseamnă raza arcului de cerc care se apropie cel mai mult de forma rotunjită a părții luate în considerare;

2.9.   „vehicul încărcat” înseamnă vehicul cu încărcarea maximă tehnic admisibilă, aceasta fiind repartizată între osii în conformitate cu indicațiile constructorului.

3.   CERINȚE GENERALE

Prezenta directivă nu se aplică părților „suprafeței exterioare” a vehiculului care, atunci când vehiculul nu este încărcat și portierele, ferestrele și trapele de acces în cabină etc. se află în poziție închisă, se găsesc:

3.1.1.   în exteriorul unei zone a cărei limită superioară este un plan orizontal situat la 2 metri deasupra solului și a cărei limită inferioară este, la alegerea constructorului, fie planul de referință definit la punctul 2.6, fie linia de planșeu definită la punctul 2.7.

sau,

3.1.2.   în zona definită la punctul 3.1.1, dar care, în condiții statice, nu pot fi atinse de o sferă cu diametrul de 100 mm.

3.1.3.   Atunci când planul de referință constituie limita inferioară a zonei, se iau de asemenea în considerare părțile vehiculului situate dedesubtul planului de referință cuprinse între două suprafețe verticale, una tangentă la suprafața exterioară a vehiculului și cealaltă paralelă cu aceasta la o distanță de 80 mm către interiorul vehiculului pornind din punctul în care planul de referință este tangent la caroseria vehiculului.

3.2.   Suprafața exterioară a vehiculului nu trebuie să prezinte, orientată spre exterior, nici o parte care să poată duce la acroșarea pietonilor, a cicliștilor sau a motocicliștilor.

3.3.   Suprafața exterioară nu trebuie să prezinte, orientată spre exterior, nici o parte ascuțită sau tăioasă și nici o proeminență care, prin formă, dimensiuni, orientare sau duritate ar putea provoca leziuni corporale unei persoane lovite sau atinse de suprafața exterioară în caz de coliziune.

3.4.   Proeminențele suprafeței exterioare de o duritate care nu depășește 60 Shore A pot avea o rază de curbură inferioară valorilor prevăzute la punctul 4.

4.   CERINȚE SPECIALE

4.1.   Motive ornamentale, simboluri comerciale, litere și cifre ale siglelor comerciale

4.1.1.   Motivele ornamentale, simbolurile comerciale, literele și cifrele siglelor comerciale nu trebuie să prezinte nici o rază de curbură mai mică de 2,5 mm. Această cerință nu se aplică elementelor cu proeminențe mai mici de 5 mm față de suprafața înconjurătoare, cu condiția ca acestea să nu aibă muchii tăioase orientate spre exterior.

4.1.2.   Motivele ornamentale, simbolurile comerciale, literele și cifrele siglelor comerciale care au proeminențe mai mari de 10 mm față de suprafața înconjurătoare trebuie să poată fi eliminate, să se desprindă sau să poată fi rabatate la o forță de 10 daN aplicată în punctul cel mai proeminent al acestora, indiferent în ce direcție, într-un plan aproximativ paralel cu suprafața la care se raportează. Forța de 10 daN este aplicată printr-un poanson cu vârful plat de un diametru maxim de 50 mm. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, se utilizează o metodă echivalentă. După eliminarea, detașarea sau rabatarea motivelor ornamentale, părțile care rămân nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 10 mm sau să prezinte muchii ascuțite, neprotejate sau tăioase.

4.2.   Apărătoare și rame de faruri

4.2.1.   Apărătoarele și ramele proeminente sunt admise la faruri cu condiția ca ele să nu iasă în afară cu mai mult de 30 mm față de suprafața transparentă exterioară a farului și ca raza lor de curbură să fie în orice punct de cel puțin 2,5 mm.

4.2.2.   Farurile escamotabile trebuie să îndeplinească cerințele de la punctul 4.2.1, atât în poziție de funcționare, cât și în poziție de escamotare.

4.2.3.   Dispozițiile de la punctul 4.2.1 nu se aplică farurilor integrate sau sudate pe caroserie dacă aceasta este conformă cu cerințele de la punctul 3.2.

4.3.   Grătare

Elementele grătarelor trebuie să prezinte elemente de curbură:

4.4.   Ștergătoare de parbriz și dispozitiv pentru curățarea farurilor

4.4.1.   Dispozitivele menționate trebuie să fie poziționate în așa fel încât arborele suport să fie acoperit de un element protector cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm și o suprafață minimă de 150 mm2, măsurată în proiecție pe o secțiune la o distanță de 6,5 mm cel mult față de punctul cel mai proeminent.

4.4.2   Dispozitivele de spălare a parbrizului și dispozitivul de curățare a farurilor trebuie să aibă o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm. Dacă acestea au o proeminență mai mică de 5 mm, muchiile lor orientate spre exterior trebuie să fie rotunjite.

4.5.   Dispozitive de protecție (bare parașoc)

4.5.1.   Extremitățile dispozitivelor de protecție față trebuie să fie înclinate față de suprafața exterioară a caroseriei.

4.5.2.   Elementele dispozitivelor de protecție față trebuie să fie proiectate astfel încât toate suprafețele rigide orientate spre exterior să aibă o rază de curbură de cel puțin 5 mm.

4.5.3.   Accesoriile cum sunt cârligele de remorcare și troliurile nu trebuie să iasă în afară mai mult decât suprafața cea mai proeminentă a barei parașoc. Totuși, troliurile pot ieși în afară mai mult decât suprafața cea mai proeminentă a barei parașoc cu condiția ca acestea să fie acoperite, atunci când nu sunt folosite, de un dispozitiv protector adecvat cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm.

4.5.4.   Cerințele de la punctul 4.5.2 nu se aplică elementelor aflate pe barele parașoc sau făcând parte din acestea, dacă au o proeminență mai mică de 5 mm. Muchiile dispozitivelor cu o proeminență mai mică de 5 mm trebuie să fie rotunjite. În ce privește dispozitivele fixate pe barele parașoc și la care s-a făcut referire în alte alineate din prezenta directivă, pentru acestea rămân valabile cerințele particulare care le iau în considerare din această directivă.

4.6.   Mânere, articulații, butoane de presiune, portbagaje și capote, clape și trape de acces

4.6.1.   Aceste elemente nu trebuie să aibă proeminențe mai mari de 30 mm în cazul butoanelor de presiune, de 70 mm în cazul mânerelor ajutătoare pentru urcare și a mânerelor de încuiere a capotei, de 50 mm în toate celelalte cazuri. Raza de curbură a acestora trebuie să fie de cel puțin 2,5 mm.

În cazul în care mânerele de la portierele laterale sunt de tip rotativ, acestea trebuie să îndeplinească una dintre următoarele două cerințe:

4.6.2.1.   în cazul mânerelor care pivotează paralel cu planul portierei, extremitatea deschisă a mânerului trebuie să fie orientată spre spate. Această extremitate trebuie să fie înclinată spre planul portierei și să se afle într-un cadru de protecție sau într-o alveolă;

4.6.2.2.   mânerele care pivotează către exterior într-o direcție care nu este paralelă cu planul portierei trebuie, în poziție închisă, să se afle într-un cadru de protecție sau într-o alveolă. Extremitatea deschisă trebuie orientată fie înspre spate, fie în jos.

Totuși, mânerele care nu îndeplinesc această ultimă cerință pot fi acceptate dacă:

4.7.   Trepte și scări

Muchiile treptelor și scărilor trebuie să fie rotunjite.

4.8.   Deflectoare laterale de aer și de ploaie și deflectoare de aer împotriva murdăririi ferestrelor

Muchiile care pot fi îndreptate spre exterior trebuie să aibă o rază de curbură de cel puțin 1 mm.

4.9.   Muchii de tablă

Muchiile de tablă sunt admise cu condiția ca marginile să fie înclinate spre caroserie în așa fel încât muchia să nu poată fi atinsă de către o sferă cu diametrul de 100 mm sau cu condiția ca aceste muchii să fie acoperite de un element protector cu o rază de curbură de cel puțin 2,5 mm.

4.10.   Piulițe de roată, capace ale butucului și dispozitive de protecție

4.10.1.   Piulițele de roată, capacele butucului și dispozitivele de protecție nu trebuie să aibă nici o proeminență în formă de aripioară.

4.10.2.   Când vehiculul rulează în linie dreaptă, nici o parte a roților alta decât pneurile situate deasupra planului orizontal care trece prin axa de rotație a acestora nu trebuie să iasă în afara proiecției verticale pe un plan orizontal a muchiei din panoul caroseriei situate deasupra roții. Totuși, dacă anumite cerințe funcționale justifică acest lucru, dispozitivele de protecție care acoperă piulițele de roată și capacele butucului pot ieși în afara proiecției verticale a acestei muchii, cu condiția ca raza de curbură a suprafeței din partea proeminentă să nu fie mai mică de 5 mm și ca proeminența, în raport cu proiecția verticală a muchiei panoului de caroserie, să nu fie în nici un caz mai mare de 30 de mm.

4.10.3.   Atunci când piulițele și buloanele depășesc proiecția în plan a suprafeței exterioare a pneurilor (partea pneurilor situată deasupra planului orizontal care trece prin axa de rotație a roții), este obligatorie montarea dispozitivului (dispozitivelor) de protecție în conformitate cu punctul 4.10.2.

4.11.   Punct de ridicare a cricului și țeavă (țevi) de eșapament

4.11.1.   Punctele de ridicare a cricului, dacă acestea există, și țeava (țevile) de eșapament nu trebuie să iasă în afară cu mai mult de 10 mm fie față de proiecția verticală a liniei de planșeu, fie față de proiecția verticală a intersecției planului de referință cu suprafața exterioară a vehiculului.

4.11.2.   Prin derogare de la această cerință, o țeavă de eșapament poate să iasă în afară cu mai mult de 10 mm cu condiția ca la extremitate muchiile acesteia să fie rotunjite și raza de curbură să fie de cel puțin 2,5 mm.

4.12.   Proiecțiile și distanțele trebuie să fie măsurate în conformitate cu dispozițiile din anexa III.

5.   CERERE DE OMOLOGARE CEE

5.1.   Cererea de omologare CEE a unui tip de vehicul privind proeminențele sale exterioare este prezentată de către constructorul vehiculului sau de către reprezentantul acestuia acreditat în conformitate cu prevederile legii.

Aceasta este însoțită de piesele enumerate în continuare, în trei exemplare:

5.2.1.   o descriere a tipului de vehicul, a proeminențelor exterioare din partea din față a peretelui posterior al cabinei, inclusiv detaliile menționate în anexa III, precum și documentația cerută în conformitate cu articolul 3 din Directiva 70/156/CEE;

5.2.2.   fotografii cu partea din față și părțile laterale ale vehiculului;

5.2.3.   crochiurile cotate ale suprafeței exterioare unde figurează proeminențele exterioare, punctul (R), planul de referință sau linia de planșeu, care sunt necesare, în opinia serviciilor tehnice, pentru stabilirea conformității cu părțile 3 și 4.

Solicitantul prezintă la serviciul tehnic care răspunde de testele de omologare:

5.3.1.   un vehicul reprezentativ al modelului care urmează a fi omologat și piesa (piesele) din vehicul considerată (considerate) esențială (esențiale) pentru executarea controalelor și testărilor prevăzute prin prezenta directivă.

5.3.2.   la cererea serviciului tehnic amintit, unele piese și unele eșantioane din materialele utilizate.

6.   OMOLOGARE CEE

Dacă vehiculul prezentat la omologare este conform cu dispozițiile vizate la punctul 5 și îndeplinește cerințele de la punctele 3 și 4, este acordată omologarea CEE și se stabilește un certificat care corespunde modelului din anexa IV.

La cererea constructorului, orice autovehicul de categorie N1 poate fi omologat, în ceea ce privește proeminențele exterioare în partea din față a peretelui posterior al cabinei, pe baza cerințelor tehnice din Directiva 74/483/CEE (2).

7.   EXTENSIA OMOLOGĂRII CEE

Orice modificare a unui tip de vehicul sau a proeminențelor exterioare aflate pe partea din față a peretelui posterior al cabinei trebuie să fie comunicată serviciului administrativ care a omologat tipul de vehicul respectiv. Acest serviciu poate:

7.1.1.   fie să considere că modificările aduse nu pot avea un efect negativ important și dacă, în orice caz, vehiculul rămâne conform cu cerințele luate în considerare;

7.1.2.   fie că este necesar un nou raport de testare al serviciului tehnic care răspunde de efectuarea testărilor.

7.2.   Autoritatea competentă care răspunde de acordarea extensiei omologării înscrie un număr de extensie pe certificatul de omologare, în conformitate cu anexa IV.

(1)  JO L 267, 19.10.1977, p. 1, astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 90/630/CEE (JO L 341, 6.12.1990, p. 20).

(2)  JO L 266, 2.10.1974, p. 4.

ANEXA II

MĂSURAREA PROEMINENȚELOR ȘI A INTERVALELOR

1.   METODA PENTRU DETERMINAREA DIMENSIUNII PROEMINENȚEI UNUI ELEMENT MONTAT PE SUPRAFAȚA EXTERIOARĂ

1.1.   Dimensiunea unei proeminențe montate pe un panou convex poate fi determinată fie direct, fie prin referirea la un crochiu al unei secțiuni adecvate a acestui element în poziția de instalare a acestuia.

1.2.   Dacă dimensiunea proeminenței unui element montat pe un panou altfel decât convex nu poate fi determinată printr-o simplă măsurare, aceasta trebuie să fie determinată prin variația maximă a distanței între centrul unei sfere cu diametrul de 100 mm și linia nominală a panoului atunci când sfera este deplasată rămânând constant în contact cu acest element. Figura 1 arată un exemplu de utilizare a acestei metode.

1.3.   În special la mânerele ajutătoare pentru urcare, proeminența este măsurată în raport cu planul care trece prin punctele de fixare ale acestor mânere. Se exemplifică la fig.2

2.   METODA DE DETERMINARE A PROEMINENȚEI APĂRĂTOARELOR ȘI RAMELOR DE FARURI

2.1.   Proeminența în raport cu suprafața exterioară a farului este măsurată orizontal pornind de la punctul de tangență al unei sfere cu diametrul de 100 mm, după cum este indicat în figura 3.

3.   METODA DE DETERMINARE A DIMENSIUNII UNUI INTERVAL ÎNTRE ELEMENTELE UNUI GRĂTAR

3.1.   Dimensiunea unui interval între elementele unui grătar este determinată prin distanța între două planuri care trec prin punctele de tangență ale sferei și perpendiculare pe linia care unește aceste puncte de tangență. Figurile 4 și 5 arată exemple de utilizare ale acestei metode.

ANEXA III

MODEL DE SPECIFICAȚIE (a)

ANEXA IV