Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31990D0420

    Decizia Comisiei din 25 iulie 1990 privind clasificarea și etichetarea di(2-etilhexil)ftalat conform articolului 23 din Directiva 67/548/CEE a Consiliului

    JO L 222, 17.8.1990, p. 49–49 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document In force

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/1990/420/oj

    13/Volumul 10

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    19


    31990D0420


    L 222/49

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA COMISIEI

    din 25 iulie 1990

    privind clasificarea și etichetarea di(2-etilhexil)ftalat conform articolului 23 din Directiva 67/548/CEE a Consiliului

    (90/420/CEE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

    având în vedere Directiva 67/548/CEE a Consiliului din 27 iunie 1967 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative referitoare la clasificarea, ambalarea și etichetarea substanțelor periculoase (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 79/831/CEE (2) și, în special, articolul 23 al acesteia,

    întrucât, la 13 august 1987, Regatul Danemarcei a informat Comisia cu privire la intenția sa de a supune anumitor restricții comercializarea a douăzeci și trei de substanțe, în conformitate cu articolul 23 din Directiva 67/548/CEE, aceste substanțe nefiind clasificate și etichetate corect, constituind astfel un pericol considerabil pentru sănătate;

    întrucât Comisia a consultat statele membre în conformitate cu dispozițiile articolului 23;

    întrucât Comisia a examinat elementele de care dispune cu privire la efectele cancerigene a di(2-etilhexil)ftalat-ului și a consultat specialiștii în cancerogeneză, mutageneză și teratogeneză desemnați de statele membre;

    întrucât majoritatea acestor experți au considerat că elementele disponibile la ora actuală nu justifică clasificarea și etichetarea acestei substanțe ca substanță cancerigenă sau iritantă,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Di(2-etilhexil)ftalat-ul nu trebuie clasificat sau etichetat ca substanță cancerigenă sau iritantă.

    Articolul 2

    Regatul Danemarcei ia măsurile necesare pentru a se conforma prezentei decizii până la 1 ianuarie 1991.

    Articolul 3

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1990.

    Pentru Comisie

    Carlo RIPA DI MEANA

    Membru al Comisiei


    (1)  JO 196, 16.8.1967, p. 1.

    (2)  JO L 259, 15.10.1979, p. 10.


    Top