EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31989R3482

Regulamentul (CEE) nr. 3482/89 al Comisiei din 20 noiembrie 1989 privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

JO L 338, 22.11.1989, p. 9–10 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1989/3482/oj

02/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

171


31989R3482


L 338/9

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 3482/89 AL COMISIEI

din 20 noiembrie 1989

privind clasificarea anumitor mărfuri în Nomenclatura Combinată

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CEE) nr. 3469/89 (2), în special articolul 9,

întrucât, pentru a asigura aplicarea uniformă a Nomenclaturii Combinate anexate Regulamentului (CEE) nr. 2658/87, este necesară adoptarea unor dispoziții privind clasificarea mărfurilor incluse în anexa la prezentul regulament;

întrucât Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 a stabilit regulile generale de interpretare a Nomenclaturii Combinate; întrucât aceste reguli se aplică de asemenea oricărei alte nomenclaturi care o include pe aceasta, chiar parțial sau, eventual, adăugându-i subdiviziuni, și care se stabilește prin reglementări comunitare specifice, în vederea aplicării de măsuri tarifare sau de altă natură, în cadrul schimburilor de mărfuri;

întrucât, pentru aplicarea regulilor generale menționate, mărfurile descrise în coloana 1 din tabelul inclus în anexa la prezentul regulament trebuie încadrate la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2, în conformitate cu explicațiile incluse în coloana 3;

întrucât dispozițiile din prezentul regulament sunt în conformitate cu avizul Comitetului pentru nomenclatură,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Mărfurile descrise în coloana 1 a tabelului inclus în anexă trebuie să fie clasificate în Nomenclatura Combinată la codurile NC corespunzătoare, indicate în coloana 2 din tabelul menționat.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzeci și una zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 20 noiembrie 1989.

Pentru Comisie

Christiane SCRIVENER

Membru al Comisiei


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1.

(2)  JO L 337, 21.11.1989, p. 5.


ANEXĂ

Descrierea mărfii

Clasificare Cod NC

Clasificare

1

2

3

1.

Partea dreaptă sau stângă de cod negru sărat, fără cap, coloană vertebrală, înotătoare și viscere, cu piele și aripioare laterale, dar fără alte oase, numită „filé standard”

0305 30 90

Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 0305, 0305 30 și 0305 30 90

Produsul este un filé în sensul notelor explicative din Nomenclatura privind codurile NC 0305 30 11 la 0305 30 90, precum și 0304 20 11 la 0304 20 99, al doilea paragraf

2.

Preparat alimentar conținând:

99,2 % zaharoză

0,6 % aspartam

0,2 % acesulfan K

Produsul este ambalat sub formă de cuburi mici și este folosit ca îndulcitor de regim

2106 90 99

Clasificarea este stabilită în conformitate cu dispozițiile cuprinse în regulile generale 1 și 6 de interpretare a Nomenclaturii Combinate, precum și cu textele codurilor NC 2106, 2106 90 și 2106 90 99

Datorită puterii mari de îndulcire a edulcorantului de sinteză conținut de produs, acesta din urmă pierde caracterul de zahăr prevăzut la codul NC 1701 și reprezintă un preparat alimentar (a se vedea și notele explicative din Sistemul armonizat, poziția 2106, paragraful al doilea punctul 10


Top