Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31983R1915

Regulamentul (CEE) nr. 1915/83 al comisiei din 13 iulie 1983 privind anumite norme de aplicare referitoare la evidența contabilă în scopul stabilirii veniturilor exploatațiilor agricole

JO L 190, 14.7.1983, pp. 25–27 (DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (ES, PT, FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document No longer in force, Date of end of validity: 18/08/2013; abrogat prin 32013R0730

ELI: http://data.europa.eu/eli/reg/1983/1915/oj

03/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

167


31983R1915


L 190/25

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


REGULAMENTUL (CEE) NR. 1915/83 AL COMISIEI

din 13 iulie 1983

privind anumite norme de aplicare referitoare la evidența contabilă în scopul stabilirii veniturilor exploatațiilor agricole

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene,

având în vedere Regulamentul 79/65/CEE al Comisiei din 15 iunie 1965 de creare a unei rețele de informații contabile agricole privind veniturile și activitatea economică a exploatațiilor agricole în Comunitatea Economică Europeană (1), modificat ultima dată de Regulamentul (CEE) 2143/81 al Consiliului (2), în special articolele 6 și 9,

întrucât este necesar ca Regulamentul nr. 184/66/CEE al Comisiei (3), modificat de Regulamentul (CEE) nr. 1860/82 (4), să fie adaptat prezentei situații în care operează rețeaua de date;

întrucât trebuie încheiat anual un contract între autoritățile competente desemnate de fiecare stat membru și serviciile contabile care nu aparțin unui departament administrativ prin care serviciul contabil își asumă îndeplinirea obligațiilor în conformitate cu normele comunitare; întrucât contractul în cauză trebuie să includă prevederi referitoare la normele comunitare în cauză;

întrucât pentru a se asigura că rezultatele rețelei de date sunt prezentate în fiecare an la un interval care nu este prea îndepărtat față de data la care sunt înaintate Comisiei primele fișe ale exploatațiilor, perioada în care se poate încheia exercițiul financiar trebuie să fie limitată;

întrucât termenul de înaintare a fișelor exploatațiilor trebuie stabilit astfel încât să permită serviciior contabile, agențiilor de legătură și Comisiei să își îndeplinească sarcinile;

întrucât perioada de înaintare a fișelor trebuie calculată de la sfârșitul exercițiului financiar la care se referă;

întrucât, pentru a fi considerată completată corespunzător, fișa exploatației trebuie să conțină date exacte privind faptele și înregistrate și prezentate în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 2237/77 al Comisiei din 23 septembrie 1977 privind forma fișei exploatației care trebuie utilizată în scopul determinării veniturilor exploatațiilor agricole (5), modificat de Regulamentul (CEE) nr. 3272/82 (6);

întrucât retribuția standard de plătit de către Comisie trebuie plătită pentru fișele contabile completate corespunzător și înaintate în termenul stabilit;

întrucât, ca rezultat al creșterii generale a costurilor și al efectelor asupra costului completării fișei exploatației, retribuția necesită o revizuire la intervale regulate;

întrucât, pentru a îmbunătăți executarea operațiunilor financiare pe care le presupune plata retribuției standard, este necesar să fie prevăzută plata în cont;

întrucât Regulamentul nr. 184/66 trebuie abrogat începând cu exercițiul financiar 1984 și noile prevederi aplicate de la începutul aceluiași an;

întrucât comitetul comunitar pentru rețeaua de date contabile nu a prezentat un aviz în termenul stabilit de președintele comitetului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Contractul prevăzut la articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul nr. 79/65/CEE conține cel puțin clauzele stabilite în anexă.

Articolul 2

Exercițiul financiar de 12 luni consecutive prevăzut la punctul (I) litera (a) din anexa II la Regulamentul (CEE) nr. 2237/77 se încheie în perioada cuprinsă între 31 decembrie și 30 iunie inclusiv.

Articolul 3

După verificarea conținutului, agenția de legătură înaintează Comisiei toate fișele exploatației prezentate în forma cerută de anexa III la Regulamentul (CEE) nr. 2237/77, cu titlu de confidențialitate, în cel mult 9 luni de la încheierea exercițiului financiar la care se referă.

Dacă perioada de 9 luni îi permite unei agenții de legătură să înainteze toate fișele exploatației pentru care este răspunzătoare după 31 decembrie, ulterioară încheierii exercițiului financiar, agenția de legătură înaintează Comisiei între 15 și 31 decembrie toate fișele care au fost completate corect și care se află în posesia sa; restul fișelor se înaintează Comisiei la o dată ulterioară, în termenul stabilit.

Articolul 4

Fișa exploatației este considerată a fi completată corect în cazul în care:

conținutul este în conformitate cu faptele și

datele contabile conținute au fost înscrise și sunt prezentate în conformitate cu dispozițiile Regulamentului (CEE) nr. 2237/77.

Articolul 5

(1)   Comisia plătește o retribuție standard statului membru în cauză pentru fiecare fișă a exploatației completată corect și care i-a fost înaintată în termenul prevăzut în articolul 3.

(2)   Retribuția standard se plătește în două tranșe:

o plată în cont echivalentă cu 50 % din retribuție se plătește la începutul fiecărui exercițiu financiar al statului membru pentru numărul de exploatații care au depus fișe stabilite în anexa I a Regulamentului (CEE) nr. 1859/82 al Comisiei (7);

soldul, calculat prin înmulțirea retribuției cu numărul de fișe ale exploatației completate corect și înaintate Comisiei și scăzând din cost plata menționată anterior, se plătește în 6 luni de la primirea fișelor de către Comisie.

(3)   Suma retribuției standard se stabilește în conformitate cu procedura prevăzută în articolul 19 din Regulamentul nr. 79/65/CEE.

Articolul 6

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Se aplică de la începutul exercițiului financiar 1984.

Regulamentul nr. 184/66/CEE se abrogă. Rămâne aplicabil până la sfârșitul exercițiului financiar 1983.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 13 iulie 1983.

Pentru Comisie

Poul DALSAGER

Membru al Comisiei


(1)  JO 109, 23.6.1965, p. 1859/65.

(2)  JO L 210, 30.7.1981, p. 1.

(3)  JO 213, 23.11.1966, p. 3637/66.

(4)  JO L 205, 13.7.1982, p. 10.

(5)  JO L 263, 17.10.1977, p. 1.

(6)  JO L 347, 7.12.1982, p. 10.

(7)  JO L 205, 13.7.1982, p. 5.


ANEXĂ

Termenii contractului prevăzuți în articolul 9 din Regulamentul nr. 79/65/CEE

Contractele încheiate între autoritatea competentă desemnată de către statul membru și serviciile contabile care nu aparțin unui departament administrativ și care au fost alese în conformitate cu dispozițiile Regulamentului nr. 79/65/CEE includ cel puțin următorii termeni, exprimați în mod explicit:

asumarea de către serviciul contabil a obligației de a completa fișele exploatațiilor în conformitate cu normele comunitare;

asumarea de către serviciul contabil a obligației de a înainta fișele exploatațiilor în termenul prevăzut astfel încât să respecte normele comunitare;

asumarea de către serviciul contabil a obligației de a furniza agenției de legătură toate informațiile pe care aceasta le poate solicita cu privire la îndeplinirea sarcinilor sale;

asumarea de către serviciul contabil a obligației de a nu divulga nici o dată contabilă și nici alte detalii separate pe care le obține în timpul îndeplinirii sarcinilor sale sau care în mod incidental au legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale în raport cu Rețeaua de Informații Contabile Agricole și asumarea de către toate persoanele implicate în îndeplinirea unor astfel de sarcini a conformării față de aceleași obligații și luarea tuturor măsurilor necesare îndeplinirii acestor obligații.


Top