Obiectivul directivei este de a asigura faptul că Uniunea Europeană (UE) are o politică de returnare eficientă și umană, ca element necesar al unei politici bine gestionate în domeniul migrației.
Directiva stabilește un set comun de norme pentru returnarea resortisanților din afara UE care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință pe teritoriul unui stat membru al UE, precum și garanțiile procedurale aferente, încurajând totodată returnarea voluntară a migranților ilegali.

ASPECTE-CHEIE

Încheierea șederii ilegale

Șederea ilegală este încheiată printr-o procedură în două etape:

1.
mai întâi, o „decizie de returnare” care deschide un termen pentru „returnare voluntară”;
2.
apoi, dacă este necesar, o „decizie de îndepărtare”, cu o posibilă luare în custodie, finalizată cu „expulzarea”.

Decizia de returnare

În afara cazului în care există motive de compasiune, umanitare sau de altă natură, sau o procedură în curs de reînnoire a permisului de ședere, un stat membru al UE trebuie să emită o decizie de returnare cu privire la resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul său.
Dacă resortisantul din afara UE posedă un permis de ședere valabil sau un permis echivalent dintr-un alt stat membru al UE, acesta trebuie să se întoarcă imediat în țara respectivă.
Dacă un alt stat membru al UE preia, în conformitate cu un acord bilateral, un resortisant din afara UE aflat în situație de ședere ilegală, țara respectivă este responsabilă de emiterea deciziei de returnare.
Decizia de returnare poate să permită un termen pentru plecare voluntară cuprins între șapte și 30 de zile pentru resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală. În anumite circumstanțe, acest termen se poate prelungi; de asemenea, este posibil ca acesta să se scurteze și chiar să nu se acorde, în cazul în care există un risc ca resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală:
- să fugă și deci să nu fie disponibil pentru returnare;
- să fi depus o cerere frauduloasă; sau
- să prezinte un risc pentru siguranța publică/securitatea națională.
Pe durata termenului pentru plecare voluntară, resortisantului din afara UE îi pot fi impuse anumite obligații pentru a-l împiedica să fugă.
Odată cu decizia de returnare poate fi impusă o interdicție de intrare, dacă nu a fost acordat un termen pentru plecarea voluntară sau dacă resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală nu a dat curs deciziei de returnare. Durata interdicției de intrare se stabilește de la caz la caz și nu poate depăși cinci ani decât dacă resortisantul din afara UE reprezintă o amenințare pentru siguranța publică/securitatea națională.

Îndepărtarea

Dacă nu se acordă niciun termen sau dacă resortisantul din afara UE nu a dat curs deciziei de returnare în termenul pentru plecare voluntară acordat, statul membru trebuie să execute îndepărtarea acestuia, cu excepția anumitor circumstanțe în care îndepărtarea poate fi amânată. Îndepărtarea resortisanților din afara UE trebuie amânată dacă aceasta riscă să le pună viața în pericol (principiul nereturnării*) sau dacă decizia de returnare a fost suspendată temporar.

Măsurile coercitive, proporționate și cu o recurgere la forță care să nu depășească limitele rezonabile, pot fi aplicate numai în ultimă instanță pentru îndepărtarea resortisanților din afara UE.

Luarea în custodie publică în scopul îndepărtării

În anumite condiții – și ținând seama în mod adecvat de anumite garanții, inclusiv de controlul judiciar –, statele membre pot lua în custodie publică un resortisant din afara UE în timpul procedurii de returnare, dacă există un risc ca acesta să fugă sau să evite/să împiedice pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare.
Perioada de detenție nu poate depăși șase luni.
Trebuie utilizate centre speciale de cazare sau, dacă acest lucru nu este fezabil, trebuie utilizată cazarea într-un penitenciar în spații separate de cele în care se află deținuții obișnuiți.

Garanții procedurale

Directiva prevede mai multe garanții procedurale:

informații pentru resortisantul din afara UE;
dreptul la o cale de atac;
asistență juridică și reprezentare;
asistență lingvistică, dacă este necesar.

De asemenea, statele membre trebuie să respecte dreptul la unitatea familiei, să asigure învățământ de bază pentru minori și îngrijire medicală de urgență, precum și să acorde o atenție deosebită nevoilor speciale ale persoanelor vulnerabile în așteptarea returnării voluntare sau a îndepărtării acestora.

Minorii neînsoțiți

Înainte de a decide emiterea unei decizii de returnare pentru un minor neînsoțit, organismele corespunzătoare trebuie să furnizeze asistență în interesul superior al copilului. Înainte ca un stat membru să îndepărteze un minor neînsoțit de pe teritoriul său, statul trebuie să se asigure că acesta este returnat unui membru al familiei sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare din țara de returnare.
Directiva caută să limiteze luarea în custodie publică a minorilor neînsoțiți și a familiilor și stabilește condiții adecvate privind luarea în custodie publică.

Norme generale

Unele categorii de resortisanți din afara UE pot să nu intre în domeniul de aplicare al directivei, cum ar fi persoanele reținute în cazul unei treceri ilegale a frontierei. Cu toate acestea, statele membre trebuie să se asigure că tratamentul și nivelul de protecție al acestor persoane respectă, cel puțin, normele UE privind măsurile coercitive, îndepărtarea, îngrijirea medicală și luarea în custodie publică. În toate cazurile, statele membre trebuie:

să se asigure că eventuala returnare a resortisanților din afara UE nu îi pune pe aceștia în pericol;
să ia în considerare interesul superior al copilului, al vieții de familie și al sănătății persoanei în cauză.

Căror țări li se aplică directiva?

Directiva li se aplică tuturor statelor membre, cu excepția Irlandei, precum și următoarelor țări din afara UE care fac parte din spațiul Schengen: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Punerea în aplicare și acte conexe

Comisia Europeană trebuie să prezinte la fiecare trei ani rapoarte privind aplicarea directivei în statele membre și, dacă este cazul, să propună modificări.
Regulamentul (UE) 2016/1953 instituie un document european de călătorie uniform pentru returnarea resortisanților din afara UE aflați în situație de ședere ilegală (documentul european de călătorie pentru returnare). Acest document este valabil pentru o singură călătorie până la momentul sosirii în țara de returnare a resortisantului din afara UE care face obiectul unei decizii de returnare emise de un stat membru.
În 2017, Comisia a publicat Recomandarea (UE) 2017/432 către statele membre cu privire la eficientizarea returnărilor în cadrul punerii în aplicare a directivei, precum și o recomandare (UE) 2017/2338 de instituire a unui „manual comun în materie de returnare” care să fie utilizat de statele membre atunci când desfășoară activități legate de returnare. De asemenea, aceasta a propus măsuri noi privind politica de returnare sub forma unui plan de acțiune reînnoit cu privire la returnare, precum și un set de recomandări adresat statelor membre.
În 2023, Comisia a adoptat:
- un document de politică intitulat „Către o strategie operațională pentru returnări mai eficace” și anexa acestuia, contribuția Comisiei la procesul de elaborare a strategiei operaționale pentru returnări mai eficace, prevăzută în noul pact privind migrația și azilul;
- Recomandarea (UE) 2023/682 privind recunoașterea reciprocă a deciziilor de returnare și accelerarea returnărilor urmărește să accelereze procesul de returnare prin încurajarea statului membru responsabil de returnarea unui resortisant din afara UE aflat în situație de ședere ilegală să recunoască reciproc orice decizie de returnare emisă anterior pentru aceeași persoană de către un alt stat membru, cu excepția cazului în care efectul acelei decizii de returnare a fost suspendat.

DE CÂND SE APLICĂ NORMELE?

Normele din directivă trebuiau să fie transpuse în legislația națională până la 24 decembrie 2010, cu excepția normelor privind asistența și/sau reprezentarea juridică gratuită, pentru care termenul limită era 24 decembrie 2011.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

O politică de returnare și readmisie umană și eficientă (Comisia Europeană).

TERMENI-CHEIE

Returnare. Acțiunea de a obliga refugiații sau solicitanții de azil să se întoarcă într-o țară în care este probabil ca aceștia să se confrunte cu persecuție.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 348, 24.12.2008, pp. 98-107)

DOCUMENTE CONEXE

Recomandarea (UE) 2023/682 a Comisiei din 16 martie 2023 privind recunoașterea reciprocă a deciziilor de returnare și accelerarea returnărilor atunci când se pune în aplicare Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 86, 24.3.2023, pp. 58-64)

Document de politică: Către o strategie operațională pentru returnări mai eficace [COM(2023) 45 final, 24.1.2023]

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor referitoare la un nou Pact privind migrația și azilul [COM(2020) 609 final, 23.9.2020]

Recomandarea (UE) 2017/2338 a Comisiei din 16 noiembrie 2017 de instituire a unui „manual comun” în materie de returnare care să fie utilizat de autoritățile competente ale statelor membre atunci când desfășoară activități legate de returnare (JO L 339, 19.12.2017, pp. 83-159)

Recomandarea (UE) 2017/432 a Comisiei din 7 martie 2017 cu privire la eficientizarea returnărilor în cadrul punerii în aplicare a Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 66, 11.3.2017, pp. 15-21)

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind eficientizarea politicii de returnare a Uniunii Europene – Un plan de acțiune reînnoit [COM(2017) 200 final, 2.3.2017]

Regulamentul (UE) 2016/1953 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind instituirea unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de abrogare a Recomandării Consiliului din 30 noiembrie 1994 (JO L 311, 17.11.2016, pp. 13-19)

Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind politica UE în materie de returnare [COM(2014) 199 final, 28.3.2014]

Data ultimei actualizări: 03.01.2024

Alkuun

Kaikki