Accept Refuse

EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Returnarea imigranților ilegali – standarde și proceduri comune

Returnarea imigranților ilegali – standarde și proceduri comune

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Directiva 2008/115/CE – standardele și procedurile comune pentru returnarea resortisanților din afara UE aflați în situație de ședere ilegală

CARE ESTE ROLUL ACESTEI DIRECTIVE?

Obiectivul directivei este de a asigura faptul că UE are o politică de returnare eficientă și umană, ca element necesar al unei politici bine gestionate în domeniul migrației.

Documentul stabilește un set comun de norme pentru returnarea resortisanților din afara UE care nu îndeplinesc sau care nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, ședere sau reședință pe teritoriul unei țări a UE, precum și garanțiile procedurale aferente, încurajând totodată returnarea voluntară a migranților ilegali.

ASPECTE-CHEIE

Încheierea șederii ilegale

Șederea ilegală este încheiată printr-o procedură în două etape:

  • 1.

    mai întâi, o „decizie de returnare” care deschide un termen pentru „plecarea voluntară”;

  • 2.

    apoi, dacă este necesar, o „decizie de îndepărtare”, cu o posibilă luare în custodie, finalizată cu „expulzarea”.

Deciziae de returnare

În afara cazului în care există motive de compasiune, umanitare sau de altă natură sau o procedură în curs de reînnoire a permisului de ședere, o țară a UE trebuie să emită o decizie de returnare cu privire la resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul acesteia.

Dacă resortisantul din afara UE posedă un permis de ședere valabil sau un permis echivalent dintr-o altă țară a UE, acesta trebuie să se întoarcă imediat în țara respectivă.

Dacă o altă țară a UE preia, în conformitate cu un acord bilateral, un resortisant din afara UE aflat în situație de ședere ilegală, țara respectivă este responsabilă de emiterea deciziei de returnare.

Decizia de returnare poate să permită un termen pentru plecare voluntară cuprins între șapte și 30 de zile pentru resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală. În anumite circumstanțe, acest termen se poate prelungi; de asemenea, este posibil ca acesta să se scurteze și chiar să nu se acorde, în cazul în care există un risc ca resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală:

  • să fugă și deci să nu fie disponibil pentru returnare;
  • să fi depus o cerere frauduloasă; sau
  • să prezinte un risc pentru siguranța publică/securitatea națională.

Pe durata termenului pentru plecare voluntară, resortisantului din afara UE îi pot fi impuse anumite obligații pentru a-l împiedica să fugă.

Odată cu decizia de returnare poate fi impusă o interdicție de intrare, dacă nu a fost acordat un termen pentru plecarea voluntară sau dacă resortisantul din afara UE aflat în situație de ședere ilegală nu a îndeplinit obligația de returnare. Durata interdicției de intrare se stabilește de la caz la caz și nu poate depăși cinci ani decât dacă resortisantul din afara UE reprezintă o amenințare pentru siguranța publică/securitatea națională.

Îndepărtarea

Dacă nu se acordă un termen sau dacă resortisantul din afara UE nu a îndeplinit decizia de returnare în termenul pentru plecare voluntară acordat, țara UE trebuie să execute îndepărtarea acestuia, cu excepția anumitor circumstanțe în care îndepărtarea poate fi amânată. Îndepărtarea resortisanților din afara UE trebuie amânată dacă aceasta riscă să le pună viața în pericol (principiul nereturnării*sau de non-refoulement) sau dacă decizia de returnare a fost suspendată temporar.

Măsurile coercitive, proporționate și cu o recurgere la forță care să nu depășească limitele rezonabile, pot fi aplicate numai ca ultimă soluție pentru îndepărtarea resortisanților din afara UE.

Luarea în custodie publică în scopul îndepărtării

În anumite condiții – și ținând seama în mod adecvat de anumite garanții, inclusiv de controlul judiciar –, țările UE pot lua în custodie publică un resortisant din afara UE în timpul procedurii de returnare dacă există un risc ca acesta să fugă sau să evite/să împiedice pregătirea returnării sau procesul de îndepărtare.

Perioada de detenție nu poate depăși șase luni.

Trebuie utilizate centre speciale de cazare sau, dacă acest lucru nu este fezabil, trebuie utilizată cazarea într-un penitenciar în spații separate de cele în care se află deținuții obișnuiți.

Garanții procedurale

Directiva prevede mai multe garanții procedurale:

  • informații pentru resortisantul din afara UE;
  • dreptul la o cale de atac;
  • asistență juridică și reprezentare;
  • asistență lingvistică, dacă este necesar.

De asemenea, țările UE trebuie să respecte dreptul la unitatea familiei și să asigure îngrijire medicală de urgență și învățământ de bază pentru minori, precum și să acorde o atenție deosebită nevoilor speciale ale persoanelor vulnerabile în așteptarea returnării voluntare sau a îndepărtării acestora.

Minorii neînsoțiți

Înainte de a decide emiterea unei decizii de returnare pentru un minor neînsoțit, organismele corespunzătoare trebuie să furnizeze asistență în interesul superior al copilului. Înainte ca o țară a UE să îndepărteze un minor neînsoțit de pe teritoriul său, țara respectivă trebuie să se asigure că acesta este trimis unui membru al familiei sale, unui tutore desemnat sau unor centre de primire corespunzătoare din țara de returnare.

Directiva caută să limiteze luarea în custodie publică a minorilor neînsoțiți și a familiilor și stabilește condiții adecvate privind luarea în custodie publică.

Norme generale

Unele categorii de resortisanți din afara UE pot să nu intre în domeniul de aplicare al directivei, cum ar fi persoanele reținute în cazul unei treceri ilegale a frontierei. Cu toate acestea, țările UE trebuie să se asigure că tratamentul și nivelul de protecție al persoanelor respective corespund cel puțin cu anumite norme ale directivei privind măsurile coercitive, îndepărtarea, îngrijirea medicală și luarea în custodie publică. În toate cazurile, țările UE trebuie:

  • să se asigure că eventuala returnare a resortisanților din afara UE nu îi pune pe aceștia în pericol;
  • să ia în considerare interesul superior al copilului, al vieții de familie și al sănătății persoanei în cauză.

Căror țări li se aplică directiva?

Directiva li se aplică tuturor țărilor UE, cu excepția Irlandei și a Regatului Unit, precum și următoarelor țări din spațiul Schengen: Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.

Punerea în aplicare și acte conexe

Comisia Europeană trebuie să prezinte la fiecare trei ani rapoarte privind aplicarea directivei în țările UE și, dacă este cazul, să propună modificări.

Regulamentul (UE) 2016/1953 instituie un document european de călătorie uniform pentru returnarea resortisanților din afara UE aflați în situație de ședere ilegală (documentul european de călătorie pentru returnare). Documentul este valabil pentru o singură călătorie până la momentul sosirii în țara de returnare a resortisantului din afara UE care face obiectul unei decizii de returnare emise de o țară a UE.

În 2017, Comisia a publicat Recomandarea (UE) 2017/432 către țările UE cu privire la eficientizarea returnărilor în cadrul punerii în aplicare a directivei, precum și o recomandare [C(2017) 6505] de instituire a unui „manual comun în materie de returnare” care să fie utilizat de țările UE atunci când desfășoară activități legate de returnare. De asemenea, aceasta a propus măsuri noi privind politica de returnare sub forma unui plan de acțiune reînnoit cu privire la returnare, precum și un set de recomandări adresat țărilor UE.

DE CÂND SE APLICĂ DIRECTIVA?

Se aplică de la 13 ianuarie 2009. Aceasta a trebuit transpusă în legislația țărilor UE până la 24 decembrie 2010, cu excepția normelor privind asistența juridică și/sau reprezentarea gratuită, pentru care termenul-limită a fost 24 decembrie 2011.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMEN-CHEIE

Returnare: acțiunea de a obliga refugiații sau solicitanții de azil să se întoarcă într-o țară în care este probabil ca aceștia să se confrunte cu persecuție.

DOCUMENTUL PRINCIPAL

Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 348, 24.12.2008, pp. 98-107)

DOCUMENTE CONEXE

Recomandarea (UE) 2017/2338 a Comisiei din 16 noiembrie 2017 de instituire a unui manual comun în materie de returnare care să fie utilizat de autoritățile competente ale statelor membre atunci când desfășoară activități legate de returnare (JO L 339, 19.12.2017, pp. 83-159)

Recomandarea (UE) 2017/432 a Comisiei din 7 martie 2017 cu privire la eficientizarea returnărilor în cadrul punerii în aplicare a Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 66, 11.3.2017, pp. 15-21)

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind eficientizarea politicii de returnare a Uniunii Europene – Un plan de acțiune reînnoit [COM(2017) 200 final, 2.3.2017]

Regulamentul (UE) 2016/1953 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 octombrie 2016 privind instituirea unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și de abrogare a Recomandării Consiliului din 30 noiembrie 1994 (JO L 311, 17.11.2016, pp. 13-19)

Comunicare a Comisiei către Consiliu și Parlamentul European privind politica UE în materie de returnare [COM(2014) 199 final, 28.3.2014]

Data ultimei actualizări: 20.02.2018

Top