52010DC0593

[pic] | COMISIA EUROPEANĂ |

Bruxelles, 25.10.2010

COM(2010) 593 final

RAPORTUL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei 2008/1/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării și a Directivei 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații

RAPORTUL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Raportul Comisiei privind punerea în aplicare a Directivei 2008/1/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării și a Directivei 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații (Text cu relevanță pentru SEE)

1. INTRODUCERE

Prezentul raport a fost elaborat în temeiul articolului 17 alineatul (3) din Directiva 2008/1/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării (directiva privind IPPC) și al articolului 11 din Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuși organici volatili datorate utilizării solvenților organici în anumite activități și instalații (directiva privind emisiile solvenților).

Raportul analizează a treia perioadă de raportare privind directiva privind IPPC (2006-2008), pornind de la analizele efectuate în rapoartele anterioare privind punerea în aplicare a acestei directive[1]. În ceea ce privește directiva privind emisiile solvenților, acesta se referă la perioada de punere în aplicare 2003-2007, în care au fost prezentate de către statele membre două rapoarte . Rapoartele pentru anii 2003-2004 s-au referit la statele membre UE-15, iar cele pentru perioada 2005-2007 s-au referit la statele membre UE-27. Prin urmare, informațiile colectate acoperă în principal perioada anterioară termenului de 31 octombrie 2007 pentru punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților[2].

Raportul prezintă o sinteză a informațiilor transmise de statele membre prin utilizarea chestionarelor relevante adoptate de Comisie[3] și a instrumentelor de raportare electronică aflate în infrastructura sistemului ReportNet[4], fapt care a ușurat sarcina administrativă a statelor membre. În plus, pentru a asigura accesul deplin al publicului la informațiile prezentate în raport, Comisia a creat site-ul internet „Sistemul de raportare a informațiilor privind emisiile industriale”[5].

În general, statele membre și-au respectat obligațiile de raportare care le revin în temeiul ambelor directive, deși multe dintre acestea au transmis rapoartele cu întârziere. Grecia, însă, nu a furnizat informațiile solicitate în temeiul directivei privind IPPC, iar Luxembourg le-a furnizat abia recent, privând Comisia de posibilitatea analizării în mod corespunzător a informațiilor, în vederea întocmirii prezentului raport. Comisia a emis un avertisment adresat statelor membre respective și, în lipsa unui rezultat, a inițiat procedura privind încălcarea dreptului UE, în mai 2010 (care urmează a fi închisă pentru Luxembourg, ca urmare a transmiterii recente a informațiilor de către acest stat). În consecință, prezentul raport furnizează constatări referitoare la 27 de state membre, în ceea ce privește directiva privind emisiile solvenților, și la 25 de state membre, în ceea ce privește directiva privind IPPC.

Între timp, ambele directive, împreună cu alte cinci documente legislative[6], au fuzionat și au fost reformate în directiva privind emisiile industriale ( Industrial Emissions Directive - IED). Noua IED a fost convenită în principiu de Consiliu și Parlamentul European și se preconizează să fie adoptată oficial de colegislatori[7] până la sfârșitul anului 2010. Deficiențele identificate în rapoartele anterioare sau în timpul perioadei curente de raportare au fost abordate într-o mare măsură de către IED.

2 . Directiva privind IPPC

Scopul directivei privind IPPC este acela de a asigura prevenirea și controlul integrat al poluării provenite de la aproximativ 50 000 de instalații industriale mari din UE 27. Aceasta impune instalațiilor să funcționeze în conformitate cu autorizări care includ valori limită de emisie sau alte măsuri tehnice care au la bază utilizarea celor mai bune tehnici disponibile ( Best Available Techniques - BAT) în vederea prevenirii sau reducerii emisiilor în apă, aer și sol, precum și în vederea remedierii altor tipuri de impact asupra mediului.

Directiva inițială privind IPPC a fost adoptată în 1996 și s-a aplicat începând cu luna octombrie 1999 instalațiilor noi, precum și celor existente asupra cărora operatorul a efectuat modificări substanțiale. Începând cu 31 octombrie 2007, directiva s-a aplicat, de asemenea, și instalațiilor existente.

2.1 Transpunerea directivei privind IPPC

Comisia a evaluat transpunerea directivei privind IPPC în legislațiile naționale în contextul ciclurilor anterioare de raportare. Drept rezultat, a inițiat acțiuni încălcarea dreptului UE pentru transpunere incorectă împotriva a 16 state membre. Eforturile statelor membre de a remedia problemele au avut drept rezultat o îmbunătățire semnificativă în timp, iar în prezent sunt pendinte doar două acțiuni (Estonia și Lituania).

Dispozițiile legale naționale prin care s-a transpus directiva privind IPPC au suferit modificări în 19 state membre în perioada 2006 -2008, în principal în vederea adaptării legislației la nivel național și regional în conformitate cu directiva, a îmbunătățirii unor aspecte legate de participarea publicului și în vederea punerii în aplicare a unor schimbări în ceea ce privește distribuirea competențelor între diferite autorități.

2.2 Punerea în aplicare a directivei privind IPPC

Emiterea autorizațiilor și calitatea acestora

Comisia a supervizat și sprijinit activitatea statelor membre de emitere de autorizații, în vederea respectării termenului de 30 octombrie 2007, prevăzut de directivă. Cu toate acestea, numeroase state membre nu au respectat această obligație.

Ca urmare a absenței progreselor în eliberarea și reexaminarea autorizațiilor, Comisia a inițiat acțiuni privind încălcarea dreptului UE împotriva Belgiei, Danemarcei, Greciei, Spaniei, Italiei, Maltei, Portugaliei, Sloveniei, Austriei, Franței, Irlandei și Suediei. Până în prezent, toate aceste acțiuni, mai puțin patru, au fost deferite Curții Europene de Justiție care a pronunțat o decizie în prima cauză în 2010, împotriva Belgiei, pentru nerespectarea termenului prevăzut de directivă.

Comisia și-a concentrat, de asemenea, eforturile, asupra asigurării calității autorizațiilor emise. În total, au fost examinate în detaliu, ca studii de caz, 61 de instalații de IPPC din 16 state membre și 12 sectoare acoperite. Rapoartele finale ale acestor studii sunt disponibile pe site-ul internet al Comisiei[8]. Principala problemă identificată de Comisie este proporția scăzută de autorizații care reflectă punerea în aplicare a BAT, astfel cum se indică în documentele de referință relevante privind BAT ( BAT Reference documents – BREF-uri). În special, nu au putut fi justificate diferențele semnificative dintre BREF-uri și condițiile de autorizare stabilite pentru peste 50% din instalațiile examinate. Un studiu ulterior, care este în derulare în prezent, va acoperi alte 50 de instalații din 10 state membre.

În cadrul IED, se va acorda o mai mare atenție utilizării concluziilor privind BAT care decurg din BREF-uri pentru stabilirea condițiilor de autorizare. Aceste concluzii privind BAT vor fi adoptate ca acte de punere în aplicare și vor avea efect juridic. Astfel, Comisia se așteaptă ca punerea în aplicare a BAT să fie mai clar reflectată în autorizațiile eliberate în temeiul directivei privind IPPC.

Reexaminarea autorizațiilor

Articolul 13 din directiva privind IPPC impune obligația reanalizării periodice a autorizațiilor și, dacă este cazul, actualizarea acestora. Aceasta este necesară, în special, atunci când modificări substanțiale ale BAT fac posibilă o reducerea semnificativă a emisiilor fără a impune costuri excesive.

Numeroase state membre prevăd norme specifice de reanalizare și actualizare a autorizațiilor, în cadrul sistemului juridic propriu, deși aceste norme diferă în mod substanțial. Unele state membre au stabilit o perioadă de valabilitate pentru autorizațiile eliberate în temeiul directivei privind IPPC, după care reînnoirea acestora este obligatorie. De exemplu, autorizațiile sunt valabile 10 ani în Austria și România și 8 ani în Republica Cehă, Slovacia și Spania. În Slovacia, această perioadă este prelungită la 10 ani dacă instalația respectivă pune în aplicare un sistem de gestionare ecologică. Alte țări, precum Polonia sau Regatul Unit, au introdus o obligație generală de reexaminare periodică a acestora, precizată în fiecare autorizație.

BAT este un concept dinamic care evoluează în timp, iar autorizațiile trebuie să fie actualizate pentru a promova progresele în materie de mediu, existente la acel moment, în cadrul sectorului. IED prevede norme mai detaliate privind reexaminarea autorizațiilor și, în special, asigură reanalizarea obligatorie a autorizațiilor în termen de patru ani de la publicarea deciziilor privind concluziile BAT.

Perioade de tranziție acordate noilor state membre

Anumite instalații din câteva state membre noi fac obiectul unor derogări specifice în temeiul tratatelor de aderare ale acestora și al actelor conexe. Astfel de derogări se referă la cerința ca aceste instalații să fie exploatate în conformitate cu valorile limită de emisie, cu parametrii echivalenți sau cu măsurile tehnice care se bazează pe cele mai bune tehnici disponibile, conform articolului 9 alineatele (3) și (4). Respectarea derogărilor acordate în temeiul tratatelor de aderare este monitorizată îndeaproape de către Comisie. Aceste derogări vor expira la 31 decembrie 2015.

Coordonarea dintre autorități pe durata procedurii de autorizare

În cazul în care, pe durata procedurii de autorizare, sunt implicate diferite autorități din domeniul mediului, directiva privind IPPC prevede obligativitatea coordonării interne, în vederea asigurării unei abordări eficace și integrate. Cu toate acestea, gradul de coordonare și organismele administrative implicate sunt diferite de la un stat membru la altul, în mare parte datorită diferențelor în organizarea internă administrativă a acestora. De exemplu, Spania a numit o autoritate competentă principală care primește contribuții din partea altor autorități (de ex. municipalități, autorități ale bazinelor hidrografice), în timp ce Austria a stabilit o autoritate competentă pentru întreaga procedură de autorizare și pentru numirea experților relevanți pentru domenii specifice.

Schimbul de informații privind BAT

Articolul 17 alineatul (2) din directiva privind IPPC prevede necesitatea organizării de către Comisie a unui schimb de informații privind BAT. În acest scop, Forumul pentru schimbul de informații ( Information Exchange Forum - IEF) destinat părților interesate reunește reprezentanți din toate statele membre, precum și reprezentanți ai sectoarelor industriale relevante și ai organizațiilor neguvernamentale (ONG-uri) de mediu. IEF discută aspecte generale legate de schimbul de informații privind BAT și își dă avizul asupra BREF-urilor, înainte de adoptarea acestora de către Comisie.

Schimbul de informații se desfășoară în cadrul unor grupuri de lucru tehnice specifice fiecărui sector, care reunesc statele membre, experții din domeniu și ai ONG-urilor, și este condus de Biroul European IPPC al Comisiei [9]( European IPPC Bureau - EIPPCB). EIPPCB este responsabil cu elaborarea BREF-urilor.

Până la această dată, Comisia a adoptat, în total, 33 de BREF-uri, acoperind atât sectoare individuale (27), cât și problematici orizontale (6). BREF-urile trebuie să fie revizuite periodic, iar Comisia are în vedere un interval de timp de aproximativ 8 ani între revizuiri. Primul BREF revizuit (producerea cimentului, oxidului de calciu și a oxidului de magneziu) a fost adoptat în iunie 2010, iar alte nouă sunt în curs de revizuire.

Statele membre au recunoscut utilitatea BREF-urilor în punerea în aplicare a directivei și și-au exprimat satisfacția generală cu privire la conținutul acestora. Unele state membre, precum Franța, Germania, Italia, Polonia și Spania, traduc, integral sau parțial, BREF-urile.

În cadrul IED au fost clarificate atât statutul juridic al BREF-urilor, cât și rolul diverșilor actori în schimbul de informații. Aceasta va asigura rezultate de o înaltă calitate ale procesului și va conduce la o utilizare din ce în ce mai mare a concluziilor BAT în punerea în aplicare a directivei.

Activitățile de inspecție și de asigurare a aplicării

Articolul 14 din directiva privind IPPC prevede obligația operatorilor de a informa periodic autoritățile competente cu privire la rezultatele monitorizării emisiilor și de a acorda reprezentanților autorităților competente toată asistența necesară efectuării de inspecții la fața locului. Practicile efective de respectare a dispozițiilor privind monitorizarea și asigurarea aplicării variază, într-o mare măsură, de la un stat membru la altul și chiar în cadrul aceluiași stat membru. Majoritatea statelor membre au pus la punct baze de date online și/sau transmiterea prin e-mail a rapoartelor de monitorizare. Comisia încurajează utilizarea unor astfel de instrumente care facilitează fluxul de date între operatori și autorități și reduc sarcina administrativă.

Mai multe state membre au stabilit o frecvență minimă a inspecțiilor la fața locului, care este, în general, o dată pe an (de exemplu, în Slovenia, Regatul Unit, Ungaria, Estonia, Lituania, Franța, Malta sau Cipru). Cu toate acestea, în unele cazuri, se stabilește o frecvență mai redusă.

În cadrul IED, au fost dezvoltate în continuare dispozițiile privind monitorizarea. Prin aceasta se urmărește adoptarea unei abordări bazate pe risc în ceea ce privește inspecțiile, dar se includ, de asemenea, frecvențe minime pentru vizitele la fața locului. Aceasta va face din IED cea mai avansată directivă de mediu în ceea ce privește activitățile de asigurare a aplicării și de inspecție.

Informarea și participarea publicului

Pe durata ultimei perioade de raportare, numeroase state membre au înregistrat progrese atât în ceea ce privește furnizarea de informații publicului, cât și participarea acestuia. Îmbunătățirile includ actualizarea mai frecventă a informațiilor, suplimentări ale bazelor de date destinate publicului sau ale paginilor internet, precum și posibilitatea, oferită altor state membre, de a accesa informațiile. În plus, utilizarea noilor tehnologii de accesare a informațiilor este promovată de toate statele membre, iar disponibilitatea online a autorizațiilor se generalizează.

Unele state membre integrează informațiile privind emisiile industriale într-un sistem unic de informații, de exemplu, prin prezentarea împreună a datelor compilate din registrele emisiilor și transferurilor de poluanți ( Pollutant Release and Transfer Registers - PRTR-uri) și a informațiilor privind instalațiile IPPC. Comisia consideră aceste inițiative binevenite și invită toate statele membre să promoveze acest proces de integrare.

La nivelul UE, PRTR-ul european (http://prtr.ec.europa.eu/) furnizează informații privind aproximativ 25 000 de instalații industriale, marea majoritate a acestora fiind instalații IPPC. În plus, Comisia acordă accesul la informațiile raportate de statele membre cu privire la directiva privind IPPC, precum și cu privire la alte directive care reglementează emisiile industriale, prin „Sistemul de raportare a informațiilor privind emisiile industriale”, care se poate accesa la http://iris.eionet.europa.eu/.

IED întărește drepturile cetățenilor în materie de acces la informații și, în special, nevoia de a face publice acele decizii care implică o abatere de la concluziile BAT în procesul de autorizare sau utilizarea internetului pentru garantarea acestor drepturi.

Standarde de calitate a mediului

Directiva privind IPPC impune obligația ca autoritățile competente să includă măsuri suplimentare în autorizațiile IPPC atunci când un standard de calitate a mediului necesită condiții mai stricte decât cele care pot fi asigurate prin utilizarea BAT. Această cerință este prezentă în dreptul intern al tuturor statelor membre. Cu toate acestea, numai 6 state membre au inclus în rapoartele lor necesitatea aplicării acelor dispoziții.

Printre exemplele de măsuri suplimentare care au fost luate se numără cerințele legate de deversarea apelor uzate în zone hidrografice sensibile (cu apă potabilă) din Danemarca, Irlanda, Italia și Belgia.

Cooperarea transfrontalieră

Pentru situațiile în care un stat membru constată că exploatarea unei instalații ar putea avea efecte adverse semnificative asupra mediului dintr-un alt stat membru, directiva privind IPPC impune obligația ca operatorul să transmită autorității statului membru respectiv toate informațiile prevăzute în anexa V la directivă. Acestea includ cererea de autorizare și detalii privind autoritatea competentă responsabilă cu adoptarea deciziilor privind autorizarea. La fel ca în ciclurile anterioare de raportare, statele membre au menționat o cooperare transfrontalieră limitată. Opt state membre (Germania, Belgia, Italia, România, Slovenia, Slovacia, Franța și Țările de Jos) raportează utilizarea acestor dispoziții, care s-au aplicat unui număr redus de autorizații.

2.3 Planul de acțiune al Comisiei privind punerea în aplicare a IPPC

În comunicarea „Către o politică mai eficientă în domeniul emisiilor industriale”[10], Comisia a prezentat un plan de punere în aplicare prin care erau abordate anumite aspecte-cheie, inclusiv transpunerea și punerea în aplicare de către statele membre și îmbunătățirea procesului de elaborare a BREF. Tabelul sintetic din anexa I indică faptul că planul de acțiune a fost deja aproape integral pus în aplicare, în mare măsură prin IED.

Odată cu intrarea în vigoare a IED, Comisia va acorda toată atenția sprijinirii eforturilor statelor membre în ceea ce privește transpunerea integrală și punerea în aplicare a acestei directive. Unele din acțiunile enumerate în anexa I vor fi continuate, prin urmare, în contextul IED.

3. Directiva privind emisiile solvenților

OBIECTIVUL DIRECTIVEI PRIVIND EMISIILE SOLVENțILOR ESTE ACELA DE A PREVENI SAU REDUCE EFECTELE EMISIILOR COMPUșILOR ORGANICI VOLATILI în aer (COV) asupra sănătății oamenilor și asupra mediului. În special, aceasta promovează înlocuirea acestor solvenți care au efecte dintre cele mai grave asupra sănătății cu substituți potențial mai puțin periculoși. Directiva privind emisiile solvenților acoperă diverse activități care implică utilizarea solvenților organici, precum aplicarea unui strat de acoperire, degresarea, imprimarea și producerea de cerneluri, precum și toate instalațiile care intră în domeniul său de aplicare atunci când trebuiau autorizate sau înregistrate până la sfârșitul lunii octombrie 2007.

IED încorporează dispozițiile acestei directive.

3.1 Transpunerea directivei privind emisiile solvenților

În general, statele membre au transpus directiva în legislația națională, deși au fost identificate unele probleme în cursul exercițiului recent de verificare a conformității, în special în ceea ce privește transpunerea anumitor definiții, cerințele de monitorizare, domeniul de aplicare a directivei și valorile limită de emisie. Comisia va ține seama de constatările prezentului exercițiu atunci când va acorda asistență statelor membre în etapa transpunerii IED.

3.2 Punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților (2003–2007)

Probleme generale privind punerea în aplicare

Informațiile furnizate de statele membre nu dau nicio indicație referitoare la probleme întâmpinate în punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților. În general, statele membre au pus în aplicare dispozițiile, măsurile și practicile necesare asigurării respectării directivei, sub aspectele sale diverse. Respectarea este asigurată prin obligații de monitorizare și raportare, precum și prin inspecții și acțiuni de asigurare a aplicării – atât sub forma verificării documentelor, cât și a vizitelor la fața locului - și a fost mai departe îmbunătățită prin măsuri de sprijin, cum ar fi formarea și elaborarea de orientări destinate autorităților competente.

Unele state membre au raportat că punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților în sectorul curățării chimice uscate se confruntă cu unele probleme. Utilizarea planului de gestionare a solvenților, care reprezintă instrumentul-cheie pentru evaluarea conformității la nivelul instalațiilor, este considerată de unele autorități competente ca fiind prea complicată pentru acest sector și foarte greu de pus în aplicare, avându-se în vederea dimensiunea redusă a celor mai multe dintre societățile implicate, precum și numărul mare al instalațiilor. Mai multe state membre au conceput abordări simplificate în ceea ce privește punerea în aplicare și verificarea conformității, conform dispozițiilor directivei privind emisiile solvenților, iar Comisia poartă în continuare discuții cu privire la acest subiect.

Instalațiile care intră sub incidența directivei privind emisiile solvenților

Până la sfârșitul anului 2007, în statele membre UE-27, erau exploatate aproximativ 53 000 de instalații existente care intră sub incidența directivei privind emisiile solvenților. În urma modificării directivei privind emisiile solvenților prin Directiva 2004/42/CE[11] (directiva lacurilor și vopselelor) care a exclus, într-o mare măsură, refinisarea vehiculelor din domeniul de aplicare al directivei privind emisiile solvenților, numărul instalațiilor existente în statele membre s-a redus în mod semnificativ. La sfârșitul anului 2004, majoritatea instalațiilor aflate sub incidența directivei privind emisiile solvenților (în statele membre UE-15) aparțineau sectorului refinisării vehiculelor (54%) și sectorului curățării chimice uscate (16%); cu toate acestea, la sfârșitul anului 2007, curățarea chimică uscată a devenit cel mai important sector (deținând 39% din instalații). Mai multe state membre au continuat să raporteze cu privire la aplicarea unui strat de acoperire pe vehicule și refinisarea acestora, în temeiul directivei privind emisiile solvenților (au fost trimise rapoarte pentru 27% din toate instalațiile), deși această activitate a fost exclusă, într-o mare măsură, din domeniul de aplicare.

Conform datelor furnizate, după 2003 au fost autorizate sau înregistrate doar o mică parte din toate instalațiile existente. Acest fapt sugerează că, anterior acelei date, numeroase state membre aveau deja instituită legislație în temeiul căreia aceste instalații trebuiau să fie înregistrate sau autorizate.

Utilizarea diferitelor opțiuni pentru realizarea de reduceri de emisii

Directiva privind emisiile solvenților oferă statelor membre două posibilități principale în ceea ce privește instalațiile individuale, în vederea realizării reducerii impuse de emisii COV - acestea trebuie să respecte fie valorile limită de emisie, fie obiective echivalente stabilite în cadrul unui sistem de reducere.

Informațiile raportate indică faptul că, în numeroase state membre, foarte puține instalații, dacă a fost vreuna, au aplicat opțiunea sistemului de reducere. În plus, mai multe autorități competente au preferat, se pare, aplicarea valorilor limită de emisie, din cauza dificultăților în evaluarea echivalenței între sistemele de reducere și aplicarea valorilor limită. Aceasta s-a întâmplat, în special, în statele membre în care funcționarea instalațiilor era reglementată de valori limită de emisie înainte de punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților.

Directiva privind emisiile solvenților oferă statelor membre o a treia opțiune de conformitate, prin stabilirea unui plan național de acțiune conceput să conducă la obținerea unei reduceri generale a emisiilor COV, echivalentă cu ceea ce s-ar fi obținut prin aplicarea abordării care are în vedere acțiuni la nivelul instalațiilor. Niciun stat membru nu a pus în aplicare un astfel de plan național.

Derogările de la valorile limită de emisie

Directiva privind emisiile solvenților permite derogări de la anumite valori limită în cazul în care se demonstrează că măsurile de reducere nu sunt nici economice, nici fezabile din punct de vedere tehnic. Acest lucru poate fi valabil pentru activități precum construcția de nave sau de aeronave, care nu pot fi efectuate în condiții ținute sub control. Au fost raportate derogări de către jumătate din statele membre, dar acestea au însemnat sub 0,01% din numărul total al instalațiilor. Pe baza informațiilor primite, nu a fost posibilă evaluarea criteriilor utilizate sau a condițiilor alternative cerute.

Inițiativele Comisiei în vederea promovării punerii în aplicare

Articolul 7 din directiva privind emisiile solvenților prevede obligația care revine Comisiei de a asigura schimbul de informații privind utilizarea și substituirea solvenților organici. În acest scop, Comisia a creat un site internet care oferă acces la documente de orientare și bune practici privind substituirea solvenților[12], precum și la documente de orientare specifice, pe activități[13]. Comisia a acționat, de asemenea, în strânsă cooperare cu statele membre în vederea furnizării de răspunsuri la întrebările formulate în legătură cu punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților, în special cele referitoare la domeniul de aplicare și la aplicarea sistemului de reducere.

Interacțiunea cu alte acte legislative ale UE

Directiva lacurilor și vopselelor stabilește valori limită pentru conținutul în COV al anumitor lacuri și vopsele și produse de refinisare a vehiculelor. Multe din produsele respective sunt utilizate în instalațiile a căror funcționare este reglementată în cadrul directivei privind emisiile solvenților. Prin urmare, directiva privind emisiile solvenților a fost modificată pentru a exclude din domeniul său de aplicare această activitate. Conform celor indicate anterior, această modificare a condus la o reducere drastică a numărului instalațiilor acoperite de directiva privind emisiile solvenților. Cu toate acestea, unele state membre au ales să mențină cerințele directivei privind emisiile solvenților pentru acest sector, deoarece acest lucru este permis în mod explicit în temeiul directivei privind lacurile și vopselele. Directiva privind lacurile și vopselele exonerează, de asemenea, anumite produse de obligația respectării valorilor limită COV, dacă aceste produse sunt vândute pentru utilizarea exclusivă într-o instalație a cărei funcționare este reglementată de directiva privind emisiile solvenților.

Suprapunerea dintre cele două directive a produs o oarecare îngrijorare la nivelul părților interesate și al autorităților competente. Comisia a încercat să clarifice situația și această problemă a fost, de asemenea, analizată în contextul revizuirii directivei privind lacurile și vopselele, cu privire la care Comisia va raporta în cadrul unei comunicări separate.

Unele din instalațiile mai mari care execută activități de tratare a suprafețelor sunt reglementate atât de directiva privind emisiile solvenților, cât și de directiva privind IPPC. Prin urmare, aceste instalații trebuie să fie autorizate, iar valorile limită de emisie urmează a fi stabilite în autorizații, pe baza BAT. În aceste cazuri, valorile limită de emisie stabilite în directiva privind emisiile solvenților vor fi aplicate ca cerințe minime. Interacțiunea dintre directiva privind emisiile solvenților și directiva privind IPPC a fost analizată în detaliu în cadrul IED.

4. CONCLUZII

Directiva privind IPPC

Rapoartele statelor membre cu privire la punerea în aplicare a directivei privind IPPC au pus în evidență necesitatea finalizării de către unele țări a activității de eliberare a autorizațiilor, în vederea asigurării respectării dispozițiilor directivei. În plus, studii de caz întreprinse de Comisie au arătat că autorizațiile nu se bazează suficient de mult pe BAT. Mai mult, au fost identificate, de asemenea, alte aspecte, cum ar fi necesitatea unui mecanism mai coerent de inspecție, necesitatea reducerii sarcinii administrative și incapacitatea directivei privind IPPC de a îndeplini anumite obiective esențiale de politică. Aceste chestiuni ar trebui, în cea mai mare parte, să fie remediate prin IED.

Directiva privind emisiile solvenților

Raportarea de către statele membre cu privire la punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților înainte de termenul final de punere în aplicare pentru instalațiile existente nu a revelat nicio problemă orizontală majoră. Punerea în aplicare a directivei privind emisiile solvenților în sectorul curățării chimice uscate a ridicat unele probleme din cauza caracteristicilor specifice ale sectorului, dar sunt în curs de elaborare soluții simplificate și utile.

Viitoarea directivă privind emisiile industriale

IED, care este în așteptarea adoptării finale, va reuni șapte directive, inclusiv directiva privind IPPC și directiva privind emisiile solvenților, într-un instrument juridic unic. Acesta va clarifica interacțiunea dintre toate aceste instrumente juridice și va raționaliza numeroase dispoziții importante, inclusiv cele legate de monitorizare și raportare.

IED consolidează într-o mare măsură importanța BAT în procedura de autorizare și a abordează anumite deficiențe ale directivei privind IPPC, în special cu privire la revizuirea autorizațiilor și la inspecții. Se preconizează ca punerea în aplicare de către statele membre să devină mai eficace odată cu intrarea în vigoare a IED.

Acțiuni viitoare

Există încă planuri pentru un alt ciclu de raportare în ceea ce privește directiva privind emisiile solvenților (2008 – 2010) și directiva privind IPPC (2009 – 2011) înainte de intrarea în vigoare a IED, iar Comisia va continua să urmărească punerea în aplicare a acestor două acte legislative. Totodată, Comisia va pregăti și condițiile pentru sprijinirea și promovarea transpunerii și punerii în aplicare a IED de către statele membre.

Anexa I: Evaluarea progreselor înregistrate în punerea în aplicare a planului de acțiune pe 2007 privind IPPC al Comisiei

Acțiune | Evaluarea progreselor |

1. Asigurarea unei transpuneri integrale a directivei | Directiva privind IPPC este transpusă în mod corect în 25 de state membre. Acțiunile inițiate împotriva EE și LT sunt pendinte. |

2. Sprijinul acordat statelor membre în vederea reducerii sarcinilor administrative inutile | IED va reduce sarcinile inutile cu 32 de milioane de euro pe an. Continuarea colaborării cu grupul la nivel înalt al părților interesate independente privind sarcinile administrative și cu statele membre în vederea reducerii sarcinilor administrative la nivel național. |

3. Sprijinul acordat statelor membre punerea în aplicare a legislației | Comisia a continuat să comunice cu acele state membre care se confruntă cu probleme în ceea ce privește eliberarea autorizațiilor. Schimbul de informații privind punerea în aplicare a IPPC la nivelul UE și organizarea de ateliere cu statele membre. |

4. Consolidarea monitorizării și a verificărilor conformității privind aplicarea legislației referitoare la emisiile industriale | Revizuirea, în permanență, efectuată de Comisie, atât a numărului total de autorizații eliberate cât și a numărului total de autorizații individuale eliberate în majoritatea statelor membre. Continuarea revizuirii punerii în aplicare în urma reclamațiilor cetățenilor și a întrebărilor formulate de Parlamentul European. Utilizarea informațiilor din e-PRTR în vederea identificării și monitorizării unor probleme potențiale în punerea în aplicare. |

5. Îmbunătățirea colectării de date în vederea revizuirii BREF-urilor și crearea de legături puternice cu programul-cadru de cercetare | Publicarea de orientări privind îmbunătățirea colectării și transmiterii de date pentru revizuirea BREF-urilor. Colaborarea cu DG Cercetare cu privire la legăturile dintre BREF-uri și programul-cadru de cercetare. Rol crescut al tehnicilor emergente în contextul IED. |

[1] Referințe: COM (2003)354, COM (2005)540, COM (2007)843.

[2] Această informație a fost rezumată și analizată mai detaliat în cadrul a două rapoarte tehnice: http://circa.europa.eu/Public/irc/env/voc/library?l=/2006_reportspdf/_EN_1.0_&a=d și http://circa.europa.eu/Public/irc/env/voc/library?l=/implementation_2005-07/final12_marchpdf/_EN_1.0_&a=d

[3] IPPC: Decizia 2006/194/CE, directiva privind emisiile solvenților: Decizia 2002/529/CE.

[4] Pentru a afla mai multe despre ReportNet: http://www.eionet.europa.eu/reportnet

[5] Pentru a afla mai multe despre Sistemul de raportare a informațiilor privind emisiile industriale: http://iris.eionet.europa.eu/.

[6] Reformarea directivei privind IPPC include, în afara directivei privind emisiile solvenților și a IPPC, directiva privind instalațiile de ardere de dimensiuni mari (2001/80/CE), directiva privind incinerarea deșeurilor (2000/76/CE) și cele 3 directive privind dioxidul de titan (78/176/CEE, 82/883/CEE și 92/112/CEE).

[7] Parlamentul European a adoptat o poziție la a doua lectură, în 7 iulie 2010: http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P7-TA-2010-0267+0+DOC+XML+V0//RO&language=RO#top

[8] http://circa.europa.eu/Public/irc/env/ippc_rev/library. Al treilea raport al exercițiului curent va fi publicat pe aceeași pagină internet în cursul anului 2011.

[9] Pentru mai multe informații privind Biroul IPPC: http://eippcb.jrc.es/

[10] COM(2007) 843 final

[11] JO L 143, 30.4.2004, p. 87–96

[12] http://ec.europa.eu/environment/air/pollutants/stationary/solvents/index.htm

[13] http://circa.europa.eu/Public/irc/env/voc/library?l=/guidance_documents/final_versions&vm=detailed&sb=Title.