Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32000D0817

    Decizia Comisiei din 27 decembrie 2000 privind neînscrierea permetrinului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor eliberate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă [notificată cu numărul C(2000) 4140]Text cu relevanță pentru SEE.

    JO L 332, 28.12.2000, p. 114–115 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT, FI, SV)

    Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

    Legal status of the document Date of entry into force unknown (pending notification) or not yet in force.

    ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/2000/817/oj

    03/Volumul 35

    RO

    Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

    222


    32000D0817


    L 332/114

    JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


    DECIZIA COMISIEI

    din 27 decembrie 2000

    privind neînscrierea permetrinului în anexa I la Directiva 91/414/CEE a Consiliului și retragerea autorizațiilor eliberate pentru produsele fitosanitare care conțin această substanță activă

    [notificată cu numărul C(2000) 4140]

    (Text cu relevanță pentru SEE)

    (2000/817/CE)

    COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

    având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

    având în vedere Directiva 91/414/CEE a Consiliului din 15 iulie 1991 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (1), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2000/68/CE a Comisiei (2), în special articolul 8 alineatul (2) al patrulea paragraf,

    având în vedere Regulamentul (CEE) nr. 3600/92 al Comisiei din 11 decembrie 1992 de stabilire a normelor de aplicare a primei etape a programului de lucru prevăzut la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE a Consiliului privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare (3), astfel cum a fost modificată ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2266/2000 al Consiliului (4), în special articolul 7 alineatul (3a) litera (b),

    întrucât:

    (1)

    În conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, Comisia inițiază un program de lucru pentru analiza substanțelor active utilizate în produsele fitosanitare existente pe piață la data de 15 iulie 1993. Regulamentul (CE) nr. 3600/92 adoptă normele de aplicare a acestui program.

    (2)

    Regulamentul (CE) nr. 933/94 al Comisiei din 27 aprilie 1994 (5), astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2230/95 (6), a stabilit lista substanțelor active care trebuie evaluate în cadrul Regulamentului (CEE) nr. 3600/92, a desemnat statul membru raportor pentru evaluarea fiecărei substanțe și a identificat producătorii fiecărei substanțe active care au prezentat o notificare în termenul stabilit, în conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92.

    (3)

    Permetrinul este una dintre cele 90 de substanțe active desemnate în Regulamentul (CE) nr. 933/94.

    (4)

    În conformitate cu prevederile articolului 7 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92, în calitate de stat membru raportor desemnat, Irlanda a prezentat Comisiei raportul de evaluare a informațiilor prezentate de autorii notificărilor la 10 iunie 1998, în conformitate cu prevederile articolului 6 alineatul (1) din regulamentul menționat anterior.

    (5)

    Statele membre și Comisia au evaluat raportul de evaluare elaborat de Irlanda în cadrul Comitetului permanent fitosanitar. Această examinare a fost finalizată la data de 13 iulie 2000, sub forma unui raport de examinare al Comisiei pentru permetrin, în conformitate cu prevederile articolului 7 alineatul (6) din Regulamentul (CEE) nr. 3600/92.

    (6)

    Conform evaluărilor efectuate, informațiile prezentate nu sunt suficiente pentru a demonstra că, în condițiile de utilizare avute în vedere, produsele fitosanitare care conțin substanța activă în cauză îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 5 alineatul (1) literele (a) și (b) și articolul 5 alineatul (2) litera (b) din Directiva 91/414/CEE.

    (7)

    Autorii notificărilor au informat Comisia și statul membru raportor că nu mai doresc să participe la programul de lucru pentru această substanță activă. În consecință, informațiile suplimentare necesare pentru a demonstra că permetrinul îndeplinește toate cerințele Directivei 91/414/CEE nu vor fi comunicate.

    (8)

    În consecință, această substanță activă nu poate fi inclusă în anexa I la Directiva 91/414/CEE.

    (9)

    Datele tehnice prezentate au demonstrat că utilizarea limitată a permetrinului în silvicultură poate fi autorizată în continuare, pe durata cercetărilor efectuate pentru a identifica soluții eficiente de înlocuire, cu condiția să fie luate măsuri corespunzătoare de reducere a riscurilor.

    (10)

    Termenul de grație acordat pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente de produse fitosanitare care conțin permetrin, autorizate de statul membru în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE, nu poate depăși 18 luni, în scopul de a limita utilizarea stocurilor respective la o singură perioadă de vegetație suplimentară.

    (11)

    Prezenta decizie nu aduce atingere nici unei acțiuni pe care Comisia o poate întreprinde ulterior cu privire la această substanță activă, în conformitate cu Directiva 79/117/CEE a Consiliului (7).

    (12)

    Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent fitosanitar,

    ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

    Articolul 1

    Permetrinul nu este inclus în anexa I la Directiva 91/414/CEE ca substanță activă.

    Articolul 2

    Statele membre se asigură că:

    (1)

    se retrag autorizațiile pentru toate utilizările produselor fitosanitare care conțin permetrin, cu excepția utilizărilor prevăzute la alineatul (2), în termen de șase luni de la data notificării prezentei decizii;

    (2)

    se retrag autorizațiile pentru utilizările produselor fitosanitare care conțin permetrin la copacii tineri, înainte de 25 iulie 2003;

    (3)

    nu se mai eliberează nici o autorizație pentru produsele fitosanitare care conțin permetrin și se suspendă orice autorizație, în sensul derogării prevăzute la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 91/414/CEE, cu excepția utilizărilor prevăzute la alineatul (2), începând de la data notificării prezentei decizii.

    Articolul 3

    Termenul de grație pe care un stat membru îl acordă pentru eliminarea, depozitarea, introducerea pe piață și utilizarea stocurilor existente, în conformitate cu prevederile articolului 4 alineatul (6) din Directiva 91/414/CEE trebuie să fie cât mai scurt posibil și să nu depășească 18 luni de la data notificării prezentei decizii. Pentru utilizările prevăzute la articolul 2 alineatul (2), termenul de grație expiră la 31 decembrie 2003.

    Articolul 4

    Prezenta decizie se adresează statelor membre.

    Adoptată la Bruxelles, 27 decembrie 2000.

    Pentru Comisie

    David BYRNE

    Membru al Comisiei


    (1)  JO L 230, 19.8.1991, p. 1.

    (2)  JO L 276, 28.10.2000, p. 41.

    (3)  JO L 366, 15.12.1992, p. 10.

    (4)  JO L 259, 13.10.2000, p. 27.

    (5)  JO L 107, 28.4.1994, p. 8.

    (6)  JO L 225, 22.9.1995, p. 1.

    (7)  JO L 33, 8.2.1979, p. 36.


    Top