(1)

Directiva 2006/112/CE a Consiliului (3) stabilește obligațiile generale de evidență privind taxa pe valoarea adăugată (TVA) pentru persoanele impozabile.

(2)

Creșterea comerțului electronic facilitează vânzarea transfrontalieră de bunuri și servicii către consumatori finali din statele membre. În acest context, comerțul electronic transfrontalier privește livrări pentru care TVA este datorată într-un stat membru, dar furnizorul este stabilit într-un alt stat membru, pe un teritoriu terț sau într-o țară terță. Cu toate acestea, întreprinderile care comit fraude exploatează oportunitățile oferite de comerțul electronic pentru a obține avantaje de piață neloiale, sustrăgându-se de la obligațiile în materie de TVA care le revin. În cazul în care se aplică principiul impozitării la destinație, întrucât consumatorilor nu le revin obligații de evidență, statele membre în care se găsesc consumatorii au nevoie de instrumente adecvate pentru a detecta și a controla aceste întreprinderi frauduloase. Este important să fie combătută frauda transfrontalieră în domeniul TVA cauzată de comportamentul fraudulos al unor întreprinderi în domeniul comerțului electronic transfrontalier.

(3)

Pentru marea majoritate a achizițiilor online efectuate de consumatorii din Uniune, plățile sunt realizate prin intermediul prestatorilor de servicii de plată. Pentru a furniza servicii de plată, un prestator de servicii de plată deține informații specifice pentru a identifica destinatarul sau beneficiarul plății, însoțite de detalii privind data plății, suma plătită și statul membru de origine al plății, precum și despre inițierea sau nu a plății la sediul fizic al comerciantului. Aceste informații specifice sunt deosebit de importante în contextul unei plăți transfrontaliere în care plătitorul se află într-un stat membru, iar beneficiarul plății se află într-un alt stat membru, pe un teritoriu terț sau într-o țară terță. Astfel de informații sunt necesare autorităților fiscale din statele membre (denumite în continuare „autoritățile fiscale”) pentru a-și îndeplini sarcinile de bază de detectare a întreprinderilor frauduloase și de control al obligațiilor în materie de TVA. Prin urmare, este necesar ca prestatorii de servicii de plată să pună la dispoziția autorităților fiscale respectivele informații pentru a le sprijini să detecteze și să combată frauda transfrontalieră în domeniul TVA.

(4)

Pentru a combate frauda în domeniul TVA, este important ca prestatorilor de servicii de plată să le revină obligația de a păstra o evidență suficient de detaliată și de a raporta anumite plăți transfrontaliere determinate în funcție de locația plătitorului și de locația beneficiarului plății. Ca urmare, este necesar să se definească noțiunea de locație a plătitorului și a beneficiarului plății, precum și mijloacele pentru identificarea acestor locații. Locația plătitorului și a beneficiarului plății ar trebui să genereze obligații de a păstra evidențe și de a raporta numai în sarcina prestatorilor de servicii de plată stabiliți în Uniune, iar respectivele obligații nu ar trebui să aducă atingere normelor stabilite în Directiva 2006/112/CE și în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011 al Consiliului (4) în ceea ce privește locul unei operațiuni impozabile.

(5)

Pe baza informațiilor pe care le dețin deja, prestatorii de servicii de plată sunt în măsură să identifice locația beneficiarului plății și a plătitorului în legătură cu serviciile de plată pe care le execută, folosind un identificator al unui cont de plăți al plătitorului sau beneficiarului plății sau orice alt identificator care să identifice fără echivoc și să furnizeze locația beneficiarului plății și a plătitorului. Când astfel de identificatori nu sunt disponibili, locația plătitorului sau locația beneficiarului plății ar trebui să fie stabilite prin intermediul unui cod de identificare comercială care să identifice prestatorul de servicii de plată care acționează în numele plătitorului sau al beneficiarului plății în cazul în care fondurile sunt transferate unui beneficiar fără să fie creat un cont de plăți în numele unui plătitor, în cazul în care fondurile nu sunt creditate în niciun cont de plăți al beneficiarului sau în cazul în care nu este disponibil niciun alt identificator al plătitorului sau al beneficiarului plății.

(6)

În conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului (5), este important ca obligația unui prestator de servicii de plată de a păstra și de a furniza informații referitoare la o plată transfrontalieră să fie proporțională și să fie limitată la ceea ce este necesar pentru ca statele membre să combată frauda în domeniul TVA. În plus, singurele informații referitoare la plătitor care ar trebui să fie păstrate sunt cele privind locația plătitorului. În ceea ce privește informațiile referitoare la beneficiarul plății și la plata în sine, prestatorilor de servicii de plată ar trebui să li se impună să păstreze și să raporteze autorităților fiscale numai informațiile necesare pentru ca respectivele autorități fiscale să detecteze posibili autori ai unor fraude și să efectueze controale în materie de impozite. Prestatorilor de servicii de plată ar trebui, prin urmare, să li se impună să păstreze evidența numai a acelor plăți transfrontaliere care ar putea indica activități economice. Introducerea unui plafon pe baza numărului de plăți primite de către un beneficiar pe parcursul unui trimestru calendaristic ar oferi un indiciu dacă plățile au fost primite sau nu ca parte a unei activități economice, excluzând astfel plățile din motive necomerciale. În cazul în care se atinge un astfel de plafon, ar urma să ia naștere obligațiile prestatorului de servicii de plată de păstrare a evidențelor și de raportare.

(7)

Este posibil ca mai mulți prestatori de servicii de plată să fie implicați într-o singură plată de la un plătitor către un beneficiar al plății. Respectiva plată poate da naștere mai multor transferuri de fonduri între diferiții prestatori de servicii de plată. Este necesar ca toți prestatorii de servicii de plată implicați într-o anumită plată, cu excepția cazului în care se aplică o excludere specifică, să aibă obligații de păstrare a evidențelor și de raportare. Respectivele evidențe și raportări ar trebui să conțină informații privind plata de la plătitorul inițial către beneficiarul final, și nu informații privind transferurile intermediare de fonduri între prestatorii de servicii de plată.

(8)

Obligațiile de a păstra evidențe și de a raporta sunt aplicabile nu numai în cazul în care un prestator de servicii de plată transferă fonduri sau emite instrumente de plată pentru plătitor, ci și în cazurile în care un prestator de servicii de plată primește fonduri sau acceptă tranzacții de plată în numele beneficiarului plății.

(9)

Obligațiile prevăzute în prezenta directivă nu ar trebui să se aplice prestatorilor de servicii de plată care nu intră sub incidența Directivei (UE) 2015/2366 a Parlamentului European și a Consiliului (6). Prin urmare, atunci când prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului plății nu sunt situați într-un stat membru, obligația de a păstra evidențe și de a raporta plățile transfrontaliere ar trebui să se aplice prestatorilor de servicii de plată ai plătitorului. În schimb, pentru ca obligațiile de a păstra evidențe și de a raporta să fie proporționale, atunci când prestatorii de servicii de plată atât ai plătitorului, cât și ai beneficiarului sunt situați într-un stat membru, numai prestatorii de servicii de plată ai beneficiarului plății ar trebui să păstreze evidențele. În scopul respectării obligațiilor de a păstra evidențe și de a raporta, ar trebui să se considere că un prestator de servicii de plată este situat într-un stat membru atunci când codul său de identificare comercială (BIC) sau codul său unic de identificare comercială se referă la statul membru respectiv.

(10)

Având în vedere volumul semnificativ de informații și sensibilitatea acestora în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal, este necesar și proporțional ca prestatorii de servicii de plată să păstreze o evidență referitoare la plățile transfrontaliere pe o perioadă de trei ani calendaristici pentru a asista statele membre să combată frauda în domeniul TVA și să depisteze autorii de fraude. Perioada menționată reprezintă o durată suficientă pentru ca statele membre să efectueze controale în mod eficace și să investigheze fraudele suspectate în domeniul TVA sau să detecteze fraudele în domeniul TVA.

(11)

Informațiile pe care prestatorii de servicii de plată trebuie să le păstreze urmează să fie colectate și transferate între statele membre în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 904/2010 al Consiliului (7) care stabilește normele privind cooperarea administrativă și schimbul de informații în vederea combaterii fraudei în domeniul TVA.

(12)

Frauda în domeniul TVA este o problemă comună tuturor statelor membre, dar statele membre în mod individual nu au informațiile necesare pentru a se asigura că normele în materie de TVA în sectorul comerțului electronic transfrontalier sunt aplicate corect sau pentru a combate frauda în domeniul TVA în sectorul comerțului electronic. Întrucât obiectivul prezentei directive, și anume combaterea fraudei în domeniul TVA, nu poate fi realizat într-o măsură suficientă de către statele membre în mod individual în cazul în care există un element transfrontalier și din cauza necesității de a obține informații de la alte state membre, dar poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii având în vedere amploarea sau efectele acțiunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.

(13)

Prezenta directivă respectă drepturile fundamentale și se conformează principiilor recunoscute prin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul de protecție a datelor cu caracter personal. Informațiile referitoare la plățile păstrate și furnizate în conformitate cu prezenta directivă urmează a fi prelucrate numai de către experții antifraudă ai autorităților fiscale, în limitele a ceea ce este proporțional și necesar pentru atingerea obiectivului prezentei directive, și anume de combatere a fraudei în domeniul TVA. De asemenea, prezenta directivă respectă normele prevăzute în Regulamentul (UE) 2016/679 și în Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (8).

(14)

Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1725 și a emis un aviz la 14 martie 2019 (9).

(15)

Prin urmare, Directiva 2006/112/CE ar trebui modificată în consecință,