EUR-Lex Access to European Union law
This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 32009E0573
Council Common Position 2009/573/CFSP of 27 July 2009 amending Common Position 2006/795/CFSP concerning restrictive measures against the Democratic People’s Republic of Korea
Poziția comună 2009/573/PESC a Consiliului din 27 iulie 2009 de modificare a Poziției comune 2006/795/PESC privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene
Poziția comună 2009/573/PESC a Consiliului din 27 iulie 2009 de modificare a Poziției comune 2006/795/PESC privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene
JO L 197, 29.7.2009, p. 111–116
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV) Acest document a fost publicat într-o ediţie specială
(HR)
No longer in force, Date of end of validity: 21/12/2010; abrogare implicită prin 32010D0800
29.7.2009 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 197/111 |
POZIȚIA COMUNĂ 2009/573/PESC A CONSILIULUI
din 27 iulie 2009
de modificare a Poziției comune 2006/795/PESC privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 15,
întrucât:
(1) |
La 20 noiembrie 2006 Consiliul Uniunii Europene a adoptat Poziția comună 2006/795/PESC privind adoptarea unor măsuri restrictive împotriva Republicii Populare Democrate Coreene (1) („RPDC”) care a pus în aplicare Rezoluția 1718 (2006) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite [„RCSONU 1718 (2006)”]. |
(2) |
Printr-o declarație din 26 mai 2009, Uniunea Europeană a condamnat ferm testarea unui dispozitiv exploziv nuclear, efectuată de RPDC la 25 mai 2009. |
(3) |
La 12 iunie 2009, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1874 (2009) [„RCSONU 1874 (2009)”] care lărgește domeniul de aplicare al măsurilor restrictive impuse prin RCSONU 1718 (2006), printre altele, extinzând embargoul asupra armelor impus RPDC. |
(4) |
Consiliul European din 18-19 iunie 2009 a invitat Consiliul și Comisia Europeană să transpună RCSONU 1874 (2009) într-o manieră robustă și fără întârziere. |
(5) |
RCSONU 1874 (2009) solicită tuturor statelor membre ale ONU și instituțiilor financiare și de credit internaționale să nu își asume noi angajamente de acordare de subvenții, asistență financiară sau credite concesionale Republicii Populare Democrate Coreene și solicită tuturor statelor membre ale ONU să manifeste o vigilență sporită în vederea reducerii angajamentelor actuale. Aceasta solicită de asemenea tuturor statelor membre ale ONU să nu acorde sprijin financiar pentru comerțul cu RPDC în cazul în care un astfel de sprijin financiar ar putea să contribuie la programele sau activitățile din domeniul nuclear sau la cele legate de rachete balistice sau de alte arme de distrugere în masă. |
(6) |
RCSONU 1874 (2009) solicită de asemenea tuturor statelor membre ale ONU să prevină furnizarea de servicii financiare sau transferul către, prin ori de pe teritoriul lor, sau către ori de către resortisanții lor sau entitățile constituite conform legislației lor, sau de către persoane sau instituții financiare aflate pe teritoriul lor, al oricăror active ori resurse financiare sau de altă natură care ar putea contribui la astfel de programe sau activități. |
(7) |
În plus, RCSONU 1874 (2009) solicită tuturor statelor ca, în acord cu autoritățile naționale și în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, să controleze pe aeroporturile sau în porturile proprii toate încărcăturile aeronavelor sau vaselor cu destinația RPDC sau provenind din această țară, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că încărcătura respectivă conține mărfuri a căror vânzare, transfer sau export se interzice conform RCSONU 1718 (2006) sau RCSONU 1874 (2009). |
(8) |
Mai mult, RCSONU 1874 (2009) solicită tuturor statelor membre ale ONU să controleze vasele aflate în largul mării, cu consimțământul statului de pavilion, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că încărcătura respectivă conține articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform RCSONU 1718 (2006) sau RCSONU 1874 (2009). |
(9) |
RCSONU 1874 (2009) prevede ca statele membre ale ONU să confiște și să înlăture articolele a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice în conformitate cu RCSONU 1718 (2006) sau RCSONU 1874 (2009) într-un mod care să nu fie neconform cu obligațiile asumate de acestea în temeiul rezoluțiilor aplicabile ale Consiliului de Securitate și al convențiilor internaționale. |
(10) |
RCSONU 1874 (2009) prevede ca statele membre ale ONU să interzică furnizarea de către resortisanții lor sau de pe teritoriul lor a serviciilor de încărcare în buncăre sau a altor servicii de întreținere a navelor RPDC în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că la bordul acestora se află articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform RCSONU 1718 (2006) sau RCSONU 1874 (2009). |
(11) |
RCSONU 1874 (2009) solicită statelor membre ale ONU să manifeste vigilență și să prevină educarea sau formarea specializată a resortisanților RPDC pe teritoriul lor sau de către resortisanții lor în domeniul disciplinelor care ar putea să contribuie la activitățile nucleare cu risc de proliferare ale RPDC și la dezvoltarea mijloacelor de transport la țintă a armelor nucleare. |
(12) |
În conformitate cu Declarația privind RPDC a Consiliului European din 18-19 iunie 2009 și în scopul de a îndeplini obiectivele RCSONU 1874 (2009), interzicerea furnizării, vânzării sau transferului cu destinația RPDC al articolelor stabilite de către Organizația Națiunilor Unite ar trebui să se aplice și altor articole care ar contribui la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă. |
(13) |
Mai mult, ar trebui să se aplice restricții la admitere și cu privire la persoanele desemnate de Uniunea Europeană, fie datorită faptului că încurajează sau sprijină programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, fie datorită faptului că furnizează servicii financiare sau transferă active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele respective. |
(14) |
În plus, ar trebui să se aplice o înghețare a fondurilor sau a resurselor economice și cu privire la persoanele și la entitățile desemnate de Uniunea Europeană, fie datorită faptului că încurajează sau sprijină programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice sau alte arme de distrugere în masă, fie datorită faptului că furnizează servicii financiare sau transferă active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele respective. |
(15) |
În plus, pentru a preveni furnizarea de servicii financiare sau transferul către, dinspre sau cu tranzitarea teritoriului statelor membre, sau cu implicarea cetățenilor statelor membre sau a entităților constituite conform legislației lor, sau a oricăror persoane sau instituții financiare de pe teritoriul lor, al oricăror active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, statele membre ar trebui să efectueze o monitorizare sporită a activităților desfășurate de instituțiile financiare aflate sub jurisdicția lor în raport cu anumite bănci și entități financiare cu legături cu RPDC. |
(16) |
Poziția comună 2006/795/PESC ar trebui modificată în mod corespunzător. |
(17) |
Comunitatea Europeană trebuie să acționeze pentru a pune în aplicare anumite măsuri, |
ADOPTĂ PREZENTA POZIȚIE COMUNĂ:
Articolul 1
Poziția comună 2006/795/PESC se modifică după cum urmează:
1. |
Articolul 1 se modifică după cum urmează:
|
2. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 1a (1) Statele membre nu își asumă noi angajamente de acordare de subvenții, asistență financiară sau credite concesionale Republicii Populare Democrate Coreene, inclusiv prin participarea lor la instituții financiare internaționale, cu excepția celor cu scop umanitar și de dezvoltare care vizează nemijlocit nevoile populației civile sau promovarea denuclearizării. Statele membre manifestă vigilență în vederea reducerii angajamentelor actuale și, în cazul în care este posibil, a încetării acestora. (2) Statele membre nu oferă sprijin financiar public pentru comerțul cu RPDC, inclusiv prin acordarea de credite la export, garanții sau asigurări cetățenilor sau entităților lor implicate în comerțul cu RPDC, în cazul în care un astfel de sprijin financiar ar putea să contribuie la programele sau activitățile din domeniul nuclear sau la cele legate de rachete balistice sau de alte arme de distrugere în masă.” |
3. |
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 (1) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a împiedica intrarea pe teritoriul lor sau tranzitarea teritoriului lor:
(2) Alineatul (1) litera (a) nu se aplică în cazul în care comitetul stabilește, de la caz la caz, că o călătorie este justificată din motive umanitare, inclusiv pentru a îndeplini o datorie religioasă, sau în cazul în care acesta consideră că o derogare ar favoriza realizarea obiectivelor RCSONU 1718 (2006) sau ale RCSONU 1874 (2009). (3) Alineatul (1) nu obligă un stat membru să refuze intrarea pe teritoriul său a propriilor resortisanți. (4) Alineatul (1) se aplică fără a aduce atingere cazurilor în care un stat membru și-a asumat o obligație de drept internațional, și anume:
(5) Alineatul (4) este considerat aplicabil, de asemenea, cazurilor în care un stat membru este gazdă a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE). (6) Consiliul este informat în mod corespunzător de toate cazurile în care un stat membru acordă o derogare în temeiul alineatului (4) sau (5). (7) Statele membre pot face derogări de la măsurile impuse la alineatul (1), atunci când deplasarea unei persoane se justifică din motive umanitare urgente sau atunci când persoana respectivă se deplasează pentru a asista la reuniuni interguvernamentale, inclusiv la reuniuni inițiate de Uniunea Europeană sau la reuniuni găzduite de un stat membru care asigură președinția OSCE, în cazul în care în cadrul acestora se poartă un dialog politic care vizează direct promovarea democrației, a drepturilor omului și a statului de drept în RPDC. (8) Un stat membru care dorește să acorde derogări menționate la alineatul (7) informează în scris Consiliul în acest sens. Derogarea se consideră acordată, cu excepția cazului în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică obiecții în scris, în termen de două zile lucrătoare de la primirea notificării privind derogarea propusă. În cazul în care unul sau mai mulți membri ai Consiliului ridică o obiecție, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate decide să acorde derogarea propusă. (9) În cazul în care, în conformitate cu alineatele (4), (5) și (7), un stat membru autorizează persoanele menționate în anexele I, II sau III să intre pe teritoriul său sau să îl tranziteze, această autorizație se limitează la obiectivul pentru care este acordată și la persoanele vizate. (10) Statele membre informează comitetul cu privire la intrarea pe teritoriul lor sau la tranzitarea acestuia de către persoanele menționate în anexa I în cazul în care s-a acordat o derogare.” |
4. |
La articolul 4, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Toate fondurile și resursele economice care aparțin, se află în proprietatea, sunt deținute sau controlate, în mod direct sau indirect, de:
sunt înghețate.” |
5. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 4a (1) În vederea prevenirii furnizării de servicii financiare sau transferul către, dinspre sau cu tranzitarea teritoriului statelor membre, sau cu implicarea cetățenilor statelor membre sau a entităților constituite conform legislației lor, sau a oricăror persoane sau instituții financiare aflate sub jurisdicția lor, al oricăror active sau resurse financiare sau de altă natură care ar putea să contribuie la programele RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă, statele membre efectuează o monitorizare mai atentă a activităților desfășurate de instituțiile financiare aflate sub jurisdicția lor în raport cu:
pentru a evita contribuția unor astfel de activități la programele sau activitățile RPDC care vizează armele nucleare, rachetele balistice și alte arme de distrugere în masă. (2) În scopul menționat anterior, instituțiilor financiare li se solicită, în cadrul activităților lor în raport cu entitățile financiare menționate la alineatul (2):
|
6. |
Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 (1) Statele membre, în acord cu autoritățile naționale și în conformitate cu legislația internă și cu dreptul internațional, controlează toate încărcăturile aeronavelor sau vaselor cu destinația RPDC sau provenind din această țară, inclusiv pe aeroporturile sau în porturile proprii, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că încărcătura respectivă conține mărfuri a căror vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei poziții comune. (2) Statele membre controlează vasele aflate în largul mării, cu consimțământul statului de pavilion, în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că încărcătura respectivă conține articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei poziții comune. (3) Statele membre cooperează, în conformitate cu legislația lor internă, în cazul inspecțiilor efectuate în temeiul alineatelor (1) și (2). (4) Aeronavele și vasele care transportă încărcături către și dinspre RPDC sunt supuse obligației suplimentare de raportare înainte de sosire sau înainte de plecare cu privire la toate bunurile transferate în interiorul sau în afara unui stat membru. (5) În cazul în care se efectuează inspecția menționată la alineatele (1) și (2), statele membre confiscă și înlătură articolele a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei poziții comune, în conformitate cu punctul 14 al RCSONU 1874 (2009). (6) Furnizarea de către resortisanții statelor membre sau de pe teritoriul statelor membre a serviciilor de încărcare în buncăre sau de aprovizionare sau a altor servicii de întreținere navelor RPDC în condițiile în care există motive întemeiate de a presupune că la bordul acestora se află articole a căror furnizare, vânzare, transfer sau export se interzice conform prezentei poziții comune, cu excepția cazului în care este necesară furnizarea unor astfel de servicii în scopuri umanitare, în conformitate cu alineatele (1), (2) și (4).” |
7. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 5a Statele membre iau măsurile necesare pentru a manifesta vigilență și a preveni educarea sau formarea specializată a resortisanților RPDC pe teritoriul lor sau de către resortisanții lor în domeniul disciplinelor care ar putea să contribuie la activitățile nucleare cu risc de proliferare ale RPDC și la dezvoltarea mijloacelor de transport la țintă a armelor nucleare.” |
8. |
Articolul 6 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 6 (1) Consiliul întocmește lista inclusă în anexa I și o modifică în funcție de ceea ce stabilesc comitetul sau Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. (2) Consiliul, hotărând în unanimitate asupra unei propuneri formulate de statele membre sau de Comisie, elaborează listele cuprinse în anexele II, III, IV și V și adoptă modificările acestora.” |
9. |
Articolul 7 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 7 (1) Prezenta poziție comună este reexaminată și, dacă este necesar, modificată, în special în ceea ce privește categoriile de persoane, entități sau articole sau celelalte persoane, entități sau articole cărora li se aplică măsuri restrictive, sau ținând seama de rezoluțiile pertinente ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite. (2) Măsurile menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 4 alineatul (1) literele (b) și (c) sunt revizuite la intervale regulate și cel puțin o dată la 12 luni. Aplicarea acestora încetează în privința persoanelor și entităților în cauză în cazul în care Consiliul stabilește, în conformitate cu procedura menționată la articolul 6 alineatul (2), că nu mai sunt îndeplinite condițiile de punere în aplicare a acestora.” |
10. |
Anexa se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezenta poziție comună. |
Articolul 2
Prezenta poziție comună produce efecte la data adoptării.
Articolul 3
Prezenta poziție comună se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 27 iulie 2009.
Pentru Consiliu
Președintele
C. BILDT
(1) JO L 322, 22.11.2006, p. 32.
ANEXĂ
„ANEXĂ
Anexa I
Lista persoanelor și entităților menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (a) și articolul 4 alineatul (1) litera (a)
Anexa II
Lista persoanelor și entităților menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (b) și articolul 4 alineatul (1) litera (b)
Anexa III
Lista persoanelor și entităților menționate la articolul 3 alineatul (1) litera (c) și articolul 4 alineatul (1) litera (c)
Anexa IV
Lista sucursalelor și filialelor menționate la articolul 4a alineatul (1) litera (b)
Anexa V
Lista sucursalelor, filialelor și entităților financiare menționate la articolul 4a alineatul (1) literele (c) și (d)”