This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document JOL_2008_083_R_0039_01
Council Decision 2008/266/CFSP of 28 January 2008 concerning the conclusion of the Agreement between the European Union and the Republic of Chad on the status of the European Union-led forces in the Republic of Chad# Agreement between the European Union and the Republic of Chad on the status of the European Union-led forces in the Republic of Chad
Decizia 2008/266/PESC a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Ciad referitor la statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
Acord între Uniunea Europeană și Republica Ciad privind statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
Decizia 2008/266/PESC a Consiliului din 28 ianuarie 2008 privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Ciad referitor la statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
Acord între Uniunea Europeană și Republica Ciad privind statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
JO L 83, 26.3.2008, p. 39–45
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
26.3.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 83/39 |
DECIZIA 2008/266/PESC A CONSILIULUI
din 28 ianuarie 2008
privind încheierea Acordului între Uniunea Europeană și Republica Ciad referitor la statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 24,
având în vedere recomandarea președinției,
întrucât:
(1) |
La 25 septembrie 2007, Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 1778 (2007) de aprobare a instituirii unei misiuni a Organizației Națiunilor Unite în Republica Centrafricană și în Ciad (MINURCAT) și de autorizare a desfășurării, în aceste țări, a unei operații destinate susținerii misiunii Organizației Națiunilor Unite, pentru o perioadă de douăsprezece luni de la declarația de capacitate operațională inițială. Printre altele, rezoluția a invitat guvernele Ciadului și Republicii Centrafricane și Uniunea Europeană să încheie, cât mai curând posibil, acorduri privind statutul forțelor din cadrul operației Uniunii Europene. |
(2) |
La 15 octombrie 2007, Consiliul a adoptat Acțiunea comună 2007/677/PESC privind operația militară a Uniunii Europene în Republica Ciad și în Republica Centrafricană (1) (EUFOR Ciad/RCA). |
(3) |
Ca urmare a autorizației acordate de Consiliu la 18 septembrie 2007, în conformitate cu articolul 24 din tratat, președinția, asistată de secretarul general/înaltul reprezentant, a negociat un acord între Uniunea Europeană și Republica Ciad privind statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad. |
(4) |
Acest acord ar trebui să fie aprobat, |
DECIDE:
Articolul 1
Acordul între Uniunea Europeană și Republica Ciad privind statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad se aprobă în numele Uniunii Europene.
Textul acordului se anexează la prezenta decizie.
Articolul 2
Președintele Consiliului este autorizat să desemneze persoana împuternicită să semneze acordul prin care Uniunea Europeană își asumă obligații.
Articolul 3
Prezenta decizie produce efecte de la data adoptării.
Articolul 4
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles, 28 ianuarie 2008.
Pentru Consiliu
Președintele
D. RUPEL
(1) JO L 279, 23.10.2007, p. 21.
TRADUCERE
ACORD
între Uniunea Europeană și Republica Ciad privind statutul forțelor de sub comanda Uniunii Europene aflate pe teritoriul Republicii Ciad
UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „UE”,
pe de o parte, și
REPUBLICA CIAD, denumită în continuare „statul-gazdă”,
pe de altă parte,
denumite în continuare „părțile”,
AVÂND ÎN VEDERE:
— |
Rezoluția 1778 (2007) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 25 septembrie 2007; |
— |
Acțiunea comună 2007/677/PESC a Consiliului din 15 octombrie 2007 privind operația militară a Uniunii Europene în Ciad și în Republica Centrafricană (1) (EUFOR Ciad/RCA); |
— |
faptul că prezentul acord nu aduce atingere drepturilor și obligațiilor părților care decurg din acorduri și alte instrumente internaționale care instituie curți și tribunale internaționale, inclusiv statutul Curții Penale Internaționale, |
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
Articolul 1
Domeniu de aplicare și definiții
(1) Dispozițiile prezentului acord se aplică forțelor aflate sub comanda Uniunii Europene și personalului acestora.
(2) Dispozițiile prezentului acord nu se aplică decât pe teritoriul statului-gazdă.
(3) În sensul prezentului acord:
(a) |
„forțe aflate sub comanda Uniunii Europene (EUFOR)” înseamnă cartierul general militar al UE și contingentele naționale care contribuie la operație, echipamentele și mijloacele de transport ale acestora; |
(b) |
„operație” înseamnă pregătirea, stabilirea, executarea și susținerea misiunii militare în baza mandatului stabilit prin Rezoluția 1778 (2007) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din 25 septembrie 2007; |
(c) |
„comandantul forței UE” înseamnă comandantul în teatrul de operațiuni; |
(d) |
„cartierul general militar al UE” înseamnă cartierele generale militare și elementele acestora, indiferent unde sunt situate, aflate sub autoritatea comandanților militari UE care exercită comanda sau controlul militar al operației; |
(e) |
„contingente naționale” înseamnă unitățile și componentele care aparțin statelor membre ale Uniunii Europene și altor state participante la operație; |
(f) |
„personalul EUFOR” înseamnă membrii personalului civil și militar repartizat EUFOR, precum și personalul detașat în vederea pregătirii operației și personalul aflat în misiune pentru un stat participant sau o instituție UE în cadrul operației, prezent, cu excepția unor dispoziții contrare ale prezentului acord, pe teritoriul statului-gazdă, cu excepția personalului angajat pe plan local și a personalului angajat de societățile comerciale internaționale; |
(g) |
„personal angajat pe plan local” înseamnă membri ai personalului care sunt resortisanți sau rezidenți permanenți ai statului-gazdă; |
(h) |
„spații” înseamnă toate clădirile, spațiile de cazare și terenurile necesare EUFOR și personalului său; |
(i) |
„stat participant” înseamnă statul care pune la dispoziția EUFOR un contingent național. |
Articolul 2
Dispoziții generale
(1) EUFOR și personalul său respectă actele cu putere de lege și actele administrative ale statului-gazdă și se abțin de la orice acțiune sau activitate incompatibilă cu obiectivele operației.
(2) EUFOR comunică periodic guvernului statului-gazdă numărul membrilor personalului său aflați pe teritoriul statului-gazdă.
Articolul 3
Identificarea
(1) Membrii personalului EUFOR poartă în permanență asupra lor pașaportul sau cartea de identitate militară.
(2) Vehiculele, aeronavele, navele și alte mijloace de transport ale EUFOR poartă marcaje de identificare și/sau plăci de înmatriculare distinctive ale EUFOR, care se notifică autorităților competente ale statului-gazdă.
(3) EUFOR are dreptul de a arbora drapelul Uniunii Europene și semne distinctive, precum insigne militare, titluri și simboluri oficiale, în spațiile, pe vehiculele și pe alte mijloace de transport ale sale. Uniformele personalului EUFOR poartă o emblemă distinctivă a EUFOR. Drapelele sau însemnele naționale ale contingentelor naționale participante la operație pot fi arborate în spațiile, pe vehiculele și alte mijloace de transport și pe uniformele EUFOR, în conformitate cu decizia comandantului forței UE.
Articolul 4
Trecerea frontierei și deplasarea pe teritoriul statului-gazdă
(1) Membrii personalului EUFOR nu pot intra pe teritoriul statului-gazdă decât după prezentarea documentelor prevăzute la articolul 3 alineatul (1) sau, în cazul primei intrări, a unui ordin de misiune individual sau colectiv emis de EUFOR. Atunci când intră, părăsesc sau sunt prezenți pe teritoriul statului-gazdă, acestora nu li se aplică dispozițiile referitoare la pașapoarte și vize și nu sunt supuși inspecțiilor efectuate în cadrul procedurilor de imigrare și de control vamal.
(2) Membrii personalului EUFOR sunt scutiți de aplicarea dispozițiilor statului-gazdă referitoare la înregistrarea și controlul străinilor, dar nu dobândesc dreptul de ședere sau de domiciliu stabil pe teritoriul statului-gazdă.
(3) Lista resurselor și a mijloacelor de transport ale EUFOR destinate susținerii operației, care intră pe teritoriul statului-gazdă, îl tranzitează sau îl părăsesc, este transmisă statului-gazdă cu titlu informativ. Cu toate acestea, EUFOR este scutit de obligația furnizării oricărui alt document vamal, precum și de orice inspecție.
(4) Membrii personalului EUFOR pot conduce vehicule motorizate și pilota aeronave pe teritoriul statului-gazdă, cu condiția să fie, după caz, titulari ai unui permis de conducere sau ai unui brevet de pilot național, internațional sau militar valabil.
(5) Pentru nevoile operației, statul-gazdă acordă EUFOR și personalului acestuia libertate de deplasare și de circulație pe teritoriul său, inclusiv în spațiul său aerian, în colaborare cu autoritățile competente ale statului-gazdă, conform modalităților prevăzute la articolul 18 din prezentul acord.
(6) Pentru nevoile operației și cu acordul autorităților competente ale Republicii Ciad, EUFOR poate desfășura, pe teritoriul statului-gazdă, inclusiv în spațiul său aerian, exerciții, inclusiv exerciții armate.
(7) Pentru nevoile operației, EUFOR poate utiliza drumurile, podurile, feriboturile și aeroporturile fără obligația achitării de redevențe, tarife sau taxe similare. EUFOR nu este exceptată de la plata unor contribuții, la un nivel rezonabil, pentru serviciile care îi sunt prestate la cererea sa, în aceleași condiții cu cele prevăzute pentru forțele armate ale statului-gazdă.
Articolul 5
Privilegii și imunități acordate EUFOR de către statul-gazdă
(1) Spațiile EUFOR sunt inviolabile. Agenții statului-gazdă au acces la aceste spații doar cu aprobarea comandantului forței UE.
(2) Spațiile EUFOR, mobilierul și alte bunuri auxiliare care se află în aceste spații, precum și mijloacele sale de transport nu pot face obiectul unor percheziții, rechiziționări, sechestrări sau măsuri executorii.
(3) EUFOR, împreună cu bunurile și resursele de care dispune, indiferent de amplasarea acestora și de cine le deține, beneficiază de imunitate de jurisdicție.
(4) Arhivele și documentele EUFOR sunt inviolabile în orice moment și indiferent de locul în care se află.
(5) Corespondența oficială a EUFOR este inviolabilă. Prin „corespondență oficială” se înțelege toată corespondența referitoare la operație și funcțiile sale.
(6) EUFOR, precum și furnizorii sau contractanții EUFOR sunt scutiți de la plata tuturor impozitelor, a redevențelor și a altor taxe similare naționale, regionale sau comunale pentru bunurile achiziționate sau importate, serviciile prestate și spațiile utilizate pentru nevoile operației, cu condiția ca aceștia să nu fie resortisanți ai statului-gazdă. EUFOR nu este scutită de impozitele, redevențele sau alte taxe percepute pentru remunerarea serviciilor prestate.
(7) Statul-gazdă autorizează intrarea articolelor, a vehiculelor militare, a materialelor militare și a produselor destinate exclusiv operației și le scutește de orice taxe vamale, redevențe, tarife sau alte taxe similare, cu excepția cheltuielilor de depozitare, de transport și a taxelor percepute pentru remunerarea altor servicii prestate.
Articolul 6
Privilegii și imunități acordate personalului EUFOR de către statul-gazdă
(1) Personalul EUFOR nu poate fi supus niciunei forme de arest sau detenție.
(2) Documentele, corespondența și bunurile personalului EUFOR beneficiază de inviolabilitate, sub rezerva măsurilor de executare autorizate în temeiul alineatului (6).
(3) Personalul EUFOR beneficiază de imunitate de jurisdicție penală în statul-gazdă.
Statul participant sau instituția în cauză a UE, după caz, poate renunța la imunitatea de jurisdicție penală a personalului EUFOR. Este necesar ca renunțarea să fie întotdeauna expresă.
(4) Personalul EUFOR beneficiază de imunitate de jurisdicție civilă și administrativă în statul-gazdă în ceea ce privește actele efectuate oral sau în scris, precum și toate actele întreprinse în exercitarea funcțiilor sale oficiale. Atunci când se inițiază o procedură civilă împotriva personalului EUFOR la o instanță judecătorească a statului-gazdă, comandantul forței UE și autoritatea competentă a statului participant sau instituția UE în cauză sunt informate fără întârziere. Înainte de inițierea procedurii la instanța judecătorească competentă, comandantul forței UE și autoritatea competentă a statului participant sau instituția UE în cauză atestă dacă actul respectiv a fost sau nu comis de personalul EUFOR în exercitarea funcțiilor sale oficiale.
În cazul în care actul respectiv a fost comis în exercitarea funcțiilor oficiale, procedura nu se inițiază și se aplică dispozițiile articolului 15. În cazul în care actul respectiv nu a fost comis în exercitarea funcțiilor oficiale, procedura își poate urma cursul. Atestarea de către comandantul forței UE și autoritatea competentă a statului participant sau instituția UE în cauză are caracter obligatoriu pentru jurisdicția statului-gazdă, care nu o poate contesta.
În cazul în care personalul EUFOR inițiază o procedură, acesta nu mai poate invoca imunitatea de jurisdicție în ceea ce privește orice cerere reconvențională legată direct de cererea principală.
(5) Personalul EUFOR nu este obligat să depună mărturie.
(6) Împotriva personalului EUFOR nu poate fi luată nicio măsură de executare, cu excepția inițierii unei proceduri civile care nu are legătură cu funcțiile sale oficiale. Bunurile personalului EUFOR, certificate ca fiind necesare exercitării funcțiilor oficiale ale personalului de către comandantul forței UE, nu pot fi supuse sechestrului ca urmare a unei hotărâri judecătorești. În cadrul unei proceduri civile, personalul EUFOR nu este supus niciunei restrângeri a libertății personale sau altor măsuri de constrângere.
(7) Imunitatea de jurisdicție a personalului EUFOR în statul-gazdă nu conferă acestuia imunitate de jurisdicție în statul participant.
(8) În ceea ce privește prestarea de servicii pentru EUFOR, personalului EUFOR nu i se aplică dispozițiile privind asigurările sociale în vigoare în statul-gazdă.
(9) Personalul EUFOR este scutit de orice formă de impozitare în statul-gazdă, în ceea ce privește remunerația și alte drepturi bănești care îi sunt plătite de EUFOR sau de statul participant, precum și în ceea ce privește veniturile încasate în afara statului-gazdă.
(10) Obiectele și bunurile personale în curs de utilizare care aparțin personalului EUFOR sunt scutite de orice impozit și taxă în aplicarea dispozițiilor Actului 2/92-UDEAC/556-CD-SE 1 din 30 aprilie 1992. Pentru a beneficia de această scutire, comandantul forței UE adresează autorităților competente o cerere de scutire de taxe semnată de către acesta.
Bagajul individual al personalului EUFOR este scutit de inspecție, cu excepția cazului în care există motive serioase de a se crede că acesta conține obiecte sau bunuri care nu sunt destinate uzului său personal sau obiecte al căror import sau export este interzis de legislația statului-gazdă sau sunt supuse normelor de carantină ale statului-gazdă. Într-un astfel de caz, inspecția se efectuează numai în prezența personalului EUFOR în cauză sau a unui reprezentant autorizat al EUFOR.
Articolul 7
Personalul angajat pe plan local
Personalul angajat pe plan local nu beneficiază de privilegii și imunități decât în măsura în care acestea sunt recunoscute de statul-gazdă. Cu toate acestea, statul-gazdă are obligația să își exercite jurisdicția astfel încât să nu intervină în mod excesiv în îndeplinirea funcțiilor operației.
Articolul 8
Jurisdicția penală
Autoritățile competente ale unui stat participant au dreptul de a exercita pe teritoriul statului-gazdă toate atribuțiile de jurisdicție penală și disciplinară care le sunt conferite de legea statului participant cu privire la toți membrii personalului EUFOR supuși respectivei legi.
Articolul 9
Uniforma și armamentul
(1) Portul uniformei face obiectul normelor stabilite de comandantul forței UE.
(2) Personalul militar al EUFOR poate purta arme și muniție cu condiția să fie autorizat în acest sens prin ordinele primite.
Articolul 10
Susținerea acordată de statul-gazdă și încheierea de contracte
(1) Statul-gazdă acceptă, în cazul în care i se solicită, să sprijine EUFOR să găsească spații corespunzătoare.
(2) Statul-gazdă pune gratuit la dispoziția EUFOR spații aflate în proprietatea sa, precum și spații aflate în proprietatea entităților juridice private, în măsura în care spațiile respective sunt necesare pentru desfășurarea activităților administrative și operaționale ale EUFOR.
(3) În limita mijloacelor și a capacităților sale, statul-gazdă participă la pregătirea, stabilirea, executarea și susținerea operației. Asistența și sprijinul pe care le oferă statul-gazdă operației se furnizează în aceleași condiții cu asistența și sprijinul oferite de statul-gazdă propriilor forțe armate.
(4) Dreptul aplicabil contractelor încheiate de EUFOR în statul-gazdă se stabilește în contractele respective.
(5) Contractul poate stipula că procedura de soluționare a litigiilor prevăzută la articolul 15 alineatele (3) și (4) se aplică litigiilor care rezultă din aplicarea contractului.
(6) Statul-gazdă facilitează executarea contractelor încheiate de EUFOR cu entitățile comerciale pentru nevoile operației.
Articolul 11
Modificarea spațiilor
(1) EUFOR este autorizat să construiască sau să modifice spațiile în funcție de nevoile sale operaționale.
(2) Statul-gazdă nu poate pretinde EUFOR despăgubiri pentru aceste construcții sau modificări.
Articolul 12
Membrii decedați ai personalului EUFOR
(1) Comandantul forței UE are dreptul de a se ocupa de repatrierea oricărui membru decedat al personalului EUFOR, precum și a bunurilor personale ale acestuia și de a adopta măsuri corespunzătoare în acest sens.
(2) Corpul unui membru decedat al personalului EUFOR nu poate fi autopsiat fără acordul statului în cauză și în absența unui reprezentant al EUFOR și/sau al statului respectiv.
(3) Statul-gazdă și EUFOR cooperează cât mai mult posibil pentru asigurarea repatrierii cât mai rapide a oricărui membru decedat al personalului EUFOR.
Articolul 13
Securitatea EUFOR și poliția militară
(1) Statul-gazdă ia toate măsurile adecvate pentru a asigura securitatea EUFOR și a personalului său.
(2) EUFOR este autorizat să ia măsurile necesare asigurării protecției spațiilor sale, inclusiv a celor utilizate pentru antrenament, și împotriva oricărui atac sau a oricărei intruziuni din afară.
(3) Comandantul forței UE poate crea o unitate de poliție militară în vederea menținerii ordinii în cadrul spațiilor EUFOR.
(4) De asemenea, prin consultare și în colaborare cu poliția militară sau poliția statului-gazdă, unitatea de poliție militară poate interveni în afara spațiilor respective pentru a asigura menținerea ordinii și a disciplinei în rândul personalului EUFOR.
Articolul 14
Comunicații
(1) EUFOR poate instala și utiliza radioemițătoare și radioreceptoare, precum și sisteme prin satelit. EUFOR cooperează cu autoritățile competente ale statului-gazdă pentru evitarea oricărui conflict legat de utilizarea frecvențelor adecvate. Accesul la gama de frecvențe se acordă de către statul-gazdă în mod gratuit.
(2) EUFOR are dreptul de a comunica fără restricții prin radio (inclusiv prin satelit, telefon mobil sau aparat radio portabil), prin telefon, prin telegraf, prin fax și prin alte mijloace, precum și dreptul de a instala echipamentele necesare asigurării comunicării dorite în cadrul spațiilor EUFOR și între aceste spații, inclusiv dreptul de a instala cabluri și linii terestre pentru nevoile operației.
(3) EUFOR poate lua, la nivelul spațiilor proprii, măsurile necesare asigurării transmiterii corespondenței adresate EUFOR sau personalului său sau care provine de la EUFOR sau personalul său.
(4) Instalarea echipamentelor menționate anterior se efectuează în strânsă cooperare cu statul-gazdă, în conformitate cu modalitățile prevăzute la articolul 18 din prezentul acord.
Articolul 15
Cereri de despăgubiri în caz de deces, rănire, prejudicii sau pierderi
(1) EUFOR și personalul său nu pot fi făcuți răspunzători de deteriorarea sau pierderea bunurilor civile sau publice determinate de necesitățile operaționale sau de activitățile legate de tulburările civile sau de protecția EUFOR.
(2) În scopul ajungerii la o înțelegere amiabilă, cererile de despăgubiri în caz de deteriorare sau pierdere a bunurilor civile sau publice neacoperite de alineatul (1), precum și cererile de despăgubiri în caz de deces sau rănire a unei persoane și de deteriorare sau pierdere a unor bunuri care aparțin EUFOR sunt transmise EUFOR prin intermediul autorităților competente ale statului-gazdă, în cazul cererilor prezentate de persoane juridice sau fizice din statul-gazdă, sau autorităților competente ale statului-gazdă, în ceea ce privește cererile prezentate de EUFOR.
(3) Atunci când nu se poate ajunge la o înțelegere amiabilă, cererea de despăgubiri se transmite unei comisii de despăgubire constituită în mod egal din reprezentanți ai EUFOR și ai statului-gazdă. Soluționarea cererilor se face de comun acord.
(4) Atunci când nu se poate ajunge la o soluție în cadrul comisiei de despăgubire, se procedează după cum urmează:
(a) |
cererile pentru o sumă mai mică sau egală cu 40 000 EUR se soluționează pe cale diplomatică între statul-gazdă și reprezentanți ai UE; |
(b) |
cererile pentru o sumă mai mare decât cea menționată la litera (a) se înaintează unei instanțe de arbitraj, a cărei hotărâre este obligatorie. |
(5) Instanța de arbitraj se compune din trei arbitri, primul arbitru fiind desemnat de statul-gazdă, al doilea de către EUFOR și al treilea de comun acord între statul-gazdă și EUFOR. În cazul în care una dintre părți nu desemnează un arbitru în termen de două luni sau în lipsa unui acord între statul-gazdă și EUFOR privind desemnarea celui de-al treilea arbitru, acesta este numit din oficiu de președintele Curții de Justiție a Comunităților Europene.
(6) EUFOR și autoritățile administrative ale statului-gazdă convin asupra dispozițiilor administrative necesare stabilirii mandatului comisiei de despăgubire și al instanței de arbitraj, a procedurilor aplicabile în cadrul acestor organe și a condițiilor de depunere a cererilor de despăgubiri.
Articolul 16
Cooperarea și litigiile
(1) Toate chestiunile privind aplicarea prezentului acord sunt soluționate în comun de reprezentanții EUFOR și de autoritățile competente ale statului-gazdă.
(2) În lipsa unei soluționări prealabile, litigiile privind interpretarea sau aplicarea prezentului acord se soluționează exclusiv pe cale diplomatică între statul-gazdă și reprezentanți ai UE.
Articolul 17
Alte dispoziții
(1) Atunci când în prezentul acord se face trimitere la privilegiile, imunitățile și drepturile EUFOR și ale personalului său, guvernul statului-gazdă răspunde de punerea lor în aplicare și de respectarea acestora de către autoritățile sale locale competente.
(2) Niciuna dintre dispozițiile prezentului acord nu urmărește să deroge de la drepturile eventual recunoscute, în temeiul altor acorduri, unui stat membru al UE sau unui alt stat participant la EUFOR și nu poate fi interpretată ca o derogare.
Articolul 18
Modalități de punere în aplicare
În sensul aplicării prezentului acord, chestiunile de ordin operațional, administrativ sau tehnic pot face obiectul unor acorduri separate încheiate între comandantul forței UE și autoritățile administrative ale statului-gazdă.
Articolul 19
Intrarea în vigoare și denunțarea
(1) Prezentul acord se aplică cu titlu provizoriu de la data semnării sale și intră în vigoare de la data îndeplinirii, de către fiecare dintre părți, a procedurilor interne de aprobare a acestuia, până la data plecării ultimei componente și a ultimului membru al personalului EUFOR, în conformitate cu notificarea EUFOR.
(2) Fără a aduce atingere dispozițiilor alineatului (1), se consideră că dispozițiile prevăzute la articolul 4 alineatul (7), la articolul 5 alineatele (1)-(3), (6) și (7), la articolul 6 alineatele (1), (3), (4), (6) și (8)-(10), la articolul 10 alineatul (2), la articolul 11, la articolul 13 alineatele (1) și (2) și la articolul 15 se aplică începând cu data desfășurării primului membru al personalului EUFOR, în cazul în care această dată este anterioară datei intrării în vigoare a prezentului acord.
(3) Prezentul acord poate fi modificat prin acordul scris al părților.
(4) Denunțarea prezentului acord nu aduce atingere drepturilor sau obligațiilor care rezultă din executarea sa înainte de denunțare.
Încheiat la N’Djaména, la 6 martie 2008, în patru exemplare originale în limba franceză.