This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62021CN0602
Case C-602/21: Action brought on 28 September 2021 — European Commission v Republic of Poland
Cauza C-602/21: Acțiune introdusă la 28 septembrie 2021 – Comisia Europeană/Republica Polonă
Cauza C-602/21: Acțiune introdusă la 28 septembrie 2021 – Comisia Europeană/Republica Polonă
JO C 490, 6.12.2021, p. 24–25
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
6.12.2021 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 490/24 |
Acțiune introdusă la 28 septembrie 2021 – Comisia Europeană/Republica Polonă
(Cauza C-602/21)
(2021/C 490/25)
Limba de procedură: polona
Părțile
Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Milanowska, M. Noll-Ehlers, agenți)
Pârâtă: Republica Polonă
Concluziile reclamantei
— |
Constatarea faptului că:
|
— |
obligarea Republica Polonă la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
În cadrul primului său motiv, Comisia susține că introducerea pentru zonele în care valorile admisibile ale zgomotului nu sunt depășite, a unei cerințe de stabilire a planurilor de acțiune până la 18 iulie 2024, nu garantează o protecție adecvată și reducerea zgomotului din aceste zone și implică faptul că Republica Polonă nu s-a conformat obligației de a stabili planuri de acțiune prin care se urmărea gestionarea problemelor de zgomot și a efectelor zgomotului în zonele care intră în sfera sa de competență, aspect care nu este în conformitate cu articolul 8 alineatele (1) și (2) din Directiva 2002/49. Obiectivele directivei care privesc evitarea și prevenția efectelor nocive ale zgomotului în mediu, precum și conservarea calității mediului sonor nu pot fi atinse decât dacă planurile de acțiune sunt elaborate și pentru zonele în care valorile limită ale zgomotului nu sunt depășite.
În cadrul celui de al doilea motiv, Comisia susține că programul de protecție a mediului nu garantează în dreptul polonez că privește de asemenea măsurile prin care se urmărește protejarea zonelor liniștite, astfel cum impune Directiva 2002/49. Dreptul polonez nu îndeplinește această cerință. În plus, dreptul polonez nu impune prezentarea istoricului consultațiilor publice organizate conform articolului 8 alineatul (7) din Directiva 2002/49 în calitate de element obligatoriu al planurilor de acțiune. Articolul 119a alineatul (5) din Legea privind protecția mediului îl obligă numai pe președintele voievodatului competent să desfășoare o consultație publică în conformitate cu dispozițiile pertinente. Totuși, nu există o obligație legală de a lua în considerare istoricul consultațiilor publice în planurile de acțiune.
În cadrul celui de al treilea motiv, Comisia susține că nestabilirea de către Polonia a planurilor de acțiune pentru cele 20 căi ferate principale pe care Polonia le-a notificat anterior Comisiei drept căi ferate principale, implică o încălcare de către Polonia a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2002/49.
În cadrul celui de al patrulea motiv, Comisia susține că nestabilirea de către Polonia a planurilor de acțiune pentru cele 290 drumuri principale pe care Polonia le-a notificat anterior Comisiei drept drumuri principale, implică o încălcare de către Polonia a articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2002/49.
În cadrul celui de al cincilea motiv, Comisia susține că neprezentarea de către Polonia a rezumatelor planurilor de acțiune pentru cele 20 căi ferate principale și cele 290 drumuri principale reprezintă o încălcare a Directivei 2002/49.
(1) JO 2002 L 189, p. 12, Ediție specială, 15/vol. 8, p. 196.