24.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 239/24

1)

Articolul 23 alineatul (3) din Regulamentul Dublin (1) trebuie interpretat în sensul că Italia a devenit stat membru responsabil de examinarea cererii de protecție internațională depusă de reclamant în acest stat la 23 octombrie 2014, în pofida faptului că Țările de Jos erau statul membru responsabil în mod normal, pe baza cererilor de protecție internațională, în sensul articolului 2 litera (d) din Regulamentul Dublin, introduse anterior în acest stat, dintre care ultima era încă în curs de examinare în Țările de Jos la momentul respectiv, întrucât secția [de contencios administrativ a Consiliului de Stat] nu soluționase încă apelul introdus de reclamant împotriva hotărârii [AWB 14/13866] pronunțate de rechtbank [Den Haag, sediul din Middelburg] la 7 iulie 2014 […]?

2)

Din dispozițiile articolului 18 alineatul (2) din Regulamentul Dublin rezultă că imediat după depunerea solicitării de recunoaștere a responsabilității, la 5 martie 2015, autoritățile neerlandeze ar fi trebuit să suspende examinarea cererii de protecție internațională, care la această dată era încă în curs de desfășurare în Țările de Jos, și că, după expirarea termenului prevăzut la articolul 24 din regulament, ar fi trebuit să înceteze examinarea prin retragerea sau modificarea deciziei anterioare din 11 iunie 2014 de respingere a cererii de azil din 4 iunie 2014?

3)

În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională formulate de reclamant nu a fost transferată Italiei, ci a revenit în continuare autorităților neerlandeze, întrucât pârâtul nu și-a retras și nici nu a modificat decizia din 11 iunie 2014?

4)

Autoritățile neerlandeze și-au încălcat obligația care le incumbă în temeiul articolului 24 alineatul (5) din Regulamentul Dublin, mai precis, de a comunica autorităților italiene informațiile necesare care să le permită acestora să verifice dacă statul italian este responsabil pe baza criteriilor stabilite în acest regulament, întrucât nu au comunicat că la secția de contencios administrativ a Consiliului de Stat din Țările de Jos era pendinte o procedură de apel având drept obiect a doua procedură de azil?

5)

În cazul unui răspuns afirmativ la a patra întrebare, această încălcare a obligației conduce la concluzia că, astfel, responsabilitatea pentru examinarea cererii de protecție internațională a reclamantului nu a fost transferată Italiei, ci a revenit în continuare autorităților neerlandeze?

6)

Dacă responsabilitatea nu a continuat să revină Țărilor de Jos, în condițiile predării reclamantului din Italia către Țările de Jos, în contextul cauzei penale care îl privea pe acesta, în temeiul articolului 17 alineatul (1) din Regulamentul Dublin, prin derogare de la dispozițiile articolului 3 alineatul (1) din acest regulament, autoritățile neerlandeze ar fi trebuit să examineze cererea de protecție internațională depusă de reclamant în Italia și prin urmare, în mod rezonabil, nu ar fi avut dreptul să facă uz de posibilitatea prevăzută la articolul 24 alineatul (1) din Regulamentul Dublin de a solicita autorităților italiene reprimirea reclamantului?