Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62012CA0100

    Cauza C-100/12: Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 4 iulie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Piemonte — Italia) — Fastweb SpA/Azienda Sanitaria Locale di Alessandria (Contracte de achiziții publice — Directiva 89/665/CEE — Cale de atac în materie de contracte de achiziții publice — Cale de atac formulată de către un ofertant a cărui ofertă nu a fost reținută împotriva unei decizii de atribuire a unui contract — Cale de atac întemeiată pe motivul că oferta selecționată nu ar fi conformă cu specificațiile tehnice ale contractului — Acțiune incidentă a adjudecatarului întemeiată pe nerespectarea anumitor specificații tehnice ale contractului în ceea ce privește oferta prezentată de ofertantul care a formulat această cale de atac — Oferte, dintre care niciuna nu este conformă cu specificațiile tehnice ale contractului — Jurisprudență națională care impune examinarea prealabilă a acțiunii incidente și, dacă aceasta este fondată, declararea inadmisibilității acțiunii principale fără o examinare pe fond — Compatibilitate cu dreptul Uniunii)

    JO C 245, 24.8.2013, p. 3–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    24.8.2013   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 245/3


    Hotărârea Curții (Camera a zecea) din 4 iulie 2013 (cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale Amministrativo Regionale per il Piemonte — Italia) — Fastweb SpA/Azienda Sanitaria Locale di Alessandria

    (Cauza C-100/12) (1)

    (Contracte de achiziții publice - Directiva 89/665/CEE - Cale de atac în materie de contracte de achiziții publice - Cale de atac formulată de către un ofertant a cărui ofertă nu a fost reținută împotriva unei decizii de atribuire a unui contract - Cale de atac întemeiată pe motivul că oferta selecționată nu ar fi conformă cu specificațiile tehnice ale contractului - Acțiune incidentă a adjudecatarului întemeiată pe nerespectarea anumitor specificații tehnice ale contractului în ceea ce privește oferta prezentată de ofertantul care a formulat această cale de atac - Oferte, dintre care niciuna nu este conformă cu specificațiile tehnice ale contractului - Jurisprudență națională care impune examinarea prealabilă a acțiunii incidente și, dacă aceasta este fondată, declararea inadmisibilității acțiunii principale fără o examinare pe fond - Compatibilitate cu dreptul Uniunii)

    2013/C 245/05

    Limba de procedură: italiana

    Instanța de trimitere

    Tribunale Amministrativo Regionale per il Piemonte

    Părțile din procedura principală

    Reclamantă: Fastweb SpA

    Pârâtă: Azienda Sanitaria Locale di Alessandria

    Cu participarea: Telecom Italia SpA, Path-Net SpA

    Obiectul

    Cerere de decizie preliminară — Tribunale Amministrativo Regionale per il Piemonte — Interpretarea Directivei 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE (JO L 335, p. 31) — Principiile egalității de tratament, nediscriminării și protecției concurenței — Normă jurisprudențială națională care prevede că instanța națională sesizată cu o acțiune în anularea actului de atribuire a contractului de achiziții publice și cu o acțiune incidentă care vizează contestarea participării la procedura de atribuire a candidatului care nu a fost reținut și care este reclamantul principal se poate pronunța pe fondul acțiunii principale numai dacă acțiunea incidentă nu este fondată — Cerere de ofertă restrânsă cu numai doi participanți care nu au depus oferte admisibile

    Dispozitivul

    Articolul 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2007/66/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 decembrie 2007, trebuie interpretat în sensul că, dacă, în cadrul unei proceduri privind o cale de atac, adjudecatarul, care a obținut contractul și a formulat o cale de atac incidentă, ridică o excepție de inadmisibilitate întemeiată pe lipsa calității procesuale active a ofertantului care a formulat această cale de atac pentru motivul că oferta pe care acesta din urmă o prezentase ar fi trebuit să fie înlăturată de autoritatea contractantă din cauza neconformității sale cu specificațiile tehnice definite de autoritatea contractantă în caietul de sarcini, dispoziția menționată se opune ca această cale de atac să fie declarată inadmisibilă în urma examinării prealabile a excepției de inadmisibilitate menționate fără o pronunțare cu privire la conformitatea cu respectivele specificații tehnice atât a ofertei adjudecatarului, care a obținut contractul, cât și a celei a ofertantului care a formulat calea de atac principală.


    (1)  JO C 151, 26.5.2012.


    Top