EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 32018L1846

Directiva (UE) 2018/1846 a Comisiei din 23 noiembrie 2018 de modificare a anexelor la Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind transportul interior de mărfuri periculoase pentru a ține seama de progresul științific și tehnic (Text cu relevanță pentru SEE.)

C/2018/7686

JO L 299, 26.11.2018, p. 58–59 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dir/2018/1846/oj

26.11.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 299/58


DIRECTIVA (UE) 2018/1846 A COMISIEI

din 23 noiembrie 2018

de modificare a anexelor la Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind transportul interior de mărfuri periculoase pentru a ține seama de progresul științific și tehnic

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 septembrie 2008 privind transportul interior de mărfuri periculoase (1), în special articolul 8 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Secțiunea I.1 din anexa I, secțiunea II.1 din anexa II și secțiunea III.1 din anexa III la Directiva 2008/68/CE fac trimitere la dispozițiile acordurilor internaționale cu privire la transportul interior al mărfurilor periculoase pe cale rutieră, feroviară și pe căile navigabile interioare, astfel cum este definit la articolul 2 din directiva respectivă.

(2)

Dispozițiile respectivelor acorduri internaționale sunt actualizate o dată la doi ani. În consecință, ultimele versiuni modificate ale acestor acorduri se aplică de la 1 ianuarie 2019, cu o perioadă de tranziție care curge până la 30 iunie 2019.

(3)

Prin urmare, secțiunea I.1 din anexa I, secțiunea II.1 din anexa II și secțiunea III.1 din anexa III la Directiva 2008/68/CE ar trebui modificate în consecință.

(4)

Măsurile prevăzute în prezenta directivă sunt conforme cu avizul Comitetului pentru transportul mărfurilor periculoase,

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Modificări aduse Directivei 2008/68/CE

Directiva 2008/68/CE se modifică după cum urmează:

1.

În anexa I, secțiunea I.1 se înlocuiește cu următorul text:

„I.1   ADR

Anexele A și B la ADR, astfel cum se aplică începând de la 1 ianuarie 2019, înțelegându-se că termenul «parte contractantă» se înlocuiește, după caz, cu termenul «stat membru».”

2.

Secțiunea II.1 din anexa II se înlocuiește cu următorul text:

„II.1   RID

Anexa la RID, care figurează în apendicele C la COTIF, astfel cum se aplică începând de la 1 ianuarie 2019, înțelegându-se că termenul «stat contractant la RID» se înlocuiește cu termenul «stat membru», după caz.”

3.

Secțiunea III.1 din anexa III se înlocuiește cu următorul text:

„III.1   ADN

Regulamentele anexate la ADN, astfel cum se aplică începând de la 1 ianuarie 2019, precum și articolul 3 literele (f) și (h), articolul 8 alineatele (1) și (3) din ADN, înțelegându-se că termenul «parte contractantă» se înlocuiește, după caz, cu termenul «stat membru».”

Articolul 2

Transpunere

(1)   Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive cel târziu până la 30 iunie 2019. Statele membre comunică de îndată Comisiei textul acestor acte.

La momentul adoptării respectivelor acte de către statele membre, ele conțin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o astfel de trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)   Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 3

Intrare în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 4

Destinatari

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, 23 noiembrie 2018.

Pentru Comisie,

Pentru Președinte,

Violeta BULC

Membru al Comisiei


(1)  JO L 260, 30.9.2008, p. 13.


Top