Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 31989D0433

Decizia Consiliului din 3 mai 1989 privind încheierea celui de-al treilea Protocol adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda ca urmare a aderării Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Comunitate

JO L 206, 18.7.1989, p. 7–7 (ES, DA, DE, EL, EN, FR, IT, NL, PT)

Acest document a fost publicat într-o ediţie specială (FI, SV, CS, ET, LV, LT, HU, MT, PL, SK, SL, BG, RO, HR)

Legal status of the document In force

ELI: http://data.europa.eu/eli/dec/1989/433/oj

Related international agreement

02/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

152


31989D0433


L 206/7

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA CONSILIULUI

din 3 mai 1989

privind încheierea celui de-al treilea Protocol adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda ca urmare a aderării Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Comunitate

(89/433/CEE)

CONSILIUL COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, în special articolul 113,

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât suspendarea totală de către Republica Islanda a drepturilor la importurile provenind din Spania ar facilita comerțul între aceste două țări;

întrucât Protocolul adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda (1) semnat la Bruxelles la 22 iulie 1972, ca urmare a aderării Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Comunitate, nu prevede posibilitatea ca Republica Islanda să suspende drepturile sale vamale pentru importurile din Spania;

întrucât în consecință este necesară aprobarea celui de-al treilea Protocol adițional la acordul menționat anterior pentru a se prevedea suspendarea totală a drepturilor vamale aplicabile produselor care intră sub incidența acestui acord, importate din Spania în Islanda,

DECIDE:

Articolul 1

Cel de-al treilea Protocol adițional la Acordul între Comunitatea Economică Europeană și Republica Islanda ca urmare a aderării Regatului Spaniei și a Republicii Portugheze la Comunitate se aprobă în numele Comunității.

Textul protocolului este anexat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului procedează la notificarea prevăzută la articolul 3 din protocol (2).

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Adoptată la Bruxelles, 3 mai 1989.

Pentru Consiliu

Președintele

P. SOLBES


(1)  JO L 301, 31.12.1972, p. 2.

(2)  Data intrării în vigoare a protocolului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene de Secretariatul General al Consiliului.


Top