Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Normele UE privind practicile concertate și acordurile între companii

Normele UE privind practicile concertate și acordurile între companii

 

SINTEZĂ PRIVIND:

Regulamentul nr. 19/65/CEE privind aplicarea tratatelor UE anumitor categorii de acorduri și practici concertate între companii

Articolul 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) - norme privind concurența aplicabile societăților

CARE ESTE ROLUL ARTICOLULUI 101 DIN TFUE ȘI AL REGULAMENTULUI?

Articolul 101 alineatul (1) din TFUE1 interzice acordurile și practicile concertate* între societăți și grupuri de societăți care pot afecta comerțul dintre țările UE și al căror scop este prevenirea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața unică a UE.

Articolul 101 alineatul (2) prevede că toate acordurile care intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) sunt nule, cu excepția cazului în care sunt scutite în temeiul articolului 101 alineatul (3).

Cu toate acestea, articolul 101 alineatul (3) permite excepții la această regulă în cazul în care aceste acorduri sau practici:

  • sunt benefice pentru producția sau distribuția de bunuri, sau
  • promovează progresul economic sau tehnic și
  • oferă consumatorilor o parte echitabilă din beneficiul rezultat.

Regulamentul aplică articolul 101 alineatul (3) din TFUE anumitor tipuri de acorduri și de practici concertate între societăți, în cazul în care beneficiile lor favorabile concurenței sunt mai mari decât impactul lor anticoncurențial.

1 Notă: Articolul 101 a fost anterior articolul 81 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Amsterdam. Înainte, acesta a fost articolul 85 din Tratatul de la Roma.

ASPECTE-CHEIE

Regulamentul împuternicește Comisia Europeană să aplice articolul 101 alineatul (3) din TFUE anumitor categorii de acorduri verticale* și practici concertate corespunzătoare care intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din TFUE.

Acesta stabilește condițiile în care Comisia, după consultarea părților interesate și a Comitetului consultativ privind practicile restrictive și pozițiile dominante, poate adopta un regulament prin care să declare că articolul 101 alineatul (1) nu se aplică unui caz individual sau unor categorii de acorduri:

  • încheiate de două sau mai multe societăți, care acționează fiecare la niveluri diferite ale procesului de producție sau de distribuție și care se referă la condițiile în care părțile pot cumpăra, vinde sau revinde anumite bunuri și servicii;
  • la care doar două societăți sunt părți și care includ restricții în legătură cu dobândirea sau folosirea drepturilor de proprietate industrială, cum ar fi brevetele, modelele de utilitate, desenele sau mărcile comerciale sau drepturile care decurg din contractele de cesiune sau de drept de utilizare, o metodă de fabricație sau cunoștințe referitoare la utilizarea sau la aplicarea proceselor industriale.

Regulamentul Comisiei definește categoriile de acorduri la care se referă și stipulează restricțiile sau clauzele care nu pot fi incluse în acorduri. Aceleași reguli se aplică în cazul categoriilor de practici concertate.

De asemenea, regulamentul poate prevedea condițiile care pot duce la excluderea de la aplicarea sa a unor rețele paralele de acorduri sau practici concertate similare care operează pe o anumită piață.

Astfel de reglementări:

  • sunt adoptate pentru o anumită perioadă;
  • pot fi modificate sau abrogate în cazul în care circumstanțele pe care se bazează s-au modificat;
  • pot fi emise cu efect retroactiv.

În urma unei cărți verzi a Comisiei din 1997 privind restricțiile verticale în politica UE în domeniul concurenței, Regulamentul 19/65 a fost modificat, împreună cu Regulamentul nr. 17/62 (primul regulament al UE privind politica în domeniul concurenței, adoptat în vederea punerii în aplicare a articolelor 85 și 86 din Tratatul de la Roma) deschide calea pentru o singură reglementare privind exceptarea pe categorii (BER) pentru acordurile verticale de furnizare și distribuție [Regulamentul (UE) nr. 330/2010].

Comisia a emis, de asemenea, orientări privind restricțiile verticale care clarifică condițiile de aplicare a regulamentului BER.

DE CÂND SE APLICĂ REGULAMENTUL?

Regulamentul se aplică de la 6 martie 1965.

CONTEXT

Pentru informații suplimentare, consultați:

TERMENI-CHEIE

Practici concertate: practici care, cu sau fără încheierea unui acord formal între părți, sunt anticoncurențiale. Acestea pot rezulta fie din contact direct sau indirect între societăți a căror intenție este fie de a influența comportamentul pieței, fie de a dezvălui viitorul comportament intenționat, concurenților.
Acorduri verticale: acorduri între firme care operează la diferite niveluri ale lanțului de aprovizionare, de exemplu, în cazul în care o companie furnizează materiale de producție ale celei de-a doua companii.

DOCUMENTELE PRINCIPALE

Versiune consolidată a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene – Partea a treia – Politicile și acțiunile interne ale Uniunii – Titlul VII – Norme comune privind concurența, impozitarea și armonizarea legislativă – Capitolul 1 – Regulile de concurență – Secțiunea 1 – Reguli aplicabile întreprinderilor – articolul 101 (ex-articolul 81 TCE) (JO C 202, 7.6.2016, pp. 88-89)

Regulamentul nr. 19/65/CEE al Consiliului din 2 martie 1965 privind aplicarea articolului 85 alineatul (3) din tratat anumitor categorii de acorduri și practici concertate (Editie speciala in limba româna: capitol 8 volum 1, pp. 6-8)

Modificările succesive aduse Regulamentului nr. 19/65/CEE au fost integrate în textul de bază. Această versiune consolidată are doar un caracter informativ.

DOCUMENTE CONEXE

Orientări privind restricțiile verticale (JO C 130, 19.5.2010, pp. 1-46)

Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (JO L 102, 23.4.2010, pp. 1-7)

A se vedea versiunea consolidată.

Cartea verde privind restricțiile verticale în politica CE în domeniul concurenței [COM (96) 721 final, 20.1.1997]

Consiliul CEE: Regulamentul nr. 17: Primul regulament de punere în aplicare a articolelor 85 și 86 din tratat (Editie speciala in limba româna: capitol 8 volum 1, pp. 3-5)

A se vedea versiunea consolidată.

Data ultimei actualizări: 08.01.2019

Top