Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62021TA0312

    Cauza T-312/21: Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2022 – SY/Comisia („Funcție publică – Recrutare – Anunț de concurs – Concursul general EPSO/AD/374/19 – Decizie de a nu înscrie numele reclamantului în lista de rezervă a concursului – Acțiune în anulare – Modificarea anunțului de concurs după desfășurarea unei părți din testele de acces – Lipsa temeiului legal – Încredere legitimă – Securitate juridică – Forță majoră – Egalitate de tratament – Beneficiul unor măsuri speciale – Organizare a probelor la distanță – Rată de reușită ridicată a candidaților interni – Acțiune în constatarea abținerii de a acționa”)

    JO C 63, 20.2.2023, p. 38–39 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    20.2.2023   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 63/38


    Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2022 – SY/Comisia

    (Cauza T-312/21) (1)

    („Funcție publică - Recrutare - Anunț de concurs - Concursul general EPSO/AD/374/19 - Decizie de a nu înscrie numele reclamantului în lista de rezervă a concursului - Acțiune în anulare - Modificarea anunțului de concurs după desfășurarea unei părți din testele de acces - Lipsa temeiului legal - Încredere legitimă - Securitate juridică - Forță majoră - Egalitate de tratament - Beneficiul unor măsuri speciale - Organizare a probelor la distanță - Rată de reușită ridicată a candidaților interni - Acțiune în constatarea abținerii de a acționa”)

    (2023/C 63/47)

    Limba de procedură: germana

    Părțile

    Reclamant: SY (reprezentanți: T. Walberer, avocat)

    Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: L. Hohenecker, T. Lilamand și D. Milanowska, agenți)

    Obiectul

    Prin acțiunea întemeiată pe articolul 270 TFUE și pe articolul 91 din Statutul funcționarilor Uniunii Europene, reclamantul solicită în esență, în primul rând, anularea addendumului la anunțul de concurs general EPSO/AD/374/19 (JO 2020, C 374 A, p. 3), care a modificat modalitățile probelor acestui concurs ca urmare a apariției pandemiei de COVID-19, a convocării de către Comisia Europeană din 20 noiembrie 2020 la susținerea unei probe, a listei de rezervă constituite la încheierea concursului menționat în domeniul dreptului concurenței, a deciziilor privind recrutarea candidaților efectuată pe baza acestei liste de rezervă și a deciziei de reexaminare a comisiei de evaluare prin care se confirmă decizia de a nu înscrie numele său în lista de rezervă. El solicită, în al doilea rând, cu titlu subsidiar, să se precizeze în hotărârea care urmează să fie pronunțată cerințele concrete care trebuie urmate de Comisie pentru a restabili situația juridică în care se afla acesta anterior nelegalității săvârșite de comisia de evaluare menționată pentru a permite înscrierea numelui acestuia în lista de rezervă. El solicită Tribunalului, în al treilea rând, să constate încălcarea de către Comisie a articolului 265 TFUE întrucât aceasta nu i-a adresat o decizie cu privire la reclamația sa administrativă din 17 ianuarie 2021.

    Dispozitivul

    1)

    Respinge acțiunea.

    2)

    SY suportă propriile cheltuieli de judecată, precum și jumătate din cheltuielile de judecată efectuate de Comisia Europeană.

    3)

    Comisia suportă jumătate din propriile cheltuieli de judecată.


    (1)  JO C 310, 2.8.2021.


    Top