–

cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 3 mai 2018,

–

memoriul în intervenție al BCE depus la grefa Tribunalului la 10 mai 2019,

–

decizia din 17 martie 2020 de suspendare a cauzei până la pronunțarea de către Curte a deciziei prin care se finalizează judecata în cauzele în care s‑a pronunțat Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE (C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369),

–

noile elemente de probă depuse la grefa Tribunalului la 27 octombrie 2021,

1

Prin intermediul acțiunii sale întemeiate pe articolul 263 TFUE, reclamanta, ABLV Bank AS, solicită anularea deciziilor Comitetului unic de rezoluție (SRB) din 23 februarie 2018 de a nu adopta scheme de rezoluție în privința instituțiilor de credit ABLV Bank AS și ABLV Bank Luxembourg SA, în sensul articolului 18 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 (JO 2014, L 225, p. 1).

12

Prin intermediul a două decizii (SRB/EES/2018/09 și SRB/EES/2018/10) din 23 februarie 2018, SRB a decis să nu adopte o schemă de rezoluție în ceea ce privește reclamanta și, respectiv, ABLV Luxembourg (denumite în continuare, împreună, „deciziile atacate”). SRB a achiesat la evaluarea BCE potrivit căreia aceste instituții de credit se aflau sau erau susceptibile de a se afla în dificultate în sensul articolului 18 alineatul (1) primul paragraf litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014. De asemenea, acesta a considerat că nu există nicio perspectivă rezonabilă ca alte măsuri să împiedice intrarea în dificultate a acestora într‑un termen rezonabil, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) primul paragraf litera (b) din acest regulament. Cu toate acestea, SRB a considerat că, având în vedere caracteristicile particulare ale reclamantei și ale ABLV Luxembourg, nu era necesară în interes public o măsură de rezoluție în privința acestora în sensul articolului 18 alineatul (1) primul paragraf litera (c) și al articolului 18 alineatul (5) din același regulament. În aceeași zi, deciziile atacate au fost notificate destinatarilor acestora, CMFC și, respectiv, CSSF.

13

Articolul 1 din dispozitivul Deciziei SRB/EES/2018/09 este formulat după cum urmează: „ABLV Bank AS nu va fi supusă unei proceduri de rezoluție”.

14

În conformitate cu articolul 2 alineatul (1) din dispozitivul Deciziei SRB/EES/2018/09: „[p]rezenta decizie este adresată [CMFC], în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție în sensul articolului 3 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014”.

15

Articolul 2 alineatul (2) din dispozitivul Deciziei SRB/EES/2018/09 prevede că „[î]n conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, [CMFC] va pune în aplicare această decizie și se va asigura că toate măsurile luate sunt în conformitate cu aceasta, în funcție de considerentele prevăzute”.

16

Articolele 1 și 2 din dispozitivul Deciziei SRB/EES/2018/10 privind ABLV Luxemburg au un conținut similar.

[omissis]

23

SRB invocă patru motive de inadmisibilitate, întemeiate în esență, primul, pe faptul că reclamanta nu și‑ar fi întemeiat acțiunea pe textul deciziilor atacate, ci pe cel al comunicatului de presă, cel de al doilea, pe caracterul neatacabil al deciziilor atacate, cel de al treilea, pe lipsa calității procesuale active a reclamantei, în măsura în care aceasta nu este vizată direct de deciziile atacate, și cel de al patrulea, pe lipsa interesului reclamantei de a exercita acțiunea.

[omissis]

29

Potrivit SRB, deciziile atacate nu sunt acte atacabile întrucât acestea nu sunt menite să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei, modificând în mod distinct situația sa juridică. Prin deciziile atacate nu s‑a dispus lichidarea celor două instituții de credit. Potrivit SRB, era de competența autorităților naționale de rezoluție să ia măsurile necesare, în conformitate cu dreptul intern aplicabil, în privința acestor instituții după decizia sa de a nu adopta o schemă de rezoluție.

30

Este necesar să reamintim că în principiu constituie acte atacabile măsurile care stabilesc definitiv poziția unei instituții la sfârșitul unei proceduri administrative și care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este pregătirea deciziei finale și care nu au astfel de efecte (a se vedea Hotărârea din 18 noiembrie 2010, NDSHT/Comisia, C‑322/09 P, EU:C:2010:701, punctul 48 și jurisprudența citată).

31

Mai exact, Curtea a statuat deja că, în timp ce evaluarea de către BCE a situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate, menționată la articolul 18 alineatul (1) al doilea și al treilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014, nu constituie un act atacabil, nu este mai puțin adevărat că adoptarea subsecventă de către Comitetul unic de rezoluție a unei scheme de rezoluție, în conformitate cu articolul 18 alineatul (6) din acest regulament, sau decizia de a nu adopta o astfel de schemă pot face obiectul unei acțiuni în fața instanțelor Uniunii, în cadrul căreia evaluarea menționată poate face obiectul unui control jurisdicțional (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 56).

32

În plus, articolul 86 alineatul (2) din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că statele membre și instituțiile Uniunii, precum și orice persoană fizică sau juridică, în conformitate cu articolul 263 TFUE, pot introduce o acțiune la Curtea de Justiție a Uniunii Europene împotriva deciziilor Comitetului unic de rezoluție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 56).

33

Rezultă că decizia SRB de a adopta sau nu o schemă de rezoluție cu privire la o instituție de credit este un act atacabil. Astfel, această decizie stabilește definitiv poziția SRB la finalul procedurii administrative complexe prevăzute la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 și declanșate de evaluarea dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate, care este efectuată, într‑o primă etapă, de BCE. Această procedură este menită să aibă efecte juridice obligatorii în privința reclamantei în sensul că aceasta nu va fi supusă unei scheme de rezoluție.

34

În plus, trebuie subliniat faptul că o decizie de a nu adopta o schemă de rezoluție, precum deciziile atacate, este un act atacabil, la fel ca o decizie de a adopta o astfel de schemă. Astfel, decizia de a adopta o măsură de rezoluție implică impunerea instrumentelor de rezoluție menționate la articolul 18 alineatul (6) literele (b) și (c) și la articolul 22 din Regulamentul nr. 806/2014, cum ar fi instrumentul de vânzare a activității, instrumentul instituției‑punte, instrumentul de separare a activelor, instrumentul de recapitalizare internă sau chiar utilizarea Fondului unic de rezoluție în sprijinul măsurii de rezoluție. În consecință, decizia de a nu adopta asemenea instrumente, dintre care unele pot permite reclamantei să își mențină o parte din activități, produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantei.

35

În sfârșit, după cum rezultă și din Concluziile avocatului general Campos Sánchez‑Bordona prezentate în cauzele conexate ABLV Bank și alții/BCE (C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:16, punctul 93), respectarea dreptului la protecție jurisdicțională efectivă, consacrat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), este asigurată prin faptul că decizia SRB prin care se finalizează procedura menționată la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 este un act atacabil, așa încât eventualele nelegalități care afectează evaluarea dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta, efectuată de BCE în prima etapă a procedurii, să poată fi invocate în sprijinul unei acțiuni formulate împotriva acestei decizii a SRB. Rezultă că reclamanta trebuie să poată solicita anularea deciziei SRB de a adopta sau nu o schemă de rezoluție în privința sa.

36

În consecință, deciziile atacate sunt acte atacabile.

37

SRB susține că reclamanta nu este vizată în mod direct de deciziile atacate. Acestea nu au produs efecte directe asupra situației sale juridice și au lăsat deplină libertate de acțiune autorităților naționale de reglementare responsabile cu punerea lor în aplicare. Lichidarea reclamantei și a filialei sale este rezultatul unor decizii luate la nivel național, iar nu al aplicării normelor de drept al Uniunii.

38

Trebuie remarcat mai întâi faptul că SRB nu a repus în discuție afectarea individuală a reclamantei în sensul articolului 263 al patrulea paragraf din TFUE. Astfel, deciziile atacate vizează reclamanta și, respectiv, filiala deținută integral de aceasta, în calitate de instituții de credit pentru care SRB nu adoptă scheme de rezoluție și, așadar, individualizează reclamanta într‑un mod similar cu cel al destinatarului acestor decizii. Prin urmare, reclamanta este vizată în mod individual de deciziile atacate.

39

În ceea ce privește pretinsa lipsă a afectării directe a reclamantei în prezenta cauză, trebuie reamintit că condiția ca o persoană fizică sau juridică ce nu este destinatarul deciziei care face obiectul acțiunii să fie vizată în mod direct de aceasta, astfel cum este prevăzută la articolul 263 al patrulea paragraf din TFUE, impune îndeplinirea a două criterii cumulative, și anume ca măsura contestată, pe de o parte, să producă în mod direct efecte asupra situației juridice a particularului și, pe de altă parte, să nu lase nicio putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, aceasta având un caracter pur automat și decurgând doar din reglementarea Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare (Hotărârea din 22 martie 2007, Regione Siciliana/Comisia, C‑15/06 P, EU:C:2007:183, punctul 31, Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 66, și Hotărârea din 6 noiembrie 2018, Scuola Elementare Maria Montessori/Comisia, Comisia/Scoala Elementare Maria Montessori și Comisia/Ferracci, C‑622/16 P-C‑624/16 P, EU:C:2018:873, punctul 42).

40

Trebuie precizat de la bun început că acțiunea a fost introdusă de reclamantă în nume propriu împotriva Deciziei SRB/EES/2018/09 și în calitate de societate‑mamă și acționar unic al ABLV Luxembourg în ceea ce privește Decizia SRB/EES/2018/10.

41

Trebuie reamintit că, după cum reiese de la punctul 12 de mai sus, Decizia SRB/EES/2018/10 prevede că nu va fi adoptată nicio schemă de rezoluție în privința societății ABLV Luxembourg. Prin urmare, această decizie produce efecte asupra situației juridice a acestei instituții de credit (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 mai 2020, Bernis și alții/SRB, T‑282/18, nepublicată, EU:T:2020:209, punctul 39).

42

În schimb, Decizia SRB/EES/2018/10 nu produce în mod direct efecte asupra situației juridice a unor acționari precum reclamanta, întrucât dreptul acestor acționari de a primi dividende și de a participa la administrarea societății ABLV Luxembourg nu a fost afectat de această decizie (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții, C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923, punctul 110).

43

Astfel, așa cum reiese din Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții (C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923), efectul negativ asupra acționarilor al retragerii autorizației unei instituții de credit este de natură economică și nu juridică, întrucât, chiar dacă instituția de credit nu mai este în măsură să își continue activitatea în urma acestei retrageri și, în fapt, să distribuie dividende, dreptul acționarilor de a primi dividende și de a participa la gestionare rămâne neafectat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții, C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923, punctul 111, și Ordonanța din 14 mai 2020, Bernis și alții/SRB, T‑282/18, nepublicată, EU:T:2020:209, punctul 41).

44

În prezenta cauză, acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât Decizia SRB/EES/2018/10 prevede doar că ABLV Luxembourg nu va fi supusă unei proceduri de rezoluție. Astfel, spre deosebire de situația din cauza în care a fost pronunțată Hotărârea din 5 noiembrie 2019, BCE și alții/Trasta Komercbanka și alții (C‑663/17 P, C‑665/17 P și C‑669/17 P, EU:C:2019:923), decizia menționată nu are nici ca obiect, nici ca efect retragerea autorizației acestei bănci de a‑și desfășura activitatea în calitate de instituție de credit (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 mai 2020, Bernis și alții/SRB, T‑282/18, nepublicată, EU:T:2020:209, punctul 42).

45

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că reclamanta nu este vizată în mod direct de Decizia SRB/EES/2018/10 în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE.

46

Prezenta acțiune a fost introdusă de reclamantă în nume propriu, în măsura în care aceasta vizează anularea Deciziei SRB/EES/2018/09.

47

În primul rând, în ceea ce privește problema dacă această decizie produce efecte directe asupra situației juridice a reclamantei, trebuie reamintit că, în conformitate cu articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014, în cazul în care BCE consideră, în cadrul evaluării sale, că entitatea în cauză se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din regulamentul menționat, acest lucru are drept consecință inițierea procedurii prevăzute la articolul 18 din acest regulament. În schimb, în cazul în care BCE ajunge la concluzia contrară, procedura de rezoluție nu este inițiată, întrucât articolul 18 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014 prevede că BCE trebuie să comunice evaluarea sa Comisiei și Comitetului unic de rezoluție numai atunci când consideră că entitatea se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctele 67 și 70).

48

Astfel, pe de o parte, concluzia SRB, bazată pe evaluarea efectuată de BCE, potrivit căreia reclamanta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate este, prin urmare, o condiție sine qua non a dispozitivului Deciziei SRB/EES/2018/09, care prevede neadoptarea unei scheme de rezoluție în privința reclamantei. În consecință, concluzia potrivit căreia reclamanta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate constituie temeiul necesar pentru articolul 1 din dispozitivul deciziei menționate. Așadar, Decizia SRB/EES/2018/09, în măsura în care constată că reclamanta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, produce efecte directe asupra situației juridice a reclamantei în sensul jurisprudenței citate la punctul 39 de mai sus.

49

Pe de altă parte, după cum s‑a arătat la punctul 34 de mai sus, decizia de a nu adopta o schemă de rezoluție și deci de a nu impune instrumente de rezoluție în sensul Regulamentului nr. 806/2014, dintre care unele pot permite reclamantei să își mențină o parte din activitățile sale, produce în mod direct efecte asupra situației juridice a acesteia.

50

În al doilea rând, în ceea ce privește chestiunea dacă această decizie lasă o putere de apreciere destinatarilor însărcinați cu punerea sa în aplicare, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 39 de mai sus, trebuie constatat că această situație nu se regăsește în prezenta cauză. Astfel, decizia de a nu adopta o schemă de rezoluție în privința reclamantei nu lasă nicio putere de apreciere destinatarilor responsabili de punerea în aplicare a acesteia întrucât această punere în aplicare este pur automată și rezultă exclusiv din normele Uniunii, fără aplicarea altor norme intermediare. Autoritatea națională de rezoluție în cauză nu dispune de nicio marjă de manevră în raport cu decizia SRB potrivit căreia în privința reclamantei nu va fi adoptat niciun instrument de rezoluție, întrucât această decizie nu necesită aplicarea unei norme sau a unei măsuri intermediare pentru a produce efecte juridice obligatorii. Această concluzie nu este repusă în discuție de faptul că această autoritate națională de rezoluție ar putea fi obligată să ia măsuri de punere în aplicare a Deciziei SRB/EES/2018/09, în conformitate cu articolul 29 alineatul (1) din Regulamentul nr. 806/2014, al cărui conținut este reamintit la articolul 2 alineatul (2) din dispozitivul deciziei menționate, întrucât acestea nu se înscriu în cadrul mecanismului de rezoluție (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 mai 2020, Bernis și alții/SRB, T‑282/18, nepublicată, EU:T:2020:209, punctul 43).

51

Mai precis, lichidarea reclamantei, în conformitate cu dreptul leton, nu se încadrează în nicio schemă de rezoluție și nu rezultă din Decizia SRB/EES/2018/09. Astfel, lichidarea menționată a fost decisă de acționarii acestei societăți în urma acestei decizii a SRB, în temeiul căreia nu era necesar, în interesul public, să se aplice reclamantei o schemă de rezoluție în conformitate cu Regulamentul nr. 806/2014 (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 49). Prin urmare, lichidarea nu a fost dispusă prin această decizie (a se vedea în acest sens Ordonanța din 14 mai 2020, Bernis și alții/SRB, T‑282/18, nepublicată, EU:T:2020:209, punctele 39-45).

52

Rezultă din cele ce precedă că reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune împotriva Deciziei SRB/EES/2018/10 și că acțiunea este inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva acestei decizii. În schimb, ea dispune de o astfel de calitate procesuală activă pentru a introduce o acțiune împotriva Deciziei SRB/EES/2018/09.

53

Potrivit SRB, reclamanta nu a dovedit că are un interes real și actual de a exercita acțiunea. Ea nu ar fi demonstrat în ce mod ar beneficia de anularea deciziilor atacate. În ceea ce privește interesele invocate de reclamantă în sensul că deciziile atacate ar fi adus atingere reputației instituțiilor de credit, SRB susține că această reputație nu a fost afectată de deciziile atacate, ci de proiectul de măsură al FinCEN sau de evaluarea realizată de BCE cu privire la dificultatea în care se află sau sunt susceptibile de a se afla cele două instituții de credit. Interesul de a deschide calea unei acțiuni în despăgubire nu ar fi un interes născut și actual în contextul prezentei acțiuni în anulare. În sfârșit, în ipoteza în care reclamanta ar fi suferit un prejudiciu, ea ar fi rezultatul deciziei acționarilor de a proceda la autolichidarea acesteia.

54

Trebuie amintit că, în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, o acțiune în anulare introdusă de o persoană fizică sau juridică nu este admisibilă decât în măsura în care această persoană are un interes să obțină anularea actului atacat. Un asemenea interes presupune ca anularea acestui act să poată avea, în sine, consecințe juridice și ca acțiunea să poată astfel aduce, prin rezultatul său, un beneficiu părții care a introdus‑o (a se vedea Hotărârea din 17 septembrie 2015, Mory și alții/Comisia, C‑33/14 P, EU:C:2015:609, punctul 55 și jurisprudența citată).

55

Nu se contestă că, deși solicită anularea integrală a Deciziei SRB/EES/2018/09, reclamanta nu critică refuzul de a institui o schemă de rezoluție, dar se opune, în esență, concluziilor SRB potrivit cărora ea se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate și nu exista nicio perspectivă rezonabilă ca alte măsuri să prevină această dificultate.

56

Prezenta cauză se caracterizează însă prin particularități care, din acest motiv, nu permit negarea interesului reclamantei de a exercita acțiunea.

57

Pe de o parte, după cum reiese și din cuprinsul punctelor 47 și 48 de mai sus, în cazul în care BCE ajunge la concluzia că entitatea în cauză nu se află sau nu este susceptibilă de a se afla în dificultate, nu se transmite nicio evaluare către SRB și, prin urmare, procedura de rezoluție nu este inițiată. Evaluarea situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla entitatea, odată adoptată de SRB, este deci o condiție prealabilă sine qua non pentru declanșarea procedurii de rezoluție în temeiul articolului 18 din Regulamentul nr. 806/2014 și, în consecință, pentru o decizie formală de a adopta sau nu o schemă de rezoluție.

58

În acest mod, motivele Deciziei SRB/EES/2018/09, în special evaluarea de către BCE a dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta, adoptată de SRB, constituie suportul necesar pentru dispozitivul acestei decizii. Astfel, în cazul în care Tribunalul ar ajunge la concluzia că această evaluare a fost eronată, procedura care a condus la această decizie nu ar fi trebuit declanșată împotriva reclamantei.

59

Pe de altă parte, având în vedere exercitarea activităților sale bancare, entitatea în cauză are un interes legitim de a nu face obiectul unei evaluări din care să rezulte că se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate.

60

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se concluzioneze că reclamanta face dovada un interes de a exercita o acțiune în anularea Deciziei SRB/EES/2018/09.

61

În consecință, acțiunea este inadmisibilă în măsura în care este îndreptată împotriva Deciziei SRB/EES/2018/10 și este admisibilă în măsura în care vizează anularea Deciziei SRB/EES/2018/09.

87

Cel de al treilea și cel de al patrulea motiv, care trebuie examinate împreună, sunt compuse din unu și, respectiv, patru aspecte. În cadrul celui de al patrulea motiv, care trebuie abordat mai întâi, reclamanta susține, în primul rând, că în mod eronat SRB nu a efectuat propria examinare a condiției prevăzute la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014. SRB s‑ar fi bazat în întregime pe evaluarea realizată de BCE cu privire la dificultatea în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta. În al doilea rând, în ceea ce privește această evaluare, reclamanta susține că problemele temporare de lichiditate cu care s‑a confruntat ca urmare a proiectului de măsură al FinCEN nu constituie în sine un motiv suficient pentru a aprecia că se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate. În conformitate cu orientările ABE/GL/2015/07 ale Autorității Bancare Europene (ABE) din 6 august 2015 privind interpretarea diferitelor situații în care se consideră că o instituție se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate în temeiul articolului 32 alineatul (6) din Directiva 2014/59 (denumite în continuare „orientările ABE”), se recomandă luarea în considerare a tuturor elementelor obiective și nu se recomandă să se bazeze evaluarea dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate pe un singur element, precum disponibilitatea imediată a lichidităților. În al treilea rând, reclamanta susține că suma solicitată de BCE de 1 miliard de euro disponibilă în contul reclamantei la Banca Letoniei, înainte de eventuala ridicare a moratoriului la 23 februarie 2018, a fost disproporționată. Astfel, BCE ar fi supraestimat retragerea preconizată a depozitelor în cazul redeschiderii reclamantei, bazându‑se pe o retragere medie de 200 de milioane de euro pe zi pentru o perioadă de cinci zile consecutive. În al patrulea rând, reclamanta invocă o serie de argumente în sprijinul tezei sale potrivit căreia BCE nu a luat în considerare toate lichiditățile sale, în special cele la care nu a avut acces instantaneu. În cadrul celui de al treilea motiv, reclamanta susține că SRB nu a examinat suficient dacă exista o perspectivă rezonabilă ca alte măsuri să prevină starea sa de dificultate.

[omissis]

103

În cadrul replicii, reclamanta susține că SRB nu se putea baza exclusiv pe evaluarea BCE cu privire la dificultatea în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta, fără a efectua o examinare proprie. Această critică, ce trebuie tratată în primul rând, trebuie respinsă independent de aspectul dacă este vorba despre o obiecțiune nouă în sensul articolului 84 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.

104

Astfel, această critică echivalează cu nerespectarea rolului BCE în cadrul sistemului instituit prin articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014, așa cum a subliniat Curtea în Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE (C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369).

105

Desigur, SRB nu este obligat să respecte evaluarea BCE cu privire la situația de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate. Astfel, această evaluare nu este un act obligatoriu și, în special, nu plasează SRB într‑o situație de competență nediscreționară în raport cu această evaluare. Nimic din modul de redactare a acestei dispoziții nu arată că SRB este privat de o putere de apreciere privind situația de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla entitatea în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 67).

106

Cu toate acestea, articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din același regulament conferă un rol prioritar, chiar dacă nu exclusiv, BCE, întrucât acesteia îi revine, în general, sarcina de a realiza evaluarea situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate. Deși SRB poate de asemenea realiza o asemenea evaluare, aceasta este posibilă numai după informarea BCE cu privire la intenția sa și numai dacă aceasta nu realizează o evaluare în termen de trei zile calendaristice de la primirea acestei informații. Așadar, este recunoscută competența prioritară a BCE de a realiza o astfel de evaluare, întemeiată, după cum subliniază Comisia, pe experiența de care aceasta dispune în calitate de autoritate de supraveghere, întrucât, având acces, în această calitate, la ansamblul informațiilor prudențiale în legătură cu entitatea în cauză, ea este cea mai în măsură să stabilească, în raport cu definiția dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla o entitate care figurează la articolul 18 alineatul (4) din acest regulament, care se referă printre altele la elemente legate de situația prudențială, precum condițiile de autorizare, cuantumul activului în raport cu pasivul sau îndatorarea actuală sau viitoare, dacă este îndeplinită această condiție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 62).

107

În prezenta cauză, SRB a arătat la punctul 3.2.1 din decizia atacată SRB/EES/2018/09, bazându‑se pe evaluarea efectuată de BCE, că entitatea se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014 coroborat cu articolul 18 alineatul (4) litera (c) din același regulament, pentru motivul că, în cazul în care moratoriul ar fi fost ridicat după 23 februarie 2018, era foarte probabil ca ieșirile de numerar ale instituțiilor să continue în același ritm ca înainte de instituirea moratoriului, având în vedere prejudiciul adus reputației sale de proiectul de măsură al FinCEN. În acest sens, SRB a achiesat la aprecierea BCE potrivit căreia reclamanta trebuia să dispună de o capacitate de reechilibrare de 1 miliard de euro în contul său de la Banca Letoniei, sumă care să îi permită să facă față nivelului preconizat de retrageri în cele cinci zile imediat următoare ridicării moratoriului. Având în vedere că această capacitate de reechilibrare nu a fost atinsă, SRB a achiesat de asemenea la evaluarea BCE potrivit căreia reclamanta nu va fi probabil în măsură să își plătească datoriile la scadență în viitorul apropiat, iar aceasta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate.

108

În aceste condiții și având în vedere marja largă de apreciere de care dispune SRB în temeiul jurisprudenței menționate la punctele 91-94 de mai sus în contextul evaluării economice complexe reprezentate de evaluarea dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta, SRB, chiar dacă nu este ținut de examinarea și de evaluarea realizate de BCE, nu a săvârșit o eroare de drept atunci când s‑a bazat pe aceasta, întrucât BCE este instituția cea mai bine situată pentru a efectua o evaluare a dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta.

109

În consecință, argumentația reclamantei nu poate fi reținută.

110

Potrivit reclamantei, BCE a considerat în mod eronat că o problemă temporară de acces la anumite lichidități justifica concluzia potrivit căreia ea se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate. BCE s‑a bazat pe o singură împrejurare, și anume lipsa temporară de lichidități ca urmare a retragerilor masive din perioada 14-16 februarie 2018, și nu a ținut seama în mod suficient de situația globală a reclamantei. Aceasta susține că nu au fost luate în considerare în mod suficient nici rata sa de acoperire, nici nivelul său ridicat de capitalizare. Rezultă în special din orientările ABE că toate elementele obiective care stau la baza dificultăților unei instituții de credit trebuie evaluate comparativ pentru a determina dacă aceasta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate.

111

Trebuie remarcat de la bun început că, în conformitate cu articolul 18 alineatul (4) din Regulamentul nr. 806/2014, se consideră că o entitate se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate în cazul în care aceasta se află în una sau mai multe dintre situațiile enumerate la literele (a)-(d) din dispoziția menționată. În prezenta cauză, BCE a considerat că reclamanta se afla în imposibilitatea de a‑și achita datoriile sau alte creanțe la scadență sau, potrivit unor elemente obiective, se putea conchide că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat, în sensul articolului 18 alineatul (4) litera (c) din același regulament. Astfel cum a susținut în mod corect BCE, din articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 nu rezultă că BCE și SRB trebuie să ia în considerare elemente precum rata de acoperire sau nivelul de capitalizare a unei instituții de credit înainte de a putea concluziona că aceasta se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate.

112

Această considerație nu poate fi repusă în discuție de orientările ABE. Astfel, conform punctului 5 din versiunea în limba engleză a acestora, orientările menționate au ca scop promovarea, în conformitate cu articolul 32 alineatul (6) din Directiva 2014/59, a convergenței practicilor de supraveghere și de rezoluție în ceea ce privește interpretarea diferitelor situații în care se consideră că o entitate se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate. BCE susține în mod corect că aceste orientări nu pot fi interpretate într‑un mod contrar Regulamentului nr. 806/2014 și, prin urmare, că ele nu impun condiții suplimentare care nu decurg din articolul 18 din regulamentul menționat.

113

În orice caz, în conformitate cu punctul 14 din orientările ABE, în versiunea în limba engleză a acestora, autoritatea de rezoluție trebuie să evalueze elementele obiective referitoare, printre altele, la situația fondurilor proprii ale instituției de credit și la situația lichidităților acesteia. Or, potrivit punctului 16 din versiunea în limba engleză a acestor orientări, chiar dacă, în majoritatea cazurilor, se preconizează că mai mulți dintre factorii definiți în orientările menționate, și nu doar unul singur dintre aceștia, permit să se stabilească dacă o instituție de credit se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, nu este mai puțin adevărat că în anumite situații este posibil ca numai una dintre condiții să fie suficientă pentru a declanșa o rezoluție, în funcție de gravitatea și de impactul prudențial al acesteia. În consecință, contrar celor susținute de reclamantă, din orientările ABE nu rezultă că trebuie neapărat să se ia în considerare mai multe condiții sau mai mulți factori înainte de a se putea concluziona că o instituție de credit nu este sau nu va fi în măsură să își achite datoriile sau alte obligații la scadență în viitorul apropiat.

114

În continuare, așa cum a susținut BCE, prezența lichidităților este primordială pentru o instituție de credit, având în vedere că principala sa funcție este de a primi depozite de la public și de a le reinvesti în economia reală prin acordarea de împrumuturi. Această funcție de intermediere se bazează pe premisa că un deponent trebuie să fie în măsură să își recupereze depozitele la cerere, în principiu imediat. În cazul în care o bancă nu poate returna fondurile deponenților, acest lucru afectează nu numai încrederea în instituția de credit respectivă, ci și, potențial, prin propagare, încrederea în întregul sistem bancar. În plus, este cert că fenomenele de retragere masivă de depozite afectează nu numai instituțiile de credit aflate în dificultate, ci și instituțiile sănătoase, din cauza faptului că publicul își pierde încrederea în soliditatea acestui sistem (a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 octombrie 2018, Kantarev, C‑571/16, EU:C:2018:807, punctul 56 și jurisprudența citată).

115

În consecință, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, caracterizate de retrageri masive de depozite ca urmare a unei încetări a relației de încredere dintre instituția de credit și clientela sa, gradul de acoperire al instituției respective și capitalizarea acesteia sunt mai puțin importante în comparație cu disponibilitatea imediată a lichidităților în cadrul acestei instituții. Prin urmare, argumentația reclamantei trebuie respinsă.

116

Reclamanta susține în esență că o capacitate de reechilibrare în valoare de 1 miliard de euro în contul său la Banca Letoniei, considerată necesară de BCE pentru a rambursa depozitele susceptibile de a fi retrase pe termen scurt în momentul unei eventuale redeschideri a reclamantei după ridicarea moratoriului, era disproporționată.

117

În primul rând, reclamanta susține că evaluarea de către BCE a dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla, astfel cum a fost preluată de SRB, nu a luat în considerare faptul că depozitele la vedere, care nu aveau o dată de scadență și deci erau imediat exigibile, fuseseră convertite în depozite la termen în valoare de 449 de milioane de euro la 22 februarie 2018. Potrivit reclamantei, aceste depozite nu ar fi exigibile, fără acordul său, timp de șase luni de la conversie, motiv pentru care nu ar putea fi solicitate pe termen scurt. Prin urmare, valoarea depozitelor imediat exigibile se ridică la 1,596 miliarde de euro, iar nu la 2,043 miliarde de euro, așa cum a fost evaluată de BCE.

118

În al doilea rând, potrivit reclamantei, teza BCE potrivit căreia retragerile de depozite ar fi continuat în același ritm precum în cele trei zile care au precedat suspendarea plăților, în perioada 14-16 februarie 2018, și anume retrageri de 200 de milioane de euro în medie pe zi, este neîntemeiată. Nu există nicio dovadă că retragerea depozitelor ar fi fost reluată în mod liniar după eventuala ridicare a moratoriului. Acesta susține că, după retragerea inițială a celor mai volatile depozite, ar rămâne un sold de bază de depozite mai stabile. Cu privire la acest aspect, reclamanta face referire la procesul intern de evaluare a adecvării lichidității (internal liquidity adequacy assessment process, ILAAP), aprobat de BCE în cea mai recentă decizie a acesteia privind procesul de supraveghere și evaluare prudențiale (Supervisory Review and Evaluation Process, SREP) din anul 2017, din care reiese că o mare parte din depozitele la vedere sunt stabile și beneficiază de încrederea deponenților.

119

În plus, se pare că volumul retragerilor ar fi fost deja mai redus la 16 februarie 2018 în comparație cu ziua precedentă. Încercările de retragere a sumelor de bani prin intermediul internetului ar fi vizat numai 28 de milioane de euro pe zi lucrătoare în timpul moratoriului. În plus, reclamanta s‑ar fi achitat deja de un număr considerabil din obligațiile sale de plată în dolari americani prin transferuri de titluri în euro, chiar dacă aceasta ar fi luat decizia, la 15 februarie 2018, de a înlocui plățile în dolari americani cu plăți în euro sau în natură și, începând cu 16 februarie, de a înceta cu totul plățile pentru datoriile în dolari americani, invocând o cauză de forță majoră. În această perioadă de forță majoră, 167 de milioane de euro ar mai fi fost plătite în natură pentru obligațiile de plată în dolari americani ale reclamantei. Ar fi foarte puțin probabil ca cererile de retragere a depozitelor imediat după ridicarea moratoriului să fi implicat sume de 200 de milioane de euro pe zi.

120

Ca răspuns la aceste argumente, în primul rând, trebuie remarcat, astfel cum a procedat și BCE, că nu exista nicio garanție că depozitele convertite în depozite la termen nu vor fi retrase pe termen scurt, eventual sub rezerva plății unei penalități. În ședință, BCE a precizat, în plus, că marea majoritate a deponenților nu au acceptat conversia în depozite la termen. Ea a dedus de aici că acei deponenți care au refuzat conversia ar fi putut solicita returnarea în termen scurt a depozitelor acestora. Era vorba despre depozite cu o valoare de 1,596 miliarde de euro. În plus, aceasta a subliniat că transformarea unui anumit număr de depozite nu a schimbat estimarea potrivit căreia retragerile vor continua într‑un ritm mediu de 200 de milioane de euro pe zi și că, în consecință, reclamanta trebuia să dispună de o capacitate de reechilibrare de 1 miliard de euro înainte de posibila redeschidere a acestei instituții de credit.

121

Argumentele invocate de reclamantă nu sunt de natură să repună în discuție aprecierea faptelor de către BCE. Astfel, reclamanta se limitează să afirme, fără a prezenta elemente de probă în sprijinul acestei afirmații, că s‑a convenit că depozitele la termen nu vor fi solicitate pentru o perioadă de șase luni. În orice caz, chiar dacă această afirmație ar fi dovedită și întemeiată, ea nu ar anula evaluarea BCE potrivit căreia retragerile ar fi continuat probabil cu aceeași viteză și în aceeași măsură după o ipotetică redeschidere a entității în cauză și că era necesară, în consecință, o cantitate mare de lichiditate pentru a satisface cererile din cele cinci zile subsecvente unei asemenea redeschideri. Astfel, depozitele neconvertite s‑ar fi ridicat în continuare la 1,596 miliarde de euro, o sumă care depășește cu mult capacitatea de reechilibrare de 1 miliard de euro impusă de BCE.

122

În al doilea rând, nu există niciun element în dosarul aflat la dispoziția Tribunalului care să repună în discuție aprecierea BCE potrivit căreia evaluările interne anterioare ale adecvării lichidităților reclamantei, invocate de aceasta, aveau o valoare limitată la momentul situației excepționale care a dat naștere Deciziei SRB/EES/2018/09. Desigur, ILAAP privind reclamanta a fost aprobat de BCE în anul 2017, dar nu se contestă că reclamanta s‑a confruntat în februarie 2018 cu o situație neprevăzută de retrageri masive de depozite ca urmare a pierderii încrederii publicului în soliditatea acestei instituții de credit, indiferent de aspectul dacă ea era o instituție solidă sau aflată în dificultate.

123

În aceste circumstanțe extraordinare, BCE nu a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin faptul că s‑a bazat pe nivelul retragerilor de depozite din perioada 14-16 februarie 2018, care reflecta în mod adecvat situația acestei instituții de credit la momentul evaluării dificultății în care se afla sau era susceptibilă de a se afla aceasta și la momentul adoptării deciziei atacate. Prin urmare, așa cum a susținut în mod întemeiat BCE, utilizarea ieșirii medii de lichidități de 200 de milioane de euro pe zi în perioada 14-16 februarie 2018 în scopul calculului rezervei de lichidități vizate la termenul limită se explică prin faptul că, în timpul unei crize de lichidități, retragerile de numerar pot fi volatile, iar utilizarea unei medii reduce riscul unei erori de calcul. În plus, la momentul adoptării Deciziei SRB/EES/2018/09, BCE s‑a bazat pe date necontestate, obiective și actuale. În ceea ce privește prejudiciul adus reputației reclamantei și pierderea de încredere rezultată, BCE nu a comis o eroare vădită de apreciere estimând că retragerile vor continua în același ritm și după ridicarea moratoriului întrucât între timp nu a avut loc niciun eveniment în măsură să liniștească piețele.

124

De altfel, nici argumentul reclamantei potrivit căruia amploarea retragerilor ar fi prezentat o tendință descrescătoare între 14 și 16 februarie 2018 nu poate fi reținut. În această privință, BCE a declarat în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor, fără a fi contrazisă, că valoarea retragerilor a fost mai mare la 15 februarie decât la 14 februarie, astfel încât nu se putea stabili o tendință ascendentă sau descendentă. În consecință, argumentația reclamantei trebuie respinsă.

125

Reclamanta invocă o serie de alte argumente în susținerea contestației sale cu privire la rezultatul evaluării de către BCE a situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla, adoptată de SRB. Astfel, aceasta susține în esență că BCE nu a luat în considerare toate activele lichide de care ea dispunea sau ar fi putut dispune. BCE ar fi luat în considerare suma de 694 de milioane de euro disponibilă la data limită, 23 februarie 2018, la ora 18.00, în contul reclamantei la Banca Letoniei și nu ar fi luat în considerare activele care nu se aflau în acest cont. Reclamanta susține în esență că BCE a exclus în mod eronat o serie de active în valoare de 690 de milioane de euro, active care ar fi putut fi convertite în numerar în cazul în care BCE ar fi solicitat acest lucru. Aceste active ar fi fost disponibile într‑un termen rezonabil pe măsura retragerii depozitelor.

126

În ceea ce privește, pentru început, faptul că BCE a luat în considerare numai activele lichide din contul reclamantei deschis la Banca Letoniei, trebuie menționat că BCE a confirmat în cadrul ședinței de audiere a pledoariilor că a putut verifica numai lichiditățile disponibile în acest cont, în timp ce disponibilitatea imediată a altor active nu putea fi controlată. Trebuie de altfel respins argumentul reclamantei potrivit căruia nu a fost informată că numai lichiditățile disponibile în acest cont puteau fi luate în considerare pentru a calcula capacitatea de reechilibrare la data‑limită. Așa cum a susținut BCE la punctul 93 din memoriul în intervenție fără a fi contrazisă, această cerință a fost comunicată în mod clar reprezentanților reclamantei, în special în cadrul unei reuniuni din data de 20 februarie 2018, al cărei proces‑verbal este prezentat în anexa F.4.1 la memoriul în intervenție al BCE.

127

Reclamanta nu poate reproșa în mod valabil BCE că nu a făcut distincție între lichiditățile aflate în posesia sa și accesul la acestea, având în vedere că anumite active erau temporar inaccesibile. Astfel, reclamanta nu a demonstrat că accesul la aceste lichidități ar fi fost restabilit în timp util pentru a satisface cererea de retragere a depozitelor.

128

Rezultă că BCE a luat în considerare și a evaluat activele menționate de reclamantă, însă, din cauza incertitudinii cu privire la disponibilitatea imediată a acestor active, și‑a întemeiat concluzia numai pe activele disponibile efectiv în contul reclamantei la Banca Letoniei la data‑limită.

129

În această privință, BCE a explicat, la punctele 15-19 din memoriul în intervenție, că activele lichide pe care o instituție de credit le deține pentru a face față ieșirilor de lichidități provin în principal din două surse. Prima sursă este reprezentată de numerar, acesta prezentându‑se în principiu sub forma unor conturi de numerar deținute la banca centrală sau la alți actori, la care instituția în cauză poate avea acces la cerere. Cea de a doua sursă de lichidități este constituită de anumite titluri de valoare tranzacționabile de înaltă calitate care pot fi depuse ca garanție, de obicei după aplicarea unei marje de ajustare asupra valorii nominale, pentru a obține un împrumut în numerar de la o bancă centrală sau de la un partener, sau care pot fi vândute în mod direct unei terțe părți pentru a obține prețul acestora în numerar. Obținerea unui împrumut necesită ca depozitarul care deține titlurile de valoare să le dea în garanție, iar cesiunea de titluri de valoare poate necesita mai mult timp, având în vedere că implică asistența din partea unor actori suplimentari în afară de depozitarul care deține titlurile de valoare, precum depozitarul central de titluri de valoare și banca comercială sau centrală.

130

În continuare, aceasta a susținut că fondurile existente în conturile de numerar, în special cele deținute la o bancă centrală, erau imediat disponibile pentru o bancă ce avea nevoie de numerar pentru a rambursa deponenții și alți creditori. Cu toate acestea, contractarea de împrumuturi pe piețele monetare sau obținerea de numerar din alte surse decât banca centrală depinde de disponibilitatea partenerilor comerciali. Prin urmare, finanțarea de pe piață nu poate fi considerată ca fiind de la sine înțeleasă și poate fi limitată sau poate face obiectul unor marje de ajustare foarte mari aplicate garanțiilor sau uneori poate fi complet indisponibilă. Având în vedere aceste restricții asupra finanțării de pe piață, multe bănci centrale păstrează o funcție de împrumutător de ultimă instanță, prin care oferă de obicei împrumuturi de urgență în numerar băncilor comerciale în schimbul unor garanții, în situațiile în care ceilalți actori de pe piață nu sunt dispuși să facă acest lucru.

131

În acest context, tot potrivit BCE, soluția la criza de lichiditate a reclamantei, cu care atât reclamanta, cât și BCE au fost de acord, a fost încercarea de a transforma activele presupus lichide ale acestei instituții de credit într‑o cantitate suficientă de numerar, o capacitate de reechilibrare, care să fie mobilizabilă imediat de către bancă, fără nicio restricție, pentru a satisface cererile de retragere.

132

Or, potrivit BCE, întrucât mai mulți parteneri care dețineau titlurile de valoare ale reclamantei nu au fost dispuși să elibereze activele acesteia din cauza proiectului de măsură al FinCEN, iar majoritatea băncilor corespondente ale reclamantei și‑au încetat relațiile de afaceri sau au impus limite semnificative privind valoarea tranzacțiilor, numai soldurile în numerar sau titlurile de valoare deținute la Banca Letoniei puteau fi considerate imediat mobilizabile pentru a satisface viitoarele cereri de retragere a depozitelor.

133

Având în vedere cele menționate anterior, BCE a oferit o explicație plauzibilă a motivelor pentru care activele a căror disponibilitate efectivă în contul reclamantei la Banca Letoniei la momentul scadenței nu a fost dovedită nu puteau fi luate în considerare în scopul calculării capacității de reechilibrare.

134

În plus, reclamanta invocă o serie de categorii specifice de active pe care BCE ar fi trebuit să le ia în considerare în cadrul evaluării dificultății în care se afla sau era susceptibilă de a se afla ea.

135

În ceea ce privește, în primul rând, veniturile din vânzarea de titluri de valoare în cuantum de 407 milioane de euro, trebuie să se constate că reclamanta nu a dovedit corespunzător cerințelor legale că aceste titluri de valoare constituiau active care puteau fi ușor și imediat mobilizate și utilizate pentru a plăti deponenții care doreau să își retragă depozitele imediat după eventuala ridicare a moratoriului. Este cert că veniturile obținute din această vânzare, presupunând că ea a fost realizată, nu au fost virate în contul reclamantei deschis la Banca Letoniei până la data de 23 februarie 2018, ora 18.00, astfel cum a arătat în mod corect BCE. Prin urmare, BCE nu poate fi criticată pentru că nu a inclus titlurile de valoare sau veniturile din presupusa vânzare a acestora printre lichiditățile disponibile în mod direct în ziua următoare datei de 23 februarie 2018 pentru a returna depozitele în cazul unei cereri în acest sens.

136

În ceea ce privește, în al doilea rând, activele lichide deținute de reclamantă în conturi nostro (conturi bancare deținute de reclamantă la alte bănci), în valoare de 29 de milioane de euro, și activele în valoare de 13 milioane de euro deținute de reclamantă în contul său la Euroclear, trebuie menționat că BCE le‑a luat în considerare la punctele 30 și 31 din evaluarea situației de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta. În opinia BCE, titlurile de valoare deținute la Euroclear în numele reclamantei erau titluri de valoare de înaltă calitate, cum ar fi obligațiunile de stat, și ușor convertibile într‑un termen rezonabil. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că nici produsul acestor conversii nu a fost deblocat la timp, așa încât sumele corespunzătoare nu erau disponibile în contul reclamantei la Banca Letoniei la 23 februarie 2018, la ora 18.00. Astfel, rezultă din tabelele prevăzute în anexele G.4 și G.5 la observațiile reclamantei privind memoriul în intervenție al BCE că o parte considerabilă din veniturile din vânzări a fost plătită de Euroclear reclamantei cu mult după această dată.

137

Argumentul reclamantei potrivit căruia conversia activelor cu un grad ridicat de lichiditate trebuia efectuată în funcție de plățile curente și că s‑a dovedit, după 23 februarie 2018, că s‑a redus perioada de conversie pentru anumite titluri de valoare nu poate repune în discuție aprecierea BCE, întrucât aceasta a considerat, fără a săvârși o eroare vădită de apreciere, după cum reiese de la punctele 126-133 de mai sus, că numai prezența lichidităților în contul reclamantei la Banca Letoniei garanta disponibilitatea imediată a acestora.

138

Aceleași argumente se aplică, în al treilea rând, în ceea ce privește celelalte titluri de valoare de care reclamanta ar fi dispus și care ar fi putut fi vândute pentru o valoare de 358 de milioane de euro, printre care se numără o serie de titluri de valoare de prim rang în valoare de 229 de milioane de euro, și, în al patrulea rând, în ceea ce privește cele 12 milioane de euro în numerar de care reclamanta pretinde că dispunea. Trebuie remarcat faptul că nu a fost dovedită disponibilitatea imediată a activelor menționate după eventuala ridicare a moratoriului și că aceste active nici nu au fost convertite în lichidități disponibile în contul reclamantei la Banca Letoniei până la sfârșitul zilei de 23 februarie 2018.

139

În al cincilea rând, reclamanta susține că BCE a decis în mod eronat, la 21 februarie 2018, să limiteze accesul reclamantei la operațiunile de politică monetară (monetary policy operations, MPO). Astfel, ea nu ar fi avut acces la o linie de credit de 40 de milioane de euro, care ar fi putut fi utilizată pentru a obține lichidități suplimentare. BCE răspunde că aceasta a fost o decizie a Consiliului guvernatorilor săi din 21 februarie 2018, adoptată în contextul supravegherii prudențiale. Trebuie remarcat faptul că reclamanta nu contestă cu adevărat validitatea acestei decizii a Consiliului guvernatorilor și nu explică în mod clar cum ar fi putut contribui accesul la această linie de credit la eliberarea altor lichidități pentru a îndeplini obiectivul de a avea 1 miliard de euro disponibil în contul reclamantei la Banca Letoniei. În orice caz, decizia menționată nu face parte din decizia atacată în cadrul prezentei acțiuni și nici nu constituie temeiul juridic al acesteia, astfel încât nu face obiectul litigiului.

140

Trebuie subliniat că, în împrejurări precum cele din prezenta cauză, având în vedere precauția și prudența pe care trebuie să le manifeste BCE într‑o situație de criză, aceasta era îndreptățită să ia în considerare numai lichiditățile imediat disponibile în contul reclamantei la Banca Letoniei, pentru a evita orice risc ca cererile de retragere să nu poată fi satisfăcute în termen de cinci zile de la ridicarea moratoriului, întrucât activele de care reclamanta pretinde că dispune în alte locații nu erau disponibile cu rapiditate.

141

Nici aprecierea BCE referitoare la starea de dificultate în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta, adoptată ulterior de SRB, nu este repusă în discuție de argumentul potrivit căruia cerința formulată de BCE cu privire la capacitatea de reechilibrare nu era rezonabilă, având în vedere că reclamanta, pentru a îndeplini această cerință, ar fi trebuit să disponibilizeze sume substanțiale pentru a converti titlurile de valoare și alte active în numerar imediat disponibil. Astfel, acest argument nu schimbă cu nimic evaluarea BCE privind capacitatea de reechilibrare, a cărei prezență trebuia dovedită la scadență.

142

În sfârșit, potrivit reclamantei, moratoriul ar fi putut fi prelungit pentru a‑și restabili situația în materie de lichiditate fără a declanșa sistemul de garantare a depozitelor. În această privință, BCE s‑a bazat pe o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (8) din Noguldījumu garantiju likums (Legea letonă privind garantarea depozitelor). Această dispoziție precizează că CMFC trebuia să ia o decizie cu privire la indisponibilitatea depozitelor în termen de cinci zile lucrătoare de la data la care se stabilea că un beneficiar de depozite se afla în incapacitatea de a le restitui. Or, în timpul unui moratoriu este imposibil să se constate indisponibilitatea depozitelor, plățile fiind, în orice caz, suspendate. Pentru acest motiv, argumentul invocat de BCE potrivit căruia o prelungire a moratoriului ar fi declanșat automat sistemul de garantare a depozitelor și, în consecință, nu ar fi fost posibilă, este, așadar, incorect.

143

Nici acest argument nu poate fi admis.

144

În prezenta cauză, BCE a apreciat că reclamanta se confrunta cu o lipsă de numerar ca urmare a retragerii masive de depozite care a avut loc în perioada 14-16 februarie 2018. Ea a acordat reclamantei un termen de cinci zile de la intrarea în vigoare a moratoriului pentru a‑și restabili situația lichidităților în scopul de a putea face față următorului val de retrageri. Cu toate acestea, la expirarea termenului, reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze că dispunea de 1 miliard de euro în contul său deschis la Banca Letoniei.

145

Prin urmare, BCE nu a comis o eroare vădită de apreciere atunci când a concluzionat, în temeiul articolului 18 alineatul (1) primul paragraf litera (a) și alineatul (4) litera (c) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 806/2014, că reclamanta se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate. În aceste împrejurări, BCE nu avea nicio obligație de a da instrucțiuni către CMFC să prelungească moratoriul.

146

Prin urmare, având în vedere marja de apreciere de care dispune SRB în cadrul analizei sale economice complexe, reclamanta nu a demonstrat că a acesta a comis o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate.

147

Reclamanta susține în esență că SRB nu și‑a motivat în mod suficient concluzia potrivit căreia nu exista nicio perspectivă rezonabilă ca alte măsuri de natură privată sau măsuri prudențiale, adoptate cu privire la reclamantă, să poată preveni într‑un termen rezonabil intrarea acesteia în dificultate.

148

SRB contestă aceste argumente.

149

În conformitate cu articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014, o schemă de rezoluție poate fi adoptată numai dacă, printre altele, ținând seama de termenele impuse și de alte împrejurări relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă ca intrarea în dificultate a entității respective să poată fi împiedicată în timp util prin alte măsuri de natură privată, inclusiv măsuri adoptate în cadrul unui program instituțional de protecție, sau prin măsuri de supraveghere, inclusiv măsuri de intervenție timpurie sau prin reducerea valorii ori conversia instrumentelor de capital relevante în conformitate cu articolul 21 din același regulament, adoptate cu privire la această entitate.

150

La punctul 3.2.2 din Decizia SRB/EES/2018/09, SRB a considerat că nu exista nicio măsură alternativă care ar fi putut preveni în mod rezonabil intrarea în dificultate a reclamantei. În cadrul examinării sale, SRB s‑a bazat în esență pe dovezile prezentate de BCE în contextul evaluării sale cu privire la dificultatea în care se afla sau era susceptibilă de a se afla reclamanta.

151

Nu se poate reproșa SRB că s‑a bazat pe evaluarea BCE cu privire la dificultatea în care se afla sau era susceptibilă de a se afla reclamanta pentru a efectua examinarea condiției prevăzute la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 806/2014. Desigur, condițiile menționate la articolul 18 alineatul (1) literele (a) și (b) din acest regulament sunt distincte. Nu este mai puțin adevărat că în prezenta cauză examinarea măsurilor alternative vizate la articolul 18 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat a fost inclusă în evaluarea efectuată de BCE a dificultății în care se afla sau era susceptibilă de a se afla reclamanta, referitoare la condiția prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (a) din același regulament. Astfel, înainte de a concluziona că, potrivit BCE, reclamanta se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate, aceasta a examinat dacă dificultatea respectivă mai putea fi evitată prin măsuri alternative, cum ar fi o prelungire a moratoriului sau punerea în aplicare a opțiunilor de recuperare a lichidităților disponibile prevăzute în planul de redresare a reclamantei din anul 2017. În plus, în conformitate cu articolul 18 alineatul (1) al patrulea paragraf, „[e]valuarea condiției menționate la primul paragraf litera (b) este realizată de comitet […] în strânsă colaborare cu BCE” și „BCE poate, de asemenea, să informeze comitetul […] cu privire la concluzia sa că este îndeplinită condiția prevăzută la respectiva literă”. Prin urmare, comitetul s‑ar putea baza pe examinarea efectuată de BCE.

152

Având în vedere elementele concrete și obiective prezentate de SRB la punctul 3.2.2 din Decizia SRB/EES/2018/09, reclamanta nu este în măsură să explice motivele pentru care măsurile alternative luate în considerare de SRB și BCE erau de natură să împiedice într‑un termen rezonabil intrarea sa în dificultate. Reclamanta nu identifică alte măsuri de care SRB ar fi trebuit să țină seama în analiza sa. În aceste condiții, simpla afirmație neîntemeiată potrivit căreia SRB nu ar fi luat în considerare existența unor măsuri alternative nu este suficientă pentru a face neverosimilă evaluarea acestuia și nu este de natură să demonstreze existența unei erori vădite de apreciere.

153

În consecință, cel de al treilea și cel de al patrulea motiv trebuie respinse.

154

Reclamanta susține că SRB a încălcat dreptul său de a fi ascultată, în sensul articolului 41 din cartă, prin faptul că nu i‑a dat posibilitatea de a prezenta observații în fața acestuia înainte de adoptarea Deciziei SRB/EES/2018/09. Ea nu a avut acces nici la dosarul administrativ al SRB.

155

SRB contestă aceste argumente.

156

Trebuie amintit că articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă prevede că dreptul la bună administrare include dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere.

157

Dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele. În continuare, trebuie să se precizeze că dreptul de a fi ascultat urmărește un dublu obiectiv. Pe de o parte, acesta servește la soluționarea dosarului și la stabilirea situației de fapt cât mai precis și corect posibil și, pe de altă parte, permite asigurarea unei protecții efective a persoanei interesate. Dreptul de a fi ascultat urmărește în special să garanteze ca orice decizie cauzatoare de prejudicii să fie adoptată în deplină cunoștință de cauză și are în special ca obiectiv să permită autorității competente să corecteze o eroare sau persoanei vizate să invoce elementele privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (a se vedea Hotărârea din 4 iunie 2020, SEAE/De Loecker, C‑187/19 P, EU:C:2020:444, punctele 68 și 69 și jurisprudența citată).

158

Trebuie menționat faptul că Curtea a afirmat importanța dreptului de a fi ascultat și domeniul de aplicare foarte larg al acestuia în ordinea juridică a Uniunii, considerând că acest drept trebuie respectat în orice procedură susceptibilă de a conduce la un act care lezează. Respectarea dreptului de a fi ascultat se impune chiar și în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2012, M., C‑277/11, EU:C:2012:744, punctele 85 și 86 și jurisprudența citată, Hotărârea din 18 iunie 2020, Comisia/RQ, C‑831/18 P, EU:C:2020:481, punctul 67 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 7 noiembrie 2019, ADDE/Parlamentul, T‑48/17, EU:T:2019:780, punctul 89 și jurisprudența citată).

159

În mod similar, articolul 41 alineatul (2) litera (b) din cartă prevede dreptul oricărei persoane de acces la dosarul propriu, cu respectarea intereselor legitime legate de confidențialitate și de secretul profesional și comercial.

160

Trebuie menționat de la bun început că obiectivul Regulamentului nr. 806/2014 este de a stabili, în conformitate cu considerentul (8) al acestuia, mecanisme de rezoluție mai eficiente, care trebuie să reprezinte un instrument esențial pentru evitarea daunelor provocate în trecut de intrarea în dificultate a unor bănci. Or, în ceea ce privește procedura prevăzută la articolul 18 din acest regulament, un asemenea obiectiv presupune luarea rapidă a deciziilor, adesea în condiții de urgență, după cum ilustrează termenele scurte prevăzute de această dispoziție, pentru ca stabilitatea financiară să nu fie pusă în pericol (Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 55).

161

Cu toate acestea, chiar dacă trebuie luată astfel în considerare necesitatea de celeritate a procedurii prevăzute la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014, aceasta trebuie conciliată și cu dreptul de a fi ascultat.

162

În plus, considerentul (26) al Regulamentului nr. 806/2014 confirmă în același timp competența partajată între BCE, autoritate de supraveghere în cadrul MUS, și SRB, autoritate de rezoluție, pentru a aprecia dacă o instituție de credit se află sau este susceptibilă de a se afla în dificultate, și competența exclusivă a SRB de a aprecia dacă sunt îndeplinite celelalte condiții necesare pentru adoptarea unei scheme de rezoluție (Hotărârea din 6 mai 2021, ABLV Bank și alții/BCE, C‑551/19 P și C‑552/19 P, EU:C:2021:369, punctul 64).

163

Având în vedere natura acestei proceduri administrative complexe menționate la articolul 18 din Regulamentul nr. 806/2014 și desfășurate în comun și în mod succesiv de BCE și SRB, nici articolul 41 din cartă, nici dispozițiile din regulamentul menționat nu impun ca entitatea vizată de decizia de a adopta sau nu o schemă de rezoluție să fie audiată în fiecare etapă a procedurii de către fiecare dintre aceste două organisme în parte.

164

În prezenta cauză nu se contestă, în primul rând, că, deși reclamanta nu a fost audiată de SRB înainte de adoptarea Deciziei SRB/EES/2018/09, aceasta a fost audiată în schimb în mai multe rânduri de BCE.

165

Astfel, reclamanta a avut posibilitatea de a‑și exprima punctul de vedere cu privire la elementele relevante în contextul evaluării dificultății în care se află sau este susceptibilă de a se afla. În plus, așa cum reiese din cuprinsul punctului 151 de mai sus, BCE a analizat măsurile alternative care ar fi putut preveni intrarea în dificultate a reclamantei. În evaluarea sa, efectuată după audierea reclamantei, BCE a examinat argumentele acesteia, rezumându‑le și răspunzând la acestea. Prin urmare, SRB, căruia i‑a fost comunicată ulterior evaluarea BCE, cunoștea pe deplin argumentele reclamantei atunci când a adoptat Decizia SRB/EES/2018/09, în care a aprobat concluziile BCE cu privire la condițiile prevăzute la articolul 18 alineatul (1) literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 806/2014.

166

Desigur, în Decizia SRB/EES/2018/09, SRB a examinat pentru prima dată condiția prevăzută la articolul 18 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 806/2014, potrivit căreia o măsură de rezoluție trebuie să fie necesară în interes public. Niciuna dintre criticile reclamantei nu este însă îndreptată împotriva pretinsei lipse a unui interes public, ci sunt îndreptate, pe de o parte, împotriva concluziilor potrivit cărora reclamanta se afla sau era susceptibilă de a se afla în dificultate, în temeiul articolului 18 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 806/2014, și, pe de altă parte, împotriva constatării faptului că, având în vedere termenele impuse și alte împrejurări relevante, nu exista nicio perspectivă rezonabilă ca alte măsuri de natură privată sau măsuri prudențiale să împiedice într‑un termen rezonabil intrarea în dificultate a acesteia în sensul articolului 18 alineatul (1) litera (b) din același regulament. Prin urmare, reclamanta a fost audiată în cadrul procedurii administrative cu privire la aspectele pe care le contestă.

167

Trebuie subliniat totodată faptul că între, pe de o parte, momentul comunicării de către BCE a evaluării sale cu privire la dificultatea în care se află sau este susceptibilă de a se afla reclamanta și, pe de altă parte, cel al adoptării deciziei atacate nu a avut loc niciun eveniment nou și nu a fost adusă la cunoștința SRB nicio informație nouă. În plus, SRB nu a întemeiat Decizia SRB/EES/2018/09 pe alte elemente decât cele reținute de BCE și cu privire la care reclamanta a fost deja audiată, în ceea ce privește elementele acestei decizii care au fost contestate de reclamantă în cadrul prezentei proceduri. SRB nu și‑a întemeiat această decizie nici pe motive diferite de cele prezentate de BCE.

168

În aceste condiții, trebuie constatat că dreptul reclamantei de a fi ascultată nu a fost încălcat.

169

În al doilea rând, în ceea ce privește dreptul de acces la dosar, Curtea a statuat că existența unei încălcări a dreptului la apărare, inclusiv a dreptului de acces la dosar, trebuie apreciată în funcție de împrejurările specifice fiecărei spețe, în special de natura actului în cauză, de contextul adoptării sale și de normele juridice care reglementează materia respectivă (a se vedea Hotărârea din 16 mai 2017, Berlioz Investment Fund, C‑682/15, EU:C:2017:373, punctul 97 și jurisprudența citată). În prezenta cauză, este suficient să se sublinieze că reclamanta nu a afirmat și nici nu a dovedit că nu a putut consulta documentele relevante pentru examinarea efectuată de BCE, în special în cadrul dialogului dintre aceasta și instituția menționată în contextul acestei examinări, iar dosarul depus la Tribunal nu conține niciun indiciu în acest sens. Reclamanta nu a precizat nici care sunt documentele la care nu a avut acces în cadrul examinării efectuate de BCE și la care ar fi trebuit să aibă acces în cadrul procedurii în fața SRB, nici modul în care aceste documente i‑ar fi permis să își asigure o mai bună apărare. În plus, trebuie constatat că SRB nu s‑a bazat pe alte documente decât cele pe care s‑a bazat examinarea efectuată de BCE.

170

În consecință, cel de al cincilea motiv trebuie respins.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a zecea extinsă)

declară și hotărăște: