Acțiune introdusă la 9 decembrie 2010 — Comisia Europeană/Republica Ungară

(Cauza C-575/10)

2011/C 72/09

Limba de procedură: maghiara

Părțile

Reclamantă: Comisia Europeană (reprezentanți: D. Kukovec și A. Sipos, agenți)

Pârâtă: Republica Ungară

Concluziile reclamantei

Motivele și principalele argumente

Atât Directiva 2004/17, cât și Directiva 2004/18 acordă ofertanților, în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, posibilitatea de a pune în evidență, pentru a-și dovedi capacitatea și îndeplinirea criteriilor de selecție, capacitățile altor entități, indiferent de natura juridică a relațiilor dintre aceștia și respectivele entități.

Potrivit Comisiei, nu este conformă cu dispozițiile directivelor citate anterior o reglementare maghiară care, în cazul anumitor criterii de selecție determinate, permite ofertanților să utilizeze capacitățile altor entități care nu participă direct la executarea contractului numai dacă dețin o participație majoritară în aceste entități, ceea ce le permite să aibă o influență în cadrul acestora. În acest fel, în cazul entităților care nu participă ca subcontractante la executarea contractului, legislația națională atacată impune o condiție suplimentară pentru ca ofertantul să poată menționa capacitățile unor astfel de entități în cursul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice.

Dispozițiile directivelor sunt neechivoce: fără a impune ca entitățile care contribuie cu capacitățile lor să fie direct implicate în executarea contractului, directivele prevăd ca legislația națională să garanteze posibilitatea de a pune în evidență capacitățile entităților menționate, indiferent de natura juridică a relațiilor existente între ofertant și respectivele entități. Unica cerință este ca ofertantul să poată demonstra autorității contractante că va dispune în mod efectiv de mijloacele necesare pentru executarea contractului.

Totuși, legislația maghiară care face obiectul acțiunii limitează în această privință posibilitățile ofertanților, care, în practică, nu au decât opțiunea de a implica aceste entități în executarea contractului, ca subcontractante, cu excepția situației în care, de la început, dețin în astfel de entități o participație majoritară care le permite să exercite o influență determinantă asupra acestora.

Comisia afirmă că legislația națională în cauză nu poate fi justificată prin obiectivul de a împiedica practicile care urmăresc să eludeze normele privind achizițiile publice, întrucât un asemenea obiectiv nu poate fi invocat pentru a justifica o dispoziție contrară legislației Uniunii privind achizițiile publice care restrânge în mod disproporționat drepturile și obligațiile procedurale care rezultă din directive. Bineînțeles, statele membre au posibilitatea, în limitele impuse de directive, să decidă forma în care ofertanții trebuie să dovedească faptul că dispun efectiv de capacitățile altor entități, dar trebuie să facă acest lucru fără discriminare din cauza naturii juridice a relațiilor cu astfel de entități.

Comisia respinge teza Republicii Ungare potrivit căreia o entitate care nu participă la executarea contractului nu poate dovedi faptul că îndeplinește criteriile minime de selecție constând în posibilitatea de a pune efectiv la dispoziție mijloacele necesare la momentul executării contractului. În această privință, Comisia subliniază că alineatul (3) al articolului 48 din Directiva 2004/18/CE prevede în mod expres că ofertantul poate pune în evidență capacitățile altor entități „prezentând, de exemplu, angajamentul respectivelor entități în acest sens”. De aici rezultă faptul că o entitate care contribuie cu capacitățile sale poate dovedi că deține mijloacele pe care va trebui să le pună la dispoziție la momentul executării contractului, fără a fi necesar să participe în mod direct la executarea contractului.

Comisia arată, în ultimul rând, că legislația națională în discuție poate produce efecte discriminatorii față de ofertanții străini. Deși legislația maghiară pertinentă se aplică tuturor ofertanților, în fapt limitează posibilitățile de a participa la procedurile de achiziții publice în particular în cazul ofertanților străini, întrucât, în general, aceștia nu dispun, în locul de executare a contractului, de toate mijloacele necesare pentru aceasta, astfel încât, în procedurile de achiziții publice, sunt obligați să recurgă, mai frecvent decât ofertanții maghiari, la capacitățile unor operatori economici locali independenți de aceștia.

(1)  Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).

(2)  Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale (JO L 134, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 3).