6.3.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 67/145

1.1

CESE susține că angajamentul european ar trebui să fie proactiv, ambițios și realist în ceea ce privește ce se poate realiza, în sensul avizului CESE privind foaia de parcurs pentru o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 (1) precum și să se adapteze ușor la schimbările din mediul global. Transparența, responsabilitatea și reflectarea tuturor celor trei piloni ai durabilității reprezintă condiții preliminare pentru succesul oricărui acord viitor în domeniul climatului. O UE capabilă să facă față provocărilor externe va fi totodată capabilă să furnizeze un nou discurs mobilizator cetățenilor ei.

1.2

Documentul Comisiei furnizează o bază cuprinzătoare de discuție și de pregătire a viitoarelor negocieri privind schimbările climatice în vederea încheierii unui eventual acord global în 2015.

1.3

Comitetul apreciază faptul că se abordează principiile centrale ale acordului global preconizat și sprijină eforturile Comisiei de a efectua lucrările pregătitoare necesare pentru definirea unui cadru pentru acest acord general aplicabil, ambițios, eficient, echitabil și echilibrat, transparent și cu forță juridică obligatorie. Negocierile internaționale pe tema schimbărilor climatice ar trebui să reprezinte un forum în cadrul căruia țările să se încurajeze reciproc să facă progrese, și nu să se tragă una pe cealaltă în urmă.

1.4

Viitoarele lucrări trebuie să se concentreze pe acceptarea generală a acordului global din 2015, deoarece harta geopolitică și economică globală s-a modificat substanțial într-o perioadă scurtă de timp. Trebuie să se țină seama de aceste schimbări profunde și să se evalueze atent rolul politicii UE în domeniul climei și al energiei în perioada încetinirii creșterii economice și în anii care vor urma. CESE reamintește poziția sa din avizul „Al șaptelea program de acțiune pentru mediu al UE” (2), potrivit căreia, atât cauza crizei financiare și economice, cât și cauza crizei ecologice, manifestată, printre altele prin impactul asupra climei, constă în suprasolicitarea resurselor financiare și naturale, iar combaterea acestor crizei impune o regândire a abordărilor, ancorată, de exemplu, în Strategia UE pentru durabilitate. Economia viitorului trebuie să se bazeze în mare parte pe sursele de energie nefosile. Deși politica UE rămâne una ambițioasă, obiectivele ar trebui stabilite treptat, în consonanță cu mediul global, iar condiționalitățile trebuie să fie clar definite.

1.5

Peisajul economic internațional și un proces de guvernanță general acceptat vor structura discuțiile ulterioare asupra unui viitor tratat privind schimbările climatice. Acest proces va fi influențat de puterile economice principale. UE trebuie să fie pe deplin pregătită să își joace rolul global, de „conducere prin exemplu”. UE trebuie totuși să se asigure că nu își pierde poziția necontroversată de lider pe care a avut-o până acum în domeniul protecției climei și al dezvoltării tehnologiei. Este nevoie de o analiză suplimentară (obiectivă) pentru evaluarea Protocolului de la Kyoto, care să includă toate argumentele pro și contra acestuia, și este necesar să se tragă învățăminte din acesta în vederea conceperii acordului din 2015. Al cincilea raport privind evaluarea IPCC care urmează să fie publicat în 2014 va constitui, de asemenea, o bază de discuție.

1.6

În momentul de față rămâne valabil consensul științific general conform căruia ar fi absolut inacceptabil să se permită temperaturii globale să se ridice cu mai mult de două grade deasupra nivelului din 1990, iar nivelul gazelor cu efect de seră din atmosferă ar trebui stabilizat la aproximativ nivelul actual. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesară reducerea drastică a emisiilor cu efecte negative asupra climei. Însă în momentul de față emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească de la an la an, și, deși, din fericire, se depun din ce în ce mai multe eforturi pentru a le limita, acestea sunt insuficiente pentru a ajunge la o stabilizare. Obiectivul general al noii runde de negocieri trebuie să fie, deci, insuflarea unui nou sentiment de urgență în proces și asigurarea unor angajamente și acțiuni mult mai ambițioase din partea tuturor țărilor și a tuturor părților societății.

1.7

Trebuie analizate în detaliu interesele părților participante la negocieri și identificate sinergiile încă din stadiul de pregătire, pentru a se evita potențialele conflicte de interese și a se exploata sinergiile. Ar trebui definite măsuri și obiective ambițioase și realiste pe bază de consens și de dialog cu cei care vor pune în practică acțiunile respective. În momentul propunerii unor măsuri și obiective, ar trebui gândite stimulente pozitive care să ușureze acceptarea generală și să asigure o implementare adecvată.

1.8

Acest lucru poate fi realizat doar printr-o evaluare transparentă și cuprinzătoare a eficienței, costurilor și impactului pozitiv al politicilor climatice asupra economiei și societății în ansamblul lor. Comitetul este de acord cu afirmația Comisiei conform căreia Acordul 2015 trebuie să fie unul incluziv, asigurând faptul că angajamentele sunt „aplicabile tuturor” țărilor – și dezvoltate, și în curs de dezvoltare.

1.9

Activitățile și acțiunile întreprinse „pe teren” (comunități, sectoare) în absența unui nou acord climatic global reprezintă exemple perfecte de abordări proactive din partea societății civile în ansamblu. De fapt, societatea civilă trebuie să reprezinte un actor-cheie, nu în ultimul rând pentru îndeplinirea politicilor și a obiectivelor Acordului 2015. De asemenea, societatea civilă trebuie să încurajeze politica pentru un angajament sporit și să monitorizeze măsura în care sunt respectate promisiunile politice privind o mai bună protecție a climei (ca, de exemplu, angajamentul de a pune capăt subvențiilor pentru combustibilii fosili). De aceea, politicile adoptate trebuie să întrunească criteriile de transparență și responsabilitate la care se așteaptă societatea civilă, evitând inechitățile sociale și economice. Acordul 2015 ar urma să fie un prim pas pe calea tranziției globale.

1.10

Pentru a da dovadă de spirit de conducere și pentru a avea mai multă influență în negocierile internaționale, UE trebuie să se angajeze ferm în sensul unor obiective mai ambițioase pentru 2020 și 2030 și să demonstreze în ce mod implementarea unor asemenea obiective constituie o parte integrantă a planurilor sale de redresare economică și tranziție către un viitor mai durabil. Comitetul își menține de aceea poziția de a solicita implementarea deplină a tuturor obiectivelor referitoare la emisiile de CO2 până în 2020 și de a reconsidera definirea mai strictă a țintei pentru 2020 privind GES la o reducere cu 25 %, în perspectiva reducerii convenite, de 80-95 % până în 2050. Comitetul îndeamnă în continuare UE să adopte obiective orientative de reducere a GES cu 40 % până în 2030 și cu 60 % până în 2040, precum și să intervină cu politici obligatorii din punct de vedere juridic pentru asigurarea acestor reduceri. Asemenea obiective orientative pe termen lung sunt necesare ca repere pentru a oferi predictibilitate și stabilitate pentru investitorii și factorii de decizie din Europa. De asemenea, ele ar oferi un nivel de referință solid al unor obiective ambițioase pentru negocierile internaționale.

1.11

Este dificil de imaginat cum pot fi reconciliate diferitele interese ale actorilor majori în formatul actual al negocierilor, bazat pe principiul „limitare și comercializare”. Multe părți interesate își exprimă rezerve și sugerează alternative cu privire la viitorul format al negocierilor. Ar trebui explorate opțiuni de rezervă pentru un nou concept de acord, bazate pe proiecte cum ar fi „bugetele de dioxid de carbon”, o „taxă pe dioxidul de carbon” globală sau propunerea prezentată în cadrul dezbaterilor de către India cu privire la introducerea unui drept de emisii pentru fiecare cetățean din lume sau o combinație de astfel de abordări.

1.12

CESE este întru totul de acord cu poziția exprimată în comunicare, conform căreia nu putem aștepta până în 2020, când intră în vigoare acordul din 2015: acțiunile pe care le vom întreprinde de acum înainte până în 2020 vor fi cruciale pentru a orienta politicile în direcția corectă. Aceste acțiuni trebuie concepute într-un mod bine gândit și ținând seama de realizările efective, tangibile din domeniile științei, tehnologiei și dezvoltării, după cum CESE arată în avizul său privind foaia de parcurs pentru o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050 (3).

2.1

În 2011, comunitatea internațională a lansat negocieri referitoare la un nou acord internațional prin care se va putea acționa la nivel colectiv în scopul protejării sistemului climatic al planetei. Acest acord, care ar urma să fie definitivat până la sfârșitul anului 2015 și să se aplice începând cu anul 2020, este în prezent în curs de negociere în cadrul unui proces cunoscut sub numele de „Platforma de la Durban pentru o acțiune consolidată” (ADP).

2.2

Acordul din 2015 va trebui să reunească, până în 2020, într-un singur regim cuprinzător, actuala multitudine pestriță de acorduri cu și fără caracter obligatoriu, elaborate în contextul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice („convenția”).

2.3

Caracterul unilateral sau de jos în sus al procesului de obținere de promisiuni în cadrul conferințelor de la Copenhaga și Cancun a permis o abordare internațională mai incluzivă.

2.4

Pentru elaborarea acordului din 2015, va trebui să învățăm din succesele și neajunsurile convenției, ale Protocolului de la Kyoto și ale procesului Copenhaga-Cancun. Va fi necesar să părăsim paradigma nord-sud, care reflectă lumea anilor 1990, în favoarea unei paradigme bazate pe interdependență reciprocă și responsabilitate partajată.

3.1

Încă din avizul său pe tema „Al șaptelea program de acțiune pentru mediu al UE” (4), CESE sublinia că există paralele între criza financiară și criza ecologică, ambele fiind rezultatul utilizării nedurabile a resurselor economice, respectiv a celor naturale. CESE solicita atunci „[o reacție] la criza ecologică similară măsurilor adoptate în temeiul pactului fiscal pentru combaterea crizei: cu cerințe clare, indicatori clari, controale și sancțiuni”. Acest lucru este acum valabil și pentru viitoarele negocieri pe tema climei, care trebuie să transmită un semnal clar cu privire la dezvoltarea unei economii globale cu emisii scăzute de carbon care să protejeze resursele.

3.2

Au avut loc schimbări geopolitice importante, de care trebuie să se țină seama în pregătirea strategiei de negociere. Într-o perioadă scurtă, harta geopolitică și economică globală a suferit transformări majore. Aceste schimbări profunde au fost declanșate în parte de criza financiară, care este însoțită de o criză economică în UE, în vreme ce rata de investiții a întreprinderilor a scăzut de la 23 de puncte (2008) la 18,3 puncte (prima jumătate a lui 2013) (Eurostat). Trebuie analizat cu atenție rolul politicii climatice și energetice a UE din perioada încetinirii creșterii economice în structurarea negocierilor viitoare.

3.3

Aceste eforturi nu sunt încă suficiente. Peisajul economic internațional va fi cel care va determina în cele din urmă cursul ulterior al discuțiilor privind un viitor tratat global referitor la climă, iar procesul va fi influențat de puterile economice principale: China și SUA, urmate de India și celelalte țări BRICS (care împreună erau responsabile de 61,8 % din emisiile globale în 2012). De fapt, până în 2020 se vor construi 400-600 GW de centrale noi pe bază de cărbune. UE se află într-o perioadă de încetinire a creșterii economice care a suprimat 3,8 milioane de locuri de muncă și a redus producția industrială cu aproximativ 20 %, în vreme ce numărul de angajați din sectorul energiei din surse regenerabile și al măsurilor de economisire a energiei a crescut.

3.4

Cu toate acestea, există semnale extrem de pozitive în domeniul protecției climei:

3.5

Lumea nu face suficiente progrese pentru a îndeplini obiectivul convenit de guverne de limitare a creșterii temperaturii globale la 2 grade Celsius (°C). Emisiile de gaze cu efect de seră globale sunt în creștere rapidă, în mai 2013 dioxidul de carbon (CO2) din atmosferă depășind 400 de părți la un milion.

3.6

Politicile care au fost deja puse în aplicare sau care sunt urmărite în prezent vor duce probabil la o creștere a temperaturii medii pe termen lung cuprinsă între 3,6 °C și 5,3 °C (în comparație cu nivelurile epocii preindustriale), cea mai mare parte a creșterii urmând să se producă în acest secol (pe baza modelărilor climatice).

3.7

Pentru a avea o șansă realistă de a îndeplini obiectivul de 2 °C, este nevoie de acțiune reală înainte de 2020, când se preconizează intrarea în vigoare a unui nou acord internațional privind clima. Energia se află în centrul acestei provocări: sectorul energetic este responsabil de aproximativ două treimi din emisiile de gaze cu efect de seră, dat fiind că mai mult de 80 % din consumul global de energie se bazează pe combustibilii fosili.

3.8

În ciuda evoluțiilor pozitive înregistrate în anumite țări, emisiile globale de CO2 care au legătură cu energia au crescut cu 1,4 %, atingând 31,6 gigatone (Gt) în 2012 - un maxim istoric. Statele care nu fac parte din OCDE sunt responsabile acum de 60 % din emisiile globale față de 45 % în 2000. În 2012, China a contribuit cel mai mult la creșterea emisiilor globale de CO2, însă această creștere a fost una dintre cele mai scăzute pe care le-a înregistrat în cursul unui deceniu, fapt care se explică în mare parte prin dezvoltarea energiei regenerabile și prin îmbunătățirea considerabilă a intensității energetice a economiei chineze.

3.9

În Statele Unite, trecerea de la cărbune la gaz în producția de energie a contribuit la reducerea emisiilor cu 200 de milioane de tone (Mt), acestea revenind la nivelul de la mijlocul anilor 1990. În ciuda unei utilizări sporite a cărbunelui, emisiile din Europa au descrescut cu 50 Mt ca urmare a contracției economice, creșterii producției de energie din surse regenerabile și limitării emisiilor din sectoarele industrial și energetic. Emisiile din Japonia au crescut cu 70 Mt, întrucât eforturile de îmbunătățire a eficienței energetice nu au compensat pe deplin utilizarea suplimentară a combustibililor fosili pentru a face față scăderii producției de energie nucleară. Chiar dacă se ține seama de politicile urmărite în prezent, se estimează că emisiile globale de gaze cu efect de seră legate de energie se vor ridica în 2020 la aproape 4 Gt de CO2 echivalent (CO2-eq), adică peste nivelul corespunzător obiectivului de 2 °C, ceea ce evidențiază amploarea provocării ce trebuie abordată doar în acest deceniu.

3.10

Negocierile internaționale privind clima au avut drept rezultat promisiunea încheierii unui nou acord global până în 2015, care va urma să intre în vigoare până în 2020. Criza economică a avut însă un impact negativ asupra ritmului dezvoltării energiei curate și piețelor dioxidului de carbon. În prezent, 8 % din emisiile globale de CO2 sunt supuse prețului carbonului, în timp ce 15 % primesc un stimulent de 110 USD pe tonă sub formă de subvenții pentru combustibili fosili (în afara țărilor UE). CESE solicită comunității internaționale să îndeplinească, prin dispoziții cu caracter obligatoriu în acordul privind clima din 2015, promisiunea făcută încă în anul 2012 în textul Concluziilor conferinței Rio+20 a ONU de a pune capăt subvențiilor pentru sursele fosile de energie cu efecte negative asupra mediului, care, conform estimărilor Băncii Mondiale, se ridică anual la 780 de miliarde de dolari.

3.11

Dinamica raportului prețurilor între gaz și cărbune sprijină reducerea emisiilor în anumite regiuni, dar o încetinește în altele, în timp ce sectorul nuclear se confruntă cu dificultăți, iar captarea și stocarea carbonului rămâne o perspectivă îndepărtată. În ciuda eforturilor sporite de îmbunătățire a eficienței energetice, există încă în acest sector un vast potențial neexploatat. Producția de energie din surse regenerabile altele decât cea hidraulică, sprijinită de politici guvernamentale specifice, înregistrează o creștere exprimabilă în numere cu două cifre a capacităților instalate. Investițiile în energie din surse regenerabile ar necesita un mediu economic stabil, atât în ceea ce privește prețurile dioxidului de carbon, cât și, eventual, în materie de fiscalitate în țările în care se utilizează impozitul pe emisiile de dioxid de carbon.

4.1

Cum poate fi elaborat acordul din 2015 pentru a garanta țărilor posibilitatea de a-și dezvolta economiile în mod sustenabil, încurajându-le în același timp să participe în mod echitabil și just la reducerea emisiilor globale de GES, astfel încât emisiile la nivel mondial să intre pe un făgaș descendent care să ne permită să îndeplinim obiectivul de limitare a încălzirii sub 2 °C? În primul rând, este greu de imaginat cum se pot reconcilia diferitele interese ale actorilor principali în actualul format al negocierilor, bazat pe principiul „limitare și comercializare”; contribuțiile echitabile și corecte din partea tuturor sunt însă o condiție sine qua non a oricărui viitor acord. Astfel, cel puțin ca opțiune de rezervă, ar trebui dezvoltat un concept de acord diferit, recunoscându-se problemele în materie de guvernanță. Trebuie găsite modalități de asigurare a faptului că acțiunile întreprinse pentru combaterea schimbărilor climatice au capacitatea de a sprijini creșterea și dezvoltarea societală, economică și de mediu. Acest lucru poate fi realizat doar printr-o evaluare transparentă și cuprinzătoare a eficienței, costurilor și impactului pozitiv al politicilor climatice asupra economiei și societății în ansamblul lor. Ar trebui să se tragă învățăminte din protocol, date fiind complexitatea și lacunele sale. Acesta ar trebui să servească ca punct de plecare pentru eforturi serioase de dezvoltare a unui nou concept. Kyoto II prelungit și cota sa de emisii reprezintă un semnal puternic, care invită la o schimbare de concept.

4.2

Care ar fi cea mai bună modalitate prin care acordul din 2015 poate garanta faptul că toate marile economii și toate sectoarele vor contribui și vor reduce la minimum eventualul risc de relocare a emisiilor de dioxid de carbon între economiile foarte competitive? Relocarea emisiilor de dioxid de carbon este un fenomen care nu se referă doar la industriile cu consum energetic intensiv, aflate potențial în declin, ci este inerentă condițiilor generale de desfășurare a afacerilor în fiecare sector economic. Un dezechilibru al condițiilor referitoare la emisiile de dioxid de carbon, în special între regiunile cele mai competitive, a cauzat dispariția investițiilor în UE. Ar trebui definite măsuri și obiective ambițioase și realiste pe bază de consens și de dialog cu cei care vor pune în practică acțiunile respective. Un acord simplu, echitabil și corect în 2015 este prin urmare o condiție prealabilă pentru un mediu de afaceri echitabil în toate regiunile economiei globale.

4.3

Care ar fi cea mai eficace metodă prin care acordul din 2015 ar putea încuraja integrarea în toate domeniile de politică relevante a aspectelor legate de schimbările climatice? Cum poate acordul încuraja procesele și inițiativele complementare, inclusiv pe cele ale actorilor nestatali? Evident, cea mai eficientă modalitate de încurajare a integrării acordului din 2015 în toate sectoarele relevante de politică este să fie menținut simplu. Orice dispoziții excesive vizând organizarea acestui proces ar îngreuna punerea sa în aplicare. De asemenea, este important ca integrarea schimbărilor climatice în alte domenii politice să fie supusă unei evaluări de impact transparente. Atunci când se includ schimbările climatice în alte domenii de politică, este important să se asigure că acest lucru se face în modul cel mai rentabil și previzibil posibil, fără a se impune o sarcină administrativă inutilă părților implicate. Trebuie favorizate abordările bazate pe piață.

4.4

Ce criterii și principii ar trebui să ne îndrume în stabilirea distribuirii echitabile a angajamentelor privind atenuarea ale părților la acordul din 2015, astfel încât să obținem o serie de angajamente care să reflecte circumstanțele naționale, să fie percepute în general ca fiind echitabile și juste și care să fie suficiente, în ansamblul lor, pentru a evita orice deficit de ambiție? Menținerea abordării „limitare și comercializare” ar necesita criterii și principii și ar persista astfel sentimentul de nedreptate și de tratament injust. Cu toate acestea, în toate cazurile, ar trebui să se acorde atenție dinamicii de piață care afectează un anumit sector, reglementărilor existente și propuse privind schimbările climatice aplicabile sectorului respectiv, precum și maturității sectorului din perspectiva eforturilor de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră și a utilizării unor tehnologii eficiente din punct de vedere energetic. Pentru ca politica să reușească și să fie durabilă, trebuie să existe și un stimulent pentru toți participanții în vederea atingerii obiectivelor precum limitarea emisiilor, îmbunătățirea eficienței, cooperarea în materie de cercetare, schimbul de bune practici etc. O taxă pe carbon poate conduce la reduceri ale emisiilor și la strângerea de fonduri pentru cercetare și dezvoltare și adaptare în modul cel mai coordonat și eficient.

4.5

Care ar trebui să fie rolul acordului din 2015 în abordarea provocării legate de adaptare și cum ar trebui să vină acesta în continuarea activităților aflate în desfășurare în temeiul convenției? Cum ar putea acordul din 2015 să încurajeze și mai mult integrarea adaptării în toate domeniile de politică relevante? Adaptarea este de fapt cartografiată destul de bine, bazându-se în mare măsură pe programele existente de gestionare a riscului. Deși ea nu va elimina toate riscurile legate de impactul schimbărilor climatice, își va aduce o contribuție importantă la limitarea riscurilor în multe domenii. Îmbunătățirea capacității de adaptare va necesita o analiză suplimentară, stabilirea de priorități, planificare și acțiune la toate nivelurile de guvernare și participarea comunităților locale și a mediului de afaceri. Pe drept cuvânt, se preconizează ca adaptarea să fie unui dintre cele patru domenii principale ale viitorului acord din 2015. În special întreprinderile ar trebui să joace un rol prin transferul de tehnologie și schimbul de bune practici.

4.6

Care ar trebui să fie viitorul rol al convenției și, în mod specific, al acordului din 2015, în deceniul care precedă anul 2030, în ceea ce privește finanțele, mecanismele bazate pe piață și tehnologia? Cum s-ar putea construi pe baza experienței dobândite și cum ar putea fi îmbunătățite și mai mult cadrele existente? Convenția ar trebui să devină un organism de coordonare pentru măsurile climatice esențiale, supravegherea performanțelor naționale, fluxurile financiare majore și schimbul de tehnologie. Întreprinderile sunt în mare măsură responsabile de tehnologie și de implementarea acesteia. Prin intermediul Comitetului executiv pentru tehnologie (TEC) și Centrului și rețelei pentru tehnologie în domeniul schimbărilor climatice (CTCN), convenția poate furniza analize ale tehnologiilor, efectuate de experți, și oferi acces deplin națiunilor la informații, permițându-le să aleagă tehnologiile cele mai adecvate.

4.7

Cum ar putea acordul din 2015 să îmbunătățească și mai mult transparența și responsabilitatea unor țări la nivel internațional? În ce măsură va fi necesar ca sistemul de contabilitate să fie standardizat la nivel mondial? Cum ar trebui să fie trase la răspundere țările atunci când nu își îndeplinesc angajamentele? În orice caz, sistemul de contabilitate trebuie standardizat la nivel global, indiferent în ce mod, întrucât informațiile corecte sunt esențiale acolo unde sunt în joc bani. Acest aspect este, de asemenea, una dintre cheile pentru asigurarea responsabilității cu privire la acordul din 2015.

4.8

Cum ar putea fi îmbunătățit procesul de negociere din cadrul ONU privind clima astfel încât să se acorde un sprijin mai puternic pentru elaborarea unui acord incluziv, ambițios, eficace și just în 2015 și pentru asigurarea implementării acestuia? Participarea amplă a părților implicate și un proces transparent sunt necesare pentru a asigura încheierea unui acord satisfăcător și aplicarea acestuia. Întreprinderile pot contribui la negocierile privind clima cu propria expertiză privind modalitățile eficiente de reducere a emisiilor și de dezvoltare a unor soluții de dezvoltare durabilă. Participarea societății civile și a comunității de afaceri în general poate asigura, de asemenea, comparabilitatea eforturilor și condiții de concurență echitabile. Noul acord global din 2015 reprezintă numai primul pas înainte, întreaga lui implementare depinzând de societatea civilă în ansamblu. Astfel, rezultatele procesului și ale implementării trebuie să fie transparente și convingătoare, câștigând încredere din partea cetățenilor din întreaga lume.

4.9

Care ar fi cea mai bună metodă prin care UE ar putea să investească în procesele și inițiativele din afara convenției și să le sprijine pentru a pregăti terenul pentru un acord ambițios și eficace în 2015? Comitetul salută dezbaterea inițiată de acest document al Comisiei. Este esențială analiza la nivel de experți a tuturor aspectelor politicii climatice, în special ținând seama de peisajul geopolitic global schimbat și în schimbare. Sunt disponibile deja unele analize, nefiind, prin urmare, necesar să se înceapă de la zero. O direcție de urmat este indicată în scrisoarea către președintele SUA a comitetului de consultanți științifici al acestuia, care rezumă chestiunile ridicate de schimbările climatice. Lecția Kyoto și caracterul lent al negocierilor ONU subliniază, de asemenea, nevoia de schimbare înainte de a fi prea târziu. În plus, rezultatele cercetărilor și recomandările organizațiilor de profil, precum AIE, ar trebui și ar putea fi puse în aplicare fără întârzieri prea mari. Raportul AIE „Rescrierea foii de parcurs energie-climă” oferă o abordare pragmatică și fezabilă. Cele patru politici elementare și realizabile prezentate în raport sunt: îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, industriei și transporturilor; reducerea construcției și utilizării termocentralelor mai puțin eficiente pe bază de cărbune; minimizarea emisiilor de metan din producția de petrol și de gaze naturale și accelerarea etapei de eliminare a unora dintre subvențiile pentru consumul de combustibili fosili.