(1)   Instituțiile calculează valoarea expunerii indirecte față de un client care provine din contractele derivate enumerate în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 575/2013 și din contractele derivate de credit, atunci când contractele derivate nu au fost încheiate direct cu respectivul client, dar instrumentul de datorie sau de capital suport a fost emis de clientul respectiv, în conformitate cu metodologia prevăzută la articolele 2-5 din prezentul regulament.

(2)   Prin derogare de la alineatul (1), în cazul în care instrumentele-suport sunt incluse într-un indice pe datorii, pe acțiuni sau pe swapuri pe riscul de credit sau într-un organism de plasament colectiv sau în cazul în care contractele derivate au mai multe nume de referință suport, instituțiile calculează valorile expunerii indirecte față de un client care provine din contractele derivate menționate la alineatul (1) și contribuția expunerii respective la expunerea față de un client în conformitate cu metodologia prevăzută la articolul 6.

(3)   În cazul în care contractele derivate și contractele derivate de credit menționate la alineatul (1) sunt alocate portofoliului de tranzacționare, în urma calculării valorilor expunerilor indirecte față de un client care provin din contractele respective, instituțiile includ valorile expunerilor respective în expunerile față de clientul respectiv în portofoliul de tranzacționare. După agregare, expunerile nete negative față de client se stabilesc la zero.

(4)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2), în cazul în care contractele derivate și contractele derivate de credit menționate la alineatul (1) sunt alocate în afara portofoliului de tranzacționare și în cazul în care, în urma calculării valorilor expunerilor indirecte față de un client care provin din contractele respective, expunerile indirecte au o valoare negativă, instituțiile trebuie să stabilească la zero valorile expunerilor respective înainte de a le lua în calcul în expunerile față de clientul respectiv.

(1)   Sub rezerva alineatelor (2), (3) și (4) de la prezentul articol, instituțiile calculează valoarea expunerii indirecte pentru opțiunile menționate la articolul 2 litera (a) ca suma dintre valoarea de piață curentă a opțiunii și cuantumul datorat contrapărții opțiunii ca urmare a unei potențiale stări de nerambursare a emitentului instrumentului-suport din care se scade cuantumul datorat instituției de către contrapartea respectivă în cazul respectiv.

(2)   Pentru opțiunile call, valoarea expunerii indirecte este egală cu valoarea de piață a opțiunii. Pentru o poziție lungă în cadrul unei opțiuni call, valoarea expunerii indirecte este pozitivă, iar pentru o poziție scurtă în cadrul unei opțiuni call, valoarea expunerii indirecte este negativă.

(3)   Pentru opțiunile put, valoarea expunerii indirecte este egală cu diferența dintre valoarea de piață a opțiunii și prețul său de exercitare. Pentru o poziție scurtă în cadrul unei opțiuni put, valoarea expunerii indirecte este pozitivă, iar pentru o poziție lungă în cadrul unei opțiuni put, valoarea expunerii indirecte este negativă.

(4)   Prin derogare de la alineatul (3), pentru opțiunile put care nu au un preț de exercitare disponibil la data tranzacției, ci într-o etapă ulterioară, instituțiile utilizează prețul de exercitare modelat preconizat care este utilizat pentru calcularea valorii juste a opțiunii.

(5)   În cazul în care valoarea de piață a opțiunii nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă a opțiunii la data respectivă. În cazul în care nici valoarea de piață, nici valoarea justă a unei opțiuni nu sunt disponibile la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață sau valoare justă. În cazul în care nici valoarea de piață, nici valoarea justă a unei opțiuni nu sunt disponibile pentru nicio dată, instituțiile utilizează valoarea la care opțiunea este evaluată în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

(1)   Valoarea expunerii indirecte față de un client care provine din contractele derivate de credit menționate la articolul 2 litera (b) este egală cu suma dintre valoarea de piață curentă a contractului derivat de credit și cuantumul datorat contrapărții la contractul derivat de credit ca urmare a unei potențiale stări de nerambursare a emitentului instrumentului-suport din care se scade cuantumul datorat instituției de către contrapartea respectivă în cazul respectiv.

(2)   În cazul în care valoarea de piață a unui contract derivat de credit nu este disponibilă la o anumită dată, instituțiile utilizează valoarea justă a contractului derivat de credit de la data respectivă. În cazul în care nici valoarea de piață, nici valoarea justă a contractului derivat de credit nu sunt disponibile la o anumită dată, instituțiile utilizează cea mai recentă valoare de piață sau valoare justă. În cazul în care nici valoarea de piață, nici valoarea justă a unui contract derivat de credit nu sunt disponibile pentru nicio dată, instituțiile utilizează valoarea la care contractul derivat de credit este evaluat în conformitate cu cadrul contabil aplicabil.

(1)   Atunci când calculează valoarea expunerii indirecte față de un client care provine din alte contracte derivate menționate la articolul 2 litera (c), inclusiv swapuri, contracte futures sau forward, instituțiile descompun segmentele cu tranzacții multiple în segmente cu tranzacții individuale.

(2)   Pentru segmentele de tranzacții menționate la alineatul (1) care implică un risc de nerambursare aferent emitentului instrumentului-suport, instituțiile își calculează valoarea expunerii indirecte ca și cum acestea ar fi poziții pe segmentele respective.

(3)   În cazul în care o instituție nu este în măsură să aplice tratamentul prevăzut la alineatele (1) și (2), aceasta determină valoarea expunerii indirecte față de emitentul instrumentelor-suport ca fiind pierderea maximă pe care instituția ar suporta-o în urma unei potențiale stări de nerambursare a emitentului instrumentelor-suport la care se referă contractul derivat.

(1)   Atunci când determină valoarea expunerii indirecte față de un client care provine din contracte derivate subscrise pe indici pe datorii, pe acțiuni sau pe swapuri pe riscul de credit ori pe un organism de plasament colectiv, sau cu mai multe nume de referință suport, instituțiile aplică abordarea de tip look through la toate instrumentele-suport individuale și calculează valorile expunerilor indirecte ca variație a prețului contractului derivat în caz de stare de nerambursare a fiecăruia dintre numele de referință suport. Instituțiile atribuie fiecare valoare a expunerii indirecte fie unui client identificat, fie unui client distinct, fie clientului necunoscut, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatele (1) și (2) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1187/2014.

(2)   În cazul în care o instituție nu poate să aplice abordarea de tip look through la toate instrumentele-suport individuale ale contractului derivat, astfel cum se prevede la alineatul (1), sau în cazul în care acest lucru ar fi excesiv de împovărător pentru instituție, aceasta:

Valoarea expunerii indirecte menționată la prezentul alineat primul paragraf litera (b) se atribuie fie tranzacției cu instrumente financiare derivate în calitate de client distinct, fie clientului necunoscut, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1187/2014.

(3)   Prin derogare de la alineatele (1) și (2) de la prezentul articol, în cazul în care valorile expunerilor indirecte urmează să fie atribuite clientului necunoscut, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatele (2) și (3) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1187/2014 al Comisiei, și în cazul în care valorile expunerilor indirecte sunt negative, instituția stabilește la zero aceste valori ale expunerilor indirecte înainte de a le lua în calcul pentru expunerile față de clientul necunoscut.